REDESCHIDEȚI BISERICILE! Arhiepiscopul Teodosie: “BISERICA A FOST ȘI ESTE MARGINALIZATĂ! Relaxarea trebuie să înceapă cu bisericile, pentru că destul au stat închise” (VIDEO)/ CÂND ȘI ÎN CE CONDIȚII se poate intra în biserici și participa la slujbe în CIPRU și GRECIA? ÎPS IEROTHEOS: “Biserica este tratată mai rău decât supermarketul și decât salonul de coafură”/ GERMANIA: Ramadanul musulmanilor determină ceea ce Paștile creștinilor nu a putut…

1-05-2020 7 minute Sublinieri

RADIO DOBROGEA/ Emisiunea “Presarea Presei” – Marţi – 28 apr. 2020 – Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu:

IPS TEODOSIE, Arhiepiscopul Tomisului (la Romania TV):

Biserica a fost și încă este marginalizată! Oriunde poți să mergi, la magazin, la farmacie, la spital, numai la biserică nu ai voie să mergi. Sperăm să nu mai avem o astfel de situație. Biserica nu a fost pregătită să dea un răspuns celor care au emis această Ordonanță. Dar Biserica este, într-adevăr, discriminată și marginalizată. Credincioșii nu pot să-și exercite dreptul lor la religiozitate. Nu s-a mai pomenit în istorie așa ceva, o perioadă atât de lungă, chiar de Postul Mare și de Sfânta Înviere, să fie lipsiți credincioșii de ceea ce este esențial pentru ei. Puteau să steala distanță, cum a fost la început, și era o situație absolut firească.

Sunt convins că relaxarea trebuie să înceapă cu Biserica, pentru că destul au stat bisericile închise. Credincioșii ne spun: „Ne îmbolnăvim de dorul Bisericii. Ajutati-ne sa venim la biserică, pentru că Dumnezeu ne vindecă! Biserica a fost spitalul tuturor românilor de-a lungul istoriei, este coloana vertebrală a neamului nostru. Cum să fie închisă? Trebuie să gândim în mod firesc. Ce rău a făcut Biserica? Biserica a fost prezentă în toate războaiele de apărare, preoții au fost pe front, și nu singuri, ci cu Sfintele Taine, Biserica nu a lipsit de la ostașii noștri, iar acum, Biserica lipsește din țara ei, din locul ei în care s-a născut...”, a spus ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, la România TV.

***

Averea Bisericii:

Eduard Dumitrache:

Cele trei trepte ale pandemiei spirituale

În pandemia asta am avut parte și de o pandemie secularistă, a lipsei de înțelegere a statului cu biserica. Am văzut trei trepte ale înstrăinării de modelul din Bizanțul lui Constantin cel Mare sau din Bizanțul de mai târziu, din țările valahe.

Cel mai crunt a fost, în mod neșteptat, pentru creștinii greci, unde statul a închis efectiv bisericile sub lacăt. Doar călugării au fost lăsați în pace în mănăstiri și zăvorâți pe dinafară, nu cumva vreun mirean rătăcit de Dor să ajungă bezmetic la liturghie.

Noi românii am fost în ton cu revoluția, pe locul doi. Mormintele au fost puse sub cheie dar păstorii au fost lăsați să slujească singuri în biserici. Deficitari la echipamente pentru medici, am găsit resurse pentru supravegheri speciale cu drona, în noaptea de Înviere. Păstorii care au păstorit au primit bir de 5.000 de euro. Dar au existat și cazuri în care oamenii s-au rugat în lumina girofarelor.

În Georgia sau Bulgaria biserica a fost asumată în lupta cu încornoratul virus. Oamenii în putere au mers duminica la Liturghii și s-au împărtășit, au umplut curțile cu flori desenate regulamentar, la doi metri distanță, pe care le-au polenizat cu dorul lor de Domnul. Au dus în familii nu viruși, ci Viață, cum arată franc indicatorii din statistici.

Oare de ce ne-a fost frică? Cum vrei să lupți cu moartea decât îmbrățișând Viața?!

Cipru: Creștinii ortodocși se întorc pe 4 mai în biserici

Credincioșii ortodocși din Cipru vor putea merge la Sfânta Liturghie începând cu 1 iunie, conform unui anunț făcut de președintele Nicos Anastasiades.

Autoritățile vor să deschidă bisericile în două etape: din 4 mai pentru închinare și rugăciuni personale începând cu 4 mai, iar din 1 iunie complet, pentru toate slujbele religioase.

Față de Cipru, credincioșii din Grecia vor putea participa la Sfânta Liturghie începând cu 17 mai.

Accesul va fi restricționat la 10 persoane în biserică, păstrând normele de igienă și distanțare socială.

Președintele și-a exprimat recunoștința față de arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului „pentru excelenta cooperare și responsabilitatea pe care o demonstrează în rezolvarea unei probleme atât de sensibile”, conform discursului de pe siteul oficial al Bisericii ortodoxe a Ciprului.

Părintele arhiepiscop a declarat pentru Cypres Time că participarea la biserică a credincioșilor va fi făcută adaptat situației care a fost creată de pandemie.

Deoarece cetățenii așteptată cu nerăbdare faza de relaxare a măsurilor restrictive și doresc să participe la Sfânta Liturghie, unii oameni de știință și-au exprimat teama că situația ar putea scăpa de sub control.

Arhiepiscopul Ciprului a declarat că este de prim interes protecția credincioșilor, astfel încât fiecare persoană din biserică va avea un spațiu de 10 m2 . De asemenea, se poate sluji zilnic Sfânta Liturghie astfel încât într-o zi să meargă o parte din credincioși, în altă zi o altă parte.

Ca o ironie a sorții, saloanele de coafură și saloanele de înfrumusețare se vor redeschide în Cipru mai devreme, pe 21 mai. Într-o dezbatere televizată purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe din Grecia, părintele arhiepiscop Hierotheos Vlahos, a întrebat retoric: „Ce este Biserica? Este o asociație? Este un supermarket? Este un salon de coafură până la urmă? Este mai rău decât supermarketul și mai rău decât salonul de coafură?”.

Grecia: Din 4 mai se deschid bisericile. În iunie este posibilă deschiderea Muntelui Athos

Grecia a anunțat că va relaxa măsurile de izolare de săptămâna viitoare. Astfel de luni, 4 mai, bisericle se deschid pentru rugăciune și închinare, iar din 17 mai vor putea fi reluate slujbele religioase, în condiții de igienă specifice campaniei împotriva pandemiei.

Tot de luni grecii vor ieși din casă fără restricții privind declarațiile, măștile fiind obligatorii în magazine și în transportul public. Se deschid și micile magazine şi sunt permise grupurile de maxim 10 persoane.

Guvernul vrea să se revină la normalitate, iar la sfârșitul lunii iunie să permită accesul în insule şi să deschidă granița pentru turism. În acest context devine mai mult ca probabilă deschiderea Muntelui Athos pentru pelerini.

Copiii se vor întoarce la școală pe 11 mai. Grecia a avut până acum 3.000 de cazuri de coronavirus.

***

ÎPS Hieroteos: „Ce este Biserica? Este ceva mai rău decât supermarketul și mai rău decât salonul de coafură?”

„Ce este Biserica? Este o asociație? Este un supermarket? Este un salon de coafură până la urmă? Este mai rău decât supermarketul și mai rău decât salonul de coafură?”, a întrebat retoric Mitropolitul Hierotheos Vlachos, purtătorul de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii din Grecia, într-o emisiune la postul de televiziune SKAI TV.

Aceasta a fost reacția sa în fața anunțului statului că bisericile nu vor putea sluji Sfânta Liturghie în prezența credincioșilor.

„Aștept cu nerăbdare să se revină nu numai la normalitate, ci și la comuniune în jurul Sfântului Potir”, a spus părintele mitropolit, comentând ridicarea treptată a restricțiilor actuale.

„Întrucât problema semnalată este supraaglomerarea, noi vom lua toate măsurile necesare, putem îndeplini toate condițiile cerute”, a subliniat ÎPS Hierotheos din Nafpaktos.

În Grecia 98% din populație este creștin ortodoxă. În acest context slujbele religioase în parohii au fost interzise, iar apoi oficiate doar de către preoți. Oficialii guvernamentali au anunțat că bisericile ar putea fi deschise în prima rundă de relaxare a restricțiilor numai pentru rugăciuni private.

IPS Hierotheos a mărturisit că a simțit un adevărat sentiment de dezamăgire atunci când a fost informat despre decizia statului.

„Ce este Sfânta Liturghie, până la urmă? Este doar o adunare de câțiva oameni? Desigur, putem accepta asta. Dar nu este ceva mai important? Sfânta Liturghie este doar o tradiție folclorică? a continuat purtătorul de cuvânt al Sinodului.

De asemenea, părintele mitropolit s-a întrebat care ar trebui să fie întinderea puterii și a autorității, ce este de fapt al Cezarului și ce trebuie dat lui.

Biserica a fost dispusă să accepte rugăciunea individuală pentru o perioadă, și chiar în cea mai sfântă perioadă a anului Bisericii, „dar dacă acest lucru continuă, trebuie să spunem că suntem creștini ortodocși, nu protestanți”, a spus Eminența Sa.

Cuvântul este asemnător cu luarea de poziție făcută de ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei: Este bine că autoritățile au încredere în patronii de magazine dar credem că și Biserica se poate organiza eficient”.

***

News.ro:

Germania se pregăteşte să redeschidă lăcaşele de cult, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale, sesizată de o asociaţie musulmană

Germania decide joi o redeschidere a lăcaşurilor de cult în anumite condiţii, în pofida epidemiei covid-19, a declarat joi – la o zi după o hotărâre a justiţiei care sancţionează închiderea completă a acestora – o sursă pentru AFP.

Cu condiţiile să se respecte o distanţă minimă între credincioşi şi ca aceştia să poarte o mască, ”adunările religioase se vor putea ţine din nou”, se arată într-un document pregătit de Guverul Angelei merkel.

Documentul urma să fie aprobat joi după-amiaza împreună cu landurile.

Instanţa supremă a justiţiei germane a autorizat miercuri seara – în anumite condiţii – redeschiderea lăcaşurilor de cult, în pofida pandemiei noului coronavirus – punând astfel în discuţie restricţii implementate de autorităţi în vederea opririi răspândirii bolii.

Curtea Constituţională federală a fost sesizată cu privire la acest caz de către o asociaţie musulmană din nordul Germaniei, care contesta interzicerea rugăciunii de vinerea într-o moschee – în plin Ramadan – de către autorităţi locale din Saxonia Inferioară.

Instanţa supremă a dat dreptate asociaţiei şi a infirmat o hotărâre a unui tribunal administrativ, care avea la bază legislaţia privind interzicerea adunărilor, inclusiv religioase, din cauza riscului contaminării cu noul coronavirus.

Judecătorii arară că ”nu pot înţelege că nu este posibil să se ajungă la o evaluare pozitivă cu privire la un caz particular” ca acesta.

Ei au retrimis dosarul la tribunalul competent şi-i cer ca, într-o nouă hotărâre, să ia în calcul ”amestecul în libertatea religioasă”, înscrisă în drepturile fundamentale garantate de Constituţia germană, pe care ”ar reprezenta-o o interdicţie, iar asta mai ales în cursul rugăciunii de vinerea în timpul lunii sfinte a postului Ramadanului”.

Judecătorii subliniază că asociaţia musulmană – din care fac parte 1.300 de credincioşi – a prezentat propuneri vizând o limitare a riscurilor contaminării.

Astfel, se prevedea ca vinerea să nu se organizeze doar o singură rugăciune, ci mai multe, iar credincioşii să poarte măşti de protecţie şi să respecte o distanţă importantă între ei.

Însă acest lucru nu a convins tribunalul administrativ, îngrijorat de faptul că aceste măsuri de precauţie nu pot fi respectate în ziua rugăciunii de vinerea.

Tribunalul a asociat aceste rugăciuni unor concerte sau evenimente sportive şi le-a interzis.

Această sancţiune a Curţii Constituţionale exercită brusc o presiune asupra autorităţilor germane în vederea unei relaxări rapide a restricţiilor legate de noul coronavirus în privinţa lăcaşurilor de cult.

Diverse religii se plâng se tot mai mult, iar cancelarul german Angela Merkel se întâlneşte cu reprezentanţi ai landurilor, competente în domeniul cultului, în vederea definirii unei linii de acţiune comună.

Unele landuri puţin afectate de pandemie, precum Saxonia, au autorizat adunări religioase, iar altele au prevăzut să o facă începând de la jumătatea lui mai, prin restricţii vizând în principal distanţa de respectat între credincioşi şi purtarea măştii.

***

Paul Bașotă

Pe scurt: în Germania sunt interzise slujbele de Paști în biserici, dar sunt permise rugăciunile în moschei pe timpul ramadanului

La începutul lui aprilie, o asociație catolică din Berlin a cerut în instanță o exceptare de la interdicțiile anti-corona, pentru a ține slujba de Paști.

Cererea a ajuns în final la curtea constituțională din Karlsruhe, Bundesverfassungsgericht (BVerfG).

BVerfG a respins cererea.

Curtea a admis că “celebrarea în comun a euharistiei este centrală în catolicism.”

Că nu poate fi înlocuită cu slujbe ținute pe internet.

Și că interdicția constituie o atingere gravă a dreptului la libertate religioasă.

Cu atât mai mult cu cât e vorba de slujba de Paști.

Însă curtea a motivat că o excepție de la interdicție ar putea duce la îmbolnăvirea unor oameni, aglomerarea spitalelor, chiar moartea unora.

Nici măsurile deosebite promise de asociație: menținerea slujbei la sub 50 de persoane, marcarea locurilor pentru a menține distanța, purtarea de măști etc., nu au ajutat.

Și un catolic din Hessen a cerut anularea interdicțiilor privind slujbele religioase.

El a argumentat că interzicerea slujbelor este o măsură disproporționată, care face imposibilă vizitarea bisericilor, și mai ales slujba de Paști.

BVerfG a respins și această cerere.

Cu o motivație similară: viețile oamenilor ar fi puse în pericol, de aceea libertatea religioasă nu are, în acest caz, întâietate.

https://www.die-tagespost.de/…/Bundesverfassungsgericht-bes…
———-
Recent, și o asociație musulmană din Niedersachsen a cerut exceptarea de la interdicții pe timpul ramadanului.
Cererea a ajuns la aceeași curte BVerfG.

Care, de data asta, a dat dreptate reclamantului.

În acest caz, BVerfG a motivat că cererea de exceptare trebuie examinată de către prima instanță.

“Având în vedere atingerea gravă a libertății religioase, căci interzicerea slujbelor în moschei însemnă și interzicerea rugăciunilor de vineri pe timpul lunii ramadan, este greu de justificat că ordonanța nu prevede nici o posibilitate de exceptare…”

Mai ales că “...reclamantul spune ce măsuri va lua… : obligația de a purta mască, marcarea locurilor pentru a menține distanța, organizarea mai multor rugăciuni cu un număr limitat de persoane…”

Și de ce n-a fost la fel în cazul asociației catolice, care făcuse cererea înainte de Paști?

https://www.bundesverfassungsgericht.de/…/2…/bvg20-028a.html

Legaturi:

APELURI IMPORTANTE ALE PREȘEDINTELUI ACADEMIEI ROMÂNE: “Reintrarea românilor în biserici ar spori și eficiența luptei contra acestei teribile molime”. IOAN-AUREL POP cere REDESCHIDEREA BISERICILOR ȘI CIMITIRELOR și atrage atenția asupra pericolului protejării excesive, prin “IZOLAREA DISCRIMINATORIE A BĂTRÂNILOR”: “Izolarea îndelungată ucide ființa umană la orice vârstă. Nu împingeți „bunăvoința” aceasta față de bătrâni și după 15 mai, pentru că ar fi dureros și grav!”

STAREȚUL ATHONIT PARTENIE de la Sfântul Pavel crede că “se pregătește PECETLUIREA OAMENILOR”. “Nu îi forțați pe creștini! DESCHIDEȚI BISERICILE, lăsați lumea să iasă afară, scoateți icoanele, îngenuncheați… NU VĂ ÎNȘELAȚI: NUMAI DUMNEZEU NE VA SALVA!” (video, text)

Oficial: TOTI PREOTII CARE S-AU IMPARTASIT CU IPS PIMEN AU IESIT NEGATIV LA TESTELE PENTRU COVID-19! Acelasi lucru si la CLUJ, dupa Liturghia din martie de la Mitropolie: NICIUN CAZ DE CORONAVIRUS IN BISERICA, dupa scandalul abject antiortodox creat de progresisti. Cum ramane cu PERICOLUL MORTAL al infectarii din Potir si Lingurita, stimati… anti-credinciosi?

S-A UMPLUT PAHARUL RABDARII IN BISERICA ORTODOXA A GRECIEI. Arhiereii Sinodului grecesc acuza DUBLA MASURA si cer imperios REDESCHIDEREA BISERICILOR, dupa ce prim-ministrul Mitsotakis a comis un act de SFIDARE, participand la un CONCERT PUBLIC al unei artiste!/ In CIPRU, Mitropolitul ATANASIE DE LIMASSOL solicita Arhiepiscopului Hrisostom sa reuneasca Sfantul Sinod

MITROPOLITUL NEOFIT (Cipru) – MARTURISIRE DESCHISA de Florii despre PRIGOANA CRESTINILOR prin INCHIDEREA BISERICILOR sub motivul pandemiei, cand tocmai in ele se afla MEDICAMENTUL SALVATOR. “Asa cum au drepturi ateii, au drepturi si credinciosii. Si simt ca azi drepturile credinciosilor sunt incalcate”

BULGARIA si GEORGIA, redutele Ortodoxiei in fata asaltului pandem(on)iei, NU OPRESC CREDINCIOSII DE LA SFINTELE LITURGHII SI DE LA SLUJBA INVIERII. Premierul bulgar ramane NECLINTIT pe pozitii in ciuda presiunilor: “Cum aș putea închide bisericile, ca să nu te poți ruga Lui, Celui fără de Care nu poți face nimic?”/ SFANTA LITURGHIE IN VREMEA CORONAVIRUSULUI (video)

“Ar fi trebuit ca bisericile sa fie deschise” – VOCI ALE NORMALITATII in Biserica noastra se ridica IMPOTRIVA FRICII, A PSIHOZEI MEDIATICE – ca parte a unui RAZBOI PSIHOLOGIC care distruge sufleteste pe cei slabi – si a ABUZURILOR in vreme de criza. PARINTELE PIMEN VLAD si PARINTELE ANTIM DAVID (video): “SUNTEM PE O PANTA PERICULOASA IN TOT CEEA CE INSEAMNA VIITORUL BISERICII NOASTRE. Preotii trebuie sa aiba putin curaj! Din mana cui se vor cere sufletele celor care pleaca nespovediti si neimpartasiti?”

IPS TEOFAN: “Când Hristos e pe Cruce, noi unde am putea fi?”

PLÂNSUL PREASFINȚITULUI MACARIE STRIGĂ LA CER împotriva CRIMELOR și NEDREPTĂȚILOR făcute lui Dumnezeu și oamenilor simpli: “CE-AȚI FĂCUT CU HRISTOS? Ce-ați făcut cu toți nevinovații acestei lumi, cu toți cei înfometați și asupriți pentru meschine interese? Vor să ne facă să trăim într-O LUME ÎN CARE HRISTOS SĂ FIE PUS SUB CARANTINĂ, în care comuniunea euharistică să nu mai fie posibilă”

PREASFINȚITUL IGNATIE al Hușilor (și video): “SĂ NU-I CREDEȚI pe cei care vă spun că a fi credincios înseamnă doar A TRĂI CREDINȚA ÎN INIMA NOASTRĂ, a fi om bun, a avea lumina în suflet. ESTE FALS! Noi avem nevoie de HRISTOS DIN ÎMPĂRTĂȘANIE, pe care Îl primim într-un cadru liturgic. SLUJBELE BISERICII nu ţin de exteriorul vieţii în Hristos, nu sunt simple ritualuri!”/ Cum a fost Sărbătoarea Învierii în vremea noii molime: CA ACUM 2000 DE ANI, CU BISERICILE ÎNCHISE ȘI PĂZITE MILITAR…

PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, MĂRTURISIRI (NE)AȘTEPTATE în PASTORALA de Paști din vremea bisericilor goale: “BISERICA NU SUNTEM DOAR NOI, SLUJITORII. Acum funcţionăm incomplet. Pe planul credinţei, PANDEMIA s-a dovedit a fi mai malefică şi mai vicleană decât orice REGIM TOTALITAR prin care au trecut înaintaşii noştri. Slujirea Tainei SFINTEI EUHARISTII este unica RAȚIUNE DE A FI A BISERICII a Bisericii”

Veniti de primiti Lumina! – INVIEREA DOMNULUI SUB DICTATUL “CORONEI”. Marturii tulburatoare, meditatii planse si trairi sfasietoare de la EROII UMILI(TI) ai acestor zile – PREOTI, VOLUNTARI si simpli CREDINCIOSI “exilati” in afara bisericilor, traind Sarbatoarea “cu lacrimile înnodate în barbă”, “cu inima jumătate cioburi, jumătate cer” (si VIDEO)/ MESAJUL LUI MIHAITA NEȘU: “Avem nevoie de Dumnezeu, dragi prieteni! Avem mare nevoie de puterea lui Dumnezeu din Sfintele Taine”

CRIZA BISERICII CA URMARE A CRIZEI CORONAVIRUSULUI – Reflecții mature de maximă gravitate ale unui arhiereu ucrainean (din Patriarhia Moscovei): “BISERICA TREBUIE SĂ FIE PREGĂTITĂ PENTRU DEZASTRE MARI și pentru a da răspunsuri la REALITATEA APOCALIPTICĂ a viitorului” – (Problematizări care ar trebui să intre în mod imperios și în atenția ierarhilor români)

STATUL – PENTRU PREOTI, CIUMA (si biserici inchise), PENTRU MULTI ALTII, SALARII SI PENSII SPECIALE…

NOUA RELIGIE A CORONAVIRUSULUI. Campanie OUTDOOR în București și Iași cu „ICOANE” COVID-19 CU MEDICI, după modelul icoanelor cu Pantocrator. Cine a plătit pentru posterele răspândite prin toată țara?/ REACȚIA LUI VASILE BĂNESCU, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei


Categorii

Cipru, Germania, Grecia, Ierarhi din Cipru, IPS Hierotheos Vlachos, IPS Teodosie Petrescu, Parinti greci si athoniti, Preoti si duhovnici romani, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “REDESCHIDEȚI BISERICILE! Arhiepiscopul Teodosie: “BISERICA A FOST ȘI ESTE MARGINALIZATĂ! Relaxarea trebuie să înceapă cu bisericile, pentru că destul au stat închise” (VIDEO)/ CÂND ȘI ÎN CE CONDIȚII se poate intra în biserici și participa la slujbe în CIPRU și GRECIA? ÎPS IEROTHEOS: “Biserica este tratată mai rău decât supermarketul și decât salonul de coafură”/ GERMANIA: Ramadanul musulmanilor determină ceea ce Paștile creștinilor nu a putut…

  1. Imi este dor sa ma intorc la biserica dar atitudinea asta e deranjanta. Nu doar biserica e atacata si marginalizata, ci “toti” suntem atacati. Intregul glob a suferit si sufera si va suferi amarnic. Ne simtim jigniti noi mirenii cu asemenea comentarii in conditiile in care oameni total nevinovati si muncitori isi pierd in mod nemeritat locurile de munca, afacerile pt. care au muncit pe branci, nu stiu ce vor face cu familiile si cu viitorul lor. Toata lumea e batjocorita, nu doar biserica. As vrea sa vad o atitudine mai smerita si mai inteleapta, nu plangere de sine, si in cealalta extrema – cersitul in fata guvernului.

  2. @ana

    De plângere de sine e vorba, sau despre a nu tăcea?

  3. @ Ana:

    Nu ar trebui sa va deranjeze, daca iubiti Biserica. Biserica nu inseamna preotii (de altfel nu lor le-a fost interzis sa slujeasca!). Cu adevarat toti suntem atacati, dar Biserica nu este oarece lucru printre altele in lumea asta. Si contextul se refera la comparatiile injositoare cu hipermarketurile si cu alte institutii lumesti.

  4. Hristos a inviat !! Se deschid si la noi biseriricile cat de curand ce face Germania face si Grecia ce face Grecia face si Romania parca sunt toate intelese si legile se fac la fel …….!!Intrebarea este unde sunt ierarhii nostrii?? doar noi suntem sarea pamantului ….ierarhii greci au facut presiuni groaznice presiuni asupra guvernului si totusi cu mila Domnului se redeschid ai nostrii ce fac?

  5. Eu, cand a sosit corona-time si au instituit starea de urgenta (de obicei cand dau de greu):
    https://www.youtube.com/watch?v=usWnzwSGpbs

  6. Dureros, cu exceptia lui IPS Teodosie/PS Macarie liniste din partea ierarhilor. Nu le inteleg tacerea, chiar le este frica de virus! Am impresia ca clericilor le e mai frica de corona decat mirenilor. Sau adevarul e ca au ajuns cu totul sub talpa conducerii politice. Unde e marturisirea lui Hristos?

    Imi rasuna in minte raspunsul Sf. Apostoli Petru si Ioan din FA 4, 19:
    “Judecați dacă înaintea lui Dumnezeu este drept să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu”

  7. @ ES:

    Si PS Sebastian. Nu e frica de virus, cat de frica de Patriarh, de autoritati etc. Si o obisnuinta a cuminteniei.

  8. @admin:
    Cred ca ascultarea fata de Patriarh ar trebui sa mearga pana intr-un anumit punct, deja consumat de mult timp. Daca devii prea “cuminte” e foarte probabil sa ajungi batjocorit si in lantul asupritorului din care nu mai poti scapa. Iar colaborarea BOR (in primul rand prin Patriarhul Daniel) cu conducerea politica nu mi se pare tocmai “ortodoxa”, chiar daunatoare pt viata Bisericii (sa ne amintim doar de incercarea de cooperare cu MAI pt aducerea Sf Lumini), cel putin pt mine personal.

    Ascultand ultimele doua duminici Sf. Liturghie la radio, IPS Teofan a mentionat dorinta noastra, a tuturor, in aceasta perioada de “molima” de coronavirus, clerici si mireni, de a fi din nou impreuna in biserici In gandul meu: “Ce molima bre?” O fi molima, dar nu de virus. Poate molima de saracie, de singurate, deznadejde, de viclenie si manipulare…

  9. @ ES:

    De acord… Colaborarea cu MAI nu ar fi fost rea, altminteri. Am discutat atunci. Sa speram ca si acum se discuta, chiar daca nu la vedere. Daca nu, e grav.

  10. @admin, @ES

    Faptul că nu ar fi fost rea colaborarea cu MAI (propunere de colaborare care m-a făcut inițial pe mine, care urmărisem anterior opinia lui Ion Cristoiu pe această temă, să mi se pară anapoda să vină (și) poliția cu Sfânta Lumină), mi-a fost ,,revelată” de reacția furibundă a ex-președintelui Băsescu la adresa ministrului de interne Marcel Vela, considerat principalul vinovat pentru această propunere de colaborare. Ex-președintele Băsescu s-a temut ca de foc de o eventuală apropiere sufletească între poporul dreptcredincios și polițiști, jandarm și soldați (armată). De aceea proeuropeanul Băsescu a reacționat atât de furibund (Dumnezeu să-l ierte și să-l lumineze).
    P.S. Rareș Bogdan a găsit momentul potrivit pentru a-și face capital electoral, pe fondul lipsei de reacție a Patriarhiei și a Cancelariei Sfântului Sinod.

    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  11. Nu înțeleg de ce i-a sfătuit pe enoriași să se adreseze Prefecturii de Constanța și nu Președintelui Iohannis ??? Aaa, fiindcă el este eparh acolo… Dar de ce nu au preluat și ceilalți ierarhi inițiativa, la nivelul întregii țări ? Ca să îi facă loc lui Rareș Bogdan să ia el primul această inițiativă la nivel național ???

  12. @Romil

    “Rareș Bogdan a găsit momentul potrivit pentru a-și face capital electoral, pe fondul lipsei de reacție a Patriarhiei și a Cancelariei Sfântului Sinod.”

    Poate, problema insa, dpmdv, nu este aici care e psihologia si intentia ascunsa a lui RB, ci vidul de reactie din partea Bisericii pe fondul caruia, asa cum f bine observa fratia ta, el a reactionat. Asta e ce cred ca ar tr sa ingrijoreze: am ajuns ca Biserica sa fie aparata de politicieni (din motive mai mult sau mai putin cunoscute de noi), in loc sa fie aparata de ierarhi. Teribil.
    (ca fapt divers: Rares Bogdan a sustinut si referendumul pro familie)

  13. PS (@Romil): foarte interesanta si pertinenta observatia legata de reactia lui Basescu.
    Intr adevar, s au temut de o ‘fraternizare’ intre fortele de ordine si popor. Cele dintai fiind indoctrinate sistematic – in logica exercitiului abuziv al puterii care le instrumentalizeaza – sa se delimiteze de cel de al doilea, sa uite ca fac parte din el de fapt. Mai grav e ca au fost destule voci crestine care, cand a aparut propunerea, au reactionat instantaneu in aceeasi ‘logica’ perfida. Ceea ce iarasi este un mare semn de alarma vis a vis de propensiunea asta pt enclavizare, pt exclusivism, care nu are de fapt nimic de a face cu chemarea fundamentala a crestinismului (‘iubiti va unii pe altii’), si care, de fapt, se suprapune perfect logicii de functionare a elitelor. Translatata doar in alt registru.

  14. IMPORTANT: Platforma Impreuna a demarat o initiativa ref. la deschiderea bisericilor si face in acelasi timp un apel la sustinere a acestui demers juridic:

    Procedură prealabilă acționării în instanță pentru încălcarea exercițiului libertății de credință

    Președintelui României,
    Președintelui Senatului României,
    Președintelui Camerei Deputaților,
    Prim-ministrului Guvernului României,

    Subscrisa, Platforma Civică Împreună, constatând lipsa lăcașurilor de cult din enumerarea spațiilor care vor fi redeschise începând cu 15 mai, vă înaintăm prezenta

    Procedură prealabilă acționării în instanță pentru încălcarea exercițiului libertății de credință

    Preambul:
    Potrivit Decretului de instituire a stării de urgență emis de Președintele României, pe data de 15 mai 2020, încetează starea de urgență declarată în temeiul OUG 1/1999 modificată.
    Pe perioada acestei stări de urgență, libertatea de credință a fost practic anihilată în România, atât la nivel colectiv, cât și la nivel individual, prin îngrădirea cetățenilor care nu sunt clerici a oricărui exercițiu al acesteia, indiferent dacă privea participarea individuală la slujbe, dreptul de a avea acces ori de a-i fi administrate Sfintele Taine, fiind interzis inclusiv liberul acces în incinta curților lăcașurilor de cult în afara serviciului religios.
    Din punct de vedere al istoriei vieții liturgice în România, dar și al evoluției modului de respectare al libertății de credință la noi în țară de-a lungul timpului, cetățenii români nu au mai cunoscut vreodată în istoria societății românești o astfel de anihilare a exercițiului libertății de credință.

    Situația prezentă:
    A fost anunțat public de către Președintele României că începând cu 15 mai 2020 vom intra într-o ,,așa-numită stare de alertă”.
    Analizând juridic reglementarea incidentă acestei noi stări, se constată cu titlu de precizare prealabilă că, potrivit art. 4 alin. 1 lit. b din OuG 21/2004, interpretat atât prin metodă sistematică, cât și teleologică, starea de alertă se declară ,,în cazul iminenței amenințării sau producerii situației de urgență”. Cu alte cuvinte, situația de urgență care a fost considerată atât de întemeiată de Președintele României încât să decreteze stare de urgență pe o perioadă de 60 de zile, ar fi putut fi precedată de declararea unei stări de alertă, textul dispoziției legale fiind fără putință de tăgadă sub aspectul caracterului prealabil din punct de vedere logic al ,,iminenței amenințării”. Se observă că amenințarea, iminența sunt, din punct de vedere logic, prealabile producerii riscului care a determinat declararea stării de urgență, ceea ce nu este cazul în speță, starea de urgență încetând pe 15.05.2020.

    Strict cu privire la ce măsuri se pot dispune pe timpul acestei “așa-numite” stări de alertă, este foarte clar stipulat în art. 4 din OuG21/2004 că se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forță majoră, fără să avem decretată ori măcar definită o stare de forță majoră, cel puțin una în condițiile riguroase pe care le prevede Dreptul pentru starea de forță majoră. Este de asemeni în mod expres prevăzut în Ordonanța 21/2004 că măsurile astfel dispuse numai în mod necesar pentru înlăturarea stării de forță majoră trebuie oricum să fie proporționale cu situațiile care le-au determinat și să se aplice cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege, ele fiind stabilite prin acte administrative ,,regulamente, planuri, programe sau documente operative aprobate prin decizii, ordine sau dispoziții emise conform reglementărilor în vigoare” și care potrivit art. 45 din OUG 21/2004 pot fi supuse unor acțiuni în anularea lor în contencios-administrativ. Practic, este vorba despre simple acte administrative.
    Restrângerea libertătii constitutionale de credintă nu poate fi realizată prin astfel de acte administrative dispuse în baza OuG 21/2004, măcar si numai pentru că, potrivit art. 115 alin 6 din Constitutia României ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Așadar nu putem fi în prezența unei restrângeri în temeiul acestei OuG 21/2004 în baza căreia Presedintele ne-a anunțat instituirea unei “așa-numite stări de alertă”, declarate printr-o “Hotărâre” (art. 4 alin. 5 din OuG 21/2004).
    Am demonstrat mai sus că în perioada stării de urgență, exercițiul libertății de credință – garantată constituțional – a fost complet anihilat pentru cetățenii români, cu excepția clericilor. Pentru starea de alertă anunțată, anihilarea sau restrângerea exercițiului de credință nu poate fi făcută decât printr-o lege, atât datorită prevederilor constutiționale și legale mai-sus enunțate, dar și pentru art. 4 din OUG 1/1999 care prevede posibilitatea restrângerii exclusiv până la încetarea stării de urgență (ea însăși numai în măsura respectării art. 53 din Constitutie).

    *

    În aceste condiții, dincolo de încălcările constituționale pe care le-am trăit ca societate creștină în ultimele două luni, vă solicităm ca în perioada acestei stări de alertă să permiteți accesul creștinilor:

    a) în curțile lăcașurilor de cult la o distanță de 1,5 m unul de altul, pe timpul serviciilor religioase desfășurate de slujitorii bisericii în interiorul acesteia, cu respectarea tuturor măsurilor impuse de autoritățile medicale în privința igienizării și protejării individuale,

    b) precum și în interiorul lăcașurilor de cult în afara duratei serviciilor religioase, în mod individual, nu mai mult de trei persoane odată, cu respectarea acelorași măsuri și cu igienizarea obligatorie ulterioară a lăcașurilor.

    În ipoteza în care nu veti da curs acestei cereri rezonabile a societății civile creștine, refuzul reprezintă o nouă sfidare dovedit anti-creștină prin caracterul discriminatoriu aplicat creștinilor raportat la liberul acces al cetățenilor României în oricare alt spațiu public decât incinta lăcașurilor de cult.
    Prezenta constituie procedură prealabilă administrativă urmată de acționarea în contencios administrativ, dar și de solicitarea de daune pentru consecințele caracterului discriminatoriu al măsurilor aplicate.

    Mihai Gheorghiu
    Președinte

  15. Pingback: APELURI LA DESCHIDEREA BISERICILOR si RESPECTAREA LIBERTATII RELIGIOASE. Vasile Bănescu: "„Biserica Ortodoxă Română va face demersuri firești și riguros argumentate pentru a găsi căile raționale de întoarcere graduală, precaută, dar gra
  16. Ramadanul musulmanilor a reusit ceea ce Pastele crestinilor nu a facut pentru ca:
    0. crestinii sunt pe cale de disparitie.
    1. musulmanii sunt multi si inca mai vin
    2. astia nu stau mult sa se gandeasca pana sa scoata sabia (a se citi, sa faca atentate). Ba nene, pe ei nu-i intereseaza statul, daca nu e musulman, clar?

    Intelegeti deci care este motorul care invarte astazi lumea? FRICA. De orice: de boala, de moarte, de saracie, de neplaceri in general. Numai frica de Dumnezeu a disparut.

    Dar, in plina nebunie cu WFH si scoala on-line, ia uitati ce am gasit: https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Gradinita-devine-OBLIGATORIE-pentru-copiii-de-cinci-ani-din-aceasta-toamna-161352

    Pai, daca nu ar fi tragic, ar fi chiar comic! Va dati seama, sa faci gradinita on-line!

  17. Pingback: APELURI LA DESCHIDEREA BISERICILOR si RESPECTAREA LIBERTATII RELIGIOASE. Vasile Bănescu: "Biserica Ortodoxă Română va face demersuri firești și riguros argumentate pentru a găsi căile raționale de întoarcere graduală, precaută, dar grabni
  18. Pingback: PREASFINȚITUL IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, APEL LA RAȚIUNE ȘI ÎNȚELEPCIUNE CĂTRE AUTORITĂȚI: "Nu mai țineți creștinii departe de bisericile lor! Altfel, nu ne vor ajunge toate medicamentele să-i tratăm de depresie, d
  19. Pingback: DESCHIDEREA BISERICILOR in România (video): RAED ARAFAT si NELU TATARU nu le includ pe lista de "RELAXARI" de pe 15 mai, ci abia din IUNIE, in timp ce premierul ORBAN si alti lideri liberali LASA LOC INCA DISCUTIILOR/ Dupa incheierea unui proto
  20. Pingback: Cât ne mai țineți flămânzi? - DESCHIDEȚI BISERICILE! RESPECTAȚI CONSTITUȚIA ȘI LEGEA!/ Medici creștini iluștri și preoți verticali își STRIGĂ INDIGNAREA în CUVINTE PUTERNICE ȘI GRELE adresate inclusiv confraților SLUGARNICI: "Înge
  21. Pingback: ÎPS TEOFAN (video + text): “MARE ESTE NERĂBDAREA NOASTRĂ SĂ NE REVEDEM, participând la Sfânta Liturghie, împartășindu-ne cu Trupul și Sângele Domnului – NU DUPĂ ALTE MODALITĂȚI PE CARE NI LE INSPIRĂ UNII ȘI ALȚII, ci după râ
  22. Pingback: ARAFAT PUNE BISERICILE ÎN TOPUL LISTEI ROȘII A LOCURILOR PERICULOASE DE TRANSMITERE A COVID-19. Oficialul citează fără a fi verificat o listă atribuită OMS. Dar care sunt datele empirice din România?/ ARHIEPISCOPUL TEODOSIE „se întoarce” cu n
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare