Protos. Justin Parvu: SA NU NE FACEM PARTASI LA EREZIE!
Apel catre credinciosii romani, primit astazi din partea parintelui Justin de la Manastirea Petru-Voda:
Să nu ne facem părtaşi la erezie!
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,
Protos. Justin Pârvu
“Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale creştinismului şi de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.
Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.
Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. Pentru că uitaţi ce se întâmplă – trecem indiferenţi pe lângă un gest precum al acestui ierarh, care a îndrăznit să treacă cu atâta uşurinţă peste stavilele puse de dumnezeieştii Părinţi şi anume să se împărtăşească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost şi rămân schismatici, afurisiţi de Biserica Ortodoxă.
Vedeţi dumneavoastră acum? Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru că ei acum încearcă să ne amăgească prin căi diplomatice, politiceşti, să ne ştirbim credinţa, unindu-ne ca într-o hora unirii cu toate credinţele eretice. Sărmanii greco-catolici, ei nu au făcut decât să cadă în plasa papistaşilor, să fie o unealtă a lor, chiar dacă ei nu sunt conştienţi de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bieţii greco-catolici, îi lăsăm să se roage liniştiţi în bisericile lor, dar să nu atenteze la bisericile şi credinţa noastră. Noi îi respectăm pe toţi, noi nu am purtat niciodată un prozelitism aşa cum a purtat Biserica Catolică, noi nu am impus niciodată cu forţa credinţa noastră, nimănui.
Cu toţii ştim cât au suferit ortodocşii noştri din Ardeal în timpul uniaţiei. Câte falsuri, câtă mişelie, câtă necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romano-catolicilor. Ce încredere putem avea noi în ei? Ce unire şi amestec să avem noi cu ei? Nu vedeţi unde a dus tot acest ecumenism? Am ajuns să pătăm faţa ortodoxiei prin acest act necanonic al Mitropolitului Nicolae Corneanu. Numai durere şi suferinţă au adus papistaşii neamului nostru. Duşmanii adevărului vor cu orice preţ să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înşelătorie. De aceea şi Mântuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei în piei de oi şi că vor veni învăţători mincinoşi. Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Toate încercările de unire din istoria Bisericii nu au făcut altceva decât să agraveze şi mai mult neînţelegerile dintre Apus şi Răsărit; au dus şi la mai mari neînţelegeri şi politice şi economice şi militare. Au căutat permanent să se extindă aşa după cum au obiceiul şi până astăzi, căci papalitatea nu este altceva decât coroana marelui imperiu roman, aşa cum spuneau ei că papa este soarele, iar împăratul este luna.
Câte suferinţe şi umilinţe au răbdat bieţii români ardeleni, pentru că nu erau lăsaţi să-şi săvârşească în linişte cultul lor, liturghia lor. Dar nu au stat nepăsători, au mărturisit alături de Sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea. Aceştia să fie pildă pentru noi. Iată câtă durere şi curaj în acelaşi timp reiese din cererile lor către regina Maria Tereza:
„Iată noi, ţăranii din principat, facem de ştire Măriilor Voastre, anume din acest judeţ al Hunedoarei, al Albei, al Zarandului, împreună cu scaunele cele mai îndepărtate, despre acest lucru, că noi aşa poftim de la cel mai mare, până la cel mai mic… Toate neamurile îşi au legea lor, şi au pace în legea lor. Şi proorocul Moise a dat legea jidovilor şi ei o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neîncetat pentru legea noastră. De ce nu ne daţi pace ca să ne odihnim? De ce să dăm uniţilor bisericile, pe care bieţii de noi le-am zidit, cu cheltuiala şi cu mâinile noastre? Nu, niciodată până ce suntem vii! Dar să fim scurţi, cinstiţi domni: când va sosi episcopul şi stăpânul legii noastre şi va face judecată asupra bisericilor, care să se dea uniţilor, le vom da; până atunci însă nu. Căci e păcat mare să rămână bisericile închise în acest post. Nu-i cu cuviinţă, nici Dumnezeu nu vrea şi nici românii nu o îngăduie. Căci prea de ajuns ne-am rugat cu toată cuviinţa, şi n-am primit nici un răspuns, ca şi când niciodată nu ne-am fi rugat. Nici noi nu suntem vite, cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră. Iar bisericile nu de aceea sunt clădite, ca să rămână goale, şi nici noi nu ne vom mai închina în grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugăm acolo şi ca să nu rămână goale“.
Vedeţi cum a supravieţuit ortodoxia? Prin dârza rezistenţă a poporului, a clerului şi a monahilor. De la început ei s-au folosit de conducători slabi, de ierarhi slabi, pe care i-au momit cu făgăduinţe zadarnice, dar credincioşii au stat în picioare. Şi ca să vedeţi viclenia şi perfidia lor, ascultaţi ce spune într-o scrisoare din 11 martie 1701 a lui Gavril Kapy – superiorul „Misiunii de propagandă catolică în Dacia” către cardinalul Leopold Kollonits:
„Eu cred că acum va fi de ajuns să ne mulţumim cu primirea unirii în principiu, fiindcă ar fi foarte periculos, ba chiar imposibil, să înlăturăm toate obiceiurile cele rele ale Românilor. De aceea va fi de ajuns, ca episcopul şi ceilalţi dintre ei, când vor face în viitor mărturisirea credinţei şi a unirii, să promită în general, că voiesc să depindă de biserica catolică şi de oficianţii substituiţi şi că voiesc să trăiască după ritul grecesc aprobat de biserica catolică şi în alte ţinuturi. Va fi apoi datoria noastră pe viitor, să schimbăm încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, şi anume să le schimbăm chiar şi liturghia şi forma cultului divin spunându-le, că obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia şi neştiinţa preoţilor lor din ţările acestea.” Acestea au fost adevăratele intenţii ale iezuiţilor.
La sinodul de la Ferrara Florenţa (1438-1439), mulţi ierarhi au căzut, dar s-au pocăit şi vedeau această cădere mai rea decât oricare. De ce să repetăm greşelile lor, când putem să învăţăm din greşelile lor?
Catolicii au folosit foarte mult politica în viaţa bisericească. Ea este lipsită de curăţie, foloseşte necinstea şi fariseismul politic. Din pricina catolicismului am ajuns la un moment dat ca Ardealul să cadă în mâinile lor fără nici un drept, în sfârşit, de apel, până în zilele noastre; astăzi noi nu mai suntem în măsură să stăpânim ţara aceasta a noastră. Ei încearcă să ne cotropească pe toate căile: şi pe cale religioasă, şi pe cale comercială, şi pe cale financiară, nu mai vorbesc de calea lingvistică, nu mai găseşti nici un indicator în limba română, iar terenurile şi întinderile mari pe care le cumpără grofii ăştia din Ardeal sunt în mâinile lor.
Să ne aducem aminte de scrisoarea Patriarhului Dosoftei către Episcopul Atanasie Anghel, care căzuse în ispita uniatismului şi care îl mustră aşa: „Chir Atanasie, adu-ţi aminte că ai venit în Ţara Românească şi ai cerut să te fac mitropolit în părţile acelea, adu-ţi aminte cum te-am înţeles că eşti om rău şi că inima ta nu era dreaptă cu Dumnezeu şi a trecut atâta vreme şi înconjurai drumurile şi apoi cu făgăduielile tale şi cu înfricoşatele-ţi jurăminte ne-ai mişcat şi pe noi şi pe ceilalţi de te-au ales arhiereu şi la urma urmei ai fost hirotonisit cu cinste şi ai fost socotit de toţi mai presus decât ţi se cădea. Ai mărturisit înaintea îngerilor, a arhanghelilor şi a lui Dumnezeu, că vei avea credinţă în Sfinţii Părinţi şi a lui Dumnezeu Biserică. Apoi a venit aici un tânăr şi ne-a spus că te-a văzut la Viena şi ai liturghisit cu cardinalul şi alţi popi frânceşti şi de două ori în acea liturghie frâncească te-ai lepădat de Sfânta biserică a toată lumea. Ai mărturisit Biserica Romei, ceea ce înseamnă: schismatică şi eretică. În sfârşit am auzit că te-ai întors în Ardeal şi erai pe căruţă cu şase cai şi înaintea ta au aprins făclii, că ai strâns preoţi şi le-ai făgăduit iertare de dăjdii şi alte lucruri lumeşti, numai să fie uniţi, ceea ce e totuna ca şi a fi despărţiţi de Dumnezeu (…) şi astfel te-ai făcut din păstor lup, pentru că oile ţi le iei din stâna lui Hristos şi le răpeşti în gura diavolului… Ci eu îţi spun: fiule Atanasie, pe care iarăşi te plâng până ce Hristos va lua chip în tine, vino-ţi în simţire, nu te teme de jurăminţile ce le-ai făcut la Viena, ci teme-te de acelea ce le-ai făcut când te-ai hirotonisit arhiereu. Nu eşti copil mic, gândeşte-te că ale latinilor sunt îndoiri, sunt lucruri schismatice, sunt minciuni, sunt înşelăciune, sunt străine de Sfânta Evanghelie şi de Sfinţii Părinţi“.
Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.
Fraţi români, nu daţi uitării martirajul sfinţilor noştri! Apăraţi-vă credinţa şi sufletele voastre şi ale fiilor voştri.
Manastirea Petru-Voda,
8 iunie 2008, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic”
Cititi si:
- Memoriu al Parintilor romani care vietuiesc in Sfantul Munte Athos catre Sfantul Sinod al BOR
- Parintele Arsenie Papacioc: “Este o batjocura ceea ce a facut Mitropolitul Nicolae Corneanu!”
- SCRISOARE DESCHISA A PARINTELUI IUSTIN IN CAZUL APOSTAZIEI MITROPOLITULUI BANATULUI
- ASA PASTOR, ASA TURMA! – Cuvantului D-lui Razvan Codrescu la dezbaterea AZEC
- Garantia pastrarii Bisericii – invatatura Sfintilor Parinti
- “SISTEMUL” sau CUM LUCREAZA SATANA “LA DOUA MAINI”
- „Impartasania de la eretic instraineaza pe om de Dumnezeu si il preda diavolului”
- TACEREA PATRIARHULUI… BOR IN PERICOL DE SCINDARE?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Multumiri pr.Iustin pentru acest cuvant plin de adevar si lumineaza Doamne poporul ca sa vada cu ochii mintii ceea ce cu viclenie se face de catre cel rau in biserica ortodoxa.Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.
Slava lui Hristos Dumnezeu ca mai exista si mai sunt parinti ce iau apararea ortodoxiei!
Glasul celui ce striga in pustie…Sa ne rugam impreuna si sa ne cunoastem bine dogmele ortodoxe. Doamne! ajuta-ne!
DEJA MOMEALA CELUI VICLEAN A FOST MUSCATA…INCA DE LA VENIREA PAPEI ,
IN VREMEA PATRIARHULUI TEOCTIST…CADEREA VINE PRIN ARHIEREII BISERICII…COZILE DE TOPOR…
Sa ne rugam…asa cum putem, numai sa ne rugam.
Si o sa citez aici pe Parintele Selafiil de la Noul Neamt, care repeta mereu: ” Doamne, iarta-i pe toti, si iarta-ma si pe mine pacatosul!”
Dumnezeu sa ne intelepteasca!
Ar trebui sa ne bucuram ca au luat pozitie laicii,si cativa preoti,in loc sa ne repezim sa ii certam ca judeca… Judecata poporului nostru,intelegand prin aceasta,gandirea lor ortodoxa,ni-i va aduce pe linia de plutire pe arhiereii nostri si pe noi sa ne trezim in sfarsit si sa apreciem valoarea inestimabila a scumpei noastre ortodoxii….
Doamne ajuta!Domnul sa ne lumineze calea !
Multumiri din inima Pr. Justin Parvu, si multumim lui Dumnezeu pentru ca printre alti mari Sfintiti Parinti, este si Sfintia Sa Pr. Justin Parvu.
Dumnezeu sa ne dea intelepciune si sa ne intareasca pentru a face cele bineplacute Lui, si pentru a ne lupta pentru credinta ortodoxa, pentru dreptate.
Doamne ajuta-ne pe noi toti. Apara-ne, pazeste-ne, mantuieste-ne si ne miluieste pe noi toti! Amin.
este foarte dureros sa marturisesti impotriva unui arhiereu. ma gandesc cu durere in inima la ce anume a sucit mintea omului de a fost luata de vant cu barca cu tot.il consideram un om cu har si vad ca are capul pe umeri, deci ce anume l-a determinat sa infiga pumnalul in trupul lui Hristos? aud pe la unii spunand ca aici este aplicata strategia calului troian. astfel, unii sunt pregatiti acestui scop, de mici copii, sustinuti in evolutia ”teologica”, si atunci cand lovitura este sigura , lovesc cu toata puterea. noaptea adormiri neamului este momentul prielnic, deci fratilor ar fi cazul sa ne trezim imediat caci, acest cal troian, este plin lupi infailibili.
Multumim lui Dumnezeu ca exista parintele Iustin Parvu.
Dumnezeu sa-i dea sanatate, putere si inca multi ani.
Doamne ajuta.
Sfântul Grigorie Teologul spunea că “prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu”, şi nu greşea căci Însăşi Mântuitorul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne spune: “oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Evanghelia scrisă de Sfântul Apostol Matei – 10-32; 33). Şi “…veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Evanghelia scrisă de Sfântul Apostol Ioan – 8, 32). Deci de ce tac bătrânii? Când ei sunt mărturii vii ale poporului român şi martori ai istoriei adevărate. De ce tac marii trăitori ai Ortodoxiei româneşti, când sub ochii lor se repetă grozăvia uniaţiei de la anul 1700, dar într-o variantă “euromodernizată”, diplomatică, fără tunurile generalului Bucow, dar sub perspectiva tunurilor NATO ?(Marturisitor ortodox)
Am plans citind aceasta scrisoare.Sunt preoti si ierarhi care n-au tradat ortodoxia.Inca mai am nadejde ca biserica noastra va intra pe fagasul cel bun.Doamne ajuta-ne.
Imi aduc aminte ca in situatia in care se dezbateau amendamentele la legea invatamantului privitoare la mentinerea sau nu a religiei ca obiect de studiu in cadrul trunchiului comun la nivelul ciclului liceal, Patriarhia Romana initiase o dezbatere si o campanie de proportii intitulata . La aceasta se raliasera foarte multe voci, intre care si una a Facultatii de Teologie din Bucuresti. Ma intreb, unde sunt vocile teologiei academice romanesti acum, cu privire la aceasta problema, sau o considera de mica importanta si fara impact la nivelul credinciosilor? E clar, din ceea ce se citeste pe net, ca sunt foarte multi tineri, nu ma indoiesc ca si de liceu, care se problematizeaza cel putin la fel de mult, daca nu si mai mult, ca in cadrul campaniei “mamut” amintite. Ce raspuns le ofera acum vocile profesorilor de teologie? Sau sunt atat de prinsi de sesiunea de examene, incat o problema considerata de unii vitala e trecuta pur si simplu cu vederea? Eu nu ma indoiesc ca exista discutii, dar absenta unei pozitii oficiale din aceasta parte ma face sa ma intreb: 1. nu cumva pozitia exista dar e inconvenabila viziunii unei parti a ierarhiei si in special a Intaistatatorului BOR (iar aceasta vorbeste de o ruptura clara intre viata Bisericii si teologia academica, pe de o parte, iar pe de alta despre o aservire a gandirii teologice viziunilor personale ale unor ierarhi, ceea ce ma face sa nu inteleg pentru ce ar mai avea nevoie Sf Sinod, pentru probleme deosebite, de prezenta unui profesor de teologie la discutii, asa cum mentiona noul Statut)? 2. in perspectiva unor astfel de situatii a preferat PF Sa sa nu acorde binecuvantare pentru inscrierea la concurs in vederea ocuparii posturilor de conducere in cadrul Facultatii de Teologie din Bucuresti decat persoanelor care le-au si ocupat ulterior (ceea ce a aruncat regulamentul de organizare a unui astfel de concurs in zona ridicolului si a dicretionarului, poate chiar a discriminarii), ca sa nu existe luari de pozitie neavizate in prealabil de PF Sa? Poate daca ar fi vegheat la desfasurarea unui concurs in situatii normale, astazi am fi avut si o astfel de pozitie, exprimata fara echivoc si responsabil.
E adevarat ca Biserica nu se margineste la astfel de pareri, iar hotararea Sf Sinod nu ar trebui presata de luari de pozitie. Dar luari de pozitie exista si sunt pe de o parte semnul unei credinte vii. Nu e oare cel putin ciudat ca se exprima credinciosi obisnuiti, si de multe ori isi dau cu parerea, in timp ce credinciosi avizati, teologi, nu se exprima deloc sau se exprima anemic si fara convingere? Nu e iarasi oare ciudat ca exista preoti care infiinteaza sindicate, pentru a se “apara” de parintii lor duhovnicesti (?!), dar nu exista decat cateva voci ale unor preoti care se exprima vizavi de aceasta problema, in timp ce ceilalti preoti tac? Unde sunt acuma marii conferentiari de pe scenele din tara, invitati de ASCOR sau alte organizatii de tineri ortodocsi? Asteapta exprimarea Sf Sinod ca sa stie incotro e viata autentica? La ce sunt bune atunci conferintele? Pregatesc soldati pentru un razboi pe care putini l-au purtat si pe care nu sunt multi pregatiti sa-l poarte? Slava lui Dumnezeu ca cei doi mari duhovnici pe care ii (mai) are Ortodoxia romaneasca au conglasuit si au dat un raspuns acetei mari framantari! Dumnezeu sa ii tina cu sanatate si lungime de zile!
Draga Thess, trebuie sa avem in vedere, totusi, faptul ca pr. Stefan Buchiu, decanul Facultatii de Teologie, a participat la dezbaterea organizata de AZEC (chiar din partea patriarhiei), unde a avut luari de atitudine echilibrate si corecte, in esenta.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/05/ips-nicolae-corneanu-la-azec-da-m-am-impartasit-sincer-nu-mi-pare-rau/
Sincer sa fiu, nu stiam de asta, nu am citit tot ce s-a discutat acolo, dar daca e asa, cred ca e un semnal bun; astept si reactii mai consistente si, de ce nu, cu o sustinere majora. Nu ma astept la o viziune unitara; stiu ca sunt pareri diferite si, probabil, divergente. Ma asteptam totusi la o reactie mai ampla, avand in vedere ca e de cel putin tot atata importanta ca si prezenta religiei, ca disciplina de studiu, in liceu. Nu ma indoiesc de calitatile cel putin ale actualului decan, Pr Stefan Buchiu, care e un dogmatist cu cunostinte solide si cu o atitudine serioasa si stabila. Indoieli am doar in privinta asumarii cu curaj a unei atitudini care, la un moment dat, cum ar putea fi si cel actual, ar prezenta o pozitie diferita de a PF sau/si a unei parti a ierarhiei. Am auzit ca si la Salonic, la Facultatea de Teologie de acolo, in privinta dialogului interconfesional sau a ecumenismului, atitudinea e diferita si parerile divergente. In timp ce unii, chiar dogmatisti, sustin o apropiere care eludeaza multe din hotararile canonice sau chiar dogmatice ale Bisericii, introducand interpretarile lor personale ale unor scrieri patristice ca sustinere a unor atari atitudini, altii au atitudini foarte serioase si transante vizavi de problemele majore ale teologiei si vietii bisericesti contemporane, urmarind linia patristica stricta si hotararile Bisericii din vechime, exprimate prin Sinoade si, ceea ce este important, nu se sfiesc sa le arate, in mod pertinent, tuturor, fara a se crede ca aceasta genereaza tulburari in Biserica sau ca s-ar forta sinodul in luarea de pozitii si hotarari. E evident ca o asemenea situatie e de dorit si la noi, o situatie care sa scoata la iveala atitudinea teologica serioasa, preocupata si responsabila, care sa fie reper pentru preoti si credinciosi, atitudine care sa arate ca nu le este indiferent ce pot sa creada ceilalti si sa nu-i lase la nivelul datului cu parerea promovat de presa de oriunde. Pana la a vedea si asemenea atitudini, sigur, am o retinere serioasa.Se prea poate ca la noi sa se implineasca mai curand cuvantul acelui parinte care spunea ca, in vremurile de pe urma, femeile vor fi propovaduitorii Adevarului, pentru ca preotii nu vor avea curajul. Asa sa fie oare?
Domnul sa-l tina cat mai mult printre noi pe parintele Iustin, caci este mare nevoie de cvuvinte ca acestea, spuse de sfintia sa, din inima si cuget ortodoxe !
Pentru noi, romanii din afara tarii, care nu stim cum sa facem ca sa ne pastram dreapta credinta si sa o impartasim si altora, este foarte trist sa vedem ca in tara multi frati, si chiar Inalti prelati se dau atat de usor de partea heterodocsilor.
Eu traiesc in Franta, administratorii site-ului ma cunosc, si stiu cat de mare este “dragostea ecumenistica” a heterodocsilor….
Tot ce vor este ca noi sa ne “inchinam” papei, adica sa imbratisam erezia papistasa !
Sarut mana parintelui Iustin, si noi toti trebuie sa nu ne lasam intimidati de fel de fel de “apelative” care ne incrimineaza si ne induc starea de vinovatie, pentru ca suntem anti-ecumenisti.
Iata rezultatele ecumenismului : impartasirea cu ereticii, iubirea de erezie si dorinta/tendinta de unire cu erezia !
Inima Parintelui Iustin
este din nou srapunsa de durerea apostaziei unui ierarh, de tacerea fariseica a Patriarhului, a unor ierarhisi teologi contemporani, pentru ca Sfintia sa cunoaste mai bine decat multi ierarhi durerea poporului roman, dar si a ardelenilor, in primul rand cele duhovnicesti.
Dar intreaga Biserica azi sangera in urma ranii provocate de gestul apostat al mitropolitului Corneanu.
Cuvintele Sfintilor sunt lamuritoare si incurajatoare, amintindi-ne sinsura alternativa mantuitoare:” ORTODOXIE sau MOARTE !”
Sa luam aminte !
Oamenii nu cauta adevarul,unii fiind amagiti de temporarele reusite financiaro-materiale si chiar profesionale, iar altii zbatandu-se pentru painea cea de toate zilele.
Atata timp cat omul este prea angrent in lumea materiala, posibilitatea de a -L cunoaste pe Dumnezeu, de a cunoaste Adevarul si a te darui lui cu toata fiinta ta, cu toata puterea ta este totusi departe…
Calea cea mai lunga este de a uni cugetul cu simtirea, calea de la suflet la minte, adica de la sesnsibilitate sufleteasca la ratiune.
Sensibilitatea cu care ochiul nevazut poate distinge sacrul, in diversitatea si frumusetea ei, depinde de foarte multi factori, iar unul dintre ei este starea de sanatate trupeasca.Cu cat organismul este mai sanatos, cu atat este mai disponibil spre sensibilitate sufleteasca, desi de multe ori, boala este cea care-l apropie pe om de Dumnezeu.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/03/important-memoriul-laicatului-ortodox-roman-catre-sfantul-sinod/
Cuvântul Părintelui Iustin este pe dimensiunea spiritualităţii şi bărbăţiei credinţei domniei sale. De aceea consider că trebuie să-L susţinem , să ne bucurăm de existenţa sa în mijlocul nostru şi să luăm exemplu viu fiecare în viaţa noastră. Ceea ce mă surprinde plăcut sunt comentariile anterioare. Consider că pe lângă valorile ortodoxiei trebuie să preţuim , să ne apărăm şi valorile de o spiritualitate tot mai rară a acestor oameni ( pentru că ne rămân din ce în ce mai puţini. Dumnezeu să ne ajute! ).