IPS Serafim de Pireu: CUVANT MUSTRATOR CATRE PARTICIPANTII ORTODOCSI (printre care si Patriarhul Daniel) de la intrunirea sincretista “PENTRU PACE” de la Munchen

29-09-2011 4 minute Sublinieri

MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU:

DESPRE MANIFESTĂRILE INTERRELIGIOASE ALE ECUMENISMULUI SINCRETIST SUB PRETEXTUL PĂCII

În Pireu, 28 septembrie:

COMUNICAT

„Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli?” (II Corinteni 6: 14-16)

Între 11-13 septembrie 2011, a avut loc la München, în Germania, cea de-a 11 – a Întâlnire pentru „pace”, care este derulată de Organizaţia comunităţii romano-catolice Sant Egidio şi de comunitatea religioasă locală, unde se desfăşoară întâlnirea. La respectiva întâlnire au luat parte reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe şi ai comunităţilor creştine, precum şi reprezentanţi ai altor religii din lume.

Conform comunicatului reprezentanţei Bisericii Eladei la Uniunea Europeană:

„O întâlnire interesantă a reprezentanţilor bisericilor şi ai religiilor, a politicienilor, a dascălilor academicieni şi a unor distinşi membri ai diferitelor sectoare sociale a avut loc la München, în Bavaria”.

Responsabilitatea organizării a avut-o comunitatea „Sant Egidio”, mişcare care a început din 1986 la Assissi, în Italia, când precedentul „ighemon” al Vaticanului – din punct de vedere canonic inexistent – Ioan Paul al II – lea, a convocat o întâlnire mondială a liderilor religioşi, pentru a se ruga pentru „pace”.

Invitati la întâlnirea de la München au fost Preasfinţitul Mitropolit de Ahaia, kir Athanasios, Directorul Biroului Reprezentanţei Bisericii Eladei în UE, Preafericitul Patriarh al României, kir Daniel, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Germaniei, kir Augustinos (Patriarhia Constantinopolului), Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Zimbabwe, kir Serafim (Patriarhia Alexandriei), Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Halepi, kir Pavlos s(Patriarhia Antiohiei), Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Minsk, kir Filaret (Patriarhia Moscovei), Preasfinţitul Mitropolit de Constantia – Ammohost, kir Vasilios (Biserica Ciprului) şi Preasfinţitul Episcop de Kruga, kir Antonie (Biserica Albaniei).

În anul 2012, congresul va avea loc la Sarajevo. Anunţarea locaţiei următoarei întâlniri au făcut-o la fel de „emoţionaţi” „Episcopul” romano-catolic al actualei capitale a Bosniei – Herţegovina şi „Marele” Muftiu. Pe perioada întâlnirii, care s-a deschis în prezenţa preşedintelui Republicii Federale Germania, domnul Christian Wulff, a vorbit cancelarul Germaniei, doamna A. Merkel, care a cerut rugăciunea tuturor religiilor pentru „a fi ajutate” toate guvernele europene.

Puţin mai la nord, în oraşul suedez Fisksätra, din districtul Nacka, lângă Stockholm, imamul Aguan Olguan împreună cu reprezentanţii comunităţii romano-catolice şi ai comunităţii luterane din Suedia, şi cu lozinca „Avem un Dumnezeu comun – De la intoleranţă la panreligie”, iniţiază o construcţie mixtă Guds Hus, care înseamnă „casa lui Dumnezeu”, ce va fi gata în anul 2015, care va adăposti sub acelaşi acoperiş – pentru credincioşii celor trei comunităţi religioase ale lor, o biserică creştină şi un templu musulman, având un centru comun pentru tineret şi un spaţiu comun pentru copii.

Nu există un succes mai mare al vicleanului balaur, al abjectului duşman al adevărului şi al mântuirii, al vechiului demon, ce ne loveşte acolo unde suntem vulnerabili, ca tragicele manifestări de mai sus ale ecumenismului sincretist, care, sub pretextul aşa-numitei păci, subminează şi anulează cu totul adevărul Revelaţiei în Hristos a Unicului şi Adevăratului Mântuitor al lumii.

Cu măreţie, dumnezeiescul Pavel „prooroceşte” şi stigmatizează ruşinea şi crima canonică a ecumenismului sincretist, care constituie ultima rătăcire şi abjectul înaintemergător al lui Antihrist. Prin urmare, au perfectă dreptate cei care protestează, stau împotrivă şi au semnat şi semnează Mărturisirea împotriva ecumenismului izgonitor de Dumnezeu [antiteist], hidos şi criminal, această pan-erezie demonică. Orice om cu capul pe umeri se întreabă: Oare există pace şi mântuire fără Hristos? Se poate ajunge la o societate irenică între oameni, atunci când în chip demonic ei neagă Înţelepciunea şi Iubirea Întrupată a lui Dumnezeu-Tatăl, elogiind demonica bătaie de joc a aşa-numitei înţelegeri reciproce în minciună şi rătăcire? Cum este posibil ca episcopii creştini să accepte rugăciunile în comun cu diabolicii adepţi ai falselor religii scornite de oameni, al căror mentor, inspirator şi lider autoritar este diavolul?

Şi-l imaginează măcar o dată vreunul dintre ierarhii ortodocşi participanţi pe dumnezeiescul Grigorie Teologul, rugându-se în comun ,,pentru pacea lumii” şi dialogând cu reprezentanţii ereziei ariene, care cuprinsese atunci întreg Constantinopolul? Cu ce se deosebeşte reprobabilul şi răufăcătorul Arie de falsul profet al islamului – Mahomed sau de nou-arătatul ereziarh Charles Russell al Companiei de broşuri ,,Turnul de veghere”, de vreme ce toţi trei au fost unelte demonice pentru subminarea Persoanei divino-umane a Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu Întrupat şi deformarea şi distrugerea mesajului Lui evanghelic.

Cum poţi să te rogi împreună şi mai ales unui aşa-zis dumnezeu comun inexistent, când mărturisirea principială a falsei religii a islamului este că nu există Dumnezeu Treimic şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu cel Întrupat este o creatură şi un simplu vestitor al mesajului Lui? (Coran, Femeile 4:156-169).

Cum poţi să te rogi împreună cu ticăloşii de rabini ai evreismului, care au transformat credinţa în Dumnezeul Vechiului Testament în luciferism şi satanolatrie, introducând în iudaism cabalismul şi talmudismul, care cu încăpăţânare şi îndărătnicie hulesc pe Preaneprihănitul Fiu al lui Dumnezeu Întrupat, aşteptând ca fals Mesia al lor pe Antihrist ce va să vină?

Cum poţi să te rogi împreună cu comunitatea protestantă post-reformată din Olanda, al cărei preot paroh din Gorinchem, Klaas Hendrikse, a scris cartea cu titlul: ,,Crezând într-un Dumnezeu inexistent”?

Încălcarea nedisimulată, evidentă şi demonstrabilă a Dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane ale Bisericii celei Una, Sfinte, Universale şi Apostolice a lui Hristos constituie pentru cei de mai sus o ruşine şi o cădere pe care doar sângele muceniciei poate să o spele, pentru că în cunoştinţă de cauză şi în mod conştient trădează şi dispreţuiesc cuvântul Întemeietorului şi Mântuitorului lumii:

„Cel ce nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5: 23).

Indiferent de falsele flecăreli demonice despre falsa pace şi falsa coexistenţă ale groaznicei panerezii a ecumenismului sincretist, veşnicul, imuabilul şi inegalabilul cuvânt al Dumnezeului în-Trei-Sfânt, precum şi Ortodoxia şi ortopraxia martirilor şi eroilor neprihănitei noastre Credinţe ne cheamă să ne aliem nu cu slugarnicii şi de bună voie sclavi falsificatori ai adevărului, ci cu vitejii la cuget mărturisitori şi părtaşi ai căii crucii-învierii Începătorului şi Plinitorului Credinţei. Să nu uităm că pe perioada celor cinci secole de sclavie a neamului au existat conducători religioşi şi conducători ai neamului, dar şi ceata cea dumnezeiască şi slăvită şi de Dumnezeu-vestitoare a neomartirilor.

+ Mitropolitul Serafim de Pireu

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

sursa: http://acvila30.wordpress.com/

serafim de pireu

Legaturi:

***


Categorii

Ecumenism, Ierarhi rusi, Mitropolitul Serafim de Pireu, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Patriarhul Daniel, Patriarhul ecumenic Bartolomeu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

39 Commentarii la “IPS Serafim de Pireu: CUVANT MUSTRATOR CATRE PARTICIPANTII ORTODOCSI (printre care si Patriarhul Daniel) de la intrunirea sincretista “PENTRU PACE” de la Munchen

  1. Ce batjocura a credintei noastre in Dumnezeu poate fi mai teribila si muscatoare decat pretentia (ironica?) a lui Merkel ca participantii la aceasta intrunire sa se roage in comun pentru a fi ajutate toate guvernele? De unde si pana unde aceasta combinatie, cumva contra naturii, intre exponenta secularismului si liderii spirituali? Este religia, in ochii eurocratilor, doar un element cultural decorativ si exotic? Sa ma iertati dar in acest context sincretist, cum de nu sunt si alti exponenti ai doctrinelor spirituale precum guru Bivolaru, asta nu e discriminare? Doamne fereste, mi se face frica numai cand ma gandesc in ce hal a ajuns lumea si ce ne mai asteapta pe noi, oameni simpli, daca ierarhii nostri au cazut!…

  2. Mândria ultra rafinată
    Ne-a speculat deșteptăciunea
    Și ne-a târât duhovnicescul
    În falsul ce-l trăiește lumea.

    Imaginea, “cinstea”, succesul,
    A cucerit viaţa creștină,
    Și a lipsit duhovnicescul
    De modestie și lumină.

    A schimbat rostul instruirii
    Și cheile dihovnicești,
    Atât de’adânc și’atât de…, logic
    Încât acum ne par firești.

    Astazi imaginea și titlul,
    Poziţia cea mai de sus,
    Prestigiul școlii…, sunt virtute
    Și vârf valoric și-n Iisus.

    Lumescul și duhovnicescul
    Se’amestecă, se contopesc
    Tot mai adânc și tot mai logic
    (Prin cele care strălucesc).

    Deși-s atâta de opuse
    (Și în cumplită dușmănie)
    Azi le’mpacăm firesc și simplu
    (Și practic) și-n ortodoxie.

    Smerenia e mai “deșteapta”
    Când ortodocșii-s mai școliţi.
    Că-s mai adânci (în…, “cugetare”)
    Adesea ca sfinţii părinţi.

    Actul oferă post și cinste,
    Valoarea și întâietate,
    Acces la vârf și la putere,
    (În noua formă de dreptate).

    Smerenia, (în forma veche)
    Azi nu mai este vrednicie,
    Ci degradare…, (distructivă)
    Exces de zel, habotnicie.

    Nivelul instruirii lumii,
    Cere a fi evaluat
    Conceptul biblic al credinţei,
    Și cât și ce mai e…, păcat.

    Valorile vieţii moderne
    (Ajunsese azi atât de sus)
    Cer o reformă ortodoxă
    (De…, profunzime) în Iisus.

    Că…, au rămas demult în urmă,
    Și dogma și sfinţii părinţi.
    Că…, doar cei simpli ori…,habotnici
    Nu văd cât dunt de…,depășiţi.

    “Deșteptaciunea” noastră astăzi
    (Prin tot ce este și ne spune)
    Convinge că duhovnicescul
    Este legat profund de lume

    Si că putem (prin ale lumii)
    Să fim și “vrednci” și sporiţi,
    Fără rigoarea ortodoxă,
    Trăită de sfinţii părinţi.

    Toate le știm și…, le’nţelegem,
    Adânc (cum cere’ortodoxia)
    Dar nu vedem prin ce și’n care
    Ne’nșeala-n chip “deștept” mândria.

    Ori…, poate suntem noi mai vrednici,
    (Fiindcă suntem și mai școliţi)
    Mai realiști, mai vii, mai practici,
    Decat au fost sfinţii părinţi.

  3. Nimeni nu va iubi pe lume
    Total și sincer Adevărul,
    Și nimeni nu-l trăiește-n viaţă
    Fără Hristos, Mântuitorul.

    Fără Hristos, nimeni pe lume
    Nu poate împlini dreptatea,
    Fără de vină personală
    Și făr’să’ncalce bunătatea.

    Fără Hristos și mila noastră,
    Și dragostea și vrednicia
    Sunt vanitate, sunt orgoliu,
    Și fapte ce hrănesc mândria.

    Că nici un bine fără Dânsul
    Nu-i sincer, dezinteresat,
    Nici fără scop și consecinţe
    Ce vin și duc către păcat.

    Fără Hristos nimeni nu scapă
    De ură, nici de narcisism,
    Nimeni nu scapă de minciună
    Nici de mizerul egoism.

    Fără Hristos cultura lumii
    E cultul minţii în mândrie
    Al “eu”-lui care-și slăvește
    În eu (primit-a) vrednicie

    Fără Hristos viaţa nu-i viaţă.
    Fără Hristos nimic nu-i sfânt.
    Fără Hristos nimic nu-i vrednic
    Din tot ce facem pe pământ.

    Tot ce zidim în lut și-n cuget,
    Tot ce trăim este doar “eu”
    Fără de viul, de’Adevărul
    Și dragostea lui Dumnezeu.

    Hristos Iisus este și viaţa,
    Și sensul ei adevărat,
    Fără de El, totu-i zadarnic
    Și totul duce în păcat.

    Tot ce pe lume pare nobil,
    Înalt și vrednic și frumos,
    E fals și fără de valoare
    Când este fără de Hristos.

    Prin El și cel din urmă lucru
    E viu, e sfânt, e bucurie,
    E dar și dragoste divină,
    În care nu-i vinovăţie.

    Mândria nu’acceptă însă
    Nimic smerit, nimic din cer,
    Fiindcă nu vine de la ceruri
    Ci din trufașiul Lucifer.

    Mândria nu va recunoaște
    Că totu-i de la Dumnezeu,
    Ci spune’n orice formă poate
    Ca tot ce-i merit este’n “eu”.

    Hristos și astăzi e pe cruce
    Fără de vină răstignit,
    De “eu-l” și mândria noastră
    Deși e cel desăvarșit.

    Tot ce trăim fără de Dânsul
    Trăim prin “eu” cu Lucifer,
    Străini de tot ce-i sfânt și vredic,
    Și despărţiţi pe veci de cer.

    Pacea și viul doar prin’trâsul
    Le are’n dar ortodoxia,
    (Și le va pierde)’n pacea falsă
    Ce și’o dorește erezia.

  4. Pe IPS Serafim de Pireu să-l pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa!

  5. Tare cuvantul Mitropolitului Serafim ! Ce bine ar fi daca toti in acelasi spirit ” ca într-un gînd să mărturisim ” .

    Dumnezeu sa-i dea tot binele Lui acestui traitor al Cuvantului , acestui continuator al mesajului Mitropolitului Augustin Kandiotis ( Dumnezeu sa-L odihneasca la un loc cu Sfintii Sai ) .

    Impresionant , in acelasi timp , numarul mare de reprezentanti ai ortodoxiei care au binevoit sa se amestece in acest terci ecumenist care discrediteaza , in ochii multora , credinciosi sau necredinciosi , credinta in Una Sfanta , Apostoleasca si Soborniceasca Biserica . Le face oare placere sa se vada intr-o asemenea companie , asezati pe acel podium , sub curcubeul de culori pe care miscarea LGBT il foloseste ca drapel ? Chiar si numai acest lucru ar trebui sa fie suficient pentru a rupe orice legatura cu asemenea persoane .

    Doamne , miluieste-ne , pazeste-ne si intareste-ne intr-u credinta Ta !

  6. Vai de capul nostru.

  7. Tot mai mult imi vin in minte cunvintele Cuv. Seraphim Rose, “este mai tarziu de cat credem”, si asta acum vreo 30 de ani. Tactica diavolului este sa lucreze subtil, incetul cu incetul, sa nu dea de banuit, sa tina lumea in transa, in delasare, pana cand intr-o buna zi realizezam cat de abil a lucrat, si cat de mult a avansat, cand norii negrii de furtuna apar din senin si impresoara din toate partile. In fine, Bunul Dumnezeu ne-a avertizat ca suntem in mijlocul unui astfel de razboi spiritual. Deci, sa priveghem si sa ne rugam! Domnul nu ne va lasa!

  8. In pozele postate se vede clar ca unul dintre simbolurile acestei intruniri este curcubeul. De ce este folosit oare acest semn?

    Dupa Potop, Dumnezeu a facut un legamant cu Noe si cu urmasii acestuia. Simbolul acestui legamant era curcubeul:

    http://www.crestinortodox.ro/biblia/vechiul-testament/facerea-intaia-carte-lui-moise/legamantul-noe-curcubeul-semnul-legamantului-12766.html

    Folosirea simbolului curcubeului cu diferite ocazii – care aparent nu au nici o legatura unele cu altele – nu este intamplatoare.
    In cartea „Zeul tolerantei si descrestinarea crestinismului” se vorbeste pe larg despre legile noetice, adica legile stabilite de Dumnezeu ca porunci pentru popor in vremea lui Noe. Se incearca in ziua de azi acreditarea ideii ca legile noetice sunt totuna cu invatatura crestina, si ca daca crestinii le-ar urma ar fi foarte bine, si astfel s-ar produce o apropiere mai mare intre religia mozaica si cea crestina. Ce inselare! Crestinismul este atacat din toate directiile si prin toate mijloacele, folosindu-se „argumente” care la prima vedere ar putea fi considerate valabile, dar tocmai acestea pot duce in inselare chiar si pe cei alesi.

  9. @Anonyma ,

    referitor la :
    ” Sa ma iertati dar in acest context sincretist, cum de nu sunt si alti exponenti ai doctrinelor spirituale precum guru Bivolaru, asta nu e discriminare? ”
    De unde stiti ca nu sunt reprezentanti si cei de care spuneti ? Incercati un zoom de 300 , sa zicem , pe prima poza si veti vedea in partea stanga a podiumului o coloratura extraordinara , cred ca nu au uitat nici cea mai mica grupare de rataciti .

    @admin ,

    mi se pare mie sau “kir” Daniel are rangul cel mai inalt dintre participanti ?

  10. 2 idei

    Probabil ca pentru multi crestinismul are doar conotatii culturale si sociale.Ne intalnim, vorbim, dam din cap impaciuitor (si chiar intelept) si apoi ne intoarcem fiecare la ale sale, ca si cum nimic nu s-a intamplat.

    A te ruga pentru ‘Pacea lumii’ este o idee generoasa, nicicum atacabila.Ce te faci daca lumea NU este vrednica ? Intoarca-se pacea in sanul Apostolilor, iar lumea pregateasca-se de razboi..

  11. @fane:

    Da, asa pare, ca PF Daniel e cel mai “gradat” de acolo… ups, cel mai mare in rang, adica. Dintre ortodocsi, cum ar veni.

  12. Este posibil ca IPS Daniel sa “joace la cacealma”?

  13. cred ca “kir” Daniel face o mare confuzie , considerandu-se un fel de presedinte al tuturor romanilor . Daca despre Basescu poti spune ca este presedintele tuturor romanilor si , prin urmare , este scuzabila , cat de cat , prezenta lui in mijlocul unei satre tiganesti , in cazul lui “kir” Daniel acest lucru nu mai poate fi invocat , el reprezentand DOAR Biserica Ortodoxa Romana si tocmai de aici ar trebui sa plece tot rationamentul pe care-l face vis-a-vis de alte religii , natii , s.a.m.d. Nici macar in nume personal nu ii este permis sa participe la bazaconia asta .
    Probabil Europa si-a dat seama ca a ratat toate ocaziile de unitate ( monetara , economica, fiscala , federala ) si crede ca ultima ei sansa de unitate sta in unitatea spirituala , celelalate trenuri pierzandu-le deja . De fapt , haideti sa ne amintim ca exact asta era scopul final al Uniunii – babilonul zilelor noastre .
    Vedeti , una este sa citesti despre new age si cu totul alta este sa o vezi intamplandu-se deja , manifestandu-se . Acum noi suntem mirati , contrariati , dar pentru copii nostri aceasta va fi o imagine absolut normala pentru ca se lucreaza la mentalul lor inca din gradinita .

  14. @antuza ,
    🙂
    am ras in hohote de bancul de la pusniculdigital dar si mai si am ras cand am citit intrebarea ta . Iertare ! Cred ca la sfarsit ar fi trebuit sa adaugi insa : ( macar atat mi-as dori ). Corect , nu ?

  15. @ Cristi G:

    Foarte tare 🙂 Dar si infricosator prin talcul sau…

    @ Antuza:

    In ce sens?

  16. @admin,

    imi cer iertare. Poate ca intrebarea mea e fara sens, dar ma gandeam daca nu ar putea fi o strategie pentru a face pe cei care sunt cu ochii fixati pe ortodoxie urmarind fiecare miscare si cautand sa o neutralizeze din fasa, sa lase garda jos, pentru ca astfel sa putem respira ceva mai in voie. Cel putin pentru moment.

  17. @ Antuza:

    Putin probabil.

  18. Nu e nicio cacealma… Este propria convingere ca ceea ce se petrece este normal…
    Ips Serafim de Pireu a concluzionat extrem de bine si clar despre acest nefericit “eveniment”, fatarnic si batjocoritor la adresa intregii invataturi de credinta. De fapt asta si asteptam glasul unui episcop…chiar daca este grec, tot al nostru e.

  19. “Încălcarea nedisimulată, evidentă şi demonstrabilă a Dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane ale Bisericii celei Una, Sfinte, Universale şi Apostolice a lui Hristos constituie pentru cei de mai sus o ruşine şi o cădere pe care doar sângele muceniciei poate să o spele, pentru că în cunoştinţă de cauză şi în mod conştient trădează şi dispreţuiesc cuvântul Întemeietorului şi Mântuitorului lumii…”

    Greu si cutremurator cuvant! Iar aceia stau linistiti si multumiti. Doar este un eveniment monden interesant, nu-i asa? Cum sa lipseasca? Mai ales ca sunt si ei bagati in seama si se simt importanti. Se face istorie! Cand te gandesti cate forme poate lua “blidul de linte”!

  20. Proorocul Samuel ii spunea regelui Saul:

    “Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli.”

  21. In Occident simbolistica curcubeului este degradata intr-un mod pervers.
    El e emblema comunitatii gay, dar poate n-o fi cazul aici, desi tot toleranta o invoca si acestia si aceia.
    In plus, e … interesant cum inteleg catolicii sa se ‘’roage’’ pentru pace , in procesiuni ecumenice in care ei conduc ‘’rugaciunea’’ ( am aflat si eu de la cei care se gaseau prin preajma din intamplare): Que vient la paix ! ( Sa vina pacea!)
    Deci nu ne mai rugam Sfintei Treimi, ci poruncim asa… nu stim cui, ca sa nu se supere nimeni dintre participanti.

  22. Curcubeul a fost confiscat de New Age si este simbolul lor binecunoscut. Ulterior a fost adoptat si de gay.

  23. @ Daniela:

    Totusi expresia respectiva e cam tare (oricum CADEREA se refera la rugaciunile comune si nu la dialog sau la simpla prezenta acolo) si a si fost exploatata ca atare de DUSMANII din interior ai Bisericii, care cauta cu vadita satisfactie feroce, demonica, iar NICIODATA CU DURERE (ca dovada ca nici nu sunt madulare ale Bisericii si ca NU-SI IUBESC pastorii, ci ii urasc si ii hulesc exact la fel ca niste dusmani ai Bisericii, fara sa le fi dat nimeni si nimic acest drept) sa-si improprieze cuvintele pe care numai un mare ierarh sau un duhovnic are dreptul sa le foloseasca, si sa scormoneasca si sa osandeasca nominal si pe putini ierarhi mai de nadejde pe care-i mai avem. Asa ca… sa fim mai rezervati totusi. Benzina turnata pe focul zelotistilor si apa dusa la moara schismaticilor nu e motiv de bucurie. Fiindca un cuvant pedagogic si sever de mustrare nu-l poate face oricine, dupa cum ne si invata marii parinti ai Bisericii… evident ca numai pentru…:

    CINE ARE URECHI DE AUZIT

    Quod licet Jovi, non licet bovi

    “Părintele Avgustín (Mitropolitul Augustin de Florina) i-a trimis o telegramă ministrului educaţiei, în care i-a spus cam aşa: „Fii foarte atent, să nu restabileşti acel drept de strămutare a arhiereilor, pentru că ies în stradă şi voi protesta cu tărie”. Mi-a citit la telefon telegrama sa, iar după ce a încheiat, m’a întrebat:

    – I-am zis bine?

    – Foarte frumos i-aţi zis. Este în regulă.

    – Trimite-i şi tu una la fel.

    – Dar ce, am înnebunit?

    – Poftim, ce ai zis?

    – Doar n’am înnebunit.

    – Adică vrei să spui că eu am înnebunit?

    – Nu, aţi făcut foarte bine.

    – Dar ce, dacă îi trimiţi acelaşi lucru, se poate spune că tu ai înnebunit,

    în timp ce eu nu?

    Da, pentru că viaţa dumneavoastră de până acum, luptele, titlurile, diplomele dumneavoastră vă îngăduie să vă adresaţi ministrului educaţiei şi să-i spuneţi astfel de lucruri, ameninţându-l. Parcursul vieţii mele de până acum nu îmi îngăduie să fac aşa ceva. Eu sânt un cleric aflat la început, intrat în preoţie de numai un an – un an şi jumătate, nu am în spate trecutul şi luptele dumneavoastră. Nu mi-am dăruit eforturile slujirii neamului şi Bisericii, pentru a avea acum tăria de a mă adresa unui ministru şi de a-i vorbi în acest fel. Statutul meu îmi îngăduie să scriu cel mult un articol, un studiu, un text şi să spun cum stau lucrurile, ce spun canoanele, ce spun Părinţii. Acestea sânt posibilităţile mele. Al dumneavoastră este acest drept de a vă a adresa ministrului şi de a-i vorbi în aceşti termeni.

    Şi i-am spus proverbul Latin: „Quod licet Jovi, non licet bovi.” În Latină, cuvântul Zeus (Jovi/Jupiter) şi bou au aceeaşi terminaţie. „Ce i se îngăduie lui Jupiter, nu i se îngăduie şi boului” . Nu este acelaşi lucru să fii Zeus sau bou. Aşadar: „Quod licet Jovi, non licet bovi”.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/19/cine-are-urechi-de-auzit/

    si.. vrednicul de pomenire parinte Adrian:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/17/parintele-adrian-e-vina-noastra-ca-nu-ne-sprijinim-ierarhii-cei-buni/

  24. In 1999 sau 2000 a avut loc la Bucuresti, sub organizarea aceleiasi San Egidio, aceeasi manifestare sincretista, sub titlul “Pacea este numele lui Dumnezeu”. Rugaciuni in comun nu stim sa se fi facut, doar discursuri propagandistice gaunoase si rugaciuni separate. Am vazut atunci la TV, prin prim-planuri, ca printre primele randuri din public au fost chemati sa stea si PARINTII SOFIAN SI ADRIAN. Lucrul acesta il pot confirma multi dintre cei apropiati de sfintiile lor in acea perioada. Parintii au fost suparati ca trebuie sa participe acolo, launtric erau impotriva, dar s-au supus si nu au zis public nimic… Nici nu si-au balacarit niciodata Patriarhul (Teoctist), care era co-amfitrion si stiau ca e silit sa faca asta. Oare si ei sunt pierduti de vreme ce au fost acolo si, iata, nu au murit muceniceste? De aceea credem ca trebuie sa luam mult mai precaut si mai putin literal acest gen de expresii. In orice caz, sa nu credem ca este al nostru sa impartim intre oi si capre si sa decidem cum anume se poate mantui un ierarh sau altul.

    Pe de alta parte, Sfantul Ioan Gura de Aur spune altceva despre o anume categorie care nu va fi spalata NICI MACAR de sangele mucenicesc. Stiti care?

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/24/a-dezbina-cineva-biserica-este-un-rau-la-fel-de-cumplit-ca-a-cadea-in-erezie-nici-sangele-muceniciei-nu-poate-spala-acest-pacat/

  25. admin@
    “oricum CADEREA se refera la rugaciunile comune si nu la dialog sau la simpla prezenta acolo”

    Nici nu am inteles altfel.

    “Asa ca… sa fim mai rezervati totusi. Benzina turnata pe focul zelotistilor si apa dusa la moara schismaticilor nu e motiv de bucurie. Fiindca un cuvant pedagogic si sever de mustrare nu-l poate face oricine…”

    In ce anume trebuia sa fiu mai rezervata? Eu nu am mustrat personal pe nimeni. Am reprodus mustrarea I.P.S Serafim de Pireu si atat, cutremurandu-ma si mirandu-ma ca ceea ce lui i se pare atat de grav, lor nu le da, totusi, nici o tresarire.
    Apoi mi-am amintit de cuvintele Proorocului Samuel despre nesupunerea si impotrivirea fata de Dumnezeu, lucru la care e de luat aminte, cred eu.
    Deci nu prea inteleg…

  26. @ Daniela:

    Nu ne intelege gresit. Ne refeream la cele ce se fac pe un alt blog, si am scris plecand (doar plecand) de la mesajul tau apropo de acea expresie.

  27. Pingback: "FENOMENUL MEDJUGORJE" promovat la emisiunea In premiera de la Antena 3! (VIDEO)
  28. Pingback: IPS Serafim de Kythire cere Sinodului Bisericii Greciei sa ia atitudine fata de PRACTICILE ERETICE SI NE-CANONICE ALE PATRIARHIILOR SERBIEI SI CONSTANTINOPOLULUI
  29. Pingback: IPS Serafim de Pireu, omilie la Duminica Ortodoxiei (I): ECUMENISMUL – PANEREZIE SI MISCARE SIONISTA PENTRU O RELIGIE UNIVERSALA. Papismul nu este Biserica! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  30. @antuza

    “”Este posibil ca IPS Daniel sa “joace la cacealma”?””

    Oare ortodoxia trebuie “”jucata la cacealma?””
    Pozitia IPS Serafim e cea dreapta, in apararea ortodoxiei.

  31. Pingback: SINCRETISM RELIGIOS PRE-ANTIHRISTIC la intalnirea “pentru pace” de la Sarajevo (FOTO, VIDEO), cu participarea “iluminatilor” Van Rompuy, Mario Monti, Dalai Lama si a 3 IERARHI ROMANI: PS SILUAN MANAILA (Ungaria), IPS IOAN SELEJAN (
  32. Pingback: Mitropolitul Serafim al Pireului despre DEMISIA PAPEI BENEDICT - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  33. Pingback: Parintele Porfirie despre CREDINTA ADEVARATA, PAPALITATEA ERETICA, teoria “toate religiile sunt adevarate” si MINUNILE MINCINOASE ALE DIAVOLULUI -
  34. Pingback: IPS SERAFIM DE PIREU condamna declaratiile GLOBALIST-SINCRETISTE si ERETICE ale Consiliului Mondial al Bisericilor facute cu ocazia intalnirii de la Busan (Coreea de Sud – 2013) si afirmatiile ANTI-ORTODOXE ALE IPS NIFON al TARGOVISTEI - Recomandari
  35. Pingback: Textul integral al predicilor pregatite de IPS SERAFIM de PIREU pentru vizita in România (Constanta): “NOUA ERA” CEA VESNICA A LUI HRISTOS vs. VECHEA “NOUA ERA” A ANTIHRISTULUI. Cuvinte viguroase despre MASONERIE, PANEREZIA ECUMEN
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare