ROMANIA, ANEXA SI GARNIZOANA A IMPERIULUI AMERICAN, SRI – SIMPLA FILIALA A CIA SI FBI. De ce suntem laudati de FBI, de Ambasada SUA si de NATO?

8-12-2011 5 minute Sublinieri

Directorul Biroului Federal de Investigatii (FBI) al SUA, Robert S. Mueller, a declarat miercuri, cu ocazia unei intalniri, la Bucuresti, cu seful Serviciului Roman de Informatii (SRI), George Maior, ca peste 570 de ofiteri ai SRI s-au pregatit in programe ale FBI, informeaza Agerpres.

Directorul FBI a felicitat SRI pentru lupta impotriva coruptiei la nivel inalt si a indicat ca in perioada urmatoare vor avea loc mai multe actiuni romano-americane precum cea din luna iulie 2011, cand mai mult de 100 de persoane au fost arestate pentru infractiuni cibernetice in Romania si in Statele Unite.
Cu ocazia vizitei la Bucuresti, directorul FBI, Robert Mueller, s-a intalnit cu presedintele Traian Basescu dar si cu procurorul general Laura Codruta Kovesi. Directorul FBI a avut, de asemenea, o intrevedere cu Ioan Dascalu, secretar de stat si sef al Departamentului ordine si siguranta publica din cadrul Ministerului Apararii. Pe agenda de intalniri s-a inscris si o intrevedere cu seful Politiei Romane, chestorul Liviu Popa, cu directorul SIE, Mihai Ungureanu, si cu directorul SELEC, Gurbuz Bahadir, se arata intr-un comunicat al Ambasadei SUA la Bucuresti.

  • Vezi aici inregistrarea video a declaratiei comune sustinute de Robert S. Mueller si George Maior

Principalele declaratii ale directorului FBI, Robert Mueller:

  • “Vreau sa-l felicit, in mod special, pe domnul director Maior pentru toata activitatea depusa in combaterea terorismului si pentru colaborarea foarte buna pe care am avut-o in acest domeniu, pentru lupta impotriva criminalitatii organizate, a criminalitatii cibernetice, dar, cel mai important, lupta impotriva coruptiei la nivel inalt. SRI si-a asumat un rol de lider in lupta impotriva coruptiei la nivel inalt si a colaborat foarte bine cu celelalte institutii guvernamentale in acest domeniu.”
  • “O implicatie a colaborarii foarte bune pe care o avem sunt programele de pregatire care s-au derulat in ultimii ani. 22 de ofiteri romani au beneficiat de cursuri la Academia FBI din Quantico. Mai mult de 200 de ofiteri au beneficiat de cursuri la Academia de Informatii din Budapesta, Ungaria. In afara de aceste doua academii, alti 350 de ofiteri din Romania au beneficiat de diferite cursuri si de pregatire oferite de noi.”
  • “In iulie am avut o actiune foarte importanta in urma careia mai mult de 100 de persoane au fost arestate pentru infractiuni cibernetice. Pot sa va asigur ca vor fi mai multe actiuni cum a fost cea din iulie.”

Principalele declaratii ale sefului SRI, George Maior:

  • “Am identificat noi domenii in care sa dezvoltam dialogul si cooperarea, in special pe componenta de cyber intelligence, domeniu in care SRI este autoritate nationala din anul 2008, dar si in ceea ce priveste combaterea criminalitatii economice si financiare, fenomen exacerbat de criza economica globala.”
  • “In cadrul discutiilor, mi-am exprimat satisfactia fata de nivelul inalt al cooperarii dintre SRI si FBI, abordare care consolideaza dimensiunea de securitate a Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI existent intre Romania si Statele Unite. Am discutat despre progresele obtinute in ultimi ani in domeniile in care avem responsabilitati comune: terorismul, crima organizata si securitatea cibernetica. Un exemplu recent, cunoscut deja mass-media din Romania, este actiunea comuna din iulie 2011 a FBI cu autoritatile de aplicare a legii din tara noastra, care a primit un sprijin consistent din partea SRI, in urma careia au fost arestate mai multe persoane implicate in activitati de criminalitate cibernetica impotriva cetatenilor americani.”
  • “Ii multumesc d-lui Mueller pentru deosebita disponibilitate cu care a raspuns solicitarilor noastre, mai ales in ceea ce priveste pregatirea personalului. Ofiteri SRI au beneficiat de stagii de instruire cu cei mai buni specialisti ai FBI in domenii precum combaterea terorismului, negocieri in situatii de criza, securitate cibernetica si combaterea proliferarii armelor de distrugere in masa. Expertiza acumulata ca rezultat al acestei cooperari constituie o valoare adaugata pentru capacitatea SRI de a-si indeplini misiunile de securitate nationala.” […]

Vizita lui Mueller la Bucuresti

Robert S. Mueller s-a intalnit, miercuri, la sediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, si cu procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, una din temele discutiilor fiind combaterea criminalitatii informatice, ce constituie o prioritate pentru cele doua state, se arata intr-un comunicat la Parchetului General remis Agerpres. S-au mai purtat discutii referitoare la aspecte vizand legislatia, precum principiul oportunitatii si confiscarea extinsa.

Principalul subiect de discutie al intalnirii dintre directorul FBI si secretarul de stat in MAI, chestorul de politie Ioan Dascalu, a fost dezvoltarea cooperarii bilaterale in domeniul afacerilor interne cu accent pe linia combaterii terorismului si a criminalitatii informatice. Potrivit unui comunicat MAI remis Agerpres, cei doi interlocutori au discutat si pe marginea altor aspecte legate de buna cooperare pe linie de pregatire de specialitate si manageriala.

“Intalnirea a avut loc la solicitarea directorului FBI, in contextul vizitei oficiale pe care acesta o efectueaza in Romania. In acest context, secretarul de stat Ioan Dascalu a precizat ca Ministerul Administratiei si Internelor acorda o atentie deosebita cooperarii operative in domeniul combaterii criminalitatii organizate, in special destructurarii retelelor infractionale care comit delicte in sfera traficului de persoane, de droguri si a criminalitatii informatice”, se arata in comunicat. “La nivel operativ, desfasuram o serie intreaga de activitati comune cu reprezentantii Biroului FBI de la Bucuresti, in cadrul unui task-force, rezultatele fiind unele de substanta”, a precizat secretarul de stat MAI.

Ambasada americană de la Bucureşti este de părere că procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, au avut realizări impresionante pe durata celor şase ani de mandat. În acest context, instituţia încurajează Guvernului să se asigure că succesorii lor vor fi potriviţi pentru menţinerea standardelor.

“SUA apreciază devotamentul, curajul şi integritatea conducerii şi a angajaţilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ai direcţiilor specializate din cadrul acestei instituţii, Direcţia naţională anticorupţie şi Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism. Mandatele procurorului general, Laura Codruţa Kovesi (foto), şi al procurorului şef al Direcţiei naţionale anticorupţie, Daniel Morar, expiră în 2012, după şase ani de realizări impresionante”, se arată într-un comunicat al ambasadei SUA, citat de Newsin.

“Încurajăm guvernul României să se asigure că vor fi aleşi succesori potriviţi pentru a menţine aceleaşi standarde înalte de integritate, independenţă şi simţ al răspunderii”, mai scriu diplomaţii americani.

“Parteneriatul nostru a evoluat extraordinar în ultimii ani. SUA sunt recunoscătoare României pentru eforturile depuse, pentru contribuţia sa şi pentru sacrificiile făcute. Avem aceeaşi misiune: menţinerea libertăţii şi protejarea democraţiei. Împreună înregistrăm succese nemaipomenite. Rămân lucruri de făcut, dar suntem hotărâţi să construim o temelie şi mai solidă pentru prietenie şi cooperare globală”, conchide ambasada.

Jamie Shea a declarat, miercuri, că România este foarte apreciată pentru contribuţia sa în domeniul apărării antirachetă, el menţionând totodată că procesul de creare a sistemului antirachetă trebuie să continue conform parametrilor stabiliţi. Jamie Shea, adjunctul asistentului secretarului general al NATO pentru ameninţări emergente de securitate, a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întrevederi cu secretarul de stat, Bogdan Aurescu, desfăşurată miercuri.

În cadrul acestei întâlniri, oficialul NATO a salutat finalizarea procesului de ratificare a Acordului româno-american, mai ales în contextul în care la Summitul NATO de la Chicago de anul viitor unul dintre principalele obiective este inaugurarea unei capabilităţi operaţionale interimare antirachetă a Alianţei. Oficialul NATO a arătat că este foarte apreciată contribuţia României în domeniul apărării antirachetă şi că este important ca procesul de creare a sistemului antirachetă să continue conform parametrilor stabiliţi. Totodată, ambii oficiali au exprimat speranţa că vor fi posibile progrese în concretizarea deciziilor luate la Lisabona, în noiembrie 2010, privind cooperarea NATO-Rusia în acest domeniu”, se arată într-un comunicat al MAE.

La rândul său, secretarul de stat Bogdan Aurescu a exprimat satisfacţia autorităţilor române pentru apropiata intrare în vigoare a Acordului privind scutul, precum şi convingerea că sistemul din România va reprezenta o contribuţie valoroasă la apărarea antirachetă a întregii Alianţe. Cei doi oficiali au discutat totodată despre cooperarea în domeniul securităţii cibernetice, adjunctul asistentului secretarului general NATO pentru riscuri emergente de securitate exprimând aprecierea sa pentru progresele făcute pe plan naţional de către România în acest domeniu care înregistrează provocări complexe şi o dinamică deosebită.

Nota noastra:

Premiile cu coronita date de reprezentantii FBI si NATO oficialilor romani sunt, cum altfel, inca o dovada a ipocriziei americane. “Promotori ai democratiei in lume”, cum le place sa se auto-numeasca, imperialistii de pe celalalt mal al Atlanticului au nevoie doar de slugi si marionete in diferite colturi ale lumii pentru a isi impune interesele intr-un mod hegemonic. Nu conteaza ca cei premiati sunt niste oligarhi care isi fac propriile jocuri pe spatele “prostimii”. Pana la urma, comportament “natural” de fiara care zdrobeste si mananca ce se afla in aeralul sau in continua expansiune.

Problema este ca, asa cum a fost cazul in toate aliantele imperialiste in care a fost supusa Romania numai in acest veac, avantajele se scurg intr-o singura directie – cea a “partenerului” imperialist. Germania, Rusia sovietica si SUA sunt cele trei mari puteri care au locul fostului Imperiu Otoman, remorcandu-ne la propriile lor planuri de creare a noilor ordini europene sau mondiale, de restructurare profunda a societatilor, de jaf si cotropire economica deghizate sub forma “acordurilor” economice.

Dar parca in niciuna din aceste etape ale istoriei noastre, extrem de tragice si soldate cu milioane de victime (ne referim aici la Germania si Rusia sovietica) nu a fost conducerea statala autohtona atat de mangaiata pe crestet si de premiata cum este astazi cazul. Oricat de absurd de fideli am fost Germaniei naziste pe plan militar, ducandu-ne cu armatele pana-n Odessa la un razboi care nu mai era demult al nostru, si oricat am fost subordonati intereselor lor economice, totusi, pentru ca a existat un Mircea Vulcanescu, Germania are pana si astazi o datorie uriasa fata de tara noastra. Oricat de mult am fost supusi odiosului comunism, oricat au furat rusii de la noi industrii intregi luate pe bucati, totusi pana si banditii declasati care au condus Romania ca sefi comunisti au avut, la un moment dat, o linie proprie in politica externa, diferita de cea a Moscovei.

Astazi, totul se aliniaza, totul concura in acelasi sens al obedientei absolute. Intrati in sfera americana sau, prin extensie, euro-atlantica, jucam rol de simpla garnizoana a unui imperiu, lasandu-ne destructurati economic, apasati social si dezintegrati statal nu doar fara sa scoatem un cracnet, ci chiar cu mult zel! La aceasta agenda externa aplicata intern se adauga o politica externa de o obedienta la fel de zeloasa. Si atunci, cum sa nu fii premiat de FMI, de BM, cum sa nu fii apreciat de FBI, multumit ca a gasit pe hackerii romani care fraiereau americanii (caci se pare ca asta a fost marea realizare a SRI featuring FBI), cum sa nu fii mangaiat pe cap de NATO?

Partea proasta este ca va veni si decontul. Pentru ca nu doar dezintegrarea economica sau statala este urmarita de aceste “entitati” de premiere cu coronita, ci si folosirea pe o tabla de sah a geopoliticii care va lua foc la un moment dat. Iar pionii sunt primii sacrificati…

Asta in cel mai …bun caz. Caci in cel mai rau, nu ar fi exclus sa ne trezim cu o ordine totalitara bazata pe teroare, asa cum era pe vremea comunismului, dictata insa acum de cei asteptati, altadata, tocmai ca eliberatori…

PS: Totusi, nu cumva de acum inainte premiile si coronitele vor fi conditionate de chestiuni ca drepturile homosexualilor? Ca asa zice Casa Alba ca va proceda…


Categorii

America, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Scutul antiracheta (Deveselu), Servicii secrete

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “ROMANIA, ANEXA SI GARNIZOANA A IMPERIULUI AMERICAN, SRI – SIMPLA FILIALA A CIA SI FBI. De ce suntem laudati de FBI, de Ambasada SUA si de NATO?

  1. ” De ce suntem laudati de FBI, de Ambasada SUA si de NATO? ”

    Foarte buna intrebarea , frate admin . Din pacate nu-mi permite timpul sa citesc mai mult decat titlul dar as mai intreba in completare : de ce trebuie sa ne mai si bucuram ca suntem laudati ?

  2. @ Fane:

    Macar nota noastra… 🙂

  3. Relativ off-topic dar interesant…

    Aici este videoul cu drona capturata de iranieni… deci nu au glumit!
    Imaginile au fost prezentate pe postul public iranian , de remarcat si craniile in loc de stele pe steagul american.
    Ma tem ca aceasta noua achizitie a iranienilor ii vor determina pe “aliati” sa actioneze repede altel chinezii de-abia asteapta sa le copieze tehnologia via Iran ca moneda de schimb pentru apararea neconditionata a Iranului de catre China.

    Doamne, ajuta!

  4. intreb ,sunt tradatori sau nu securistii tarii?eu zic ca da!voi ce ziceti?

  5. Fratilor eu de 20 de ani tot zic caci america este fiara, sintem prosti si fricosi si fuduli , mai bine ramineam prieteni cu rusii. Daca nu ne vom trezi in ceasul al doisprezecelea vom ajunge sclavii occidentului, astia de la inceput ne-au urit.

  6. @Laurentiu:

    Si totusi…

    Că nici de la răsărit, nici de la apus, nici din munţii pustiei, nu vine ajutorul; Ci Dumnezeu este judecătorul; pe unul îl smereşte şi pe altul îl înalţă.

    SUA e fiara in acelasi sens in care toate marile imperii sunt fiare. Nu e insasi Fiara, care e imperiul lui antihrist.

  7. Pingback: "Dezvaluirile" Spy Files (Wikileaks) pregatesc terenul legalizarii BIG BROTHER-ului global? [VIDEO]
  8. @investigator:

    Frate draga, nu e nevoie de filme documentare care se apropie de ideologia new age a unui Zeitgeist ca sa intelegem ce se intampla in lume si care sunt mecanismele puterii. In niciun caz nu avem nevoie de un David Icke (cu teoriile lui despre reptilieni si alte bazaconii grozave) ca sa intelegem natura banilor moderni. E de ajuns sa avem cateva cunostinte elementare de economie (daca se poate, insa, nu neaparat din economia politica mainstream), ceva cultura gerenala si, mai ales, istorie, si sa gandim logic cu privire la ce se intampla in jurul nostru. Vei vedea atunci ca singur vei ajunge la niste concluzii, fara sa ai nevoie de dezvaluiri misterioase, prezentate in stilul atat de caracteristic (in stilul cinetamtografic al vrajirii si al hipnotizarii) de diferite grupari care mai toarna un film, in care amesteca, pe langa niste realitati partiale, si teorii bizare despre ”coduri”, extraterestrii si proiecte utopice de instituire a unui rai pamantesc. Daca mai citesti si cateva profetii ale Bisericii Ortodoxe, vei vedea ca ce se intampla in zilele noastre era prevazut de doua mii de ani si ca astfel de filme – dezvaluiri nu fac altceva decat sa pregateasca terenul pentru antihrist.

    Mai vezi, te rugam, si aceste linkuri:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/03/11/zeitgeist-de-la-un-film-diversionist-anti-sistem-si-anticrestin-la-miscarea-globala-de-%e2%80%9dschimbare-si-constientizare-sociala%e2%80%9d-care-se-afirma-si-in-romania/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/11/06/regretatul-parinte-symeon-de-la-essex-new-age-miscarea-lui-antihrist/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/11/25/legile-noahide-talmudice-masoneria-si-uniunea-europeana-ce-legatura-este-intre-iudaism-sua-revolutia-franceza-si-dreptul-international/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/12/10/bine-ati-venit-in-inchisoarea-economica-ue-arbeit-macht-frei/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/03/16/in-mars-fortat-spre-noua-ordine-sociala-ii-ultimul-totalitarism/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/10/01/criza-mondiala-control-mondial/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/07/03/fiara-a-patra-lumea-noastra/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/05/noua-ordine-mondiala-elite-crize-artificiale-institutii-supra-nationale-o-alternativa-academica-la-teoria-conspiratiei/

  9. Multumesc foarte mult pentru link-uri. Un lucru este sigur, cand vin pe acest site, imi revine si speranta.
    Referitor la miscarea de constientizare “Thrive”, mi-a placut faptul ca prezentatorul, Foster Gambler, vorbeste deschis despre necesitatea reconcilierii si a recunoasterii unor abuzuri grave (de fapt crime) impotriva bastinasilor americani, razboiul nedrept si nejustificat purtat de armata americana impotriva Vietnamului, etc. Nu prea am vazut acest lucru la americani (ca dealtfel, nici la celelalte natiuni dominatoare, germani, britanici, francezi, etc). Mi-a placut deasemenea legatura pe care o face intre dominatia si hotia la scara planetara exercitate de catre o “elita” financiara si ascunderea unor informatii stiintifice valoroase care ar permite rezolvarea eficienta a problemelor energetice, vindecarea unor boli grave (cancer, etc), si mai mult ca sigur detensionarea relatiilor dintre state. Inafara de acest lucru, incerc sa tin cont si de sfaturile intelepte din Noul Testament, de exemplu, in Evanghelia dupa Luca 9:49-50 : “… cine nu este împotriva voastră este pentru voi”.
    Deasemenea, mi se pare relevant faptul ca in documentar sunt mentionate numele unor familii foarte bogate care constituie pilonii oligarhiei financiare occidentale, aceleasi nume fiind mentionate si de catre preotul calugar crestin ortodox Nathanael Kapner pe site-ul lui ca fiind finantatorii din umbra ai “revolutiei bolsevice” din 1917 infaptuite de catre forte anticrestine.

  10. In continuarea ultimului meu comentariu la acest articol, as mentiona inca o sursa foarte credibila de informatii, cartea scrisa de Miguel Pedrero, “Coruptia marilor puteri: strategii si minciuni in politica mondiala”. In aceasta carte sunt date mai multe detalii si nume despre finantatorii din umbra ai “revolutiei” bolsevice (de fapt lovitura de stat) din 1917, eveniment cu consecinte dezastruoase atat pentru Rusia cat si pentru alte tari din estul Europei, inclusiv Romania. Aceleasi nume de clanuri si bancheri foarte bogati sunt cunoscute astazi ca formeaza oligarhia financiara occidentala.

  11. Pingback: Comandantul roman are ACCES RESTRICTIONAT la BAZA SCUTULUI DELA DEVESELU/ Diplomatiile din Rusia si Iran pun la cale Orientul Mijlociu/ EXERCITII NAVALE IRANIENE DE AMPLOARE (Ormuz)
  12. Pingback: Noul premier: Mihai Razvan Ungureanu, SEFUL SIE SI OM DE BAZA AL AMERICII IN ROMANIA. Suntem condusi acum pe fata de serviciile secrete… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: "PERVERSII". Alte reactii editoriale fata de AGRESIUNEA LOBBY-ului HOMOSEXUAL/ "Parteneriatul strategic" cu SUA&UE = AGENDA GAY si JAFUL NATIONAL - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: TERORISMUL INTELECTUAL, batalia cuvintelor si STRATEGIA STIGMATIZARII oponentilor prozelitismului homosexual: ”Homofobul este fascistul de azi” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: Ideologii si acoperitii lui Basescu se dau pe fata si FAC ZID IN JURUL SERVICIILOR SECRETE!/ Reclama politica penibila pentru PR-ul sefului SRI, GEORGE MAIOR, pe RTV, postul prietenului sau, Sebastian Ghita, organul de... serviciu (VIDEO) - Razboi întru
  16. Pingback: DICTATURA TOT MAI APROAPE? Serviciile secrete isi rotesc cadrele si sunt pe cale sa inchida posturile TV incomode: REALITATEA TV si ANTENA 3, LUATE LA TINTA prin procurorii politici DNA si prin ordonante cu dedicatie emise de guvernul PONTA-GHITA (SRI)
  17. Pingback: 10 ani de la intrarea Romaniei in NATO sau CELEBRAREA UNEI ILUZII SECURITARE/ Amenintarea ruseasca: pretext pentru a accepta “ORICE INTELEGERE” cu SUA?/ Norica Nicolai ne spune cate ore ne ajunge munitia si ca ne vom invecina cu Rusia - Recoma
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare