Cuvinte la Duminica Invierii: “PRAZNUIM OMORAREA MORTII, SFARAMAREA IADULUI SI INCEPATURA ALTEI VIETI, VESNICE”. Cum “sa ne curatim simtirile” ca sa vedem Invierea lucratoare si intru noi, simtind si bucuria ei?

20-04-2014 Sublinieri

anastasi-kyriou

Cuvant la Duminica Invierii

“Bucuratu-s-au ucenicii vazand pe Domnul” (Ioan, cap.XX)

Ma bucur si eu impreuna cu voi, o, dumnezeiestilor uce­nici ai Celui ce a inviat, stapanul nostru. Mai vartos sa se bu­cure impreuna cu voi toate popoarele cele purtatoare de Hristos care au vazut in sfarsit licoarea cea stralucitoare a prealuminatei duminici a Invierii. Se bucura de sus cea de trei ori fericita cetate si, inconjurand scaunul Imparatului puterilor, canta in­gerii pacii cantare de biruinta. Se bucura dedesubt insusi iadul si straluceste peste tot, la cea prealuminata aratare a soarelui, maririi celui ce a rasarit care aduce neinserata ziua vietii catre cei intristati stramosi ai nostri. Se bucura luminandu-se mi­reasa lui Hristos Biserica, si pe cel ce a iesit din mormant ca dintr-o camara, pe dumnezeiescul Mire bucurandu-se Il imbratiseaza.

Schimbatu-s-a fata si insasi Golgota, si acolo unde era o priveliste a unei vrednice de plangere tragedii s-a facut privire preaslavita de bucurie a toata lumea. Crucea, sulita, cu­nuna cea de spini, care au fost organe chinuitoare ale infricosa­telor patimi, cu cuviinta dumnezeiasca impodobesc intampi­narea dumnezeiescului Biruitor. Mormantul care a fost locu­inta posomorata a stricaciunii celei dintai, acum s-a aratat ca­mara purtatoare de viata a nestricaciunii, si ranele cele ce au fost pricina aducerii de moarte sunt acum izvor de viata fara de moarte.

Η Ανάσταση κατά τον Άγιο Ιωάννη τον ΧρυσόστομοBucuratu-s-au ucenicii vazand pe Domnul, sa ne bucuram dar si noi dimpreuna, o, luminatilor ascultatori, si sa ne minunam astazi de darul cel de Dumnezeu dat al prea slavitei Invieri a lui Hristos. Atunci cand s-a inchis usa Raiului din care s-a izgonit omul, s-a deschis usa pacatului, prin care a intrat moartea in lume. A intrat insotita de blestem si de stricaciune. Imparatit-a ca un tiran peste tot neamul omenesc, ce tinea ticaloseste jugul cel greu cu multa osteneala si truda si platea sub executie datoria cea grea cu viata. Insa precum Adam a gresit mai inainte de toti oamenii, asa se cadea Adam inaintea tuturor oamenilor sa moara. Dar cu toate acestea, inaintea tu­turor, si a acestui Adam, a murit cel mai drept si nevinovat, Abel, fiind omorat de cel zavistnic, Cain, fratele lui. Dar oare nu ar fi fost cu dreptate, de vreme ce de la Adam a inceput pacatul, de la Adam sa inceapa si moartea, si nu de la Abel?

Ascultatorilor mei! Fiecare imparatie atunci este neclintita si intarita, cand este pe dreptate intemeiata. Cand imparteste dreptatea este si incepatura imparatiei neclatita, si intarirea ei vesnica. Dimpotriva, imparatia este foarte nesigura cand este nedreptatitoare, si este foarte putin traitoare, cand este tiranica. Cand incepe de la nedreptate, incepatura ei este mincinoasa, si cand tine cu sila este aproape de sfarsit. Fireste, nedreptul nicio­data nu este bine pana in sfarsit, silnicia nu ramane indelung. Vedeti acum fapta inalta a iubitoarei de oameni providente a lui Dumnezeu.

Dumnezeu S-a departat si n-a murit intai Adam care a gresit intai (precum a fost si cu dreptate), ci a murit intai cel nevinovat, Abel. Aici iata ca imparatia mortii a inceput de la nedreptate, pentru ca sa aiba si incepatura nesigura. Şi nu numai ca a murit intai Abel cel nevinovat, dar nu a murit de moarte fireasca, ci de moarte silnica, fiind omorat de frate. Aici imparatia mortii care s-a inceput de la nedreptate avea inca cu sine o soata si pe silnicie, pentru ca sa fie aproape de sfarsit. Imparatit-a dar moartea in lume, cu o imparatire si nedreapta, pentru ca sa fie neintarita, si silnica pentru ca sa fie trecatoare. Este intelegerea Marelui Atanasie la 61 de intrebari si raspun­suri. De-ar fi raposat intai Adam, ar avea moartea intarire pu­ternica, adica de vreme ce n-a primit intai pe cel ce-a pacatuit, iar de vreme ce a primit intai pe acela ce a fost omorat cu ne­dreptate, este imparatia ei mincinoasa si putreda.

Dintru inceput s-a aratat ca moartea, desi era tirana, nu avea asupra neamului omenesc imparatie insasi stapanitoare, de vreme ce a fugit din mainile ei Enoh, care de viu s-a mutat. Asa si Ilie a scapat din mainile ei, suindu-se cu caruta de foc la cer. Acest Ilie a mantuit din tirania mortii pe fiul saratinencii, iar uceni­cul lui, Elisei, pe fiul sumanitencii. A venit in zilele cele de pe urma cel intrupat Fiul lui Dumnezeu, Domnul viilor si al mor­tilor, cel infricosat surpator al mortii, si i-a aratat cat este de slaba. Numai cu un cuvant a luat pe fiica lui Iair, moarta, si a sculat-o ca dintr-un somn la viata. L-a luat pe fiul vaduvei care era purtat cu patul catre mormant si l-a inviat numai cu atin­gerea mainii; l-a luat pe Lazar, pe care patru zile l-a tinut iadul legat, si numai cu un singur grai l-a scos din stricaciune. A luat atatea trupuri ale celor adormiti… Sfinti morti, pe care le tinea de atata vreme moartea, si i-a scos vii din mormanturi. 20-Pogorarea-la-iad-tempera-pe-lemn-697x1024Şi dupa acestea toate l-a surpat pe tiranul, a omorat moartea, a tulburat imparatia ei cand S-a sculat a treia zi din morti cu slava.

Noi, stranepotii lui Adam, eram toti ca niste pasari prinsi in cursa nenorocirii, pe care o tinea intinsa moartea de toate partile. In aceasta cursa vrand au cazut si Dumnezeu omul Iisus murind de voie, dar Acesta a cazut cu dumnezeiasca Lui pu­tere, a sfaramat cursa, a zburat El intai cu invierea cea preaslavita si ne-a mantuit si pe noi din stricaciunea mortii.

“Cursa s-a zdrobit si noi ne-am mantuit, ajutorul nostru intru numele Domnului”.

Ne-am mantuit, nu mai suntem de-acum robi mortii. Noi o vedem si nu ne mai temem de vederea ei cea salbatica. Inaintea Invierii lui Hristos moartea era groaza omului, iar dupa Invierea lui Hristos omul s-a facut groaza mortii. Dupa ce a biruit moartea si a inviat Iisus, nu o iau in seama nici uce­nicii Domnului Hristos. Sfinti mucenici micuti, micuti prunci, tinere fecioare o batjocoresc. Acesta este darul Celui ce a in­viat, al Stapanului nostru, aceasta este puterea preaslavitei In­vieri. A inviat Hristos si s-a omorat moartea. A inviat Hristos si s-a dezlegat stricaciunea. A inviat Hristos si a incetat blestemul. A inviat Hristos si a rasarit nemurirea. A inviat Hristos si iarasi s-a deschis raiul. Unde-ti este moarte acum acul? Unde iti este iadule biruinta? Noi cadem ca niste muritori, dar apoi ne sculam ca niste nemuritori. Noi ne inchidem la inchisoarea unui intunecos mormant, dar si acolo ajunge sa ne invieze lu­mina cea fericita a stapanestii Invieri. Noi asteptam moartea, dar noi asteptam si viata nemuritoare, a carei arvuna ne-a dat-o Invierea Mantuitorului. Hristos a inviat.

O, Preainalte biruitor al mortii, Mire vesnic al sufletelor noastre, Dumnezeule Iisuse, catre Tine se intoarce limba mea, catre Tine privegheaza duhul meu, la Tine las sufletele iubitilor mei ascultatori. Acolo unde eu am aruncat samanta evanghelicescului adevar, trimite Tu ploaia darului Tau celui dumneze­iesc, ca sa rasara roada mantuirii. Primeste, o, Dumnezeule, cuvintele mele ca o jertfa cuvantatoare pe care o aduc intru slava slavitului Tau nume, intru mantuirea pacatosului meu suflet si a acestor ascultatori ai mei. Infatiseaza-te ganditor ca sa ne bucuri cu lumina slavitei Tale Invieri. Şi de vei gasi usile inimii noastre inchise, treci inlauntru precum ai trecut la uce­nicii Tai fiind usile incuiate, si insufla acolo inlauntru darul Preasfantului Tau Duh, si al dumnezeiestii paci, zi inca o data catre noi:

„Luati Duh Sfant. Pace voua”.

(din: Cuvinte folositoare si de suflet mantuitoare ale Sf. Efrem Sirul si ale altor Sfinti Parinti, Ed. Bizantina, 2004)

Invierea, Iisus vine la apostoli prin usile incuiate: PACE VOUA

***

Staretul Efrem Filotheitul:

OMILIA a XVIII-a

„Smeritii dupa fire”[1]

“Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam, Pastile Domnului, Pastile”

Hristos ne-a invrednicit si in acest an sa praznuim aceasta mare si stralucitoare zi a Invierii Lui. „Pastile Domnului, Pastile”.

Paste inseamna trecere. Neamul omenesc a primii harul, binecuvantarea lui Dumnezeu sa urce de pe pamant la cer, sa treaca prin moartea vremelnica spre viata nemuritoare. Hristos ne-a miluit fara margini, S-a milostivit spre noi si a coborat pe pamant, ca sa ne ridice la cer.

In fiecare an, praznuim Sfantul Pasti si asteptam cu mare ardoare sa simtim aceasta bucurie speciala si lumina Sfintei Invieri in sufletul nostru. Vrem sa gustam din desfatarea nemarginita a Pastelui vesnic, sa vedem putin lumina aceea ce lumineaza lumea cealalta, sa experiem ceva din fericirea vesnica pe care o simt in cer sufletele care s-au invrednicit sa se mantuiasca si praznuiesc deja Pastele nesfarsit.

Ca sa simtim intr-adevar Pastele si sa vedem adevarat lumina Sfintei Invieri, trebuie sa ne curatim simtirile de orice pornire patimasa:

„Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind intru lumina cea neapropiata a Invierii. Si sa ne bucuram zicand”,

graieste melodul.

Daca inima n-a fost curatita si izbavita de egoismul urat, de inaltimea trufiei, daca nu si-a facut loc in inima smerenia lui Hristos, ochii sufletului nu vad lumina Invierii, iar inima n-o simte. Hristos ne-a aratat drumul curatiei:

Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre (Matei 11, 29).

Daca nu ne smerim cugetul si nu ne plecam capul, nu credem fara sa ne indoim ca suntem nimic, ca fiecare dintre noi este ultimul om, cel mai pacatos, cel care va merge in iad, nu vom putea sa simtim bucuria speciala a Sfintei Invieri, nici sa praznuim tainic si negrait in inima Pastele lui Hristos.

Toata inima semeata este uraciune inaintea Domnului; hotarat, ea nu va ramane nepedepsita (Pilde 16, 5)

si

Celor smeriti le da har (Iacov 4, 6).

ΕΣΤ2Dumnezeu asculta rugaciunea celui smerit, caci numai prin smerenie se curata in mod special inima. Fiecare virtute, fiecare stradanie si nevointa are drept scop curatirea inimii. Smerenia este medicamentul cel mai tamaduitor care a inclinat cerurile si Hristos a coborat, S-a umilit, S-a smerit, a venit langa noi ca om, dar si ca Dumnezeu, Dumnezeu Omul.

Noi oamenii – si cel dintai, eu – nu ne plecam grumajii inaintea Domnului, nu ne smerim cugetul, pentru ca in noi vietuieste mandria. Cu toate ca ne nevoim sa depasim aceasta patima, atunci cand credem ca simtim smerenia, la cateva momente, apare din nou mandria ca am trait rugaciunea, ca am facut ceva bun, ca am reusit. Boldul mandriei si al slavei desarte ne inteapa si ne inalta, ca sa credem ca am realizat ceva.

Un frate era stapanit de gandul trufiei si s-a dus la un batran si i-a zis:

– Parinte, simt in mine ca se ridica duhul mandriei si, desi ma nevoiesc, nu pot sa-l biruiesc. Ce trebuie sa fac?

Intr-adevar, fratele se nevoia si parintele i-a raspuns:

– Fiule, tu ai facut cerul si pamantul?

– Nu, parinte, Dumnezeu sa ma pazeasca!

– Si daca El, care a facut cerul si pamantul, care a creat lumea spirituala a ingerilor si a Imparatiei de sus, la a Carui porunca s-a adus din nefiinta la fiinta tot trupul, a zis ca este smerit si bland, tu, tina, lutul, pacatosul, patimasul, cel miluit de bogatia lui Dumnezeu, de ce te mandresti si crezi ca esti spalarea-picioarelor-2cineva? Acela S-a aplecat si a spalat picioarele ucenicilor, a suferit batjocura, injuraturi, de la o multime mare de oameni. Si-L vedem gol pe cruce, murind din iubire pentru noi, El, care ar fi putut cu un semn sa le prefaca pe toate in nimic. Acela, atat de smerit, n-a vorbit, nu Si-a deschis gura, iar noi oamenii ne ridicam capul si credem ca suntem ceva?

Fratele, auzind toate aceste sfaturi intelepte, s-a smerit si s-a intors mai folosit la chilia lui.

Mintea omului se intineaza, dar se si curata usor, in timp ce inima se curata si se intineaza greu. Ea este impovarata de radacinile patimase, caci toate patimile se trag din ea. De aceea, toti simtim durerea cand Dumnezeu, Care voieste mantuirea omului si uraste moartea sufletului lui, Se straduieste in timp cu o secure duhovniceasca, apuca una cate una radacinile patimilor si le smulge, astfel incat inima, izbavita de aceasta stare de patimire, sa vina la libertate, sa simta bucuria Invierii si sa vada cu ochii ei duhovnicesti lumina acesteia.

Ispitele, durerile, mahnirile care ne apar, fie de la diavol, fie din pricina noastra, fie de la lumea pe care o purtam in noi, toate acestea sunt medicamente trimise de pronia divina ca sa redobandim sanatatea sufleteasca pierduta. Sanatatea aceasta a sufletului, a inimii este [nepatimirea], sfintenia, taria cea adevarata, care va continua si in lumea cealalta. Intelegem ca suntem stapaniti de egoism, atunci cand un frate ne arunca o vorba sau cand parintele duhovnicesc, indrumatorul, cel chemat de Dumnezeu sa ne faca aceasta educatie pentru dobandirea [nepatimirii] ne face o observatie, si simtim in interiorul nostru tulburare, razvratire, tristete, nerabdare, manie. Atunci cunoastem marimea, adancimea, latimea si lungimea egoismului pe care-l purtam in noi. Cand omul este smerit, primeste cuvantul, cercetarea si observatia. Daca nu are puterea sa se bucure in sinea lui ca s-a invrednicit sa primeasca acest medicament sau, mai mult, sa afle ce marime are egoismul lui, cel putin sa se gaseasca in stare de nevointa.

Avva MoiseParintii sciti, in acei ani infloritori ai monahismului, s-au gandit sa-l ispiteasca pe Avva Moise Etiopianul, ca sa vada daca are smerenie si blandete, si la ce grad de nepatimire a ajuns. Acesta se invrednicise de darul preotiei si, intr-o zi cand a intrat in biserica pentru ca sa imbrace vesmintele si sa slujeasca, i-au zis:

– Ce cauti aici, negriciosule? Tu nu esti vrednic sa intri in acest loc! Iesi afara!

Avva Moise a tacut si a iesit din biserica. Dupa cateva zile, l-au atacat din nou. Prima data a tacut, si-a inabusit revolta, in schimb, a doua oara s-a simtit liber, s-a mustrat pe sine si a zis:

– Intr-adevar, sunt negru si la trup si la piele si la suflet. Nu sunt vrednic de preotie, nici sa intru aici, bine mi-au spus-o parintii.

Acestia l-au asteptat afara si l-au intrebat:

– Avva, nu te-ai tulburat cand ti-am spus acele cuvinte rautacioase?

– Da, parintilor, prima data m-am tulburat, dar am inabusit in mine tulburarea si razvratirea, a doua oara, insa, n-a mai existat impotrivire, caci Dumnezeu m-a ajutat si am simtit o liniste sufleteasca. Si m-am osandit pe mine insumi, si am gasit de cuviinta ca este exact asa cum ati zis.

Sfintii Parinti ne spun ca prima faza se numeste nemaniere, iar a doua blandete. Cand vedem sufletul si inima razvratite, trebuie sa intelegem ca suntem stapaniti de egoism si sa ne rugam, sa cerem lui Dumnezeu, ca sa primim puterea sa infruntam si sa inabusim revolta trufiei, avandu-L ca exemplu pe Mantuitorul Iisus Hristos Insusi:

Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima (Matei 11, 29).

Si cand vedem revolta egoismului, navala lui, gandurile nefiresti, atunci trebuie sa slobozim reprosul launtric, sa ne osandim pe noi insine. Ce arata tulburarea, gandurile, mania, furia? Nimic altceva decat egoism.

cordis_erga_003_editFiara urata, locuiesti in mine si cand te voi ucide, cand voi pune inceput luptei celei adevarate, cand voi lua sabia duhului, cuvantul lui Hristos, ca sa te pierd? Fiara aceasta se va gasi in ceasul mortii inaintea noastra si vom vedea ca ne mustra prin constiinta, ca nu ne-am luptat cat trebuia la timpul potrivit, atunci cand am fost chemati sa ne luptam si s-o ucidem. Egoismul infricosator aduce toate relele in viata noastra, deci, sa cercetam si vom vedea ca in toate lucrarile noastre, cele de la inceput si cele din adancime, cauza este aceasta. Deci sa ne osandim pe noi insine, sa ne aruncam la pamant si sa ne dam seama ca suntem tina, lut si nimic mai mult. Oamenii insisi le calca in picioare pe acestea, ei care sunt tina. Dumnezeu are fire divina si S-a facut atat de smerit, iar noi, smeriti dupa firea noastra, ridicam capul si spunem: „Eu sunt cel tare si nimeni altul”. Cand nu ne prefera cineva, vedem ca fiara se rascoala si incepe un lant intreg: „De ce, de ce, de ce eu?”. Acest „eu” trebuie sa fie zdrobit.

Monahismul este daruit cu puterea „uciderii” [egoismului, voii proprii, n.n.]. Este suficient sa luam in mainile noastre aceasta putere si sa purtam cu ajutorul ei si al lui Dumnezeu o mare biruinta care va fi vesnica. Cei smeriti vor vedea pe Dumnezeu, dar in lumea cealalta, iar omul mandru va fi scos afara din Imparatia Cerurilor. Si la Judecata viitoare va fi intrebat daca a acceptat egoismul, daca s-a bucurat de vederea lui si, dupa aceea, vor continua intrebarile, daca s-a nevoit bine, daca a urmat calea si povatuirea cea catre smerenie. In ceasul in care suntem revoltati, desi vedem fiara din noi, nu vrem s-o ucidem. De multe ori, ne orbim voluntar, trecem cu vederea, inchidem ochii, si acesta este egoismul.

De ce, fiul meu, sa nu duci lupta cea buna, caci n-avem in maini viata noastra, din clipa in clipa putem s-o pierdem? Sarbatoarea se va incheia si, dupa moarte, prin inchiderea ochilor nostri, vom cunoaste cat ne-a distrus egoismul. Vom cere macar un minut din multii ani pe care i-am trait, dar nici acesta nu ni se va da. Si atunci vom vedea scris: „Vai de noi!”. N-am cunoscut in fapt, n-am simtit cu inima sentimentul mortii, ce va face sufletul cand se va urca la cer, gandurile acelea pe care le vom purta cu noi cand vom trece prin vamile vazduhului! Nu ne-au venit in minte ganduri de la Dumnezeu, n-am experiat acel sentiment.

Cum se va simti atunci sufletul nostru cand isi va da seama ca nu se va mai intoarce din nou la viata de pe pamant? El va intra, va fi indrumat la vesnicie, la o viata fara sfarsit, iar in cazul esecului va trai vesnic in iad, in tovarasia demonilor, nu va vedea niciodata lumina si n-o va cunoaste nici pe ea,  nici pe Dumnezeu. Si, in continuare, va avea sentimentul si constiinta ca toti fratii se afla in cer, praznuiesc Pastele vesnic, in slava lui Dumnezeu, imbracati in vesminte albe pe care Acesta le va darui sufletelor care vor avea haine de nunta. Atunci va vedea ca sufletele fratilor se bucura la nunta impreuna cu Mirele, se afla in camara nuptiala cereasca si ca aceasta viata plina de lumina nu se va sfarsi. Lucrurile, gandurile, sentimentele acestea nu le-am cunoscut si, intr-un oarecare mod, suntem orbi sufleteste. Inima noastra, fiind moarta duhovniceste, nu mai simte nimic.

De cateva ori, am simtit in rugaciune ca dormeam si intre timp m-am trezit, iar mintea mea nu era doar curata, ci mult mai mult. Cand cineva se scoala in timpul somnului, este posomorat si tulburat la minte, lucru pe care eu nu l-am simtit. Eram intr-o stare de limpezire a mintii si a inimii si am simtit ca, intr-adevar, am plecat din aceasta viata si am intrat in vesnicie. Sentimentul nesigurantei era puternic:

„Ce se va intampla acum, cum voi da ochii cu Judecatorul, in cazul unei caderi si al amenintarii chinurilor vesnice, ce se va intampla cu mine?”.

Atunci am simtit real plecarea, sentimentul ca ma aflu inaintea Judecatorului, a iadului, a vesniciei, ceva ce nu pot sa exprim prin cuvinte. Dupa aceea, m-am gandit in timpul zilei:

„Oare acestea s-au intamplat in sufletul meu cand eram cu ochii inchisi? Ce trebuie sa fac acum? Daca viu fiind am avut acest sentiment infricosator si negrait al acestei realitati si al adevarului, ce se va intampla, insa, atunci cand Dumnezeu va voi si ma voi afla afara din trup?”

Toate acestea arata cat de inchisi sunt ochii sufletului nostru, nici macar nu-i simtim, nu ca nu credem. In contemplare se cuprind toate acestea, dar inima nu participa pentru ca, daca nu in intregime, in parte cu siguranta n-a fost curatita, si de aceea nici nu simte. Aceasta nu s-a trudit, n-a avut rabdare in suferinta pentru vindecarea de egoism, n-a suferit smulgerea radacinilor acestuia. Prin urmare, avem exact consecintele lenevirii ei.

Trebuie, in tot cazul, sa intelegem putin cate putin, sa vedem egoismul din noi, sa luam atitudine si sa incepem lupta. Atunci cand suntem mustrati, ni se fac observatii, sa ne certam pe noi insine, sa ne osandim, sa ne biciuim, sa ne lovim, sa dam vina pe noi. Apoi sa-l indreptatim pe omul care ne-a judecat, pe acuzatorul nostru, si sa fim recunoscatori lui Dumnezeu ca ne ajuta sa scapam de intinare. Si purtand astfel lupta, cu ajutorul harului divin, vom fi izbaviti.

Myroforoi-DionysiouInima se va elibera, radacinile patimase vor fi smulse si vom ajunge la starea aceea de sanatate sufleteasca a simturilor care au legatura cu lumea cealalta, si atunci vom putea sa vedem lumina Invierii. Invierea lui Hristos vazand…” spunem, marturisim, dar, oare, o simtim, o vedem? Nu, eu personal n-o vad. Vom fi vrednici sa o vedem cand am dobandit curatirea. Sa purtam lupta impotriva egoismului inarmati cu rugaciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”, care nu trebuie sa inceteze zi si noapte, daca este posibil. Trupul parasit de suflet miroase, putrezeste, se umple de viermi, devine pricina de infestare. Cand sufletul este lipsit de rugaciune, se intampla acelasi lucru. Acum le avem pe toate inaintea ochilor nostri, stim cum sa lovim, cum sa ucidem fiara din noi si cum sa ne rugam continuu. Deci sa tamaiem cu buna mireasma templul lui Dumnezeu care este trupul si sufletul omului, prin rugaciune:

„Intr-un trup si intr-un duh sa preamarim pe Dumnezeu”.

Este necesara lupta si, pentru primul si principalul atac, noi suntem cei responsabili. Trebuie sa dam exemplul cel bun, continuu, ca sa-l urmeze si luptatorii ce vin dupa noi, incat toata fratietatea, toti sa ne invrednicim sa praznuim Pastele vesnic si fara sfarsit al mantuirii noaste. Aceasta o vom face in cealalta lume, in viata cea vesnica, in Ierusalimul de sus, in lumina cea neapropiata si prea stralucitoare, in bucuria necuprinsa a lui Dumnezeu, acolo unde ingerii privegheaza, dau slava si stau inaintea Sfintei Treimi si inalta doxologii si cantari nesfarsite. Amin!


[1] Cuvantare tinuta la Sfanta Manastire Filotheu, 17.04.1981.

(din: Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul. Mestesugul mantuirii, Editura Egumenita)

Anastasis-St.-Marks-Cathedral-12th-century

***

  • Doxologia: 

Învierea lui Hristos este învierea noastră

Învierea lui Hristos este învierea noastră a celor zăceam jos, la pământ (…) Învierea și slava lui Hristos este însă, precum s-a spus, slava noastră, care are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-Și o dată (prin Întrupare) cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Și le atribuie Lui Însuși. Învierea sufletului este deci unirea cu viața; căci așa cum trupul mort, dacă nu primește întru sine sufletul viu și nu se amestecă în chip neamestecat cu acesta, nu se spune că este și nu poate să fie viu dacă nu se unește în chip negrăit și necontopit cu Dumnezeu, care e cu adevărat viața veșnică (I Ioan, 5, 20). (…)

lrg-5729-icoane_invierea_domnuluidiscesa_inferi_ch_odigitria_pec_serbia_Cei mai mulți oameni cred în Învierea lui Hristos, dar foarte puțini sunt cei ce o au și o văd în chip curat; cei ce n-au văzut-o însă nici nu se pot închina lui Iisus Hristos ca unui Sfânt și Domn, căci „nimeni, zice, nu poate să spună că Iisus este Domn decât numai în Duhul Sfânt” (I Cor. 12, 3), și altundeva: „Duh este Dumnezeu și cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh și Adevăr” (Ioan 4, 24). Căci nici preasfântul cuvânt, pe care-l avem acum în fiecare zi în gură, nu spune: „Învierea lui Hristos crezând”, ci: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Domnului Iisus, Celui sigur fără de păcat”.

Cum deci Duhul Sfânt ne îndeamnă să zicem acum: „Învierea lui Hristos văzând”, ca unii ce am văzut-o, deși n-am văzut-o, de vreme ce Hristos a înviat odată pentru totdeauna acum o mie de ani, și nici atunci nu L-a văzut cineva înviind? Oare dumnezeiasca Scriptură vrea ca noi să mințim? Să nu fie! Dimpotrivă, ea ne îndeamnă mai degrabă să spunem adevărul: și anume că în fiecare din noi, cei credincioși, are loc Învierea lui Hristos, și aceasta nu o dată, ci în fiecare clipă, atunci când, precum spuneam, Însuși Stăpânul Hristos învie întru noi, strălucind și fulgerând cu fulgerările nestricăciunii și Dumnezeirii.

(Sf. Simeon Noul TeologCateheze, Scrieri II, Cateheza 13 – Învierea tainică cu Hristos, p. 172-174)

Dumne­zeu prin învierea Lui îi „condamnă” pe oameni la nemurire

Pentru noi, creştinii, viaţa aceasta pe pământ este o şcoală, în care învăţăm cum să ne asigurăm nemurirea şi viaţa veşnicăCăci ce folos avem de la viaţa aceasta, dacă prin ea nu o putem dobândi pe cea veşnică? Dar, ca să învie împreună cu Hristos, omul trebuie mai întâi să moară împreună cu El şi să trăiască viaţa lui Hristos, ca şi cum ar fi viaţa lui proprie. Dacă va face aceasta, atunci în ziua învierii va putea spune, împreună cu Sf. Grigorie Teologul: „Ieri m-am răstignit cu Hristos, astăzi sunt slăvit împreună cu El, ieri am murit împreună cu El, astăzi înviem împreună cu El.

Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumne­zeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire, în locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul mor­ţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.

(Sf. Iustin Popovici)

Harrowing_of_Hell_(Hosios_Loukas)

Legaturi:

***

***

***

***

***

Alte resurse:

***

SLUJBE SI CANTARI PENTRU INVIERE (audio):

CANTARI ALE INVIERII – VIDEO (Nectarie Protopsaltul, Psalmodia, Divna Ljubojevic, Byzantion, Filomelos, Man. Putna si altii)

Filotheos – Cantarile din slujba Invierii

Corul Athos – Cantarile Invierii

Psalmodia – Cantarile Invierii

Nectarie Protopsaltul – Concert de Pasti

Stavropoleos – Vecernia Invierii

Manastirea Putna – Slujba Invierii

Man. Sihastria, Psaltirion si Man. Crasna – Canonul Invierii

***

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.


Categorii

1. Slider, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Parintele Efrem Filotheitul, Razboiul nevazut, Sfantul Iustin Popovici, Sfantul Simeon Noul Teolog

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “Cuvinte la Duminica Invierii: “PRAZNUIM OMORAREA MORTII, SFARAMAREA IADULUI SI INCEPATURA ALTEI VIETI, VESNICE”. Cum “sa ne curatim simtirile” ca sa vedem Invierea lucratoare si intru noi, simtind si bucuria ei?

  1. Pilda referitoare la smerenia avvei Moise Etiopianul reiese si mai fain din editia Patericului diortosit in 2009.

    “S-a facut altadata adunare la Sketis, iar fratii, dorind sa-l incerce, il dispretuiau, zicand:
    -Ce cauta si negrul asta printre noi?
    El asculta in tacere. Inainte de a se desparti, i-au zis:
    -Avvo, nu te-ai tulburat deloc adineaori?
    -Ba da, dar nu am zis nimic.”

    “Se spunea despre avva Moise, ca l-au facut cleric, si i-au pus epitrahilul. Atunci arhiepiscopul i-a zis:
    -Iata ca te-ai facut cu totul alb, avva Moise!
    -Oare pe dinafara, inalt-prea-sfintite, sau si pe dinauntru?
    Arhiepiscopul, voind sa-l incerce, le spuse clericilor cand va intra avva Moise in altar, goniti-l si urmariti-l sa auziti ce zice. Batranul intra, si ei l-au sfadit zicand:
    -Iesi afara tigane!
    El iesi, zicandu-si: bine ti-au facut, cioara tuciurie! Ce cauti cu oamenii, tu care nu esti om?”

  2. Hristos a Inviat!
    Va multumesc pentru timpul daruit nou, vizitatorilor acestui site, si va doresc ca Dumnezeu sa va daruiasca sanatate, Pace si bucurii duhovnicesti, dumneavoastra si celor dragi.

  3. Pingback: TAINA INVIERII: IUBIREA care “calca pe moarte cu MOARTEA”/ Putem trai Invierea in fiecare zi, prin fiecare jertfa, cat de mica!/ Cum putem fi partasi pogorarii la Iad: SA TRIMITEM MACAR O LACRIMA DIN ADANCUL INIMII IN CASELE SUFERINTEI, pentru
  4. @ Geta:

    Adevarat a inviat!

    Amin! Noi va multumim foarte, foarte mult si va dorim sanatate si mantuire!

  5. Pingback: DOUA MORTI SI DOUA INVIERI. Parintele Rafail ne ajuta sa intelegem mai bine: CE MOARTE A NIMICIT HRISTOS? (audio + text) -
  6. Hristos a înviat!
    Sărbători fericite alături de cei dragi!
    Vă doresc din toată inima să aveţi neîncetat în suflete bucuria aceea pe care au simţit-o Sf. Apostoli când L-au văzut pe Domnul înviat!
    Hristos Cel înviat în mijlocul nostru!
    La mulţi şi binecuvântaţi ani!

  7. @ Laura:

    Adevarat a inviat! Si fratiei tale, asemenea sa fie de la Domnul!

  8. Pingback: CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ! “Auzi? Înviază Hristos! Adică tu, adică eu, adică toţi aceştia pentru care plângem!” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Pilda Fecioarelor si “PRAVILA” PRIVEGHERII DUHOVNICESTI/ Saptamana Patimilor ca o CALATORIE INTRE “INTUNERICUL CEL MAI DINAFARA” si “IMPARATIA DINLAUNTRU”/ Prea ocupati pentru CEL CE A MURIT PENTRU NOI? Mai are loc si H
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate