MITINGUL IMPOTRIVA ACTELOR ELECTRONICE DIN BUCURESTI (video). Subiectul “anticip” condamnat la “rastignire” intre avocatul Rapcea si preotul Tanasescu?

16-03-2013 18 minute Sublinieri

image-2013-03-14-14415388-41-protestul-preotilor-palatul-parlamentului

Prezentam mai jos un inventar sintetic al principalelor relatari si comentarii – text si video – din mass-media vizuala si online despre mitingul “anti-cip” de pe 14 martie organizat de Asociatia Adevar si Dreptate. La final vom adauga si observatiile noastre.

Aproape 1.000 de persoane, printre care şi călugări, au participat joi după-amiază, în Parcul Izvor din Bucureşti, la un miting “anticip” organizat pentru a avertiza privind riscurile la care se expun, în opinia lor, cei care acceptă cardul de sănătate şi, în general, acte biometrice.

Protestul, organizat de Asociaţia Dreptate şi Adevăr [Adevar si Dreptate, n.n.], a avut pe trotuarul de vizavi de Palatul Parlamentului, unde participanţii au afişat pancarte şi au scandat contra informatizării datelor personale.

“Cip = Sclav”, “Nu vrem lagăr electronic” şi “În loc să daţi bani pe carduri, mai bine angajaţi medici şi asistente” sunt câteva dintre mesajele de la protestul autorizat începând cu ora 12.00.

Mesaje similare au ţinut să trasmită, la un moment dat, şi aproximativ 20 de simpatizanţi ai mişcării legionare, care au protestat în aceeaşi zonă, însă separat de masa enoriaşilor şi călugărilor.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei, singurul incident a fost legat de o persoană venită la protest cu lanţuri asupra sa. La solicitarea organizatorilor, aceasta a fost dusă de jandarmi la Secţia 157 de Poliţie, pentru a fi legitimată.

Preoţii, călugării şi mai mulţi enoriaşi au protestat astăzi în faţa Parlamentului, “înarmaţi” cu icoane şi cruci. Un miting mai puţin obişnuit. Oamenii bisericii ortodoxe sunt speriaţi de introducerea cardurilor de sănătate cu cip şi spun că nu sunt de acord ca spitalele şi medicii să aibă acces la datele lor personale.

Scandalul cip-urilor a fost declanşat de mai multe luni, de când s-a aflat că acestea vor purta numărul 666. Încă de pe atunci unii preoţi au început să-şi sfătuiască enoriaşii să nu accepte cardurile, pentru că sunt o “unealtă a diavolului”.

Dacă nu te-ai uita la imagini ai putea crede că este zi de sărbătoare şi asistăm la o liturghie în toată regula. De fapt, asta este forma de protest la care au recurs mai mulţi călugări, preoţi şi credincioşi, nemulţumiţi de obligativitatea ca fiecare pacient să aibă un card de sănătate cu cip. Oamenii bisericii spun că vor să fie liberi, iar înscrierea lor într-o bază de date la care vor avea acces şi spitalele şi medicii de familie nu este normală.

Dar toată înverşunarea a fost amplificată de când s-a auzit că cip-urile au numărul de serie 666. Unii preoţi au început să le predice enoriaşilor că aceste carduri sunt unealta diavolului şi că nu trebuie să le accepte.

Cipul cardului de sănătate este pur şi simplu un suport pe care se înscriu informaţii la fel ca pe o dischetă, un CD sau un DVD. Controversată este metoda de citire a cardului, căci teoretic el poate fi citit de la distanţă dacă frecvenţa nu este criptată.

Cardurile de sănătate au rolul de a reduce hârţogăria şi birocraţia din sistem, căci informaţiile înscrise se referă la istoricul medical al pacientului. De asemenea, cu ajutorul său, pot fi identificate mult mai eficient fraudele din sistem, aşa cum România a avut mii de cazuri.

Astfel, medicul de familie va încărca pe card date medicale precum persoane de contact în caz de urgenţă, grupa sanguină a pacientului, dacă este donator de organe şi de ce boli cronice suferă. În momentul în care reţeta medicală pentru pacientul X este încărcată în sistem, oricare farmacie va elibera exact medicamentele prescrise, şi nu altele.

Mitingul din faţa Palatului Parlamentului a fost, din mai multe puncte de vedere, un soi de apologie a apocalipsei. Oamenii au venit cu pancarte pe care au scris mesaje religioase, dar şi semnale politice precum: “Împăcaţi-vă cu duşmanii şi rugaţi-vă pentru ei”, „Nu participaţi la mitinguri şi revolte sociale”, “Rugaţi-vă la bunul Dumnezeu să ne dea degrabă conducători creştini-ortdocşi cu teama de Dumnezeu şi dragoste de oameni, nu care să accepte distrugerea poporului şi a valorilor noastre milenare sub marca progresului mincinos”.


MIHAI RAPCEA recunoaste implicarea in mitingul anti-cip…

Noile tehnologii biometrice au stârnit protestul unor credincioşi şi clerici cam habotnici, după mine. Dincolo de ciripiturile teologice răsuflate, există însă câteva chestiuni care merită discutate. Altfel, ajungem să amestecăm pe Dumnezeu cu Cezarul.

Îmi închipui că, astăzi, unii ar fi în stare să-L întrebe pe Hristos: „Ce spui, să luăm actele cu CIP sau nu?!” De altfel, sunt câţiva care o şi fac, atunci când chipurile apelează la duhovnici pentru astfel de nelămuriri. Credeam însă că Hristos ne-a lămurit toate cele necesare mântuirii, urmând numai ca noi să Îi urmăm cu credinţă, fără a mai face pe speriaţii. Dar, drumul de la întuneric la lumină este anevoios şi primejdios. Căci sesizez la protestatarii anti-CIP câteva chestiuni care merita analizate:

1. Teama privind nesiguranţa datelor. Acesta este, cred, singurul argument serios şi necesar a fi lămurit. În condiţiile unei proaste comunicări a autorităţilor cu cetăţenii, este logic ca aceştia să se alarmeze cu privire la siguranţa datelor lor în fata Cezarului. Unele state deja au dubii la nivel oficial, am văzut chiar ezitări şi renunţări. Însă, oricât am discuta, ştim bine că orice lucru creat de om poate fi falsificat tot de om, prin tehnologia necesară. De aceea, suntem pe un cerc vicios, căci indiferent de tehnologia folosită, identitatea noastră în faţa autorităţilor nu este niciodată sigură 100%.Falsificări au fost şi vor mai fi. Această chestiune rămâne una spinoasă şi bună de analizat de către specialişti. Restul îngrijorărilor CIP-ciripitorilor teologici sunt de-a dreptul neînţelegeri sau fabulaţii. Să citim mai jos.

2. Teama de viitoare agresiuni asupra cetăţenilor: implant în corp, îngrădirea sau condiţionarea unor drepturi, etc. Cred că e bine să ne aducem aminte de „Prostia omenească” a lui Ion Creangă, în care două femei se alarmau de căderea unui drob de sare peste un copilaş. Cam aşa este şi cu aceste temeri privind ipoteze insuficient argumentate sau documentate. Vom vedea ce va fi şi vom acţiona în consecinţă, nu înainte de vreme şi pripit. Creştinului nu i-a fost dat să se preocupe cu ghicirea vremurilor care vor veni, ci cu mântuirea în prezentul concret, cu bunele şi ispitele lui. Până să ajungem la condiţionarea comerţului sau liberei circulaţii prin CIP, constat că, actualmente, există deja o unealtă de condiţionare mult mai eficientă: banii. Îi ai, e bine. Nu-i ai, e rău. Şi se obţin din ce în ce mai greu şi pentru mult mai multe compromisuri morale. Cred că materialismul şi comercializarea sunt adevăratele pericole ce trebuie discutate, nu viitoarele tehnologii pe care potenţialii dictatori le vor folosi deoarece istoria demonstrează că, deşi tehnologia este moralmente neutră, dictatorii au folosit în mod vicios tehnologia timpului lor.

3. Teama de monitorizare/supraveghere exagerată din partea Cezarului. Sf. Pavel ne învaţă că autoritatea Cezarului este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia. Aşadar, dacă mă ştiu nevinovat, n-am a mă teme. Mai mult, dacă aş avea conştiinţa creştină că sunt lumina lumii şi sarea pământului, mi-ar conveni ca Cezarul să mă supravegheze insistent, căci aşa poate afla valorile după care trăieşte un creştin. Poate chiar s-ar converti din răutatea lui. Dincolo de asta, însăşi dârzenia cu care mărturisitorii credinţei au înfundat puşcăriile comuniste ar trebui să ne fie pildă de curaj în faţa eventualilor dictatori, nu motiv de văicăreală faţă de comportamentul autorităţilor.

4. Teama de numărul fiarei 666. Deşi discuţia teologică este foarte interesantă, în orice timp şi loc, CIP-ciripitorii o banalizează până la absurd. Ba se sperie de nişte coduri de bare, ba de nişte tehnologii electronice, pe care, de-altfel, ei le folosesc din plin, unii chiar în spatele unei aiuritoare „mărturisiri anonime” pe Internet. Ideea că, prin acceptarea identităţii electronice te lepezi de Hristos mi se pare de un grobianism teologic înspăimântător. Fără a mai spune că ciripitorii teologici citează Scriptura îngust, steril, şi utilitarist, într-un mod care îmi aduce aminte de citarea diavolului în faţa Domnului, sau de citările de tip sectar, lipsite de înţelegerea profundă a unor realităţi teologice.

5. Teama de Antihrist. Asta arata cât de nepregătiţi teologic sunt CIP-ciripitorii. Dacă Antihrist vine (şi din vechime autorul Apocalipsei spunea că a şi venit şi că antihrişti sunt mulţi), de ce avem a ne teme? Chemarea noastră este să-l biruim, nu să fugim sau să protestăm faţă de el. Dar biruirea lui Antihrist nu vine prin modificări legislative, ci prin împlinirea sfinţeniei, prin îmbrăcarea harică în Sf. Treime, prin mărturisirea cu fapta a calităţii tale de creştin. O eventuală prigoană a autorităţilor asupra creştinilor n-ar face decât să întărească adevărata credinţă şi să surpe fariseismul şi formalismul căldiceilor. De altfel, creştinii au exerciţiul prigonirilor din istorie, iar Biserica s-a întărit pe sângele martirilor. Ca să nu mai spunem că, dacă Antihrist vine, asta însemnă că, după el, vine şi Hristos Biruitorul. Ori, să ne speriem că vine Hristos? A protesta de frica lui Antihrist înseamnă a-ţi arăta slaba credinţă în Hristos, lipsa de cultură teologică şi, finalmente, credinţa căldicică.

6. Nu este lipsită de interes şi problema manipulării acestor CIP-ciripitori de către diverse organizaţii obscure, prin folosirea unor duhovnici renumiţi. În urmă cu câţiva ani, a fost o întreagă frământare naţională prin care credincioşii s-au polarizat între anumiţi duhovnici, doar pentru că unii aşa-zişi „ucenici” doreau orbeşte o legitimare a propriilor apucături teologice, prin manipularea duhovnicilor. E uşor să obţii o „chemare la luptă” din partea unor duhovnici care au suportat prigoana comunistă, prin simpla invocare a unui potenţial pericol dictatorial contemporan. Ceea ce nu vor să ştie ciripitorii teologici care folosesc duhovnicii pe post de „ghioagă” în lupta lor cu închipuiţii vrăjmaşi, este că şi duhovnicii se supun autorităţii Sinodului şi Bisericii, aşa că eventuale luări de poziţie în raport cu statul aparţin Ierarhiei BOR, la nevoie înconjurată de preoţi, duhovnici şi credincioşi, nicidecum unor anarhişti ce se visează reformatori şi sfinţi. Cum însă Ierarhia nu susţine astfel de poziţionări teologice absurde, ciripitorii apelează la duhovnici, pentru o bună imagine la „public”. Din păcate pentru ciripitori, invocarea unor nume duhovniceşti celebre, ba chiar şi punerea de cuvinte măsluite în gura lor, este un excelent instrument de manipulare a credincioşilor mai puţin educaţi teologic, de către aceste obscure organizaţii.

Din fericire, doar iubirea şi urmarea lui Hristos pot învinge, în chip mântuitor, teama faţă de Cezar, Antihrist sau mai ştiu eu ce ciripituri teologice de la capul unora.


“Azi in card, in buletine, maine cipul chiar in tine!”. Cateva sute de persoane au protestat astazi in fata Parlamentului impotriva actelor de identificare electronice.

Participantii sustin ca emiterea acestor documente pun in pericol drepturile esentiale ale cetateanului precum libertatea, siguranta sau intimitatea. Alaturi de pasapoartele biometrice si cardurile electronice de sanatate, curand vor putea fi emise si buletinele electronice. Iar de aici si pana la controlul total al omului prin cipuri implantate in corp nu mai e decat un pas, sustin protestatarii.

“Nu vrem sa ne satanizam cu cardurile astea, 666 e cifra diavolului”, “Nu vrem sa fim controlati si monitorizati” sau “Pentru libertate, sa nu ne vindem sufletul” au strigat protestatarii.

Cateva sute de reprezentanti ai Bisericii si societatii civile din mai multe judete au venit in fata Parlamentului cu mesaje impotriva anti-cip. Cei prezenti sustin ca documentele electronice incalca drepturi fundamentale ale omului si il fac vulnerabil pe posesor. De aceea au depus un memoriu la Camera Deputatilor prin care cer libertate de alegere.

“Este vorba de atentarea la libertatea umana prin inregistrarea datelor personale in cipuri” a declarat Daniela Stefan, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta.

Controversele au inceput in 2009, odata cu implementarea in Romania a pasapoartelor biometrice. Acestea contin un cip electronic ce stocheaza imaginea faciala, amprenta digitala si datele personale ale detinatorului. Cardul electronic de sanatate a devenit si el obligatoriu, iar informatiile medicale pe care le va contine reprezinta o noua controversa.

De la 1 iulie cetatenii vor putea opta pentru o carte de identitate electronica, dupa model european. Ceea ce parea mai demult science-fiction va deveni realitate daca aceasta tendinta continua, sustin protestatarii care au semnat si o petitie online pe aceasta tema pentru a fi luati in seama.

  • Hotnews:

Miting al preotilor si calugarilor contra cardului de sanatate la Palatul Parlamentului. Unul dintre punctele manifestului distribuit de ei: Nu participati la mitinguri si revolte sociale”

Circa o mie de preoti, calugari si mireni (estimarea oficiala a Jandarmeriei) protesteaza joi in fata Parlamentului impotriva introducerii cardului de sanatate. Protestatarii poarta steaguri tricolore si striga sloganul “Card de sanatate, atentat la libertate”. Manifestantii poarta steaguri tricolore si cinta imnul national. Ei distribuie pliante pe care scrie “Nu acceptati acte de identitate cu cip incorporat. Veti intra intr-un joc din care nu veti mai putea iesi”.

Manifestul distribuit de organizatori si care are ca titlu Spuneti NU actelor cu cip”:

  • Folositi impotrvia bolilor remedii naturiste si nu medicamente chimice,
  • Iertati-va datoriile,
  • Impacati-va cu dusmanii si rugati-va pentru ei,
  • Mancati cu masura vor veni vremuri grele (razboi, foamete),
  • Beti apa curata din surse bnatural (izvor fantana),
  • Renuntati la terapiile alternative (acupunctura, homeopatie, reiki, bioenergie), care sunt contrare invataturii crestine,
  • Nu va incredeti in horoscop si superstitii,
  • Rugativa la bunul Dumnezeu sa ne dea degraba conducatori crestini-ortdocsi cu teama de Dumnezeu si dragoste de oameni, nu care sa accepte distrugerea poporului si a valorilor noastre milenare sub marca progreseului mincinos (UE, globalizare, ecumenism=religia lui antihrist), \
  • Nu participati la mitinguri si revolte sociale, nu aceasta este solutia pentru rezolvarea problemelor sociale.

Participantii au si un afis mare in fata pe care scrie “cip=sclavie”. Manifetantii afirma ca dezaproba si donarea de organe.

Jandarmeria a plasat garduri in jurul lor. Estimarea jandarmeriei este de sub 1.000 de participanti, in timp ce reporterii nostri de la fata locului estimeaza 400.

La miting a venit si un autocar din care a coborat un grup de calugarite in negru, cu mai multe cruci mari in maini.

Ce scrie pe pliantele distribuite la miting:

“Solutii pentru vremurile de azi:

  • Nu acceptati acte de identitate cu cip incorporat. Veti intra intr-un joc din care nu veti mai putea iesi.
  • Renuntati la TV, jocuri pe computer, folositi mai putin telefoanele mobile
  • Evitati folosirea cardurilor
  • Retrageri banii din banci si faceti milostenii
  • Banii nu vor mai avea valoare, iar cash-ul va disparea curind
  • Nu mai cumparati de la supermarketuri mincaruri iradiate
  • Consumati doar lapte de la tarani
  • Saminta traditionala nemodificata genetic”

Mitingul este organizat de Asociatia Adevar si Dreptate, incepand cu ora 12.00 si pana la ora 17.00, o actiune de protest autorizata. Actiunea are loc la Palatul Parlamentului, in alveola de langa Parcul Izvor.

Ce scrie pe site-ul Asociatiei Adevar si Dreptate:

“ApLR isi cheama simpatizantii si membrii sa popularizeze acest miting si sa participe activ alaturi de toti cei care considera ca datele noastre medicale nu trebuie expuse riscurilor majore reprezentate de atacurile cibernetice si traficul de organe si nici divulgarii lor prin largirea accesului unor persoane necunoscute, altele decat medicul curant, la informatiile medicale si personale care vor fi, de acum incolo, inregistrate intr-o baza de date centralizata, anulandu-se secretul profesional, confidentialitatea si dreptul la viata intima si privata a cetatenilor romani“.

VIDEO / FOTOGALERIE Cum au manifestat preotii impotriva actelor biometrice: Steaguri, icoane, cruci, cantece religioase si patriotice impotriva “cip-ului” din documente si a presupusei prezente a numarului “666”

Rugaciuni, cantece religioase si patriotice, steaguri tricolore, cruci, icoane si scandari pentru documente fara cip-uri – asa a aratat protestul de joi  de langa Palatul Parlamentului din Bucuresti in care sute de preoti, calugari, maicute si mireni au manifestat impotriva documentelor biometrice. Daca multi dintre participanti care au scandat impotriva cip-urilor din documentele biometrice au facut legaturi religioase sau au amintit de numarul “666″, altii au ales sa-si exprime ingrijorarea fata de riscurile de siguranta ale unui astfel de sistem si au cerut ca cei ce nu doresc acte biometrice sa poata avea dreptul la o alternativa, sa foloseasca in continuare acte traditionale.

  • Vezi imagini de la protest in clipul video de mai jos si in fotogaleria alaturata

Circa o mie de persoane, potrivit estimarilor oficiale ale Jandarmeriei – marea majoritate preoti, calugari sau maicute – au protestat joi in Parcul Izvor din Capitala, langa Palatul Parlamentului.

Mitingul a fost organizat impotriva actelor biometrice, cu cip, si mai ales impotriva noului card de sanatate. Oamenii adunati la protest au sustinut, pe tot timpul manifestatiei, prin luari repetate de cuvant la microfon, ca datele medicale nu trebuie expuse riscurilor majore reprezentate de atacurile cibernetice si traficul de organe.

Acestia au sustinut ca informatiile medicale si personale vor fi, de acum incolo, inregistrate intr-o baza de date centralizate si ca, astfel, se va anula “secretul profesional, confidentialitatea si dreptul la viata intima si privata a cetatenilor romani”.

Pe langa protestul la adresa cardurilor de sanatate, preotii, calugarii si mirenii din parc au manifestat si impotriva tuturor actelor biometrice, amintind de alte state europene care au interzis astfel de documente.

Printre argumente au fost mentionate problemele de siguranta, fiind subliniat riscul ca informatiile personale din cipurile biometrice si care sunt stocate in diverse baze de date sa fie furate si folosite de hackeri in alte scopuri.

Alte argumente au tinut mai degraba de partea religioasa.

“De ce trebuie sa fie folosit numarul ‘666’ in aceste cipuri? De ce nu alt numar? de ce nu ‘123’. Cititi Apocalipsa din Biblie, se stie ce inseamna acest numar. Mai mult, indiferent de acest numar, omul este complet asa cum l-a facut Dumnezeu. Acum se incearca stabilirea unui sistem care ne considera obiecte identificabile electronic, simple numere. Vom deveni ca un fel de sclavi, usor manevrabili, de urmarit“, a declarat un preot prezent la miting reporterului HotNews.ro, care nu a dorit insa sa-si decline identitatea sau sa fie filmat.

Argumentele invocate de manifestanti (extrase din manifestele distribuite la miting):

  • Implementarea documentelor personale electronice este doar o etapa in procesul de implantare a dispozitivelor electronice de tip RFID direct in corpul uman
  • dispozitivele electronice implantabile au cauzat cancer la 10% din animalele de laborator pe care au fost testate
  • documentele biometrice sunt nesigure, pot fi usor citite, modificate, clonate, furate
  • din cauza vulnerabilitatii sistemului informatic in Anglia s-au pierdut datele a 93% din asiguratii sistemului de sanatate
  • intre 0,5 si 1 milion din cele 6,5 milioane de pasapoarte biometrice din Franta sunt False
  • informatiile din cardurile de sanatate pot fi citite neautorizat de traficantii de organe si posesorul devine o prada atractiva
  • sunt incalcate drepturi fundamentale prevazuta in Constituie si Carta Drepturilor Fundamentale ale UE: libertate, viata intima, familiala, privata, libertatea de gandire, etc
  • in 2009, circa 1 milion de romani au semnat petitie impotriva documentelor biometrice
  • In Anglia si Franta s-a sistat implementarea documentelor de identitate electronice
  • Germania a suspendat proiectul cardului de sanatate electronic dupa 4 ani datorita lipsei de securitate si confidentialitate a sistemului

Protestatarii au purtat steaguri tricolore, icoane, cruci si pancarte cu mesaje impotriva actelor biometrice. “Card de sanatate, atentat la libertate”, “cip=sclavie”, “Dumnezeu ne-a creat fiinte libere fara cipuri”, “Vrem medicamente in spitale nu retete electronice” – sunt doar cateva dintre mesajele de pe pancarte.

In timpul mitingului s-au tinut cuvantari de la un microfon, s-au spus rugaciuni, s-au cantat cantece bisericesti si patriotice, s-a intonat imnul.

Aproximativ 1000 de persoane (conform Jandarmeriei) au participat joi, 14 martie, în faţa Parlamentului, la o acţiune de protest la adresa introducerii actelor de identitate biometrice. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Dreptate şi Adevăr, printre organizaţiile care au participat la eveniment fiind şi Asociaţia pentru Libertatea Românilor. Două au fost chestiunile care au stârnit discuţii aprinse în presă şi în reţelele sociale: distribuirea unui manifest cu titlul “Spuneţi NU actelor cu cip” şi o serie de fotografii cu un grup de copii salutând în stil nazist şi afişând portretul lui Corneliu Zelea Codreanu.

Acest articol nu este o discuţie pro sau anti-cip. Chestiunea ar merita discutată, dar cu altă ocazie. Ce mi-a atras atenţia a fost formula “manifestul distribuit de organizatori”, care manifest avea îndemnuri precum “rugaţi-vă la bunul Dumnezeu să ne dea degrabă conducători creştini-ortdocşi” sau “nu participaţi la mitinguri şi revolte sociale”. Chiar m-am întrebat: “Cum să organizezi o acțiune de protest în stradă și să scrii un manifest cu îndemnul „Nu participați la mitinguri și revolte sociale”?” Abia apoi am observat că organizatorii protestului nu erau citaţi (exista doar un citat luat de pe un site). Culmea jurnalimului din fund: să-ţi fie lene să dai un telefon?

Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu organizatorii protestului, relatările presei ar trebui să fie conforme cu adevărul. Înainte de a-i lua de nebuni pe oameni sau de a ne arăta îngrijoraţi şi indignaţi de aşa-zisul pericol iminent de reînviere a legionarismului ca mişcare de masă, ar trebui să ne asigurăm că nu suntem manipulaţi. Tocmai în scopul acestei demistificări, redau mai jos discuţia pe care am avut-o cu ing. Liviu Constantin Lupei, purtător de cuvânt al Asociaţiei pentru Libertatea Românilor. Menţionez că opiniile exprimate reprezintă poziţia oficială a organizatorilor protestului de joi.

Florin Puşcaş: – La protestul dumneavostră de joi a fost distribuit un manifest cel puţin ciudat. Presa a susţinut că manifestul a fost distribuit de organizatori.

Liviu Constantin Lupei: – Materialul respectiv nu a fost distribuit nici de organizatori, nici de susţinători. Nu i-am identificat pe cei care l-au distribuit. A fost fie o iniţiativă particulară, fie o diversiune. Oricum, nu are nicio legătură cu organizatorii. Pentru noi, materialul a fost total neavenit. Observăm că o mare parte a presei a găsit în asta un prilej de ridicularizare. De ce respectivele agenţii de presă nu au luat legătura cu purtătorii de cuvânt ai organizatorilor sau cu preşedintele asociaţiei, sau cu orice altă persoană autorizată, ca să discute în mod direct, să afle informaţia din sursa corectă? Au preferat să se agaţe de o fiţuică pe care nu ştiu unde au găsit-o. Dar trebuie să realizaţi şi dumneavostră că acolo erau tot felul de oameni. Erau şi foarte mulţi intelectuali – medici, ingineri, jurişti, profesori, avocaţi -, chiar putem avea atât de multă rea-credinţă încât să-i coborâm pe toţi la nivelul unor afirmaţii care aţi văzut cum au fost catalogate? Manifestul nu a fost distrubuit de organizatori şi nici nu a avut avizul organizatorilor. Organizatorii şi participanţii nu au putut controla 100% aceste aspecte, nu puteam să-i percheziţionăm pe oameni. A fost un miting cu participare liberă, adresat tuturor cetăţenilor. Ar fi absurd să fim noi făcuţi responsabili pentru manifest. Ori este rea-credinţă, intenţii ascunse, ori e lipsă de profesionalism. Spuneţi-i cum vreţi. Dar noi credem că e în primul rând o desconsiderare a cititorilor. Noi am redactat un memoriu care poate fi consultat pe site-ul nostru. Acolo sunt sintetizate foarte clar ideile noastre.

Florin Puşcaş: – Protestul a fost văzut ca o acţiune cu fundament religios. Chiar şi manifestul respectiv transmitea o oarecare discriminare religioasă.

Liviu Constantin Lupei: – Noi, ca asociaţie, avem o activitate bazată pe drepturile civile. Noi încercăm, prin pârghiile pe care le oferă democraţia, să rezolvăm aceste provocări ale societăţii (problemele legate de biometrie – n.m.). Restul e o opţiune a fiecărui om, credinţa e liberă în această ţară. Nu putem să ne amestecăm în viaţa intimă a omului. Religia nu e domeniul nostru.

Florin Puşcaş: – Pe internet circulă fotografii de la protest cu un grup de copii care salută în stil nazist.

Liviu Constantin Lupei: – Nu am văzut fotografiile, dar am aflat că au fost nişte membri ai partidului Noua Dreaptă, dar ei au fost izolaţi de către jandarmi, la cererea organizatorilor. Asta a fost opţiunea lor, pe noi nu ne implică în niciun fel. Regulile organizatorilor au fost de la început să nu se vină cu alte steaguri sau cu însemne de partide. Era voie doar cu steagul naţional. Nu avem nicio legătură cu respectivele gesturi.

Florin Puşcaş: – Până la urmă s-a vorbit mai mult despre manifest şi despre fotografii decât despre motivul protestului.

Liviu Constantin Lupei: – Pentru noi este regretabil că cetăţenii României nu sunt informaţi corect. Aspecte majore pentru societatea nostră sunt tratate ironic, pe când în alte ţări din Europa ele sunt tratate cu maximă seriozitate. S-a ajuns ca în Marea Britanie, după 4 ani de încercare de introducere a buletinelor electronice, din 50 de milioane de persoane ţintă, numai 15.000 şi-au luat buletinele. În 2010, odată cu schimbarea puterii, noul guvern a promis că va renunţa la actele electronice şi şi-a ţinut promisiunea. Motivaţia a fost erodarea libertăţilor fundamentale. Însuşi premierul britanic a susţinut acest lucru. În Franţa, Curtea Constituţională a declarat legea privind biometria ca fiind neconstituţională. Au fost peste 120 de parlamentari care au sesizat acest lucru. Problema e foarte complexă. Pe noi ne preocupă problema biometrică. Românii sunt obişnuiţi să nu aibă un punct de vedere propriu, ci mai mult să se uite la alţii.

***

Din nou, acest articol nu este pro sau contra actelor biometrice. Este, în schimb, împotriva manipulărilor presei (intenţionate sau accidentale). Deşi îmi place să cred că sunt conservator în multe privinţe, şi pe mine mă deranjează extremismele, unele dintre ele având la bază chestiuni religioase. Dar de aici şi până la a urla speriaţi că ne cotropesc legionarii, ne spală popii copiii pe creier sau alte asemenea bazaconii, e cale lungă. E bine să suflăm şi în iaurt, dar adevărul şi dreapta judecată sunt chiar mai bune.

image-2013-03-14-14416247-42-mitingul-preotilor-impotriva-actelor-biometrice-3443_228041610668539_1057656187_n

Nota noastra:

Mitingul anti-cip de pe 14 martie 2013 a fost organizat de Asociatia Adevar si Dreptate condusa de avocatul Mihai Rapcea si Viorel Ene. Trebuie amintit faptul ca Mihai Rapcea si asociatia respectiva au fost implicati in organizarea de astfel de mitinguri inca din martie 2009, adica, practic, inca de la inceputul formarii miscarii de contestare a 

Anunt pe blogul MISA al mitingului din martie 2009.

Captura 1: Anunt pe blogul MISA al mitingului din martie 2009. Av. Rapcea, persoana de legatura. Click pe imagine pentru a largi.

introducerii actelor de identitate electronice (vezi captura 1). Avocatul Mihai Rapcea, ale carui calitati profesionale nu le contestam, a facut parte, pana recent, din formatiunea Noua Dreapta si din miscarea yoghina sinistra MISA (cu care acum arata a fi intrat in conflict), lucruri care sunt cunoscute si, de altfel, recunoscute public de catre acesta, inclusiv pe blogul sau. Nu avem cunostinta de o delimitare/lepadare a dl Rapcea de intreaga conceptie eretica yoghina si de o revenire integra in Biserica, lucru pe care i-l dorim, de altfel, alaturi de sanatate, mantuire si tot folosul cel pamantesc si duhovnicesc.

Chestiunea este ca domnul avocat Rapcea, in ciuda acestor flagrante incompatibilitati cu statutul de om-cheie in organizarea de mitinguri si proteste ORTODOXE, mai mult, ale preotilor si calugarilor BOR, pe teme ce tin de libertati civice, continua sa joace acest rol si sa fie implicat in mod esential in miscarea de contestare a actelor electronice, asa cum asuma chiar domnia sa, in direct, la TV Neptun, inca de la inceputul interventiei sale in emisiune. Prin urmare, dl Rapcea este atat organizator al miting(urilor), participant (si inca din interior”, pentru a-l cita, deci asumandu-si statutul de om-cheie) cat si purtator de mesaj al protestatarilor, caci in aceste calitati intelegem ca a aparut la emisiunea respectiva (ce a avut loc tocmai in ziua mitingului, pe 14 martie).

Avand in vedere aceste lucruri, ramane un mister (…sau nu, pentru cine nu se orbeste singur) de ce anume dl Rapcea a

Captura 2, blog av. Rapcea, postare de pe 13 martie in care dezminte implicarea in mitingul de pe 14 martie 2013

Captura 2, blog av. Rapcea, postare de pe 13 martie in care dezminte implicarea in mitingul de pe 14 martie 2013

dezmintit, inaintea mitingului, implicarea sa in mitingul de pe 14 martie, pe blogul sau (vezi captura 2). In termenii cei mai obiectivi si neutri cu putinta, se cheama ca a mintit sau a dezinformat pe cei interesati.

Motivul principal pentru care noi nu am promovat mitingul anti-cip de pe 14 martie a fost tocmai numele asociatiei organizatoare, dupa cum stiu cei care ne-au intrebat personal.

Consideram o greseala fatala de strategie ca o astfel de personalitate, sau astfel de asociatii obscure, cu un (cel putin) trecut dubios, compromise,  sa joace un asemenea rol cheie in numele membrilor Bisericii.

Consideram ca acest lucru putea fi evitat de cei care au participat la miting din zona asociatiilor, bisericilor sau manastirilor ortodoxe si au asigurat, practic, “personalul” necesar protestului, cu un minim efort si cu o minima deschidere fata de celelalte organizatii crestine sau personalitati publice crestine. Mitingul a fost insa organizat intr-o maniera netransparenta fata de celelalte organizatii si publicul crestin larg, promovat apoi de anumite cercuri intr-o maniera agresiva si culpabilizanta fata de cei care, pusi in fata faptului implinit, nu puteau si nu doreau sa se ralieze acestei actiuni.

In aceeasi categorie a afirmatiilor neconforme cu realitatea intra si declaratia lui Danion Vasile (despre care aflam, pentru prima oara, ca ar reprezenta Asociatia pentru Libertatea Romanilor) despre cele peste 40 de organizatii crestine care ar fi fost implicate in sustinerea acestui miting. Cele 40 si ceva de organizatii crestine NU EXISTA, pentru ca ele au sprijinit alt demers al ApLR, anume memoriul depus la Parlamentul Romaniei (vezi mai jos, la trimiteri), iar cu privire la miting au fost puse in fata “alternativei” de a participa la un protest organizat de Asociatia Adevar si Dreptate. In mod cert, cel putin unele din asociatiile semnatare ale memoriului nu au fost de acord cu asa ceva si nu au dorit sa fie asociate evenimentului si, oricum, nu poti transfera o actiune colectiva ce a avut un initiator si un scop la o cu totul alta actiune, cu alt organizator si cu alta finalitate!

Consideram, si dupa modul in care s-a reflectat subiectul in media, ca acest mod de a organiza protestele si miscarea de contestare a actelor de identitate electronica este, fie intentionat, fie nu, o modalitate de a duce intr-o zona bizara, marginala, derizorie, discutia serioasa pe tema de fond, precum si insasi ideea unei prezente ortodoxe in spatiul public. Sa nu uitam ca in aceasta chestiune sunt implicate nu doar agende politice ale statului politienesc, ci sunt implicate puteri globale (ca UE) sau corporatii economice puternice. In mod cert, acestea au legaturi sau interese care se reflecta si in serviciile secrete. Prin urmare, e de asteptat ca aceste interese sa fie in spatele oricarei incercari de minimalizare – prin reducere la … absurd – a protestelor civice in chestiunea actelor de identitate electronice.

Pe de alta parte, vedem resuscitate, si din launtrul spatiului bisericesc, si o serie de pozitie extremiste in sensul minimalizarii, tratarii bascalios-dispretuitoare si rastalmacirii teologice inadmisibile a subiectului, prin sofisme jenante, iar aici trebuie, din pacate, sa il “remarcam” negativ pe parintele Eugen Tanasescu (cu pozitia din articolul de pe blogul Adevarul, mai cu seama, fiindca in emisiune a parut sa fie oarecum mai decent si echilibrat). Un preot cu care am mai avut polemici dure si pe acest subiect si pe altele, care, altminteri, mai recent, a dovedit ca poate sa produca, intr-un spatiu de agora mediatica, si articole corecte si necesare pe linia traditionala a Bisericii, dar care, in privinta “cipurilor” demonstreaza inca o data nu doar ca nu intelege din niciun punct de vedere subiectul, dar ca nici nu este dispus sa isi depaseasca niste prejudecati grosiere si destul de putin rationale si nici o anumita atitudine autosuficienta, nascatoare de scandal si dezbinare.

Din orice punct de vedere, este absolut caraghios sa vii cu asertiuni aberante de acest tip, care sfideaza deja orice bruma de bun-simt si inteligenta crestineasca indispensabila:

Aşadar, dacă mă ştiu nevinovat, n-am a mă teme. Mai mult, dacă aş avea conştiinţa creştină că sunt lumina lumii şi sarea pământului, mi-ar conveni ca Cezarul să mă supravegheze insistent, căci aşa poate afla valorile după care trăieşte un creştin. Poate chiar s-ar converti din răutatea lui…

Ar trebui sa stie faptul elementar ca esentiale sunt consecintele ETICE ale tehnologiei, cu atat mai mult atunci cand aceasta este folosita pentru supravegherea oamenilor. Si ca daca pe el insusi nu-l deranjeaza supravegherea orwelliana a propriei persoane (oare?!), ar trebui sa-l deranjeze din motive de constiinta ca SEMENII sai sunt supravegheati si monitorizati in acest fel IMPOTRIVA vointei lor. “Transparenta” de acest gen este cu adevarat lucru diavolesc, pentru ca, daca in manastire transparenta se bazeaza pe LIBERTATEA monahilor si in chilii nu exista camere video, nici nu exista date personale disponibile staretului in mod discretionar si prin mijloace tehnologice, in cetate transparenta este un act samavolnic folosit pentru a LIMITA libertatea oamenilor. In fine, nu merita sa intram mai mult pe fondul “argumentelor” parintelui Tanasescu, pentru ca stau la dispozitie zecile de articole pe aceasta tema publicate pana acum si ne bazam pe faptul ca, macar in numele smereniei si al iubirii crestinesti la care suntem chemati, daca nu si al responsabilitatii uriase a cuvantului preotesc, este dator sa se aplece cu ceva mai multa receptivitate asupra temei in sine, dar si a modului de “interpelare” al celor de care si, acum, si in 2009, isi bate joc impardonabil.

De asemenea, faptul ca pe unele voci virtuale “anti-sistem” care au promovat mitingul s-a inceput iarasi o campanie cu accente isterice impotriva “jidanilor“, dar si a ierarhilor, impotriva “descreieratilor” si a oricui se nimereste sa gandeasca altfel, nu ne spune altceva decat ca… parca am mai vazut acest film. Si ca nu dorim sa fim partasi acestei coproductii pestrite, acestui circ trist. Consideram ca, daca s-ar vrea, s-ar putea face ceva decent, cu asociatii controlate de oameni din Biserica si de buna credinta, cu trecut si prezent necompromis, si care, in primul rand, ca o minima conditie crestina: SA NU MINTA OAMENII. Astfel de tentative au fost in trecut, din pacate lipsite de continuitate si de ecou la nivel ierarhic…

Consideram, de asemenea, ca principala responsabilitate pentru aceasta stare de lucruri, pana la urma apartine Patriarhiei, pentru ca numai din cauza lipsei de initativa sau, mai degraba, a nepasarii acesteia si a modului in care cenzureaza sau suprima si initiativele altor ierarhi, reteaza energiile constructive ale laicilor, preotilor si monahilor de buna credinta care se opun pentru motive corecte si prin mijloace adecvate actelor de identitate electronice nu se mobilizeaza laolalta intr-o actiune normala, decenta, lasandu-se, astfel, terenul unor veleitari cu rol de a compromite prezenta ortodoxa in societate.

PS: In ceea ce priveste o aprofundare a problematicii de fond, legata de actele electronice (si nu de cipuri in general, focalizarea pe cipul in sine fiind deja o greseala grava), in sectiunea de trimiteri de mai jos se gasesc materiale cuprinzatoare care arata de ce atitudini ca ale pr. Eugen  sau ale anticlericalului Moise Guran denota, inainte de toate, o lipsa de informare si de reflexivitate dusa la cotele cele mai inalte.

601426_228041327335234_444162949_n

 

*

***

***

***


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Opinii, analize, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare