SPOVEDANIA – TAINA CARE NE DESPOVAREAZA SUFLETUL GARBOVIT. Cum sa facem o spovedanie autentica si reusita? Cuvantul actualului Parinte Episcop DAMASCHIN LUCHIAN (2016, Sihastria Putnei)

10-12-2018 Sublinieri

Predică în Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

Cuvânt rostit de părintele Damaschin [actualul Episcop Damaschin Dorneanul], duminică, 4 decembrie 2016, la Mănăstirea Sihăstria Putnei

“Fraţilor şi surorilor,

Să-I mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a adus şi noi am putut să răspundem la această întâlnire cu El, ca de obicei, în această zi sfântă de duminică. Nimeni din cei care cu inimă curată şi bună vin să se întâlnească cu Dumnezeu nu iese ruşinat, nu are cum să iasă ruşinat. În timpul vieţii Mântuitorului Iisus Hristos, atunci când oamenii se întâlneau cu El, Cu Dumnezeu, faţă către faţă, mult mai vizibil, aşa cum eu vă văd pe dvs – înainte se întâlneau cu Dumnezeu doar în duh, aşa cum şi noi ne întâlnim cu Dumnezeu – dar atunci, în timpul vieţii Mântuitorului, când ei se întâlneau faţă către faţă, unii oameni dobândeau folos din această întâlnire cu El. Alţii nu. Unii se întorceau îndreptati, folositi, bucurosi, altii rămâneau pe mai departe împietriţi şi închistaţi şi în vechile lor deprinderi. Totul depindea de cine? De Dumnezeu, oare? Dar Dumnezeu nu vrea să dăruiască tuturor aceleaşi daruri? Dumnezeu are vreo preferinţă faţă de cineva – ţie-ţi dau şi ţie nu-ţi dau? N-a depins de Dumnezeu, n-a depins de Mântuitorul Iisus Hristos ca cineva să mearga folosit din această întâlnire cu El. Dar de cine depindea? De acei oameni, de aceia care veneau în faţa Mântuitorului cu credinţă şi cu smerenie şi cu sineritatea inimii lor şi cu inimă bună şi curată, aceia ieşeau folosiţi [sufletește].

Aşa cum folosită a fost şi acea femeie gârbovă. Câţi bolnavi oare n-or fi fost atunci în sinagogă? Dar ce, toată lumea era sănătoasă şi numai ea era bolnavă? Şi totuşi asupra ei Mântuitorul S-a îndreptat cu ochii si cu inima si stiindu-i nu doar boala şi nu doar răbdarea în boală, ci şi inima ei curată şi bună a vindecat-o. Şi, dacă 18 ani ea a fost ţinută de acest duh de neputinţă, de gârbovire, iată că din întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos ea a ieşit liberată şi uşurată. Tot aşa cum si noi putem sa plecam din biserica, putem să plecăm de la orice întâlnire cu Mântuitorul Iisus Hristos aşa cum a plecat femeia gârbovă. Adică uşuraţi, despovăraţi, cu ochii privind în faţă şi sus, nu doar în pământ. Biserica este cea care continua in lume, de la Inaltarea Mântuitorului şi de la Pogorârea Duhului Sfânt, până la sfârşitul veacurilor, lucrarea pe care Domnul Hristos a făcut-o în timpul vieţii Sale pământeşti. Aici, în biserică, dobândim noi ușurare, numai prin biserică dobândim noi dezrobire. Sarcina cea grea a păcatelor şi a problemelor noastre nicăieri în altă parte nu se poate ridica decât aici, în biserică. Au lăsat Părinţii cei sfinţi această rânduială a se citi această minune cu vindecarea femeii gârbove într-o zi de sâmbătă de către Mântuitorul Iisus Hristos în această perioadă a postului tocmai pentru că acum noi mai cu dinadinsul ne sârguim să lucrăm la aceasta despovărare a noastră.

Şi care e mijlocul cel mai la îndemână pentru această despovărare? Taina Sfintei Spovedanii. Am în gând câteva lucruri pe care aş vrea să ni le reamintim împreună. Ceele mai multe sunt foarte ştiute despre Taina Sfintei Spovedanii. Toţi ne spovedim, nădăjduiesc, în această sfântă biserică, într-un mod mai intens sau poate mai puţin intens, dar, oricum, toţi am trecut pe la scaunul Sfintei Spovedanii. Ştiţi cum e negustorul înţelept. Negustorul înţelept nu ia lucrurile numai aşa cum vin, ci se gândeşte cum ar putea să facă ca să-i iasă mai mult. Sau, dacă ai un pământ, te gândeşti cum să faci să iasă o roadă mai bună la toamnă decât anul trecut. Aşa şi noi ne punem întrebarea: Ce ar trebui să fac, cum ar trebui să-mi reîmprospătez cunoştinţele şi lucrarea astfel încât să ies mai folosit din Taina Sfintei Spovedanii, cât mai mult, să maximalizez beneficiile duhovniceşti pe care pot să le obţin din Taina Sfintei  Spovedanii. Şi, dacă fac o spovedanie de rutină, o spovedanie ușuratică, o spovedanie că aşa face toată lumea, dobândesc folos, dar mai puţin. Dacă, însă, privesc Taina Sf. Spovedanii cu foarte mare seriozitate, mă pregătesc pentru ea şi o fac aşa cum Dumnezeu vrea să fie Taina, automat că belşugul duhovnicesc va fi pe măsură.

Ne învaţă Părinţii Bisericii că aşa, cam 7 ar fi lucrurile pe care ar trebui să le avem în vedere atunci când ne spovedim. Ne învaţă în primul rând că spovedania trebuie făcută de bunăvoie. Nimeni nu ne sileşte să ne spovedim, nici Dumnezeu nu le sileşte, nu ne ia cu arcanul la spovedanie, însă noi trebuie să simţim nevoia de a ne spovedi. Şi această nevoie de a ne spovedi creşte pe măsură ce simţim păcatul că ne roade, că păcatul este boală. Pe măsură ce ne dor lucrurile rele pe care le-am făcut, în aceeaşi măsură vom alerga mai cu dinadinsul şi mai cu inima deschisă la Taina Sfintei Spovedanii. Dacă încă nu simţim cât mai mare din toată răutatea, urâciunea şi mâhnirea pe care o provoacă lui Dumnezeu acest păcat al meu, încă ne spovedim aşa, din rutină. Pe măsură ce voi simţi că acest păcat mă omoară, mă îmbolnăveşte, trebuie să mă duc la doctor – şi de ce mă omoară păcatul? Că mă desparte de Dumnezeu!Ce e viaţa noastră, de unde vine viaţa noastră? Nu de la Dumnezeu? Şi, dacă eu nu mai am legătură cu Dumnezeu şi păcatul îmi rupe această legătură, eu mor cu sufletul. Noi, oamenii, în această lume suntem suflete bolnave în trupuri sănătoase; după aceea, suntem suflete bolnave în trupuri bolnave, căci păcatul sufletesc aduce şi boală trupească,de cele mai multe ori. Şi ajungem unii dintre noi, probabil mai mult din cei care nu sunt astăzi în biserică, să fim suflete moarte în trupuri vii. Deci spovedania trebuie să fie făcută de bunăvoie.

De aici înţelegem cel puţin două lucruri: o dată că nu avem voie să silim pe nimeni să se spovedească. Nici soţia pe soţ, nici soţul pe soţie, nici părinţii pe copii – până la un punct, căci, cât sunt mici e bine să-i aducem noi; dacă vor creşte mai mari şi nu vor vrea să se spovedească, n-avem dreptul să-i forţăm. Spovedania trebuie să fie de bunăvoie. Avem de atâtea ori în Sfânta Scriptură aceste cuvinte ale Domnului Hristos: De voieşte cineva… Şi al doilea lucru: spovedania, dacă e de bunăvoie, ea nu trebuie să fie legată în mod obligatoriu de marele eveniment, de bucuria mare a Sfintei Împărtăşanii. Spovedania nu este doar un act care premerge şi condiţionează primirea Sfintei Împărtăşanii. Da, aşa este obiceiul, ca noi să ne pregătim, să ne spovedim şi să ne împărtăşim, dar nu doar pentru asta ne spovedim, nu mă spovedesc ca apoi să mă împărtăşesc. Asta vine ca o urmare firească a spovedaniei. Spovedania ea în sine este o trebuinţă, ea în sine este o lucrare mai mare, nu este aşa, ca o anticameră, ca un lucru pe care trebuie să-l bifăm pentru ca apoi să ne împărtăşim. Aşa ne învaţă Sfânta Biserică. Taina Spovedaniei trebuie privită cu toată seriozitatea.

Apoi iarăşi ne învaţă Părinţii, mai ales Sf. Nicodim Aghioritul, dar şi toţi Părinţii într-un glas, că spovedania trebuie să fie concisă. Scaunul de spovedanie nu este un loc unde trebuie să ne povestim toate ale noastre. E adevărat, atunci când nu ne ascultă nimeni – şi de multe ori nu prea sunt oameni care să ne asculte, n-au disponibilitatea – uneori părinţii duhovnici sunt priviţi ca oameni care au răbdare şi care pot să ne asculte toate problemele noastre. Aşa este, au şi această menire, dar nu atât la spovedanie! Dacă avem vreun necaz, vreo problemă, vreo întrebare, îl căutăm pe părintele în afara spovedaniei. Când stăm în genunchi şi când facem Taina Mărturisirii – acesta e cuvântul mai frumos pentru această Taină – atunci să mărturisim! Ce mărturisim? Păcatele. Fără detalii inutile, fără povestiri ale trecutului nostru care nu interesează pe părintele şi, într-un fel, nici pe Dumnezeu. La Taina Sfintei Spovedanii se mărturisesc păcatele, simplu şi concis, fără detalii şi informaţii suplimentare. Dar spovedania, în acelaşi timp, trebuie să fie şi clară! Concisă şi clară! Ce inseamnă asta? Fără ocolişuri şi ascunzişuri. Păcatului trebuie să-i spunem pe nume, aşa cum e numit, nu într-un mod voalat, nu eufemistic, nu pe îndoite – <Ei, părinte, am greşit şi eu, am fost ispitit, am căzut şi eu într-un păcat…> Care-i acel păcat? Cum se cheamă el? De câte ori s-a intâmplat? Şi aici e foarte important: deşi spun Părinţii că spovedania trebuie să fie concisă, ea trebuie să fie însoţită de acele amănunte care sunt de folos pentru a arăta gravitatea păcatului nostru şi care sporesc, într-un fel, şi prin mărturisirea aceasta cu detaliile acestea, simţământul de păcătoşenie şi de pocăinţă. Este exemplul cel mai la îndemână pe care l-am mai dat şi pe care îl voi mai da: scrie într-un întreptar de spovedanie „Am furat”. Dacă spun numai atât, uneori s-ar putea să fie insuficient, pentru că este una să fi furat pe când era CAP-ul, este alta să fi furat de la un bogătaş, este alta să fi furat pentru că n-au avut copiii tăi ce să mănânce, este alta să fi furat de la o femeie văduvă, o femeie săracă, o femeie care poate numai din aceea putea să trăiască. Tot furt este! Este alta să furi din banii care se pun la cutia milei, să furi din biserică… Deci este important să spun de unde am furat şi ce am făcut cu furtul meu. Dar este inutil şi prihănitor şi plec mai împovărat să spun că nu am furat singur, că a mai fost cineva cu mine la furat sau că, oricum, toată lumea fură. Deci nu dăm vina pe altcineva şi nu ne scuzăm păcatele! Eu şi cu Dumnezeu suntem la Taina Sfintei  Spovedanii. Ce face X, ce face Y, e treaba lui cu Dumnezeu.

Nimeni nu ne împinge la păcat. Nicio ispită nu poate fi atât de mare încât să spunem că n-avem nicio vină în noi. Ultimul cuvânt în a face un păcat, da sau nu în faţa unui păcat, în ultimă instanţă este al nostru. Nimeni nu ne duce de mână la păcat, nici măcar diavolul. Să vă spun o întâmplare pe care ne-o relatează Patericul, o carte cu întâmplări şi cuvinte din viaţa Părinţilor din pustie din secolul IV: Intr-o mănăstire un frate era în Postul Mare. Şi, mâncarea la trapeză, la masa de obşte, fiind de post, fratele nostru avea o poftă să mănânce un ou. Dar cum să mănânci ou, căci pe vremea aceea nu era nici aragaz, nici cuptor cu microunde. Şi ce-i trece lui prin minte? Ia să coacă un ou într-o lingură la lumânare. Zis şi făcut. Face asta, iar părintele stareţ, cum era obiceiul înainte ca să mai cerceteze pe frate inclusiv la chilie, bate la uşă şi îl prinde pe fratele nostru făcând în Postul Mare un ou la lumânare. Şi, cum am face şi noi dacă am fi în locul lui, zice: Vai, părinte, nu sunte eu de vină, satana m-a ispitit! Şi, în momentul în care fratele s-a justificat, de după sobă se aude un glas, al diavolului, care zice: Nu, părinte stareţ, nici mie nu mi-ar fi trecut prin cap aşa ceva!

Satana nu ne duce niciodată de mână la păcat. El ne îndeamnă, el ne dă sugestii, el ne pregăteşte terenul, el creează ambianţa pentru a păcătui, dar ultimul cuvânt este al meu. Astfel încât niciodată nu trebuie să dau vina nici pe soţie, nici pe soţ şamd. Spune Sf. Ioan Scărarul că, atunci când mergem la spovedanie, să spunem aşa: <A mea este rana, al meu este păcatul, din vina mea s-a făcut, din a niciun altuia.> Fiecare să mărturisească păcatul lui. Eu mărturisesc păcatul meu. Deci, al patrulea lucru: nu dăm vina pe altcineva şi nu ne scuzăm. Locul de spovedanie nu este ceva unde trebuie să dăm bine, unde să apărem bine, unde să avem o imagine foarte frumoasă. Nu, ci timpul când ne spovedim este coşul de gunoi, acolo punem toate lucrurile rele! Deci acolo nu avem de ce să ne “strofocăm” ca săne creăm o imagine bună în faţa părintelui duhovnic. Din contră! Să ştiţi că părinţii duhovnici sunt mai bucuroşi înăuntrul sufletului lor atunci când văd pe cineva care se spovedeşte aşa cum ne învaţă Biserica: simplu, prihănindu-se, fără a da vina pe altcineva, luându-şi asupra lor păcatele pe care le-au făcut. Dacă am venit la doctor, de ce să plecăm nevindecaţi? Dacă tot am venit la doctor, de ce să plecăm aşa cum am şi venit, dacă nu câteodată mai împovăraţi? Un părinte spovedea, săracul, şi a primit pentru prima dată la spovedit o persoană, o doamnă, care era certată cu jumătate din sat şi prima parte a spovedaniei, dacă nu toată spovedania, a fost o înşiruire de ce probleme are ea cu X sau Y, care aşteptau şi ei la spovedanie, că satul era mic. Şi părintele, săracul, a avut răbdare, şi la sfârşit i-a spus: „Acum, mătuşă, ar trebui să te dezleg şi pe tine şi pe toţi ceilalţi, că de acum ştiu ce au făcut, ce rost are să mai vină şi ei la spovedit, că mi-ai spus tu ce au făcut!”

Deci spovedania trebuie făcută de bunăvoie, fără constrângeri; concisă; clară, să spunem păcatului pe nume: am furat, am minţit, am judecat, am curvit, am băut etc.; să fie fără a da vina pe cineva şi fără a ne scuza; să fie deplină, fără ascunderi. Se întâmplă asta, am păţit şi eu să primesc la spovedanie oameni care de abia după un an de zile au dobândit încrederea ca să poată să-mi povestească ceva care le-a fost greu să zică, de obicei sunt păcatele cele trupeşti şi păcatele ruşinoase. Mai este şi altceva pe care l-am întâlnit la Taina Spovedaniei, în foarte puţina mea perioadă de când spovedesc, şi anume: sunt oameni care şi-au descoperit păcate după mult timp de când au început să se spovedească. Asta nu e nesinceritate! Este ignoranţă, este neştiinţă, sau poate o lipsă de a te interesa şi a vedea. De-asta e bine din când în când să mai cercetăm şi nişte îndreptare de spovedanie, că sunt oameni care nu ştiu că aia e păcat şi nici nu e bine ca duhovnicul să ne tragă de limbă. Dacă e mărturisire, noi trebuie să spunem ce am făcut. Dar, atunci când ştii că ai făcut un lucru şi în mod intenţionat, din ruşine sau altceva, nu-l spui, atunci e mai greu.

Deci spovedania trebuie să fie deplină, fără ascunderi şi, în acelaşi timp, fără a repeta [mărturisirea] păcatelor. Dacă o dată ai spus un păcat şi pe urmă nu l-ai mai repetat şi l-ai spus aşa cum a fost, nu are rost să-l repeţi şi altă dată. Decât dacă vreodată, să ştiţi că nici asta nu e greşit, părintele Cleopa zice că, din când în când, să ştiţi că nu strică să mărturisim aşa, ca un fel de părere de rău, şi lucrurile mai grele cu care am supărat pe Dumnezeu de-a lungul timpului. Ajută mult la smerenie asta.

Pentru că următorul lucru, al şaselea, despre cum ar trebui să fie o spovedanie astfel încât să-l bucure pe Dumnezeu şi noi să ieşim uşuraţi, ca femeia care a fost gârbovă este să fie smerită şi cu părere de rău. Și la această atitudine de smerenie și de părere de rău se lucrează nu doar atunci când stai la molitva de spovedanie şi când te spovedeşti. Starea aceasta de smerenie şi de părere de rău se lucrează mai de dinainte, când ne cercetăm acasă păcatele, când înainte le spovedim lui Dumnezeu în fiecare zi sau când greşim, când citim acasă rugăciunile de pocăinţă. Uitaţi Psalmul 50, cel mai înduioşător psalm de pocăinţă, când îl rostim cu toată fiinţa noastră atunci într-adevăr ne transpunem în starea pe care a avut-o Proorocul David când a păcătuit, când a greşit cu femeia lui Urie, căzând în desfrânare şi în ucidere. Deci [spovedania] să fie smerită şi cu părere de rău, ne învaţă părinţii,

Şi ultimul element, pe care ar trebui să-l luăm foarte în serios atunci când ne pregătim pentru spovedanie şi când ne spovedim este acesta: orice spovedanie trebuie făcută cu hotărârea de a nu mai face păcatul, cu hotărârea de a ne îndrepta. Adică atunci când m-am spovedit pun în inima mea, cel puţin ca intenţie, deşi ştiu că uneori nu voi putea să scap din toate păcatele imediat, cel puţin ca intenţie și ca rugăciune adusă lui Dumnezeu de a primi putere de la El să nu mai fac păcatele respective. Dacă mă duc cu gând viclean la spovedanie, cu gând că mă spovedesc eu acum, dar tot mai fac după aceea, atunci să ştiţi că ne minţim pe noi și, dacă ne-am minţi pe noi, încă n-ar fi aşa mare lucru, dar Îl minţim pe Dumnezeu şi pe Dumnezeu nu-L putem minţi. Nu ne putem juca cu lucrurile acestea. Cum a zis cineva: “Ştiţi, părinte, am furat de nouă ori, dar vă rog să mă dezlegaţi de zece, că la noapte mă duc iară.” Cum să privească Dumnezeu astfel de situaţii?

Mitropolitul Antonie de Suroj zice: Dacă vreţi să faceţi o spovedanie aşa cum îi place lui Dumnezeu, care să includă toate aceste lucruri – de bunăvoie, concisă, clară, fără a da vina pe altcineva, deplină, smerită şi cu hotărârea de îndreptare – s-o facem cu gândul că poate este ultima spovedanie pe care o mai putem face în această viaţă. Şi, dacă am şti că asta e ultima spovedanie, asta e ultima mea şansă ca să pot să mă împac cu Dumnezeu, mărturisindu-mi toate fărădelegile mele, atunci astea toate vin de la sine.

Avem un Dumnezeu bun, mare și milostiv, Care, ca oarecând pe acea femeie din sinagogă, pe fiecare dintre noi vrea să ne ia şi să ne ridice. Aşa cum a stat acea femeie optsprezece ani gârbovă, gheboșită, pe fiecare aşa vrea să ne ridice ca să-i vedem pe ceilalţi oameni în faţă şi să ne nu fie ruşine să mai ridicăm ochii la cer. Că, atunci când suntem apăsaţi, nu avem îndrăzneala asta să mai ridicăm ochii să mai cerem ceva de la Dumnezeu când ştim că ne mustră conştiinţa. Dumnezeu vrea să ne facă liberi, vrea să fim bucuroşi, vrea să avem inimă largă şi bună. Şi de aceea a zis El: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi cu păcate şi Eu vă voi odihni pe voi.

Să ne ajute Dumnezeu şi să ne odihnească. Amin”.

Legaturi:

“Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA

“Iertate sunt pacatele tale!” – NOI CUVINTE DE FOLOS (Predici video, audio – PS DAMASCHIN DORNEANUL, Protos. Teofan, Pr. Gh. Holbea) la Duminica a 6-a după Rusalii (vindecarea slabanogului din Capernaum)

SARUT MANA, PARINTE!

TAINA SPOVEDANIEI. Care este sensul ei adanc si cum putem risca PROFANAREA ei prin formalism si superficialitate?

“Duhovnicul si ucenicul”: CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica

SPOVEDANIA

TAINA BOTEZULUI SI TAINA SPOVEDANIEI, AL DOILEA BOTEZ. Este normal sa pacatuim? Cum scapam de complexe si de sentimentele de vinovatie?

TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus”

SPOVEDANIA – LEGAREA RANILOR. CUM SA O FACEM CORECT?

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: “Totdeauna recomand pocainta SI marturisire. Niciodata nu recomand DOAR marturisire”

CUVIOSUL PAISIE DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE SI DE POVATUITOR DUHOVNICESC

CE INSEAMNA O SPOVEDANIE BUNA? Raspunsuri de mare folos de la Parintele Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca)

CUM NE SPOVEDIM? Care sunt conditiile intalnirii reale a omului cu Dumnezeu si pentru a trai inca de aici BUCURIA CEA MARE A HARULUI DUHULUI SFANT?

Spovedania inaintea lui Hristos cel Rastignit. CUM AR TREBUI SA NE PREGATIM PENTRU TAINA SPOVEDANIEI SI SA NE FACEM MARTURISIREA PACATELOR?

SPOVEDANIA, dincolo de liste de pacate, ca IMPACARE CU PRIETENUL PREAIUBITOR pe care L-AM PARASIT si L-AM TRADAT: „În ciuda a toate, Eu rămân Prietenul tău şi te iubesc cu toată viaţa şi moartea Mea. Ţine-te de Mine, te voi sprijini, te voi ajuta şi te voi ocroti, te voi călăuzi şi te voi întări – dar tu, schimbă-te”

Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati-va de superficialitate!

PREGATIREA PENTRU TAINA SPOVEDANIEI

Sfantul Teofan Zavoratul NE AJUTA SA NE SPOVEDIM AUTENTIC SI LUCRATOR

PREFACEREA RUSINII IN PUTERE IMPOTRIVA PATIMILOR, in Taina Pocaintei si a Sfintei Spovedanii

“Dăruieşte-Mi păcatele tale!” – Conferinta “CRUCEA JERTFEI” din 2015 de la Ploiesti a PS Macarie Dragoi: SA INVATAM IUBIREA CEA ADEVARATA DE LA DUMNEZEU, CEL CARE S-A JERTFIT PENTRU PACATELE NOASTRE – In ce duh se cuvine sa ne spovedim si sa ne cuminecam? (AUDIO + TEXT)

Cuviosul Moise Aghioritul despre ADEVARATA POCAINTA, TAINA SPOVEDANIEI, DUHOVNIC, ROSTUL CANOANELOR SI NEVOIA DE DISCERNAMANT IN CALAUZIRE. “Spovedania nu se face ca sa ne mearga bine, pentru ca asa e obiceiul, de frica sa nu ne pedep­seasca Dumnezeu s.a.m.d.”

TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Damaschin Luchian, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Spovedaniei, Vindecarea femeii garbove

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate