INCEPE INTALNIREA PAN-ORTODOXA ORGANIZATA DE PATRIARHIA ECUMENICA. Care sunt temele de discutie?

5-03-2014 4 minute Sublinieri

Ecumenical_Patriarchate

  • Basilica:

Patriarhul României va participa la Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe, la Patriarhia Ecumenică

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va pleca astăzi la Constantinopol pentru a participa, în perioada 5-9 martie, la Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe pentru pregătirea Sinodului Panortodox. Din delegaţia condusă de Patriarhul României fac parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Preacucernicii Părinţi Consilieri patriarhali Michael Tiţa şi Ştefan Ababei şi Preacucernicul Părinte Diacon Mihai Muşat.

În timpul întrunirii vor fi analizate diferite aspecte referitoare la organizarea şi desfăşurarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, precum şi teme de actualitate privind relaţiile dintre cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale.

Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniţă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Consilier patriarhal onorific a declarat pentru TRINITAS TV, referindu-se la acest eveniment: „Preafericitul Părinte Patriarh Daniel merge la această întrunire cu un mandat sinodal. S-a discutat la ultima sesiune a Sfântului Sinod şi acolo fiecare se duce cu mandat şi deciziile pe care le vor lua Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe vor fi decisive. Suntem bucuroşi să constatăm să ştim că tema principală majoră în fond a acestei întruniri, a acestei sinaxe este exact pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod sau a Sinodului Panortodox. Să sperăm că acest Sinod va avea loc cât se poate de curând pentru că este urgent. Cei care lucrează în special pe plan internaţional în numele Bisericilor ortodoxe în raport cu instituţii internaţionale la nivel european sau la nivel internaţional, în diaspora, simt faptul că deciziile care există sunt insuficiente. Bineînţeles, noi avem canoanele, dar problema este că vechile canoane sunt interpretate diferit. Toate deciziile care se vor lua sunt în spiritul, pe linia vechilor canoane, dar să fie o singură interpretare, nu interpretări diferite, uneori contradictorii la aceeaşi bază teologică”.

În Duminica Ortodoxiei, Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe vor oficia Sfânta Liturghie în Catedrala ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Patriarhiei Ecumenice, situată în cartierul Fanar al Istanbulului (Vechiul Constantinopol).

Foto: Arhivă 28 mai 2009 – Slujba Sfintei Liturghii oficiată la Sărbătoarea Înălţării Domnului în Catedrala patriarhală Sf. M. Mc. Gheorghe din cartierul Fanar – Constantinopol (Istanbul) de către Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României cu ocazia vizitei irenice a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române la Constantinopol şi Cezareea Capadociei (27 mai – 2 iunie 2009)

Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe se întâlnesc la Constantinopol săptămâna viitoare

Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe se vor reuni la Constantinopol (Istanbul, Turcia) săptămâna viitoare, la invitaţia Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Patriarhii şi primaţii bisericilor ortodoxe vor avea, în perioada 5-9 martie, mai multe întrevederi, principalul scop al sinaxei fiind pregătirea Sinodului Pan-Ortodox.

„Cele 14 Biserici Autocefale care formează împreună Biserica Ortodoxă cea Una se confruntă de mai bine de un secol cu o serie de probleme, fie în relațiile între ele, fie în relațiile lor cu restul lumii creștine, cu alte religii, cu lumea din afară, etc. Pentru a răspunde împreună la aceste provocări Bisericile Ortodoxe s-au gândit și s-au străduit să încerce să răspundă în comun, să găsească o strategie comună, iar pentru a răspunde la aceste lucruri este nevoie de convocarea unui sinod. Trebuie subliniat că Bisericile Ortodoxe nu au avut de discutat probleme dogmatice, nu s-au confruntat cu erezii în această perioadă și de aceea unitatea Bisericii Ortodoxă cea Una practic nu a fost amenințată. Ceea ce trebuie înțeles, ceea ce trebuie spus în special credincioşilor să nu creadă că Bisericile Ortodoxe se ceartă între ele, Bisericile Ortodoxe discută și tratează aceste lucruri cu foarte multă sensibilitate păstrând, pe de altă parte, unitatea”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniță de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București

De-a lungul ultimelor decenii au fost organizate mai multe întâlniri prospective.

„Pe parcursul sec al XX-lea s-a discutat foarte mult, începând încă din anii 20 până prin anii 70, dacă acel sinod să fie un sinod ecumenic, să fie un pro-sinod, adică un sinod care să pregătească un sinod mai mare şi în final s-a vorbit apoi mai multe decenii despre un Sinod Panortodox, iar mai apoi s-a propus formula Sfântul şi marele sinod al Bisericii Ortodoxe. Trebuie precizat că această expresie a fost folosită la Sinodul de la 325 de la Niceea, înainte de a se fi fost numit I Sinod Ecumenic, de către sinodali”, a precizat Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniță.

Durata atât de mare a procesului de pregătire a sinodului panortodox este una normală și necesară, după cum a declarat Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniță: „De ce a durat atât de mult acest proces? Întrebarea este mai mult decât pertinentă. Aş dori să subliniez că acest proces aparţine procesului sinodal, deci noi suntem acum într-un proces sinodal. În vechime au existat sinoade ecumenice, sinodul VI ecumenic din 680-681 a durat mai mult de un an, poate pentru că, în primul rând, nu a fost suficient de pregătit, dar a fost nevoie de acel timp pentru pregătire. A fost nevoie să fie delegaţi arhivari, să cerceteze, să aducă argumente. Ei bine, pentru acest sinod pe care îl pregătesc Bisericile Ortodoxe această etapă se consumă acum, adică toată documentaţia necesară se pregăteşte acum ca Bisericile Ortodoxe, când se vor întruni, prin delegaţii lor, să fie practic totul pregătit ca să se ia o decizie finală”.

Sinaxa de la Constantinopol de săptămâna viitoare este una dintre cele mai importante întâlniri pregătitoare pentru marele sinod panortodox.

„Această structură este cea mai importantă. Părintele Patriarh Daniel merge la această întrunire cu un mandat sinodal; s-a discutat la ultima sesiune a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La această întrunire fiecare se duce cu un mandat sinodal şi deciziile pe care le vor lua Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe vor fi decisive. Suntem bucuroşi să constatăm că tema principală a acestei întruniri este exact pregătirea Sinodului Panortodox. Întâistătătorii decid şi deleagă unei comisii internaţionale, interortodoxe şi unei conferinţe panortodoxe care să încheie cele opt teme, iar apoi să se formeze comitete, sau mici comisii de specialişti care să mai clarifice unele lucruri”, a spus Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniță.

În cadrul întâlnirilor și conferințelor desfășurate până în prezent au fost stabilite, pentru sinodul panortodox, opt teme centrale.

„Aceste 8 teme se referă unele la relaţii între Bisericile Ortodoxe. Spre exemplu problema autonomiei bisericeşti. Noi avem 14 biserici autocefale, dar există un număr de biserici autonome, cum este Biserica Finlandei de exemplu. Este mult mai complicată situaţia în Republica Moldova, unde sunt două biserici autonome – aceasta este una dintre chestiunile care ar clarifica relaţiile dintre diferitele Biserici. Ar mai fi o problemă cu privire la post, nu se schimbă normele, ci este vorba de interpretarea pe cât se poate comună a tradiţiei noastre dogmatice şi canonice la situaţia de astăzi. În sfârşit, aş dori să subliniez, o serie de teme se referă la raportul Bisericilor Ortodoxe cu celelalte Biserici, inclusiv cu mişcarea ecumenică”, a mai adăugat Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Ioniță.

Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe care se vor reuni la Constantinopol săptămâna viitoare va culmina cu slujba din Duminica Ortodoxiei. Pe 9 martie, aceștia vor oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală din cartierul Fanar din Istanbul (vechiul Constantinopol).

Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române

Biserica Ortodoxă Română va fi reprezentată de Întâistătătorul ei, şi anume Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care va fi însoţit de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, Pr. Consilier Patriarhal Michael Tiţa şi Diac. Mihai Muşat de la sectorul Relaţii Bisericeşti, Interreligioase şi Comunităţi Bisericeşti Externe al Patriarhiei Române.

Pentru contextul si antecedentele acestei intalniri, va rugam sa cititi:

 

*

*

*

*

*


Categorii

"Marele Sinod Panortodox" (de la Creta - inainte si dupa), 1. DIVERSE, Patriarhul Daniel, Patriarhul ecumenic Bartolomeu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “INCEPE INTALNIREA PAN-ORTODOXA ORGANIZATA DE PATRIARHIA ECUMENICA. Care sunt temele de discutie?

  1. Tema principală a discuțiilor va fi, după cum am văzut în alte articole precedente, întâietățile și zonele de stăpânire a păstorilor, nicidecum derapajele lor dogmatice și greutățile prin care trece poporul creștin-ortodox de pretutindeni…

  2. “Derapajele” sunt intentionate si probabil ca exista o intelegere tacita intre patriarhi. Nu le pot lua in discutie, caci asta ar insemna sa aduca in discutie Calea Dreapta de la care s-a “derapat”. Deci implicit, multi credinciosi ar afla ca unele lucruri ar trebui sa fie altfel si nu asa cum se prezinta ele astazi.

    O sa se ia in discutie postul, caci oricum este o tema care nu ii prea intereseaza pe mireni. Daca s-ar putea sa invoce nu stiu ce “slabanogiri” ale trupului si sa mai includa cate ceva: oate putin peste, un picut de carne, poate macar oua sau branza, cei mai multi dintre mireni ar fi foarte fericiti. Marea majoritate nu postesc niciodata, dar faptul ca ar mai fi cateva alimente “dezlegate”, le-ar mai linisti constiinta.

    Sfintii Parinti indeamna familia sa-si invete copii sa posteasca de mici. In vremurile de acum, inaintestatatorii tot maresc varsta de la care sa posteasca copii. Dar copilul, asa cum creste, tot asa va fi si ca adult.

  3. Vremuri de mare cumpana din perspectiva urmatoarei poezii profetice a Sf Iaon Iacov Hozevitul. Stricarea Canoanelor Sfintilor Parinti, va urgenta sfarsitul. Doamne Fereste !

    3 Vor face focul cu “progresul”
    In “staulul duhovnicesc”
    Si fumul va stirni eresul
    Retezului papistasesc
    5
    Poporul cel cu simplitate
    De frica vesnicelor munci
    Va mai pazi cu scumpatate
    Dumnezeiestile porunci
    6
    Dar vietuind in neunire
    Si fara povatuitori
    Vor fi uriti de stapinire
    Si multi vor sta prin inchisori

    “Graiuri profetice” http://www.apaceavie.ro/despre-semnele-vremurilor-sf-ioan-iacob-hozevitul-iii-2/ (culese din hrisoave grecesti)

    1
    La anii veacului din urma
    Pastorii cei duhovnicesti
    Se vor abate de la turma
    Urmind curentelor lumesti
    2
    Pasi-vor ei pe cale strimba
    Lasindu-si drumul parintesc
    Si vor cinta la oi din “drimba”
    Iar nu din “fluier pastoresc”
    3
    Vor face focul cu “progresul”
    In “staulul duhovnicesc”
    Si fumul va stirni eresul
    Retezului papistasesc
    4
    Atuncea lumea cu stiinta
    Va face nascociri mereu
    Si nu va fi la ea credinta
    Nici temere de Dumnezeu!
    5
    Poporul cel cu simplitate
    De frica vesnicelor munci
    Va mai pazi cu scumpatate
    Dumnezeiestile porunci
    6
    Dar vietuind in neunire
    Si fara povatuitori
    Vor fi uriti de stapinire
    Si multi vor sta prin inchisori
    7
    Acei cu rivna mai fierbinte
    La fapta buna si smeriti
    Vor fi ca cei iesiti din minte
    De toata lumea socotiti
    8
    intelepciunea omeneasca
    Va face idoli pe pamint
    Si lumea vrea sa foloseasca
    Dezmatul ca asezamint
    9
    Vor tunde barbile si parul
    Si hainele vor reteza
    Iar legile cu adevarul
    La moda toate vor scurta
    10
    La tineri nu va fi rusine
    Si nici iubire intre frati
    Iar moda va tîri cu sine
    Pe oamenii destrabalati
    11
    Atuncea Dumnezeu cu greata
    Va cauta spre paminteni
    Si-i va lipsi pe multi de viata
    Ca oarecind pe “sodomeni”
    12
    Pamintul isi va pierde mana
    Si muca nu va fi cu spor
    Ca multi vor crede pe Satana
    Tovarasi slobozirii lor!
    13
    Atuncea lumea va sa fiarba
    Ca un cazan la “pirostea”
    Aprinsa de minia oarba
    Si pacea ei se va lua.
    14
    Razboaie mari, infricosate
    Se vor tine aproape lant
    Dar mai grozav va fi ca toate
    Al “celor sapte la Bizant”!
    15
    Popoarele civilizate
    Cind mai virtos vor progresa
    Ca fiarele infometate
    Cu dintii se vor sfisia.
    16
    Vor face “care” zburatoare
    Iar coada lor de scorpion
    Va face iarasi tulburare
    Ca turnul de la Babilon.
    17
    Atunci vor fi ca armatura
    Balauri groaznici de metal
    Imprastiind pirjol din gura
    Si fumuri cu venin mortal.
    18
    La vii abia a treia parte
    Din toata lumea va scapa
    Iar restul se va da la moarte
    Apoi razboiul va-nceta!
    19
    Caci Inger va veni din ceruri
    Strigind cu glas infricosat
    Sa puna capat la maceluri
    Puterile din Tarigrad.
    20
    Acolo Ingerii vor pune
    Pe tronul bizantin un Sfint
    Si pasnic toti se vor supune
    Lipsind razboiul pe pamint.
    21
    Atunci va fi Ortodoxia
    In toata lumea stralucind
    Si va sa piara dusmania
    Belsug si dragoste fiind!

  4. 1 .DACA nu raman cati mai multi uniti ,fara multe autonomii ,va fi de RAU . Diavolul doreste rupere nu unire MASIVA . 2 Despre post ,pai este ara vrajmasului . Insusi Iisus Hristos a spus clar’. acest neam de vrajmasi ,numai cu post si rugaciune al veti birui .Dumnezeu sa-i lumineze si intareasca pe ei toti si sa ramana asa toate cu au fost ,,neschimbate,,. Omenirea sa se schimbe in interiorul inimii .Un post binecuvantat tuturor .

  5. @ Dumitru:

    “Arma impotriva vrajmasului”, voiai sa scrii, nu?

  6. “Tema principala” este pregatirea Sinodului Panortodox, iar cea secundara este pregatirea pelerinajului comun: IPS Bartholomeu-Papa Francisc, la Jerusalim.
    Recent, Patriarhul Bartholomeu a vizitat Franta, unde s-au manifestat oarecari frictiuni clericale la momentul alegerii noului Mitropolit Job.
    Patriarhul a raspuns unor intrebari puse de jurnalistii cotidianului La CroiX.
    Citez din interviu:
    ” Reporter:-Cum apreciati starea relatiilor ecumenice dintre catolici si ortodocsi?
    IPS Bartholomeu :-Relatiile dintre Biserica catolica si ortodoxa au atins un nivel de maturitate ce le permite sa se intalneasca, sa dialogheze si sa anvizajeze in mod concret restabilirea unitatii lor.
    In 50 de ani, multumita deschiderii create de Consiliu Vatican II, am parcurs un lung drum, impreuna. Procesul contiunua. Suntem chemati sa gasim aceleasi cuvinte pentru a descrie aceeasi Istorie a Bisericii, o singura si identica realitate ecleziala, diferita in formele sale (de expresie), dar tinzand sa fie unita in credinta si manifestare si intr-o zi, si in celebrarea eucharistiei in comun.
    R.:- Care sunt dosarele care ingreuneaza inca, dialogul?
    IPS B:-Crestinii nu isi pot permite sa fie divizati. Insa noi, suntem despartiti de atat de mult timp, incat restabilirea unitatii comuniunii eucharistice este unproces de durata. ………………………………………………………………..
    Pentru Biserica catolica,este vorba de a gasi cuvinte noi prin care sa defineasca sensul autoritatii(?) lui Petru, indisociabila de a lui Paul.
    Biserica ortodoxa trebuie si ea sa gaseasca mijloacele de armonizare ecleziologica de tip eucharistic si teritorial, in noua realitate mondiala.
    Un astfel de consens nu se va putea finaliza decat in contextul concilierii panortodoxe”
    (Pour l’Église catholique, il s’agit de trouver de nouveaux mots pour définir sa compréhension du ministère de Pierre, indissociable de celui de Paul. L’Église ortho-doxe doit-elle aussi trouver le moyen d’harmoniser son ecclésiologie de type eucharistique et territoriale avec une existence désormais déployée mondialement Un tel consensus ne pourra voir le jour que dans le contexte conciliaire panorthodoxe)

    Sa nu pierdem din vedere cateva elemente contrariante ale strategiei unificarii Bisericilor crestine ( si nu numai).
    Documentele finale ale Consiliului Vatican II au fost concepute de teologii “Grupului de la Dombes”.Grupul este alcatuit din teologi catolici si protestanti.
    Din actualul Grup face parte si fostul director al cotidianului” La Croix”, Michel Kubler, actualmente, adica din 2009, angajat al “Centrului de Studii Ecumenice Sfintii Petru si Andrei” din Bucuresti.
    In articolul “de adio” scris dupa numirea sa la Bucuresti, acesta afirma ca in Romania, comunitatea ortodoxa, preotii ortodocsi au avut foarte putin de suferit , prin comparatie cu catolicii si greco-catolicii.
    Michel Kubler a fost coleg la” La Croix” cu jurnalistul roman Bran. Domnul Bran, colaborator al ziarului socialist”Le Monde” este atasat ideologc si nu numai, grupului anti-ortodox Mungiu & co,adica serveste intereselor ecumenismului de tip sorosian.
    Sper sincer ca Mitropolitul Iosif, om foarte informat, i-a soptit cate ceva Patriarhului nostru.

  7. Lista membrilor Grupului de la Dombes

    Membres actuels (session 2012) :
    Père Jean-Noël ALETTI
    Pasteur François ALTERMATH (depuis 1986)
    Professeur Hans-Christoph ASKANI (depuis 2009)
    Pasteur Christian BACCUET (depuis 2006)
    Père Yves-Marie BLANCHARD (depuis 2000)
    Monsieur Eric BOONE (depuis 2005)
    Père Dominique CERBELAUD (depuis 2000)
    Père Jean-François CHIRON (depuis 2003), co-président catholique (depuis 2006)
    Pasteur François CLAVAIROLY (depuis 2011)
    Pasteur Gill DAUDÉ (depuis 2004)
    Père Jean-Pierre DELVILLE (depuis 2010)
    Père Claude DUCARROZ (depuis 1999)
    Père Joseph FAMERÉE (depuis 2005)
    Père Michel FEDOU (depuis 1987)
    Pasteur Flemming FLEINERT-JENSEN (depuis 1986)
    Père Paul GAY (depuis 1977)
    Sœur Anne-Cathy GRABER (depuis 2005)
    Pasteur Gottfried HAMMANN (depuis 1986)
    Pasteur Agnès von KIRCHBACH (depuis 2011)
    Sœur Nathanaël KIRCHNER (depuis 2003)
    Père Michel KUBLER (depuis 2010)
    Pasteur Guy LASSERRE (depuis 1983)
    Père Pierre LATHUILIÈRE (depuis 1992)
    Frère Franck LEMAITRE (depuis 2006)
    Pasteur Jean-Baptiste LIPP (depuis 2010)
    Père Michel MALLÈVRE (depuis 2004)
    Pasteur Alain MASSINI (depuis 1979)
    Pasteur Elisabeth PARMENTIER (depuis 1998)
    Pasteur Jacques-Noël PÉRÈS (depuis 1986)
    Sœur Anne-Marie PETITJEAN (depuis 1998)
    Professeur Anne-Marie REIJNEN (depuis 2010)
    Père Pierre REMISE (depuis 1992)
    Père Louis-Michel RENIER (depuis 1999)
    Pasteur Antoine REYMOND (depuis 1992)
    Pasteur Jean TARTIER (depuis 1992), co-président protestant (depuis 2000)
    Pasteur Denis VATINEL (depuis 1991)
    Père Laurent VILLEMIN (depuis 2006)
    Pasteur Etienne VION (depuis 2010)
    Frère Matthias WIRZ (depuis 2006)

  8. http://www.apropo.ro/news/social/papa-francisc-nu-exista-iadul-eva-si-adam-12193768

    Papa a zis ( daca este adevarat ) :

    ” “Biserica nu mai crede în Iadul literal ca fiind locul în care oamenii suferă şi sunt chinuiţi de către Satana. Această doctrină este incompatibilă cu dragostea nemărginită pentru Dumnezeu. El nu este un judecător dur, ci un prieten şi un iubitor al umanităţii. Dumnezeu caută să nu condamne ci doar să îmbrăţişeze. Precum povestea despre Adam şi Eva, unde vedem Iadul ca un instrument literal. Iadul este mai degrabă o metaforă pentru un suflet singur, izolat, dar toate aceste suflete vor fi unite prin dragoste cu Dumnezeu” spune Papa Francisc.

    El a mai adăugat: “Toate religiile sunt adevărate, pentru că există în inimile tuturor care cred în ele. Ce fel de adevăr este acolo? În trecut, biserica era aspră cu cei care păcătuiau şi aveau o viaţă imorală. Astăzi nu mai facem asta. Precum un tată iubitor care nu-şi condamnă copiii. Biserica are loc şi pentru heterosexuali şi homosexuali, suntem pro-viaţa, pro-alegere, pentru conservatori şi liberali, ba chiar şi comunişti. pentru toţi suntem aici. Îl iubim şi slăvim pe Dumnezeu”.

    ….

    Poate ar trebui sa gindeasca Sinodul pan ortodox daca se poate schimba Sfinta Scriptura in lumina noilor dezvaluiri ale ” proorocului mincinos ” ce graieste prin papa Francisc,si daca domniile lor considera ca Biserica ortodoxa mai este ” sora ” cu acest prooroc mincinos.

    …..

    Moto: Tara arde si baba se piaptana!

    Sper ca ierahii care merg acolo sa mai discute si de invatatura ortodoxa si de comuniunea noastra cu Sfintii,mucenicii,Domnul nostru Iisus Hristos Dumnezeu,de traditia noastra bogata in Duhul Sfint Dumnezeu,sa rosteasca impreuna Crezul si sa se intrebe unii pe altii ce inseamna pentru dinsii : Una sfinta,soborniceasca si apostoleasca Biserica “…sa mai asculte putin si la glasurile turmei pe care ar trebui sa o conduca spre mintuire si viata vesnica in Hristos,la nelinistile ei firesti vis a vis de vremurile pe care le traim.

    Cindva,regele englez shakespearian Richard al treilea a zis:

    „Un cal, un cal! Regatul meu pentru un cal!”

    iar noi sa zicem:

    Marcu Eugenicul,Marcu Eugenicul!Un sinod pan-ortodox pentru un ierarh ca Sfintul Marcu Eugenicul!

    Dumnezeu sa-i lumineze!Doamne ajuta!

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/01/19/sfantul-marcu-al-efesului-evghenicul/

  9. @sherlock:

    Papa a zis ( daca este adevarat ) :

    Nu, nu e adevarat. Sursa originara a acelor spuse inventate e un site specializat in farse: http://diversitychronicle.wordpress.com/2013/12/05/pope-francis-condemns-racism-and-declares-that-all-religions-are-true-at-historic-third-vatican-council/

    In acel loc se pomeneste de Conciliul Vatican 3. Care… nu a avut loc vreodata. In plus, iata ce zice la disclaimer: http://diversitychronicle.wordpress.com/disclaimer/

    The original content on this blog is largely satirical.

    Initial, cei care au preluat “de bine” spusele papei Francisc, cazand pe spate de admiratie pentru liderul religios liberal si revolutionar, au fost secularistii. Dupa ce au aparut destule precizari care aratau falsitatea lor, ele au fost, insa, reluate si transformate in stiri reale de unii care nu se afla la primele hoaxuri date drept stiri.

    Papa Francisc are alura de profet mincinos, insa nu cu asa ceva si nu de aici s-ar vedea, ci din iezuitismul sau dus catre culmile perfectiunii, fiind capabil sa-si adapteze discursul, fara sa schimbe fundamental papismul, aproape oricarui public…

    La Sinodul Pan-ortodox se va ridica si problema ecumenismului, si vor exista destui care sa traga spre si mai mult ecumenism. Opinia noastra este, insa, ca problemele interne ale ortodoxiei sunt asa de mari (vezi disputa intre Patriarhia Moscovei si ce a Constantinopolului, dar si problema dipticelor si a autonomiilor), incat ecumenismul va fi totusi o tema secundara si probabil legata de jocurile de putere dintre diversele patriarhii.

  10. Motivațiile prezentate, justifică un sinod de aşa anvergură ? Diplomația a devenit armă şi strategie şi aici ? Se va legifera dezarmarea ortodoxiei ? Postul este o armă primejdioasă, o sabie mult prea ascuțită şi mult prea tăioasă. Haideți să mai scurtăm săbiile, să nu mai ascuțim taişurile, sau mai bine… lupăm fără… (săbii), “duhovniceşte” sau… postim nu de bucate, ci de păcate. Altfel spus, luptăm… diplomatic. La masa tratativelor (cu patimile şi cu demonii).Mai lasă ei, mai lăsăm şi noi… mai… tolerăm nițel şi pe…
    Şi căutăm ce ne uneşte… nu ce ne dedparte.
    Poate părea ironie sau batjocură cele spuse, dar (cel puțin eu), le aud şi le intâlnesc la tot pasul.
    Sinoadele a toată lumea s’au ținut la momente de mare cumpănă, când ortodoxia era in primejdia de a fi inghițită de balaurii ereziilor. Acum “primejdie” ar fi postul… niscai interpretări dogmatice… chestiuni ce țin de… teritorii, de intâietăți…
    Tocmai acum când sodoma vrea legiferare in inima patriarhiilor ortodoxe, când se legiferează pruncuciderea, eutanasia…

  11. Multumesc admini de efortul depus,bine ca nu este adevarat.

    Daca problema ecumenismului a devenit secundara,s-ar parea ca acesta a devenit ca intrarea in UE si Nato,sau ca scrisul de pe poarta de la intrarea in Infernul lui Dante:

    ” Voi ce intrati aici,lasati orice speranta!”…un drum cu sens unic,in jos.

    PS.Deci si voi spuneti ca baba se piaptana,sa inteleg.

  12. Acum când dialogul pare a fi (sau nu prea se deosebeşte) de negociere, (sau târguială).Când Adevărul evanghelic se “dezbate” pânâ la fărâmițare şi relativizare, câd se intinde şi destinde până ajunge la ce vrem noi, nu la ce voieşte El.

  13. @sherlock:

    Nu e neaparat bine, pentru ca asa macar ar fi ceva pe fata. Iezuitismul sau insa e mult mai rafinat, mai subtil…

    Poate gresim, insa asa consideram acum, ca altele ii preocupa, in principal chestiuni de autoritate, preeminenta, de organizare etc. Vom vedea insa mai clar dupa aceasta intalnire. Intr-adevar, avand in vedere contextul si noile transformari, e curat coafat baba intr-o lume in flacari.

  14. In tot cazul, o mare urgenta trebuie ca s-a impus Patriarhului Bartholomeu de s-a deplasat la Budapesta pentru a semna un acord istoric cu prietenii ortodoxiei: Peter Erdo (cardinal), Zoltan Baltog (pastor reformat),Joseph Palinkas (?), Joseph Ader (presedinte, fondator Fidesz) si Ludovic Orban (filoardelean declarat).http://fanarion.blogspot.fr/2014/03/blog-post_655.html
    Poate-i de bine, cine stie.
    Cred ca aliatul crestinilor ortodocsi la Constantinopol este Duhul Sfant. Doar El cunoaste sufletele si intentiile Inaltilor Ierarhi.
    Oricum, sa ne rugam pentru Dansii.

  15. Domnul a spus, că dragostea multora, se va răci. Nu a precizat despre care dragoste vorbea. Să fie oare vorba despre dragostea de Dumnezeu ?
    Asta ar explica lipsa dragostei dintre semeni, prin spusa sfântului Ioan evanghelistul, care il face mincinos pe cel ce suține că-l iubeşte pe Dumnezeu (pe care nu-l vede), dar nu-l iubeşte pe aproapele (pe care-l vede).
    Ori dragostea pentru semenul tău (homosexual) nu se vede in nici o acțiune a celor interesați de teritoriile, intâietățile şi lustrul pământesc al celor inchinate Domnului. Personal nu am auzit de vre’un program, ori de preocupări ale inaltei patriarhii (şi nu numai) pentru aceştia, care şi in parlamentul României se declară şi credincioşi şi… homo…
    De acțiuni concrete anti eutanasie şi de pricizare cât mai ortodoxă a ce inseamnă moatrea clinică, cu care se lucrează şi se va lucra tot mai intens şi nu mai enumar marile probleme care par a nu fi mari (pentru…) sau cu mult prea mici chiar, față de cele ce au determinat sinodul.
    Grija pentru trup şi ajutorarea biologică a semenilor mai mult decât cea pentru mântuirea sufletelor lor este mai mult umanism (care este dragostea omului față de sine), decât dragoste de Dumnezeu ce o include şi pe cea a omului față de om, prin lupta şi jertfa pentru mântuirea lui.
    Oare ortodoxia va lupta (fără şansă) numai să reducă suferința ? Aşa pare. Ortodoxia (aşa ințeleg eu), trebuie să lupte să reducă suferința mult mai mult şi mult mai bine, prin a lupta cu patimile care o provoacă, prin a o reduce pe cea existentă dar mai ales, prin a o face mântuitoare. “Inapoia mea satano” a fost răspunsul Domnului, pentru dragostea umsnistă a lui Petru (cănd il oprea de la uriaşa suferiță a răstignirii). Otrodoxia trebuie să lupte până la jertfă, pentru a reduce suferința să se nască in oameni prin patimi, iar pe cea existentă să o aline dar in primul rând să o facă MÂNTUITOARE. Acum (mai mult ca oricând), se cere aceasta.
    Mântuirea senenilor este adevărata față a dragostei şi aceasta este misiunea ortodoxiei.

  16. @ clement

    Intreg articolul din La Croix este tradus aici:
    http://corortodox.blogspot.fr/2014/02/patriarhul-ecumenic-bartolomeu-i-in.html

    unde se vede ca Patriarhul Bartolomeu precizeaza ca intalnirea sa cu Papa care va avea loc in Israel, in luna mai, este una “pentru a merge mai departe catre o noua etapa spre restabilirea comuniunii depline intre cele doua Biserici surori”.

    Pe de alta parte si eu ma intreb ce-or fi avand de discutat despre post la acesta intalnire panortodoxa, caci ma mir sa aduca in discutie faptul ca plantele sufera modificari genetice si daca le consumam ca atare pot fi nocive pentru sanatatea trupului.

    Ce-i drept cu totii asteptam sa vedem care sunt roadele acestei intalniri a Inataistatatorilor ortodocsi, si chiar ar trebui sa ne rugam ca Sfantul Duh sa fie prezent, inspirandu-i pentru binele turmei cuvantatoare.

  17. Personal cred că ar fi mai bine, ca să ne rezervăm comentariile negative şi critice la adresa acestei întâlniri a întâi-stătătorilor ortodocşi pt după întâlnire, când vom afla- sperăm- şi ce s-a discutat şi stabilit acolo. Nu mai e mult, puţintică răbdare …. Şi răbdarea, şi abstinenţa de la comentarii negative asupra aproapelui nostru sunt virtuţi de promovat mai ales în Postul Mare.

  18. Pingback: “Sfantul si Marele Sinod Panortodox” – fixat pentru 2016. Alocutiunea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu si cateva intrebari - Recomandari
  19. Pingback: Patriarhul Kirill la sinaxa Intai-statatorilor Ortodocsi: “AR TREBUI SA SE PUNA ACCENTUL PE PASTRAREA PURITATII DOCTRINEI”, “TIRANIA MAJORITATII SA NU FIE POSIBILA” si cere ca la Marele Sinod sa se discute si despre PROVOCARILE LA
  20. Pingback: Patriarhul Kirill la sinaxa Intai-statatorilor Ortodocsi: “AR TREBUI SA SE PUNA ACCENTUL PE PASTRAREA PURITATII DOCTRINEI”, “TIRANIA MAJORITATII SA NU FIE POSIBILA” si cere ca la Marele Sinod sa se discute si despre PROVOCARILE LA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare