DICTATURA „DIVERSITATII” FACE NOI VICTIME. Israel Folau, EXCLUS din nationala de rugby a Australiei pentru opiniile sale religioase/ Avertisment pentru un LIKE incorect-politic!/ Fotbalist croat, OBLIGAT sa poate curcubeul LGBT/ Angajata a unei scoli din UK, concediata pentru o petitie-protest fata de educatia sexuala pro-LGBT/ Universitatea YALE nu mai da burse studentilor cu convingeri CRESTINE

19-04-2019 9 minute Sublinieri

Cătălin Sturza, Adevărul: 

Unul dintre cei mai buni rugbiști ai Australiei și ai lumii concediat din cauza unor opinii incorecte politic

Israel Folau este cel mai bun marcator de eseuri din istoria Super Rugby, una dintre cele mai puternice competiţii de rugby din lume. De asemenea, el este cel mai cunoscut şi cel mai bine plătit jucător de rugby al Australiei. În acelaşi timp, Israel Folau este şi un creştin evanghelic asumat.

Săptămâna trecută, Israel Folau a reacționat la știrea că Tasmania a devenit primul stat australian unde parlamentul a votat ca părinții să „opteze” pentru genul copilului pe certificatul de naștere – cu alte cuvinte, că părinții pot alege „genul” copilului în funcție de preferințele lor. El a scris pe Twitter că „diavolul a orbit atât de mulți oameni în lume – și singurul mod de a ne elibera este să ne întoarcem la Iisus Hristos”.

Citatele din Apostolul Pavel de pe Instagram și concedierea lui Folau

Într-o altă postare, făcută pe Instagram, Israel Folau a adăugat un citat din Apostolul Pavel, din Epistola către Galateni. Citatul dat de Folau este acesta: „Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni 5, 19-21; folosesc traducerea de pe www.bibliaortodoxa.ro). Citatul era însoțit de o imagine care întărea ideea că cei care nu se pocăiesc vor ajunge în iad – și de un îndemn la pocăință: oamenii își pot schimba viața dacă se întorc la Iisus Hristos. Imaginea se bazează pe un citat din Corinteni 1, 6:9-10 – tot din Apostolul Pavel: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.”

Federația de rugby a Australiei l-a avertizat pe Folau arătând că „conținutul postat este inacceptabil”. Mulți jurnaliști și comentatori australieni și internaționali l-au acuzat pe Folau de „homofobie”și de „discursul urii”. Un editorialist de la Sydney Morning Herald a scris că Israel Folau trebuie „concediat urgent și fără discuții de peste tot” – cel puțin, până se „pocăiește” pentru convingerile sale creștine.

Apoi federația i-a reziliat contractul de jucător profesionist, iar selecționerul Naționalei Australiei a anunțat că nu îl va convoca la Cupa Mondială din Japonia din cauza afirmațiilor cu „caracter homofob”. Decizia vine la doar câteva săptămâni înainte de Cupa Mondială – în condițiile în care Folau fusese unul dintre jucătorii cu un rol-cheie la cucerirea medaliei de argint, la Cupa Mondială din Anglia din 2015.

La 30 de ani, Israel Folau se află într-un moment de vârf al carierei, și a semnat recent un contract contract cu echipa de club New South Wales Waratahs, unde ar fi urmat să rămână până în 2022.

„Voi susține în continuare ceea ce afirmă Biblia”

Folau a declarat pentru ziarul Sydney Morning Herald că nu intenționează să dea în judecată Federația Australiană de Rugby și s-o acuze de discriminare religioasă. Întrebat dacă va renunța la cariera de jucător profesionist de rugby, el a răspuns: „Indiferent care este voia Sa, fie că e ca eu să continui să joc, fie că nu, sunt mai mult decât bucuros să fac ceea ce El își dorește ca eu să fac”. A arătat că îi va lipsi jocul de rugby, însă „Credința în Iisus Hristos este pe primul loc.”

Israel Folau a mai adăugat:Voi susține în continuare ceea ce afirmă Biblia. Voi împărtăși aceste lucruri cu dragoste. Pot să văd și cealaltă față a monedei, unde reacțiile oamenilor reprezintă exact opusul felului în care eu împărtășesc aceste lucruri. (…) Îi iubesc pe toți cei care spun lucruri negative despre mine… Aleg să îi iubesc, deoarece Dumnezeu îi iubește.”

Billy Vunipola avertizat pentru un like dat postării lui Folau

Rugbistul englez Billy Vunipola l-a susținut pe Folau dând like postării acestuia de pe Instagram. El a arătat că „vine un moment în care insultați lucrurile în care eu cred încă din copilărie, în care trebuie să spun – gata, e suficient. Ceea ce Folau spune nu este că nu îi place de acești oameni sau că nu îi iubește. Ceea ce spune este că felul cum ne trăim viețile trebuie să fie mai aproape de felul cum Dumnezeu a intenționat ca noi să ne trăim viețile”.

Vunipola a primit un avertisment de la clubul londonez Saracens pentru like-ul pe care l-a dat postării lui Folau de pe Instagram. Avertismentul va fi reţinut în istoricul său disciplinar pentru o perioadă de cinci ani şi poate fi luat în calcul într-o viitoare procedură disciplinară.

În timpul ceremoniei religioase de pe 14 aprilie de la biserica evanghelică din Kenthurst, unde a participat și Folau, s-a vorbit despre „persecuție religioasă” în cazul lui Folau. Jucătorul de rugby a fost felicitat pentru „curajul” său de a nu se dezice de învățătura biblică.

Paradoxul „cazului Folau”

Este adevărat că forma pe care a dat-o Folau mesajului său de pe Instagram – în special în textul de pe imagine – este una discutabilă. Folau putea să spună strict că el crede că aceste comportamente nu reprezintă o „normă”, ci, din punct de vedere al teologiei morale creștine, ele reprezintă un păcat. Dar aceasta este ceva oarecum secundar. Discuția, aici, este despre faptul că Israel Folau a fost atacat și demis pe baza unui mesaj exprimat strict pe plan religios. Mesajul lui Folau nu a atins, în nici un fel, planul secular, nu a făcut nici o referință la vreo componentă juridică sau socială. Așadar, dacă cei care l-au acuzat și demis pe Folau sunt atei sau anticreștini, așadar nu cred în dogma creștină, de ce au fost deranjați de referințele strict teologice din mesajele lui Folau?

De exemplu, dacă susții că nu crezi în Moș Nicolae, de ce ai fi deranjat dacă cineva scrie pe Instagram că toți cei care nu sunt cuminți vor primi de Moș Nicolae o nuia, dacă nu își schimbă comportamentul (iar Moș Nicolae le va aduce multe daruri minunate, dacă și-l schimbă)? Aș putea fi deranjat dacă cineva se referă la nuia și o descrie drept „noduroasă” sau „contondentă” și l-aș putea acuza de „fundamentalism”. Dar asta nu schimbă problema de fond: omul se referă la ce crede el, strict în planul credinței lui. În mod evident, el nu cere ca Statul sau autoritățile publice să îmi aducă o nuia. Dar eu susțin, în continuare, că nu cred în Moș Nicolae sau în Iepurașul de Paște, așadar de ce mă atinge în vreun fel acest lucru? Pe de altă parte, dacă cei care l-au atacat și demis pe Folau sunt creștini și cred cu adevărat în virtute, în păcat și în iad, atunci Folau nu a făcut decât să exprime, chiar dacă într-o formă discutabilă, un adevăr dogmatic.

În orice caz, penalizarea convingerilor incorecte politic, care însă nu atentează în nici un fel la integritatea altor persoane, a fost dusă în acest caz până la extrem, în raport cu activitatea de performanță a unui mare sportiv; fapt care creează un precedent grav. Se pune întrebarea: ce regulament intern a încălcat Israel Folau care să-l descalifice total din punct de vedere sportiv? Sau ce legătură are rugbiul cu convingerile religioase ale cuiva? De ce anume Folau devine incompatibil cu sportul de performanță pentru niște postări cu un mesaj religios de pe Twitter și Instagram, și pe baza căror norme – mai ales în condițiile în care contractul lui Folau nu are inclusă nici o cauză cu privire la folosirea social media? Două articole care discută această întrebare, pe rugbypass.com și pe dailymail.co.uk. De aici tragem concluzia unui caz grav de persecuție religioasă și de terorizare socială a celor care îndrăznesc să exprime public convingeri religioase incorecte politic – a se vedea și sancționarea pe cinci ani a lui Billy Vunipola, pentru un like dat postării de pe Instagram a lui Folau.

Cătălin Sturza, Adevărul:

Încă un pas de la „acceptare” la „celebrare”: Josip Brekalo obligat să poarte însemne care contravin credințelor sale religioase

Jucătorul croat Josip Brekalo a refuzat să poarte o banderolă de căpitan cu însemnul curcubeului – simbolul „comunității LGBT” – pentru echipa VfL Wolfsburg, din Bundesliga, unde evoluează. Brekalo, în vârstă de 20 de ani, a invocat pentru refuzul său motive religioase: faptul că este creștin.

Josip Brekalo este considerat unul dintre cei mai buni atacanți nu doar din Bundesliga, ci și din Europa. Este un jucător-cheie în Echipa națională a Croației U21, iar antrenorul Zlatko Dalić a declarat că este un candidat foarte puternic pentru Echipa națională de seniori a Croației – vicecampioana mondială la Campionatul Mondial de anul trecut.

Brekalo a fost acuzat de „homofobie”, în urma declarației că nu va purta curcubeul deoarece acest gest s-ar opune credințelor sale religioase.Am fost crescut într-o familie foarte religioasă, așadar, dacă cineva alege un alt mod de viață, eu nu am nimic împotrivă, deoarece este alegerea acelei persoane; dar eu nu trebuie și nu vreau să port un simbol special pentru altcineva, simbol care se opune credinței mele creștine, a declarat Brekalo.

Brekalo obligat să poarte un tricou cu însemnul curcubeului

Clubul Wolfsburg a ignorat obiecțiile jucătorului, și a hotărât că va continua politica prin care toți căpitanii tuturor echipelor, de la juniori la seniori, vor fi obligați să poarte banderola cu însemnul curcubeului, până la sfârșitul sezonului.

După refuzul lui Brekalo, acestuia i s-a impus să poarte un tricou cu steagul LGBT (vedeți poza de deasupra). În luna martie, pentru „Diversity Weeks”, Wolfsburg a postat pe Twitter poza cu Brekalo purtând tricoul cu însemnul curcubeului. VfL Wolfsburg nu a postat, cu acea ocazie, decât două poze pe Twitter, dintre care una cu Brekalo.

Brekalo a fost cumpărat de Wolfsburg de la Dinamo Zagreb acum doi ani, pentru 10 milioane de euro. În cei doi ani petrecuți în Bundesliga, el a jucat 49 de meciuri, a înscris șapte goluri, și a dat patru pase decisive pentru Wolfsburg și Stuttgart.

Ce spun reglementările FIFA în privința mesajelor sau imaginilor speciale de pe echipamente?

Se pune întrebarea – în baza cărui regulament poate fi obligat un jucător să poarte însemne care contravin credinței sale religioase sau obiecțiilor de conștiință? Ce spun reglementările FIFLA în privința mesajelor sau imaginilor speciale de pe echipamentul jucătorilor?

„Echipamentul jucătorilor nu trebuie să aibă nici un fel de slogan politic, religios, sau personal, nici un fel de declarații sau de imagini” – conform Regulii 04.5.

Conform Regulamentului FIFA, au voie echipele să oblige jucătorii să poarte simboluri cu care ei nu sunt de acord, sau să îi amenințe dacă ei refuză să poarte astfel de simboluri?

„Integritatea Personală și Mentală: Persoanele care se supun acestui cod vor proteja, respecta și ocroti integritatea și demnitatea personală a altora… Amenințările, promisiunea unor avantaje sau forțarea sunt interzise, în mod special.” (Statutul FIFA, Articolul 23, 1/5)

Au voie echipele să discrimineze, pe baza religiei sau a opiniei jucătorilor?

„Discriminarea de orice formă împotriva unei țări, persoane private sau grup de oameni pe baza rasei, culorii pielii, etniei, naționalității sau originii sociale, genului, dizabilității, limbii, religiei, opiniei politice și oricărei alte opțiuni, bogăției, locului de naștere, sau a oricărui alt element care privește statutul persoanei, a orientării sexuale sau a oricărui alt motiv este strict interzisă și se pedepsește cu suspendarea sau cu excluderea” (Statutul FIFA, Articolul 4)

Câte culori diferite poate să folosească o echipă pe un echipament? (curcubeul are șase culori)

„Nici un element de echipament purtat de un jucător de câmp sau de un portar nu poate să aibă mai mult de patru culori.” (Regulamentul FIFA cu privire la Echipament, 5.2)

Așadar, poate că a venit momentul ca FIFA să își respecte și să își impună propriile regulamente.

De la „acceptare” la „celebrare”

Acest caz este încă o dovadă că nu mai vorbim de „acceptare” sau de „toleranță” – vorbim despre „celebrare”, care devine obligatorie, indiferent de credința, de opinia sau de conștiința fiecărui individ. Și care merge, iată, nu doar împotriva credinței religioase și a opiniei unui tânăr jucător de top – ci pare să meargă chiar împotriva regulamentelor FIFA.

Stiricrestine:

O profesoară din Marea Britanie a fost concediată pentru că a comentat pe Facebook despre îndoctrinarea LGBT dintr-o școală creștină

O profesoară din Marea Britanie a fost concediată pentru că a luat atitudine împotriva învățăturii pro-LGBT din școala primară a fiului ei, școală ce aparține de Biserica Anglicană.

Conform London Daily Mail, Kristie Higgs din Fairford, Gloucestershire, a postat pe pagina ei de Facebook, că școala fiului ei obligă elevii să participe la materia de „educație relațională”. Ea a menționat, de exemplu, că școala a început să folosească cărți despre un băiat care poartă rochii, din care se predă elevilor.

„Acest lucru, înseamnă, de exemplu, că elevii vor fi învățați că toate relațiile sunt egale și ‘normale’, că astfel căsătoria între persoanele de același sex este exact ca și căsătoria tradițională și că genul este o chestiune care ține de alegere și nu de biologie, adică ei decid de ce gen aparțin”, a scris profesoara. În continuare, a scris, că predarea valorilor creștine în școli va fi înterzisă și că libertatea religioasă va fi distrusă.

Kristie Higgs este mamă a doi copii și a lucrat șase ani la școala generală de unde a fost concediată. În octombrie 2018, ea și-a invitat prietenii de pe Facebook să semneze o petiție împotriva noilor legi privind educația sexuală. Școala a primit o plângere anonimă legată de postarea ei, în care Higgs a fost acuzată de „distribuirea de opinii homofobe și prejudiciabile”.

Higgs a fost trimisă la o comisie disciplinară, care a găsit-o vinovată de o „abatere gravă”, deoarece „ar fi putut” strica reputația școlii. Totuși, în mod contradictoriu, comisia a declarat, de asemenea, că nu există dovezi că școala ar fi fost prejudiciată.

Higgs consideră că a fost concediată din cauza convingerilor ei creștine privind educația sexuală, convingeri care sunt împărtășite de sute de mii de alți părinți.

„De când a început ancheta, mi s-a spus în repetate rânduri, că aceasta nu are legătură cu religia mea”, a declarat Higgs. „Acest lucru a fost în mod sigur numai o tactică juridică. Bineînțeles că are de-a face cu religia mea.” Centrul Creștin pentru Drept, care se ocupă de cazul lui Higgs înaintea Tribunalului pentru Ocuparea Forței de Muncă a declarat: „Tot cazul acesta este despre libertatea de a avea convingeri biblice.”

Postarea lui Higgs este cauzată de creșterea liberalismului din sistemul educațional al Regatului Unit. De curând, Departamentul pentru Educație al Regatului Unit a stabilit o nouă cerință, care prevede ca elevi cu vârste de numai cinci ani să învețe despre relațiile LGBT și despre schimbarea de gen. Departamentul pentru Educație le permite cadrelor didactice să nu ia în considerare părinții care nu doresc ca copiii lor să participe la cursurile controversate de educație sexuală.

„Elevii care cresc în familii cu membri LGBT sau care încep să înțeleagă că sunt sau că ar putea fi și ei înșiși LGBT, ar trebui să simtă că materia despre relații și educație sexuală este relevantă pentru ei”, afirmă noile îndrumări.

Colin Hart, președinte al Coaliției pentru Căsătorie, a criticat lecțiile ca fiind „complet inacceptabile” și a avertizat că ele vor denigra căsătoria. „Departamentul pentru Educație dă la o parte căsătoria tradițională – cea mai stabilă formă de relație pentru creșterea copiilor. În plus, îi forțează să învețe despre orice formă de relație de sub soare, chiar dacă acesta este un lucru neadecvat vârstei lor. Legea ar trebui să încurajeze căsătoria tradițională, nu să o submineze”, a spus el.

ActiveNews:

SUA: Facultatea de Drept Yale NU mai acordă burse studenților creștini care critică ideile LGBT și corectitudinea politică

Senatorul republican Ted Cruz vrea să deschidă o anchetă pentru a afla dacă studentții prestigioasei universități de Drept Yale sunt discriminați. Și asta după ce presa a relatat că, potrivit unor noi directive ale conducerii instituției de învățământ, criticarea corectitudinii politice  și a ideilor LGBT sunt INTERZISE.

Este tot mai dificil să fii creștin și conservator la Facultatea de Drept Yale”, scrie The Federalist. Și asta pentru că universitatea intenționează să nu mai finanțeze burse sau să acorde împrumuturi pentru studenții care activează în cadrul unor organizații care nu sunt de acord cu asociațiile LGBT.

Asociațiile de lobby LGBT au făcut presiuni asupra Facultății de Drept Yale după ce Societatea Federalistă Yale a invitat la o dezbatere un avocat al Alianței Apărării Libertății (Adf), o importantă organizație creștină și conservatoare care urmărește să promoveze teme ca „libertatea religioasă, sfințenia vieții, căsătoria și familia”. 

Tema dezbaterii a vizat cazul cofetarului  din Colorado care în 2012 a refuzat să facă un tort pentru nunta unui cuplu de homosexuali din cauza convingerilor sale creștine. O obiecție considerată legitimă, conform hotărârii recente a Curții Supreme.

Activiștii LGBT au protestat însă față de prezența avocatului ADF și au cerut Facultătii de Drept din Yale să-și „clarifice” politicile de admitere a studenților care susțin poziția organizației creștine sau a altor organizații conservatoare.

În plus, aceștia au spus că cei care lucrează pe durata verii pentru organizații religioase, cum ar fi ADF, nu ar trebui să primească sprijin financiar din partea facultății. Decizia Facultății de Drept Yale a fost surprinzătoare pentru mulți: a acceptat în întregime cerințele organizațiilor LGBT, discriminând studenții creștini cu opinii conservatoare.

Conform site-ului The Federalist,  luna trecută, facultatea  a informat studenții prin e-mail că nu va mai acorda sprijin financiar studenților și absolvenților care lucrează pentru organizații care discriminează persoanele pe baza „orientării sexuale, a identității și expresiei de gen”.

Facultatea de Drept a Universității Yale și-a justificat decizia subliniind că „nu poate interzice unui student să lucreze pentru cei care discriminează oamenii”, dar acest lucru nu înseamnă că Facultatea este „obligată să finanțeze o astfel de muncă” , mai ales dacă această organizație „nu oferă oportunități de muncă egale tuturor studenților noștri”.

După cum scrie LifeSiteNews, senatorul republican Ted Cruz a anunțat că așteaptă un răspuns de la Facultatea de Drept Yale și amenință că va sesiza acest caz la Departamentul de Justiție al SUA pentru a fi luate măsuri împotriva prestigioasei instituții de învățământ.

Ted Cruz a subliniat că decizia celor de la  Yale este „neconstituțională” și a fost luată „cu o intenție discriminatorie specifică” împotriva organizațiilor creștine, precum și pentru a „pedepsi studenții creștini de la Yale”. Senatorul a adăugat că “discriminarea religioasă este, de asemenea, interzisă de legile federale în materie de drepturi civile.


Categorii

Corectitudine politica/ Marxism cultural, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Persecutia crestinilor

Etichete (taguri)

,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “DICTATURA „DIVERSITATII” FACE NOI VICTIME. Israel Folau, EXCLUS din nationala de rugby a Australiei pentru opiniile sale religioase/ Avertisment pentru un LIKE incorect-politic!/ Fotbalist croat, OBLIGAT sa poate curcubeul LGBT/ Angajata a unei scoli din UK, concediata pentru o petitie-protest fata de educatia sexuala pro-LGBT/ Universitatea YALE nu mai da burse studentilor cu convingeri CRESTINE

  1. Pingback: DE LA FARISEII DE IERI LA FARISEII DE ASTAZI... - Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: Ca niște miei în mijlocul lupilor... Participanții la o procesiune pro-viață din Freiburg, păziți de poliție de MULȚIMI agresive anticreștine (Video)
  3. Pingback: Toleranta a fost doar o capcana. Acum trebuie sa inveti sa-l iubesti pe BIG BROTHER-ul LGBT
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare