Predica PS Sebastian despre REFUZUL DE A TE BUCURA DE BINELE APROAPELUI: “Intalnim si astazi astfel de oameni, care cauta sa intunece cu RAUTATEA si INVIDIA lor frumosul si binele, chiar si atunci cand acestea sunt evidente”

“Nu vi s-a parut ca ati recunoscut, pentru o clipa, pe cartitorii cotidieni, care au grija totdeauna sa scoata la iveala, “partea cea goala a paharului”, minimalizand si cautand sa neutralizeze orice bine savarsit de noi prin de ei inchipuite mijloace ori scopuri ascunse si meschine?”

Omilie foarte actuala la Duminica vindecarii slabanogului de la Betezda

“Dreptmaritori crestini,

Astazi Mantuitorul Iisus Hristos savarseste o minune care ar fi trebuit sa-i impresioneze pe toti cei ce au fost martori la ea. Un paralizat sau “slabanog”, cum il numeste Evanghelia, tintuit la pat de 38 de ani, isi redobandeste sanatatea pe marginea scaldatorii Vitezda, prin bunavointa Domnului. Si, iata ca ceea ce ar fi trebuit sa “copleseasca” s-a prefacut intr-o tema de discutie absurda, si minunea vindecarii a fost umbrita de formalismul bolnav si de neputinta iudeilor de a se bucura de binele facut de Hristos bietului suferind de atata amar de vreme.

Nu a fost singura data cand iudeii au incercat inabusirea faimei Domnului in “litera legii”, camuflandu-si in felul acesta neputinta lor de a recunoaste si pretui ca atare binele atat de evident savarsit de Hristos. Un om redevine “om”, iar ei invoca faptul ca “era sambata”. Cu acelasi “argument” au incercat sa minimalizeze si minunea vindecarii omului cu mana uscata (Lc. 6, 6-11) si tot sub acelasi pretext au pornit si ancheta pe cat de artificiala, pe atat de penibila, impotriva orbului din nastere, pe care Hristos “a indraznit” sa-l vindece tot sambata (In. 9, 1-38). Nimic mai josnic impotriva evidentei binelui, decat “viciul de procedura”. Dorinta iudeilor de “a-L prinde in cuvant“ (Lc. 20, 26) pe Iisus cu orice pret se ascundea cand dupa argumentul ca “este sambata si nu-ti este ingaduit sa-ti iei patul” (In. 5, 10), cand dupa acuzatia directa ca incalca Sambata (In. 9, 16), pentru ca, in fapt, sa fie doar invidia si rautatea lor in fata faimei tot mai crescande de care Se bucura Iisus in popor.

Obsesia iudeilor pentru sambata era si o maladie, dar si un pretext. Maladie, pentru degenerarea stupida care cuprinsese porunca propriu-zisa din Legea lui Moise (Ies. 20, 8-11) – facuta pentru om, iar nu omul pentru ea (Mc. 2, 27) – si pretext, pentru rautatea si invidia care se ascundeau de fapt in spatele acestei ravne aparent scrupuloase. E adevarat ca legea respectarii zilei de odihna cerea “sa nu faci in ziua aceea nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau… ” (Ies. 20, 10), insa, de la aceasta si pana la a nu dezlega boul sau asinul sambata pentru a-l duce sa-l adape (Lc. 13, 15), sau pana la a se scandaliza de vindecarea femeii celei garbove (Lc. 13, 16), ori de tamaduirea orbului din nastere (In. 9), precum si a slabanogului de astazi, mi se pare doar ipocrizie, formalism bolnav, rautate si invidie deghizata in pretinsa dragoste de Lege.

Iubiti credinciosi,

Asistam in pericopa evanghelica de astazi, vizavi de atitudinea celor ce n-au voit sa pretuiasca minunea vindecarii paralizatului, la ceea ce Mantuitorul a condamnat oarecad cu intransigenta la farisei, cand i-a acuzat ca “strecoara tantarul si inghit camila“ (Mt. 23, 24). Si, recunoastem in iudeii suspect de scrupulosi, atat “mormintele varuite” (Mt. 23, 27), “paharele curatate doar pe exterior” (Mt. 23, 25), cat si pe “povatuitorii orbi“ (Mt. 23, 24), despre care ne-a atras atentia Hristos ca ne vor calauzi cu paguboasa ravna in groapa (Mt. 15, 14).

Dumneavoasta nu ati recunoscut, ascultand pericopa evanghelica de astazi, pe “credinciosul de serviciu” care cu nepriceputa ravna, crezandu-se “invatator”, mai mare tulburare provoaca in biserica, in dorinta de a-i disciplina pe cei nestiutori? Ma refer la cei care, de dragul “ordinii”, provoaca ei insisi dezordine, printr-o atitudine absolut nepedagogica de a-i invata pe cei necunoscatori cum sau cand trebuie sa se inchine, pe unde au voie si pe unde nu au voie sa treaca in lacasul de cult, cand trebuie si cand nu trebuie sa ingenuncheze s.a.m.d. Exista persoane care au cazut “victima” unor astfel de “lectii publice” de crestinism, cu finalitatea de a nu mai calca niciodata in sfanta biserica.

Altii poate ati recunoscut in evanghelia de astazi pe superstitiosii care nu vin duminica in mod regulat la biserica, in schimb respecta cu strictete “traditia” de a nu taia cu foarfeca nimic vinerea; nu postesc, asa cum se cere, toate posturile de peste an, dar au grija sa nu spele rufe in toate zilele de dupa Boboteaza si pana la odovania praznicului; tin cu strictete doliu dupa parintii lor trecuti la cele vesnice, in schimb traiesc necununati crestineste. Acestora, deopotriva, mi se pare ca Se adreseaza Hristos cand zice: “Nebuni si orbi, ce este mai mare darul sau altarul care sfinteste darul” (Mt. 23, 19), sau cand le atrage atentia fariseilor ca: “strecoara tantarul si inghit camila” (Mt. 23, 24).

De prea multe ori asistam si astazi la ravna fara pricepere, la forme fara fond, ori la superstitii fara credinta, ceea ce dovedeste ca nu toti stim indeajuns sa distingem esentialul de neesential, continutul de “ambalaj”, sau litera legii de spiritul ei. Sau poate ati intrezarit, ascultand evanghelia de astazi, chipul inveninat al vecinului crapand de invidie pentru ca a vazut bucurie si petrecere in casa voastra, ori ochii banuitori ai dusmanilor, siliti a va recunoaste succesele? Nu vi s-a parut ca ati recunoscut, pentru o clipa, pe cartitorii cotidieni, care au grija totdeauna sa scoata la iveala, “partea cea goala a paharului”, minimalizand si cautand sa neutralizeze orice bine savarsit de noi prin de ei inchipuite mijloace ori scopuri ascunse si meschine? Intalnim si astazi astfel de oameni, care cauta sa intunece cu rautatea si invidia lor frumosul si binele, chiar si atunci cand acestea sunt evidente. Ei sunt exponentii celuilalt motiv pentru care iudeii nu s-au putut bucura de minunea savarsita astazi de Domnul Hristos – rautatea si invidia care-i rodea, vazand faima Sa crescanda.

Dragii mei,

Iata cum evanghelia de astazi ne dezvaluie doua motive pentru care nu numai minunea aceasta nu a fot receptata asa cum se cuvine de conationalii Domnului, dar si invatatura si Persoana Sa in general. Formalismul ingust si bolnav al Legii vechi din inima iudeilor, prea triumfalisti pentru statutul de popor ales, s-a aratat prea stramt pentru a cuprinde deschiderea “duhului” adusa de Hristos. Implinirea legii propovaduita de El (Mt. 5, 17) a fost etichetata drept “hula” (In. 10, 36), in timp ce prietenia Sa cu vamesii si cu pacatosii (Lc. 7, 34) a fost considerata slabiciune.

De aceea, cred ca pericopa aceasta, dincolo de minunea propriu-zisa prezentata si de confirmarea inca o data ca pacatul imbolnaveste pana si trupul, nu numai spiritul nostru – “iata te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau“ (In. 5, 14) – ne atrage atentia asupra acestor doua pacate ce ne pandesc si pe noi: formalismul si neputinta de a ne bucura de binele aproapelui. Formalismul, merge mana in mana cu bigotismul, cu misticismul bolnav si bolnavicios, cu semidoctismul, cu superstitiile si cu dragostea de litera lipsita de duh, in timp ce neputinta de a ne bucura alaturi de aproapele ascunde rautate, invidie, complex si competitie neconstructiva. Hristos, insa, a intors astazi spatele si unei atitudini si celeilalte, aratand ca nu are nimic de-a face cu niciuna din ele (In. 5, 13), dar a atras atentia asupra pacatului care poate amplifica raul (In. 5, 14).

Pentru aceasta, datori suntem noi, crestinii, a recunoaste si a lucra binele in adevaratul lui duh, nu doar formal, ci si in spiritul lui, si nu selectiv, ci exhaustiv, potrivit cuvantului Domnului – “pe acestea trebuia sa le faceti, si pe acelea sa nu le lasati” (Mt. 23, 23). Apoi e necesar sa intelegem ca relatiile noaste cu aproapele trebuie guvernate mai degraba de dragoste decat de judecata critica, mai mult de compasiune decat de patima, mai mult de intelegere decat de suspiciune, rautate ori invidie. Avand aceste dorinte in minitle si in inimile noastre ca dreptate diriguitoare la tot lucrul cel bun, vom putea castiga si noi adevarata intelepciune si bunul discernamant care ne pot preface in admiratori, intelegatori si urmatori ai invataturilor Mantuitorului Hristos, aratand inteleapta pricepere a ravnei celei bune si dragostea nefatarnica si nepatimasa fata de aproapele nostru. Amin”.

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Legaturi: