BULGARIA si GEORGIA, redutele Ortodoxiei in fata asaltului pandem(on)iei, NU OPRESC CREDINCIOSII DE LA SFINTELE LITURGHII SI DE LA SLUJBA INVIERII. Premierul bulgar ramane NECLINTIT pe pozitii in ciuda presiunilor: “Cum aș putea închide bisericile, ca să nu te poți ruga Lui, Celui fără de Care nu poți face nimic?”/ SFANTA LITURGHIE IN VREMEA CORONAVIRUSULUI (video)

14-04-2020 4 minute Sublinieri

Prime Minister Boykov with Patriarch Neofit. Photo: mediapool.bg

Orthocristian:

PRIMUL MINISTRU BULGAR: „BISERICA NE-A SALVAT DE ROBIA OTOMANĂ. NU POT SĂ ÎNCHID BISERICILE”

După ce s-a întâlnit ieri, 9 aprilie, cu Patriarhul Neofit al Bulgariei și cu Sfântul Sinod bulgar, premierul Boyko Borisov a reiterat că nu poate și nu va închide bisericile pentru Duminica Floriilor, Săptămâna Patimilor și Paști.

Ministrul s-a întâlnit cu ierarhii la sediul Bisericii din Sofia pentru a discuta problema săvârșirii slujbelor sub carantină, relatează site-ul oficial al Bisericii bulgare.

Borisov a spus Patriarhului și Sinodului că vârful epidemiei de coronavirus din Bulgaria este așteptat în timpul sărbătorilor pascale și a solicitat măsuri sanitare consolidate.

În consecință, ierarhii au decis să nu distribuie crenguțe sfințite și flori credincioșilor în Duminica Floriilor și să adopte o serie de măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Zborul planificat către Ierusalim pentru a primi Sfânta Lumină a fost anulat, iar fondurile alocate pentru acesta vor fi folosite pentru combaterea virusului.

Cu toate acestea, bisericile vor rămâne deschise în Duminica Floriilor și de Paști, a dat asigurări prim-ministrul Borisov.

Vreți să închidem porțile și să-i alungăm pe preoți. Dar sunt foarte mulți oameni pentru care această sărbătoare este totul, iar pentru ei este vital să fie în biserică. Prin urmare, nu o pot face, a spus Borisov după întâlnirea cu ierarhii, relatează mediapool.bg.

„Biserica ne-a salvat de robia otomană. Putem face totul cu disciplină. Depinde de noi, dar nu pot veni cu poliția și să închid bisericile”, a subliniat el.

„Religia noastră ortodoxă, dacă o citiți, este extrem de înțeleaptă, există o rețetă pentru tot, există o interpretare; puteți învăța totul. Avem Biblia și scrie: „Fără Dumnezeu nu poți face nimic.” Deci, cum aș putea închide bisericile, așa încât să nu te poți ruga Lui, Celui fără de Care nu poți face nimic? a adăugat premierul.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Gabriel de Lovech, care a fost prezent și la conferința de presă în urma întâlnirii, a subliniat că nu crede că este posibil să se răspândească virusul în biserici, dar că Biserica ia măsuri sanitare crescute pentru a fi deasupra oricărui reproș.

Declarația de pe site-ul Bisericii bulgare reiterează, de asemenea, măsurile sanitare pentru slujbele Bisericii emise anterior de Sfântul Sinod.

***

EvZ:

Credincioșii [bulgari] pot participa la slujba de Înviere. Care sunt condițiile

La catedrala Sfânta Nedelia din Sofia, Bulgaria, slujba de Florii s-a săvârșit ca în vremurile de dinaintea restricțiilor din cauza pandemiei de coronavirus.

Bulgaria este printre puținele state din Europa în care bisericile funcționează normal în perioada Sărbătorilor Pascale.

Dacă cei mai mulţi bulgari au rămas în case, de teama pandemiei de coronavirus, Spaska Gentcheva, o avocată în vârstă de 48 de ani, a declarat că este recunoscătoare pentru că i s-a permis să poată participa la slujba de Florii.

„Am luat o decizie în familia noastră. Un membru al familiei merge la biserică azi, iar ceilalţi stau acasă, respectând măsurile (împotriva coronavirusului)” a spus avocata.

În cadrul eforturilor de a stopa răspândirea noului coronavirus, autorităţile de la Sofia au luat decizia de a închide şcolile, restaurantele şi barurile şi au interzis accesul în parcuri, precum şi circulaţia între oraşe.

Până în prezent Bulgaria a raportat 669 de infecţii şi 28 de decese. Însă a permis accesul la biserici, spre deosebire de vecinele Grecia şi România, de asemenea ţări preponderent ortodoxe, notează Reuters. Aceleaşi reguli se vor aplica şi duminica viitoare când lumea ortodoxă sărbătoreşte Paştele.

Biserica Ortodoxă Bulgară a fost de acord să nu le împartă credincioşilor crenguţele binecuvântate de salcie, conform tradiţiei de Florii, şi s-a angajat să dezinfecteze locurile de rugăciune în mod regulat, în timp ce autorităţile de la Sofia au lansat apeluri către populaţie să rămână acasă.

Crenguţele de salcie sunt de obicei plasate în altarul bisericii, unde sunt binecuvântate de preoţi şi apoi sunt împărţite credincioşilor care le duc acasă şi le aşează la uşă sau la icoană pentru a fi protejaţi de rele.

Decizia de a menţine bisericile deschise a aprins o dezbatere intensă pe site-urile de socializare în Bulgaria, în condiţiile în care numeroşi oameni merg la slujbele de Paşte fără a se duce la biserică în mod regulat şi în restul anului. Mulţi se tem că bisericile ar putea să devină focare de infecţie şi să-i pună în primejdie tocmai pe cei mai vulnerabili – bătrânii – periclitând eforturile colective de a stopa răspândirea bolii.

Bisericile din cea mai mare ţară ortodoxă, Rusia, au fost deschise duminică, dar Biserica Ortodoxă Rusă le-a cerut parohiilor din Moscova şi din regiunile învecinate să-şi închidă porţile dacă vin prea mulți credincioşi.

***

B1TV:

Bulgaria | Purtarea măștilor în contextul răspândirii noului coronavirus devine obligatorie

Bulgaria ia noi măsuri pentru a stopa răspândirea noului coronavirus. Sâmbătă, 11 aprilie, premierul bulgar Boiko Borissov interzice părăsirea domiciliului de către persoanele care nu poartă măști de protecție. Acesta a luat în considereare și faptul că poate nu toată lumea beneficiază de o astfel de mască. Drept urmare, le-a comunicat oamenilor că pot purta o eșarfă cu care să iți acopere partea inferioară a feței, potrivit The Sofia Globe.

Prim-ministrul bulgar Boiko Borissov l-a însărcinat pe ministrul Sănătății, Kiril Ananiev, să emită un ordin prin care toți cetățenii bulgari să fie obligați să poarte măști de protecție atunci când își părăsesc domiciliul. Ordinul va intra în vigoare de duminică, 12 aprilie. De asemenea, Boiko Borissov a mai declarat că cine un posedă o mască poate să poarte o eșarfă.

„Dacă un aveți mască, puteți purta o eșarfă. Cu siguranță nu există nimeni care să nu aibă o eșarfă”, a declarat premierul bulgar în ședința de sâmbătă dimineața.

Potrivit acestuia, se fabrică milioane de măști.

„Am comandat un milion de măști. De asemenea, de la Comisia Europeană, plus fabricile care le produc în mod constant. În plus, toată lumea le poate coase dacă dorește”, a mai adăugat  Boiko Borissov.

În altă ordine de idei, Boiko Borissov a declarat că ministrul finanțelor, Vladislav Goranov, este pregătit să plătească pentru măști gratuite pentru cei care nu își pot permite să le cumpere.

***

Stiri pe Surse:

Paștele în izolare – Autorităţile georgiene îi îndeamnă pe credincioşi să se roage acasă

Autorităţile georgiene au îndemnat vineri credincioşii să se roage acasă, în faţa refuzului persistent al Bisericii de a se plia măsurilor de izolare, cu o săptămână înainte de Paştele ortodox, în plină epidemie de coronavirus, informează AFP potrivit Agerpres.“Să ne rugăm acasă pentru binele nostru al tuturor şi binele ţării noastre“, a declarat Paata Imnadze, director-adjunct al Centrului naţional pentru controlul bolilor, în timpul unei conferinţe de presă.“Adunările în masă, inclusiv în biserici, expun populaţia unui risc serios de contaminare”, a subliniat Tenghiz Ţerţvadze, virusolog şi membru al grupului de acţiune al guvernului georgian pentru lupta împotriva COVID-19.Autorităţile au ordonat în ultimele săptămâni o izolare strictă pentru populaţie, inclusiv o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii şi interzicerea adunărilor de peste 3 persoane.Însă puternica Biserică Ortodoxă din Georgia refuză să se plieze acestor restricţii, respingând inclusiv utilizarea de linguriţe de unică folosinţă pentru împărtăşanie.Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, şi premierul georgian, Giorgi Gakharia, au anunţat la rândul lor că nu vor participa la tradiţionala slujbă de Paşti.Biserica şi-a justificat refuzul de a da curs apelurilor guvernului, dând asigurări că riscul de contaminare este scăzut dacă credincioşii păstrează doi metri distanţă între ei.

Georgia, fostă republică sovietică din Caucaz cu 3,7 milioane de locuitori, a înregistrat până acum 230 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus şi trei decese de COVID-19.

Ceremonia pogorarii Sfintei Lumini la Ierusalim este posibil sa aiba totusi loc/ BULGARIA, APARATA DE CORONAVIRUS DE SFANTUL NICHIFOR CEL LEPROS SI DE… CREDINTA MARTURISITOARE A PRIM-MINISTRULUI SAU, BOYKO BORISOV: “Nu pot inchide bisericile! De la aceasta criza NUMAI DUMNEZEU NE POATE SCAPA!”/ SFANTUL NICHIFOR SE ARATA IN VEDENIE: “Exista un leac si acesta este… SFANTA IMPARTASANIE!”

Viața liturgică a BISERICII ORTODOXE pusă la mare încercare de măsurile extreme luate de autorități. GRECIEI I SE REFUZĂ LITURGHIA, FIE ȘI SUB FORMĂ ”PRESCURTATĂ”. În Cipru, mitropoliții Atanasie de Limassol și Neofit de Morfou fac DIZIDENȚĂ liturgică/ În Bulgaria liturghiile se țin ca și până acum, în Georgia se fac procesiuni publice

IPS TEODOSIE, Sorin Lavric, Silviu Biriș – APELURI LA DESCHIDEREA BISERICILOR CEL PUȚIN PENTRU INVIERE. Presedintele Iohannis cere deja românilor să inteleaga ca nu pot merge la Biserica de Paste (VIDEO). BISERICA GEORGIEI NU INCHIDE BISERICILE: “Hrana spirituala este la fel de necesara ca cea fizica”. BISERICA GRECIEI SOCHEAZA, MUTAND SERBAREA INVIERII INAINTE DE INALTARE, IN MIJLOCUL SAPTAMANII/ In ce conditii se va putea lua Sfanta Lumina de la Ierusalim in acest an?

PATRIARHIA ECUMENICĂ își închide toate bisericile și încetează toate slujbele!/ IPS NATHANIEL, Episcopia Ortodoxă Română din SUA (OCA) a suspendat TOTAL liturghia și toate slujbele bisericești!/ Sinodul Bisericii Rusiei – decizie CONTROVERSATĂ privind dezinfectarea linguriței euharistice/ Biserica Georgiei NU SCHIMBĂ rânduiala slujbelor și a împărtășaniei, rezistând presiunii publice/ SFÂNTUL MUNTE, închis pentru pelerini

PATRIARHUL ILIA al GEORGIEI – mesaj de incurajare in criza pandemica: “AM AVUT O VIZIUNE despre cum omul poate sa infranga CORONAVIRUSUL, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Sfintei Cruci”

“Ar fi trebuit ca bisericile sa fie deschise” – VOCI ALE NORMALITATII in Biserica noastra se ridica IMPOTRIVA FRICII, A PSIHOZEI MEDIATICE – ca parte a unui RAZBOI PSIHOLOGIC care distruge sufleteste pe cei slabi – si a ABUZURILOR in vreme de criza. PARINTELE PIMEN VLAD si PARINTELE ANTIM DAVID (video): “SUNTEM PE O PANTA PERICULOASA IN TOT CEEA CE INSEAMNA VIITORUL BISERICII NOASTRE. Preotii trebuie sa aiba putin curaj! Din mana cui se vor cere sufletele celor care pleaca nespovediti si neimpartasiti?”


Categorii

1. DIVERSE, Biserica Ortodoxa Bulgara, Bulgaria, Pagini Ortodoxe, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Patriarhul Ilia al Georgiei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “BULGARIA si GEORGIA, redutele Ortodoxiei in fata asaltului pandem(on)iei, NU OPRESC CREDINCIOSII DE LA SFINTELE LITURGHII SI DE LA SLUJBA INVIERII. Premierul bulgar ramane NECLINTIT pe pozitii in ciuda presiunilor: “Cum aș putea închide bisericile, ca să nu te poți ruga Lui, Celui fără de Care nu poți face nimic?”/ SFANTA LITURGHIE IN VREMEA CORONAVIRUSULUI (video)

  1. La noi de ce nu se poate?
    Ca o culme a batjocoririi, politia va avea misiunea de a imparti Lumina de Inviere!
    “Ținând cont de decretele prezidențiale nr. 195/16.03.2020 și 240/14.04.2020, cât și de prevederile ordonanțelor militare emise până în prezent, astăzi am semnat împreună cu PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forțelor coordonate în starea de urgență de către Ministerul Afacerilor Interne pentru stabilirea unor acțiuni comune cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an.
    Având în vedere dorința de a se oferi credincoșilor ortodocși o anumită consolare prin distribuirea paștilor și a sfintei lumini venite de la Ierusalim, între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne s-au stabilit următoarele:” (cita condescendenta!) (…)
    Distribuirea sfintei lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, în jurul orelor 19, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune sâmbătă – Poliția națională, Poliția de Frontieră, Jandarmeria, Pompierii, Poliția locală și cadrele Ministerului Apărării Naționale – începând cu ora 20. ”
    sursa: https://www.activenews.ro/stiri/Acord-semnat-intre-MAI-si-Patriarhia-Romana-credinciosii-se-pot-duce-sa-ia-pastile-de-la-biserica-vineri-si-sambata.-Voluntarii-aduc-lumina-Invierii-la-casele-oamenilor-ajutati-de-cadrele-MAI-161046

  2. @ Daciana:

    E o greseala aceasta interpretare. Stiu ca ne doream mai mult, ne doream normalitate, dar… sa primim asa cum se randuieste, e totusi ceva. Ei sunt doar vasele, instrumentele. Nu sunt dusmanii nostri. Daca va uitati la recatiile TURBATE ale dusmanilor Bisericii, veti intelege ca e de bine si ca nu era prevazut sa avem nici macar aceasta mangaiere. Ci sa ramanem pe balcoane, singuri, aprinzandu-ne singuri lumina, cum ne-a “prorocit” Caramitru.

  3. Vazut asa… da, mai bun decit nimic.

  4. Atunci cand scriem pe declarație că mergem după Sfintele Paști, nu poate nici un creștin și nici Patriarhul Daniel sa subînțeleagă altceva decât Hristos prin expresia Sfintele Paști (1 Cor. 5, 7), nici pe o declaratie formala nu putem semna ca numin Sfintele Pasti altceva decat Hristos. Inovația din Ardeal nu ne privește pe noi, În Moldova nu a existat niciodata o astfel de inovație provenita, zic unii de la Reformați. A se citi și Ierom Petru Pruteanu, Artosul Pascal. A se vedea și ce spun alți Părinți de pe facebook (Să nu confundăm “Paștile” nostru care este Domnul Iisus Hristos ce se dăruiește euharistic lumii în Sfântul Potir, cu pâinea care se dăruiește pentru Săptămâna luminată! Zic.)

  5. Speriati de nemultumirea oamenilor, guvernantii au venit cu masurile astea, care, si prin ambiguitatea lor, lasa loc de manevra. Mie mi se pare ca au cedat masiv.
    “Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de 3 persoane.”
    In orase, multe biserici sunt in proximitatea locuintelor, asa ca nu vad de ce nu am iesi afara pentru a primi lumina, chiar langa biserica.

  6. @logos

    nu vad unde au cedat asa masiv …. si noaptea intre 22 si 6 nu reiese ca ar putea ieși altcineva decât preoții și voluntarii. Ieșitul din casa pentru credincioși pentru Sfânta Lumină este intre 20 și 22, ceea ce puteam și până acum, cu excepția celor peste 65 de ani

  7. Pingback: ACORD NEAȘTEPTAT - și BINEVENIT - între PATRIARHIE și MAI privind distribuirea Sfintei Lumini. Inițiativa de „consolare” a credincioșilor stârnește JIHADUL ANTI-ORTODOX. USR protestează, Andrei Caramitru se auto-exclude din BOR (?!), trolli i
  8. Pingback: CRIZA BISERICII CA URMARE A CRIZEI CORONAVIRUSULUI - Reflecții mature de maximă gravitate ale unui arhiereu ucrainean (din Patriarhia Moscovei): "BISERICA TREBUIE SĂ FIE PREGĂTITĂ PENTRU DEZASTRE MARI și pentru a da răspunsuri la REALITATEA AP
  9. @ingrid Iata ca raspunsul a venit prin gura ticalosului de la Cotroceni.

  10. Pingback: O poziție trează și curat ortodoxă din SFÂNTUL MUNTE – SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Mai mult decît de virus, OAMENII SUFERĂ DE PANICĂ
  11. Pingback: În sfârșit, o poziție trează și curat ortodoxă din SFÂNTUL MUNTE – SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Mai mult decît de virus, OAMENII SUFE
  12. Pingback: REDESCHIDEȚI BISERICILE! Arhiepiscopul Teodosie: "BISERICA A FOST ȘI ESTE MARGINALIZATĂ! Relaxarea trebuie să înceapă cu bisericile, pentru că destul au stat închise" (VIDEO)/ CÂND ȘI ÎN CE CONDIȚII se poate intra în biserici și pa
  13. Pingback: APELURI LA DESCHIDEREA BISERICILOR si RESPECTAREA LIBERTATII RELIGIOASE. Vasile Bănescu: "„Biserica Ortodoxă Română va face demersuri firești și riguros argumentate pentru a găsi căile raționale de întoarcere graduală, precaută, dar gra
  14. Pingback: APELURI LA DESCHIDEREA BISERICILOR si RESPECTAREA LIBERTATII RELIGIOASE. Vasile Bănescu: "Biserica Ortodoxă Română va face demersuri firești și riguros argumentate pentru a găsi căile raționale de întoarcere graduală, precaută, dar grabni
  15. Pingback: Un cuvânt de încurajare foarte echilibrat de la un mare trăitor din Muntele Athos
  16. Pingback: Oficial: TOTI PREOTII CARE S-AU IMPARTASIT CU IPS PIMEN AU IESIT NEGATIV LA TESTELE PENTRU COVID-19! Acelasi lucru si la CLUJ, dupa Liturghia din martie de la Mitropolie: NICIUN CAZ DE CORONAVIRUS IN BISERICA, dupa scandalul abject antiortodox creat de pr
  17. Pingback: SĂRBĂTOAREA PAȘTILOR NU A CRESCUT NUMĂRUL INFECȚIILOR CU CORONAVIRUS - recunoaște unul din principalii specialiști din Georgia, țară unde bisericile NU au fost închise
  18. Pingback: Cât ne mai țineți flămânzi? - DESCHIDEȚI BISERICILE! RESPECTAȚI CONSTITUȚIA ȘI LEGEA!/ Medici creștini iluștri și preoți verticali își STRIGĂ INDIGNAREA în CUVINTE PUTERNICE ȘI GRELE adresate inclusiv confraților SLUGARNICI: "Înge
  19. Pingback: Mitropolitul Daniel din Georgia consideră că țara sa nu a avut de suferit din cauza PANDEMIEI pentru că BISERICILE AU FOST DESCHISE. „Dumnezeu va face o minune pentru o națiune care este Îi este credincioasă Lui și patriei. Georgia a avut astfel
  20. Pingback: În sfârșit, o poziție trează și curat ortodoxă din SFÂNTUL MUNTE – SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Biserica este ÎNJOSITĂ ca nicicînd
  21. Pingback: SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Mai mult decît de virus, OAMENII SUFERĂ DE PANICĂ și de IZOLAREA FĂRĂ DE VOIE. Biserica este ÎNJOSITĂ ca nicicînd
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare