RAZBOIUL PENTRU SIRIA. Rusia a inceput loviturile aeriene impotriva GRUPARILOR JIHADISTE. Oficial al Bisericii Rusiei despre “RAZBOIUL SFANT” impotriva TERORISMULUI/ Confruntarea de la ONU dintre PUTIN si OBAMA/ Regele Iordaniei despre AL TREILEA RAZBOI MONDIAL/ Probleme in CHINA: demascarea spionilor americani si atentate teroriste

30-09-2015 17 minute Sublinieri

rusia-siria

  • Gandul:

Lelia Munteanu: Putin a ieşit din izolare, căţărându-se pe muntele de cadavre al ISIS

Astăzi, la ONU, preşedintele Putin a reuşit să iasă din izolare, poziţionându-se, printr-un discurs iscusit, în fruntea luptei împotriva ISIS.

Liderul de la Kremlin a profitat de avantajul de a vorbi după preşedintele Obama, a reuşit să împacheteze problemele Crimeea-Ucraina şi să le expedieze repede, speculând impecabil contradicţia din discursul antevorbitorului: denunţarea susţinerii tiranului sângeros Bashar Al-Assad, dar disponibilitatea de a coopera cu susţinătorii săi – Rusia şi Iran în soluţionarea crizei. Rusia şi-a atins scopul: Bashar Al-Assad a devenit o parte a soluţiei. Mai mult, Putin şi-a permis să le facă americanilor şi aliaţilor lor un rechizitoriu dur cu privire la demersurile lor dezastruoase în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Sentimentul e însă că Obama şi Putin s-au înţeles înaintea acestui duel retoric – a se vedea şi ultimele declaraţii ale Secretarului de Stat John Kerry, care – în câteva zile – s-a mişcat între cele două extreme: de la respingerea fermă a păstrării la putere a preşedintelui Siriei, până la ideea că ar putea rămâne în funcţie, pentru o perioadă de tranziţie.

Întrebarea “ce va fi după Al-Assad?”, în lumina experienţelor devastatoare din Irak şi Libia, are sens. Doar că liderii lumii şi-o pun prea târziu.

De ce ţin ruşii cu dinţii de Bashar Al-Assad? Nu e nici un sentimentalism la mijloc, ci nevoia de a demonstra ţărilor arabe că, spre deosebire de Statele Unite (cazul Mubarak), Rusia e loială aliaţilor până-n pânzele negre ale autointitulatului Stat Islamic. De ce? Pentru că interesele lor în Orientul Mijlociu au nevoie de pivotul sirian.

La ora când scriu, se desfăşoară întrevederea Obama-Putin, care însă nu mai poate schimba lucrurile: Putin pleacă de la New York victorios.

Lelia Munteanu: A început baletul aviatic rusesc deasupra Siriei

Pe 22 septembrie, la ora 17.47, în antepenultimul paragraf al textului “Rusia are o strategie coerentă în Siria, iar israelienii sunt singurii care par să priceapă asta” anticipam că prima lovitură militară a lui Putin în Siria va fi la Hama. Astăzi s-a întâmplat. Ruşii au bombardat Hama, lovind şi ţinte din guvernoratul Homs.

N-a fost o ghiceală în frunze de tamarisc. (Hama e un loc simbolic. Acolo, în 1982, tatăl actualului preşedinte, Hafez Al-Assad, aliat de nădejde şi el al sovieticilor, şi-a strivit duşmanii – Fraţii Musulmani – masacrând zeci de mii de civili). Ruşii n-au atins autointitulatul Stat Islamic, ci, cum spuneam în urmă cu peste o săpătămână, au lovit jihadiştii care luptă împotriva regimului de la Damasc, cu precădere depozite de arme, muniţii şi combustibil ale miliţiilor An-Nusra, astăzi opozante ale ISIS, susţinute în principal de turci şi saudiţi.

Cine a urmărit luptele de la jumătatea lui august, de la Al-Mansurah, Tal Wasat şi Tal Zajram, ştia că acolo sunt masate forţe An-Nusra şi că singurele ascunzători ale ISIS din zonă, de la Qasr Ibn Wardan, situate la est de Hama, în deşert, au fost spulberate în raidurile siriene de atunci.

Abia în orele care urmează, Rusia va ataca obiective ale autointitulatul Stat Islamic, situate, probabil, în estul Siriei.

Înalţi oficiali de la Kremlin au declarat că nu vor avea trupe la sol. Cel puţin în viitorul apropiat nu au nici un interes să nu lase armata siriană să lupte, sprijinind-o din aer. (Singurii soldaţi străini care îşi vor pune, în curând, oficial, bocancii pe pământ, vor fi cei iranieni). Dar, cum ruşii înşişi au recunoscut, referindu-se la coaliţia condusă de Statele Unite, ajutorul armat de sus nu va distruge ISIS. După cum ISIS nu va fi distrus exclusiv cu sprijin rusesc sau iranian, ci de o coaliţie multinaţională solidă, care să îşi permită costul estimat al acestui război, care ar putea dura nu mai puţin de un an  – 50 de milioane de dolari pe zi.

Putin denunţă apelurile lui Obama şi Hollande privind înlăturarea lui Bashar al-Assad: “Ei nu sunt sirieni şi nu trebuie să fie implicaţi în alegerea liderilor unei alte ţări”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a criticat pe omologii săi din SUA şi Franţa, Barack Obama şi Francois Hollande, care fac apel în mod frecvent la înlăturarea liderului sirian Bashar al-Assad, informează publicaţia Le Point în ediţia online.

“Am cel mai mare respect pentru omologul meu american şi pentru cel francez, însă ei nu sunt cetăţeni sirieni şi nu trebuie prin urmare să fie implicaţi în alegerea liderilor unei alte ţări”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei conferinţe de presă la sediul Naţiunilor Unite de la New York, după o lungă discuţie cu preşedintele Obama despre Siria.

Preşedintele rus nu a exclus lansarea de lovituri împotriva grupării Stat Islamic în Siria, în sprijinul oferit aliatului său Bashar al-Assad, şi i-a acuzat pe omologii săi american şi francez că doresc să decidă cine trebuie să conducă ţara devastată de război. Problema din Siria a reprezentat obiectul unei confruntări între Vladimir Putin şi Barack Obama.

Această întâlnire oficială a fost “constructivă şi (…) în mod surprinzător deschisă”, a spus Putin.

“După mine, există o bază de cooperare pentru problemele noastre comune”, a spus el. Preşedintele rus a revenit de asemenea, asupra strategiei sale militare şi diplomatice în cazul Siriei.

La tribuna Naţiunilor Unite, Putin a propus luni dimineaţa o coaliţie internţională extinsă pentru a învinge gruparea Stat Islamic, în susţinerea armatei de la Damasc. El a menţionat de asemenea, colaborarea cu preşedintele iranian Hassan Rohani, un alt aliat al regimului sirian. În schimb, Putin a exclus posibilitatea să trimită în Siria trupe terestre.

Obama şi Putin au prezentat luni divergenţele lor privind Siria: preşedintele american a spus că al-Assad este un “tiran”, iar cel rus este de părere că el reprezintă singura autoritate legitimă pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic.

Obama şi Putin, faţă în faţă. Ce au convenit cei doi lideri: ‘‘Ruşii au înţeles”

Rusia şi Statele Unite au convenit luni să caute o soluţie diplomatică la războiul civil din Siria, dar preşedinţii american Barack Obama şi rus Vladimir Putin s-au înfruntat, în întâlnirea lor în problema centrală a menţinerii preşedintelui sirian Bashar al-Assad la putere, relatează Reuters online

Într-o întâlnire de 90 de minute, Obama şi Putin au fost de acord că este necesar ca forţele lor armate să discute pentru a evita să intre în conflict în Siria, după acumularea militară rusă în Siria din ultimele săptămâni.

Statele Unite, Franţa şi alţi aliaţi bombardează ţinte ale grupării Statul Islamic (SI), care a exploatat un vid de putere pentru a cuceri părţi din Siria şi Irakul vecin, cu scopul de a crea un “califat”.

Consolidarea prezenţei militare ruse în Siria, inclusiv cu tancuri şi avioane de război, a creat temeri cu privire la posibilitatea unor confruntări involuntare sau accidentale între forţele prezente în teatrul de război şi a ridicat întrebări la Washington despre principalul scop al Moscovei.

După întâlnirea sa cu Obama, Putin a declarat pentru Reuters că Moscova analizează ce poate face în plus pentru a susţine Guvernul sirian şi forţele kurde împotriva militanţilor SI.

“Analizăm ce ar trebui să facem în plus pentru a-i susţine pe cei care se află pe câmpul de luptă, care rezistă şi luptă cu teroriştii, cu ISIS (un acronim al SI) în primul rând”, a spus Putin, excluzând o mobilizare a trupelor terestre ruseşti.

Există o oportunitate să lucrăm la probleme comune împreună“, a declarat Putin despre discuţiile sale cu Obama, pe care un oficial american le-a catalogat drept “pragmatice”.

“Ruşii au înţeles cu siguranţă importanţa existenţei unei soluţii politice la conflictul din Siria şi a unui proces care să urmărească o soluţie politică”, a declarat pentru presă, sub protecţia anonimatului, un oficial american, după întâlnirea celor doi lideri.

SUA şi Rusia, colaborare istorică în Siria

Şeful Pentagonului, Ashton Carter, a dat undă verde pentru stabilirea de linii de comunicaţie între militarii americani şi ruşi cu scopul de a evita orice incident în Siria, unde Moscova a trimis trupe, a anunţat marţi Departamentul Apărării al SUA, potrivit AFP.

“Securitatea piloţilor coaliţiei este extrem de importantă pentru noi. Nu trebuie să apară erori de calcul sau de judecată” când cele două forţe evoluează în apropiere, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, într-un briefing de presă.

“Nu vrem să se întâmple vreun accident”, a insistat el, potrivit Agerpres.

Avioanele coaliţiei contra grupării Statul Islamic (SI), condusă de Statele Unite, efectuează zilnic misiuni de bombardament în Siria de peste un an.

Recent, Rusia a stabilit un cap de pod militar în vestul Siriei, bastion al regimului condus de preşedintele Bashar Al-Assad, şi nu a exclus să efectueze la rândul său lovituri contra SI.

Potrivit americanilor, ruşii dispun în prezent de 34 de avioane, de vânătoare sau bombardiere, la o bază militară pe care au instalat-o de curând în provincia Latakia.

Washingtonul a decis suspendarea oricăror relaţii de la militar la militar cu ruşii după criza ucraineană şi anexarea Crimeii.

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a decis însă reluarea legăturilor în problema Siriei.

În urmă cu aproape două săptămâni, pentru prima dată el a discutat telefonic direct cu omologul său rus, Serghei Şoigu, mai scrie AFP.

Responsabili ruşi au cerut ca avioanele militare americane să părăsească neîntârziat spaţiul aerian sirian, a declarat miercuri un înalt responsabil american, sub rezerva anonimatului, pentru postul Fox News, informaţie confirmată şi de Ria Novosti.

Potrivit acestuia, diplomaţi ruşi au întreprins un demers oficial prin care au solicitat ca avioanele americane să părăsească Siria, adăugând că avioane de luptă ruseşti vor survola de acum încolo teritoriul sirian.

Statele Unite nu intenţionează să-şi schimbe, deocamdată, planurile forţelor sale aeriene în ceea ce priveşte operaţiunile în Siria, a declarat acelaşi înalt oficial al Departamentului Apărării al SUA.

O confirmare oficială a acestor informaţii nu a venit nici din partea rusă, nici din cea americană.

Aceste informaţii intervin în contextul în care Consiliul Federaţiei (camera superioară, Senatul rus) a autorizat utilizarea forţelor ruse în Siria, la solicitarea preşedintelui Vladimir Putin.

Astfel, Putin a obţinut miercuri undă verde din partea Senatului rus pentru lovituri aeriene în sprijinul armatei preşedintelui sirian Bashar al-Assad, la câteva ore după o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU asupra luptei împotriva ‘ameninţării teroriste’, după cum relevă AFP.

Obiectivul militar al acestei operaţiuni vizează exclusiv sprijin aerian pentru forţele armatei siriene în lupta lor împotriva Statului Islamic’, a ţinut să explice Serghei Ivanov, şeful administraţiei prezidenţiale ruse.

Aceasta este o iniţiativă temporară şi se înscrie în cadrul dreptului internaţional, deoarece preşedintele sirian a solicitat în mod oficial asistenţă Rusiei în lupta împotriva jihadiştilor Statului Islamic, a subliniat Ivanov.

‘Preşedintele sirian s-a adresat guvernului ţării noastre pentru a cere să-i fie furnizat un ajutor militar’, a declarat el jurnaliştilor, refuzând să precizeze ce fel de tipuri de echipamente militare vor fi utilizate de Rusia în Siria.

‘Vorbim de Siria, nu de realizarea vreunui obiectiv geopolitic sau a vreunei ambiţii, aşa cum ne acuză periodic partenerii noştri occidentali. Este vorba de interesele naţionale ale Rusiei’, a adăugat el.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, a refuzat să precizeze data la care va începe, oficial, operaţiunea militară a Rusiei în Siria, potrivit TASS. AGERPRES

  • Hotnews: 

LIVE TEXT Rusia a efectuat lovituri aeriene unilaterale in Siria/ Opozitia siriana acuza ca sunt ucisi civili, nu luptatori ai Statului Islamic/ Oficiali americani si francezi spun si ei ca nu sunt lovite pozitiile SI

Rusia a inceput sa efectueze lovituri aeriene in Siria, dupa votul dat in aceasta dimineata de camera superioara a parlamentului rus, care a aprobat o interventie militara in Siria, informeaza The Telegraph citand oficiali americani. CNN relateaza la randul sau, citand un “oficial american de rang inalt”, ca Rusia a efectuat primul sau raid aerian in Siria in apropiere de orasul Homs.

20.40 Rusia spune ca a lovit opt tinte ale Statului Islamic in interiorul Siriei

Ministerul rus al Apararii a afirmat ca a efectuat aproximativ 20 de zboruri deasupra Siriei miercuri, lovind opt tinte ale Statului Islamic, transmite Reuters.

Ministerul a precizat ca avioanele rusesti au distrus un post de comanda al Statului Islamic si un centru de operatiuni dintr-o zona muntoasa, au relatat agentiile ruse de presa.

Raidurile nu au lovit infrastructura civila sau zone din apropiere, a aratat ministerul.

20.00 John Kerry: SUA se opun loviturilor ruse care nu vizeaza Statul Islamic si Al Qaeda

Statele Unite se opun loviturilor ruse in Siria daca acestea nu vizeaza gruparile Statul Islamic si Al Qaeda, a avertizat secretarul de Stat american John Kerry in fata Consiliului de Securitate al ONU, potrivit AFP.

“Am spus clar ca vom avea ingrijorari serioase daca Rusia ar urma sa loveasca zone unde nu exista operatiuni ale Statului Islamic sau (ale gruparilor) afiliate Al Qaeda”, a declarat el in cursul unei reuniuni a Consiliului prezidata de omologul sau rus Serghei Lavrov, la cateva ore dupa primele bombardamente ruse in Siria.

19.45 Oficial american: Loviturile ruse au vizat opozitia siriana, nu Statul Islamic

Primele lovituri aeriene ruse in Siria nu au vizat gruparea Statul Islamic, asa cum a informat Moscova, ci opozitia fara de regimul Bashar al-Assad, potrivit unui oficial american din domeniul Apararii, citat de AFP.

“Nu am vazut lovituri contra gruparii SI, am vazut lovituri impotriva opozitiei siriene”, a declarat el.

18.40 Moscova a informat Israelul inainte sa lanseze raidurile aeriene in Siria – oficial israelian

Rusia a informat in prealabil Israelul ca se pregateste sa efectueze lovituri aeriene in Siria, tara vecina cu Israelul, a informat un responsabil israelian pentru AFP, sub conditia anonimatului.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a intalnit cu presedintele rus Vladimir Putin, la Moscova, pe 21 septembrie. Guvernul israelian a informat atunci ca cele doua tari s-au inteles asupra unui mecanism de coordonare a actiunilor lor militare in Siria, pentru a evita “neintelegeri” si confruntari.

18.30 Laurent Fabius: Loviturile ruse n-au vizat gruparea Statul Islamic

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a declarat ca loviturile aeriene anuntate de Rusia in Siria ar putea sa nu fi vizat gruparea Statul Islamic, potrivit AFP.

Exista “indicii potrivit carora loviturile ruse nu au vizat Daesh (acronimul in araba al SI)”, a declarat Fabius jurnalistilor, la New York, adaugand ca “trebuie sa verifice care au fost tintele” avioanelor ruse.

17.45 Loviturile aeriene rusesti au ucis cel putin 36 de civili si au tintit zone unde nu sunt luptatori ai Statului Islamic sau Al-Qaeda, a declarat liderul opozitiei politice siriene, citat de Reuters.

“Toate tintele din raidul aerian rusesc de azi din Homs era civili”, a scris pe Twitter Khaled Khoja, presedintele Coalitiei Nationale Siriene, cu baza in Turcia.

Khoja, care este acum in New York la Adunarea Generala a ONU, a spus ca civilii au fost ucisi in cinci zone diferite.

17.28 O sursa diplomatica franceza a declarat Reuters ca bombardamentele aeriene ale Rusiei in Siria par sa tinteasca opozitia siriana, nu pozitiile Statului Islamic.

“Daca este Homs (provincie siriana), ceea ce pare sa fie cazul, inseamna ca nu tintesc Daesh (SI), ci probabil grupurile de opozitie, ceea ce confirma ca sunt mai mult in sprijinul regimului Bashar decat in lupta impotriva Daesh”, a declarat sursa citata.

17:16 Vladimir Putin a declarat ca presedintele sirian Bashar al-Assad trebuie sa fie pregatit pentru compromis cu “fortele sanatoase”.

“Reglementarea definitiva si durabila a conflictului din Siria nu este posibila decat pe baza unei reforme politice si a unui dialog cu fortele sanatoase din tara”, a declarat Putin, facand referire la opozitia tolerata de regim.

“Stiu ca presedintele Assad intelege si ca este pregatit pentru un astfel de proces”, a adaugat el.

Acesta a sustinut ca implicarea militara a Rusiei in conflict este “temporara”.

16:35 Vladimir Putin: Singurul mijloc eficient de a lupta impotriva terorismului international – in Siria dar si in teritoriile vecine – (…) este sa actionezi in viteza, sa lupti si sa distrugi combatantii si teroristii in teritoriile pe care le controleaza si sa nu astepti sa ajunga la noi (AFP)

16.30 Oficial american: Loviturile ruse nu tintesc zonele controlate de Statul Islamic in Siria

Loviturile aeriene efectuate de Rusia in Siria pana acum nu par sa tinteasca teritoriile controlate de Statul Islamic, a declarat un oficial american pentru Reuters, un detaliu crucial care ar putea complica orice posibila cooperare cu Statele Unite in acest conflict.

Oficialul, care a vorbit sub conditia anonimatului, a afirmat ca Rusia efectueaza raidurile in vecinatatea orasului Homs si probabil si in alte zone din Siria, precizand ca toate informatiile detinute de SUA cu privire la activitatea rusa sunt inca preliminare.

Rusia a atentionat SUA sa elibereze spatiul aerian sirian inaintea raidurilor, a spus oficialul american, adaugand insa ca coalitia condusa de SUA “continua sa efectueze misiuni aeriene in Siria”.

Un ofiter militar rus de rang inalt a transmis mesajul Statelor Unite in Bagdad, miercuri, a precizat oficialul american.

16.20 Moscova confirma primele raiduri ale aviatiei ruse in Siria

Aviatia rusa a efectuat primele sale lovituri aeriene in Siria, distrugand in special “echipamente militare” si “stocuri de arme si munitie” ale gruparii Statul Islamic, a anuntat Ministerul rus al Apararii, potrivit AFP.

“In conformitate cu decizia comandantului sef al fortelor armate Vladimir Putin, avioanele noastre au efectuat o operatiune aeriana si au lansat lovituri de precizie asupra pozitiilor de la sol ale teroristilor gruparii Stat Islamic in Siria“, a declarat generalul Igor Konashenkov, purtator de cuvant al Ministerului Apararii, citat de agentiile ruse.

15.20 Rusia a notificat in avans SUA ca intentioneaza sa efectueze lovituri aeriene, transmite Reuters.

Camera superioara a parlamentului rus, Consiliul Federatiei, a aprobat miercuri dimineata, cu vot unanim, autorizarea folosirii de forte militare in strainatate. Solicitarea a venit din partea presedintelui Vladimir Putin, anuntase anterior Kremlinul printr-un comunicat de presa.

Serghei Ivanov, seful administratie prezidentiale a spus dupa votul din Consiliul Federatiei ca “este vorba de Siria”, in conditiile in care anterior nu se anuntase oficial la ce tara se refera votul.

Oficialul de la Kremlin a declarat ca asta nu inseamna ca forte terestre ruse vor fi implicate in conflict si ca va fi vorba doar de forte aeriene. […]/ integral pe hotnews.ro

VIDEO Prima intalnire oficiala dintre Barack Obama si Vladimir Putin a fost dominata de raceala

Prima intalnire oficiala dintre Barack Obama si Vladimir Putin din ultimii doi ani, care au fost marcati de cea mai grava criza diplomatica dintre cele doua superputeri nucleare de la Razboiul Rece, a fost dominata de raceala, noteaza presa internationala.

Luni, in marja Adunarii Generale a ONU de la New York, Vladimir Putin si Barack Obama s-au aflat fata in fata timp de o ora si jumatate, intr-o discutie privata ce pare ca nu a schimbat nimic in ceea ce priveste diferentele majore dintre cei doi.

Politico.com noteaza ca “Barack Obama si Vladimir Putin nu sunt doar rivali geostrategici. Sunt doi tipi care pur si simplu nu se plac unul pe celalalt”.

Un oficial american citat de New York Times a declarat ca cei doi au avut o discutie “practica”, impartind timpul intre Ucraina si Siria. Vladimir Putin a caracterizat intalnirea ca fiind “practica si deschisa”.

Liderul de la Kremlin a incercat sa distraga atentia dinspre violentele din Ucraina spre luptele din Siria, iar unii experti considera ca Putin a dominat scena.

“Putin a avut cateva zile excelente in termeni de relatii publice” a declarat Michael McFaul, primul ambasador de la Moscova in mandatul lui Barack Obama. “Toata lumea a vrut sa asculte ce urma sa spuna Putin luni si cu totii vorbim despre Siria.”

Inainte de discursuri, cei doi lideri s-au aflat la aceeasi masa, pentru a sustine un toast, iar cei din jur au caracterizat momentul ca fiind “tensionat”.

De la tribuna ONU, cei doi s-au condamnat reciproc pentru dezastrul din Siria si au incercat sa atraga atentia asupra politiciilor de securitate globala. Obama a declarat ca violentele din Ucraina au incalcat legile internationale si ca sustinerea lui Bashar Al-Assad duce la prelungirea razboiului civil din Siria. In contrast, Putin considera ca invazia SUA din 2003 a Irakului a dus la dezvoltarea Statului Islamic si ca puterile internationale ar trebui sa-l sustine pe Assad in lupta contra ISIS.

In cadrul discursului sau, Putin a acuzat America ca a destabilizat Orientul Mijlociu si nordul Africii cu un “export al revolutiilor, asa zis democratice”, referindu-se la sprijinul vestului si la Primavara Araba.

“In loc de un triumf al democratiei, avem violenta, saracie si diviziune sociala”, a mai adaugat acesta.

Obama, in cadrul discursului sau a fost la fel de direct, condamnand anexarea Crimeii, dar a precizat ca nu doreste o revenire la Razboiul Rece.

Relatia dintre Putin si Obama s-a degradat continuu de la intalnirea bilaterala oficiala din anul 2013. De atunci, Rusia i-a oferit azil lui Edward Snowden, a incalcat un tratat pentru rachete de pe vremea Razboiului Rece, a anexat Crimeea si a sustinunt armat rebelii din Ucraina.

Decizia lui Obama de a se intalni cu Putin a avut loc in urma unei analize in care s-a cantarit care este costul pentru legitimarea liderului rus. Beneficiile acestei intalniri erau cunoasterea intentiilor presedintelui rus in Siria si posibilitatea de pune presiune asupra acestuia in sensul de a nu interfera in cadrul alegerilor din estul Ucrainei de luna viitoare.

Michael McFaul a notat ca cei doi presedinti sunt “persoane foarte diferite”. “Obama este analitic, iar Putin este inclinat spre partea emotionala”.

Discuţia despre dosarul sirian între Putin şi Obama e privită de unii analişti drept o strategie a preşedintelui rus de ieşire din izolare. De altfel, SUA şi Rusia au convenit asupra unor principii fundamentale referitoare la Siria, care vor fi discutate şi miercuri între miniştrii de Externe. Recunoaşterea de către Moscova a necesităţii unei tranziţii politice în Siria este un bun punct de plecare, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Cine a punctat la sfârşitul celor 90 de minute? Greu de precizat, spun mai mulţi analişti, care consideră că, deşi nu s-a degajat o soluţie politică la criza siriană, tatonările dintre cei doi rivali geostrategici aduc o notă de relaxare.

Faptul că preşedintele Barack Obama a acceptat solicitarea liderului rus de a avea loc această întâlnire echivalează cu ieşirea din izolare a lui Vladimir Putin, consideră analistul militar Iulian Fota. El spune că nu ne putem aştepta la un acord curând şi că discuţiile dintre experţii militari americani şi ruşi ar putea fi extinse la situaţia din Ucraina şi Marea Neagră.

Prin implicarea militară rusă în Siria, Moscova pare să fi câştigat pentru moment, cel puţin din punct de vedere tactic.

“Timpul va arăta cine a avut dreptate şi în ce direcţie se îndreaptă politica globală. Nu există nicio îndoială că preşedintele Putin a propus metode concrete în lupta împotriva terorismului. Toţi liderii înţeleg foarte bine ce se întâmplă în Orientul Mijlociu – se desfăşoară de fapt un conflict geopolitic pe care îl putem rezolva doar împreună“, a subliniat Igor Morozov, senator, Comisia pentru Relaţii Externe a Consiliului Federaţiei Ruse.

Şeful diplomaţiei americane vorbeşte despre un acord ca Siria să fie o ţară unită şi gruparea Statul Islamic combătută. Trebuie să existe o tranziţie care să fie gestionată, a declarat John Kerry pentru presa americană. Cum să se întâmple acest lucru şi cu ce rezultate – sunt elemente de divergenţă cu ruşii.

Presedintele american Barack Obama a declarat luni, in fata Adunarii Generale a ONU si in prezenta lui Vladimir Putin si a lui Xi Jinping ca America nu are intentia sa aiba dispute nici cu China, nici cu Rusia, dar a avertizat ca se afla in fruntea celei mai mari forte militare pe care a cunoscut-o vreodata omenirea.

“America nu are nicio intentie sa se certe cu China sau Rusia” dar va continua sa lupte pentru respectarea unui “cod international de conduita” a declarat Obama, citat de The Washington Times.

“Conduc cea mai importanta forta militara pe care lumea a cunoscut-o vreodata. Nu o sa ezit niciodata sa-mi protejez tara sau aliatii chiar si cu forta, daca este necesar”, a subliniat acesta.

El a aratat ca sanctiunile economice impotriva Rusia urmaresc mentinerea ordinii globale, nu pedepsirea Moscovei.

“America are putine interese economice in Ucraina. Dar nu putem sta deoparte cand suveranitatea si integritatea teritoriala unei natiuni este evident violata. Vrem o Rusie puternica ce investeste in a lucra cu noi pentru a consolida sistemul international ca un intreg.”

Aceeasi abordare a avut-o presedintele Americii si in relatia cu statul chinez, accentuand ca actiunile Chinei in Marea Chinei de Sud nu afecteaza in mod direct tara sa, dar problema este legata de libertatile fundamentale.

Obama a mai precizat ca era dictatorilor a trecut, iar SUA si alti lideri globali trebuie sa se asigure ca o tara cade prada haosului atunci cand dispare o “mana de fier”.

Dictaturile sunt instabile. Oamenii puternici de azi se transforma in motivele revolutiei de maine. Iti poti inchide oponentii, dar nu poti inchide idei. Nu poti transforma o minciuna in adevar. Nu este o conspiratie a SUA prin care se expune coruptia si se cresc asteptarile oamenilor. Este tehnologia, social media si dorinta oamenilor de pretutindeni de a-si face propriile alegeri in ceea ce priveste modul in care sunt guvernati, a mai adaugat acesta.

Dupa aprobarea Parlamentului, Vladimir Putin primeste si binecuvantarea Bisericii pentru loviturile aeriene din Siria: Un razboi sfant impotriva terorismului

Angajamentul militar al Rusiei in Siria se inscrie in cadrul unui “razboi sfant” impotriva terorismului, a apreciat miercuri Biserica Ortodoxa rusa, in conditiile in care Moscova a confirmat primele lovituri ale aviatiei sale in Siria, scrie AFP.

“Lupta impotriva terorismului este un razboi sfant si astazi tara noastra este, poate, cea care lupta cel mai activ” pe acest front, a declarat purtatorul de cuvant al Bisericii, Vsevolod Ciaplin, citat de agentia Interfax.

“Aceasta decizie este in conformitate cu dreptul international, cu mentalitatea poporului nostru si cu rolul deosebit pe care tara noastra l-a jucat mereu in Orientul Mijlociu”, a adaugat el.

Unul dintre principalii reprezentanti ai comunitatii musulmane din Rusia si-a anuntat si el sprijinul pentru angajamentul militar rusesc in Siria.

“Sustinem deplin folosirea fortelor armate rusesti in lupta impotriva terorismului international”, a declarat pentru agentia Ria Novosti marele muftiu al Rusiei, Talgat Tadjudin.

Potrivit lui Vsevolod Ciaplin, un comitet al reprezentantilor principalelor religii din Rusia – crestina, islam, iudaism si budism – urmeaza sa publice joi un comunicat de sustinere a deciziei lui Vladimir Putin.

UPDATE: Ministerul rus al Apărării a anunțat oficial că forța aeriană rusă a început atacurile asupra pozițiilor Statului Islamic din Siria, informează TASS și RIA Novosti, citate deAgerpres.

“În conformitate cu decizia Comandantului Suprem al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Vladimir Putin, avioane ale Forțelor Aeriene și Spațiale ale Federației Ruse au început operațiunea aeriană prin atacuri țintite asupra obiectivelor de la sol ale grupării Statul Islamic în Republica Arabă Siria”, a transmis general-maiorul Igor Konașenkov, purtător de cuvânt al Ministerului.

Avioane ale Forțelor Aeriene și Spațiale ale Federației Ruse vor întreprinde lovituri aeriene asupra tehnicii militare, mijloacelor de transport, depozitelor de arme, muniții și combustibil care aparțin teroriștilor.

Un oficial american a declarat că Rusia a desfășurat primul raid antiterorist în Siria, în apropierea orașului Homs, informează CNN.

Rușii au informat Statele Unite că intenționează să lanseze primele atacuri asupra pozițiilor teroriste, motiv pentru care avioanele americane ar trebui retrase, dar nu au indicat și zona anume în care vor fi lansate raidurile.

Oficialul american a mai susținut că misiunile americane în Siria continuă să se desfășoare normal.

Camera Superioară a Parlamentului rus a aprobat miercuri în unanimitate cererea înaintată de Vladimir Putin ca forțele aeriene ruse să fie folosite în Siria.

Șeful administrației prezidențiale ruse, Serghei Ivanov, a declarat că Moscova va acționa conform normelor de drept internațional și că forțele militare vor fi implicate doar în operațiuni aeriene.

Rusia ar putea să mobilizeze rachete balistice de tip Iskander în enclava Kaliningrad, în cazul în care Statele Unite îşi modernizează armamentul nuclear din Germania. O sursă militară citată de agenţia rusă Interfax a declarat miercuri că Rusia ar putea să mobilizeze rachete balistice de tip Iskander în enclava Kaliningrad, în cazul în care Statele Unite îşi modernizează armamentul nuclear din Germania. “O decizie finală urmează să fie luată în urma unei analize detaliate a potenţialei ameninţări”, a declarat această sursă militară, potrivit Reuters.

Speranţa unui viitor paşnic este serios ameninţată de “aceşti impostori ai islamului care acţionează astăzi la nivel mondial”, a cuvântat Regele Abdullah al Iordaniei la tribuna ONU, într-o engleză impecabilă. Discursul monarhului a fost unul din cele mai moderate şi mai apreciate cuvântări în contextul zilei de luni când cei mai importanţi lideri ai planetei şi-au expus punctele de vedere diametral opuse în ce priveşte situaţia din Siria.

Lupta împotriva Statului Islamic, pe care a descris-o – în repetate rânduri – drept “al treilea război mondial, a fost tema centrală a discursului monarhului iordanian, care mai spune că este nevoie „de o acţiune globală colectivă pe toate fronturile”. În acest sens, el a indicat mai mulţi paşi esenţiali pentru stârpirea teroriştilor.

“Ţinta lor sunt diferenţele religioasele, sperând să ucidă cooperarea şi compasiunea a miliarde de oameni de diferite confesiuni care convieţuiesc paşnic în multe din ţările noastre”, a mai spus regele iordanian, subliniind că teroriştii speculează la maxim “suspiciunea şi ignoranţa ca să-şi extindă influenţa”

Este necesar ca toate ţările să se întoarcă la elementele de bază ale societăţii şi să-şi reamintească “adevăratele şi profundele valori de iubire, pace, dreptate şi compasiune” pentru a reuşi o schimbare de ton şi, mai ales, eliminarea violenţei, fricii şi urii din discursurile adresate publicului”. “Moderaţia trebuie amplificată”, a subliniat Abdullah al Iordaniei.

“Una din marile ironii ale acestor vremuri este că extremiştii folosesc mijloacele media ultramoderne pentru a-şi răspândi ideile ignorante. Nu trebuie să mai permitem ca mass-media şi reţelele de socializare să fie monopolizate de cei care reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa omenirii. Trebuie să umplem media şi, mai important, minţile tinererilor cu puritatea şi puterea tonului moderat”, a mai spus Abdullah.

“Şi totuşi, prin toate mijloacele de care dispunem, să fim intoleranţi cu lipsa de toleranţă. Extremiştii mizează exact pe această apatie a moderaţilor. Moderaţia nu înseamnă însă să-i accepţi pe cei care îi calcă în picioare pe ceilalţi şi îi resping pe cei care nu le împărtăşesc convingerile. (…) Liderii din fiecare ţară, liderii spirituali sau fiecare lider de cartier trebuie să aibă o atitudine publică foarte clară şi să se ridice împotriva oricărui tip de intoleranţă. (…)

Ne bântuie astăzi imaginea a mii de refugiaţi pe plajele şi la graniţele Europei care imploră să fie ajutaţi. În Iordan, ne-am confruntat cu această problemă încă de la debutul crizei din Siria (2011). Astăzi, după patru ani de război, refugiaţii sirieni reprezintă 20% din populaţia ţării mele”, a explicat Abdullah al Iordaniei, care consideră că toată lumea are obligaţia de a găsi soluţii şi de uşura soarta milioanelor de refugiaţi din Orientul Mijlociu, inclusiv a celor palestinieni.

“Le-am spus atât liderilor din lumea arabă cât şi celor din toată lumea, acesta este un al treilea Război Mondial prin alte mijloace, care aduce alături musulmani, creştini şi alte religii în această luptă a generaţiilor în care trebuie să fim toţi, împreună. Deci nu este o luptă occidentală. Este o luptă în interiorul Islamului”, preciza recent regele iordanian, adăugând că Rusia ar putea juca un rol esențial în soluționarea conflictului sirian.

În discursul rostit la ONU, regele Abdullah a menționat, de asemenea, recentele tensiuni și ciocniri violente de pe Muntele Templului din Ierusalim, spunând că Iordania condamnă orice înfruntare la locurile sfinte musulmane și creștine din Ierusalim.

***

  • Digi24:

Spionii americani fug din China

În urma unui atac cibernetic uriaş, Statele Unite se grăbesc să îşi scoată rapid spionii din China. Au fost furate informaţii despre milioane de angajaţi ai guvernului american, iar iţele duc către guvernul Chinei.

Acum, America se teme că având datele atâtor oameni pe mână, China poate deconspira cu uşurinţă spionii americani aflaţi în misiune în ţara „prietenă”. Iar evacuarea de urgenţă a spionilor se întâmplă după ce în urmă cu doar câteva zile Obama şi preşedintele Chinei promiteau solemn să nu se mai spioneze.

Val de atentate vizând locuri publice, în sudul Chinei

Un spital, un centru comercial, o piață, o gară, o închisoare, în total 13 locuri publice din Liucheng, un oraș cu 3,5 milioane de locuitori din provincia Guangxi, din sudul Chinei, au fost vizate miercuri de atentate cu colete-capcană. Cel puțin șapte persoane au fost ucise și 50 rănite, potrivit presei oficiale chineze.

Potrivit agenției China Nouă, poliția caută un bărbat de 33 de ani care locuiește în respectivul district.

Violența exploziilor e dovedită de imaginile postate pe rețelele sociale, care arată clădiri de șase etaje pe jumătate prăbușite, cu fațade spulberate, mașini răsturnate, străzi pline de moloz și persoane rănite transportate pe tărgi.

Coletele-capcană au fost trimise prin poștă, iar alte 60 de pachete suspecte au fost semnalate forțelor de ordine și sunt în curs de examinare.

În ultimii ani, mai mulți cetățeni chinezi au provocat explozii în clădirile oficiale sau în locurile publice, în disperare de caută. Pentru persoanele neîndreptățite de administrație sau de guvern, procedurile de contestare a unei decizii a justiției rămân limitate și foarte rar au sorți de izbândă, tribunalele fiind aservite puterii.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, America, China, Rusia, Siria, SUA versus Rusia, Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “RAZBOIUL PENTRU SIRIA. Rusia a inceput loviturile aeriene impotriva GRUPARILOR JIHADISTE. Oficial al Bisericii Rusiei despre “RAZBOIUL SFANT” impotriva TERORISMULUI/ Confruntarea de la ONU dintre PUTIN si OBAMA/ Regele Iordaniei despre AL TREILEA RAZBOI MONDIAL/ Probleme in CHINA: demascarea spionilor americani si atentate teroriste

  1. Şi Ruhani (şiit), şi Al-Sisi (sunnit), care şi-au început discursurile cu formula coranică Bismillah (“În numele lui Allah cel Milostiv şi Îndurător”), au pus degetul pe rană: nimic nu va dura, până când nu va fi pace între israelieni şi palestinieni.

    Discuţia despre pacea israeliano-palestiniană, situaţia tenebroasă din zonă, ideea de a aduna la masă duşmani ireconciliabili, îmi aminteşte de replica din cartea doamnei Ayar Nafisi, care citează din F. Scott Fitzgerald: “Spune-mi, bătrâne, ce ne facem cu sângele de pe mâinile noastre?”.
    http://www.gandul.info/puterea-gandului/spune-mi-batrane-ce-ne-facem-cu-sangele-de-pe-mainile-noastre-14770118

  2. Pingback: CAT DE POSIBIL ESTE UN RAZBOI INTRE CHINA SI SUA?/ Rusia continua BOMBARDAMENTELE in Siria. S-ar pune bazele si unei OFENSIVE TERESTRE/ Trucia s-a exprimat critic fata de actiunea rusilor/ “GAFA” PENTAGONULUI DE A INARMA JIHADISTI | Cuvântul
  3. Pingback: CAT DE POSIBIL ESTE UN RAZBOI INTRE CHINA SI SUA?/ Rusia continua BOMBARDAMENTELE in Siria. S-ar pune bazele si unei OFENSIVE TERESTRE/ Turcia s-a exprimat critic fata de actiunea rusilor/ “GAFA” PENTAGONULUI DE A INARMA JIHADISTI. Regizorul O
  4. Pingback: RUSIA AMENINTA ROMANIA. Moscova cere renuntarea la SCUTUL ANTIRACHETA “CAT NU E PREA TARZIU”/ Conflictul din Siria: RAZBOI INTRE SIRIA SI SUA PRIN INTERPUSI/ Concluziile anchetei prabusirii avionului MH17 in Estul Ucrainei. CE CAUTA AVIONUL IN
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare