LEGEA VACCINARILOR FORTATE – DEZBATERE PRO SI CONTRA LA TVR (Video). Mesajul puternic al unei mame al carei copil a suferit in urma vaccinarii: “COPILUL MEU NU E MIELUL VOSTRU SA-L JERTFITI PENTRU BINELE COMUNITATII!”/ INCA UN VACCIN IN SCHEMA DE IMUNIZARE OBLIGATORIE/ Chile – un tribunal a decis STOPAREA programului de vaccinare anti-HPV

18-10-2016 8 minute Sublinieri

Tot mai mulţi părinţi hotărăsc să nu îşi vaccineze copiii. Aceştia susţin că nu se ştiu exact efectele adverse, pentru că nu s-au făcut suficiente studii în acest sens, mai ales că este vorba de vaccinuri noi. Pe de altă parte, medicii spun că sunt asiguraţi pentru toate efectele nedorite ale imunizării, însă atrag atenţia asupra pericolului creşterii numărului copiilor nevaccinaţi. O dezbatere cu susţinători de ambele părţi a avut loc luni seara, pe TVR 1, într-o Ediţie Specială.

Este de dorit sau nu să avem o lege a vaccinării? Ce drepturi le sunt încălcate copiilor cărora le este condiţionată înscrierea la şcoală de vaccinările obligatorii? Câţi copii dintre cei vaccinaţi au avut efecte nedorite din această cauză şi care sunt acestea? Ce se poate întâmpla dacă rata copiilor nevaccinaţi creşte de la un an la altul? – la aceste întrebări au răspuns invitaţii lui Mihai Constantin luni seara, într-o Ediţie Specială dedicată vaccinării.

“Pragul pentru siguranţă maximă este de 95% dintre copii – atâţia trebuie să fie vaccinaţi” – a spus luni seara profesorul Alexandru Rafila, la TVR, într-o Ediţie Specială dedicată vaccinării.

“Pe grupurile pe care activez eu am 3.500 de copii care suferă de diverse afecţiuni post-vaccinare”, a spus Dumitru Bălan, un părinte care susţine că copilul lui a suferit după o vaccinare.

În studio au fost profesorul Alexandru Rafila – preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, dr. Sandra Alexiu – vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicină Familiei, Alexandra Oberschi – preşedinta Asociaţiei Juriştilor pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor şi domnul Dumitru Bălan- un părinte cu opinii amare despre vaccinare.

Din ce în ce mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii, speriați de efectele adverse pe care acestea le-ar putea avea asupra celor mici.

Părinții iau decizia de a nu le administra vaccinuri copiilor pentru că au în compoziție mercur sau aluminiu și pentru că efectele adverse nu sunt cunoscute decât parțial, studiile fiind insuficiente, mai ales că e vorba despre produse noi.

” E bine sau nu să ne vaccinăm copiii?” este tema unei dezbateri pro și contra vaccinării, transmisă de TVR, la care au participat profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, dr. Sandra Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, Alexandra Oberschi, președinta Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților și Dumitru Bălan, nutriționist de profesie, un părinte căruia i s-a îmbolnăvit copilul după ce l-a vaccinat.

“Au venit către noi foarte mulți părinți îngrijorați de obligativitatea vaccinurilor, ceea ce intră în contradicție cu legislația la nivel internațional. E neconstituțional, nu se poate răpi pacientului consimțământul informat, e un drept al său“, a spus Alexandra Oberschi, președinta Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților .

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie: Nu putem să asigurăm în mod continuu vaccinuri și în ultimii doi ani au fost probleme de funcționare a aprovizionării. Durata de fabricație e de până la trei ani – se fac foarte greu și se controlează mult timp. În România, rata imunizării e în continuă scădere. SRM a constituit un grup de experți pentru o lege a vaccinului și doresc să constituie un stoc de vaccinuri pe mai mulți ani.

Dr. Sandra Alexiu: Vin părinții deciși să nu facă vaccinuri ori indeciși mai degrabă. Încercăm să le arătăm situațiile unde argumentele lor nu sunt reale. Intrăm într-o dezbatere cu părinții și depinde de argumentul tău, ca medic, de nivelul de informație a părinților. Oamenii din mediul urban au poate mai mult acces la informații, care însă sunt diverse și trebuie cântărite și alese. Noi avem o evidență a tuturor celor ce sunt sau nu vaccinați.

Rafila: Institutul Național de Sănătate are statisticile copiilor vaccinați sau nu. Dacă într-un an avem 80% copii vaccinați, avem 34000 de copii, peste încă un an vom avea 68.000, iar peste încă un an 100.000. Așa apar epidemiile de rujeolă etc., pentru că numărul mare de copii nevaccinați duce la apariția epidemiilor. Pragul acceptat de OMS este de 95%. Posibilitate de izbucnire epidemică sub acest procent este mai mare.

Dumitru Bălan, nutriționist și părinte: Vaccinurile au declanșat la un copil creșterea enormă  a numărului de imunoglobuline, iar la trei ani corpul nu a mai putut face față  Pe grupurile pe care le administrez sunt 3.000 de copii cu dermatită atopică alergică și intoleranțe alimentare. În cazul copilului meu, am fost la foarte mult alergologi, dermatologi și homeopați, care au legat administrarea vaccinului DTP cu multiple erupții cutanate.

Oberschi: Am întrebat Ministerul Sănătății care e numărul copiilor pe județe și pe vârste care au făcut rujeolă. Există lacune în statisticile pe care le-am primit. Nu am primit copii după fișele de analiză ale copiilor în cauză și modalitatea în care s-a produs îmbolnăvirea de rujeolă.Nu am primit nimic. Nu există vaccinare obligatorie în acest moment și alt comportament în grădinițe sau școli, legat de acest aspect, este ilegal.

Suntem în legătură cu mii de părinți ai căror copii au probleme de sănătate din cauza efectelor adverse declanșate imediat după vaccinarea copiilor. Sunt părinți care au crezut toți în vaccinare, că îi protejează. Sunt fericita posesoare a două boli autoimune pentru că sunt vaccinată. Îi invit pe medici să citească cartea pe care am scris-o pe acest subiect.

Bălan: Administrarea vaccinurilor trebuie făcută dacă statul îi poate asigura pe părinții afectați să facă seturi de analize pentru copii, care costă mii de euro lunar. Numai pe grupul nostru sunt câteva sute de copii cu dermatite atopice, alergii, în total cred că sunt cam vreo 15 grupuri. Am un copil cu astfel de probleme. Dacă aș avea un al doilea copil, nu l-aș vaccina. Avem nevoie de apă pură și mediu curat.

Oberschi: Părinții cu care noi suntem în legătură ne spun că medicii nu îndrăznesc să raporteze efectele adverse, pentru că orice medic care se pronunță contra vaccinului va fi exclus din profesie. Avem foarte mulți medici în asociație. Primul principiu de la baza unei legi a vaccinării trebuie să fie decizia parentală. În nici un caz să fie vorba despre obligativitate. În al doilea rând, să existe o informare corectă a părinților. Să se facă un screening al tuturor copiilor înainte de vaccinare. Dorim să se facă raportarea tuturor efectelor adverse. Suntem în legătură cu părinți care spun că nu se face. Medicul nu recunoaște legătura cauză-efect cu vaccinarea.

Am luat hotărârea ca pt cel putin 6 luni sa nu mai fac nicio declarație TV si sa nu mai dau niciun interviu legat de vaccinare .
Multi dintre cei care ma cunosc stiu faptul ca din dorința de a-mi sti copilul bine ( pt ca am avut încredere in anumiți Dr , pt ca nu m-am informat la îndemnul lor …) mi-am vaccinat copilul . Copilul meu este victima vaccinarii . Da, eu port vina in totalitate , stiu ! Nu m-a obligat nimeni, ar fi trebuit sa citesc , sa ma documentez . Este SINGURUL meu regret in 38 de ani ….

In aceasta emisiune sunt 2 oameni minunați care fac ceea ce am facut si eu : lupta pt dreptul vostru de a putea alege . Se expun si isi asuma valul care va veni .

Este greu….este infernal de greu sa stai fata in fata cu 2 doctori ….caci in România preotul si medicul sunt persoanele cheie ale comunității …..si sa argumentezi cu fapte si victime : COPIII NOȘTRI si sa se continue sa se vorbească despre vaccinare ca si cand ar fi ” pt binele comunității “

Copilul meu nu este Comunitatea , Copilul meu nu este mielul vostru , “stimați medici ” sa il jertfiți pt binele Comunității , Copilul meu nu va fi dus in camera de garda si vaccinat cu adrenalina in seringa medicului de garda sa vedeți voi ce reacție are , daca face șoc anafilactic sau moare , Copilul meu este AL MEU ! EU DECID PT EL !

Acum, dupa 2 ani si 5 luni de la ultimul vaccin INCA suferă , “stimați medici ” si mananca 16 alimente ! Nu voi stați zi de zi , masa de masa drepți sa ii faceti mancare proaspăta pt ca nu tolerează histamina !!!! Nu voi ati umblat la 2 dimineata prin ploaie cu mine cu copilul in brațe prin curtea spitalului Budimex acum o luna ci cea care v-a stat in fata: Alexa Alexandra Oberschi !

Nu voi ati căutat soluții la problemele lui , ci parintele căruia ii inabuseati vorbele , Dumitru Balan care a stat ore întregi si imi citea mailurile disperate , cauta soluții medicale si ma asculta la tel si încerca sa ma liniștească !

Nu in ultimul rând : nu voi ati plătit TOATE analizele extrem de scumpe pt COPILUL MEU . Ci eu .

Copilul meu nu este in statistica voastră ! Te astept Dl Dr Rafila sa ma ajuți in problemele medicale ale copilului , sa ma sprijini , sa ma consiliezi , sa plătești caci …se cam termina banii si cine plătește in continuare ?!? Te doare-n cot ! Imi vorbești despre statistici ?!? Eu am 1 copil . Atat ! Copilul meu si pt mine este CEL mai importat , pt tine este o cifra in statistici . Marș !

Criza vaccinului hexavalent s-a încheiat şi nu prea. Ministerul Sănătăţii a comandat dozele necesare, dar acesta încă nu a ajuns în cabinetele medicilor de familie. Între timp, un nou vaccin apare în schema de imunizare obligatorie.

Situație îngrijorătoare în Chile. Un tribunal a oprit programul de vaccinare contra virusului papiloma uman, HPV, totul după o cerere a mamelor a patru eleve, potrivit gandul.info.

Cele 4 femei reclamă faptul că nu au primit suficiente informații despre reacțiile secundare care durează până la un an de zile.

“Fata mea e în clasa V-a şi nu vreau să fie vaccinată, atâta vreme cât nu avem informaţii complete despre vaccin”, spune una dintre acestea.

“În prima zi a avut dureri de cap, ameţeli, vomă. După un an au apărut alte simptome, cum ar fi vederea dublă“, a declarat mama unei alte fetiţe vaccinate.

Cât despre medici, aceștia spun că vaccinarea nu este obligatorie, însă este inacceptabil să fie oprit.

”Este un vaccin fără riscuri. Acum e gratuit, dar cândva doar cei cu bani şi-l permiteau. Vrem ca mamele şi taţii să aibă încredere în calitatea vaccinului”, a declarat Carmen Casillo, Ministrul Sănătăţii din Chile.

În acest context, în Chile s-au format două tabere. Reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Chile a încercat să liniştească spiritele. ”Cei care afirmă că vaccinul provoacă probleme cerebrale şi afecţiuni neurologice sau de comportament nu au adus nicio dovadă în acest sens. Reafirmăm faptul că e un vaccin sigur”, a declarat Dr. Roberto del Aguila.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că 99 la sută dintre cazurile de cancer cervical sunt declanşate de HPV şi recomandă vaccinarea fetiţelor între 9 şi 13 ani.

*

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva populatiei, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “LEGEA VACCINARILOR FORTATE – DEZBATERE PRO SI CONTRA LA TVR (Video). Mesajul puternic al unei mame al carei copil a suferit in urma vaccinarii: “COPILUL MEU NU E MIELUL VOSTRU SA-L JERTFITI PENTRU BINELE COMUNITATII!”/ INCA UN VACCIN IN SCHEMA DE IMUNIZARE OBLIGATORIE/ Chile – un tribunal a decis STOPAREA programului de vaccinare anti-HPV

  1. Pingback: Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, vrea ASUMAREA GUVERNULUI pentru LEGEA VACCINARII. Ce (NU) a raspuns ministrul pe tema OBLIGATIVIATII VACCINURILOR | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare