CRACIUNUL VIRTUALIZAT, VIATA TELECOMANDATA si CONFISCATA DE ”FAMILIA” FACEBOOK. ”Retelele sociale” sau conectarea adictiva la NEFERICIRE (studiu). REALITATEA NU SE MAI TRAIESTE DECAT MEDIA(T): “Locul lumii e luat de un CLOUD VIRTUAL, mai “real” decat defuncta realitate”. TOTUL se petrece în INTERIORUL lui”

• DCNews: Cum ne transformă Facebook. Capcana în care cad românii

Crăciunul este acea perioada din an în care avem nevoie să fim înconjurați de cei dragi și de iubirea lor, iar singurătatea este cel mai traumatizant mod de a ne petrece Sărbătorile.

Cu toate acestea, sunt foarte mulți tineri care nu pot lăsa vechile obiceiuri din an pentru câteva ore și aleg să își petreacă Sărbătoarea Crăciunului tot în mediul online cu o falsă familie, și anume lumea virtuală. Mai mult, psihologul Dan Ivănescu, președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții spune că mulți tineri urmăresc fotografiile prietenilor virtuali, în care aceștia par fericiți în familie, lângă pomul de iarnă și cadouri, iar această proiecție le adâncește și mai mult depresia.

Am observat, pe Facebook, din ce în ce mai puține fotografii în care tinerii erau în poze cu familiile și din ce în ce mai multe fotografii trucate, editate, în care aceștia apar singuri, dar îmbrăcați în Moș Crăciun sau în reni. Acest tip de comportament s-a sedimentat după ani întregi în care rețelele de socializare ne-au confiscate, la propriu, viața și nu mai putem concepe nici măcar sărbătorile în familie fără să fim conectați cu prietenii virtuali“,

declară specialistul.

Ce se întâmplă cu tinerii care tânjesc mai mult după like-urile de pe Facebook decât după petrecerea în familie?

În opinia psihologului Dan Ivănescu, tinerii conectați nonstop la Social Media vor valorifica și vor aprecia mai mult părerile unor oameni pe care nu îi cunosc și mai puțin în funcție de ce spun cei apropiați, cei care, indiferent de situația în care se află, sunt acolo lângă ei, cei care îi sprijină când au nevoie, îi ceartă când greșesc, îi țin în brațe când suferă și îi imping să mearga mai departe și să treacă peste toate greutățile.

“Tinerii trebuie reconectați la valorile familiale și la ceea ce înseamnă nucleul familial, care stă la baza oricărui om. Metoda trebuie aplicată într-un mod cât mai calm, cu foarte multă răbdare și nu trebuie să excludem brusc realitatea virtuală la care sunt conectați majoritatea tinerilor. Dacă i-am deconecta brusc, ar fi ca atunci când am deconecta un computer de la sursa de alimentare, iar toată memoria, toate reperele, vor fi prejudiciate. Trebuie doar să le arătăm și să le explicăm că tehnologia și internetul sunt utile, dar fără oameni în jurul nostru, nu putem trăi. Modul mai sănătos de a ne petrece Sărbătorile este alături de cei dragi, în sânul familiei, și nu într-o lume contrafacută“,

explică psihologul Dan Ivănescu, președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții.

• Doxologia/ Pr. Constantin Sturzu: Iesle electronică în satul global. Ne întâlnim cu Domnul în spaţiul virtual?

Cu puţină vreme în urmă, împreună cu Marius Iordăchioaia, am avut un dialog cu studenţii ASCOR şi invitaţii lor, la Iaşi, pe tema care este cuprinsă în titlul articolului. În epoca televiziunii, a jocurilor pe calculator, a telefoanelor „smart” şi a tabletelor, dar mai ales în contextul conectării în masă la internet – fapt ce a transformat lumea într-un veritabil „sat global” –, discursul teologic nu poate ignora ispita tot mai mare a omului contemporan de a trăi în „virtual”. Cum ne raportăm, aşadar, la această provocare? În ce măsură internetul poate fi un instrument de evanghelizare pentru un misionar creştin? Cât şi cum „stăm pe internet”?

Risipirea noastră în virtual e o continuare a unei alte căderi, ce a avut loc la începuturi. Protopărinţii noştri, Adam şi Eva, au gustat din „rodul pomului celui din mijlocul raiului” la îndemnul şarpelui, care i-a amăgit că nu vor muri dacă vor încălca porunca lui Dumnezeu, ci că li se vor deschide ochii şi vor fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul (V. Facerea 3, 1-7). Ce au făcut, în fapt, Adam şi Eva? Au primit, în mintea lor, această realitate pe care le-a zugrăvit-o şarpele, adică diavolul, şi au ales-o renunţând la ceea ce aveau deja, în detrimentul adevăratei realităţi, adică a relaţiei lor cu Dumnezeu. Au ales ceva posibil, adică ceva virtual, în locul a ceva real. În felul acesta, au pierdut raiul şi au ajuns să locuiască în această lume în care şi noi trăim, lume adesea prezentată, mai ales de către poeţi şi filosofi (dar şi în ficţiuni de cinema, precum „Matrix”) ca fiind o mare iluzie, ca fiind „umbră şi vis”. Iată însă că, încă de la apariţia televiziunii, omul a ales să mai cadă încă o dată, de data aceasta într-o realitate secundă prin raport cu – deja – această pseudorealitate, adică în virtual. E o a doua cădere majoră în istoria umanităţii, după cea din rai.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca ne spune că Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul lumii, S-a născut într-o iesle sărăcăcioasă din Betleem (V. Luca 2, 7, 12 şi 16). Teologic, în acest fapt istoric avem şi icoana sau chipul în care Se naşte Domnul şi în inima noastră, mai exact, în ieslea sufletului nostru. Inima noastră este ca o iesle sărăcăcioasă, pentru că ea este lipsită de orice strălucire, lipsită de harul şi de virtutea pe care omul le poate dobândi doar când Îl primeşte pe Dumnezeu în viaţa sa. Şi iată că, o dată cu dezvoltarea tehnologiei şi a comunicării în spaţiul virtual, există fie tentaţia, fie şansa (depinde unde ne aflăm, duhovniceşte vorbind) de a-L căuta pe Dumnezeu online. Cine consideră că e suficient să-şi burduşească „ieslea electronică”, adică „peretele” de facebook sau blogul, cu lucruri despre Dumnezeu şi că acesta e suficient lucru pentru mântuire, se păcăleşte singur. Da, se poate face pe internet o frumoasă lucrare misionară şi sunt multe mărturii ale unor persoane care au aflat despre Dumnezeu, despre Biserică sau sfinţi etc., tocmai navigând prin acest spaţiu virtual. Dar trebuie bine şi înţelept făcută distincţia între misiune pe internet şi viaţa duhovnicească reală. Pe internet poţi asculta o slujbă, dar asta nu înlocuieşte participarea la rugăciunea din comunitatea bisericească; pe internet poţi citi un cuvânt de folos, dar nu e suficient, mai ai nevoie şi de îndrumarea directă a unui duhovnic; pe internet poţi fi consiliat, dar nu te poţi spovedi; pe internet poţi gusta din frumuseţea Ortodoxiei, sub aspect iconografic sau imnografic, dar nu te poţi împărtăşi de Trupul şi de Sângele Domnului; pe internet poţi avea exerciţiul comunicării cu mulţi fraţi în Hristos, dar asta nu poate suplini comunicarea vie, reală, directă a întâlnirii „faţă către faţă” cu celălalt. Mai mult, dacă zăboveşti adesea în spaţiul virtual, rişti să te capeţi cu o lesă electronică, adicţia de facebook, spre exemplu, ajungând să facă mai multe victime azi chiar şi decât alcoolul.

Încât la întrebarea: „Ne întâlnim cu Domnul în spaţiul virtual?”, eu aş răspunde cu da şi nu. Da, în sensul în care putem găsi suficient de multe şi de variate „resurse ortodoxe” pe internet care să ne ghideze către sau care să ne apropie mai mult de Dumnezeu. Nu, întrucât deplina întâlnire cu Dumnezeu se produce în inima noastră, nu pe profilul de facebook, prin mijlocirea Bisericii Sale, mai ales prin Sfintele Taine şi prin rugăciune. O viziune creştină asupra interacţiunii omului cu spaţiul virtual poate fi creionată pornind de la modul în care, spre exemplu, ne raportăm la creaţia lui Dumnezeu, la natură. Un creştin se poate folosi de tot lemnul dintr-o pădure de care are strictă nevoie spre a-şi construi o casă sau a ridica un gard, spre a se încălzi etc. Dar dacă nu este neapărat necesar, atunci nici măcar o frunză nu are dreptul să rupă, aşa, fără rost. Tot aşa şi în ceea ce priveşte internetul: dacă ne este necesar, dacă avem ceva de rezolvat sau de lucrat, atunci „intrăm” în spaţiul virtual. Dar dacă nu, atunci nici măcar o secundă să nu zăbovim acolo. Pericolul de a ne risipi este extrem de mare, nici nu realizăm când ne-am rupt de realitate (fie ea şi una postedenică) şi ne înstrăinăm de cei de lângă noi şi, mai ales, de noi înşine.

• Hotnews: Un studiu recomanda renuntarea la Facebook, pentru a fi mai fericiti

Invidie, viata sociala subreda, lipsa de concentrare? Toate acestea ar putea fi vina Facebook, daca dam crezare unui studiu danez care arata ca persoanele care au trait o saptamana fara sa utilizeze reteaua sociala au fost mai fericite decat celelalte, scrie AFP.

“Am ales Facebook deoarece este reteaua sociala cea mai folosita la toate varstele”, a declarat Meik Wiking, directorul Institutului de cercetari asupra fericirii, care a realizat studiul asupra unui esantion de 1.095 de danezi.

Aceste persoane au fost impartite in doua grupuri: jumatate au continuat sa foloseasca Facebook, iar cealalta s-a abtinut.

Dupa o saptamana, persoanele care nu au utilizat Facebook s-au declarat mai multumite de viata lor. 88% dintre ele s-au declarat “fericite” fata de 81% din celalalt grup, 84% au spus ca isi apreciaza viata (fata de 75%) si doar 12% s-au declarat nemultumite, fata de 20% in randul persoanelor conectate la reteaua sociala.

La sfarsitul experimentului, membrii grupului deconectat de la Facebook au afirmat ca au avut o viata sociala mai bogata si mai putine dificultati de concentrare.

“In loc sa ne concentram pe ce avem nevoie, avem, din nefericire, tendinta sa ne concentram pe ceea ce au altii”, spun autorii studiului.

Mai multe sondaje arata ca danezii ar fi unul dintre popoarele cele mai fericite din lume.

• Mirela F. Palade:

Media nu-i decît o lupă. Astăzi, în absența acestei proteze, ochiul nu se mai poate calibra realității. Mai mult, nici n-o mai poate percepe. Cînd eram mică îmi plăcea să-mi spînzur pe nasul ăla cît un moț de bască, uriașii ochelari ai bunicului și să privesc prin lentilele lor groase literele și desenele din abecedar. “Dacă te mai uiți mult prin ăia, ținea el mereu să mă atenționeze, o s-ajungi chioară”. Cam așa am ajuns noi astăzi.

Ușor, ușor, ne-am deprins să primim totul media(t). Și uite-așa, am început printr-un joc și am sfîrșit într-un handicap. Ceea ce în 1990 însemna doar o deconectare ludică* a lui “a fi“, în 2015 reprezintă singurul mod “semnificativ” de “a fi”. Atît de mult ni s-au sclerozat simțurile încît pînă nu NI se spune că ne e foame, nu mai băgăm de seamă că flămînzim. Nici somnul nu ne mai vine pînă ce nu primim un semnal din afară: “ți-e somn, pune capul pe pernă și dormi”. Trăim prin intermediari. “Lupa” de care pomeneam, abia ea ne spune cînd trebuie să rîdem, cînd să plîngem, cînd să dăm, cînd să cerem, cînd să mîngîiem, cînd să lovim, cînd să binecuvîntăm, cînd să suduim… Fără ea, fără această unealtă “dilatatoare”, fără acest “monoglutamat” ajuns indispensabil, simțurile noastre dogite, ochiul nostru tulbure, brațul nostru atrofiat, inima noastră bulită de atîtea emoții artificiale, nu mai trimit niciun semnal vital, nu mai au niciun rost. Doar la (tele)comandă ne mai putem pune în mișcare. Înviem atunci brusc, ca niște strigoi, părăsim mormintele și facem “istorie”; votăm, manifestăm, instalăm și dezinstalăm guverne, prosperăm, scăpătăm, facem copii, murim. Așa se face că nu calul ucis la picioarele noastre, ci păduchele strivit de sub lupă va face obiectul tribulațiilor noastre sufletești cele mai intense. Nu boala cumplită a bătrînei de vizavi, ci pisica tînărului medic din Detroit recuperată de pompieri din vîrful unui oțetar, va mobiliza “cu adevărat” ultimele noastre rămășițe sufletești. Nu genocidul neamului tău, vizibil la tot pasul, te va scoate din amorțeală, ci drama animalieră a unei familii de arici servită cu profesionalism de Discovery Channel.

Mînuită dibaci, pe deasupra noastră, ne va face dumnezei. Exact cînd vom fi mai îndrăciți.
_________________________________________
* Am spus că la a început a fost distracție, de-conectare, divertisment, pentru că la vremea aceea mai aveam încă de la ce ne distrage, eram altundeva, altceva, viața ne era în altă parte, doar ne de-conectam nițel, ne permiteam puțină ne-seriozitate, ne “prosteam” și noi așa. Dar fără să ne dăm seama, deja începuserăm a hrăni o dihanie. Treptat ne-am deprins să vedem lumea prin ochii ei, dar și mai nasol, CU ochii ei. Ne-am mutat puțin cîte puțin ÎN corpul ei. Nu mai e vorba acum de niciun mesaj. Dacă e să mai vorbim de vreun mesaj, acesta e însuși MEDIUL. Exact ce spunea și McLuhan. Ceea ce era de transmis s-a transmis: MEDIUL. El nu transformă lumea, cum am fi tentați să gîndim, ci pur și simplu o suspendă. O în-locuiește. Locul lumii e luat de un CLOUD VIRTUAL, mai “real” decît defuncta realitate. Nu contează ce se petrece în el. E suficient că există și că TOTUL se petrece în INTERIORUL lui. Pe vremuri, cînd opream televizorul, reveneam la/în noi înșine. Ne re-veneam. Re-intram în fire. Acum, nu mai avem la ce reveni. Îl oprim și intrăm subit în ne-ființă. Butonul de pornire al computerului e și butonul de pornire al propriei noastre existențe. Sîntem și nu sîntem, în funcție de starea device-urilor noastre. Internetul e deocamdată doar un portal “mecanic”, o conexiune grosolană, un prilejuitor primitiv. Dar vine vremea cînd acest “mijlocitor” se va “spiritualiza” și el. Vom fi în CLOUD direct. Atunci vom fi complet posedați.

Legaturi: