CUM SE APROPIE DUMNEZEU DE INIMILE NOASTRE SI CUM II RASPUNDEM NOI? “Credem mai mult cuvantului lui Hristos sau cuvantului lumii acesteia, care pe toate le rastalmaceste? SA NU PLECAM DIN BISERICA SI SA AVEM O ALTA VIATA, PARALELA”. Predica audio a Parintelui Nichifor la Duminica a II-a dupa Rusalii

“Să fim atenţi cui răspundem și pe cine credem. Credem acestei chemări, credem mărturiei sfinţilor sau credem mai mult cuvintelor lumii acesteia: că avem drepturi, că oamenii au o grămadă de drepturi să nu asculte de Dumnezeu, să trăiască necununaţi, să curvească, nici să nu se gândească a trăi curat în familiile lor, crezând cuvântului lui Dumnezeu, ba poate chiar să se spurce în feluri de negândit în lumea aceasta, în toate păcatele necinstei trupeşti…”

***

Pentru aceasta Duminica, va mai recomandam:

***

Predica Parintelui Nichifor Horia (Iasi) la Duminica a doua dupa Rusalii (a chemarii primilor apostoli si a sfintilor romani) – 2013:

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,

Am ascultat în această zi pericopa evanghelică de la Matei, a chemării de către Mântuitorul Hristos a chemării Apostolilor:

“Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor”.

Iată, Evanghelia ne pune înainte răspunsul dat de către Apostolii chemaţi de Mântuitorul – Andrei, cel întâi chemat, şi Simon, fratele lui, dar și ceilalţi Apostoli – şi Evanghelistul Matei subliniază acest:

îndată ce au auzit glasul Mântuitorului au urmat, lăsând toate. Desigur, acestei chemări îi preced altele. Ştim că Mântuitorul Se face descoperit lui Petru în acea pescuire minunată şi o duminică este consacrată pentru a înţelege o altă chemare, acolo, la pescuirea minunată. Important este să înţelegem că şi Andrei și fratele său, Simon, erau întru aşteptare, erau pregătiţi, într-o anumită măsură, prin aşteptarea lor să cunoască pe Domnul şi Domnul li Se face descoperit. Pentru că erau ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul şi atunci când Filip îl cheamă pe Natanail să-L cunoască pe Domnul, îi spune: Iată, am auzit de Mesia Cel din Nazaret, Natanail se minunează şi spune: Din Nazaret poate fi ceva bun?, iar Filip îi spune: Vino şi vezi! Înţelegem că şi Natanail, ca şi Andrei şi Simon, erau într-o aşteptare a Mântuitorului, a lui Mesia Cel propovăduit de prooroci. Iată, erau iudei, şi iudeii cunoscuseră dreapta credinţă şi prin prooroci, cunoscuseră această veste pe care Dumnezeul Cel Viu o dăduse în popor, că avea să vină Mesia Care să le vestească lor toate. Însăşi femeia samarineancă – şi ştim că samarinenii aveau amestecate, împreună cu adevărurile revelate de Dumnezeu, şi multe rătăciri din popoare păgâne – spune: Ştim că va veni Mesia şi Acela ne va vesti nouă toate.

Aşadar, ne minunăm de răspunsul acesta de îndată, dar să înţelegem şi aceasta, că Apostolii erau deja într-o aşteptare, într-o înţelegere că Mesia va să vină. Mai mult decât atât, ştim că Mântuitorul le-a spus mai târziu Apostolilor:

Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.

Ei sunt aleşi de către Mântuitorul Hristos pentru că inima lor era în această aşteptare. Ne minunăm, pe de o parte, de răspunsul lor total şi imediat, dar şi această minunare trebuie s-o avem drept în inima noastră, căci Mântuitorul li Se face cunoscut atât de firesc, atât de adânc, încât aceşti oameni simpli, legaţi de pământ prin meseria pe care o aveau – Petru era om căsătorit, fii lui Zevedeu erau însoţiţi de tatăl lor şi în popor era cultivată o adâncă legătură între om și lucrarea sa şi familia sa, erau îndemnaţi cu toţii să aibă copii şi să aibă mulţi copii – ne minunăm cum oamenii aceştia au puterea nu doar să Îl urmeze pe Hristos, ci să-L recunoască, să înţeleagă că Cel Ce le vorbea nu era un om obişnuit, ci era Însuşi Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, trimisul lui Dumnezeu.

Ne aducem aminte de Zaheu vameşul. Acesta, om învăţat cu corupţia, învăţat să sfideze orice dreptate, învăţat să viclenească, doar-doar grosul banilor vor intra în punga lui prin viclenie si prin minciuna şi-şi va lărgi avuţia şi dorinţa de stăpânire și de chivernisire şi de respect, pe care, şi în lumea în care trăim, îl avem pentru cei înstăriţi şi pentru cei ce au un cuvânt de spus în plan social. Iată, şi Zaheu vameşul, auzind de Mântuitorul Hristos, Îl aşteaptă într-un fel inedit: fiind mic de statură, se urcă într-un copac, ştiind că pe acolo avea să treacă. Şi înţelegem, din ceea ce a urmat, că Zaheu nu s-a suit într-un copac şi nu a vrut atât de mult să-L vadă pe Mântuitorul aşa cum vrem noi de multe ori să vedem spectacole sau lucruri inedite, dar nicidecum să schimbăm ceva adânc în noi, să înţelegem un semn al lui Dumnezeu. Zaheu se suise cu un gând bun și de aceea, când Iisus S-a apropiat de el şi i-a spus:

Grăbeşte-te de coboară, că astăzi trebuie să rămân în casa ta.

Văd o asemănare între Zaheu şi Apostoli: şi unii şi alţii au vrut să-L cunoască drept pe Dumnezeu, au vrut să cunoască altceva decât siguranţa şi plăcerile lumii acesteia, decât tot ceea ce agonisiseră până atunci, care nu le erau de ajuns, au înţeles că viaţa este mult mai mult, că lumea este mult mai mult, că sensul vieţii noastre este mult mai mult. Au înţeles că Dumnezeu există şi că El, Care ne-a creat, poate să Se apropie de inimile noastre aşa cum se apropie mama de copil, fără să-l sperie, fără să-l şocheze.

În copilărie, și mama și tata se joacă cu copilul pe limbajul lui, prefăcându-se asemenea lui că nu înţelege anumite lucruri, utilizând diminutive şi apelative astfel încât copilul să poată să vină în ritmul lui către mamă. Tot astfel, Dumnezeu ştie măsura inimii noastre, dar şi dorul şi aşteptarea noastră, dacă ele sunt. Şi Zaheu, când a auzit glasul Domnului, a pogorât cu cucernicie și cu dragoste și L-a chemat pe Mântuitorul Hristos în casa sa. Nu L-a chemat privind cumva de sus, cum că el Îl onorează pe Mântuitorul invitându-L în casa sa, care era, probabil, precum una din vilele acestei lumi, cu toate înlesnirile, care de multe ori te intimidează, nu ştii cum să calci ca să nu stânjeneşti, să nu spargi ceva. Zaheu nu a privit de sus la această întâlnire, ci a privit de jos. Zaheu vedea în Hristos pe cel trimis de Dumnezeu. Poate că nu înţelegea că este Fiul Dumnezeului Celui Viu, dar, intrând Hristos în casa sa, el a înţeles mai mult. A înţeles sfinţenia şi a înţeles lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, pe urmă a înţeles că Dumnezeu există, a înţeles că ceea ce făcuse el fusese nedrept, a înţeles că minciuna sălbăticeşte pe om şi minte chiar pe cel ce o cultivă şi atunci, din dorul lui de adevăr, crezând cuvântului lui Hristos, a putut să spună:

Iată, Doamne, tot ce am nedreptăţit întorc împătrit.

Apostolii înșiși au recunoscut pe Mântuitorul Hristos în acelaşi gând, vrând să-şi schimbe viaţa lor şi să schimbe lumea întreagă pentru că au ştiut că acel cuvânt pe care-l auzeau nu era vreo filosofie mai dreaptă, vreun cuvânt mai înţelept, ci era cuvânt cu putere multă, era cuvânt dumnezeiesc. Şi au ştiut că acesta este adevărul. Pentru aceasta Apostolii au răspuns de îndată! Pentru că au înțeles că Cel Ce le vorbea era Însuşi Dumnezeu şi cuvântul Său – adevărul.

Apostolii au înţeles mai mult şi mai repede decât toţi ceilalţi. Dar, repet, ceea ce ne uimeşte este că Dumnezeu Se apropie cu delicateţe de noi, cu gingăşie şi ştie să Se facă înţeles. Spune Proorocul David la un moment dat:

Cel Ce a zidit urechea, oare nu aude? Cel Ce a făcut ochiul, oare nu priveşte?

Dumnezeu ştie toate cele adânci ale noastre și aşteaptă ca şi noi, asemenea Apostolilor, asemenea lui Simon şi lui Andrei, asemenea lui Zaheu, să vrem să cunoaştem mai drept pe Dumnezeu, să avem încredere în cuvântul Lui, să-l trăim și să-l lucrăm. În tot ce înseamnă milostenia şi biruinţa poftei acestei lumi:

Să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta –

Pentru câţi dintre noi acestea sunt într-adevăr norme de viaţă şi putem spune, precum tânărul ce căta viaţă veşnică: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele… – n-am ucis nici copii în pântecele meu sau al soţiei mele, nu m-am făcut părtaş la ucidere şi la grăire de rău și la bârfă, n-am clevetit şi n-am curvit şi nici n-am căutat cele ale curviei, n-am îngroşat sufletul căutând sporirea bogăţiilor de orice fel, nu am căutat să fiu poticneală fratelui meu, mărturie mincinoasă sau orice alt chip. De aici pornind, într-adevăr, putem să auzim şi noi chemarea lui Dumnezeu, care este mult mai adâncă decât a păzi moralmente aceste prescripţii, dar, fără păzirea acestora, chemarea lui Dumnezeu nici n-o auzim, precum Zaheu vameşul n-o auzise până când nu s-a urcat în sicomor să-L cunoască pe Cel Care l-a făcut şi l-a chemat spre viaţă.

Aşadar, înţelegem că Dumnezeu cunoaşte sufletul nostru şi ştie să Se apropie de sufletul nostru atunci când şi noi Îl aşteptăm şi Îl chemăm cu adevăr, adâncind în sufletele noastre rugăciunea dreaptă şi iubirea de Dumnezeu. Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru şi, de aceea, noi toţi cei ce am venit în biserică, crezând acestui cuvânt şi căutând pe Dumnezeu – căci pentru aceasta am venit aici – noi toţi să punem acest cuvânt la inima noastră, hotărându-ne nu doar să răspundem de îndată chemării lui Dumnezeu, ci şi să păstrăm acest răspuns nemicşorat în toată viaţă noastră, căutând şi noi fericirea pe care Hristos a vestit-o:

Fericiţi toţi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.

Aşadar, să păzim cuvântul lui Dumnezeu şi vă îndemn pe toţi să citiţi în fiecare zi din Noul Testament, să cunoaşteţi cuvântul lui Dumnezeu și să-l păziţi pe el. Pentru că în acest cuvânt şi noi vom avea lumina Apostolilor şi vom putea s-o arătăm şi celorlalţi. Altminteri, bâjbâim și rătăcim. Şi-i rătăcim și pe cei din jurul nostru, ne chinuim noi înşine şi-i chinuim și pe cei din jurul nostru.

Astăzi, în Biserică, îi proslăvim pe Sfinţii Români, pentru că, pornind de la cuvântul Evangheliei, Sfântul Andrei cel întâi chemat, cunoscând puterea cuvântului lui Dumnezeu, cunoscând adevărul lui Dumnezeu, l-a mărturisit până pe teritoriul ţării noastre. Suntem popor creştin şi această creştinare n-a venit cândva, prin secolul X sau XV sau XVII, n-a venit o dată cu protestanții sau la porunca cuiva, ci a venit prin sămânţa cuvântului marelui Apostol Andrei, sămânţă care a avut timp să crească şi să rodească. Şi rodul acestei seminţe sunt sfinţii pe care-i cunoaştem și pe care nu-i cunoaştem. Iată, o cinstim pe Sfânta Paraschiva, care face minuni şi îi ajută pe toţi cei ce cred în ea. Ştim cu toţii că la 14 octombrie Iașiul devine neîncăpător pentru toţi cei ce vin să se închine moaştelor ei. Şi vor să se închine pentru că au înţeles puterea sfinţilor și mărturia sfinţilor, care rămâne chiar şi după moarte, că Dumnezeu este viu, este adevărat şi este iubire. Şi sfinţii înşişi în adevăr și iubire ascultă rugăciunile noastre. Şi celor ce vor să urmeze vieţii lor, iată, le şi împlinesc. Pomenim pe cei pe care îi avem în Moldova, de Sfânta Teodora de la Sihla, de Sfântul Paisie de la Neamţ, dar să ne gândim şi la Sfântul necunoscut de la Neamţ, pentru că Duminica de astăzi îi cuprinde şî pe cei pe care nu-i cunoaştem, dar ale căror rugăciuni lucrează în viaţa noastră şi în Biserică.

Ne-am născut pe pământ creştin și rugăciunea Sfinţilor Români ne cheamă să înţelegem că această chemare pe care Mântuitorul a făcut-o Apostolilor şi lui Zaheu şi tuturor celor ce cred în El este adâncă şi vie în mijlocul acestui popor. Să fim atenţi cui răspundem și pe cine credem. Credem acestei chemări, credem mărturiei sfinţilor sau credem mai mult cuvintelor lumii acesteia: că avem drepturi, că oamenii au o grămadă de drepturi să nu asculte de Dumnezeu, să trăiască necununaţi, să curvească, nici să nu se gândească a trăi curat în familiile lor, crezând cuvântului lui Dumnezeu, ba poate chiar să se spurce în feluri de negândit în lumea aceasta, în toate păcatele necinstei trupeşti, după cum spune Sf. Ap. Pavel în Epistola către romani, că

pentru mândria inimii lor i-a dat neînţelepţiei, atrăgându-se unii pe alţii, bărbaţi cu bărbaţi și femei cu femei, săvârşind păcatul și luând pentru aceasta plata nelegiuirii.

Credem mai mult cuvântului lui Hristos sau cuvântului lumii acesteia, care pe toate le răstălmăceşte? Hoţul neprins, negustor cinstit – asta vedem în jurul nostru și o ştim cu toţii. Dar, cât timp rămâne hoţ neprins, rugăciunea lui nu este primită. Rugăciunea lui este minciună şi viaţa lui este minciună. Şi, din păcate, la moartea lui va afla deznădejde și minciuna pe care a cultivat-o. Vedem oameni certaţi care nu-şi vorbesc, tată cu fiu sau soacră cu noră – rugăciunea lor nu este primită. Spune Sf. Apostol Pavel:

Nu vă amăgiţi, nici curvarii, nici hoţii, nici malahienii nu vor intra în Împărăţia Cerurilor

și Mântuitorul Hristos Însuşi spune că

nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor.

De aceea, dacă auzim aceste cuvinte şi credem lor, precum au crezut Apostolii, să curăţim și noi sufletele noastre de toată minciuna şi să credem cu adevărat lui Hristos şi să trăim asta în viaţă noastră! Nu să plecăm din biserică şi să avem o altă viaţă, paralelă, crezând toate cele ce le auzim în jur, poate la televizor sau la prieteni, crezând că putem trăi oricum, că ne putem spurca oricum și ne putem minţi unii pe alţii şi crezând că putem avea şi părtăşie cu Dumnezeu! Putem avea părtăşie cu El doar atunci când răspundem, când recunoaştem chemarea Lui, dar o şi trăim, precum Apostolii sau Zaheu au trăit-o, îndreptând viaţa noastră și sfinţind viaţa noastră. Şi sfinţenia înseamnă să căutăm adevărul cuvintelor Lui şi să trăim în adevăr și iubire, precum Sfinţii Români au trăit şi au descoperit în minunile pe care le-au făcut că da, Dumnezeu există şi cuvântul Lui este adevărul.

Acesta este mesajul Evanghelie de astăzi şi al Duminicii de astăzi: să ieşim din biserică mai întăriţi și bucuroşi că ne-am născut popor creştin, că viaţa noastră se împărtăşeşte din nestricăciunea veşniciei, pentru că este scris:

Aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.

În măsura în care într-adevăr Îl cunoaştem pe Dumnezeu, noi deja trăim viaţa veşnică. Să ne umplem sufletele de bucurie şi să ne curățăm de toate delăsările şi necredințele noastre, pentru ca şi noi, într-adevăr, să cunoaştem bucuria şi puterea Apostolilor de a trăi împreună cu Hristos. Amin”.

Legaturi: