VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON. Predicile Parintelui Cleopa si Mitropolitului Augustin de Florina: CREDINTA CARE LUCREAZA SI STRIGA LA CER IN CIUDA CELOR MULTI… CARE IMPIEDICA BINELE SI ITI PUN CALUS IN GURA

2-12-2012 Sublinieri

O categorie de oameni, care împiedică binele, sunt cei care influenţaţi de duhul inovator, de ultimă modă, dispreţuiesc buna cuviinţă, decenţa, înfrânarea, se îmbracă necuviincios, se exprimă obscen, desfiinţează fără ruşine postul… Şi dacă văd pe altcineva trăind cu decenţă, cu bună cuviinţă, mergând la biserică, postind, rugându-se, mărturisindu-se, încearcă să-l facă să înceteze viaţa duhovnicească: îl batjocoresc, îl ironizează, îl acuză, îl jignesc, îl iau peste picior, încearcă să-i răcească râvna, să-i potolească entuziasmul şi să-l atragă în deprinderile lor. Mare este răutatea lor!…

…Chiar dacă ai rămâne şi singur pe pământ, şi chiar dacă toţi demonii te împiedică de la bine şi te încurajează la rău, pe faţă sau în ascuns, tu, iubitule, urmează-l pe orbul din Evanghelia de astăzi. Continuă să-L strigi pe Hristos!

***

“Am ajuns în acele zile rele, despre care Sfântul Cosma Etolianul spunea: Va veni vremea în care creştinii vor călători kilometri întregi ca să afle un adevărat preot‘”.

***

Vezi si:

***

PREDICA PARINTELUI CLEOPA la Duminica a XXXI-a după Rusalii

Despre credinţa cea statornică şi despre milostenie

Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine! (Luca 18, 39)

Iubiţi credincioşi,

Cuvîntul lui Dumnezeu este izvor de învăţături duhovniceşti, din care noi putem să scoatem în lumină multe feluri de sfaturi folositoare de suflet. Din Sfînta şi dumnezeiasca Evanghelie care s-a citit astăzi despre vindecarea orbului din Ierihon, lăsînd la o parte alte învăţături ce se pot desprinde din cuprinsul ei, ne vom opri numai la cuvintele orbului pe care le-aţi auzit. Căci fiind oprit de popor cu certare să tacă, el mai tare striga către Iisus Hristos: “Fiule al lui David, miluieşte-mă!

Vedeţi, fraţii mei, credinţă statornică şi fără de îndoială? Acest fericit orb care cu ochii trupului nu vedea, dar cu mintea şi cu inima lui credea că Hristos poate să-i vindece lumina ochilor, nu lua aminte la cei care îl certau şi îi ziceau să tacă. El credea cu toată inima, că negreşit Mîntuitorul îl va vindeca şi îi va lumina ochii. De aceea, cu toată oprirea de restul mulţimii, el mai tare striga: “Fiule al lui David, miluieşte-mă! El auzise de la mulţi oameni despre minunile ce le făcea Mîntuitorul în toată Palestina; auzise că Iisus este din neamul lui David şi de aceea, neştiind mai mult, striga fără de îndoială la Iisus. Pentru credinţa lui statornică, orbul a fost auzit de Preaînduratul nostru Mîntuitor, Care i-a zis: Credinţa ta te-a mîntuit! Şi îndată a văzut (Luca 18, 42-43).

Iubiţi credincioşi,

Fiind vorba despre credinţă este bine să ştim că în multe feluri se împarte credinţa oamenilor pe pămînt. Este credinţă cunoscătoare pe care o au şi diavolii, căci ei, cunoscînd puterea lui Dumnezeu, cred şi se cutremură (Iacob 2, 19). Este credinţă lucrătoare, adică acea credinţă care este urmată de fapte bune sau, altfel spus, credinţă care lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6). Este credinţă îndoielnică sau puţină, pentru care a zis Mîntuitorul lui Petru: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14, 31). Este credinţă făţarnică pe care Mîntuitorul nostru de atîtea ori a mustrat-o în faţa cărturarilor şi a fariseilor (Matei 23, 13-29; I Timotei 1, 5). Este credinţă bigotă (bolnavă, fanatică), mai bine zis nelămurită (II Timotei 3, 8). Este credinţă superstiţioasă a celor ce cred în visuri, vedenii false, descîntece, ghicitori şi vrăjitorii (Înţelepciune lui Isus Sirah 34, 1-7). Este credinţă strîmbă şi rătăcită de la adevăr pe care o au sectarii şi toţi ereticii (I Timotei 1, 3; 1, 19-20; 4, 1-2; 6, 14; 6, 21). Este credinţă păgînă care nu are nimic din adevăr, a popoarelor care nu cred în Evanghelie şi în Hristos Mîntuitorul lumii (II Timotei 3, 8).

S-ar putea vorbi şi de alte feluri de credinţă, dar nu este locul aici. Să revenim cu cuvîntul nostru la credinţa cea neîndoielnică şi statornică a orbului din Sfînta Evanghelie de azi. Credinţa lui fiind dreaptă, a fost auzită de Mîntuitorul şi încununată de minunea mai presus de fire.

Unii din Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi arată că temerea de Dumnezeu este începutul credinţei, deoarece aceasta eliberează sufletul de teama păcatului şi a morţii, ajutîndu-l să intre în stăpînirea harului (Matei 10, 28; Luca 12, 5). Din credinţă începe şi se sfîrşeşte mîntuirea, căci fără de credinţă nu este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu (Evrei 11, 6).

Apostolul Iacob zice: Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale (Iacob 1, 8). Dacă orbul din Sfînta Evanghelie de astăzi, auzind pe cei ce îl opreau să nu strige la Hristos, s-ar fi îndoit şi ar fi tăcut a mai striga la Mîntuitorul, nu căpăta vindecarea ochilor săi. Dar cu cît mai mult îl opreau cei de faţă să nu strige şi să tacă, el mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi aşa, ştiutorul inimilor, văzînd credinţa lui cea din inimă şi fără de îndoială, l-a vindecat de orbirea ochilor. La acest orb s-a împlinit Scriptura care zice: Cel ce crede în Hristos nu se va ruşina (Isaia 28, 16; Romani 10, 11).

Credinţă adevărată în Dumnezeu şi fără îndoială a avut şi fericitul patriarh Avraam. Despre credinţa lui, zice Sfînta Scriptură: Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui credinţa întru dreptate (Facere 15, 6; Romani 4, 18-22). Acestei credinţe drepte şi fără de îndoială a patriarhului Avraam i-au urmat şi faptele lui cele bune care le-a făcut după voia şi după porunca lui Dumnezeu. Această credinţă dreaptă şi statornică l-a făcut pe Avraam să iasă din pămîntul său, din rudenia sa şi din casa tatălui său şi să se ducă unde i-a poruncit Dumnezeu (Facere 12, 5; Evrei 11, 8). Această credinţă dreaptă şi lucrătoare l-a făcut pe Avraam să iasă din pămîntul său, din rudenia sa şi apoi să zidească al doilea altar lîngă stejarul Mamvri (Facere 13, 18).

Această credinţă tare şi neîndoielnică l-a făcut pe Avraam să asculte de porunca lui Dumnezeu şi să taie împrejur pe fiul său Isaac şi pe toţi robii săi (Facere 17, 23-27). Şi, în sfîrşit, această credinţă dreaptă şi statornică a lui Avraam, l-a făcut să aducă pe Isaac, fiul său cel iubit şi născut din făgăduinţă, jertfă lui Dumnezeu, pentru care cu jurămînt a întărit Dumnezeu marea Sa binecuvîntare asupra lui şi asupra urmaşilor lui (Facere 22, 1-18; Evrei 6, 13-14). Iată cîteva gînduri despre credinţa cea dreaptă, statornică şi lucrătoare a lui Avraam. Iar cine vrea să ştie mai pe larg despre foloasele adevăratei credinţe, să citească cu atenţie epistola Sfîntului Pavel către Evrei, capitolul 11.

Iubiţi credincioşi,

Sfînta Evanghelie de azi ne arată luminat că acest orb, căruia Mîntuitorul nostru Iisus Hristos i-a deschis ochii, nu era numai orb, ci şi foarte sărac, deoarece, după cuvîntul Evangheliei, vedem că el şedea lîngă cale, cerşind (Luca 18, 35). Oare, fraţii mei, în zilele noastre ca şi în alte vremi, cîţi orbi şi săraci nu sînt în diferite locuri, care cerşesc pe drumuri, pe la porţile noastre, prin sate, prin tîrguri şi oraşe şi cît de fericit şi bun următor al Mîntuitorului, este acela care, auzind glasul acestor oameni săraci şi necăjiţi, se opreşte din calea sa şi întreabă, zicînd: “Ce voiţi să facem?” şi, înţelegînd cele de nevoie ale lor, îi ajută la lipsă şi la toate cele de nevoie ale lor? Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, ca un cunoscător de inimi, văzînd la acel sărac nu numai orbirea lui, ci şi marea lui credinţă stăruitoare, i-a dat cea mai mare bogăţie: luminarea ochilor lui.

Noi oamenii, fiind păcătoşi şi puţin credincioşi, pentru a noastră necredinţă nu putem face minuni cu cei orbi, bolnavi şi săraci, dar din cele ce avem putem să-i ajutăm cu cele de nevoie, aducîndu-ne aminte că cei săraci sînt făpturi ale lui Dumnezeu (Iov 34, 19; Pilde 22, 2). Să ne aducem aminte că Dumnezeu iubeşte pe săraci ca şi pe bogaţi (Iov 34, 28; Psalm 11, 5) şi nu nesocoteşte rugăciunile lor (Psalm 101, 18), ci ascultă plîngerea lor (Ieşire 2, 24; Psalm 68, 37). Să-şi aducă aminte toţi iubitorii de Hristos că Dumnezeu ne porunceşte să ajutăm pe cei săraci şi să ne întindem mîna înaintea lor (Levitic 25, 35; Deuteronom 15, 7-11). Să-şi aducă aminte cei bogaţi că cine miluieşte pe sărac, împrumută pe Dumnezeu (Pilde 19, 17) şi va fi binecuvîntat de Dumnezeu cu răsplată veşnică (Psalm 36, 26; Pilde 19, 17; 22, 9; Psalm 111, 8-9; II Corinteni 9, 9).

Cine dispreţuieşte pe sărac şi-l trece cu vederea, acela dispreţuieşte pe Hristos (Matei 25, 41-45). Să nu uităm că strigarea săracilor ajunge mai repede ca a noastră la Dumnezeu (Deuteronom 15, 9; Iov 34, 28; Iacob 5, 4). Iar Mîntuitorul ne învaţă: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7). Voi adăuga în continuare şi o istorioară despre milostenie luată din Vieţile Sfinţilor.

Sfîntul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, a cărui pomenire Biserica Ortodoxă o face la 12 noiembrie, zice despre sine aşa:

“Cînd eram în Cipru, fiind de 15 ani, pe cînd dormeam într-o noapte, mi s-a arătat o fecioară foarte frumoasă la chip, îmbrăcată cuviincios şi avînd cunună de măslin pe capul ei. Stînd aproape de patul meu, m-a atins la piept, şi deşteptîndu-mă, am văzut-o pe dînsa nu în somn, ci aievea stînd înaintea mea. Apoi am întrebat-o cine este şi cum a îndrăznit de a intrat la mine pe cînd dormeam. Iar ea, căutînd spre mine cu ochii veseli şi cu faţa luminată, a zis: “Eu sînt fiica cea mare a marelui Împărat şi cea dintîi dintre fiicele Lui!” Acestea auzind eu, m-am închinat ei, iar ea a început iarăşi a grăi către mine aşa: “Dacă mă vei face prietenă, eu îţi voi mijloci un mare dar de la Împărat şi te voi duce înaintea Lui, fiindcă nimeni nu are îndrăzneală la Dînsul mai mult decît mine. Eu L-am pogorît pe Dînsul din cer pe pămînt şi L-am făcut a se întrupa cu trup omenesc!

Acestea zicînd, s-a făcut nevăzută şi m-am mirat de acea vedenie. Apoi cugetînd, am zis în mine: Cu adevărat milostenia mi s-a arătat mie în chip de fecioară, căci o vădeşte cununa cea de măslin de pe capul ei, care este semnul milostivirii şi mărturisesc chiar cuvintele grăite de ea, căci a zis: “Eu am pogorît pe Dumnezeu din cer pe pămînt şi L-am făcut a Se întrupa!” Căci Ziditorul văzînd pe om pierind, a venit ca să-l mîntuiască, nefiind îndemnat de nimeni altcineva, fără numai de a Sa milostivire. El, plecînd cerurile, S-a pogorît ca să miluiască zidirea Sa. Deci mai mult decît toate ni se cade să avem milă către cei de aproape şi să dăm cît mai multă milostenie dacă voim să aflăm milă de la Dumnezeu.

Astfel cugetînd în gîndul meu, îndată m-am sculat şi am mers la biserică singur, cînd se lumina de ziuă. Mergînd, am aflat pe cale un sărac gol, tremurînd de frig. Deci, m-am dezbrăcat de o haină şi am dat-o acelui sărac, zicînd în mine: “Acum voi cunoaşte de este adevărat ceea ce am văzut sau este o înşelăciune!” Şi am mers mai departe. Dar înainte de a ajunge la biserică, m-a întîmpinat un om îmbrăcat în haine albe şi mi-a dat în mînă o legătură ce avea într-însa o sută de galbeni de aur şi mi-a zis: “Primeşte acestea, prietene!” Iar eu am luat-o cu bucurie, însă îndată m-am căit că am luat-o, căci nu-mi era de trebuinţă şi m-am întors vrînd să dau înapoi cele ce-mi dăduse, dar nu l-am mai văzut şi căutîndu-l cu dinadinsul nu l-am aflat. Atunci am cunoscut că ceea ce am văzut a fost adevărat, iar nu înşelăciune. Din acea vreme orice dădeam săracului, ispiteam dacă îmi va da Dumnezeu însutit precum a zis şi ispitind de multe ori am aflat că aşa este. Mai pe urmă am zis: “Încetează suflete al meu a mai ispiti pe Domnul Dumnezeul tău“.

Altădată, mergînd acest sfînt Ioan să cerceteze pe bolnavi, pentru că de două ori pe săptămînă cerceta pe cei bolnavi, l-a întîmpinat un străin şi i-a cerut milostenie, iar el a poruncit slugii sale să-i dea şase arginţi. Deci, luînd străinul arginţii s-a dus şi, vrînd să ispitească îndurarea sfîntului, şi-a schimbat hainele sale şi alergînd pe altă cale, iarăşi l-a întîmpinat pe sfîntul şi l-a rugat, zicînd: “Miluieşte-mă, stăpîne, că sînt robit“. Iar el a poruncit slugii sale să-i dea şase arginţi. Apoi sluga a zis patriarhului la ureche: “Stăpîne acesta este săracul acela care a luat mai înainte şase arginţi“, iar patriarhul s-a făcut că nu l-a auzit pe el şi a poruncit ca iarăşi să-i dea.

Străinul, luînd a doua oară milostenie, şi-a schimbat hainele sale şi a întîmpinat pe altă cale pe patriarh, cerînd a treia oară milostenie de la dînsul. Iar sluga a zis către patriarh: “Stăpîne acesta este tot acela care a luat pînă acum de două ori cîte şase arginţi şi acum cere a treia oară!Atunci fericitul patriarh Ioan a răspuns slugii sale, zicînd: “Dă-i lui doi arginţi, nu cumva să fie Hristosul meu care mă ispiteşte pe mine!

Despre milostenie să auzim şi pe dreptul Tobit care, învăţînd pe fiul său Tobie, zice:

Din cele ce ai, fă milostenie şi să nu pizmuiască ochiul tău cînd faci milostenie. Să nu întorci faţa ta de către nici un sărac şi de către tine nu-şi va întoarce Dumnezeu faţa Sa. După cît de multă avere ai, fă milostenie. De ai mult să dai mult, de ai puţin să dai puţin, dar de către milostenie nu te întoarce. Căci comoară bună îţi agoniseşti ţie în ziua cea de lipsă, că milostenia din moarte izbăveşte şi nu-l lasă pe cel milostiv ca să intre întru întuneric, că bun dar este milostenia celor ce o fac pe ea înaintea Celui Preaînalt” (Tobit 4, 7-11).

Din pîinea ta dă celui flămînd şi din hainele tale dă celor goi. Tot ce prisoseşte fă milostenie şi pune pîinile tale peste mormintele drepţilor” (Tobit 4, 16-17).

Încă şi marele arhanghel al lui Dumnezeu, Rafail, care a fost trimis de Dumnezeu să ajute la căsătorie lui Tobie, a zis:

Bună este rugăciunea cu post, cu milostenie şi cu dreptate… Mai bine este a face milostenie decît a strînge aur, că milostenia din moarte izbăveşte şi curăţă păcatele. Cei ce fac milostenie şi dreptate, umple-se-vor de viaţă, iar cei ce păcătuiesc, vrăjmaşi sînt ai vieţii lor” (Tobit 12, 8-10).

Încă zice Duhul Sfînt prin gura proorocului Osea: Milă voiesc, iar nu jertfă (Osea 6, 6).

Iubiţi credincioşi,

Am vorbit aici despre puterea credinţei dreptmăritoare şi despre milostenie, fiind îndemnat de Evanghelia de astăzi în care se vorbeşte de vindecarea unui orb din Ierihon. Aţi auzit cu cîtă credinţă şi stăruinţă se ruga acest orb şi ce anume cerea, zicînd: “Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!Ce voieşti să-ţi fac? l-a întrebat Hristos. “Doamne, să văd”. Şi Iisus i-a zis: “Vezi! Credinţa ta te-a mîntuit” (Luca 18, 38-42).

Care erau deci virtuţile acestui orb? Credinţa tare în Dumnezeu şi rugăciunea lui stăruitoare. Aceste două virtuţi l-au vindecat şi l-au făcut ucenic al lui Hristos. Pe acestea să le dobîndim şi noi, fraţii mei, dacă vrem să ne mîntuim şi să facă Domnul milă cu noi.

Deci să avem în suflet credinţă curată, puternică, ortodoxă, aşa cum aveau mamele şi înaintaşii noştri. Credinţa noastră să nu fie îndoielnică, şovăitoare şi făţarnică, cum sînt mulţi dintre creştinii care cred numai cu gura şi la biserică vin doar la Sfintele Paşti şi cînd au vreo înmormîntare în familie, iar acasă abia fac cîteva cruci şi zic “Tatăl nostru” seara şi dimineaţa. Ce minuni poate să facă o asemenea credinţă? Iată de ce Dumnezeu nu ne împlineşte multe din cererile noastre.

Credinţa noastră să nu fie numai aşa, de ochii satului şi ai rudelor, căci credinţa puţină aduce şi roade puţine. Ci credinţa noastră să fie vie, activă, fierbinte, statornică şi lucrătoare, adică să se arate nu prin cuvinte, ci prin fapte bune. Creştinul bun se roagă mult şi cu stăruinţă, pînă îl miluieşte Dumnezeu. Creştinul bun nu lipseşte de la biserică, mai ales în sărbători. Creştinul bun iartă pe duşmani, miluieşte pe săraci, cercetează pe bolnavi, este smerit şi blînd cu toţi oamenii. Creştinul bun nu se îmbată, nu-şi ucide copiii, nu dă divorţ de soţia lui, nu se lasă biruit de cumplitul păcat al desfrînării, nu fură, nu înjură, nu spune minciuni, nu judecă pe alţii.

Siliţi-vă să deveniţi creştini buni, aşezaţi, tari în credinţa ortodoxă, ascultători de Biserică, milostivi şi iubitori de Dumnezeu şi de oameni. Nu ascultaţi de creştinii sectari care dezbină Biserica lui Hristos şi duc pe mulţi la pierzare cu reaua lor credinţă. Nu-i ascultaţi, nu discutaţi cu ei, nu vă duceţi la adunările lor, rupte de Biserică. Apoi feriţi-vă de creştinii robiţi de patimi, de cei care nu se roagă, care nu merg la biserică, nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc cu anii.

Credinţa sporeşte în sufletele noastre prin milostenie şi prin citirea cărţilor sfinte. Fără rugăciune nu putem spori în credinţă, iar fără cunoaşterea Sfintei Scripturi şi a învăţăturii de credinţă ortodoxă nu vom cunoaşte bine credinţa adevărată, şi unii pot fi uşor amăgiţi de secte. Să-L rugăm pe Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii, să ne întărească în dreapta credinţă, în rugăciunea stăruitoare şi în milostenie, virtuţi care stau la temelia mîntuirii noastre, de care să ne învrednicească bunul Dumnezeu pe toţi. Amin.

***

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A XXXI-A DUPĂ RUSALII (Luca 18, 35-43)

CEI CARE ÎMPIEDICĂ BINELE

Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine!
(Luca 18, 39)

Aţi fost atenţi, iubiţii mei creştini, aţi fost atenţi la Evanghelia de astăzi? Ne istoriseşte că un orb din Ierihon a avut prilejul de a se apropia de Hristos. A auzit că trece Iisus şi cu o dorinţă puternică a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă” (Luca 18, 38). Oamenii, care mergeau înainte, deranjaţi de strigătele lui, îi spuneau să tacă. El însă cu o voce mai puternică repeta cererea lui, până când Domnul a făcut minunea, i-a dat lumina.

Merită să fim atenţi la atitudinea pe care au avut-o oamenii aceia faţă de cel orb. Mare este păcatul lor! Nu doar că nu i-au fost alături şi nu l-au ajutat în nevoia lui, dar au încercat să-i împiedice şi comunicarea cu Domnul. Comportamentul lor ne dă prilejul să spunem câteva cuvinte despre acest păcat care se întâmplă adesea. Pentru că şi astăzi există astfel de oameni, oameni care se împotrivesc binelui şi vor să curme buna dispoziţie şi încercările plăcute lui Dumnezeu ale altora. Sunt cei care aruncă gheaţă în râvna caldă a creştinului curat şi neprihănit, cei care aruncă apă, ca să stingă sfânta flacără a iubirii lui Dumnezeu. Vreţi exemple din societatea de astăzi? Să menţionăm câteva.

***

O categorie de oameni, care împiedică binele, sunt cei care influenţaţi de duhul inovator, de ultimă modă, dispreţuiesc buna cuviinţă, decenţa, înfrânarea, se îmbracă necuviincios, se exprimă obscen, desfiinţează fără ruşine postul Şi dacă văd pe altcineva trăind cu decenţă, cu bună cuviinţă, mergând la biserică, postind, rugându-se, mărturisindu-se, încearcă să-l facă să înceteze viaţa duhovnicească: îl batjocoresc, îl ironizează, îl acuză, îl jignesc, îl iau peste picior, încearcă să-i răcească râvna, să-i potolească entuziasmul şi să-l atragă în deprinderile lor. Mare este răutatea lor!

Iată şi o familie, s-a cununat canonic şi s-a unit cu binecuvântările Bisericii. Peste puţin, femeia se pregăteşte să aducă un om pe lume. Ce este mai normal şi mai plăcut lui Dumnezeu? Aici apare o neînţelegere. Soţul, influenţat de mentalitatea lumii, potrivnică voii lui Dumnezeu şi simţământului uman normal, imediat ce află de sarcina soţiei, îşi arată nemulţumirea. Şi doar asta? Cu ifose de fiară pretinde şi impune să meargă amândoi la doctor şi să întrerupă sarcina, adică să facă avort. Dar copilul, din momentul în care se zămisleşte în pântecele mamei – aşa cum ştim – este om desăvârşit, cu trup şi suflet. Avortul este uciderea violentă a unui om, adică este omor. Cine face avort încalcă porunca expresă a lui Dumnezeu: „Să nu ucizi!” (Ieşire 20, 15), vine în contradicţie cu Dumnezeu. Şi acest soţ, care nu doar el însuşi încalcă voia lui Dumnezeu, ci impune şi soţiei lui să facă acelaşi lucru şi să oprească binecuvântata şi plăcuta lui Dumnezeu naştere de copiii, se aseamănă cu oamenii din pericopa evanghelică de astăzi. Împiedică binele şi impune răul.

Un alt exemplu. O creştină tânără iubeşte Biserica, studiază Sfânta Scriptură, ascultă lecţii ortodoxe în şcolile catehetice, citeşte cărţi patristice şi vieţi de sfinţi. Din toată cultura ei, când deja se maturizează, ajunge să preţuiască idealul vieţii feciorelnice. În sfârşit, hotărăşte să se consacre în întregime Domnului, fie ca monahie în vreo sihăstrie, fie ca persoană misionară într-o frăţie comunitară. Însă imediat ce comunică hotărârea ei, părinţii şi alte rude se răscoală. Încearcă în mii de feluri şi cu forţa nu doar să zădărnicească scopul ei plăcut lui Dumnezeu, ci s-o şi târască la viaţa lumească obişnuită.

Un alt exemplu. Pe linia de frontieră, dincolo de munţi, există aproape două sute de sate, care nu au preoţi. Toţi văd nevoia şi cer preot. Însă imediat ce vreun tânăr îşi exprimă dispoziţia să studieze şi la vreme să devină preot, vezi că toţi se aruncă asupra lui, încercând să-i răcească râvna, să-i tempereze entuziasmul. În felul acesta lipsa de preoţi evlavioşi chinuieşte multe Sfinte Mitropolii. Am ajuns în acele zile rele, despre care Sfântul Cosma Etolianul spunea:Va veni vremea în care creştinii vor călători kilometri întregi ca să afle un adevărat preot. Şi cauza sunt cei care răcesc sfânta râvnă a tinerilor.

Observaţi ce se întâmplă şi în tribunale. Creştini conştiincioşi, care sunt chemaţi ca martori în diferite cazuri judecătoreşti, având în vedere porunca lui Hristos: „Să nu te juri nicidecum!” (Matei 5, 34), refuză să se jure şi să pună mâna pe Evanghelie. Îi auzi atunci pe mulţi, avocaţi sau alţii, spunându-le: Asta nu e nimic. Teama dumneavoastră este medievală şi trebuie să o depăşiţi… Apoi, şi judecătorii pretind de la ei să depună mărturie sub jurământ şi în plus îi ameninţă că, dacă nu se jură, se va pronunţa o acuzaţie împotriva lor şi din martori vor deveni acuzaţi. Mare este răspunderea cu care se încarcă toţi aceştia; nu numai că nu respectă buna conştiinţă a creştinului, dar îl şi împing prin violenţă la încălcarea legii lui Hristos.

Cercetând detaliile vieţii private şi publice a creştinilor, vedem de multe ori că pe de o parte binele, aşa cum Îl recomandă Domnul, este neglijat; iar pe de altă parte mulţi se comportă ca şi aceşti oameni, care îl împiedicau pe orb să se apropie de Domnul. Există mame care îşi împing fetele la desfrâu. Există taţi care îi învaţă pe fiii lor să înjure. Există dascăli şi profesori care învaţă ateismul şi materialismul. Există şi clerici care, pentru că ei înşişi au dispreţuit poruncile lui Dumnezeu, arată şi turmei lor un drum greşit. Există arhierei care nu-i lasă pe predicatorii clerici sau teologi să vorbească cu îndrăzneală, ci afurisesc lucrători ai Ortodoxiei, interzic predica şi pun căluş gurilor care grăiesc adevărul evanghelic.

***

Nikiforos Theotokis ţine pe această temă o mare omilie cu exemple din Sfânta Scriptură. Unul din acestea este şi următorul: Când Apostolii Pavel şi Barnaba au străbătut Ciprul şi au ajuns în Pafos, acolo, antipatul Sergius Paulus s-a arătat dispus să audă cuvântul lui Dumnezeu. Însă un iudeu, fals prooroc, vrăjitorul Elimas, stătea împotriva apostolilor, încercând să îl abată pe Antipat de la credinţă. Atunci Pavel, cu sfânta indignare, privind ţintă la Elimas, i-a spus:

O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte?” (Fapte 13, 10).

Grava caracterizare „fiule al diavolului”, pe care apostolul a fost nevoit să o spună, arată ce păcat grav este a împiedica pe un om să creadă şi să se apropie de Dumnezeu. Această tactică este o lucrare diavolească.

Dar cei care împiedică binele sunt abili, dibaci, şi uneltesc mii de feluri, ca să stingă dumnezeiasca râvnă a celuilalt: de la simpla recomandare şi simplul sfat până la ironie şi batjocorire, şi de la critică şi calomnie până la ameninţare, persecuţie şi mucenicie. Încep mai uşor spunând: „Tu vei corecta textele scrise sucit? Cu un cuc nu se face primăvară. Gândeşte-te mai bine. Lumea va râde de tine. Te sfătuim spre binele tău…. Şi ajung până la căluşul în gură, reducerea la tăcere, strangularea libertăţi, crimă.

Dându-ne seama şi noi că nu se cuvine să se continue acest rău, ne adresăm către cei care rămân indiferenţi la încercările pentru o mai exactă împlinire a voii lui Dumnezeu. Fie sunt lideri politici, fie militari, fie bisericeşti, fie părinţi, fie educatori, fie alţi ofiţeri, le spunem: Deşi voi, ca creştini, s-ar cuveni să vă interesaţi de propăşirea credinţei creştine, cu toate acestea nu vă vom cere altceva decât doar acest lucru: Cel puţin nu împiedicaţi, nu scandalizaţi, nu descurajaţi, nu aruncaţi gheaţă peste râvna evlavioasă.

Iarăşi, către aceia care îl văd pe fratele lor, creştinul credincios, nevoindu-se singur şi neajutorat şi se emoţionează de măreţia lui, spunem: Astăzi, când o mie de mâini îl împing la rău; astăzi când răul e lăudat şi aclamat şi încoronat; astăzi este nevoie de o altă mână, care să impulsioneze la bine, de o altă gură, care să încurajeze pe nevoitor să se apropie de Hristos, de un alt om, care să fie alături şi să ajute la împlinirea voii lui Dumnezeu. Binecuvântată fie această mână, binecuvântată fie această gură, binecuvântat fie omul acesta.

În sfârşit, chiar creştinului credincios, care are râvnă şi se nevoieşte, de multe ori singur şi neajutorat, pentru păzirea legii lui Hristos, îi spunem: Chiar dacă ai rămâne şi singur pe pământ, şi chiar dacă toţi demonii te împiedică de la bine şi te încurajează la rău, pe faţă sau în ascuns, tu, iubitule, urmează-l pe orbul din Evanghelia de astăzi. Continuă să-L strigi pe Hristos. Şi chiar dacă în încercarea ta eşti în pericol, nu-ţi pierde curajul; mărturiseşte cu toată puterea ta „pe Hristos, Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 24). Strigă. Glasul tău să se audă până la înălţimi. Adevărul cere curaj şi îndrăzneală. Adevărul este cel mai de trebuinţă din toate şi trebuie să fie mărturisit.

Creştine, care auzi glasul lui Dumnezeu chemându-te la voia Lui şi te lupţi să o păzeşti, dă-l la o parte pe cel care vrea să te împiedice. Repetă şi tu acel cuvânt al Domnului: „Mergi înapoia Mea, satano (Matei 4, 10). Nu asculta de îndemnurile împotriva lui Dumnezeu. Oricine ar fi omul acela, în acel moment să-l consideri duşman al lui Dumnezeu. Nu uita că vin clipe, în care – după cuvântul lui Hristos – „duşmani ai omului” vor deveni şi „casnicii lui (Matei 10, 36). Rămâi credincios şi curajos până la sfârşit, şi Dumnezeu va fi cu tine.

sursa online a predicilor: TEZAURUL ORTODOX

Legaturi:

***

***

“Tre’ să mă dau după lume, e clar!”

“Sunt vorbele unui prieten, un baiat foarte bun, dar care e chinuit de duhul lumesc“, asa cum spunea Parintele Paisie Aghioritul. Doamne ce dreptate avea dragul nostru parinte si cat de chinuiti ne lasam uneori de acest “duh lumesc”! Ce este de fapt acest duh lumesc, sau duhul lui antihrist, cum il numesc unii? Nu stiu sa-l explic in termeni teologici, dar pot sa-l descriu asa cum il simt uneori la mine sau la cei din jur.

Putem sa ne dam seama ca ne chinuie duhul lumesc atunci cand ne e rusine sa ne recunoastem fecioria in fata colegilor, sau atunci cand incercam prima tigara pentru a fi acceptati intr-un grup, sau atunci cand refuzam conversatia cu Dumnezeu pentru a petrece timpul in fata televizorului, sau atunci cand refuzam sa ajutam pe cineva din lene sau mandrie, sau atunci cand nu ne putem imagina viata fara confort, si de fiecare data cand ne calcam in picioare principiile si uitam de voia Domnului pentru a fi bine priviti de societate… si pentru ce fel de societate facem asta?

E de ajuns sa ne uitam in jur si putem vedea ca facem asta pentru o societate care nu da doi bani pe cetatenii ei, si de multe ori le incalca drepturile. E incredibil cum ii intoarcem spatele Dumnezeului care S-a rastignit pentru noi, si facem asta doar ca sa fim pe placul lumii… lumea care in ansamblu, ne-a facut mai mult rau decat bine.

Si acum multi ar putea zice:  Si ce e de facut? Sa nu ne mai dorim nimic, sa nu ne pese de parerea celorlalti, sa parasim toti lumea si sa intram cu totii in viata monahala? Nici pe departe! E de inteles ca dorim sa primim aprecierea unor persoane, sau ca avem visuri, dar nimic nu trebuie pus mai presus de Dumnezeu. Daca dragostea unei persoane pentru noi sau realizarea unui vis sunt conditionate de schimbarea noastra intr-un mod potrivnic Lui Dumnezeu, atunci nu sunt demne de realizare. Ar trebui sa ne straduim sa-L avem pe Hristos in centrul sufletului nostru iar iubirea pe care El o radiaza sa se rasfranga asupra persoanelor pe care le iubim si ne coordoneze actiunile. Daca am incerca sa vedem lumea printre razele acestei iubiri, nu ne-am mai face rau singuri si nici celor din jur, n-am mai fi dezamagiti, n-am mai simti ca “tre’sa ne dam dupa lume” ca sa fim acceptati si n-am mai simti acel gol in suflet.

Am vazut cum se schimba oamenii pentru societate, se descotorosesc de inocenta mult prea devreme, preiau comportamente straine lor de la ceilati, mint si se mint pe ei insisi, pana cand ajung sa priveasca in oglinda un strain. Si aici apare deruta, “golul” din suflet, mania pe ceilalti pe care ii invinuim de pierderea identitatii noastre, depresia si alte dureri. Dupa parerea mea, asta se intampla pentru ca alegem calea cea mai usoara. Intr-adevar, pare mai usor sa ne dam noi dupa lume ca sa fim acceptati, desi stim ca nu e bine, decat sa ne aparam credinta si principiile in fata lumii.

[…] Oare nu ni se intampla si noua la fel? Nu suntem si noi in locul lui Irod, nu de putine ori, cand launtrul nostru, constiinta noastra ne spune ceva, si noi actionam altfel? De ce facem asa? Mai ales CA SA NU SCADEM IN OCHII ALTORA. Sa nu zica prietenul ceva de rau daca nu ma duc cu el la invitatia pe care mi-a facut-o, sa nu ma ia in ras, de aceea fac si eu ce face el.. Merge el la fete, merg si eu. Si fetele la felCum sa rada de mine ca inca sunt fecioara sau ca nu imi iau si eu nu stiu ce ‘zorzoane’? Trebuie sa fiu in rand in lumea, nu pot sa fiu altfel…Dar cate alte exemple nu sunt, si mai mari decat acestea? Deci de foarte multe ori, mandria si rusinea de oameni, care nu e deloc justificata, ne impiedica sa nu ne rusinam de Dumnezeu si sa nu calcam poruncile Lui. […]


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Mitropolitul Augustin de Florina, Parintele Cleopa, Vindecarea orbului din Ierihon

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON. Predicile Parintelui Cleopa si Mitropolitului Augustin de Florina: CREDINTA CARE LUCREAZA SI STRIGA LA CER IN CIUDA CELOR MULTI… CARE IMPIEDICA BINELE SI ITI PUN CALUS IN GURA

  1. Nevinovata pocăinţă,
    E truda cea mai fericită,
    Ce vindecă şi curăţeşte,
    (Şi cea mai crunt dispreţuită).

    Nu-i patimă să n-o învingă
    Şi nu-e rău (înfricoşat)
    Să nu stingă-n pocăinţa
    (Nici om să nu fie salvat).

    Nu-i rău să poată să-i reziste.
    Oricât ar fi de vechi (şi’ascuns),
    Când pocăinţa-i ortodoxă
    Şi-i sinceră (în Iisus).

    Nu-i înşelare să nu cadă.
    Nu-i cursă (oricât de iscusită)
    Nu-i viclenie camufalată,
    Ca’n ea să nu fie vădită.

    Căci pocăinţa este truda,
    Ce’n lume, nu are nici vină,
    Nici scop viclean şi nici pierzare,
    (Căci pocăinţa-i doar lumină).

    E nu va duce niciodată,
    La scop viclean (în chip ascuns),
    Când este ortodox trăită
    (Şi’ntocmai cum Domnul a spus).

    Ea ne ridică din ruşine,
    Din spurcăciune, din păcat,
    Din ucigaşa deznădejde,
    Din fals, murdar…., din vinovat.

    Ea’ntoarce pururea laTatăl,
    (La sfânt şi la desăvârşit),
    Din iadul lumii înşelate,
    Pe orice fiu, (ce-a rătăcit).

    Fără de ea nu-i nici o şansă,
    De a scăpa de Lucifer.
    Nu-i nici o cale de sfinţire.
    Nici un acces deschis spre cer.

    Fără de ea, nu este-n lume
    Om valoros, cu’adevărat.
    Nu-i sfânt, nu-ivrenic, nu-i iertare
    Şi nici ieşire din păcat.

    Fără de ea nu este cinste
    (Adevărată), vrednicie.
    Nu este viu, nu este cale
    Spre fericita veşnicie.

    Ortodoxia fără dânsa,
    Nu-i ortodoxă!!!. Nu-i credinţă!!!
    Divinul nu ni se deschide,
    (Nici cerul), fără POCĂINŢĂ!

    Fără de ea, nu este-(n NIMENI)
    Iubire sfântă, angajare,
    Trăire, Adevăr, viaţă,
    Credinţă sinceră, iertare.

    Ortodoxia-i ortodoxă,
    E Adevăr, este credinţă,
    Este divinul mântuirii,
    Doar prin Iisus şi POCĂINŢĂ!

  2. Pingback: Orbul din Ierihon. PREDICA PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: CINE SUNT ORBII? Ce avem de invatat de la un om dispretuit de toti? -
  3. Pingback: INVITATIA LA NOBLETE SI TRAGICUL NOSTRU REFUZ COTIDIAN/ Care este cel mai puternic cuvant?/ RUGACIUNEA LUI IISUS – SCUT VITAL SI LEAC DUMNEZEIESC/ De cate ori sa ne spovedim?/ INIMA DE MAMA SAU DUREREA DE A IUBI (Recomandari duhovnicesti) - Recomand
  4. Pingback: PREDICA VIDEO si alte multe CUVINTE ACTUALE la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, imi spune adevarul si eu nu suport adevarul… Si asa suntem si noi! Daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa-ti schim
  5. Pingback: INVITATIA LA CINA/ Care este cel mai puternic cuvant?/ RUGACIUNEA LUI IISUS – SCUT VITAL SI LEAC DUMNEZEIESC/ De cate ori sa ne spovedim?/ INIMA DE MAMA SAU DUREREA DE A IUBI | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: STRIGATUL SALVATOR | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: ORBUL DIN IERIHON. Predici audio si video la Duminica a 31-a dupa Rusalii: “DOAMNE, IISUSE HRISTOASE, MILUIEȘTE-MĂ!” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: “Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne…”. LUMEA NE ORBESTE SI NE FACE SA NU-L PRIMIM PE HRISTOS. “Pentru cele duhovnicesti n-avem ochi… Sa ne interiorizam, sa ne sondam adancurile si sa vedem cine suntem. SA INCEPEM P
  9. Pingback: ORBUL DIN IERIHON. “Pentru ca a ascultat de glasul constiintei, el a intrat in lucrarea lui Dumnezeu. Daca el pierdea acest moment, nu stim daca s-ar mai fi intalnit a doua oara cu Iisus-Domnul”. PREDICI AUDIO TREZITOARE de la Manastirile Putn
  10. Pingback: “SOLUȚIA ACESTOR VREMURI TOT MAI GRELE este soluția orbului din Ierihon: „DOAMNE, MILUIEȘTE-MĂ! Doamne, ajută-mă! DOAMNE, NU MĂ LĂSA!”. Orice altă soluție este o falsă soluție” (Predica PS MACARIE, video+text) | Cuvântul Ortod
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate