INTOARCEREA FIULUI RISIPITOR: “E minunat atunci cand vrei sa te intorci la Dumnezeu, dar mai minunat lucru este sa ai UNDE sa te intorci!” Predica audio miscatoare a Parintelui Damaschin Luchian despre DRAGOSTEA PARINTEASCA si SINGURATATEA celui despartit de casa lui Dumnezeu

Manastirea Sihastria Putnei:

Predică în Duminica a 34-a după Rusalii

(a Întoarcerii Fiului risipitor)

Cuvânt rostit de părintele Damaschin, la Mănăstirea Sihăstria Putnei (duminică, 8 februarie 2015):

“In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, Amin!

Dreptslavitori crestini,

Au cantat Parintii, in asteptarea momentului cand este randuit a fi rostit cuvantul de invatatura, o cantare in care erau invocati toti Sfintii, unii nominal, ceilalti de obste, ca sa mijloceasca pentru noi. In sfintele lui Dumnezeu biserici nu suntem doar noi unii langa altii, rugatori unii pentru altii, ci suntem impreuna slujitori si impreuna partasi cu Sfintii lui Dumnezeu, cu toti Sfintii, in fiecare biserica. Nu suntem niciodata singuri atunci cand suntem in biserica. Si daca ar fi un singur om in biserica – zic atunci cand nu este slujba – si s-ar ruga, el nu este singur, pentru ca intr-o biserica sunt impreuna-rugatori cu el Sfintii lui Dumnezeu. Ma uit asa, in biserica, si vad, si ma bucur, si dau slava lui Dumnezeu pentru ca, vazandu-va pe dumneavoastra si gandindu-ma la cati oameni sunt astazi intr-o singuratate deznadajduitoare, n-avem cum sa nu-I multumim lui Dumnezeu ca suntem impreuna.

Una din cele mai mari suferinte ale omului contemporan nu este atat durerea trupeasca – fie ea cancer numindu-se, sau in orice alt chip – una din cele mai mari dureri ale omului contemporan este ca nu de putine ori este singur, este lasat singur, nu-l mai cauta nimeni, nu-l mai cerceteaza nimeni. Uneori oamenii sunt singuri in sufletul lor, desi sunt inconjurati de multi „prieteni”, dar ei inlauntrul lor tot singuri sunt.

Un fiu care a plecat de acasa dimpreuna cu partea lui de avere – si nu putina – a ajuns si el la un moment dat sa fie tot asa, singur. Cat a avut banii tatalui sau, in tare aceea indepartata, i-a cheltuit, pentru ca banul nemuncit nu e atat de pretuit. Si cat a avut bani, a avut si prieteni. Cand nu a mai avut bani, si cei care credea a-i fi alaturi la bine si la greu, cum se zice, l-au parasit si a ajuns si el sa fie singur; singur intr-o tara in care nimeni nu il privea cu ochi buni, intr-o tara in care venise si foamete si saracie lucie. Si de unde in casa parinteasca era fiu, era primit cu dragoste de tatal sau, a ajuns sarmanul, ca sa poata sa traiasca, sa lucreze ca porcar, ca pazitor de porci. Si nici acolo nu avea ce sa manance. Ar fi vrut el sa se hraneasca cu roscovele pe care le mancau porcii, dar, zice Evanghelia, ca nici de acelea nu avea. Si in singuratatea asta mare in care nimeni, nimeni nu era alaturi de dansul, a rasarit in gandul lui, in inima lui, o idee. Si si-a spus el inlauntrul sau:

„Cati argati ai tatalui meu au paine si au de toate si eu mor aici de foame!”

Si a pus o hotarare atunci in inima lui:

„Ma voi intoarce, ma voi duce inapoi la tatal meu si atunci cand ma voi intalni cu el am sa-i spun: Tata, am gresit, am gresit la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, dar primeste-ma macar ca pe unul din argatii tai!”

Si punandu-si gandul acesta in inima, fiul acesta mai mic, mai tanar, mai zvapaiat, s-a intors la casa tatalui sau.

Si aici, fratilor si surorilor, vreau sa ma opresc asupra unui lucru – uneori trecem mai usor peste el, alteori zabovim daca, mai ales, cineva ne atrage atentia – ca tatal acestui fiu nu a stat intr-o nepasare totala in timp ce fiul lui era plecat. I-a dat, intr-adevar, partea de avere, i-a respectat libertatea, nu l-a fortat sa ramana acasa. Putea sa-i spuna: „Da’ inca nu e vremea sa-ti dau tie averea!” Putea sa o opreasca; n-a facut-o. Dar cand a simtit in inima lui ca fiul acesta vrea sa se intoarca, atunci a iesit el intru intampinarea lui. Zice Sfanta Scriptura ca inca departe fiind el, adica inca departe fiind fiul acesta pe calea intoarsa, acum, catre casa parinteasca, l-a vazut tatal sau, a simtit tatal sau ceva in inima lui. Si dumneavoastra sunteti parinti, si tatii, dar mai ales mamele, stiu acolo in inima lor cand se intampla ceva cu fiul lor, si de bine si de rau. Este o legatura care se creeaza, nevazuta, simtita numai de launtrul omului. Si pana a simtit tatal, poate multe zile a stat el cu mana streasina la ochi uitandu-se in zare doar-doar, poate-poate „fiul acesta al meu s-ar intoarce acasa”. Si, atunci cand el s-a pornit, zice ca l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila, zice, si alergand tatal, i-a cazut tatal pe grumaz si l-a sarutat.

Cine e tatal? Tatal nostru Care este in ceruri! Cine e fiul cel tanar care a plecat de langa Tatal? Si eu, si dumneavoastra! Si ce invatam din aceasta venire a fiului si alergarea Tatalui inaintea lui? Invatam ca intotdeauna pocainta inseamna lucrare in doi, invatam ca intoarcerea intotdeauna nu-i numai lucrarea noastra, si ca Dumnezeu nu vrea din partea noastra decat o zvacnire a inimii, doi pasi facuti inspre Dansul, si restul il face Dansul. Sta Dumnezeu si asteapta, sta Dumnezeu cu mana streasina la ochi, cum statea tatal din parabola de astazi, si Se uita spre toata lumea aceasta si asteapta ceva-ceva de la om ca sa poata sa-l mantuiasca pe om. Nu-l forteaza, dar prin glasul proorocului Maleahi zice:

„Intoarceti-va catre Mine, si Ma voi intoarce si Eu catre voi!”

Si in Sfintele Scripturi ale Noului Testament zice:

„Iata, Eu stau la usa si bat. Daca va auzi cineva glasul Meu si-Mi va deschide, voi intra la el si voi cina impreuna cu el”.

Usa aceasta a inimii insa, ca despre aceasta usa este vorba, din pacate – sa zicem asa din pacate pentru Dumnezeu, din nefericire, daca vreti, pentru Dumnezeu – nu are decat o singura clanta si ea e intotdeauna pe dinauntru, nu pe dinafara. Daca noi nu-I deschidem usa lui Dumnezeu, El nu izbeste in usa, nu forteaza.

Ati vazut, pe fiul acesta tanar l-a lasat sa se duca, dar nu l-a parasit. Daca vreti, intr-un fel, gandurile acestea bune care au venit fiului la stramtorare, intr-adevar, sunt gandurile pe care tatal le-a trimis, sunt gandurile de dragoste pe care tatal le nutrea in inima lui si, prin comunicarea cea nevazuta a dragostei dintre tata si fiu, dintre mama si fiu, ele au ajuns acolo unde trebuia sa ajunga.

Si stramtorarea aceasta din tara aceea, foametea aceea, este intr-un fel tot ingaduinta lui Dumnezeu. Ca daca de vorba buna nu asculta fiul, mai trebuie si oleaca zdruncinat. Care-i scopul? Sa-si vina in fire, sa nu rataceasca. Si aceasta face Dumnezeu dintotdeauna cu noi, doar-doar vom vrea noi ca sa ne intoarcem. Pentru ca stie ca daca stam in tara indepartata, murim de foame; pentru ca stie ca daca stam departe de El, isi bat joc de noi – cine? – demonii. Ne pun sa fim ca animalele necuvantatoare, ca porcii. Pe cand Dumnezeu ne-a facut dupa chipul Sau, ne-a dat harul Sau, ne-a dat puterea Sa, ne-a facut fii ai Sai preaiubiti, vrajmasul isi bate joc de noi. Dar Dumnezeu nu face nimic cu forta, pentru ca daca ar face lucrurile cu forta atunci diavolul ar protesta si ar spune:

„Dar de ce il mantuiesti asa? El a ales pacatul prin voia libera, lasa sa Te aleaga si pe Tine prin voia libera.”

Toata calea de intoarcere a noastra catre Dumnezeu, fratilor si surorilor, necesita din partea noastra atatica, putin lucru, o dorinta de intoarcere, un gand de a ne schimba viata, o rugaciune facuta la inceput, si dupa aceea vine Dumnezeu cu Harul Sau, vine El si completeaza neputinta noastra. N-aveti experienta de la spovedanie? Cand noi venim, si nu ne putem indrepta cu totul, si Dumnezeu asa ne primeste, cum suntem, pentru ca El vine si lucreaza pocainta si intoarcerea noastra pe mai departe.

Si mai este un lucru printre multele care se pot desprinde din, poate, am zice cea mai frumoasa pagina din Sfanta Scriptura, cea care s-a citit astazi, pilda sau parabola fiului risipitor. Mi-aduc aminte cand, cu ani in urma, lipseam mult, saptamani intregi, si luni intregi, de acasa. Mi-aduc aminte cu cat drag asteptam sa ma intorc acasa de la scoala, de la studii. Stiam cand ma intorc acasa ca este cineva care ma primeste cu drag, este cineva care ma asteapta, este cineva care ar face orice ca eu sa ma simt bine atunci cand ma intorc acasa: caldurica in camera unde stateam, ce era mai bun imi pregateau parintii mei – binecuvantata sa le fie viata si pomenirea! Ganditi-va si dumneavoastra – sunt sigur ca ati avut cel putin cateva experiente de felul acesta – unii dintre dumneavoastra au fost plecati in strainatate, cu cat drag asteptati, dupa luni de zile cand robeam acolo, de dimineata pana seara, nimenea nu se uita la noi, nu se uita ca suntem flamanzi, ca n-avem unde sa ne spalam, ca dormim cum putem, cu noaptea in cap ne trezeau, pentru ca trebuia indeplinita norma; eram slugi acolo, nu eram prieteni ai aceluia. Si cu cat drag asteptati dumneavoastra sa va intoarceti acasa!

Din pilda de astazi invatam, fratilor, ca e minunat lucru sa te intorci, dar e mai minunat lucru sa ai unde sa te intorci. Singurul lucru de care s-a putut agata fiul acesta risipitor a fost ca stia ca are unde sa se intoarca. Aseara cineva a venit la spovedit si a zis: „Parinte, daca imi stric familia acum si ma despart de sotia mea, eu nu mai am unde sa ma duc. Parintii mei au murit, casa parinteasca a luat foc, unde sa ma duc daca imi stric familia? – El este casatorit si avea un impas, cum se intampla uneori in familie. – Unde sa ma intorc daca ma despart acum?”. Dar, acest fiu risipitor stia ca daca vrea sa se intoarca are si unde sa se intoarca. Si pentru noi, crestinii, botezati in numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, care am plecat si plecam de multe ori de langa casa, de langa sanul parintelui, nu doar din casa, dar de langa sanul Tatalui ceresc, stim ca avem unde sa ne intoarcem. Si casa parinteasca unde ne putem intoarce, aici este! Biserica Dumnezeului Celui Viu este casa in care Dumnezeu sta si asteapta, sta si asteapta doar-doar s-or intoarce fiii Lui rataciti. Aici nu este o casa in care stau numai elitele, in Biserica lui Dumnezeu nu sunt numai fii cei cuminti. Biserica lui Dumnezeu este spatiul de intoarce al tuturor oamenilor din lumea aceasta, orisice pacat ar fi facut, oricat de departe s-ar fi dus de casa aceasta, oricat de netrebnica ar fi fost viata lor pana atunci, cand vor sa se intoarca in bratele Tatalui Ceresc – din casa Lui, din Biserica – sunt deschise totdeauna! Aici nu mai suntem porcari, aici, cum a zis Evanghelia, tatal ce i-a dat? I-a dat sandale, i-a dat imbracaminte fiului sau. In vremea aceea numai slugile umblau desculte. Si i-a dat sandale vrand sa arate ca tu nu mai esti sluga la strain, ci esti fiu al meu. Aici, in Biserica Dumnezeului Celui Viu nu suntem singuri, Dumnezeu ne da inel aratandu-ne dragostea Lui fata de noi nemarginita, avem compasiunea parintelui duhovnic, avem insotirea lui prin rugaciune, prin sfat bun, prin ocrotire. Nu mai mancam roscove cand ne intoarcem in Biserica! Dumnezeu e boier, Dumnezeu e stapan, El nu ne hraneste cu laturi, cu resturile care raman; Se da pe Sine! Ne da Trupul si Sangele Lui – asta insemna vitelul cel ingrasat de care va aduceti aminte ca s-a vorbit in parabola care s-a rotiti astazi.

Repet ultimul gand al meu: E minunat atunci cand vrei sa te intorci la Dumnezeu, dar mai minunat lucru este sa ai unde sa te intorci. Pentru nu putini dintre noi viata nu se stie ce ne rezerva acum sau mai incolo, dar este mare binecuvantare de la Dumnezeu sa poti sa pastrezi in inima ta gandul ca oricand te poti intoarce intr-un loc unde sunt oameni care au tinut la tine, oameni la care tu ai tinut, o casa parinteasca, fie ca este o casa a tatalui si a mamei, fie ca este o casa a fratilor si a surorilor tale intru Hristos Domnul. Nu va despartiti fratilor, surorilor de casa lui Dumnezeu! Vrajmasul te imbie cu multe palate pe dinafara, pe dinauntru e multa netrebnicie! Este frumoasa casa lui Dumnezeu, sunt primitoare bratele lui Dumnezeu! Iubiti casa lui Dumnezeu, oricat ar incerca lumea sa arunce cu noroi in ea, Dumnezeu Sfant este, Isi pastreaza Sfanta Biserica si ii sfinteste pe aceia care, fie ca raman in ea, fie ca, desi s-au dus departe, se intorc in ea, ii sfinteste si ii face fii ai Sai.

Pentru aceasta, in incheiere, as dori sa repet rugamintea parintelui staret, pentru Biserica lui Dumnezeu din Arhiepiscopia nostra, a Sucevei si Radautilor. Rugamintea parintelui staret este ca si in duminica aceasta si in duminica urmatoare, trei duminici la rand sa fie un semn al dragostei fata de ce a facut Dumnezeu pentru noi prin Biserica Sa. Stiti prea bine ca Centrul Eparhial de la Suceava, ca si Seminarul Teologic, au ars la inceputul lunii ianuarie, si este nevoie sa se recladeasca. Daca va aduceti aminte cel putin din auzite, daca nu si din vazute, de cat a facut Parintele Arhiepiscop Pimen pentru oamenii care au fost necajiti la un moment dat, case cu zecile facute, el cu mainile lui a pus nu putine grinzi la casele respective. Cred ca in semn de recunostinta e nevoie sa facem si noi ceva acum, cand ingaduit-a Dumnezeu, nu stim de ce, dar poate ca sa ne aratam noi dragostea si recunostinta si fata de el. Vom face colecta si in ziua de astazi si, cum v-am spus, si in duminica urmatoare.

Multumiti-I lui Dumnezeu ca de bine de rau inca mai suntem pe acasa, multumiti-I lui Dumnezeu ca poate am fost departe si ne-am intors, si daca inca suntem departe, si intr-un fel si altul toti suntem departe, nu uitati ca este o casa parinteasca in care portile sunt deschise, si ca avem un Parinte Care nu sta si asteapta, ci merge inaintea noastra, cu bratele ne cuprinde grumazul si ne saruta El. Sa Ii multumim lui Dumnezeu pentru aceasta! Amin!”

Legaturi: