LOVITURA DE GRATIE DATA ROMANIEI DE BASESCU SI FRANKS. Vanzarea pe nimic a ultimelor resurse strategice

11-11-2011 1 minut Sublinieri

Privatizarea (=vanzarea pe nimic) a ultimelor resurse strategice ale tarii, cu efecte CATASTROFALE asupra vietii romanilor – atentat direct la siguranta nationala

– Jeffrey Franks “recita” lista de privatizare IMPUSA Romaniei de FMI si acceptata neconditionat de Traian Basescu, in ciuda faptului ca Guvernul se opunea, initial, unirii si vanzarii ultimelor doua: Oltchim, Cuprumin, CFR marfa, Electrica Serv, Electrica Furnizare, Electrica Distribuţie, Elcen Bcureşti şi cele două companii energetice, Oltenia [Turceni, Rovinari si Craiova] şi Hunedoara , care vor fi înfiinţate prin unirea mai multor unităţi.

În avalanșa de breakingnews-uri despre noua arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu și despre mișcarea neinspirată a PSD-ului de a-l zbura pe Mircea Geoană din funcția de președinte al Senatului, a trecut neobservat discursul lui Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI. Americanul ne-a anunțat azi că Traian Băsescu i-a promis că se va vinde tot ce înseamnă complex energetic sau mină în România și că au convenit să liberalizeze prețul la energie. Asta concomitent cu înghețarea pensiilor și a salariilor bugetarilor.

Guvernul trebuie să grăbească privatizările şi numirea managerilor privaţi la companiile de stat pentru a schimba definitiv sistemul în care băieţii deştepţi se bucură de profituri nemeritate, a declarat luni şeful misiunii FMI de evaluare a acordului preventiv cu România, Jeffrey Franks.

“Trebuie să scăpăm definitiv de un sistem în care băieţii deştepţi din sectorul public şi sectorul privat se bucură de profituri nemeritate, în timp ce angajaţii lor şi publicul larg plăteasc aceste activităţi ineficiente”, a spus Franks, citat de agenţia de presă Mediafax.

Şeful misiunii FMI spune că a văzut destulă determinare din partea miniştrilor şi autorităţilor române în general pentru grăbirea procesului de privatizare şi numirea managementului privat la companiile de stat, dar crede că este nevoie de mai multă acţiune şi definititvarea legislaţiei până la finele anului.

Pachetele majoritare de acţiuni ale celor două complexuri energetice din Oltenia şi Valea Jiului vor fi scoase la privatizare după înfiinţarea lor, a declarat luni Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI în România.

El a inclus aceste companii pe o listă de societăţi unde va fi vândut pachetul majoritar de acţiuni, alături de Electrica Serv, Electrica Furnizare, CFR Marfă, Oltchim şi Cuprumin.

Săptămâna trecută, un comunicat al Ministerului Economiei nu includea cele două complexuri pe lista societăţilor unde va fi vândut pachetul majoritar de acţiuni.Când ziariștii prezenți la conferința de presă a reprezentanților FMI i-au cerut să clarifice acest aspect, Franks a precizat: “Am stat de vorbă cu preşedintele Băsescu şi avem un acord special pentru aceste companii”.

Complexul Oltenia va fi al doilea mare producător de energie din ţară, după Hidroelectrica. El va fi format din actualele complexuri Turceni, Rovinari şi Craiova, precum şi din minele de lignit din zonă.

Șeful misiunii FMI a dat o veste foarte prostă și pensionarilor și angajaților din sistemul bugetar. Franks a precizat că au fost impuse unele măsuri dificile în realizarea PIB-ului, cum ar fi înghețarea nominală a salariilor din domeniul public și a pensiilor.

Vezi si:


Categorii

1. DIVERSE, Batalia pentru resurse, Razboiul impotriva Romaniei, Video

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

42 Commentarii la “LOVITURA DE GRATIE DATA ROMANIEI DE BASESCU SI FRANKS. Vanzarea pe nimic a ultimelor resurse strategice

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Basescu anunta de langa Angela Merkel ULTIMELE PUNCTE DE PE AGENDA DISTRUGERII FINALE A TARII: Euro in 2015, un deficit anti-social ZERO in 2013 si jaful vanzarii pe nimic a ultimelor resurse strategice
  2. Groaznic ce se intampla! Ne vindem tara!!!!!!!! Teribil!

  3. Pana la urma cioclul Romaniei si-a facut nestingherit numarul…Ii doresc din suflet sa nu se imbolnaveasca niciodata, sa aiba parte de o batranete indestulata si linistita si de o Judecata dreapta in care mila Dreptului Judecator sa fie proportionala cu dragostea lui fata de tara peste al carei obraz a scuipat ori de cate ori a avut prilejul. Nu mai am de adaugat nimic, pentru ca tradarea si-a gasit definitia si plinatatea in acest odios personaj . Mi-e sila si rusine sa-i scriu numele. Rusine eterna!

  4. @admin: s-ar putea scrie, la fiecare postare `sociala`, in subtitlu eventual, acel minunat cuvant care se implineste cu noi astazi:
    `De ce Doamne l-ai pus pe asta sa ne faca astazi atata rau ?
    NU AM GASIT ALTUL MAI RAU`

    Sa intelem, macar cei care va citim, ca EU SUNT RESPONSABIL de durerea lumii. NU el, indiferent cum se numeste si ce temporara pozitie ocupa. Sa ajung, putin cate putin, sa-mi fie sila de pacatele mele, si poate sa ma indrept. Iar daca nu ma indrept , caci nu pot, sa accept ca asta merit, ca vindecare din afara mea.

  5. Subscriu la punctul de vedere al lui c2. Romanii, tot timpul au fost nevoiti sa plateasca tribut tarilor straine pentru a avea o oarecare libertate, daca prindeam noi prigoana comunista eram in proportie covarsitoare “turnatori”. Ne crestineaza fortat, noi am uitat ca scopul pe pamant este de a castiga imparatia cerurilor, ori fara sacrificii nu o vom obtine. Intai munca ogorului si apoi culesul roadelor(cam asa formulase parintele Arsenie Papacioc), iar o maxima pe care am citit-o aseara spusa de parintele Ilie Cleopa suna asa: sa rabdam pana la sfarsit, nu pana la prasit.
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, nu lasa ca frica de diavol sa ne ingrozeasca mai mult decat frica de Dumnezeu si ajuta-ne sa nu ne indepartam de Tine si de Sfanta Ta Biserica!

  6. Ma uit la Basescu si vad aceleasi personaje de mii de ani.Amintiti-va de Irod si Irodiada.Dar mai ales de “O scrisoare pierduta”.Se banuieste ca si destinul acestei tari este lasat pe mana unui astfel de cuplu nelegitim.
    Poate veti spune ca nu are legatura cu subiectul,ca nu ne intereseaza pacatele altora.Dar nu ma pot abtine sa nu explodez.Traiesc intr-o zona unde primul “gospodar” traieste dupa aceeasi reteta.In biroul faraonic straluceste la rasarit in locul icoanei portretul lui Cuza,probabil modelul in viata,masonul care a pus tara pe butuci si care la sfarsitul unei vieti destrabalate a fost ingrijit pe patul de moarte de o sotie vrednica.
    Cine sunt cei care ne conduc?Ar ajunge ei sus daca noi am trai curat?Nu numai ca nu mai sunt oameni evlaviosi,nu mai sunt nici oameni de bun simt…

  7. As pune ramasag ca cu cat spurcam (mai ales in mass-media) orice tine de Hristos Intrupat (in trupul Sau cosmic, Biserica) cu atat vom Romania va ajunge (si este deja) o vie cu gardul rupt pe care o jefuiesc toti cei trec pe cale.

    Iar romanii…vor robi la cosuri. Macar de-am ajunge intr-o (buna) zi ca Manase.

  8. Asta e, suntem in plina era neocoloniala. Am auzit lucruri de neimaginat despre realitatile din (fostele?) colonii africane, povestite de romani care au lucrat pe-acolo. Cu noi se poarta mai soft, dar esenta tot aia e. Cetateni UE, dar de rangul 2.
    Tot imi revine in minte replica lui Mircea Druc: Nu cutare partid e de vina pentru cutare lucru, ci Cutarescu, cetatean roman, cu domiciliul in orasul Cutare, etc. Discursul public este puternic viciat de aceasta disolutie a raspunderii pe care o semnala Mircea Druc prin 1992! Toate aceste decizii gresite de lichidare a economiei romanesti, de acoperire a hotiilor de tot felul, de privatizare fara cap (oare?), de ponegrire a tot ce inseamna valori nationale – au autori nominali, cu nume si prenume, cetateni romani, majoritatea cu domiciliul in Romania, majoritatea activi si acum, intangibili in continuare. Unii inca ne dau lectii, cel mai notoriu fiind Basescu.

  9. @c2
    Citez: “`De ce Doamne l-ai pus pe asta sa ne faca astazi atata rau ?
    NU AM GASIT ALTUL MAI RAU`
    Am ceva vechime, nu mare, in biserica, dar asta este o pilda pe nu am auzit-o si nu am citit-o niciodata, si, mai mult, nu prea o inteleg. Deduc ca Dumnezeu a dorit sa ni-l puna pe cel mai rau, ca noi sa suferim si astfel, sa ne indreptam spre el?!?!? Te rog, explica-mi!
    In alta ordine de idei, este bine sa ne concentram asupra noastra in primul rand, pentru a ne pocai, dar Dumnezeu nu este mincinos cand spune ca toti pacatuim, in fiecare zi. In logica asta a ta, care are aspecte de self-realisation yoghin prin imposibilitatea sa, ar fi cam excluse orice fel de manifestari de lupta crestina exterioara, caci spui “Iar daca nu ma indrept , caci nu pot, sa accept ca asta merit, ca vindecare din afara mea.” E bine ce spui, dar parca este cam nepalpabil… Eu as propune ca de cate ori vizitam manastirile sa lasam un pomelnic pentru a fi pomeniti la psaltire aprigii nostri dusmani: Traian (Basescu), Emil (Boc), Emil (Constantinescu), Mugur (Isarescu) si alti jidovitzi, etc. Poate Dumnezeu se va indupleca de cei care nu merita sa sufere va si va da o solutie, cum a fost si in timpul lui Iulian Apostatul.
    In alta ordine de idei, cred ca Basescu si inainte-mergatorii lui (care si-au jucat rolul lor) sunt cei mai mari tradatori din istoria Romaniei, mai rau decat ucigasii lui Mihai Viteazul sau alti ucigasi…

  10. @Robert

    Pr.Cleopa a spus: ‘o sa va intoarceti la festila si daca veti manca un cartof pe saptamana, sa spuneti Bogdaproste’;

    Pr.Iustin Parvu a spus unei d-soare care a venit sa-l ispiteasca cu intrebari cretine alintandu-se, cam in acelasi mod:

    – Parinte, vreau sa faca cea de-a doua facultate (…) ce/cum sa fac sa reusesc?!

    – Lasa draga ce-a de-a doua facultate ca, toti ne vom intoarce IAR la cultura cartofului!

    Stiau/stiu ei ce spun – indraznesc sa spun ca au vazut/vad in viitor ceea ce noua – astazi abia ni se ridica valul de pe ochi!

    @Cristi_g

    Ai punctat… intristator de corect si realist un alt adevar:

    “Cine sunt cei care ne conduc? Ar ajunge ei sus daca noi am trai curat? Nu numai ca nu mai sunt oameni evlaviosi, nu mai sunt nici oameni de bun simt…”

    Cine sunt cei care ne conduc?! De-ai nostrii, dintre noi…
    Ar fi ajuns cocotati in varg de catarg fara votul/acordul nostru? Nu!
    Iar daca i-am votat…inseamna ca:
    1. fie ne ‘asemanam’ pe undeva cu ei;
    2. fie ne lipseste vederea duhonviceasca care nu ne absolva de ignoranta si prostie lumeasca!

  11. @DAnielo

    Subscriu in TOTALITATE la:

    “Eu as propune ca de cate ori vizitam manastirile sa lasam un pomelnic pentru a fi pomeniti la psaltire aprigii nostri dusmani: Traian (Basescu), Emil (Boc), Emil (Constantinescu), Mugur (Isarescu) si alti jidovitzi, etc. Poate Dumnezeu se va indupleca de cei care nu merita sa sufere va si va da o solutie, cum a fost si in timpul lui Iulian Apostatul.
    In alta ordine de idei, cred ca Basescu si inainte-mergatorii lui (care si-au jucat rolul lor) sunt cei mai mari tradatori din istoria Romaniei, mai rau decat ucigasii lui Mihai Viteazul sau alti ucigasi…”

  12. @ Magda
    Sa mancam si o data pe luna, numai sa-l urmam pe Iisus Hristos caci el este Calea, Adevarul si Viata!

    * Zicea Părintele Arsenie Boca, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)

    La manastirea Draganescu sunt atatea “proorociri” pictate de parinte care s-au adeverit, dar pt mine pacatosul nu sunt suficiente!

    P.S. Multumiri din inima, fratilor intru Hristos, pentru jertfa voastra si v-as ruga sa finalizati lista cu prenume ca se apropie Postul Nasterii Mantuitorului.

  13. Daca poti adauga ca sunt de acord cu ce a spus Danielo referitor la:

    Eu as propune ca de cate ori vizitam manastirile sa lasam un pomelnic pentru a fi pomeniti la psaltire aprigii nostri dusmani: Traian (Basescu), Emil (Boc), Emil (Constantinescu), Mugur (Isarescu) si altii..

    .
    Chiar ar trebui facut un topic special sa-i pomeneasca cat mai multi oameni!
    Doamne, ajuta!

  14. @ Magda si Danielo:

    Si noi subscriem, mai putin la termenul care face referire la religia evreiasca. Nu s-au circumcis, vreunul dintre ei, cu siguranta, si nu de asta era nevoie ca sa fie ceea ce sunt: niste vanzatori. Si nu doar acestia trei, plus ilustra ibovnica a intaiului. Ci toti cei din jurul lor, toti profitorii, toata clica. Si nu numai cei care sunt azi la putere. Tradarea a fost si este peste tot la noi, la cote nemaiintalnite, intr-adevar. Fiindca nu ar fi putut un singur om sau cativa sa ruineze o intreaga tara, sa distruga si sa vanda (o sa vedeti) chiar tot, tot, tot… dar absolut tot, fara complicitatea si sprijinul zelos a altor cateva mii de insi care si-au vandut sufletul pentru averi sau cariera. Si fara lasitatea si tacerea intregului popor. Acum deja e prea tarziu, nu mai avem decat sufletele de salvat.

  15. Nu l-am baga pe Constantinescu in aceeasi categorie. Tradarile sale au fost din (mare) prostie si din vanitate, dar nu din rea-credinta. In niciun caz nu se compara cu cei de acum si cu ce se intampla acum.

  16. Si eu cred ca Ciorbea si Constantinescu au fost altceva decat tradatori, mai degraba naivi. Au crezut in Occident ca turcu-n pistol. Cine era si atunci prin preajma? Unul Petre, unul Traian, etc. Mi-am amintit zilele astea de ceva ce am vazut la TV in urma cu vreo cativa ani (cand inca ma mai uitam la TV…): inregistrarea ultimei sedinte de guvern Roman, in perioada mineriadei din 1991. M-a frapat un lucru: unii ministri chiar pareau ca ar fi dorit sa faca lucruri bune si erau vizibil marcati de turnura evenimentelor. Unul insa mi s-a parut suspect. Ati gicit: Traian. A incercat si el sa fie in rand cu ceilalti, sa se lamenteze, sa povesteasca tot felul de frecusuri cu tabara lui Ion (chestii nu cine stie ce). Mie mi-a facut impresia ca juca teatru. Dintre toti respectivii, in politica mare(?) a ramas doar… Traian. Ce sa fie, ce sa fie…

  17. Esti naiv cand iti instrainezi teritorii pline de sange romanesc varsat in timpul ocupatiei bolsevice????

    Aia tot tradarea neamului a fost, tradarea romanilor rupti de la sanul tarii mama si lasati la cheremul Ucrainei care acum si-a intetit procesul de eliminare a romanilor.

    Nu stiu de ce tot vorbiti de conducatori romani cand cei care au pus mana pe tara asta au cu totul alta origine: ilici, roman, brucan, sunt doar varfurile de lance.

    Cei care au avut curajul sa se ridice impotriva lor, cazul Iorgovan, cand a demascat masoneria, au fost eliminati la prorpiu, la fel cum a fost si in 1990, in Piata Universitatii, zona libera de comunism.

    Tara asta nu pre a fost condusa de romani nici inainte si nici dupa 89.

    Tot ce se intampla acum is doar EFECTE. CAUZA vad ca este pusa de foarte multi in spatele pacatelor neamului asta. Bun, dar ce te faci cand raul e pus pe facut rau ca asta e menirea sa? Aia buni trebuie sa stea linistiti si sa astepte sa fie calcati in picioare de rai?????

    Chiar nu avem voie sa luam atitudine, prin fapte, impotriva raului?

  18. @Marius:

    Pacatele neamului, dar mai ales pacatele noastre personale, trebuie avute in seama, caci altfel nu ajungeam nici noi la cheremul tuturor ticalosilor, fie ei alogeni sau romani.

    Atitudinea va avea rod atunci cand se va pleca de la aceasta realitate, altfel riscand sa facem mai mult rau vrand sa facem bine.

  19. ce bine ca suntem o tara de eroi anonimi si de presedinti (sau regi, printi) tradatori. atat putem, atat ducem.

  20. Subscriu la ideile lui Marius in privinta semnarii tratatului cu Ukraina de catre Emil C., pe a carui mama nu a intervievat-o nimeni niciodata, desi batrana traia, pentru ca, se pare sau se speculeaza, de la venirea din Basaarabia nu s-a obosit sa invete decat o limba romaneasca de nivel incepatori, romana nefiind limba materna pt dansa. In privinta folosirii termenului “jidoviti”, el inseamna nu circumcisi, ci indivizi care s-au pus pres in fata circumcisilor. Nu stiu daca cunoasteti faptul ca Basescu era capitan de vas cand un vas romanesc a spart o blocada impotriva Israelului impusa de ONU in anii ‘8o. Tot el, la vizita sa in Israel, si-a intalnit o parte din fostii colegi de liceu, azi cetateni israelieni… Cine se asemana, se aduna… Inca ceva: am folosit acest termen pentru ca cei mai influenti oameni de afaceri romani au stranse legaturi cu Israelul sau cu infractorul international Mark Rich: Patriciu, Elan Schwartzemberg, Frank Timis, Shimon Nahor, Sorin Bercaru, Adrian Sarbu, Radu Berceanu,… etc… Si economicul este bine ancorat in politica. In fine, de pe acea lista nu pot lipsi Petre (Roman) si ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, a cititorilor 🙂 LOL Ion (Iliescu) (despre ale carui origini etnice se cunoaste clar doar ca el a mintit si ca stramosii lui au fost aprigi comunisti kominternishti anti-romani din Bulgaria, calatori unde ii trimitea URSS cu bani si din tezaurul nostru). In fine, nu ii uitati pe Mihai-Razvan (Ungureanu), Horia (Patapievici), Vladimir (Tismaneanu), Victor (Babiuc), Adrian (Vasilescu), Calin (Popescu-Tariceanu)care ocupa si au ocupat functii-cheie in stat, oameni discreti, televiziunile ne servesc circari fara multa putere de decizie. Asa vad eu, cred ca societatile secrete si sacrificiile ritualice umane au tinut intunecatul spirit iudaic in fruntea valului anti-crestin. Ca o recapitulare, originile etnice dubioase ale tuturor celor trei presedinti romani nu pot fi o coincidenta. Asa vad eu, nu trebuie sa fie insa toata lumea de acord cu mine.

  21. Pingback: Scumpirea curentului electric, PRIVATIZAREA HIDROELECTRICA si critica pentru SIGURANTA ENERGETICA a tarii
  22. Pingback: AVEM O TARA - Maicile de la Diaconesti (video si audio)
  23. Pingback: Academicianul Dinu C. Giurescu: Cum este DISTRUSA IN MOD SISTEMATIC ROMANIA si cum ne indreptam catre DICTATURA
  24. Pingback: FMI SI C.E. NE OBLIGA SA RIDICAM ULTIMELE RESTRICTII FATA DE SUPERMARKETURI, sa vindem din ultimele companii romanesti SI FACEM CONCEDIERI COLECTIVE
  25. Pingback: UE si FMI PUN CONDITII MAI GRELE pentru ROMANIA si GRECIA/ Ungaria: “FMI NU E COMANDANTUL NOSTRU”/ Ne imprumutam inca 1 miliard la BANCA MONDIALA iar Traian Basescu primeste COMPLIMENTE DE LA WASHINGTON - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: Hidroelectrica scoasa la mezat. PRIVATIZARILE CONTINUA NEABATUT, PE PRINCIPIUL “VINDEM TOT” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: FMI insista CRIMINAL cu LIBERALIZAREA pretului la energie si gaze si ”REFORMA” sanatatii in fata unui guvern OBEDIENT! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  28. Pingback: ASASINUL ECONOMIC JEFFREY FRANKS ESTE MORMON. Mormonii – secta antihristica si bazin de recrutare pentru CIA si FBI (si VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  29. Pingback: Deputatul Iulian Iancu despre noul guvern Ungureanu: ZAMISLITI IN FARADELEGE… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  30. Pingback: CRIZA ENERGIEI: riscam sa ramanem pe timpul iernii fara energie, care oricum se va scumpi! STATUL, IMOBILIZAT DE FMI SI UE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  31. Pingback: DE CE UN CRESTIN CARE ISI IUBESTE TARA TREBUIE SA VOTEZE ASTAZI LA REFERENDUM? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  32. Pingback: DE CE E CRUCIAL REFERENDUMUL? Ce ne asteapta dupa 29 iulie? RAZBUNAREA vanzatorului, EXECUTIA tarii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  33. Pingback: COMPANIILE STRATEGICE DE STAT: cum se fura din ele, cui vrea sa le vanda Jeffrey Franks… (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  34. Pingback: [VIDEO] SARACA TARA BOGATA: Emisiunea In Premiera despre CONCESIONAREA bogatiilor naturale ale Romaniei PE NIMIC - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  35. Pingback: JAF AMERICAN, sub obladuirea FMI si a regimului Basescu, pregatit ultimelor companii strategice! CRIMA CU PREMEDITARE SI SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  36. Pingback: REFERENDUMUL PENTRU DEMITEREA PRESEDINTELUI – opinii in raspar cu propaganda orwelliana a “intelectualilor” de casa ai regimului Basescu - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare