PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV. Predici (audio si video) cu IPS Bartolomeu, Pr. Calciu si parinti de la Putna si Sihastria Putnei. DRAGOSTEA DE APROAPELE

11-11-2012 Sublinieri

Predica Parintelui Dosoftei (Manastirea Putna) la Duminica samarineanului milostiv (2010):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Dumnezeiescul cuvant al Mantuitorului a vorbit astazi unui invatator e lege. Stim cu toti ca este foarte greu sa vorbesti celui care cunoaste ceva, si cu atat mai mult este greu sa vorbesti celui care invata pe altii.  Mantuitorul insa i-a adus acestui invatator de lege nu doar o informatie,  nu l-a invatat ceea ce invata si el, ci l-a invatat altceva mai adanc. I-a adus in fata constiintei sale cunoasterea de sine, l-a invatat cumva sa afle cine este si cine este el fata de ceilati oameni, ca noi nu ne putem cunoaste pe noi decat in relatie cu ceilalti.  La  aceasta cunoastere spre care l-a chemat Mantuitorul va ajunge acest invatator, sau a ajuns, si ajunge fiecare din cei care l-asculta, cum spune Mantuitorul: “Mergi si fa si tu asemenea”.

Sfantul Luca ne spune cum acest invatator, unul din cei care talcuiau Scriptura Vechiului Testament, si mai ales poruncile date prin Moise poporului, acest carturar se apropie de Mantuitorul si-l intreaba ce trebuie sa faca pentru a dobandi viata de veci. Sfantul Luca ne spune inca de la inceput ca acesta nu a intrebat din adancul sufletului, dintr-o dorinta fierbinte de a cunoaste calea spre mantuire si de a o urma, l-a intrebat, ne spune Evanghelia, ispitindu-L. Hristos Domnul cunoaste inima fiecaruia si stia, de buna seama, si cugetul fatarnic al invatatorului acestuia. Dar Milostivul Domn al cerului si al pamantului nu S-a tulburat de necuviinta lui, ci S-a aplecat asupra lui precum se pleaca un doctor asupra unui bolnav, si l-a intrebat: ce este scris in Lege, cum citesti? Adica: din ceea ce ai citit si-i inveti pe altii, ce ai primit inima ta cu adevarat, in adancul ei? Ce invatatura a cuprins pe de-a-ntregul sufletul tau? Ce porunca ai simtit ca este calea cea adevarata spre mantuire? Si invatatorul ii raspunde: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau” iar “pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Raspunsul este cel adevarat, si de fapt acest invatator luase din cuvintele, din invataturile Mantuitorului decat din Scriptura Vechiul Testament, iar Iisus il incurajeaza: Drept ai raspuns, fa aceasta si vei trai”. Poate si din aceasta incurajare, poate si din darul cuvintelor Domnului, inima invatatorului cauta sa se schimbe si cauta un cuvant de indreptare: “Si cine este aproapele meu?”. Deci vedem ca el lasa prima porunca si cauta lamuriri pentru cea de-a doua. Prima porunca privea dragostea de Dumnezeu. Pe cat era posibil atunci, inainte de Pogorarea Sfantului Duh, cand harul lucra din exteriorul inimii omului, acest invatator implinea aceasta porunca, sau se straduia sa o implineasca. Atunci dragostea de Dumnezeu se intrupa in pastrarea credintei adevarate si mai putin in unire sufleteasca, reala, deplina a omului cu Dumnezeu, aceasta fiind cu putinta adevarat numai dupa intruparea Mantuitorului. Era mai simplu, si este si acum mai simplu sa verificam masura dragostei de Dumnezeu cu ajutorul celei de-a doua porunci, a dragostei de aproapele, caci cele doua una sunt, iar dragostea de oameni este mai usor de vazut.

Invatatorul de lege simtea, cum fiecare dintre noi simtim, ca nu implinim aceasta porunca a iubirii aproapelui, cum trebuie. Caci cel mai simplu semn sunt certurile si conflictele pe care fiecare, mai mult sau mai putin, dar in orice caz suficient de multe, astfel incat sa ne dam seama ca nu iubim cu adevarat pe cei de langa noi, chiar si pe cei care ne-am dori sa-i iubim. Si de fapt, el simtea in sinea lui, ca neiubind pe oameni, desigur nici iubirea de Dumnezeu nu poate sa fie deplina, ci este stirba, caci atunci cand nu iubim pe cel de langa noi, noi nu iubim de fapt pe cel pe care Dumnezeu il iubeste, si nu ne putem apropia de Parintele ceresc, nu-L putem primi in noi din tot cugetul nostru, daca nu-i primim pe toti oamenii pe care El ii poarta in dragostea Lui.

Si Mantuitorul ii va da o pilda pentru a-l aduce la acea cunostere de sine si a-l invata cum trebuie el sa iubeasca. Pe drumul de la Ierusalim la Ierihon se afla un om cazut intre talhari. Ranit, acesta nu se poate ajuta singur. Pe langa el trec un preot si un levit. Preotul simbolizeaza Legea lui Moise, data lui Moise, care desi l-a descoperit Dumnezeu ca Unul si i-a aratat pe toti zeii si idolii paganilor mincinosi si falsi, plasmuiti de oameni, deci prin toate lucrurile bune pe care le-a dat legea lui Moise nu a putut sa-i mantuiasca pe oameni.  Levitul este un fel de diacon din ziua de astazi si el ii reprezinta pe profetii Vechiului Testament, care a vorbit de la Dumnezeu si despre Dumnezeu, l-au profetit pe Mantuitorul Hristos, dar nici ei nu au putut sa mantuiasca poporul.

Daca lui Dumnezeu ii este mila de cel care este cazut intre talhari, intre pacate, cei ce ii slujesc Lui desavarsit, cum ar trebui sa fie un preot si un levit, ar trebui sa impartaseasca acelasi sentiment de mila. Iata insa ca primii doi trecatori, preotul si levitul, trec dar insa fara a-l ajuta, il vad, dar il lasa asa. Iar Mantuitorul nu spune ca au pacatuit, si nici nu-i judeca. Ei s-au ridicat la cat se putea ridica Legea nedesavarsita a Vechiului Testament, in care smerenia si dragostea dumnezeiesti nu erau pe deplin descoperite si daruite omului. Abia samarineanului i se face mila.

Samarinenii erau locuitori ai Samariei, un neam amestecat care tineau randuielile legii lui Moise dar care ridicasera alt templu pe muntele Garizim. Stim si din alte locuri ale Evangheliei ca erau socotiti ca fiind cazuti de la credinta adevarata in Dumnezeu, si ei insisi se considerau gresiti. Acea femeie samarineanca i-a zis Mantuitorului: ”Cum, Tu care esti iudeu, ceri de la mine sa-ti dau sa bei apa?”.

Samarineanul insa a fost acela care s-a aplecat asupra lui cu dragoste si i-a legat ranile spre vinedecare. Si Mantuitorul , terminand pilda, il intreaba: “cine a fost aproapele celui cazut intre talhari?”. Raspunsul a venit, si era limpede: “cel care a facut mila cu el”. Asadar, dragostea de aproapele a descoperit cine este atunci aproapele, si intr-adevar dragostea descopera tuturor cine este cel de langa noi. Doar daca-l iubim pe cel pe care Dumnezeu ni-l scoate in cale, il descoperim pe el ca aproape, adica il recunoastem, si ne comportam ca frati, si impreuna-fii ai lui Dumnezeu.

Daca pe drumul dintre Ierusalim si Ierihon ar fi fost cazut un frate al unuia dintre cei care treceau pe acolo, nu ar fi avut cu siguranta inima sa-l lase jos. Iar daca fiecare ne gandim ca in rugaciunile noastre il numim pe Dumnezeu Tatal nostru, ramane doar sa implinim ceea ce spunem, sa-i recunoastem pe ceilalti ca frati si ca fii ai Tatalui ceresc.

Daca dragostea descopera aproapele, ei bine si invers e valabil: aproapele ne descopera dragostea. Sfantul Antonie cel Mare spune limpede ca de la el este viata, de la cel de langa noi. Daca dobandim pe aproapele, pe Dumnezeu dobandim, iar daca smintim pe aproapele, lui Hristos gresim, caci intr-adevar apropierea intre doua suflete nu se poate face decat prin harul Sfantului Duh. Acest aproape pe care noi il sprijinim prin dragoste devine el insusi un ajutator al nostru. Fiecare stim ca de multe ori in viata, atunci cand daruim ceva, ne bucuram nespus de mult, si uneori simtim ca ne bucuram chiar mai mult decat am primi, si poate chiar mai mult decat acela care a primit acel dar al nostru. Si de ce? Pentru ca atunci suntem aproapele celui caruia ii daruim ceva si stim porunca: “mergi si fa si tu asemenea”.

Frati crestini, in cuvintele lor despre Evanghelia de astazi, doi mari Parinti ai ultimilor decenii, Mitropolitul Antonie de Suroj din Anglia si Parintele Constantin Galeriu, trecuti amandoi la Domnul, in predica arata diferenta intre modul cum este folosit acest cuvant: aproapele, de invatatorul de lege si de Mantuitor, nu este intamplatoare. Invatatorul intreaba: cine este aproapele meu? Iar Mantuitorul intreaba: cine este aproapele celui cazut intre talhari? Deci nu aproapele samarineanului. Pentru invatator, inainte de a cunoste legea dragostei adusa de Mantuitorul, deci pentru acest invatator, si pentru fiecare dintre noi care nu ne plecam cu adevarat lui Hristos, centrul existentei suntem noi, iar aproapele este cineva de langa acest centru, ex-centric, laturalnic, pe care-l folosim, il ajutam, dar care oricum nu este in centru. Intrebarea Mantuitorului este invers: cine este aproapele celui cazut intre talhari? Si vedem limpede ca centrul este cel cazut intre talhari, si nu sunt numai niste cuvinte puse diferit intr-o propozitie, ci sunt doua stari chiar contrare, dar care se aseamana doar ca forma. Sa luam de pilda, un tata si un fiu care seamana la chip. Daca spunem ca fiul seamana cu tatal am spus ceva firesc si ne pastram in adevar, dar daca spunem tatal seamana cu fiul, deodata am rasturnat adevarul, pentru ca nu fiul a nascut pe tatal, ca acesta sa-i semene. Ca forma este adevarat, dar asezarea celui care spune: tatal seamana cu fiul a parasit un cuget smerit si prin aceasta a parasit si adevarul.

Cuvantul ajutor nu este in general potrivit pentru cand ajutam pe cineva, cand facem o milostenie, o mila, cand il ajutam. Noi folosim acest cuvant, dar cumva, poate, fiind mai mult sau mai putin constient, ne punem tot pe noi in centru: ca eu il ajut pe celalalt. Facem o fapta buna, dar ramanem tot, intr-un fel, egoisti, si in centru fiind noi, nu numai pe aproapele il consideram laturalnic, ci si pe Dumnezeu. Aceasta asezare smerita de a-l pune pe aproapele si pe Dumnezeu in centru este insasi firea dupa care Dumnezeu a zidit lumea. Mantuitorul insusi a spuns ca “n-am venit ca sa fiu slujit, am venit ca sa slujesc”. Si stiti ca inainte de Cina cea de Taina, El insusi a spalat picioarele ucenicilor Sai. Si de fapt toti cei care s-au asezat cu adevarat in nevointa lor pe urmele lui Hristos, au facut asa: l-au pus pe aproapele sau pe Dumnezeu in centru, iar ei l-au slujit. In chip opus, s-au asezat multi dintre cei care au crezut ca-l urmeaza, dar au ramas la o morala, cum sunt sectantii, ori cum spunea Dostoievski despre caderea catolicismului, ca este Evanghelia rasturnata: ca forma asemanatoare, ca si continut exact opus. Bunaoara, Sfantul Pavel ne spune despre rugaciune, deci noi consideram ca ne rugam noi, ne spune ca atunci cand ne rugam, insusi Duhul se roaga cu suspinuri negraite” – nu noi, ci El.

Deci acest cuvant credem ca este mai potrivit pentru a desemna relatia noastra cu aproapele: a-l sluji, si a-I sluji lui Dumnezeu. Si exemplul cel mai inalt al ajutorului sau slujirii, mai bine zis, a omului catre Dumnezeu este Maica Domnului. Ea a fost vasul ales, dupa cum bine stim, in care S-a intrupat Dumnezeu-Fiul. Dar mai cu seamna Maica Domnului nu a spus niciodata ca L-a ajutat pe Dumnezeu, ci a spus: “Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul Tau. L-a slujit pe Dumnezeu. Pentru ea centrul ei este Hristos, Fiul ei si Dumnezeul ei. Aceasta se vede si in icoane, in majoritatea Maica Domnului arata pe Fiul.

Si de fapt, in aceasta slujire a celuilalt ne ajutam pe noi. In ce sens? Pentru ca ajutandu-l, slujindu-l, ne impartasim de voia lui Dumnezeu si restauram chipul lui Hristos, Cel ce slujeste, in noi, chipul iubirii. Si asadar celuilalt trebuie nu sa-i cerem recunostinta pentru ca l-am ajutat, nu sa-l asteptam sa ne multumeasca, ci noi sa-i fim recunoscatori, ca prin el Dumnezeu ne-a apropiat de Sine, si Lui sa-I multumim ca ne-a trimis om, sa ne arunce, precum odata pe slabanog, in scaldatoarea iubirii.

Ai cui apropiati suntem noi? In primul rand ai Mantuitorului Hristos, care spune “n-am venit pentru cei drepti, ci pentru cei pacatosi. Nu se pune pe Sine, ci ne pune pe noi in centrul slujirii Lui, al Intruparii si al vietii Lui.

Cazand intre talharii patimilor si ale ispitelor nu avem decat sa ne recunoastem ca fiind raniti si neputinciosi. Prin harul Duhului Sfant El ne vindeca ranile, si Sfintii Parinti au talcuit ca vinul si untdelemnul cu care samarineanul l-a oblojit pe cel cazut ca reprezentand adevarul – vinul – si mila – untdelemnul, mila adica iubirea.

Cand il iubim pe celalalt il ajutam, ori cand primim a fi iubiti si a fi ajutati in Hristos, atuncea urmam si noi situatia de astazi. Turnam sau primim a fi turnate peste ranile noastre untdelemnul milei, dar acest untdelemn nu se poate turna decat odata cu vinul, adica cu adevarul. Caci altfel, daca nu suntem in Hristos in milostivirea noastra, ori in dragostea noastra, ori in ajutorul nostru, acestea vor tine o vreme si apoi se vor stinge sau, mai rau, se vor transforma in patima.  Caci atunci cand o prietenie ori o dragoste ne indeparteaza de Hristos, aceea nu este dragoste, ci are doar forma dragostei, si iarasi, este opusul ei. Cel care nu-l ajuta pe prietenul său atunci cand are sa-l ajute cu ceva concret, nu-l ajuta sa se apropie de Hristos, acela nu-l iubeste, ci este un distrugator al sufletului. Sfantul Ioan Gura de Aur, talcuieste cuvantul Mantuitorului care zice ca “ochiul daca te sminteste trebuie scos“, pentru a avea Imparatia cerurilor, ca referindu-se la prieteni. Daca un prieten care ne ajuta, nu ne ajuta si sa dobandim Imparatia cerurilor, dragostea lui este mincinoasa, caci cum spune Sfantul Pavel, dragostea nu se bucura decat de adevar. Iar vinul este acest adevar. Oamenii beau vin pentru a se intari, asa si sufletul omului are nevoe de adevar pentru a fi viu. Adevarul despre Dumnezeu, despre voia lui Dumnezeu cu noi, adevarul in relatiile noastre cu ceilalti oameni.

Frati crestini, mila si dragostea care au lipsit celor doi, si ne lipsesc si noua – si sigur ca de multe ori vedem, sau ni se pare ca lipsesc mai mult celor din jur, ca nu se pogoara asupra noastra mila si dragostea sunt insa roadele, treptele de sus ale devenirii noastre ca oameni. La ele nu se poate  ajunge fara o radacina, fara a trece prin niste trepte de mai inainte. Un parinte din Sfantul Munte Athos, explica cel mai limpede de ce este lipsa de dragoste si de mila in societatea noastra. Si spune acest parinte ca smerenia este prima treapata a virtutilor, iar iubirea este treapta cea mai de sus. Si continua: de ce nu ne sfintim astazi? Pentru ca nu avem smerenie. Este o concluzie care desigur ca ne infricoseaza si ne sperie pe fiecare dintre noi, cat stim ca suntem tare departe de aceasta virtute dumnezeiasca, smerenia. Dar impotriva oricarei deznadejdi a noastre pamantesti, si impotriva oricarei deznadejdi absolute, tot Mantuitorul spune: “Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima”. Asadar, de la modelul samarineanului, cel care s-a ingrijit de trupul celui cazut, trebuie sa primim in mintea si inima noastra modelul celui care ne da vindecare si viata vesnica, Iisus Hristos. Si in vorbirea noastra cu noi insine: ce sa fac, ce-mi spune constiinta sa fac ca sa ma mantuiesc?, putem spune mai des, si sa credem ca, intr-adevar, aceasta este calea: sa invat de la Hristos. Doamne, invata-ma!

Daca intelegem, frati crestini, ajutorul ca pe o slujire, niciodata nu ne vom tulbura daca celalalt nu primeste ajutorul si slujirea noastra asa cum ne-am dori noi, cu multa dragoste. Celalalt ne poate ocari, celalalt ne poate batjocori, celalalt poate sa nu ne rasplateasca dragostea noastra cu dragostea lui. Daca doar il ajutam, vom inceta ajutorul, asa cum se intampla intre banci si datornici. Cel ce slujeste insa nu face asa, cel ce slujeste slujeste pana la sfarsit, caci el stie ca dragostea nu cere, ci se ofera, nu pretinde, ci daruieste si dragostea niciodata nu vrea sa-l jertfeasca pe celalalt, ci vrea sa se jertfeasca pentru celalalt.

Inainte de a spune aceasta pilda pe care am auzit-o in Sfanta Evanghelie, Mantuitorul le-a spus Apostolilor: “Fericiti sunt ochii care vad cele ce voi le vedeti, caci va zic voua multi prooroci si regi au voit sa vada ceea ce voi vedeti, dar n-au vazut si sa auda ceea ce voi auzit, dar n-au auzit”. Proorocii n-au cunoscut marea taina a slujirii lui Hristos, rastignirea Sa din dragoste, iar regii au condus, dar n-au stiut ca conducerea este taina slujirii. Aceste intelesuri sunt ale Lui, dumnezeiesti, El le stie, pentru ca I le-a daruit Tatal a le sti, si El le daruieste la randul lui celor care asculta cuvantul: “Mergi si fa si tu asemenea. Un cuvant care se face cale catre El, si care ii ajuta pe cei care-l urmeaza sa devina, asa cum spune Sfantul Grigorie Palama, “dumnezei dupa har“, si nu mai putin, cum spune si Mantuitorul ca “acolo unde Eu voi fi, acolo sa fie si ei. Amin.

***

Predica Parintelui Damaschin (Man. Sihastria Putnei) la samarineanul milostiv (2010)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

– Astazi este foarte la moda cuvantul acesta “iubire” sau “dragoste”, incat credem ca stim mai toate despre dragoste si despre iubire. Vine insa Sf. Scriptura pe care o auzim in biserica si care vine sa ne corecteze intelegerea noastra deformata de catre cei din jurul nostru care nu sunt cu Dumnezeu, despre dragoste. Vine Cuvantul lui Dumnezeu care sa ne intoarca frecventa de la postul de radio unde vorbeste vrajmasul mantuirii noastre, spre frecventa unde ne vorbeste Dumnezeu si ne spune El ce inseamna dragostea.

– Ce inseamna dragostea fata de aproapele? Inseamna sa-l iubesti asa cum te iubesti pe tine insuti. Dar oare stim noi sa ne iubim pe noi insine? Ne iubim noi pe noi insine? Ce intelegi prin a te iubi pe tine? A-ti fi bine? A fi sanatos? A-ti avea indeplinite toate dorintele? A fi fericit? Cam asta inteleg oamenii prin “a se iubi pe ei insisi”.

Evanghelia, insa, si cuvantul Scripturii ne spune ca s-ar putea sa traim in inselare in ceea ce priveste iubirea de noi insine. De ce? Zice Evanghelistul Ioan: “Intru aceasta cunoastem ca iubim pe fiii lui Dumnezeu, daca iubim pe Dumnezeu si implinim poruncile Lui. Caci dragostea de Dumnezeu aceasta este: sa pazim poruncile Lui.” Deci cunoastem ca iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, daca iubim pe Dumnezeu si implinim poruncile Lui. Atunci cand ceea ce mie mi se pare ca fac, iubindu-ma pe mine insumi, dar nu implinesc sau calc o porunca a lui Dumnezeu nu este iubire de sine binecuvantata de Dumnezeu, ci este acea iubire de sine de care dumneavoastra tot auziti prin indreptarele de spovedanie ca este radacina a tot pacatul. Asadar, este iubire de sine care este binecuvantata de Dumnezeu si dupa modelul careia, dupa chipul careia Hristos Domnul ne cheama sa ne iubim aproapele. Si este iubire de sine patimasa, care nu este dupa voia lui Dumnezeu, care incalca poruncile lui Dumnezeu si daca dupa modelul acesta noi credem ca iubim pe aproapele nostru, nu-l iubim pe aproapele. Placerea este cea care ne determina pe noi de cele mai multe ori in alegerile noastre.

– Este iubire de aproapele nostru sa-i ingaduim, sa-i cultivam si sa-i mentinem patimile pe care el le are, pentru ca si eu le am inauntrul meu si asa cum ma iubesc pe mine insumi asa sa-l iubesc si pe el? Daca eu am patima fumatului si imi place, imi face placere, aceasta este pentru mine o implinire, acesata este in conceptia deformata a lumii de astazi, aplicarea dictonului “Daca-ti place, fa-o!”Deci daca mie imi place, si ma iubesc pe mine insumi si-mi cheltuiesc si banii si sanatatea pe tigari si-i dau si celui de langa mine un pachet in cadou, cand ma duc la ziua lui, aceasta oare sa fie iubire de aproapele nostru ca iubirea de noi insine? Nu prea cred… Este iubire de cel de langa noi, chiar foarte de aproape? Este iubire fata de copilul tau care acum este la o varsta apropiata de varsta adolescentei sau chiar la inceputul adolescentei, cand mama sau tatal ii pune in ghiozdanul baiatului reviste cu continut indecent “ca sa se educe baiatul meu”? Aceasta este dragoste de baiatul tau? Sau aceasta este dragoste fata de fiica ta cand mama o duce de mana la medicul ginecolog ca sa faca avortul? Iti tii tu atunci fata in iubirea lui Hristos de mana, sau in iubirea patimasa de sine (nu cumva sa zica lumea ca fata mea nu e casatorita si a avut copil)? As putea sa continui cu exemplele acestea la nesfarsit.

Ideea pe care vreau sa o retineti astazi este aceasta: nu confundati iubirea de sine cu iubirea patimasa de sine. …  Si atunci cand eu implinesc poruncile in viata mea, de-abia atunci ma iubesc pe mine insumi. Toti care implinim pacatul, nu ne iubim pe noi insine. Noi insine suntem primii dusmani ai nostri. Noi suntem cei care ne uram cel mai mult si noi cu mainile noastre ne facem cel mai mare rau. Nici vrajmasul nu ne face atat de mult rau, cat noi insine, pentru ca el nu are putere direct asupra noastra, tot noi cu mainile nostre ni le facem. Va aduceti aminte de intamplarea adevarata din Pateric, cand un parinte, in Postul Mare isi facea un ou la lumanare, intr-o lingura de tabla. Si a venit mai-marele lui, parintele staret, a batut si a zis: “Ce faci aici?” Si el, disculpandu-se – stiti meteahna noastra dintotdeauna, sa dam vina tot pe altul – : “Pai, diavolul m-a indemnat.” Si atunci se aude glasul diavolului: “Nici eu n-am stiut aceasta!” , “Nici mie nu mi-a trecut prin cap lucrul acesta.” El da sageata, el picura samanta, dar mai departe de noi depinde daca samanta o scot si o arunc afara la marginea tarinii si-i dau foc sau de mine depinde daca samanta aceea care e dulce, stiu ca-i dulce, ce fac, ii pun ingrasamant, o mai plivesc, si fac sa rasara pentru ca-mi face mare placere.

Deci noi nu ne iubim pe noi insine, fratilor. Ne mintim pe noi insine cand credem ca daca ne implinim placerile care ne duc spre pierzare si spre moarte, pentru ca nu spre altceva ne duce implinirea pacatului decat spre moarte, moarte sufleteasca mai intai, pentru ca ne desparte de Dumnezeu, apoi moarte trupeasca, pentru ca pacatul aduce si suferinta in trup. […]

Vedeti fratilor ca traim in minciuna? Vedeti ca ni se pare ca noi ne vrem binele, dar de fapt ne vrem raul si nu ne dam seama de foarte multe lucruri. Si daca nu stiu daca un lucru pe care vreau sa-l fac imi face bine sau rau, cum imi dau seama? Cum a spus Sf. Apostol si Evanghelist Ioan, in prima sa epistola soborniceasca din care v-am citat: prin implinirea poruncilor. Este ceea ce vreau sa fac eu dupa voia lui Dumnezeu? Este o porunca a lui Dumnezeu? Sunt in ceea ce Dumnezeu doreste? Daca da, inseamna ca este bine. Daca nu, nu ma iubesc pe mine insumi, pentru ca nimeni nu ne iubeste mai mult decat Dumnezeu. Nici mama noastra, nici noi nu ne iubim pe noi insine asa cum ne iubeste Dumnezeu.

[…]

***

Predica Parintelui Nectarie (Man. Putna) la Pilda samarineanului milostiv (2009)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Predicile Mitropolitului Bartolomeu Anania (2000) si Parintelui Gheorghe Calciu (2005) la

PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV:

 

Pentru aceasta Duminica va mai recomandam:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Damaschin Luchian, Parintele Dosoftei Dijmarescu, Parintele staret Nectarie Clinci, Samarineanul Milostiv

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV. Predici (audio si video) cu IPS Bartolomeu, Pr. Calciu si parinti de la Putna si Sihastria Putnei. DRAGOSTEA DE APROAPELE

  1. Sunt oameni care-n lumea asta
    Au dus şi duc crucea durerii
    Ca un apostol pus de ceruri
    S’arate culmile răbdării.

    Sunt oameni care toată viaţa
    Au parte doar de suferinţă,
    De semeni orbi, inimi de piatră,
    De jug, de bici şi umilinţă.

    Sunt oameni care vin pe lume
    Să bea doar cupele durerii
    (Ce noi), le umplem cu prea-plinul
    Şi neruşinile plăcerii.

    Sun oameni care dorm în stradă
    (Şi se hrănesc de la gunoi),
    Şi câini cu trai (şi moft), de nobili
    Ce le-au luat locul, printre noi.

    Sunt fraţi, părinţi bătrâni, prieteni,
    De care nu mai vrem să ştim
    Şi-o vin’a lor (care… ne scuză)
    Că NU putem să-i mai iubim.

    Sunt oameni ce sub ochii noştri
    Îndură ce nu-i de răbdat
    Din vina noastr’a tuturora
    Şi pentru care-avem păcat.

    Că toţi acei ce pier în lipsuri
    În sărăcie şi în ger
    Sunt mărturia nepăsării
    Şi-a neiubirii, dusă-n cer.

  2. Pingback: NOI, CEI CAZUTI INTRE TALHARI SI STRAINI STRAMUTATI IN LUME, purtand in noi semintele iadului si trebuind trudi neincetat la plivirea lor…/ CUM SE CITESTE SFANTA SCRIPTURA? (Recomandari duhovnicesti) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Fratilor, mare pomana va faceti cu noi cu predicile acestea. Pe de o parte este bogatia invataturilor culese din cuvantului Domnului de catre acesti parinti induhovniciti, pe de alta parte varietatea aceasta ne improspateaza viata si vedem cu ochii sufletelor noastre izvorul nesecat al Cuvantului, mereu proaspat si cristalin precum izvoarele curate de munte; la setea care e azi, mare pomana va faceti cu noi.

    “cazuti printre talhari” oricand putem fi noi in orice clipa, multi talhari ne dau tarcoale, vai si amar de noi…ma gandesc insa si la cei care zac plini de rani si nu stiu incotro sa o ia, oameni care stau departe de Biserica, lumina numai este, si talhari sunt peste tot. Mila sa avem fratilor unii de altii si sa ne rugam mult pentru toti acesti oameni sa se indure Domnul de ei, ori sa le trimita cate un “samarinean milostiv”, ori sa-i ajute sa accepte ajutorul “samarineanului”, caci mandria de multe ori nu-i lasa sa vada nici starea rea in care sunt nici mana intinsa spre ajutorul lor.
    Mare atentie si la noi sa nu cadem intre talhari, cu rugaciune si nadejde in suflete sa merem pe Cale.

  4. Desi nu-i locul aici, fac o apreciere si am ceva nedumeriri.
    Inainte sa fi citit una-alta pe net, simteam ca societatea e ca un chirurg, cu o mana taie si cu alta bandajeaza. Ca sunt institutii care din start au un esec programat (familia, biserica, scoala, mediile de informare) ca sa apara cele care “rezolva”-armata, serviciile secrete, penitenciarele, spitalele. Ca un ping-pong, popoarele fiind mingea.
    Apoi am fost atent la conspiratiile deconspiratorilor, la tot soiul de “secrete” care circula pe youtube ca painea calda. Sau pps-uri cu “adevaruri revelate” controlat. Sau canalizarea unor energii bune in directii riscante-legionari, noua dreapta, protocronism.
    Cred ca internetul in sine e un mijloc de control care confisca libertatea, sansele. La fel, sindicatele confisca muncitorilor drepturile, ajunse in mana unor paiate.
    Sunt deci suspicios la orice site, blog care aduce “salvare”; e de asteptat sa fie o alta forma de control prin care cei cu initiativa de a face bine sa fie verificati. Infiltrarea in orice sistem e cea mai buna arma: cativa indivizi sub acoperire saboteaza orice, iar atentia, vina cade pe grosul populatiei, sau pe institutia respectiva. Securisti amestecati in populatie la “revolutie”, agitatori agresivi in protestele stradale (iarasi compromiterea mesajului populatiei), ultrasi bine antrenati, preoti-masoni si preoti securisti, turnatori in scari de bloc…oriunde ai merge, din 10 oameni cel putin 1 e vandut, e anti-om pana la urma.
    De ce n-ar fi si aici ceva similar? Pana la urma, ce prost si-ar deschide sufletul la S.R.I. Dar o face la preot, psiholog, deci se toarna singur. Vorbe care n-au nici o parte benefica. De rezolvat fiecare isi rezolva problemele, asa ca mai bine tacem.

    Una din probleme…e ca asteptam ca altii sa rezolve problemele. Educati ca oi, avem nevoie de lupi. Pana la urma ce-ar fi asa nasol sa ajungem la nivelul tehnologic de acum 2-3 secole? Vrem sa se rezolve criza globala, dar sa aiba toti masina, internet, laptop, de parca ar fi nevoi inascute. Sistemul, genial, l-a facut pe om dependent de cat mai multe, incat sa nu-si doreasca cu adevarat schimbarea. De exemplu, spunem la nivel discursiv stop poluarii, dar cati fitzosi merg cu bicicleta?
    Adaug o definitie patriotismului, cred necesara: sa fii patriot nu inseamna sa-ti iubesti tara, boschetii si balariile, ci doar sa fii om, nimic mai mult. Din asta decurg absolut toate.

  5. ghiuju:

    Unele observatii sunt pertinente si, intr-o masura anume, se aseamana si cu semnalele de alarma pe care le-am tras noi insine cu privire la ceea ce am nimit ”jocul la doua maini” pe diverse paliere/niveluri ale societatii, inclusiv aparitia (ca ciupercile dupa ploaie) a multitudinii de bloguri ”antisistem”. Iata cateva astfel de articole:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/07/sistemul-sau-cum-lucreaza-satana-la-doua-maini/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/01/31/cand-secretul-e-doar-discret-agenda-de-modelare-sociala-si-centralizare-globala-este-acum-la-vedere/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/03/01/curtea-suprema-din-sua-decide-ca-parintii-nu-mai-au-dreptul-de-a-da-in-judecata-producatorii-de-vaccinuri-prilej-de-refletie-asupra-mega-capcanei-care-ni-se-intinde-astazi-prin-provocarea-disperarii/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/02/23/comentariul-zilei-despre-jocul-la-doua-maini-pentru-controlul-internetului-si-despre-lumea-ca-un-cazan-in-clocot/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/04/05/assange-ridica-steagul-revoltelor-si-in-balcani-si-se-pune-in-fruntea-luptei-contra-%E2%80%9Dtotalitarismului-digital-transnational%E2%80%9D/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/02/16/duhul-nihilist-si-mistica-revolutiei-marile-ispite-ale-crestinului-de-azi/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/09/13/reeducarea-azi-duhul-bolsevismului-la-lucru-printre-crestini-si-inselarea-ideologizarii-sistemice/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/07/04/saccsiv-arestat/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/01/18/deturnarea-protestelor-publice-catre-solutia-anti-sistem-cum-se-ascunde-regimul-basescu-in-spatele-lozincilor-anti-politica/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/26/criza-si-teoria-conspiratiei-la-romani-printre-hatisurile-manipularilor-capitale-de-la-stanga-si-de-la-dreapta/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/03/11/zeitgeist-de-la-un-film-diversionist-anti-sistem-si-anticrestin-la-miscarea-globala-de-%E2%80%9Dschimbare-si-constientizare-sociala%E2%80%9D-care-se-afirma-si-in-romania/

    …si multe altele.

    Acum, unde nu suntem de acord este genul de teorie a metaconspiratiei pe care o expui. Adica societatea s-ar afla fara scapare prinsa in capcana unui ”sistem”, totul este control, nimic nu este spontan, firesc, totul este ”discurs” care deghizeaza practici de putere. Am incercat sa explicam si aici ca nu asa stau lucrurile in realitate: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/11/01/al-soljenitin-cand-si-de-ce-se-trece-pragul-nelegiuirii-si-de-ce-semintele-cruzimii-nu-au-fost-starpite-din-inimile-noastre-iii/

    Nu suntem de acord cu acest mod de a privi lumea, pentru ca e mult prea reductiv si rigid. E ca un fel de marxism varianta 2.0. Si, apropo de Biserica, iata ce spunea IPS Hierotheos Vlachos:

    Biserica nu se coboară la nivelul acestor jocuri de culise, ci mai degrabă oferă un înțeles vieții oamenilor încercând să mențină structura socială. Desigur, religia nu există doar pentru a satisface sentimentele religioase ale oamenilor, pentru că atunci nu ar fi decât opiumul maselor, ca să le amorțească acestora atenția în așa fel încât cei puternici să supraviețuiască prin oprimarea maselor. Biserica este o comunitate, așa cum a fost simțită de către Generalul Makriyannis, care, în numele Bisericii a luptat împotriva asupritorilor, după cum se arată în memoriile sale. Biserica trebuie să lucreze în concordanță cu menirea ei dintotdeauna, ca o întâlnire dintre oameni, avându-l pe Dumnezeu în mijloc.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/11/06/ips-hierotheos-vlachos-criza-grecia/

    Aceasta a fost Biserica (care este Trupul lui Hristos) in rasaritul nostru mai smerit si sarac, mereu in bataia puternicilor lumii. Si asa este si acum, indiferent de faptul ca unii din interiorul ei sunt si cozi de topor. Cat priveste spovedania, nu este ceva mecanic, nici ceva contractual (ca la psiholog) ci este o relatie personala intre fiu duhovnicesc si parinte/preot duhovnic. Aceasta relatie personala se bazeaza macar pe acest minim de incredere pe care il cere si orice relatie obisnuita intre oameni si nu se reduce deloc la ”a rezolva probleme” cotidiene, uzuale. Iar dezvaluirea celor ale tale constituie doar o parte a acestei relatii si a ceea ce inseamna spovedania in general, adica sfatuire asupra vietii duhovnicesti…. De fapt, aici e cheia: cine cauta sa aiba o viata duhovniceasca, viata in Hristos, sa fie crestin, stie ce inseamna spovedania, stie ce este Biserica, stie ce este pastorul adevarat si il recunoaste pe cel fals (a nu se uita ce spune Insusi Mantuitorul: Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. (Ioan 10, 11-14)

  6. E greu in cateva randuri sa nuantez. Stiu insa raspandaci iresponsabili care pe blogul lor umbla cu conspirationisme ridicole, ori una din metodele stapanilor e sa prezinte adevarul trunchiat si atat de ridicol incat sa te apuce rasul. Bloggerii respectivi au un profil anume, sunt negativisti si, chiar daca intentia lor e buna, induc panica. S-au scris si multe carti despre paranormal, magie, spiritism, OZN-uri imediat dupa ’89. Existau fani inraiti care voiau sa le induca si altora ideile respective.
    Cine scrie, are o raspundere. De exemplu, articole despre razboiul climateric induc panica, iar problema iese de sub controlul nostru, asa ca ele poate fac mai mult rau decat bine. Altceva e cu alimentele modificate genetic, unde presa, blogurile pot informa.
    Am vazut vreo 3 filme despre 9/11 si am citit si o cartulie a unui jurnalist.Fiecare versiune, opusa celei oficiale le contrazicea pe celelalte, asa ca unde mai e deconspirarea? De ce nu se dezvolta spiritul critic si gandirea profunda, intuitia? Ca sa schimbam mereu niste idoli cu altii. O versiune oficiala cu alta “secreta” samd. Cine crede orbeste in invazia extraterestra poate sa creada si ca centrul pamantului e locuit, sau ca puterea mintii poate face chiar orice. Important e sa fim mereu atenti la scopul unei informatii. Am vorbit mai sus de 9/11. Versiunea oficiala mirosea bine de tot. Dar stiau asta, stiau si ca lumea intreaga va ura guvernul american. Deci, un film deconspirationist poate avea efecte nedorite-dispretul fata de americani, sa zicem. In fine, ar fi multe de zis, nuantat.

  7. @ghiuju:

    In principiu, da, suntem perfect de acord asa cum ai scris acum.

  8. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/10/30/duminica-bogatului-nemilostiv-si-a-saracului-lazar-cine-sunt-cei-milostivi/

    Din cartea “Scoala evlaviei”, despre Sfantul Patriarh Ioan cel Milostiv:

    Odata, la Sfantul Ioan, Patriarhul Alexandriei, a venit un dregator bogat, si a reusit sa vada patul sfantului, care era acoperit cu o patura proasta. Dupa ce s-a intors acasa, dregatorul i-a trimis patriarhului o patura care costa treizeci si sase de monezi din aur, rugandu-l sa se inveleasca cu ea. Nevrand sa-l jigneasca pe dregator, patriarhul a luat, la rugamintile lui staruitoare, patura si s-a invelit cu ea – o singura noapte, zicandu-si:

    “Vai, tie, ticaloase Ioane, ca te invelesti cu patura de mult pret, pe cand fratii lui Hristos – saracii – ingheata de ger! Cati oameni nu innopteaza fara adapost impotriva vantului si a frigului, neavand decat o amarata de rogojina sau niste zdrente? Cati oameni dezbracati nu se tavalesc prin gramezile de balegar si tremura de frig, suferind atat de foame, cat si de frig, neputand dormi toata noaptea, vrand sa puna ceva in gura si murind de frig? Vai mie!

    Cati vor fi fiind saracii, care asemenea lui Lazar vor sa se sature din faramiturile care cad de la masa mea? Vai mie! Cati straini si pribegi vor fi fiind in acest oras, care n-au unde sa-si plece capul, care, petrecand noaptea pe strazi, multumesc Stapanului Hristos pentru toate? Iar tu, ioane, vrand sa primesti vesnica odihna, petreci aici in rasfat si odihna si ai tot ce-ti pofteste inima: traiesti in preafrumoase odai, porti vesminte moi, bei vin, mananci peste pe alese. Si pe langa toate acestea , te-ai mai invelit si cu patura de mult pret. Si atunci, ce poti sa mai astepti in veacul ce va sa fie? Nu, ticaloase Ioane, ducand asemenea viata nu vei primi Imparatia cea vesnica, ci vei auzi la fel ca bogatul din Evanghelie: “tu ai primit cele bune ale tale in viata ta, pe cand saracii – cele rele” (Lc.16, 25). Dumnezeu este martor ca smeritul Ioan nu se va inveli inca o noapte cu aceasta patura, ci cu banii primiti din vanzarea ei, ii va inveli pe cei saraci si sarmani”.

    Indata ce s-a facut ziua, sfantul a trimis patura spre vanzare la targ, ca din pretul ei sa cumpere haine pentru saraci. Pe cand se vindea insa patura, s-a intamplat sa treaca pe acolo dregatorul care i-o daruise fericitului Ioan. Vazand ca e pusa in vanzare, a cumparat-o si i-a trimis-o lui Ioan iarasi, rugandu-l sa se acopere cu ea chiar el. Luand patura, sfantul a trimis-o iarasi la targ sa fie vanduta. Dregatorul, vazand ca patura este pusa in vanzare din nou, a cumparat-o a doua oara si i-a trimis-o lui Ioan cu rugamintea sa se inveleasca chiar el cu ea. Ioan a trimis patura la vanzare si a treia oara, dar dregatorul, cumparand-o iar, a trimis-o la Ioan. Dupa aceasta, Ioan a poruncit sa i se spuna dregatorului: “Sa vedem care dintre noi va obosi cel dintai: eu s-o vand sau tu s-o cumperi si sa mi-o dai din nou?”. Astfel Sfantul Ioan a dobandit de la dregatorul acela mult aur, pe care l-a si impartit saracilor.

  9. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR, PASTORUL CEL BUN “CARE A FACUT DIN IUBIRE INSASI VIATA SI CRUCEA LUI”. Predica Parintelui Hrisostom de la Putna (audio) -
  10. Pingback: PARABOLA BUNULUI SAMARINEAN. Chemarea la slujire in iubire -
  11. Pingback: BOGATIA SI HOTIA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE/ Evanghelia dupa Mamona si “facatura” ortodoxiei confortabile/ DESPRE CE ESTE POSTUL, DE FAPT?/ Ce fel de “sare a pamantului” mai suntem noi, astazi? - Recomandari
  12. Pingback: “De ce oare talharii se aduna imprejurul Bisericii si o batjocoresc?” PENTRU CA NU NE MAI DOARE SI NU MAI APARAM BISERICA ATUNCI CAND ESTE TERFELITA, “pentru ca nu ne mai identificam cu ai nostri“ (PREDICA AUDIO) -
  13. Pingback: PREDICI AUDIO la Evanghelia dregatorului bogat (Arhim. Policarp si Nichifor): “Mantuitorul nu a venit sa asigure succesul in lume, nu a venit sa ne asigure pamanteste. SA NU CASTIGAM OBIECTE SI SA PIERDEM OMUL!” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Interviu cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Namur: “E NEVOIE DE OSTENEALA SI DE DUREREA INIMII. Tot omul care vrea sa pastreze harul trebuie sa se nevoiasca tot timpul, nu doar Duminica dimineata!“ | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: BOGATIA SI HOTIA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE/ Evanghelia dupa Mamona si “facatura” ortodoxiei confortabile/ DESPRE CE ESTE POSTUL, DE FAPT?/ Ce fel de “sare a pamantului” mai suntem noi, astazi? | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: Interviu cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Namur: "E NEVOIE DE OSTENEALA SI DE DUREREA INIMII. Tot omul care vrea sa pastreze harul trebuie sa se nevoiasca tot timpul, nu doar Duminica dimineata!" - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate