Inchisorile secrete ale CIA (I): NOUL EXPERIMENT PITESTI la care ROMANIA ia parte

3-01-2012 22 minute Sublinieri

Nota noastra: Prezentand decizia prin care administratia Obama a legalizat arestarea oricarui civil de fortele armate americane, fara mandat sau proces, ne intrebam, amintindu-ne de o alta interogatie venita din satanicul experiment Pitesti, daca nu cumva intreaga lume urmeaza sa devina un imens Abu Ghraib. Fratele care semneaza Utzu a realizat acest material despre inchisorile CIA si metodele de tortura exprimentate in ele ca un fel de raspuns la intrebarea noastra.



Comentariu colaborator

Pe 8 decembrie presa românească a prezentat degajat un nou episod al „scandalului închisorilor C.I.A. din România”, un subiect pe atât de grav pe cât este grabnic expediat de societatea noastră în ansamblul ei, pornind de la formatori de opinie, presă mainstream, analişti de toate culorile şi mergând până la mediul online românesc şi blogurile mai mult sau mai puţin vizibile.

Una dintre explicaţii ar fi sensibilitatea pronunţată a „aliatului” nostru strategic pentru acest subiect şi funciara noastra grijă de a face pe plac puternicilor zilei. O alta ar fi încăpăţânarea autorităţilor române de a nega orice acuzaţie, chiar în faţa unei explozii de acuzaţii venită din toate părţile.  Explicaţia finală a absenţei  din arealul dezbaterii publice a acestui subiect, este ignoranţa publicului român cu formaţiune generalistă cu privire la amploarea şi multiplele paliere ale acestui scandal, detaliile sale fiind destinate preponderent unei anumite categorii de indivizi „cu un nivel superior de informare”.

Drept urmare, românii în general, sunt aproape în întregime neştiutori cu privire la consecinţele interne şi internaţionale ale acestor raporturi între statul român şi Statele Unite, intervenite în contextul global al războiului contra terorismului, dar mai ales, pentru ceea ce ne interesează pe noi, dimensiunea spirituală a acestui scandal.

În acest sens, am alcătuit un material extins, care să trateze pe cât posibil în mod unitar, aspectele pe care noi le considerăm vitale pentru o înţelegere corectă a acestui scandal. Prezentăm aşadar succesiv articole care să îndepărteze, asemenea foilor de ceapă, minciunile, dezinformările şi adevărurile parţiale ce inundă acest subiect, pornind de la aspectele generale şi coborând spre unele dintre cele particulare, de interes pentru noi.

***

Televiziunea publică germană ARD, prin emisiunea Panorama, în colaborare cu agenţia de ştiri Associated Press (AP) au publicat o investigaţie comună care dezvăluie locaţia unei închisori ilegale a CIA la Bucureşti în subsolul clădirii ORNISS. Ancheta jurnalistică aduce informaţii legate de identitatea prizonierilor care au trecut prin aceasta locaţie şi arată că pe teritoriul României au fost folosite tehnici dure de interogare, clasificate drept tortură. Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie ­ CRJI a participat pe parcursul a aproape un an la această investigaţie jurnalistică împreună cu reporterii străini. Subiectul “închisorile CIA” demonstrează că serviciile secrete se comportă exact ca pe timpul comunismului, servind un regim totalitar şi în numele parteneriatului cu Uniunea Sovietică, însă acum o fac în numele combaterii terorismului şi a parteneriatelor strategice cu NATO, SUA sau Uniunea Europeană. S-a schimbat doar stindardul sub care luptă. Documente publice demonstrează acum că autorităţile române au minţit atunci când au negat categoric posibilitatea existenţei unor centre de detenţie şi transferuri de prizonieri CIA. Mai mult, noile informaţii fac ancheta parlamentară de investigare a subiectului să pară doar o operaţiune de acoperire a faptelor. (…)

Închisoarea secretă avea numele de cod Bright Light şi a fost activată la sfârşitul lui 2003, după ce locaţii similare din Thailanda, Lituania şi mai ales Polonia au trebuit evacuate. Conform aceloraşi materiale de presă, locaţia din Bucureşti a fost deschisă în acelaşi timp cu o închisoare similară la Rabat, în Maroc, şi a fost scoasă din uz în 2005. Aceasta înseamnă că închisoarea ilegală a funcţionat atât sub guvernarea Iliescu – Năstase, cât şi Băsescu – Tăriceanu. Ca în multe alte scandaluri la nivel înalt, detaliile care au pornit investigaţia vin iniţial din afara României. În acest caz au fost mai multe surse oficiale care, sub protecţia anonimatului, au confirmat independent informaţia conform căreia închisoarea CIA din România a fost amenajată în subsolul uneia dintre clădirile ORNISS. Două dintre surse au ocupat funcţii de conducere în cadrul CIA şi au fost implicate direct în inspectarea şi operarea locaţiei din Bucureşti.

Documente, oficial clasificate, legate de avioane care figurau ca fiind operate de CIA şi care transportau terorişti au ieşit la iveală în urma unor investigaţii independente legate de aterizări şi decolări pe şi de pe Aeroportul Baneasa din Bucureşti, dar şi de pe “Mihail Kogălniceanu” din Constanţa. Conform presei americane, cel puţin 100 de suspecţi de activităţi teroriste au fost transportaţi în jurul lumii cu o flotă de mai mult de 26 de avioane private, închiriate de CIA prin companii de faţadă sau prin intermediari legali. Suspecţii de terrorism nu au fost trecuţi nici un moment prin sistemul legal american, ei fiind interogaţi şi detinuţi în închisori ilegale din diverse ţări partenere (“black sites”) sau la baza militară de la Guantanamo, Cuba. Suspecţii de terorism au intrat şi ieşit ilegal din ţările partenere unde au fost deţinuţi. Operaţiunea secretă a CIA de identificare, capturare şi interogare a suspecţilor de activităţi teroriste (“renditions”) a avut loc sub administraţia Bush. Cea mai intensă activitate a fost înregistrată între 2003 şi 2005. Administraţia Obama a închis oficial programul la începutul lui 2009.

În septembrie anul acesta, organizaţia Reprieve a pus la dispoziţia mai multor jurnalişti aproape 1.700 de documente legate de o dispută comercială între două companii americane: Richmor Aviation Inc şi SportsFlight, un broker de zboruri private. (…) Din documentele acum publice reiese că avionul a fost folosit de CIA pentru transportul de personal şi deţinuţi.

Cel mai cunoscut caz documentat oficial de transportare a unui suspect de terorism arestat ilegal în care avionul a fost implicat este cazul Abu Omar, un cleric musulman răpit de CIA la Milano şi transportat în Egipt, unde a fost interogat sub tortură, iar apoi eliberat de un tribunal egiptean în 2007. Cazul a devenit public, iar justiţia italiană a condamnat 22 de agenţi CIA, un ofiţer al armatei SUA şi doi agenţi ai serviciilor secrete italiene pentru implicarea în răpirea lui Abu Omar.

Acelaşi avion a aterizat în mai multe rânduri în România, iniţial sub indicativul N85VM, apoi sub indicativul schimbat N227SV. Din documentele Richmor Aviation reiese că avionul a efectuat între 25 şi 28 ianuarie 2004 următoarea cursă: Washington ­ – Geneva ­  – Doha (Qatar) ­ – Riad (Arabia Saudită) ­ – Amman (Iordania) –  ­ Bucureşti Băneasa ­ – Barcelona ­ – Washington. Pe 26 ianuarie 2004, când avionul a aterizat pe Aeroportul Băneasa venind de la Amman cu direcţia Barcelona, la bord erau tot şapte pasageri. De la Băneasa, avionul a decolat cu doi pasageri mai puţin spre Barcelona. Între 11 şi 13 aprilie acelaşi an, avionul a avut următoarea cursă: Washington – ­ Guantanamo Bay ­ – Tenerife ­ – Bucureşti ­ – Rabat (Maroc) ­ – Washington. Pe 12 aprilie a aterizat la Băneasa venind de la Guantanamo cu escala la Tenerife cu opt pasageri bord şi a decolat cu nouă către Rabat, de unde a plecat mai departe spre Washington cu numai cinci pasageri. Documentele mai arată o cursă a avionului sub indicativ schimbat, N227SV, în octombrie acelaşi an. Avionul venea de la Amman şi a aterizat la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. A aterizat la 20:30 şi a decolat la 21:00, făcând naveta între Cipru, Cehia, Liban şi Iordania. Persoana care apare pe poziţia de “coordination fees” în documentele întocmite la  aterizarea avionului pe Kogălniceanu este proprietarul unei companii aeriene slovene, Trilar Marjan. În 1999, compania sa a fondat Camera de Comerţ Americană la Liubliana ­ AmCham. Din acte reiese evident că în primul caz doi pasageri au coborât de la bord, iar în al doilea un pasager a fost îmbarcat sub ochii oficialilor de pe Aeroportul Băneasa. Aceste fapte au fost negate negru pe alb de comisia parlamentară de anchetă a existenţei centrelor de detenţie sau zborurilor CIA, la punctul 6 din capitolul Concluzii: “La întrebarea dacă zboruri civile americane sau ale altor state ar fi putut transporta, lăsa ori ridica persoane care ar fi asimilate deţinutilor, pe teritoriul român sau în responsabilitatea autorităţilor române, potrivit normelor internaţionale, comisia de anchetă răspunde negativ”. Mai mult, înainte să treacă la capitolul concluzii, comisia a precizat că “nici un pasager nu a coborât sau urcat din/în avion“, referindu-se la zborurile investigate.

La fel ca pentru paznicii din dugheana de vizavi de fortăreaţa ORNISS, informaţii relevante au rămas ascunse membrilor comisiei parlamentare de anchetă, condusă de Norica Nicolai. În aprilie 2008, comisia făcea publice concluziile sale, negând în şapte puncte orice posibilitate ca centre de detenţie ale CIA să fi existat în România sau ca prizonieri ai agenţiei americane să fi fost transferaţi prin vreunul din aeroporturile româneşti. Cel puţin punctul 6, care neagă transferuri de persoane din avioanele americane care au aterizat la Băneasa, este demontat acum de documentele prezentate mai sus. Nimeni nu a menţionat până acum că pasageri au fost debarcaţi sau îmbarcaţi din zborurile CIA. Facturile Romatsa nu se referă la astfel de amănunte. Iar despre o investigaţie legată de identitatea celor debarcaţi/îmbarcaţi nu s-a discutat până acum. Restul concluziilor comisiei vin ca urmare a unor întrebări puse parcă special pentru a îngropa subiectul. În plus, ca argument relevant, comisia şi-a consolidat concluziile prin adăugarea raportului “societăţii civile”, personificată de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului ­ OADO. Respectiva organizaţie concluziona şi ea că nici nu poate fi vorba despre astfel de zboruri sau prizonieri ai CIA. La sfârşitul lui 2006, aproape la un an de la redactarea concluziilor trimise comisiei, Florentin Scaleţchi, preşedintele OADO, a fost arestat pentru luare de mită şi trafic de influenţă şi condamnat ulterior la şase ani de închisoare. (…)

Opoziţia şi negarea oficialilor români este contrazisă de un raport al Amnesty International din martie 2008 ce face referire la deţinutul Khaled al-Maqtari, care de la închisoarea din Abu Ghraib a ajuns în închisorile secrete americane. În acest raport, făcut public cu o lună înaintea concluziilor comisiei conduse de Norica Nicolai, se menţionează un raport din 2007 al Comitetului pe probleme juridice şi drepturile omului din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, comitet condus de senatorul elveţian Dick Marty. Raportul a concluzionat că există dovezi suficiente că închisori CIA au existat în Europa între 2003 şi 2005, în special în Polonia şi România. “Guvernele acestor ţări ştiau şi poate au autorizat centrele de detenţie secrete ale CIA pe teritoriul lor”, încheie raportul.

Trei parlamentari au condus comisia de anchetă: Norica Nicolai ca preşedinte, George Maior ca vicepreşedinte şi Ilie Petrescu din postura de secretar. Maior a fost numit şef al SRI în octombrie 2006. Petrescu, atunci parlamentar PRM, a declarat că nu a avut acces la documentele clasificate puse la dispoziţie de către autorităţi. Motivul: nu avea certificat ORNISS. Membrii comisiei care făceau parte din UDMR sau PRM au decis politic să nu ceară certificate ORNISS, fără legătură cu această anchetă. Deci, nici ei nu au avut acces la anexele clasificate. În plus, este un mister cum ar putea un investigator independent să ancheteze sediul ORNISS, în condiţiile în care pentru o astfel de acţiune ar avea nevoie de un certificat de securitate chiar din partea instituţiei investigate. Norica Nicolai are însă certificat ORNISS. (…)

Nicolai a susţinut că a cerut în permanenţă desecretizarea documentelor ce au fost prezentate comisiei şi care erau clasificate drept secret de serviciu. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi, însă documentele ies la iveală pe rând din investigaţii făcute în afara României. Spre exemplu, un alt avion investigat este N 478 GS, aeronavă care a suferit un accident la aterizare pe Aeroportul Băneasa, venind de la Bagram, Afganistan pe 6 decembrie 2004. Baza americană de la Bagram era denumită un alt Guantanamo. Întregul echipaj: Glenn Ronald Walker, Duffy Sean Patrick, Steven Thomas Wright şi pasagerii: Arin Keith Cannon, John Charles Allison, John Joseph Maubach, Barton Boyd Brown, John Douglas Van Cleave, Robert Bruce Schopf, David John Scott au fost transferaţi la un hotel în centrul Bucureştiului şi s-au îmbarcat a doua zi la bordul unei curse regulate către Paris. Avionul avariat a rămas în urmă şi a fost recuperat după mai multe luni. În ciuda eforturilor ca detalii şi lista pasagerilor să nu ajungă publice, am intrat în posesia documentului care detaliază împrejurările în care s-a produs accidentul. Din documentări făcute în SUA, reiese că majoritatea pasagerilor ar aparţine trupelor speciale ale Armatei americane, dar nimeni nu le-a investigat afilierea şi alte implicări. Cel mai tânăr pasager avea la momentul accidentului 25 de ani, iar cel mai în vârstă 49. Poliţia de Frontieră Română a constatat că unul dintre pasageri, Van Cleave, avea asupra sa un pistol Beretta 9mm şi 58 de cartuşe.

Tehnică. Ridiculizare

Interviul pentru televiziunea ARD ar fi trebuit să aibă loc cu directorul ORNISS, Marius Petrescu. Acesta a anunţat din timp însă că are o răceală şi că va trebui să-l trimită în locul său pe unul dintre adjuncţi, Adrian Cămărăşan. În timpul interviului un interlocutor ad-hoc a apărut în scenă: generalul Vasile Drăghici, care ne-a fost introdus iniţial ca persoana care se ocupă cu securitatea clădirii, fost angajat al MApN şi cu ultim loc de muncă la Bruxelles, în biroul de legatură al Ministerului Apărării la NATO.

La întrebările legate de posibilitatea ca sediul ORNISS să fi găzduit prizonieri, generalul Drăghici din fundal a pufnit în râs, destul de tare ca să fie auzit de toată lumea. Apoi a ţinut să-şi tragă un scaun în faţa camerei de filmat şi să lămurească personal problema, deşi Cămărăşan continua interviul, iar purtătorul de cuvânt al instituţiei era în încăpere. Cam aceasta este atitudinea pe care o adoptă toţi oficialii cu care am discutat despre închisorile CIA: lipsă totală de transparenţă şi ridiculizarea subiectului. Sau tăcere. Doi generali-cheie care au făcut tranziţia între guvernarea Iliescu – Năstase şi Băsescu – Tăriceanu au refuzat să discute chiar şi sub anonimat despre acest subiect. Generalii Constantin Rotaru (SIE) şi Gheorghe Rotaru (Direcţia de Informaţii Militare) ar fi persoanele care ar fi avut cunoştinţă de această operaţiune. Ei au fost pensionaţi la sfârşitul lui 2005 ca generali de 4 stele.

Fără control

Cazul închisorilor CIA arată că nici nu poate fi vorba despre un real control public prin Parlament asupra activităţilor serviciilor secrete. Concluziile comisiei sunt elocvente, iar modul în care au fost puse întrebările către diversele instituţii este ilar. Din discuţiile purtate cu cei care au ocupat funcţii care le-ar fi permis să ştie despre aceste închisori, un răspuns revine mereu: România este partener cu SUA şi NATO şi păstrează secretele cu orice preţ, chiar dacă ar şti că astfel de operaţiuni s-au desfăşurat. Apoi vin teoriile conspiraţiei: este un complot rusesc pentru şubrezirea alianţelor noastre militare; este complotul unor ţări vestice care vor să scape de acorduri ce le permit americanilor să acţioneze fără control pe teritorii străine, utilizând scandalul închisorilor ca pretext.

Un amănunt important venit din sfera serviciilor secrete este că dacă această operaţiune s-ar fi desfăşurat, ea este legală şi se bazează pe anexe la Tratatul cu SUA care stipulează că România pune la dispoziţia SUA facilităţi pe care nu le poate controla şi care rămân protejate fizic şi informativ după modelul bazei americane de la Kogălniceanu.

MAE a luat nota de comentariul Comisarului CoE pentru Drepturile Omului, privitor la presupusa complicitate a statelor europene in programul CIA de detentie si transfer, si isi mentine pozitia in acest dosar, subliniind ca acuzatiile sunt nefondate. Fata de respectivele afirmatii, autoritatile romane si-au exprimat in mai multe randuri pozitia, considerand-le nefondate. Credibilitatea si veridicitatea acestor informatii si surse, asa cum sunt preluate si in comentariul Comisarului Hammarberg, nu pot fi verificate, atrage atentia MAE.

MAE isi mentine pozitia exprimata anterior cu privire la acest subiect si anume aceea ca Romania nu detine niciun fel de informatii din care sa rezulte ca pe teritoriul tarii noastre au existat centre de detentie secrete ale CIA sau ca aeroporturile romanesti ar fi fost utilizate de catre CIA pentru transportul sau detentia unor prizonieri suspectati de acte de terorism. In urma anchetelor demarate de autoritatile romane (in 2005 si 2008), a rezultat ca nu exista niciun fel de dovezi legate de cazuri in care persoane sau agentii straine oficiale au fost implicate, pe teritoriul Romaniei, in actiuni de privare de libertate sau transport ilegal de detinuti.

In context, MAE reaminteste ca Romania este parte la Conventia ONU de combatere a torturii si a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, a Conventiei Europene de combatere a torturii si a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante. Romania a condamnat ferm orice practici de tortura in orice circumstante si oriunde pe glob. In plus, ca membru al comunitatii de valori occidentale, Romania este profund atasata statului de drept, institutiilor democratice, promovarii si apararii drepturilor omului. In acest spirit responsabil a fost abordat si dosarul mentionat de oficialul Consiliului Europei.

(…) Închisoarea secretă CIA din România, deschisă după 2003, avea numele de cod Britelite şi aici a fost adus la un moment dat Khalid Sheikh Mohammed, considerat creierul atentatelor din 11 septembrie 2001, relatează Associated Press.

Patru dintre cei mai importanţi suspecţi de terorism capturaţi de Statele Unite au fost mutaţi în secret la Guantanamo în 2003, cu ani înainte să se afle, după care au fost transferaţi din nou la închisori din străinătate, înainte ca justiţia americană să le ofere acces la avocaţi, potrivit AP.

Transferul a permis SUA să interogheze deţinuţi CIA în închisorile secrete timp de încă doi ani, fără să le permită să discute cu avocaţi sau cu reprezentanţi ai organizaţiilor pentru drepturile omului sau să îşi conteste detenţia în tribunalele americane. Dacă ar mai fi rămas la închisoarea Guantanamo timp de încă trei luni, ar fi avut aceste drepturi.

“A fost doar un joc alba neagra  pentru a ascunde deţinuţii de tribunale”, a explicat Jonathan Hafetz, profesor de drept la Universitatea Seton Hall, care a reprezentat mai mulţi deţinuţi, dar şi pe Mohammad Munaf.

Mutarea lor de la Guantanamo subliniază cât de îngrijorată era administraţia preşedintelui George W. Bush că instanţa supremă din SUA ar putea desecretiza programul de detenţie. De asemenea, arată cât de mult a insistat Guvernul SUA că teroriştii trebuie ţinuţi în afara sistemului judiciar american.

Ani mai târziu, moştenirea programului complică în continuare eforturile preşedintelui Barack Obama de a pune sub acuzare suspecţii de terorism aflaţi în spatele atacurile din 11 septembrie 2001. Sosirea şi plecarea grăbită de la Guantanamo au fost deduse de AP pe baza înregistrărilor zborurilor şi a interviurilor cu actuali şi foşti oficiali americani şi surse apropiate programului de detenţie al CIA. În zorii zilei din 24 septembrie 2003, un Boeing 737, fără inscripţii, a aterizat la Guantanamo. Cel puţin patru membri al-Qaida importanţi se aflau la bord: Abu Zubaydah, Abd al-Nashiri, Ramzi Binalshibh şi Mustafa al-Hawsawi. Binalshibh şi al-Hawsawi au contribuit la planificarea atacurilor din 11 septembrie 2001. Al-Nashiri a pus la punct atentatul din 2000, vizând USS Cole. Zubaydah s-a ocupat cu actele de călătorie pentru membrii organizaţiei teroriste.

Cei patru petrecuseră luni în închisorile din străinătate, unde au fost supuşi la unele dintre cele mai dure tehnici de interogare din istoria Statelor Unite. Până la sfârşitul verii din 2003, CIA a ajuns la concluzia că bărbaţii au spus tot ce ştiau, dar avea nevoie de un loc unde să îi ţină, fără să mai desfăşoare interogatorii prelungite.

În plus, sistemul de închisori CIA din străinătate era în schimbare. O închisoare din Thailanda, cunoscută drept Cat’s Eye, fusese închisă în decembrie 2002, iar în toamna anului 2003, agenţia americană de informaţii se pregătea să închidă centrul de detenţie din Polonia şi să deschidă un altul în România. Jurnaliştii şi organizaţiile pentru drepturile omului începuseră să pună întrebări. Iar CIA trebuia să îşi mute deţinuţii.

Baza navală americană de la Guantanamo, din Cuba, a părut o alegere bună. Bush alesese primii şase suspecţi de terorism care urmau să compară în faţa tribunalelor militare de acolo, iar o Curte de Apel federală decisese că deţinuţii nu pot folosi tribunalele din SUA pentru a-şi contesta detenţia. Iar CIA tocmai construise o închisoarea nouă, Strawberry Fields, separată de penitenciarul principal de la Guantanamo. Spre deosebire de alte centre secrete din străinătate, la Strawberry Fields nu erau aplicate tehnici dure de interogare, acesta fiind pur şi simplu un loc unde figurile importante din spatele atentatelor din 11 septembrie 2001 erau deţinute până la proces.

Însă, la scurt timp după sosirea celor patru terorişti la Guantanamo, situaţia a început să se schimbe. În noiembrie, Curtea Supremă a decis să se pronunţe asupra dreptului deţinuţilor de la Guantanamo de a sesiza tribunalele americane în legătură cu legalitatea detenţiei lor.

Administraţia se temea că aceştia vor spune public la ce au fost supuşi în închisorile secrete. Aşa că, în 27 martie 2004, un avion Gulfstream IV a decolat de la Guantanamo. Până în 28 iunie, când Curtea Supremă a decis că deţinuţii trebuie să aibă acces la închisorile americane, Abu Zubaydah, Abd al-Nashiri, Ramzi Binalshibh şi Mustafa al-Hawsawi se aflau deja în străinătate. Doi ani mai târziu, Washington Post a dezvăluit existenţa programului, Bush a golit centrele secrete de detenţie, iar 14 suspecţi de terorism au fost transferaţi la Guantanamo. Printre aceştia se numărau şi cei patru care mai fuseseră acolo, încheie AP.

  • VoltaireNet:

Thierry Meyssan – Secretul din spatele închisorii Guantanamo (mai 2009)

Credeţi că sunteţi informat despre ceea ce s-a întâmplat la Guantánamo şi sunteţi  uimit că preşedintele Obama este reticent  în a închide acest centru de tortură? Greşiţi! Nu sunteţi conştient de scopul care stă la baza acestui “mecanism” şi de ce este vital Guantanamo pentru administraţia americană curentă.

Ne amintim cu toţii imaginile despre tortură care au circulat pe Internet. Ele au fost presupuse că ar fi fost luate de către câţiva soldaţi ca trofee de război. Chiar şi aşa, în imposibilitatea de a verifica autenticitatea lor, media mainstream nu şi-a asumat riscul de publicare a lor, însă în luna aprilie 2004, CBS a difuzat un reportaj despre aceste abuzuri.  A fost scânteia care a declanşat o campanie de mare anvergură ce denunţa relele tratamente la care au fost supuşi deţinuţii irakieni. Închisoarea Abu Ghraib a arătat că războiul pretins împotriva dictaturii lui Saddam Hussein a fost, de fapt, un război de ocupaţie la fel ca tot restul, însoţit de aceeaşi litanie de infracţiuni şi abuzuri. Nu este surprinzator faptul că  Washington-ul  a atribuit aceste  abuzuri câtorva persoane fizice nereprezentative, etichetate ca “mere stricate”, care ar fi acţionat fără ştirea ierarhilor de comandă militară. Unii soldaţi au fost arestaţi şi judecaţi pentru a oferi totuşi un exemplu. Cazul a fost închis până la următoarea rundă de dezvăluiri.

Între timp, CIA şi Pentagonul pregăteau Statele Unit şi publicul occidental pentru o schimbare în ierarhia şi conţinutul valorile morale. Agenţia a desemnat un agent care să asigure legătura cu Hollywood-ul, colonelul Brandon Chase (verişorul lui  Tommy Lee Jones) şi a angajat scriitori celebri  (cum ar fi Tom Clancy) şi scenarişti cu rolul important de a scrie scenarii noi de filme şi seriale de televiziune. Scopul a fost de stigmatizare a culturii musulmane şi de a banaliza tortura în numele luptei împotriva terorismului.

De exemplu, aventurile agentului Jack Bauer din seria 24 de ore (link.lb.eng), au fost copios subvenţionate de către CIA pentru a se asigura că, odată cu fiecare nou sezon, pragul de toleranţă ar fi împins un pic mai departe. La începutul episoadelor, eroul intimidează suspecţii în scopul de a extrage informaţii. În episoadele ulterioare, toate personajele se suspectează şi apoi se torturează reciproc, cu puţine mustrări de conştiinţă, progresiv şi cu convingerea tot mai puternică cum că acţiunile lor sunt conforme cu datoria patriotică a fiecăruia.

În imaginaţia colectivă, secole de umanism au fost şterse şi o nouă specie de barbarism şi-a făcut apariţia. În acest sens, editorialistul de la Washington Post –  Charles Krauthammer (care este, de asemenea, doctor psihiatru) argumentează că folosirea torturii este un “imperativ moral” (sic) în aceste vremuri zbuciumate de război împotriva terorismului.

În 2006, o anchetă a Consiliului al Europei, condusă de senatorul elveţian Dick Marty a fost lansată, prin intermediul căreia s-a stabilit că, la nivel global, CIA a răpit mii de oameni din întreaga lume, inclusiv zeci sau chiar sute în graniţele Uniunii Europene. Apoi au apărut o avalanşă de dovezi ale crimelor comise în interiorul închisorilor de la Guantánamo Bay (Insulele Caraibe) şi Baghram (Afganistan). Deja bine condiţionată, opinia publică din statele membre NATO nu a avut nici o problemă de acceptare a explicaţiei oficiale, care a fost în perfectă consonanţă cu linia editorială cu care a fost hrănită, conform căreia, pentru a salva vieţi nevinovate, Washington a trebuit să recurgă la practici secrete; suspecţii  au fost răpiţi şi forţaţi să vorbească prin metode care au fost din punct de vedere moral condamnabile, dar care sunt necesare, având în vedere eficacitatea lor.

Urmare a acestor explicaţii simpliste, candidatul Barack Obama s-a ridicat împotriva administraţiei Bush, angajându-se să facă din interzicerea torturii şi închiderea închisorilor secrete măsurile prioritare ale mandatului său. În cursul perioadei de tranziţie în urma alegerii sale, el s-a înconjurat de avocaţi de top, cu sarcina de a elabora o strategie care să pună capăt acestui episod negru. Odată ajuns în Casa Albă, primele sale ordine executive  au fost  dedicate punerii  în aplicare a angajamentelor luate în acest sens, ceea ce a fascinat opinia publică internaţională, a generat o enormă simpatie pentru noul preşedinte şi a îmbunătăţit imaginea S.U.A. la nivel mondial.

Din păcate însă, la mai mult de un an după alegerea lui Barack Obama, deşi e adevărat că mai multe sute de cazuri individuale au fost rezolvate, nimic nu s-a schimbat pe fondul problemelor reclamate. Guantanamo este încă acolo şi nu va fi închis în viitorul apropiat în timp ce asociaţiile de apărare a drepturilor omului sunt categorice: violenţa împotriva deţinuţilor s-a înrăutăţit.

Rugat să comenteze în acest sens, vice-preşedintele Joe Biden a declarat că aprofundând subiectul, a descoperit mai multe aspecte care au fost anterior necunoscute pentru el, iar apoi, enigmatic, el a avertizat presa împotriva deschiderii acestei cutii a Pandorei. La rândul său, consilierul juridic Greg Craig de la Casa Albă şi-a dat demisia, nu pentru că el consideră că a eşuat în misiunea sa de a închide centrul, ci pentru că este de părere că sarcina sa de a-şi justifica activitatea cu privire la acest subiect ar fi devenit imposibilă.

De ce nu poate Preşedintele Statelor Unite, să se facă ascultat de anturajul său? Dacă totul a fost spus despre abuzurile din epoca Bush, de ce vorbesc despre o cutie a Pandorei? Ce mai este acolo de temut?

În realitate, sistemul este mult mai extins. Aceasta nu se limitează doar la unele răpiri şi o închisoare. Mai important decât orice, funcţia centrului de detenţie este radical diferită de ceea ce CIA şi Pentagonul ne-au dat de înţeles că ar fi. Dar, înainte de a începe coborârea noastră în iad, există o confuzie care trebuie să fie clarificată.

Contra-insurgenţa

Ceea ce s-a realizat de către armata SUA în Abu Ghraib, cel puţin la început, nu comportă nici o comparaţie cu ceea ce este experimentat de către Marină, în Guantánamo şi în alte închisori secrete ale sale. Armata a făcut ceea ce fac toate armatele, atunci când acţionează ca o forţă de poliţie şi se confruntă cu o populaţie ostilă. Supune şi terorizeză. În acest caz, Coaliţia forţelor implicare au folosit drept metodă crimele comise de francezi în timpul bătăliei din Alger împotriva algerienilor, în timp ce în acelaşi cadru, se refereau la aceştia ca fiind “compatrioţi”. Mai mult chiar, Pentagonul l-a solicitat pe generalul în rezervă al Armatei Franceze  Aussaresses Paul, un specialist în “contra-insurgenţă”, pentru a pregăti ofiţerii superiori din SUA referitor la conflictele din acestă parte a lumii.

În timpul lungii sale cariere, Aussaresses a asistat Statele Unite, oriunde acestea au purtat aşa numitele “războaie de mică intensitate”, în special în Asia de Sud şi America Latină.

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Statele Unite au înfiinţat două centre de formare specializate în aceste tehnici de contra-insurgenţă, Politic Warfare Executive Academy (Taiwan) şi School of the Americas (Panama). Aici au fost ţinute cursuri de tortură eficientă celor responsabili cu aparatul represiv al statelor prietene din Asia şi America Latină. Acestea au funcţionat în anii 60-70 în cadrul Ligii Mondiale a Anti-comuniştilor, care a avut drept membri pe şefii statelor implicate.  Această politică a fost pusă în aplicare pe scară largă în operaţiuni cum ar fi Phoenix în Vietnam (neutralizarea de 80.000 de persoane suspectate de apartenenţă la Viet Cong)  şi Condor în America Latină (eliminarea opozanţilor politici de pe continent). Aceleaşi procedee, care au fost asistate în efortul de curăţare a zonelor insurgente de intensa activitate ale echipelor morţii, au fost aplicate şi  în Irak, în special în timpul operaţiunii Iron Hammer [4].

Singura noutate ar fi că astăzi, puşcaşilor marini le sunt distribuite un volum clasic al literaturii coloniale, “Minţile arabe”, scris de antropologul Raphael Patai, cu o prefaţă de către colonelul Norvell B. Atkins, proprietar al Şcolii Speciale de Război “John F. Kennedy”, noul nume al infamei School of the Americas, schimbat odată cu mutarea sa la Fort Bragg (Carolina de Nord). Cartea, care promovează stereotipuri ridicole despre “arabi”, în general, scrisă în conformitate cu un luciu pseudo-ştiinţific, include un capitol celebru despre tabuurile sexuale culturale, care au inspirat scenele puse în scenă la Abu Ghraib.

Practicile de tortură în Irak nu constituie un caz izolat, aşa cum administratia Bush ar fi vrut să credem, ci ele fac parte dintr-o strategie integrată de combatere a insurgenţei. Singura modalitate de oprire a acestor “excese” nu este să-i condamne pe soldaţi individual pe  motive juridică morale, ci prin eradicare a cauzelor lor politice, anume a interzicerii ordinelor în acest sens.

Experimentele profesorului  Biderman

Dintr-o perspectivă opusă contra insurgenţei, Dr. Albert D. Biderman din cadrul U.S.A.F. a investigat în trecut tehnicile de  spălare a creierului folosite împotriva prizonierilor de război americani în Coreea de Nord, în cadrul unui proiect finanţat de Rand Corporation.

Cu mult timp înainte de Mao şi de comunişti, chinezii au dezvoltat metode sofisticate pentru a înfrange voinţa deţinuţilor pentru a le inocula unele mărturisiri. Acestea au fost utilizate în timpul războiului coreean, cu rezultate promiţătoare: prizonierii de război din SUA mărturiseau în mod foarte convingător în faţa presei pentru crimele pe care probabil, nu le-au comis. Bilderman a prezentat constatările sale iniţiale în cadrul unei audieri în Senat la data de 19 iunie 1956 şi înaintea Academiei de Medicină din New York în anul următor (a se vedea documente descărcate de mai jos). El a identificat cinci etape distincte parcurse de  “subiecţi” , după cum urmează:

– 1. La început, deţinutul refuză să coopereze şi recurge la tăcere.

– 2. Printr-un amestec de brutalitate şi bunătate, el este adus în a doua etapă, în care neagă acuzaţiile aduse împotriva sa.

– 3. Apoi, prizonierul începe să coopereze. El continuă să proclame nevinovăţia, în timp ce încerca să-şi potolească/îmbuneze  anchetatorii săi prin a recunoaşte că ar fi făcut o greşeală în mod neintenţionat, prin accident sau din neatenţie.

– 4. Pentru a trece în etapa a patra, deţinutul trebuie să îşi fi pierdut tot respectul de sine. El continuă să nege acuzaţiile, dar recunoaşte că sunt de natură penală.

– 5. La sfârşitul procesului, prizonierul îşi mărturiseşte vinovăţia lui. El inventează chiar detalii suplimentare pentru a se incrimina în continuare pe sine şi, în cele din urmă, cere să fie pedepsit.

În plus, Biderman a examinat fiecare dintre tehnicile folosite de torţionari chinezi pentru a manipula prizonieri: izolarea, controlul  de percepţie senzorială, oboseală, ameninţări, recompense, afişarea de putere/tehnică  a torţionarilor, deteriorarea condiţiilor de trai, de stres. Abuzul fizic este de o importanţă secundară în timp ce abuzul emoţional este atotcuprinzător şi permanent.

Lucrarea dr.Biderman despre “spălarea creierului” a dobândit o dimensiune legendară. Armata SUA se temea că oamenii săi ar putea fi astfel subminaţi de către inamic şi condiţionaţi să spună şi, chiar mai rău, să facă orice. În consecinţă, ei au conceput un program de instruire pentru piloţii lor de vânătoare, care i-ar face impermeabili la această formă de tortură şi de neclintit pentru inamic, odată capturaţi. Acest antrenament este cunoscut ca SERE, care înseamnă Supravietuire, Eschivă, Rezistenţă, Evadare. Deşi Cursul a fost organizat iniţial la School of the Americas pe mai multe paliere, astăzi a fost extins la aproape toate categoriile de persoanl militar. În plus, programe de formare de acest gen au fost înfiinţate în fiecare ţară NATO.

După invazia din Afganistan, administraţia Bush a decis să aplice aceste tehnici de inoculare a mărturisirilor prizonierilor care ar fi dovedit, post factum, implicarea Afganistan-ului  în atacurile de la 11 septembrie, astfel încât versiunea Washington-ului  asupra acestor evenimente ar putea fi confirmată.

Noi clădiri au fost construite la baza navala Guantanamo în cadrul cărora astfel de experimente au fost efectuate. Teoria lui Albert Biderman a fost completată de un psiholog civil, profesorul Martin Seligman, un profesionist arhi cunoscut, care este fostul preşedinte al Asociaţiei Psihologilor Americani.

Seligman a exploatat un punct slab în teoria lui Ivan Pavlov a reflexelor condiţionate. Un câine este plasat într-o cuşcă în care podeaua este împărţită în două părţi. Una dintre cele două părţi, alternativ,  este electrificată în mod aleatoriu. Animalul sare de la una la alta încearcă să se protejeze – până acum, nimic surprinzător. Apoi, ritmul creşte şi curând întreaga cuşcă este electrificată. Animalul îşi dă seama că nu poate scăpa şi că eforturile sale sunt zadarnice. Curând, el renunţă; el se întinde pe podea şi intră într-o stare modificata de conştiinţă care îi permite să îndure suferinţa în mod pasiv. Cuşca este apoi redeschisă. Surpriză: animalul nu fuge. Starea mentală suferindă a suprimat rezistenţa câinelui. El stă culcat şi continuă să îndure durerea.

În acest scop, Marina a format o echipă  medicală specializată. Profesorul Seligman, în mod particular, a fost invitat la Guantanamo. Acest practicant este celebru, renumit mai cu seamă pentru lucrările sale asupra depresiei. Cărţile sale privind optimismul şi încrederea sunt bestseller-uri internaţionale. El este cel care a supervizat experimentele medicale pe cobaii umani. La fel ca şi câinele din exemplu, deţinuţii sunt supuşi unor procese teribile de tortură şi alunecă spontan  într-o stare psihologică alterată  care le permite să suporte conştient durerea, în timp ce sunt scurşi de orice rezistenţă fizică sau psihică. Prin astfel de procedee, deţinuţii ajung instant la etapa a 3-a a metodei Biderman.

Deşi încă au la bază învăţăturile lui Biderman, torţionarii din SUA, sub supravegherea profesorului Seligman, au experimentat şi perfecţionat fiecare metodă de tortură în parte.  Pentru a face acest lucru, un protocol ştiinţific a fost elaborat ce implică măsurarea fluctuaţiilor hormonale ale subiecţilor. În acest scop, un laborator medical a fost instalat la Guantánamo, în care mostrele de saliva şi sânge sunt prelevate la intervale regulate de la cobai pentru a se evalua reacţiile lor la tratament.

Torţionari au ridicat crimele lor la un nou nivel de sofisticare. De exemplu, în cadrul programului SERE, controlul de percepţia deţinuţilor “senzoriale a fost realizat prin intermediul privării de somn folosind sunete stresante. Rezultate mult mai bune au fost obţinute prin difuzarea ţipetelor deznădăjduite de copii pentru zile în şir. Sau din nou, etalând supremaţia temnicerilor prin supunerea deţinuţilor la bătăi aleatorii. În Guantánamo, au creat Forţa de Reacţie Imediată, un grup care se ocupă de pedepsirea prizonierilor. Atunci când sunt  în acţiune, membrii săi uzitează o armură de protecţie a organismului cu măşti, de genul Robocop. Ei extrag prizonierul din cuşca lui şi îl aduc într-o cameră cu pereţi de placaj căptuşit şi tapiţat. Ei izbesc apoi pe cobaiul uman de perete pentru ca placajul să absoarbă şocurile parţial, astfel că victima este ameţită, dar oasele nu-i sunt rupte.

Principalul progres realizat la acest centru se referă la tehnica de simulare a înecului. Veacuri în urmă, Inchiziţia  obişnuia să-şi introducă prizonierii cu capul în apă, scoţându-i cu doar câteva clipe înainte de înec. Senzaţie de moarte iminentă provoacă anxietate maximă. Dar practica era primitivă şi accidentele frecvente. Acum, deţinutul nu mai este cufundat complet în cada de baie complet, ci este imobilizat întru cilindru gol. Apa este turnata peste cap pentru a induce sufocarea iar procedura poate fi întreruptă imediat după cum este necesar. În acest fel, accidentele sunt rare. Fiecare sesiune este codificată pentru a se determina limitele de rezistenţă ale subiectului. Auxiliarii sunt acolo pentru a măsura cantitatea de apă utilizată, calendarul şi durata de sufocare. În acest proces, recuperază orice vomită, se cântăreşte şi apoi analizează pentru a se evalua cantitatea de energie consumată şi starea de epuizare produsă subiectului.

După cum a rezumat un Director adjunct al C.I.A. în faţa unei comisii a Congresului: “Aceste proceduri nu au nimic de-a face cu practicile Inchiziţiei, cu excepţia utilizării apei” (sic).

Experimentele medicale din SUA nu au fost realizate în secret precum ar fi cele ale dr. Josef Mengele la Auschwitz ci sub control direct şi exclusiv de la Casa Albă. Totul a fost raportat unui grup de luare a deciziilor format din şase persoane: Dick Cheney, Condoleezza Rice, Donald Rumsfeld, Colin Powell, John Ashcroft şi George Tenet, care atestă că a participat la aproximativ o duzină de astfel de sesiuni.

Rezultatul acestor experimente este totuşi dezamăgitor. Rari sunt cobaii care s-au dovedit a fi întru totul receptivi. Deşi s-a dovedit a fi posibil să inculce o mărturisire în ele, starea lor a rămas instabilă şi expunerea la o interogare publică ar fi fost prea riscantă.

Cel mai cunoscut caz este cel al lui pseudo-Khalil Sheikh Mohammed. El a fost arestat în Pakistan şi acuzat de a fi un kuweitian islamist, deşi era în mod clar un caz de identitate greşită. După ce a fost torturat îndelung  şi, în special, supus procedeului de simulare a înecului de  183 de ori în cursul lunii martie 2003, în cele din urmă a mărturisit  a fi Khalil Sheikh Mohammed, având 31 de ani şi de a fi organizat atacuri diferite în cele patru colţuri ale pământului, inclusiv cel de la World Trade Center din New York în 1993, precum şi bombardarea unui club de noapte din Bali, decapitarea jurnalistului Daniel Pearl şi nu în ultimul rând, atacurile de la 11 septembrie 2001. Pseudo-Sheikh Mohammed şi-a menţinut mărturisirea lui în faţa unei comisii militare, dar nu a fost posibil pentru avocaţii şi judecătorii militari să-l judece în cauză publică, de teama că, o dată în afara cuştii, el ar putea să renege întreaga sa mărturisire.

Pentru a ascunde activitatile secrete a medicilor de la Guantanamo, Marina a organizat excursii pentru mass-media în beneficiul jurnaliştilor îngăduitori. Astfel, eseistul francez Bernard Henry Levy s-a oferit voluntar să joace rolul de martor, vizitând ceea ce a fost sigur pentru el să vadă. În cartea sa Vertigo din America, el asigură că închisoarea nu este diferită de alte penitenciare din SUA şi că rapoartele privind pretinsele abuzuri comise sunt “mai degrabă exagerate” (sic) [6].

Navy închisori off-shore

În concluzie, administratia Bush a concluzionat că foarte puţini oameni ar putea fi manipulaţi până la punctul de a crede ireversibil că au comis atacurile de la 11 septembrie. În acest sens au fost testaţi un număr foarte mare de prizonieri, pentru a se reuşi să se identifice categoriile care răspund cel mai bine acestor procedee.

Având în vedere controversa în jurul Guantánamo şi pentru a evita alte rechizitorii, Marina a dezvoltat un sistem de închisori secrete, aflate în ape internaţionale, în afara jurisdicţiei internaţionale. În acest sens au fost reechipate 17 nave cu fundul plat – de tipul celor utilizate pentru debarcare de trupe – şi au fost transformate în închisori plutitoare echipate cu cuşti precum cele folosite la centrul de Guantanamo. Trei dintre ele au fost identificate de către raportul Reprieve: USS Ashland, USS Bataan si USS Peleliu.

Dacă enumerăm toate persoanele care în ultimii opt ani au fost luate prizonier în zonele de război sau răpiţi oriunde în lume, un total de 80.000 de persoane sunt susceptibile de a fi tranzitat prin intermediul sistemului, dintre care mai puţin de o mie au fost împinse până la etapele finale ale procesului Biderman.

Prin urmare, dilema cu care se confruntă administraţia Obama este urmatoarea: nu este posibil să fie  închis Guantanamo, fără a se dezvălui ceea ce se face acolo. Şi va fi imposibil sa facă asta, fără a recunoaşte că, de asemenea, toate mărturiile obţinute sunt false şi că au fost în mod deliberat inoculate prin tortură, cu consecinţele politice pe care acest scenariu le implică.

La încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, douăsprezece studii clinice au fost organizate de către un tribunal militar de la Nuremberg. Unul a fost consacrat celor 23 de medici nazişti. Şapte au fost achitaţi, nouă au fost condamnaţi la închisoare şi şapte au fost condamnaţi la moarte. De atunci, un Cod de etică medicală a fost adoptat, de stabilire a normelor etice ale medicinei din întreaga lume. Acesta interzice exact ceea ce medicii din SUA fac la Guantanamo şi în alte închisori secrete. (pt. documente şi referinţe în limba engleză a se vedea art.original precum şi topicul dedicat aici. Dreptul la replică a dr.Seliman, în limba engleză, aici)

Colonel Lawrence Wilkerson: Majoritatea deţinuţilor de la Guantanamo sunt nevinovaţi

Într-o declaraţie scrisă ocazionată de un proces deschis de foşti deţinuţi de la Guantanamo împotriva administraţiei americane, colonelul Lawrence Wilkerson (fostul secretar şef al lui Colin Powell n.n.) susţine sub jurământ că preşedintele George W. Bush şi administraţia sa cunoşteau faptul că majoritatea sutelor de deţinuţi de la Guantanamo nu au nici o legătură cu terorismul. (Pentru articolul integral în limbă engleză, aici)

Legaturi:

*

*

*

*


Categorii

America, Cuvantul cititorului, Era Big Brother, Inchisorile CIA, tortura, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Teroarea "terorismului"

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Inchisorile secrete ale CIA (I): NOUL EXPERIMENT PITESTI la care ROMANIA ia parte

  1. Doamne fereste!

  2. Deci, parafrazandu.l din memorie pe tatal parintelui Steinhardt, citat de acesta in Jurnalul fericirii, in tot acest timp am stat si ne.am uitat fara a ne inchipui ca tragedia mai este posibila. Si iata ca tragedia a fost si este posibila si va deveni probabil mult mult mai posibila, istoria se repeta iar noi nu invatam nimic, nu retinem nimic si stam si ne uitam mai departe, “ca prostii”, ba chiar radem… Si inca ne mai rabda Dumnezeu pe pamant pentru toate aceste “fara de legi” la modul propriu, figurat si in toate sensurile posibile 🙁

  3. @Anonyma:

    Da…

  4. Personal nu cred ca arabii puteau concepe, nici macar executa atacurile asupra turnurilor gemene. Toata punerea asta in scena a unor inchisori, cu dezvaluiri – culmea, initiate tot de “fosti slujbasi”, nu face decat sa intareasca suspiciunea de care vorbeam la inceput. Ce e cu adevarat ingrijorator este atitudinea lumii fata de aceste fapte. Nu cred ca niste filme de ultim moment puteau remodela sufletul a popoare intregi. Cati au vazut acele filme? Cred ca e ceva mult mai profund si mai grav: omul fara Dumnezeu. Iar la asta se lucreaza de muuult mai mult timp. Va dati seama ce atrocitati se vor comite in viitorul razboi (sper din suflet sa nu fie!)? Cu ce a inceput bombardamentul asupra Serbiei? Cu maternitatea din Belgrad. Imi amintesc si acum clar acea seara, in care ma uitam inmarmurit la tv si imi ziceam: nu, asa ceva nu se poate! In cursul serii a aparut stirea despre bombardarea maternitatii, imediat dezmintita! Dar… la fata locului era Mile Carpenisan (Dumnezeu sa il ierte!) care a intervenit prompt si a spus: dar eu vad cu ochii mei cum e bombardata maternitatea. La care in studioul Antena 1 s-a lasat un moment de jena. Maestre Victor Rebengiuc, mai aveti hartie?

  5. Cata inconstienta, sa te faci partas la asemenea grozavii.
    Noua, ca si ortodocsi ne place sa gandim ca miile de Sf. Liturghii sfintesc vazdhul acestei tari. Dar, ma intreb, ce ajunge oare mai inainte la Dumnezeu? Glasul rugatorilor sau racnetele celor chinuiti?
    De ospitalieri ce suntem am ajuns aici? O mai fi ceva de compromis in tara noastra?

  6. In cadrul Mari Epurari a lui Stalin, la procese au participat (cu voie de la tatuc) si jurnalisti straini. Acestia au relatat ca acuzatii au recunoscut fara influenta externa toate acuzatiile care li s-au adus, chiar daca stiau ca acele fapte atrageau condamnarea la moarte.
    Inca de atunci a existat suspiciunea ca acestia au fost supusi la torturi peste puterea lor de rezistenta sau ca au fost santajati cu uciderea familiilor lor.
    Deci nimic nou!!! Acelasi sistem ocult mondial utilizeaza aceleasi metode.
    SINGURA DIFERENTA, INSPAIMINTATOARE, ESTE CA ACUM SUNT PERFECTIONATE ”STIINTIFIC”!

  7. @Ioana

    Lucrurile astea se intampla, le stim. Deseori ne vine in gand durerea ca nu putem face nimic sa oprim tavalugul asta in care suntem bagati. Si totusi, indurerati fiind inca mai avortam.

    De cativa ani de zile ma ingrozesc la gandul atator prunci ucisi de noi crestinii ortodocsi.

    Imi amintesc ca parintele Ioanichie Balan spunea cum ar fi fost posibil sa se indrepte tara noastra si pornea de la daramarea carciumilor, a caselor de desfrau si de la nasterea si educarea copiilor. 3 lucruri capitale.

  8. Pingback: Inchisorile secrete ale CIA (II): “DEMASCAREA”: principiul TORTURILOR FOLOSITE CU PRETEXTUL RAZBOIULUI IMPOTRIVA TERORISMULUI - Razboi întru Cuvânt
  9. Pingback: SUA SI ABUZUL DE PROPORTII ISTORICE ASUPRA LIBERTATILOR CIVILE - Razboi întru Cuvânt
  10. Pingback: TORTIONARI IN ROMANIA ANULUI 2012 (1): Ziaristul Lucian Negrea batut bestial, fara vina, de jandarmi si politisti. Huliganii lasati sa distruga, nestingherit (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt
  11. Pingback: Adrian Salbuchi: RAZBOIUL TOTAL AL SUA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Cu regizorul Oliver Stone si istoricul Peter Kuznick despre OBAMA – lupul deghizat in miel, SUA CA STAT ORWELLIAN si militarismul HEGEMONULUI AMERICAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Cei patru calareti ai apocalipsei [FILM DOCUMENTAR - VIDEO]. CRIZA CAPITALISMULUI NEOLIBERAL SI O INTREBARE CAPITALA: CE URMEAZA, CE-I DE FACUT? - Recomandari
  14. Pingback: TORTURILE CIA – PENTAGON: un raport acuza complicitatea medicilor in producerea de “SUFERINTE GRAVE” detinutilor - Recomandari
  15. Pingback: Al Qaeda si POLITICILE FRICII in noua ordine mondiala. Complexul militaro-industrial si PAX AMERICANA: razboiul e pace si tortura binefacere [documentare VIDEO] - Recomandari
  16. Pingback: RAZBOAIELE MURDARE: LUMEA ESTE UN CAMP DE LUPTA – film documentar. Cum se transforma SUA intr-o dictatura fascista prin excesele “razboiului impotriva terorii” - Recomandari
  17. Pingback: Istoricul Alin Muresan despre EXPERIMENTUL PITESTI [video]: Care este “PERVERSITATEA celor care aduc în discuţie „FILOLEGIONARISMUL” unor deţinuţi de la Piteşti”;Ceea ce s-a întâmplat în închisoarea Guantanamo se aseamănă cu ce
  18. Pingback: DE LA PITESTI LA ABU GHRAIB via EXPERIMENTUL STANFORD. Despre conditiile in care oamenii normali devin TORTIONARII FEROCI ai semenilor lor. In plus: observatii critice fata de proiectul ”REEDUCAREA DE LA PITESTI” realizat de CNSAS - Recomandari
  19. Pingback: GLOBALIZAREA NOULUI PITESTI. Scandal major in SUA, unde un raport despre TORTURILE CIA va fi dat publicitatii. Dosarul integral, de SASE MII de pagini, va ramane CLASIFICAT - Recomandari
  20. Pingback: TORTURILE CIA – marturii de la prizoneri nevinovati. Guantanamo, dronele si INSTRUMENTALIZAREA ADEVARULUI - Recomandari
  21. Pingback: TORTURILE CIA au constat inclusiv in EXPERIMENTE PE OAMENI. Tortionarii au fost asistati de medici | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Mircea Platon despre ONG-URILE DRONA EURO-ATLANTICE SI NATIUNILE DE UNICA FOLOSINTA. Cum a fost inlocuita ingineria sociala a COMUNISMULUI cu cea a NEOLIBERALISMULUI | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: 6 MILIOANE DE ROMÂNI AR FI FOST ASCULTATI DE SRI!/ CEDO a condamnat România pentru INCHISORILE secrete ale CIA si pentru TORTURA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare