PĂRINTELE IUSTIN, starețul Mănăstirii Oașa – cuvânt-bisturiu despre REFERENDUMUL pentru apărarea NORMALITĂTII și FAMILIEI: “Este un laş cine nu merge la vot! NEPREZENȚA LA VOT ESTE PĂCAT STRIGĂTOR LA CER. După aceea vei da socoteală pentru toate care vor urma, că or să urmeze foarte multe” (VIDEO, TEXT)

27-09-2018 Sublinieri

Dumnezeu s-a pronunţat o dată în istorie pe subiectul homosexualitate. La Sodoma şi Gomora era homosexualitate. Şi ce s-a întâmplat? I-a şters de pe suprafaţa pământului. Ce să mai atâta, tot o negociem, o dăm la întors în faţa păcatului, şi a otrăvii, şi a morţii. Avem în faţă viaţa şi moartea, să vă fie limpede treaba asta!”

***

CUVANTUL PARINTELUI STARET IUSTIN MIRON, de la Manastirea Oasa (23 septembrie 2018) despre importanta cruciala a REFERENDUMULUI din 6-7 octombrie:

“Iubiţi credincioşi, este o chestiune de interes naţional. Nu e vorba de a vota politic. Ce vrem, de fapt, ce se vrea – s-au făcut demersuri multe până să se ajungă la referendumul ăsta, şi a fost drumul greu şi lung, şi şi-au asumat mulţi dintre noi treaba asta – să se schimbe un articol din Constituţie, referitor la căsătorie, acolo unde se scrie că căsătoria e între doi soţi. Nu se specifică că e bărbat sau femeie, ci doi “soţi”, care pot fi orice: bărbaţi cu bărbaţi, femei cu femei şi aşa mai departe. Şi să se spună foarte clar că e vorba de un soţ şi o soţie, adică căsătoria se face între un bărbat şi o femeie. Şi trebuie să votăm pentru treaba asta – ca să vedeţi în ce hal suntem! Trebuie să votezi, trebuie să te chinui, să te zbaţi la infinit, ca să se recunoască realitatea, ca să se recunoască normalitatea. Şi acuma, ca să fim normali, păi trebuie să investim, tată, şi să ne zbatem ca să ajungem la normalitate. Păi, atunci, unde suntem, de trebuie să traversezi atâta spre normal? Păi clar că suntem anormali.

Eu mai pot spune despre mine că sunt normal dacă eu, ca bărbat, zic că nu-s bărbat, îs femeie, mă declar femeie? Păi cum apar? Adică, ce poţi să spui despre mine, care eu zic că nu, nu mai sunt bărbat, sunt femeie, vreau să fiu femeie, treceţi-mă, schimbaţi buletinul că sunt femeie. Sunt nebun, nu sunt femeie! Asta sunt, am înnebunit, pur şi simplu am înnebunit! Cum adică, eşti bărbat şi spui că nu eşti bărbat, şi că eşti femeie şi te declari şi te schimbi? Este clar, nebunie curată, ai luat-o pe arătură! Şi suntem într-o situaţie de felul ăsta! Adică, atâta mişcare şi atâta… pentru normalitate? Păi nu-ţi vine să crezi aşa ceva, frate, dragul meu.

Eu vă spun o treabă: noi nu am fost la vot niciodată – noi, Mânăstirea Oaşa – deşi avem drept de vot şi suntem chemaţi la vot, să votăm politic când se fac alegeri. Nu am fost, dar acum vom merge la vot. Va fi prima oară în viaţa noastră de călugări când vom merge la vot. Noi, călugării, vom merge la vot. De ce? Ca să apărăm familia! Păi ce avem noi, că suntem călugări, cu familia până la urmă? Păi suntem una, fraţilor, nu aţi ştiut asta? Zice că suntem pe cete: cete călugăreşti, cete mireneşti… Păi şi toate astea formează una, toţi formăm poporul lui Dumnezeu. Noi nu am mers la mânăstire ca să ne despărţim de dumneavoastră, ci ca să ne unim cu dumneavoastră. Pentru dumneavoastră, pentru relaţia noastră împreună am mers noi la mânăstire, să ne sfinţim; nu ca să ne izolăm, ci ca să ne unim! Păi, şi atunci, toate problemele sunt ale tuturor. Problema asta a familiei, de a apăra familia, este şi o problemă a noastră, a celor care trăim în feciorie.

Cred că am spus tot, iubiţi credincioşi, cu treaba asta: vom merge noi, călugării, şi vom vota pentru familie. Dar, să ştiţi, că nu sunt chestiuni izolate şi cum vi se pare, speculative. E vorba de lumi; a alege o lume a normalului, sau a alege o lume a anormalului. Şi nu e vorba de chestiuni punctuale, că ce ai cu homosexualii? Nu avem nimic cu homosexualii, să fie foarte clar. Avem poruncă să ne iubim unii pe alţii, deci şi pe ei. Pe toţi trebuie să îi iubim. E clar că nu avem poruncă să iubim homosexualitatea, dar pe ei da! Noi nu avem nimic cu ei, noi nu mergem ca să ne luptăm cu cineva, ca să facem rău cuiva, ci mergem ca să apărăm, să ne apărăm familia, ca să apărăm normalitatea.

După asta, dacă pierdem, să zicem – şi şansele sunt mici… Ca să avem şanse, trebuie să mergem la vot, fără nicio discuţie. Dar, dacă nu, vor urma multe altele la care nici nu aţi visat vreodată! Câte vor urma după chestia asta, după ce se vor legaliza treburile asta, câte drepturi vor urma să fie, să le dobândească; păi se schimbă toată societatea.

Spun mulţi analişti că cel mai important moment de la Revoluţie încoace e momentul ăsta, pentru neamul nostru, aşa e de important! – şi suntem de acord. Dacă vă lăsaţi furaţi, impresionaţi de nişte aberaţii pe care le auziţi de la demoni prin oameni, că nu ştiu ce, că de fapt scrie în altă carte altceva… Hai să fim serioşi! Păi e firesc pentru omul necredincios să nu vadă, dar noi?

Fără nicio discuţie că suntem în majoritate şi câştigăm dacă vom merge la acest vot. Fără nicio discuţie! Şi cine nu merge la vot, este un laş, să fie foarte limpede treaba asta. Este un laş cine nu merge la vot! Dacă mergem noi, călugării, să votăm pentru familie, păi dumneavoastră nu mergeţi? Prezenţa la vot este obligatorie, fără nicio discuţie e obligatoriu şi neprezenţa la vot este păcat, păcat strigător la cer. Este o imagine foarte dură şi este cumva şi un moment al adevărului. Adică, acum putem să vedem îngerii şi demonii, să vedem cine are îngeri şi cine are demoni, şi acum se vede fiecare ce poartă în el, ce hram poartă, acum se vede cine e bărbat şi cine e femeie fricoasă. Acum se vede cine e bărbat la minte, şi cine are curaj, şi cine are demnitate! Se vede acum cine îi, acum se vede! E o oglindă şi un moment, cum am zis, al adevărului în care ne vedem. Te justifici? Poţi să îţi dai justificările câte vrei. Cum zicea părintele Teofil? “Explicaţia nu schimbă situaţia”. Eşti omul dracului, sau omul lui Dumnezeu. Păi, Dumnezeu e cu familia cum a fost dintotdeauna, a binecuvântat-o dintotdeauna şi o binecuvântează, şi acolo e Dumnezeu. Şi unde nu e Dumnezeu, sunt demonii, să vă fie limpede treaba asta!

Dumnezeu s-a pronunţat o dată în istorie pe subiectul homosexualitate. La Sodoma şi Gomora era homosexualitate. Şi ce s-a întâmplat? I-a şters de pe suprafaţa pământului. Ce să mai atâta, tot o negociem, o dăm la întors în faţa păcatului, şi a otrăvii, şi a morţii. Avem în faţă viaţa şi moartea, să vă fie limpede treaba asta! Dacă nu conştientizaţi, dacă nu vă duce capul, dacă nu credeţi, măcar ascultaţi de ăia care văd şi care cred cu adevărat. Care sunt ăia? Păi uită-te la Biserică, dacă nu vezi.

Unde e Biserica, unde merge Biserica? Păi clar că merge cu familia Biserica. Păi, dacă nu eşti acolo… Unde e Biserica lui Dumnezeu, e Dumnezeu. Dacă nu eşti acolo, eşti cu demonii, să îţi fie limpede, şi după aceea vei da socoteală pentru toate care vor urma, că or să urmeze foarte multe.

Uitaţi-vă un pic în viaţa Occidentului, câte chestii anormale au ajuns şi câte vor mai fi. Uitaţi-vă în curtea vecinilor. Aşa trebuie să ajungem? Chiar nu mai avem demnitate deloc, ca oameni? Chiar aşa am ajuns, vânduţi cu totul? Uite, acum ce înseamnă democraţie? Că e puterea în mâna poporului. Păi e puterea la noi, să o exercităm, să arătăm că suntem stăpâni aici şi că Dumnezeu e cu noi, şi Dumnezeu ne-a ţinut şi ne ţine, şi nu demonii. Restul sofismelor, şi explicaţii şi nu ştiu ce, şi tot felul, nu au nicio valoare, sunt mai mici sau egale cu zero.

Deci, eşti sau nu eşti cu Dumnezeu. Avem în faţă viaţa şi moartea. Şi Dumnezeu a spus oamenilor dinainte: îţi pun în faţă viaţa şi moartea – şi nu a zis: fă ce vrei – ci a zis: alege viaţa!

Alege viaţa, alege-L pe Dumnezeu, alege neamul, alege adevărul, alege familia!

Dumnezeu să ne ajute!”

 

REFERENDUMUL DIN 6-7 OCTOMBRIE – CEA MAI LIMPEDE EXPLICATIE VIDEO: Purtatorul de cuvant al Patriarhiei, VASILE BANESCU, la Intalnirea Tinerilor Ortodocsi din Scandinavia, alaturi de PS Macarie: “NU ARE LEGATURA CU REDEFINIREA FAMILIEI, aceasta este o manipulare deliberata. Initiativa a pornit dintr-o ingrijorare legata de ASALTUL ANORMALITATII, de asaltul ideologic asupra institutiei casatoriei”

Sa spunem un DA limpede NORMALITATII, sa ne aparam valorile si familia, SA MARTURISIM CU DEMNITATE SI FERMITATE! “Prezenţa noastră la referendumul din 6-7 octombrie reprezintă o mărturisire de credinţă, iar neprezentarea noastră o lepădare de credinţă. AICI NU SUNTEM ÎN SODOMA”

PATRIARHUL DANIEL NE INDEAMNA “SA FIM MARTURISITORI, afirmand, aparand si promovand FAMILIA binecuvantata, bazata pe CASATORIA DINTRE UN BARBAT SI O FEMEIE”/ Mesajul Parintelui Episcop MACARIE DRAGOI cu privire la REFERENDUMUL din 6-7 octombrie 2018/ FANATISMUL ANTICRESTIN al “influencerilor” si JOCUL SANTAJULUI, INTIMIDARII, MARGINALIZARII Bisericii

PS MACARIE îndeamnă oamenii SĂ VINĂ LA REFERENDUM și să voteze pentru clarificarea definiției căsătoriei în Constituție: “Consider nu doar că e o DATORIE sfântă pentru noi de a vota la referendum, ci și un mare TEST pentru noi, ca popor”

REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE INTRE ADEVAR SI MANIPULARE (Realitatea Spirituala)/ PS IGNATIE si IPS Andrei cheama la REFERENDUM: “Putem face istorie marturisind valorile in care credem: Familie, Biserica, Credinta! Cine lipseste, inseamna ca impartaseste alte valori”/ VASILE BANESCU: “Nu exista o circulara oferita de Patriarhia Română catre eparhii. Scopul lui ultim este limpezirea noțiunii de casatorie, nu redefinirea familiei”/ REFERENDUMUL SI MINORITATILE/ Radu Preda: SA REAFIRMAM NORMALITATEA! (audio)

ZIUA CEA MARE A TESTULUI REFERENDUMULUI. IPS Laurentiu Streza: „Dacă pierdem examenul acesta, multe lucruri vor veni şi vom plânge apoi, nu se va mai repeta niciodată momentul!”/ IPS TEOFAN: “Cu îndrăzneală sfântă să ne mărturisim crezul nostru lăuntric”/ Coalitia pentru familie: REFERENDUMUL, SANSA NOASTRA ISTORICA/ Boicotul referendumului: o manevra de tip comunist/ Majoritatile discriminate si statul totalitar

NOI CLARIFICARI SI MESAJE DE CHEMARE LA VOT PENTRU REFERENDUM. Patru mitropoliti ai BOR, inclusiv cei din DIASPORA, indeamna la apararea Casatoriei/ IPS IOAN AL BANATULUI: “Spre ce fel de civilizație ne îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a întunericului?” (VIDEO)/ PROPAGANDA MINCINOASA SI INDISIOASA “DECLIC” si CE SE ASCUNDE IN SPATELE EI?

PS Sebastian si IPS Teodosie: VOTATI “DA” la REFERENDUMUL din 6 și 7 octombrie!/ PS CALINIC BOTOSANEANUL: Sa fim noi, oare, generatia care sa aprinda focul sfarsitului prin LEGALIZAREA PACATELOR STRIGATOARE LA CER?

Teologul RADU PREDA – cuvant la Iasi de INDEMN pentru IESIREA LA VOT la “un REFERENDUM prin care reconfirmam faptul ca suntem asa cum suntem. CA DERANJAM, ASTA ESTE BINE, credinta noastra conteaza”. LUAREA CRUCII, darul libertatii platite de martirii comunismului si MARTURISIREA NORMALITATII (audio + text)

REVOLUTIA SEXUALA, pericolul NOII ORDINI TOTALITARE a lumii si MIZA MAI PROFUNDA A REFERENDUMULUI pentru normalitate. “Adevarata cinstire a memoriei martirilor din inchisorile comuniste este continuarea luptei lor impotriva Comunismului, care s-a intors acum in varianta Revolutiei culturale sexuale, a ideologiei gender”

Falsurile „Coaliției“ anti-Referendum. RĂSPUNSURI LA CONFUZIILE CELOR ÎNDOIELNICI, derutați de minciunile și zvonurile aruncate in MASS-MEDIA sau FACEBOOK și DEMONTAREA AVALANȘEI DE MANIPULĂRI, INTOXICĂRI ȘI PSEUDO-ARGUMENTE ale propagandei celor interesati sa BOICOTEZE votul din 6-7 octombrie

De ce să particip la Referendumul pentru familie?/ APOCALIPSA PROPAGANDISTICA A ANTI-CRESTINILOR. Razboiul informational si pericolul votului liber pentru noua ordine globalista/ CASATORIILE HOMOSEXUALE SI DECRESTINIZAREA EUROPEI

PROPAGANDA ANTI-REFERENDUM vs. ARGUMENTELE realitatii/ RASPUNSURI celor care manipuleaza ca ar fi “REFERENDUMUL LUI DRAGNEA” si celor care cred ca S-AR INGRADI DREPTURI ALE OMULUI/ Care sunt urmarile legalizarii casatoriilor homosexuale, unde s-a ajuns in tarile “evoluate”?/ JURNALUL COPILULUI HABOTNIC, MANIPULAT DE BISERICĂ/ Ce n-a facut centenarul a facut referendumul?

De ce e toxică strategia boicotării Referendumului pentru Căsătorie/ CE VOTAM pe 6 si 7 octombrie? “între Realitate și Vis, între Hristos și ideologie, între viață și moarte”/ Referendumul este „școală”, „spital” și „autostradă”

 

“Ca să-i poţi stăpâni pe oameni, ca să-i poţi manevra trebuie să le distrugi sistemele valorice. Aşa se loveşte în Biserică şi după aceea în familie. Și, dacă-i dezbini până la individ, atunci mult mai uşor poţi să-i controlezi”. PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAȘA despre NEAM și FAMILIE, DEZBINARE și IUBIRE. Cum ne apărăm valorile? (și VIDEO)

DESPRE HOMOSEXUALITATE CA PACAT SI BOALA cu Parintele Pantelimon Șușnea si Staretul Iustin Miron de la Oașa (si AUDIO)

Stareţul IUSTIN de la MĂNĂSTIREA OAŞA despre VALORILE ROMÂNEŞTI, defectele poporului, demonizarea societăţii, distrugerea tinerilor, “pâinea şi circul DNA” şi spectacolul satisfacţiei răului: “DACĂ FACEM ABSTRACŢIE DE TRECUTUL NEAMULUI, AVEM TOATE ŞANSELE SĂ MURIM. Dacă românilor le-ai luat Biserica, i-ai terminat” (VIDEO)

IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad”


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, LGBT.../ Casatoriile homosexuale, Parintele Iustin Miron, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “PĂRINTELE IUSTIN, starețul Mănăstirii Oașa – cuvânt-bisturiu despre REFERENDUMUL pentru apărarea NORMALITĂTII și FAMILIEI: “Este un laş cine nu merge la vot! NEPREZENȚA LA VOT ESTE PĂCAT STRIGĂTOR LA CER. După aceea vei da socoteală pentru toate care vor urma, că or să urmeze foarte multe” (VIDEO, TEXT)

  1. Parintele Iustin imi aduce aminte de Avraam – are curajul de a fi altfel intr-o societate “tembelizata”. Din celelalte postari ale dvs inteleg ca nu este singurul – cu atat mai bine! – dar parca sfintia sa le zice mai cu subiect si predicat.

  2. Pingback: Părintele Iustin de la Oașa: Cine nu merge la vot, este un laș! Neprezența vot este păcat strigător la cer. După aceea vei da socoteală pentru toate care vor urma, că or să urmeze foarte multe - Universul Credintei
  3. Clerul trebuie să explice oamenilor înainte de referendum și pericolul ”parteneriatelor civile” adică faptul că ele reprezintă practic o tot căsătorie.
    Pentru că la referendum vor participa majoritatea politicienilor și, după ce vor spune că susțin “familia tradițională” vor promova și parteneriatele civile așa cum au mai declarat.
    Oamenii trebuie să înțeleagă clar că cine aprobă acele parteneriate civile de fapt spune că nu e nimic imoral la relațiile sexuale homosexuale.

  4. Asta cu “cine nu este Dumnezeu, e cu demonii”, e foarte adevarata. A venit vremea cand nu mai e loc de a fi caldicei: trebuie sa faci o alegere de ce parte te situezi, cu Adevarul sau cu minciuna. Si asta e doar inceputul: acum e o alegere care te poate costa oprobiul public, maine te poate costa jobul, libertatea sau chiar viata. Va trebui sa intelegem ca lepadarea, sa nu fie, poate incepe si de la astfel de atitudini care pot parea pt unii putin importante, dar in realitate fac diferenta intre a-L marturisi pe Hristos sau a te lepada de El. Sa nu fie!

  5. Pingback: SA NU NE RUSINAM DE HRISTOS, SA NU FIM INDIFERENTI! Pr. Florin Stan si Pr. Calin Popovici – predici insufletitoare in sprijinul REFERENDUMULUI si pentru denuntarea ASALTULUI PERVERTITOR asupra FAMILIEI, CREDINTEI CRESTINE si a COPIILOR. Desfranarea
  6. Pingback: Calugarii Ies din Manastire sa Voteze DA la Referendum. Si noi stam acasa? Predica Parintele Iustin Miron, Manastirea Oasa. | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
  7. Pingback: PUTEREA GLOATEI, a “turmei turbate care răcnește”. NOUA INCHIZIȚIE PROGRESISTĂ și TACTICILE DE INTIMIDARE a majorităților tăcute și decente: #NĂPUSTIREA și #ASURZIREA. Liviu Pleșoianu și Părintele SAVATIE BAȘTOVOI despre REFEREN
  8. Pingback: CUVINTE ARZATOARE si INSUFLETIT(OAR)E, APELURI EMOTIONANTE si CLARIFICARI NECESARE pentru a sublinia importanta CRUCIALA a votului la REFERENDUMUL pentru NORMALITATE si FAMILIE. Arhim. Hrisostom Rădășanu, Nichifor Horia si Clement Paunescu (video, audi
  9. Pingback: SUSTINERE PENTRU REFERENDUM din SFANTUL MUNTE ATHOS. Staretul EFREM de la VATOPEDU si Parintii Schitului PRODROMU ii indeamna pe români la MARTURISIRE prin vot si prin cuvantul de propovaduire si ii sfatuiesc “sa nu-si plece urechea la soaptele ins
  10. Pingback: PARINTELE STĂNILOAE despre HOMOSEXUALITATE și OMUL ÎNTREG ca “bărbat și femeie”: “Oficializarea homosexualităţii poate fi acea urâciune apărută în faţa lumii din Apocalipsă”/ 25 de ani de la nașterea la ceruri a celui
  11. Pingback: MESAJUL PĂRINTELUI CIPRIAN GRĂDINARU din Belgia pentru PARTICIPAREA LA REFERENDUM: “A nu mărturisi public crezul că înţelegem căsătoria ca unirea între un bărbat şi o femeie de frica bârfelor ori din comoditate e o lepădare de credinț
  12. Pingback: Părintele GHELASIE ȚEPEȘ, starețul Mănăstirii Sf. Dimitrie din Sighișoara, după REFERENDUM: “Pregătiti-vă de răstignire! Oamenii lui Dumnezeu vor fi răstigniți, dragilor! De ce suferă poporul ăsta român? E MÂNDRU, DOMNULE, MÂNDRU!
  13. Pingback: Părintele Ghelasie Țepeș despre CUTREMUR, EFECTELE ABSENȚEI DE LA REFERENDUM, neascultarea de preoți și Biserică și PREGĂTIREA DE O APROPIATĂ PERSECUȚIE: “Până acuma s-or jucat oamenii: de-a credința și de-a trăirea. Ei, acum va treb
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate