Inmormantarea primului si ultimului rege ortodox al României. Marturii impresionante despre credinta vie a Regelui Mihai si un cuvant cat un testament: “EU SUNT PUTIN INGRIJORAT CU UNIUNEA EUROPEANA… NOI SUNTEM CRESTINI SAU PAGANI?”

Stefana Totorcea: 10 GÂNDURI DESPRE CREDINŢĂ DE LA REGELE MIHAI

„Mama era o credincioasă. Fără credinţă, n-ar fi reuşit să treacă peste atâtea suferinţe. Poate că ea găsise cu mult înainte mea reazemul despre care spuneam că începusem să-i simt lipsa. Poţi să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură… dar nu în afara credinţei în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună ştiinţă, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supravieţuiască fără credinţă. Nu, nu pot să supravieţuiască decât coborând sub condiţia umană.

Când lipseşte credinţa, nu mai poţi deosebi între bine şi rău. Bâjbâi, te rătăceşti, azi mergi după unul, mâine după altul şi până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.

Dar ceea ce ştie omul din punct de vedere teoretic nu e de ajuns, trebuie să şi trăiască. Un om care cunoaşte bine legile şi săvârşeşte o infracţiune, el nu este absolvit de pedeapsă pentru că este un bun cunoscător al legilor…

Aştept o renaştere spirituală nu numai în România, ci şi în întreaga Europă. Legile şi convenţiile nu sunt destul ca oamenii să renunţe la violenţă. La violenţă oamenii ajung pentru că duc o viaţă tulbure, agitată, fără puncte de orientare.

Am văzut că oamenii nu mai ştiu să discute. Ori se închid în tăcerea lor, ori se ceartă. Suferinţele îl fac pe om necomunicativ. Eu nu spun că toate acestea vor dispărea; dar dacă ai o credinţă vie în Dumnezeu, poţi să le iei altfel, să le stăpâneşti. Prin credinţă chiar datoria faţă de patrie ţi-o îndeplineşti mai tare. Eu ştiu că de nimic nu s-au temut comuniştii mai mult decât de credinţa oamenilor în Hristos. Ei înţelegeau mai bine decât toţi că un om credincios este un rob mai puţin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai aşa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecţie.”

***

„…sunt mulţi oameni care spun că au credinţă în Dumnezeu, dar nu ştiu cum să o folosească. E ca şi cum ai avea o armă minunată, dar n-ai avea pricepere să o mânuieşti şi s-o întrebuinţezi. Un om care este credincios şi ştie ce să facă cu credinţa lui este în sine o dovadă că Dumnezeu are putere să schimbe mintea oamenilor, contează mai mult decât o predică.”

***

„Reculegerea nu e totuna cu rugăciunea. Oamenii sunt înclinaţi mai mult să se roage, să ceară. E bine şi aşa. Dar e ca o convorbire telefonică în care spui o grămadă de lucruri, şi spui, şi nu mai termini, şi nu-l laşi şi pe celălalt, de la capătul firului, să spună şi el ce are de spus.

Reculegerea e tăcere şi ascultare.

Când te reculegi, îl laşi pe Dumnezeu să-ţi vorbească.

La început vin gânduri nesemnificative, poate şi triviale, nimicuri. Trebuie să ai răbdare ca toate acestea, care dovedesc cât de frământat este cugetul omului, să se îndepărteze de tine. E nevoie de linişte – şi când se face linişte înăuntru, vin şi gândurile de la Dumnezeu, răspunsurile. Ce ceri tu lui Dumnezeu e una. Ce îţi dă el este cu totul altceva.”

***

„Noi greşim mult când în chestiuni de viaţă spirituală avem în vedere probleme cu caracter general. Pilda păstorului care a lăsat turma pentru scoaterea din necaz a unei singure oi se referă poate şi la această obligaţie a omului de-a se ocupa de ceea ce stă în puterea lui. poţi să faci binele în mic; binele general cred că este preocuparea lui Dumnezeu. El a iubit lumea, de aceea s-a întrupat şi a suferit moartea prin Fiul Său. Nouă nu ni se cere să iubim lumea, ci numai pe aproapele – şi dacă ni se porunceşte aşa şi dacă în ascultarea acestei porunci stă împlinirea întregii legi înseamnă că ni se cere foarte mult. Câteodată mă gândesc că e mai uşor să iubeşti umanitatea decât un singur om.”

***

„Da, dreptatea… Mulţi spun: „Eu am dreptate.” Într-un fel, fiecare are dreptate. Dar chestiunea nu este cine are dreptate, ci unde este dreptatea. Dreptatea este totuna cu adevărul. Noi ştim unde este adevărul, dar parcă ne vine peste mână să credem că este atât de aproape şi atât de uşor de dobândit. Noi îl căutăm de cele mai multe ori departe, în locuri inaccesibile. Când Pilat l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?” – Hristos a tăcut. Ar fi trebuit să întrebe: „Unde, în cine este adevărul?” Celor apropiaţi lui, Hristos le-a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Celor apropiaţi, adică ucenicilor. În faţa lui Pilat a tăcut. Degeaba i-ar fi destăinuit şi lui unde, în cine se află adevărul. Omul aştepta răspuns la o altă întrebare.”

***

„Dacă totul se învaţă, atunci şi credinţa poate fi învăţată. Dar dacă un om nu are auz muzical, poate fi el învăţat să cânte? Dacă un om nu are în el o anumit disponibilitate pentru credinţă, orice cuvânt trece pe alături de conştiinţa lui. cel mai bine ar fi să întrebăm aşa: «Un om care are înclinare pentru credinţă poate fi chemat la credinţă?»”

***

Mircea Ciobanu: V-aţi gândit la toate acestea îndelung…

Regele Mihai: Da, de când am aflat ce îmi lipseşte şi ce ar trebui să caut pentru ca suferinţa unei vieţi departe de ţară să capete semnificaţie.

M.C. Înţeleg că suferinţa aceasta n-a putut fi depăşită.

Regele Mihai: Nicidecum. Sunt însă suferinţe absurde. Acestea sunt foarte greu de suportat. N-au un înţeles, par să vină dincolo de orice necesitate.
Când o suferinţă îşi găseşte rostul, ea începe să-ţi vorbească în felul unui educator.

***

M.C. Ce carte preţuiţi mai mult de oricare?

Regele Mihai: Biblia, fără doar şi poate.

M.C. Ce altă carte a contribuit la deşteptarea spirituală a Majestăţii Voastre?

Regele Mihai: Nici o altă carte. Convorbirile cu mama au însemnat pentru mine mai multe decât multe cărţi de teologie. Mama a fost un adevărat stâlp în viaţa mea. Ea a fost puternică prin rugăciune. Rugăciunea este fapta noastră cea mai necesară raportului cu Dumnezeu. Şi pentru că a venit vorba de faptă: am observat că oamenii se leagă mai mult de ceea ce spui decât de ceea ce faci.

***

„Cineva spunea că ura este o formă prelungită de sinucidere. Din ură nu creşte nimic. Ea este sterilă.”

***

„Ceea ce suntem e darul dat de Dumnezeu nouă. Ceea ce devenim este darul nostru către Dumnezeu. Este unul din acele gânduri atât de simple şi atât de adevărate, încât omul pare să se fi născut cu ele.”

Din volumul „Convorbiri cu Regele Mihai I al României” de Mircea Ciobanu

• Digi24:

Regele Mihai: Nu e de ajuns să cunoşti fundamentele credinţei, pentru că aşa orice teolog ar fi mântuit

70 de ani de exil dureros, puterea de a-l înfrunta pe Hitler şi înţelepciunea de a renunţa la tron pentru a salva vieţi. Credinţa l-a ajutat pe Regele Mihai să facă toate acestea. A spus-o chiar el, când a mărturisit că mama lui i-a predat valorile care îl fac un bun creştin. Încrederea în Dumnezeu nu l-a părăsit niciodată şi cu ea a mutat munţii. “Important este să nu îţi pierzi credinţa. Cine îşi pierde credinţa e ca un vapor fără busolă. Se rătăceşte”, spunea Regele Mihai.

“Dacă e unită cu fapta, credinţa noastră ne întăreşte, se face scut în faţa necazurilor. A fi creştin e un mod de existenţă, nu a face din tine un membru al unei asociaţii sau al unei confesiuni. Nu e de ajuns să cunoşti fundamentele credinţei pentru că aşa orice teolog ar fi mântuit. Se vede în felul de viaţă al omului dacă credinţa lui nu este numai o înşiruire de precepte. Nici naziştii, nici comuniştii nu-i iubesc pe cei care se apropie de Dumnezeu cu toată puterea lor de credinţă. Pentru că aceştia nu se mai lasă minţiţi. Un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine adevărului, iar adevărul ne eliberează.” (sursa: Convorbiri cu Mihai I al României, Mircea Ciobanu, vol. 1, Humanitas, 1991, p.199)

„În fiecare seară, eu mergeam în dormitorul mamei mele şi împreună cu ea, ea mă învăţa de fapt să spun rugăciuni.

Aşa că atunci când făceam rugăciunile cu mama mea, aveam una pe româneşte, una pe englezeşte.

Astea mi-au rămas până în zilele de astăzi”, spunea Regele într-un interviu.

Călin Mădăluţă – preot: „A fost crescut în credinţa ortodoxă de Regina Mamă şi a rămas fidel valorilor ortodoxe. Venea cu multă dragoste în biserică, cu multă frică de Dumnezeu şi cu credinţă. Dupa ce s-a format ca adult a găsit în credinţă un sprijin şi asta a contat foarte mult în toţi anii exilului şi în umilinţele pe care le-a îndurat”.

Ştefan Ciltia, pictor: „Ştia să se închine. Am fost de câteva ori la biserică la slujbe împreună cu Majestatea Sa. Se apropia de icoane cu evlavie, cu simplitate, cu limpezime, cu suflet curat”.

Stareţul mânăstirii Putna: „Acum la trecerea sa la cele veșnice putem repeta și noi despre el, despre Regele Mihai așa cum a zis Carol I despre Ștefan că un altul ca el nu vom mai avea. Și într-adevăr, un altul ca Regele Mihai nu vom avea. Și-a iubit neamul, și-a iubit patria, și-a iubit credința în care a fost crescut. Prin virtuțile pe care le avea, prin așezarea lăuntrică pe care o avea te făcea să te simți mic”.

Regele Mihai: Eu sunt putin ingrijorat cu Uniunea Europeana, ca ei fac cum fac pentru ei acolo, dar neglijeaza multe lucruri locale, si un lucru care ma deranjeaza si mai mult este chestiunea religioasa. Chiar in Constitutia Uniunii Europene care, cand o fi sa fie, chestiunea religioasa nu e pusa, e scoasa de acolo. Noi suntem crestini, sau suntem pagani? Chiar si la americani, pe moneda lor scrie “In Dumnezeu ne incredem”, si in scoli spun ca e anticonstitutional sa-ti faci rugaciunea. Pai cum vine asta?

Eu stiu ca daca nu erau credinta mea in Dumnezeu si ceea ce mi-a inspirat mama mea, prin tot ce am trecut noi, pana la urma innebunesti. Tot astept atat mereu ceva, si nu mai vine nimic. Daca n-ai cu ce spera in sufletul tau, fiindca ai invatat ceva, e mare bucluc acolo. (sursa)

• Adevarul: Regele Mihai a murit. Tulburătoarea confesiune a suveranului: „Gândesc în limba română, Biblia o citesc în română. Cum să uit limba poporului meu?“

Regele Mihai a murit. În interviul-fluviu acordat în februarie 1992 publicistului Mircea Ciobanu, în cartea „Convorbiri cu Mihai I al României“ (apărută la Editura Humanitas), Regele Mihai făcea o mărturisire tulburătoare.

Întrebat de Mircea Ciobanu cum de vorbeşte atât de bine româneşte, deşi a părăsit ţara de zeci de ani, fostul suveran a declarat că n-a putut uita niciodată limba română.

„Chiar dacă, după plecarea din ţară, n-aş mai fi vorbit cu nimeni, niciodată, româneşte, tot n-aş fi uitat-o! Gândesc în limba română. La început, în afară de cei câţiva oameni care au ieşit din ţară împreună cu mine, români, ca Lazăr, de exemplu, sau Vişoianu… n-aveam cu cine vorbi limba de acasă. A fost o suferinţă“, mărturisea regele.

Majestatea Sa spunea că el nu a pierdut niciodată legătura cu limba sa maternă. „Eu nu pot să pierd limba poporului meu. Nu am pierdut nimic. Mă supără mult să aud vorbindu-se româneşte amestecat. Chiar şi în jurnalele româneşti dau mereu peste un anumit fel de a vorbi, greu de înţeles, oamenii au început să întrebuinţeze nişte cuvinte ciudate, nici neologisme nu pot să le numesc… Câtă vreme în limba ta sunt atâtea cuvinte, de ce să iei cu împrumut din alta, doar aşa… E ca şi cum te-ai sătura de ele. Asta nu se poate accepta. Eu am rămas cu vechile obiceiuri ortografice: â din a, apostrof în loc de linioară… Eu scriu cum am apucat în ţară“, arăta suveranul.

Regele Mihai se mai confesa interlocutorului că citeşte Biblia în limba română. „Câteodată, când vreau să am un termen de comparaţie pentru câte un loc unde mi se pare că traducerea e neclară, în limba engleză“, preciza el. Ultimul monarh al României şi ultimul din ţările Europei de Est s-a stins din viaţă marţi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa privată din Elveţia, după o lungă suferinţă. Regele fusese diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi cu leucemie cronică.

• Stiripentruviata: Regele Mihai despre poporul român

M.C. Aţi fost un copil fericit?

Regele Mihai: Da. Atât timp cât am fost împreună cu mama, da.

Chiar în acest moment mi-am adus aminte de o imagine la care nu m-am mai gândit de mult. Era prin 1927, 1928, cred că nu mai târziu. Şedeam în casă şi mă uitam pe fereastră la apa din bazin. Şi deodată am văzut că apa începe să se clatine din ce în ce mai tare, să se agite până când a început să dea pe afară. Era cutremur.

M.C. Ne-am născut pe un sol nesigur…

Regele Mihai: Asta ne-a obligat la modestie şi înţelepciune. Românii, chiar şi atunci când au fost foarte bogaţi, n-au construit case foarte mari. N-aveau cum, nu le permitea pământul. Şi atunci au construit în aşa fel încât să se vadă frumos pe dinăuntru.

Asta a ajuns să caracterizeze un popor întreg.

Dacă pe dinafară suntem obligaţi să ducem o viaţă moderată, nimeni nu ne împiedică să ne face o viaţă frumoasă pe dinăuntru, în inima noastră.

Din volumul „Convorbiri cu Regele Mihai I al României” de Mircea Ciobanu

• StirileProTV: INTERVIU. Regele Mihai, despre relația cu tatăl său: ”Dacă aș fi fost ca un melc, aș fi intrat imediat în cochilie”

Regele Mihai a acordat un interviu pentru Știrile ProTV în urma cu 17 ani, la reședința sa din Elveția, în care a vorbit despre copilăria sa și clipele grele care au urmat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Reporter: Care ar fi primele amintiri pe care le aveți din copilăria Majestății Voastre?

Regele Mihai: Cam greu de răspuns. Eram prea mic, prea tânăr ca să știu prea multe lucruri. Aveam o viață cu mama mea, aveam un profesor, o englezoaică, și mai mult de astea e foarte greu să explic. Ceva mai târziu, la sfârșitul anilor 1920, aveam o oarecare tristețe pentru că mama mea suferea foarte mult moralmente, dar nu spunea niciodată nimic. Eu, totuși, bănuiam anumite lucruri. La 8-10 ani mai înțelegeam câte ceva, dar mai mult de atât, plimbările mele, pe unde mergeam, e foarte, foarte vag.

Reporter: Care au fost amintirile care v-au marcat cel mai puternic copilăria, și din călătoriile pe care le-ați făcut, și din universul familiei, din universul de prieteni.

Regele Mihai: Prieteni aveam mai puțini atunci. Mama mea se ocupa foarte mult ca să vadă cine vine acum și ce face. Dar îmi aduc aminte de o parte din familia mea, cei care veneau totdeauna din Grecia. Bunica mea din partea mamei, pe care nu am cunoscut-o așa de bine, dar totuși venea acasă la noi. Frații ei. De exemplu, când a murit Regele Ferdinand, ce s-a întâmplat după aceea nu am văzut decât în filme.

Reporter: Vorbeați de Regină, ați surprins-o odata la icoană plângând.

Regele Mihai: Asta a fost în biserică, în biserica mică de la Patriarhie, unde mergeam cu ea în fiecare duminică. Acolo, când m-am uitat la ea, am observat că plângea. Dar ea nu mi-a spus nimic. Niciodată nu mi-a spus, decât că era tristă. Dar am văzut foarte bine că lucrurile nu mergeau cum trebuie.

Reporter: Ce anume din natura Reginei vă fascina în mod deosebit?

Regele Mihai: Faptul că era ea acolo. Ea se îngrijea de mine. În fiecare seară mergeam la patul ei și îmi spuneam rugăciunile. Lucrul acesta îmi dădea o apropiere extrem de… este foarte greu de explicat. O apropiere extrem de specială.

Reporter: Ce amintiri aveți de copiii care vă înconjurau?

Regele Mihai: Prea puține. Eram ocupat destul cu școala, cu un profesor care venea în fiecare zi la Kiseleff acolo și știu că erau în jurul meu câțiva, în zilele libere, dar nu îmi aduc aminte mare lucru din păcate.

Reporter: Despre tatăl Majestății Voastre, care sunt primele amintiri pe care le aveți?

Regele Mihai: Când eram mic de tot, nimic, absolut nimic. Asta vine în 1930, când s-a întors.

Reporter: Există un moment precis în care Majestatea Voastră a simțit că copilăria a trecut și ceva s-a întâmplat, să vă ducă către adult.

Regele Mihai: Asta a venit în 1930, 1931, după ce s-a întors tatăl meu. Atunci, el m-a luat de la mama mea și m-a dus la Palat. A pus pe cineva pe lângă mine, un ofițer, și asta era o stângăcie, nu mă prea simțeam acasă. Atunci am început să simt anumite lucruri diferite de ce era înainte.

Reporter: Vă aduceți aminte de cum s-a desfășurat prima întâlnire cu tatăl Majestății Voastre?

Regele Mihai: Asta a fost ceva destul de penibil. Vedeam tristețea mamei, el a spus doar că s-a întors în țară și că are să vie să mă vadă. Detalii nu mai țin minte, dar eu știu că ea era în Salonul mare din Șoseaua Kiseleff cu principesa Elisabeta și cu prințul Nicolae, tatăl meu a intrat pe ușă și a venit direct la mine. Cum nu-l cunoșteam deloc, dar știam că mama suferea, până la urmă am înțeles și eu de ce, m-am simțit puțin, cum să spun, dacă aș fi fost ca un melc, aș fi intrat imediat în cochilie. Nu mă simțeam deloc în apele mele.

Tatăl meu nu m-a ținut niciodată la curent cu ce se întâmplă în țară. Niciodată! Și asta a fost un handicap foarte greu pentru mine.

Reporter: Care erau lucrurile care vă nelinișteau cel mai mult în această perioadă?

Regele Mihai: Eram preocupat mai mult în sufletul meu că eram departe de mama mea și nu îmi venea să întreb despre multe alte lucruri.

Reporter: Cum era relația cu Regele Carol al II-lea?

Îmi lipsea mama mea foarte mult și până la urmă am început să înțeleg multe alte lucruri. Să descopăr lucrurile. Și astea nu aveau darul să mă apropii foarte mult de el.

În 1932 s-a întâmplat să fiu la Munchen, într-o vacanță, cu acest ofițer special delegat pentru mine și am fost într-o piață în care a fost Hitler, cu începuturile lui. Dar cine era, cum era, nu îmi dădeam seama atunci. Asta a venit mult mai târziu.

• Digi24: VIDEO. Amintirile Regelui Mihai despre tatăl său

Regele Mihai a fost foarte apropiat de mama sa, Elena. Și amândoi au împărțit nefericirea cauzată de un tată, respectiv soț, infidel și autoritar, Carol al II-lea. Tocmai din cauza acestei infidelități, ajungea Mihai rege la vârsta grădiniței. Iar trei ani mai târziu, când tatăl avea să revină și să îl înlăture de pe tron, Mihai avea să piardă apropierea mamei exilate de regele revenit pe tron. Copilul Mihai avea voie să își vadă mama numai de două ori pe an câte o lună, la Florenţa.

Mihai s-a născut în toamna lui 1925, la Foişor, pe domeniul Peleş. La Bucureşti, părinţii săi locuiau într-o casă de pe bulevardul Kiseleff, care le fusese dăruită de Regele Ferdinand şi Regina Maria cu prilejul căsătoriei. Din nefericire, relaţia principele Carol şi soţia sa nu a mers. În decembrie 1925, regele Ferdinand l-a dezmoştenit pe Carol, aflat în străinătate cu iubita sa, Elena Lupescu. Actul de succesiune a fost ratificat de Parlament la 4 ianuarie 1926.

La moartea regelui Ferdinand, pe 20 iulie 1927, Mihai a devenit Rege sub o Regenţă. Avea 5 ani şi 9 luni. Nu a reţinut momentul. Din acea perioadă îşi amintea însă bine rugăciunile învăţate de la mama sa.

Regele Mihai: „În fiecare seară, eu mergeam în dormitorul mamei mele şi împreună cu ea, ea mă învăţa de fapt să spun rugăciuni. Aici pot să mai adaug ceva de care am fost întrebat de mai multe ori. Pe care limbă am învăţat-o eu prima? Fiindcă aveam o persoană englezoaică, pe care mama mea a adus-o lângă mine, toţi ceilalţi în jur erau numai români, aşa că „care din engleză sau română a venit întâi”, asta nu pot să spun deloc, fiindcă au venit împreună. Tot atât de mult de la una şi de la cealălaltă. Aşa că atunci când făceam rugăciunile cu mama mea, aveam una pe româneşte, una pe englezeşte”.

La 6 iunie 1930, principele Carol revine în ţară, iar la 8 iunie, Parlamentul îl proclamă Rege. Răsturnarea situaţiei politice afectează întreaga familie regală. Carol al II-lea a impus reguli stricte tuturor, inclusiv mamei sale, regina Maria. În casa din Kiseleff s-au făcut simţite presiunile şi ameninţările.

Regele Mihai: „Știu că a venit acolo într-o dimineaţă. Mama mea era cu Principesa Elisabeta şi cu Prinţul Nicolae către ferestrele care dădeau pe şoseaua Kiseleff şi vedeam acolo că e ceva care se petrece. Voiam să ştiu exact ce şi singurul lucru pe care mi-l aduc aminte e când a intrat tatăl meu acolo, m-a luat către un fotoliu şi doar se uita la mine. Pentru mine era o persoană total necunoscută, dar din simţământul ăsta de care vă spusesem înainte, simţeam eu că e ceva care nu merge bine şi, cum să spun, încercam să mă retrag puţin, să nu fac niciun fel avans”.

Acesta este momentul în care viaţa lui Mihai I s-a complicat brusc. De aici înainte nu va mai fi niciodată o viaţă aşa cum s-ar fi aşteptat să fie.

• Digi24: 1948 | Regele Mihai: Am plecat cu moartea în suflet

Regele Mihai a fost înmormântat cu două săptămâni înainte să se împlinească 70 de ani de când comuniştii îl forţau să abdice. Începea dictatura atunci într-o Românie cu democraţia deja distrusă de cei trei ani de ocupaţie sovietică.

În 1945, Regele Mihai a refuzat vreme de cinci luni să promulge actele guvernului comunist condus de Petru Groza. Românii şi-au arătat susţinerea faţă de greva regală prin manifestaţii de stradă. Cel mai mare protest anti-comunist a avut loc la 8 noiembrie 1945, de Sfântul Mihail. Dar anglo-americanii nu au susţinut eforturile lui Mihai I. În 1946 şi 1947, opozanţii sovieticilor au fost arestaţi, alegerile falsificate, partidele istorice desfiinţate. În noiembrie 1947, regele Mihai a mers la nunta Elisabetei la Londra şi ca să obţină sprijin politic. Nu l-a obţinut. România fusese cedată lui Stalin.

Regele Mihai a fost şantajat să semneze actul de abdicare din 30 decembrie 1947. Detractorii suveranului i-au reproşat chiar şi faptul că nu şi-a asumat moartea în loc să semneze trecerea României la statutul de republică bolşevizată. Dar obiectul şantajului nu a fost viaţa Regelui. Viaţa Regelui Mihai a fost în pericol şi după semnarea actului de abdicare.

Regel Mihai: „A sosit şi Groza, l-a adus pe Gheorghiu Dej neanunţat şi, în momentul ăla, a venit el cu hârtia pe care a scos-o din buzunar şi mi-a pus-o pe masă.

Eu am citit-o la repezeală, am văzut nişte lucruri şi am spus că mă duc alături ca să citesc asta ceva mai liniştit. M-am dus în odaia de-alături unde era … Nigel şi mi-a spus că, casa a fost înconjurată cu trupe de-ale lor, santinele şi soldaţii noştri au fost arestaţi şi scoşi, telefoanele tăiate complet şi în jur când m-am uitat era artileria adusă acolo ca să înconjoare casa. Ei, citisem deja asta şi m-am întors şi am spus.

M-am uitat şi am spus: <Ce se întâmplă aici? Mi-aţi tăiat telefonul, mi-aţi înconjurat casa cu trupe>... Zice: <Păi dacă nu se semnează asta cât mai repede, o să fie mare bucluc în ţară>. Şi eu am încercat să-i explic că cel cel puţin constituţional nu se poate, eu n-am dreptul să refuz şi să plec fără să întreb ţara românească şi poporul. Şi zice: <n-avem timp pentru asemenea lucru>.

Şi mama mi-a explicat ceva şi Gheorghiu Dej s-a întors către ea: <Foarte frumos cum l-aţi educat pe fiul vostru!>. Bun. Am mai adăugat că, din punct de vedere constituţional, eu n-am dreptul să abdic în felul ăsta şi, în special, pentru restul familiei. Eu n-am dreptul. Şi nici constituţional. Nu, că n-avem timp de asta. Cum o să semnez asta? Mi-a spus: <Dacă nu semnaţi acum într-un sfert de oră, jumătate de oră, avem 1.000 de oameni tineri care sunt închişi şi dacă nu faceţi ce spunem noi acum, trebuie să-i împuşcăm pe toţi>.

Când am auzit asta am spus: <Asta e o responsabilitate pe care eu nu pot să o iau nici faţă de ţară, nici faţă de ei>. Şi a trebuit să semnez. Şi Groza cu ideile lui de a face glume, când s-a terminat cu asta, a luat jacheta lui aşa şi mi-a spus: <Pipăiţi>. Şi am pipăit avea un pistol în buzunar şi s-a întors către mama mea şi i-a spus în nemţeşte, de ce nemţeşte, nu ştiu, <Ca să nu mi se întâmple ce i s-a întâmplat lui Antonescu>.”

La plecare, Petru Groza i-a atras atenţia reginei Elena ca nu cumva ea sau Regele să ia legătura cu cineva din afara Palatului Elisabeta: “Nici cu americani, nici cu români” a sunat avertismentul. Familia regală se afla de fapt în arest la domiciliu. Au fost conduşi apoi la Peleş unde şi-au făcut bagajele, sub strictă supraveghere. Au luat numai haine şi obiecte de strictă folosinţă personală. Inclusiv după ce s-au urcat în tren, în zorii zilei de 4 ianuarie 1948 după cum spune regele, au trecut prin mari emoţii. În orice moment, locomotiva îşi punea schimba direcţia spre URSS. Sau puteau fi împuşcaţi aşa cum se întâmplase cu familia ţarului în iulie 1918 sau cu familia regală bulgară în septembrie 1944. Nu s-a întâmplat nici una, nici alta. Dar înainte de ieşirea din România, trenul a fost oprit şi toţi călătorii au fost din nou percheziţionaţi. Toate bijuteriile găsite, mici amintiri de familie, au fost trimise la Bucureşti.

• Stiripentruviata: Regele Mihai: „Amuzamente, frivolităţi – acestea erau pentru alţii, nu pentru noi, care veneam din mijlocul unui popor suferind. Acest gând ne-a dictat comportamentul”

Într-o zi, prin 1960 cred, în faţa unui auditoriu dispus să asculte adevărul, am citit aceste cuvinte:

“Indecizia şi compromisurile şi lipsa de curaj moral ne-au dus la sclavie şi pe mulţi, din atâtea ţări, la comunism. Ca să nu stricăm buna dispoziţie a câtorva persoane, am abandonat peste 700.000.000 de oameni în spatele cortinei de fier şi de bambus. Nu ne hotărâm să facem ceva pentru redresarea situaţiei prezente, pentru că ne temem să nu cheltuim prea mult, în care timp lăsăm câteva milioane de oameni să fie omorâţi în câmpul de sclavie, iar noi avem pace materială şi confort.

Am auzit vorbindu-se despre trădare. Astăzi, cel mai grav act de trădare este să închidem ochii în faţa factorilor brutalităţii şi în faţa adevărului pe care nu vrem să-l vedem. Hruşciov vrea să ia toată lumea şi noi vrem pace. Dorinţa cui este mai puternică? Cine va birui? Eu vin dintre cei peste douăzeci de milioane de români ţinuţi cu forţa în spatele Cortinei de Fier… Asta s-ar putea repeta şi cu alţi oameni şi cu alte ţări care acum îşi închipuie că au libertate. Ceea ce s-a întâmplat cu ţara mea s-ar putea întâmpla oricând cu oricare altă ţară. Atâta timp cât minţim şi punem minciuna deasupra tuturor valorilor, este exact ceea ce ar trebui să ni se întâmple.”

După ce am terminat de citit, s-a făcut tăcere în sală. Din când în când îmi aduc aminte aceste cuvinte. Poate că ele s-ar fi pierdut dacă ascultătorii ar fi aplaudat…

Noi am considerat că trebuie să trăim în aşa fel încât, fie şi numai în faţa conştiinţei noastre, să reiasă că suntem în doliu pentru ţară.

Noi nu puteam să umblăm oricum în lume, să ne îngăduim libertăţi în nici un nivel al existenţei noastre. Amuzamente, frivolităţi – acestea erau pentru alţii, nu pentru noi, care veneam din mijlocul unui popor suferind. Acest gând ne-a dictat comportamentul.

Din volumul „Convorbiri cu Regele Mihai I al României” de Mircea Ciobanu

• Digi24: Trăsăturile mai puţin vizibile ale Regelui Mihai, surprinse într-unul dintre cele mai ample interviuri

Patru ore faţă în faţă cu Regele Mihai. Puţini sunt cei care au avut o astfel de ocazie. Printre ei, producătorul John Florescu, care a obţinut în 2003 unul dintre cele mai ample interviuri acordate vreodată de Rege. Parte din interviu s-a transformat într-un documentar de succes, intitulat: Războiul Regelui. Astfel, a aflat şi publicul ce a simţit Mihai I, când a făcut unul dintre cele mai curajoase gesturi ale Războiului: întoarcerea armelor contra Germaniei naziste. Jurnaliştii Digi24 au stat de vorbă cu producătorul de origine română, care a descoperit la întâlnirea cu regele trăsături mai puţin vizibile ale lui Mihai.

John Florescu: „L-am perceput ca fiind curajos, înţelegător şi foarte modest. Chiar şi privirea lui transmitea umilinţă, şi cred că asta îi accentua de fapt măreţia, că Regele României este un om atât de modest şi fermecător.”

Regele avea 82 de ani când s-a întâlnit cu John Florescu.

John Florescu: „Am cerut să petrec cât mai mult timp cu putinţă cu Regele. Cred că este unul dintre cele mai lungi interviuri, dacă nu cel mai lung interviu făcut vreodată. A fost făcut pe parcursul a două zile. Am vrut ca Regele să fie relaxat, să se simtă comfortabil. Cred că ideea este să îi faci pe oameni să se simtă ca şi când ar face o baie caldă. Când oamenii se simt aşa, se relaxează şi vorbesc.”

La Palatul Elisabeta, Regele i-a arătat împrejurimile de la balcon. John Florescu a fost marcat de gentileţea regelui.

John Florescu: „Regele era un om discret, îşi alegea cu grijă cuvintele, niciodată nu se grăbea, era timid, aproape resemnat. Cu alte cuvinte, nu urmărea să primească apreciere pentru ceva. Era foarte credincios, credinţă de care a fost călăuzit în multe dintre lucrurile pe care le-a făcut.”

Documentarea pentru interviu a durat luni de zile, îşi aminteşte producătorul, care a vorbit înainte de a-i pune întrebări regelui cu istorici din toate colţurile lumii.

John Florescu: „Unii nu credeau că Regele a avut cu adevărat un rol în arestarea lui Antonescu. Ei credeau că a fost armata sovietică. Am fost la Moscova şi am cerut să vorbim cu cel mai bun istoric de la Kremlin, Vladimir Zolotarev. Într-o zi cu vânt, cu Kremlinul în spate, l-am întrebat direct: Cine este responsabil pentru arestarea aliatului lui Hitler, Ion Antonescu? Atunci el a răspuns că a fost Regele Mihai al României.”

John Florescu: „Este un om greu de înlocuit. Îmi pare rău că Statele Unite şi Rusia, Uniunea Sovietică pe atunci, i-au oferit o distincţie pe care propria lui ţară nu a găsit ocazia să i-o ofere”.

Cuvintele rostite de Rege la 23 august au dus, ca un domino, la căderea lui Hitler.

John Florescu a avut însă ocazia să surprindă şi altă faţă a Regelui. Chipul lui s-a luminat când firul povestirilor a ajuns la principesa Ana. Amuzat, a redat cu detalii momentul în care a întâlnit-o pe principesa de Bourbon, care urma să-i devină soţie.

John Florescu: „Era ca un adolescent emoţionat când vorbea despre relaţia sa. Se pare că era foarte îndrăgostit de ea. S-au întâlnit la multe petreceri în Londra, s-au dus împreună la film şi în multe alte locuri. Şi pare, din perspectiva mea, că a fost dragoste la prima vedere.”

John Florescu povesteşte că respectul faţă de Mihai I creştea cu fiecare răspuns primit de la Rege.

John Florescu: „De ceea ce sunt sigur este că atunci când am început să vorbim despre momentul în care a trebuit să plece din România, acela a fost momentul în care aproape a plâns. Atunci a fost cel mai emoţionat. Mereu mi-a dat impresia că voia să se întoarcă înapoi în ţară. Astfel că frustrarea lui că locuia în afara ţării era evident foarte adâncă”.

Respect este cuvântul folosit de John Florescu şi când povesteşte despre reacţiile care au apărut după ce a publicat prima parte a documentarului despre viaţa Regelui Mihai. Respectul celorlalţi.

24 octombrie 2016 este data la care a fost contactat de la Palatul Buckingham. Cu un mesaj din partea prinţului Filip, soţul reginei Elisabeta a II a, a Marii Britanii. Îşi dorea foarte mult să spună câteva cuvinte despre Regele Mihai.

John Florescu: „A vorbit preţ de 35 de minute despre afecţiunea pe care i-o poartă Regelui Mihai. Nu cred că m-ar fi chemat la Palatul Buckingham dacă nu voia cu adevărat să sublinieze admiraţia pe care i-o poartă Regelui.”

• Pr. Petru Marcel Suciu:

Ziua de azi merită câteva concluzii:

1. Am simțit o emoție deosebită. Simt că nu-i nimic întâmplător. 16 decembrie. Acum 28 de ani a venit cu o mare speranță, acum cu un mare gol… Simt că am îngropat și ceva din mine la Curtea de Argeș. Când caut spre viitor mă cam uit în gol.

2. Excelentă organizarea evenimentului. Casa regală a fost la mare înălțime. Armata, Televiziunea Română și Trinitasul, Biserica dar și celelalte instituții ale statului au demonstrat că încă se poate face ceva bine. Dacă e cine să te coaguleze…

3. Zilele astea au avut acces la TVR mulți oameni de valoare. S-au spus multe lucruri. Nu credeam că le voi mai auzi spuse vreodată. Dar mă tem că tefeliștii aveau alt haștag…

4. Când a început Bucă cu Tronosul prohodul mi-a stat ceasul. Clar, Biserica e altceva. Au remarcat și participanții. Europa găsește la noi ceea ce ei fie nu au avut, fie au pierdut. Dacă l-ar fi luat mai în serios pe Spătarul Milescu… Iar Catedrala e necesară, când m-am uitat la ruși cu evenimentul lor…

5 Azi am fost mai europeni ca niciodată. MS și prin moartea sa rămâne cel dintâi ambasador al nostru in raport cu lumea. Lumea a vorbit despre noi și altfel. Și noi le-am arătat că suntem vii. O bună parte din noi. S-ar putea să-i mai scăpăm odată. Ultima

6 Monarhia la noi nu mai e posibilă. Constituția a fost bine ticluită. Republica e liniștită. Nicolae poate, eventual, să-și facă partid…

7 Recomand ca lectură ”Despre Rege” a lui Volkoff. Să spui că ești creștin ortodox și republican e similar cu a spune că ești creștin și comunist. Sloganele astea bolșeviste cu forța poporului și egalitatea între oamenii… tot Volkoff, ”Despre manipulare”.

8 Mulți vor avea surpriza să constate ca nu mai sunt în lista mea. Înseamnă că au trecut peste un prag. Ceva gen cu cei ce acum chefuiesc de mama focului și nu mă lasă să mă odihnesc. Nu contează că-i post, că mâine-i liturghie și azi, încă, e doliu național…

Dumnezeu să-l odihnească cu sfinții pe MS!

• Buturuga Anghel:

Regele

Zic unii ca Regele Mihai e aproape tradator pentru actul de la 23 august.

Discutia e prea complexa, insa, nu asa complicata, daca te intrebi: ce s-ar fi ales de Romania cu Antonescu pana la sfarsit?

Noua nu ni s-a iertat nimic (pana astazi) din actele petrecute sub conducerea lui Antonescu.

Ba, chiar, ni s-a negat si contributia – cu mari sacrificii si cu predarea in ghearele URSS – de dupa 23 august.

Dar daca am fi fost ocupati prin cucerire, prin capitulare, de catre URSS?

Revenind in prezent, e fara nicio indoiala ca, prin inmormantarea sa, Regele Mihai ne-a daruit, noua, poporului roman, ultimul moment colectiv de solemnitate, demnitate, impregnat de emotie religioasa.

Sa ii multumim pentru asta.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

PS: si acest cuvânt care lămurește, cumva, totul: “Eu când vorbesc despre români, vorbesc despre mine”.

Ideea regala

Exista o idee regala, intruchipata de toti regii Romaniei, chiar si aia esuati, dar, mai cu seama, de Mihai: sa consideri ca este o cinste si o demnitate sa apartii si sa fii rege al acestui popor anume – roman si crestin-ortodox.

Si acum, sa ne gandim la Basescu, la Iohannis, la Liiceanu, la Boia, intr-un cuvant, la “elita” Romaniei.

Este clar, acum?

• ActiveNews: PS Varlaam Ploieșteanul: Regele Mihai este primul și singurul Rege al României uns de către Biserica Ortodoxă Română

Regele Mihai a fost condus sâmbătă pe ultimul drum. În București au avut loc ample ceremonii funerare.

Trupul fostului suveran a fost scos din Palatul Regal și așezat pe un catafalc în Piața Palatului, după care, în semn de respect militar a fost așezat pe un afet de tun și dus la Patriarhie unde a avut loc slujba de înmormântare. Fostul suveran vîși va găsi liniștea la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș unde va avea loc o slujbă scurtă.

Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal, a dezvăluit faptul că Regele Mihai a fost „primul și singurul Rege uns de către Biserică”.

„Regele Mihai a fost primul și singurul Rege uns de către Biserică. Primii doi regi ai României au fost de religie romano-catolică, iar Carol al doilea nu a fost uns pentru că a divorțat. El a divorțat de principesa Elena, mama Regelui Mihai. Așa că Regele Mihai este primul și singurul Rege al României uns de către Biserica Ortodoxă Română.”, a spus Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal, pentru TVR.

• Trifu Andrei-Marius: 

“Cît despre Regele care “n-a fost rege”, se uită că, deși Mihai a fost proclamat Rege fără depunerea jurămîntului pe Constituție, abrogată la acea dată, şi fără votul Parlamentului, suspendat, el a fost, totuși, uns cu Sfîntul şi Marele Mir şi încoronat ca Rege, cu Coroana de Oțel, de către Patriarhul Nicodim Munteanu, pe 6 septembrie 1940, o mărturie directă despre aceasta, de altfel, avem de la părintele Dimitrie Bejan, care a fost de față. Părintele Iustin Pîrvu, ca şi alți mari duhovnici ai țării, știa că Mihai I a fost ultimul monarh încoronat după ritualul bizantin, el fiind întîmpinat în orice Biserică cu Evanghelia, singurul căruia i se putea cînta “Ca pe Împăratul…”, singurul care o dată intrat în Biserică putea intra direct pe Ușile Împărătești în Sf. Altar, precum episcopii, după cum se vede în acel filmuleț de la sfințirea Catedralei din Timişoara în 1946, putînd apoi să se aşeze pe jilțul domnesc din stînga naosului bisericii, situat vizavi de cel al ierarhului.

Putea, de asemenea, să se împărtăşească singur direct în Sfîntul Altar, dar, din smerenie, Regele nu a făcut-o vreodată, şi să înmîneze cîrja episcopală unui ierarh nou ales, drept pe care doar Împăratul/Domnitorul îl avea, după cum vedem în poza cu Majestatea Sa şi Mitropolitul Tit Simedrea al Bucovinei, de la întronizarea acestuia din urmă ca arhiereu în 1941.

A fost, deci, ultimul nostru Mare Voievod şi Domn, ultimul arhiereu laic, dacă se poate spune așa, (sperăm, totuşi, nu ultimul pentru totdeauna!), iar faptul că valul de ură şi judecățile multora dintre români în ultima vreme nu concordă cu respectul acordat lui de marile personalități ale neamului nostru, care i s-ar fi cuvenit acestui monarh, cred că arată un soi de ignoranță şi o judecată superficială, simplistă, vădit tendențioasă, asupra a ceea ce s-a întîmplat in istoria noastră recentă.”

• Digi24:

Legăturile Regelui Mihai cu dinastia Romanovilor

O mare familie, cât un continent întreg. Aşa arată arborele genealogic al regelui Mihai. Prin venele Casei Regale a României, înrudită cu împăraţii dinastiilor imperiale de Hohenzollern şi Habsburg, curge şi sângele ţarilor Rusiei, graţie reginei Maria.

La un moment dat, cele două familii au ajuns atât de apropiate prin interesele dinastice şi mai ales cele strategice ale Rusiei şi României, încât s-a discutat despre o căsătorie între viitorul rege Carol al II-lea şi Marea Ducesă Olga, una dintre fetele ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea.

Primele contacte dintre Romanovi şi Casa Regală a României au avut loc după ce Carol I a devenit Principele României. Ele s-au dovedit cruciale în timpul Războului de Independenţă din 1877-1878. Obiectivul primordial, independenţa, a adus după ea şi un nou statut pentru România, pe baza căruia Carol I a devenit rege în 1881.

Un mare pas a fost căsătoria prinţului moştenitor Ferdinand cu prinţesa Maria de Edinburgh. Numele în sine poate nu spune mult astăzi, dar în jocul alianţelor dinastice, Maria avea atuuri considerabile. Era nepoata Victoriei, regină a Marii Britanii şi împărăteasă a Indiei, cel mai influent monarh de pe glob. Prin mama sa, Maria era şi nepoată a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Mariajul lui Ferdinand cu Maria propulsa astfel familia regală a României într-un club extrem de select. 

Maria a păstrat mereu o relaţie cu rudele ei britanice şi ruseşti. În pragul Primului Război Mondial, graţie ei, dar şi înţelepciunii bătrânului rege Carol I, se ajunsese foarte aproape de o nouă alianţă dinastică.

În martie 1914, Ferdinand călătoreşte la Sankt Petersburg unde discută cu ţarul Nicolae al II-lea despre apropierea dintre Rusia şi România, dar şi de o eventuală căsătorie a fiului său, prinţul Carol, cu marea ducesă Olga a Rusiei, una dintre fetele ţarului. Acelaşi subiect a fost pe tapet şi în luna iunie, când imensul iaht „Standard” al familiei imperiale a Rusiei acosta la Constanţa. Era momentul de glorie al lui Carol I, după 48 de ani de domnie.

Pentru o zi, esplanada de la Constanţa şi perla oraşului, Cazinoul, au fost scena unor evenimente memorabile. Regele Carol purta uniforma şi bastonul de feldmareşal rus primit de la ţar cu câţiva ani înainte. Colonada Cazinoului a devenit loja din care au asistat la paradă regina Elisabeta a României, ţarina Alexandra a Rusiei, viitoarea regină Maria a României şi cele patru mari ducese, fiicele ţarului, împreună cu fratele lor ţareviciul Aleksei. Rămâne emblematică o fotografie cu regele Carol I, ţarul Nicolae al II-lea şi viitorul rege Ferdinand, realizată pe terasa de la Cuibul Reginei, reşedinţa reginei Elisabeta din portul Constanţa. Dar şi imaginea cu cele două familii, regală şi imperială, reunite pe puntea de onoare a iahtului ţarist. În ciuda strălucirii, proiectul alianţei matrimoniale dintre Hohenzollernii români şi Romanovi nu s-a materializat.

Maria însă a păstrat aceleaşi relaţii calde cu vărul ei rus Nicolae al II-lea şi cu celălalt văr britanic, regele George al V-lea. Ambele legături au contat enorm în Primul Război Mondial. După ce Maria a devenit regină, alături de Ferdinand, iar România a intrat în război, familia regală, Guvernul şi Parlamentul s-au refugiat la Iaşi. În septembrie 1916, Maria i-a scris disperată vărului Nicky de la Petersburg.

„Trimite-ne ajutorul de care avem nevoie imediat. Ne găsim în faţa unor forţe militare mult mai mari decât ne-am fi aşteptat noi în urma promisiunilor care ni s-au făcut. Numai tu poţi să ne ajuţi şi trebuie să ne ajuţi, Nicky!”, scria Maria.

În 1917, în Rusia izbucnea revoluţia bolşevică, iar în 1918 vărul Nicky, ultimul ţar al Rusiei, ţarina, ţareviciul şi cele patru mari ducese erau asasinaţi din ordinul lui Lenin. Vestea a şocat Europa. Maria a trebuit să treacă rapid peste moment pentru că avea o misiune extrem de importantă. Când premierul Brătianu pierdea teren la negocierile de pace, regina a pornit într-un extrarodinar turneu diplomatic. Primită triumfal la Paris şi Londra, Mariei i se datorează enorm din recunoaşterea României Mari.