“Sfântul Toma, Geamănul nostru…”. PREDICI VIDEO la Duminica Tomei. PS MACARIE: “Câtă nevoie avem de Hristos Euharistic acum, câtă nevoie avem de Sfintele Taine! Nu ne mulțumim cu un Hristos virtual”

Episcopia Europei de Nord:

„Suntem, deseori, niște Toma rătăcitori prin propriile noastre vieți!”

Cuvântul Episcopului Macarie Drăgoi la Liturghia din Duminica Sfântului Apostol Toma în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, 26 aprilie 2020:

Dăm slavă Preamilostivului Dumnezeu că am reușit să săvârșim în fiecare zi Dumnezeiasca Liturghie în această Săptămână Luminată, iar acum îl avem alături pe Sfântul Apostol Toma, numit Geamănul, unul dintre cei 12 ucenici ai Domnului, care era cuprins de un neastâmpăr al inimii, de un entuziasm al inimii, fiindcă așa cum știm din Dumnezeieștile Evanghelii, înainte de Sfintele Pătimiri și de Răstignire, Mântuitorul Iisus Hristos se pregătea să meargă în Betania pentru a-l învia pe prietenul Său Lazăr. Toma neștiind ce avea să facă Domnul, a spus celorlalți ucenici: „Să mergem să murim și noi cu El” (Ioan 11, 16). Însă a spus un mare adevăr, fiindcă, așa cum ne încredințează Domnul și Sfinții Săi Apostoli, trebuie să murim împreună cu Domnul, ca să și înviem împreună cu El. Cum avea să spună neîncetat Sfântul Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci El trăiește în mine” (Galateni 2, 20) .

Totodată, Toma L-a întrerupt pe Domnul în cuvântarea de despărțire de la Cina de Taină, când a verbalizat, de altfel, ce gândeau toți ucenicii, întrebându-L pe Hristos: „Doamne, nu știm unde mergi, cum putem ști calea?”. Deci Apostolul Toma avea această îndrăzneală pe care o avea și Sfântul Apostol Petru, de a-L întreba pe Domnul și de a lămuri cele nelămurite.

Iată că s-a oferit un prilej cu totul deosebit după ce Iisus Hristos Cel Răstignit a înviat în prima zi a săptămânii (Duminica), El S-a arătat ucenicilor în foișor, intrând prin ușile încuiate așa cum intră de atunci mereu prin ușile încuiate ale istoriei. I-a întâmpinat pe ucenici, binecuvântându-i, spunându-le: „Pace Vouă!” și suflând asupra lor, le-a împărtășit harul Preasfântului Duh, dăruindu-le puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor. Însă Toma nu era de față și nereușind să-L vadă, ratând întâlnirea cu El și aflând de la ucenici că Domnul li S-a arătat, a fost covârșit de necazul și durerea de a nu-L fi întâlnit pe Hristos alături de ceilalți ucenici.

E adevărat că ratăm de fiecare dată întâlnirea cu Domnul atunci când nu suntem în foișorul Cinei celei de Taină, alături de frații noștri întru credință, însă cred că toate sunt îngăduite de Domnul, fiindcă, iată, după o săptămână, Hristos iarăși S-a arătat ucenicilor întrând la ei prin ușile încuiate, iar, de această dată, Toma se afla împreună cu ceilalți ucenici.

Hristos, după ce i-a binecuvântat, spunându-le: „Pace vouă!”, a mers direct la Toma, fiindcă Domnul cunoștea îndoiala lui și de altfel îndoiala altora care ar fi dorit să Îl atingă și să se convingă prin propriile lor simțuri că este Hristos Cel răstignit și înviat. Toma avea să zică ucenicilor după ce aceștia i-au spus că L-au văzut pe Hristos: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20, 25). Adică Toma nu s-a mulțumit, nu s-a consolat cu mărturia indirectă, chiar dacă aceasta venea de la ucenicii Domnului și de la frații săi. Nu. A dorit să se regăsească cu Hristos, direct, integral, „pe viu”, cum am spune, și Domnul i-a oferit această mare bucurie de a-L întâlni personal, spunându-i: „Toma, adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20, 27). A răspuns Toma și a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). Iisus i-a adresat această dulce mustrare, această dulce dojană, adăugând o nouă fericire: „Pentru că m-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ne n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29).

Oare nu suntem și noi, deseori, niște Toma rătăcitori prin propriile noastre vieți? Oare putem noi să îl condamnăm pe Toma pentru îndoiala sa din săptămâna în care dorea cu ardoare să Îl întâlnească pe Hristos? Oare dacă ceilalți ucenici ar fi fost în locul lui nu ar fi reacționat la fel? Oare dacă noi înșine am fi fost în locul lui Toma ne-am fi mulțumit cu ceea ce am fi auzit de la cei din jur? Mai cu seamă că era vorba de Învierea Domnului, de această mare bucurie, de această nesperată și neașteptată bucurie care venea după drama Răstignirii? Cu siguranță că nu ne-am fi mulțumit. Am fi dorit să-L întâlnim direct pe Hristos, să-L întâlnim în chip deplin pe Hristos, așa cum ne dorim și acum în această criză pandemică. Câtă nevoie avem de Hristos Euharistic acum, câtă nevoie avem de Sfintele Taine! Nu ne mulțumim doar să privim slujbele pe internet, nu ne mulțumim doar cu un Hristos virtual, ci ne dorim să ne regăsim asemenea Sfântului Apostol Toma cu Hristos și să ne convingem cu propriile noastre simțuri că El este lângă noi și noi suntem lângă El și să exclamăm așa cum a exclamat și Toma cu mare bucurie: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Nu vă descurajați, preaiubiții mei, fiindcă iată se apropie vremea să ne adunăm iarăși în foișorul Cinei celei de Taină și să fim în comuniune deplină cu Hristos – Bucuria noastră. Însă îl rugăm pe Sfântul Apostol Toma să ne călăuzească și să ne ajute. Să ne dăm toată silința să fim „încăpățânați” asemenea lui Toma, să fim determinați asemenea lui Toma și să Îl dorim pe Hristos, să dorim să Îl atingem pe Hristos, așa cum a dorit și Apostolul Toma, fără a ne mulțumi cu răspunsurile convenționale care vin de la cei din jur. Însă deplin Îl întâlnim pe Hristos numai în Liturghia Bisericii, în Casa Domnului.

După cum știm, Mântuitorul Hristos a îngăduit absența lui Toma din foișor atunci când S-a arătat prima oară ucenicilor, tocmai pentru a dovedi ulterior că El a înviat cu trupul Său cel răstignit, care purta rănile cuielor și lancei. Domnul i-a arătat lui Toma și ucenicilor semnele cuielor și coasta Lui străpunsă. Așa cum Domnul a îngăduit ca Apostolul Toma să lipsească și de la prohodirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ajungă mai târziu ca să fie deschis mormântul în care a fost așezat preacuratul trup al Preacuratei Maici și atunci s-a constatat că asemenea mormântului Mântuitorului și mormântul Maicii Domnului era gol, fiindcă Maica Domnului a ajuns pe cea mai înaltă treaptă a dumnezeirii.

Sfântul Apostol Toma L-a propovăduit pe Hristos până în îndepărtata Indie. Acolo, ajungând printre băștinași și aflând că una dintre căpeteniile locale căuta un arhitect să-i ridice un palat, Sfântul Apostol Toma a primit banii de la acest rege local și i-a oferit săracilor luminându-i pe băștinași cu lumina Adevărului. Iar cei botezați de Sfântul Apostol Toma chiar purtau numele lui, fiind numiți „tomiți”. După o vreme, venind regele să-și vadă palatul, nu a găsit nimic iar Toma a fost pus în lanțuri și condamnat la moarte. Însă fratele regelui a trecut năpraznic din această viață și ajungând în ceruri, acolo a văzut un palat preafrumos, strălucitor. Iar îngerii care îi purtau sufletul i-au spus: „Nu este al tău, ci al fratelui tău, ridicat de Toma Apostolul!”. Acesta în chip minunat s-a întors pe pământ, a înviat doar pentru o clipă, pentru a-i cere îngăduința fratelui său să locuiască în acel palat din ceruri, ridicat prin rugăciunea și milosteniile Sfântului Apostol Toma. Desigur, în urma acestei minuni și regele care îl condamnase pe Apostolul Toma s-a convertit la creștinism iar acele locuri, în îndepărtata Indie, au rămas creștine prin lucrarea de apostolat a Sfântului Apostol Toma.

De aceea, îl rugăm pe Sfântul Apostol Toma să ne facă și nouă Casă în ceruri!

***

PS Benedict Bistrițeanul: „Țelul vieții noastre este acela de a-L întâlni pe Hristos Cel înviat”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a II-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 26 aprilie 2020, la Mănăstirea Cășiel, Protopopiatul Dej, județul Cluj:

Parintilor, maicilor, surorilor, fratilor de acasa! Hristos a inviat!

Ne aflam in cea de-a doua Duminica dupa Pasti, asa numita a Sfantului Apostol Toma. Si din copilarie am fost obisnuiti sa il numim pe Sf Apostol Toma, Toma necredinciosul. Si cumva aceasta Duminica insemna pentru noi restabilirea lui alaturi de ceilalti in demnitatea asemanatoare celorlalti. Insa intrind in relatarea evanghelica fara graba, putem intelege mai mult decat se spune in popor si intre noi, analizand traiectoria, prezenta Sfantului Apostol Toma intre ceilalti apostoli si, pana la urma, in interiorul evenimentelor care se succed in  preajma Invierii Domnului Hristos.

Evanghelistul Ioan il numeste Geamanul. De altfel, in limba aramaica, Toma inseamna tocmai acest lucru, “geamanul”. Exista multe explicatii pentru ce inseamna “geamanul”, in cazul sau. Eu m-as opri doar la una singura: Sfantul Apostol Toma este geamanul meu, este geamanul nostru poate, a celor care traim sentimente si atitudini foarte diverse in viata noastra personala, in relatia noastra cu Dumnezeu.

Si daca este facem o retrospectiva scurta a atitudinii si trairii apostolilor in preajma acestor evenimente si dupa, imediat intelegem despre ce este vorba. Dupa Vinerea Mare, cand Domnul Hristos a fost rastignit, cand a murit pe cruce si apoi a fost si inmormantat, trairile ucenicilor cred ca nu au fost unele usoare. Si daca este sa ne ducem cu gandul dpoarte atunci in vremea lor, intelegem mai bine acest lucru. De ce? Pentru ca ei isi pusesera toata nadejdea in Domnul Hristos, ca El era cel care avea sa ii mantuiasca, si totusi, in vazul lor Hristos a fost rastignit si a murit pe cruce. Si L-au si pus in mormant. Si acum atitudinea cea mai omeneasca, nu duhovniceasca, ci cea mai omeneasca, cea mai rapida care este? Ce poti sa te mai astepti de la un mort? Chiar si un mort care facuse multe minuni inainte? Daca este pus in mormant, in fata unui mormant nu te mai poti astepta la mare lucru. Din momentul in care Hristos zacea in  mormant si pana cand ei insisi s-au intalnit cu El inviat, cred ca trairile lor au fost foarte grele. Suferinta multa si, mai mult decat suferinta, deznadejde.

Si aceasta deznadejde este exprimata si de ucenicii Domnului, Luca si Cleopa, in drum spre Emaus. Ca ei, intalnindu-se cu Domnul, fara sa stie ca este Domnul, ce I-au zis? Ca noi credeam ca El este cel care avea sa ne mantuiasca si acum sunt trei zile de cand El zace in mormant. Grea traire trebuie sa fi avut! El care L-au urmat si acum constienti fiind ca El se afla in mormant, ce mai pot spera? Asa ca si Sfantul Apostol Toma, ca si ceialalti, a trait o perioada foarte grea, aceea intre Rastignirea Domnului si inmormantarea Sa si Inviere, si mai exact momentul in care el a luat contact cu Hristos cel Inviat. Pana la urma, Domnul Hristos, vedeti ca ii incredinteaza pe Apostoli si pe cei apropiati de Invirea Lui indiferent de trairile lor. Si asta este motiv de optimism pentru noi.

Sunt convins ca si noi, de foarte multe ori, chiar si monahi fiind, sau credinciosi apropiati ai bisericii, acolo in chilia noastra, in camaruta noastra, traim tot felul de sentimente. Ne bucuram de prezenta Domnului in Inviere, in rugaciune, in descoperirile pe care Domnul le ingaduie uneori, dar traim si suferinte, traim si deznadejdi, traim si necredinta. Cred ca nu este nimic neobisnuit in a ne recunoaste si necredintele noastre uneori. Cu toate ca suntem poate de zeci de ani in Biserica, si in jurul lui Hristos si ne impartasim foarte des, totusi  traim si necredinta. Si pana la urma asa este omul.

De aceea am zis ca Toma este geamanul meu, al nostru, pentru ca ne exprima pe noi in ceea ce suntem. El a fost curajos, daca este  sa ne uitam in istoria vietii lui, atat cat putem sti din Sfanta Evanghelie, pentru ca in momentul in care Domnul Hristos le-a pomenit despre patimile Sale, Sfantul Apostol Toma, ca un barbat curajos a zis: Sa mergem si noi sa murim cu El! De altfel, si Petru a zis ca “daca toti se vor lepada eu sigur nu ma voi lepada de Tine“. Si noi cred ca am zis de multe ori lucrul acesta. Si apoi numai noi  stim cum am trait lepadarea in chilie noastre inaintea lui Dumnezeu cu sinceritate. De cate ori nu L-am lepadat pe Domnul prin atitudinile noastre si poate chiar prin necredintele noastre. El a zis: Sa mergem sa murim cu El! Si apoi tot el este cel care, impreuna cu ceilalti, s-a ascuns. In jurul crucii nu avem foarte multe persoane: o avem pe Maica Domnului care L-a iubit cel mai mult si pe Apostolul Ioan, despre ei stim. Si femeile mironosite care se aflau mai in departare. Insa apostolii ceilalti au cam fugit toti, inclusiv Sf Apostol Toma.

Si in ziua Invierii stim ca Hristos S-a aratat, erau numai zece de fata, din cei unsprezece ramasi, fara Iuda. Sfantul Apostol Toma lipsea, nu stim unde. Poate sa fi fost ravnitor si sa se fi dus… in stanga, in dreapta sa vada ce se mai intampla, nu stim asta. Si cand a venit si i-au spus ucenicii ceilalti ca L-au vazut pe Domnul, nu a fost convins. Sau haideti sa zicem ca, asa cum era firesc, si el voia sa aiba aceasta experienta a intalnirii cu Hristos, nu doar sa auda din vorbe, de la ceilalti, fie ei si prietenii cei mai buni. Ca nici pe noi, pana la urma, nu ne multumeste faptul ca vreuna dintre maici sau chiar un parinte mai deosebit ne spune ca L-a intalnit pe Domnul. Noi insine am vrea sa Il intalnim pe Domnul, nu-i asa? Cred ca toti care suntem astazi aici, in aceasta frumoasa bisericuta, ne-am dori sa Il vedem pe Domnul, sa Il intalnim pe Domnul intr-o forma sau alta. Nu doar sa stim din Evanghelie ca El se arata sau ca unii parinti sau maici duhovnicesti au trait aceasta experienta, ci eu, Doamne, eu vreau sa Te vad, eu vreau sa Te simt si experienta mea sa fie deplina.

E tare greu sa traiesti in suferinta si in deznadejde, dar nu e usor nici sa traiesti bucuria. De ce? Pentru ca nici in bucurie nu poti sa patrunzi deplin si deodata pentru ca nu esti pregatit. Ni se intampla si noua, sunt convins de asta, si imi veti da dreptate. Atunci cand afli o bucurie foarte mare, cand ni se spune ceva, esti rezervat, ca nu cumva sa atingi si bucuria, dar, de fapt, sa nu fie adevarat. Nu poti sa plonjezi pur si simplu in bucuria pe care ti-o vesteste cineva, ci, de regula, mai astepti sa vezi cum e. De ce? Pentru ca daca intri prea rapid in bucurie si nu e reala, nu e adevarata, atunci suferinta e mai mare si noi stim sa ne ferim de asta. De aceea, cand auzim ceva, prima data mai verificam: oare sigur e asa? Si daca sigur e asa, apoi avem si noi curajul sa ne bucuram. Asa era si cu Sfantul Apostol Toma – nu e vorba pur si simplu ca era necredincios, cum se spune, ci era, mai inainte de orice, aceasta rezerva, precautie, sa vada daca cu adevarat este aceasta bucurie, adica el insusi sa o vada.

Si al doilea lucru foarte important este ca avea nevoie el insusi de o experienta directa a lui Dumnezeu. Singurul lucru care nu se transmite de la un om la altul este experienta. Char daca cineva dintre fratiile voastre are o experienta directa a lui Dumnezeu poate sa spuna despre asa ceva, dar celalalt nu poate sa primeasca intensitatea trairii experientei celui care o comunica, pentru ca experienta este personala. Si era foarte firesc pana la urma ca si Sfantul Apostol Toma sa isi doreasca sa Il vada pe Hristos, la fel cum l-au vazut si ceilalti zece. Si le-a spus lucrul acesta: Daca nu Il voi vedea eu insumi pe Hristos, nu voi crede. Nu stim cum o fi trait in cele opt zile, din momentul in care ucenicii i-au spus ca L-au vazut pe Domnul, pana cand el insusi sa Il vada pe Domnul, dar putem banui, putem sa facem un exercitiu de imaginatie. Ce o fi gandit Sfantul Apostol Toma in tot intervalul acesta? Doamne, eu nu am fost vrednic? Ceilalti zece te-au vazut, au stat cu Tine la Cina, s-au bucurat de Tine si pe mine ma tii inca o saptamana. Zic eu acum, pentru ca acum se intampla, dar putea sa fie foarte multa vreme. Putea sa zica lucrul acesta. Doamne, eu nu am fost vrednic, iarta-ma! Sau poate sa se framante si mai tare, sa isi arate nemultumirea. De ce, Doamne, eu, tocmai eu nu am avut aceasta bucurie sa Te vad si ceilalti au avut-o? Nu stim, ar fi putut sa fie multe trairi in tot acest interval, insa cred ca ravna de a-L intalni pe Domnul era foarte prezenta: Doamne, nu mai pot fara Tine! Viata  mea nu are sens fara Tine! Daca ai inviat din morti si Te-ai aratat lor trebuie sa imi dai si mie un semn.

Si apoi, in a opta zi, vine in acelasi loc unde se aflau cei zece, de-acum unsprezece, si aici e un detaliu foarte important – in zi de Duminica – in spatele usilor incuiate, ascunsi de frica. Cele trei elemente descriu foarte bine si timpurile in care noi ne aflam si pe care le-am mai pomenit. In zi de Duminica, cand noi ar trebui sa fim la biserica, in casa lui Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu sta inchis in case, izolat cum se spune acum, de frica. Si atunci vine Hristos, a doua oara de-acum. Si Se arata ucenicilor, dar ucenicii ceilalti probabil ca nu mai aveau nevoie, ca ei Il vazusera, stiau ca inviase, dar avea nevoie Toma. Si s-a indreptat direct spre el: Toma, vino si atinge cu mainile tale semnele cuielor si coasta Mea, si nu fi necredincios, fii credincios! N-a mai avut nevoie Sfantul Apostol Toma sa Il mai atinga, nu ne mai spune Sfantul Evanghelist Ioan ca ar fi venit sa puna degetul, ca nu mai e nevoie. Cand Domnul te cheama pe nume nu mai e nevoie de altceva. Pana atunci da, ca asa suntem noi, oamenii, avem nevoie sa punem mana. Simtul vazului este cel mai complet din cele cinci simturi. Cand auzi ceva, exista si expresia asta, “mi s-a parut ca am auzit”. Dar nu esti sigur, daca cineva iti spune ca nu e nimic, ii dai crezare. Mirosul, cu atat mai mult. Dar cand e vorba de vaz si simtul tactil, cand pui tu mana, atunci pare sa fie mai adevarat. Desi nici atunci, ca ni se intampla si asta: am vazut nu stiu ce, zicem noi si celalalt zice: “ti s-a parut” si il credem. Dar asa e omul, vrea sa puna mana.

De fapt Hristos, in dialogul pe care il are cu Toma, a opta zi, schimba perspectiva si zice ca sunt mai fericiti cei ce nu au vazut si au crezut. Si, intr-un fel, am fi tentati sa zicem ca nu e nevoie sa Il vedem pe Dumnezeu aievea, ci, pur si simplu, e nevoie sa credem. Aici e, de fapt, vorba despre altceva. E adevarat ca noi traim foarte mult din viata noastra prin credinta, adica credem ca El exista, credem ca El ne poarta de grija, credem. Pentru ca auzim Evanghelia, pentru ca suntem aproape de Biserica, etc. Dar nu inseamna ca a-L vedea pe Hristos nu este un tel mai inalt decat credinta. Pentru ca Parintii mari ai Bisericii despre asta vorbesc, ca Il vad pe Hristos, Il vad pe Dumnezeu. Credinta este un drum pana la vedere. Dar unde e problema aici? Problema era ca Toma isi inchipuia ca aceasta intalnire cu Hristos este una fizica. Si de-asta Hristos zice: nu asta este cea mai importanta, vederea fizica, dar cel mai important lucru este intalnirea cu Hristos. Si in felul acesta ne da noua sansa, celor care traim la 2000 ani dupa aceste evenimente, sa ne intalnim cu Hristos, sa Il vedem. Noi nu Il mai putem vedea fizic, asa cum era El atunci, pentru ca S-a inaltat la Ceruri, dar vederea lui Hristos exista. Si care este aceasta vedere a lui Hristos? Este una launtrica, pe care omul lui Dumnezeu, omul curat cu inima, asa zice Evanghelia dupa Matei, in Predica de pe munte: Fericiti cei curati cu inima. De ce zice “curati cu inima“? Pai ca sa vezi fizic nu trebuie sa fii curat cu inima, dar pentru ca este vorba de vederea launtrica, inima trebuie sa fie curata, acolo Il vezi pe Hristos. Si culmea ca acea vedere launtrica nu mai este insotita de dubii.

Ca si in cazul Sfantul Apostol Toma, paradoxal, el se increde in simturi, dar pe de alta parte, prin replicile pe care le da fratilor sai, de fapt are neincredere, are dubii in ceea ce priveste simturile: daca nu voi vedea eu, daca nu voi pune mana eu, desi ceilalti i-au spus ca L-au vazut. El insusi avea dubii in simturile nostre fizice, omenesti. Si atunci Domnul zice: nu asta e vederea adevarata, care va veni de acum incolo, ci vederea adevarata este cea din inima si credinta – de fapt ca primim pur si simplu ceea ce Biserica ne spune, ci credinta inseamna experienta.

Si fratiile voastre, si noi pana la urma, ne-am facut calugari din aceasta dorinta, de a ne intalni cu Hristos. E tare important acest lucru si aceasta intalnire cu Hristos sa ne conduca la acea concluzie: Domnul meu si Dumnezeul meu! Eu sa Il vad pe Hristos, eu sa Il simt pe Hristos. Poate pare mult ceea ce spunem acum, insa Parintii ne-au fagaduit acest lucru. Sigur ca noi traim asa cum putem si cat putem, iar Domnul cand va binevoi sa ni se descopere Se va descoperi, insa telul crestinului este acesta, de a-L vedea pe Hristos, inca o data zic, nu fizic, dar launtric, in inima.

Si iarasi ma intorc la chilia noastra pentru ca ma adresez in mod special fratiilor voastre, care faceti din chilie rai si incercam si noi sa facem din chilie rai, in chilie se intampla foarte multe lucruri. Traim si suferinta, traim si iadul uneori, pentru ca ne simtim singuri, ne simtim parasiti poate de Dumnezeu, dar traim si raiul, pentru ca pacea pe care a vestit-o de atatea ori Hristos in preajma Invierii uneori ne este ingaduita si noua, acolo, in ungherul nostru care sta fata in fata cu Domnul. Si e tare bine. Si Evanghelia de astazi ne incurajeaza in acest lucru, pe noi, cei din manastiri, dar si pe ceilalti, din lume. Telul principal, scopul final al vietii noastre este acesta: de a ne intalni cu Hristos cel Inviat.

De aceea, Sfantul Apostol Toma ne devine si noua un model, intr-un fel, un model de cautare, de cercetare, de neliniste buna, pana cand si noi ne intalnim cu Domnul. Si as mai adauga lucrul acesta: ne cheama sa nu fim lenesi, iertati-mi exprimarea poate un pic dura, si sa nu ne multumim cu putin. Ne cheama sa fim foarte harnici si ravnitori si sa Il chemam pe Domnul foarte des, neincetat: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul/pacatoasa si lumea Ta! Acesta este darul de Inviere pe care ni-l aduce astazi Sfantul Apostol Toma, posibilitatea de a ne intalni cu Domnul Hristos.

Legaturi: