Moise Guran despre PUBLICITATEA perfida pentru ROSIA MONTANA (video)/ EPOPEEA CIANURII: dosarul afacerii sau NEOCOLONIALISM DE SECOLUL XXI
Moise Guran explica faptul ca, in cazul in care s-ar deschide exploatatia de la Rosia Montana, locurile de munca pentru romani ar fi, in realitate, mult mai putine decat cele pe care se lauda ca le va produce Gabriel Resources. De asemenea, demonteaza reclama mincinoasa, dar bine regizata prin care localnici din regiune sunt pusi sa spuna cate o poveste “sensibila” despre cat de mult ar avea nevoie de locul de munca al exploatatiei miniere.
***
Epopeea cianurii sau afacerea Roşia Montana: neo-colonialism în România sec. XXI
Cum a reînceput totul
Din revista ROST, nr. 102, octombrie 2011
Intrată într-o rutină a fazei de stand-by, devenită un fel de fond sâcâitor publicitar, afacerea Roşia Montana a reintrat de curând, brusc şi zgomotos, în prim-planul atenţiei opiniei publice din România având toate şansele să devină afacerea secolului, din toate punctele vedere: al încrengăturilor politico-mafiote implicate, al profitului uriaş pentru speculatorii bursieri şi proprietarii străini, al impactului negativ asupra economiei româneşti şi regiunii montane unde are loc exploataţia. De ce? Pentru că lucrurile s-au precipitat şi RMGC a primit un prim aviz favorabil – arheologic – deschiderii exploataţiei şi, mai ales, sprijinul frenetic al celui mai influent om din ţară: preşedintele Traian Băsescu. Pentru a înţelege însă cum s-a ajuns aici, este nevoie să ne întoarcem puţin în trecut.
Lecţiile unei înfrângeri
Istoria afacerii de la Roşia Montana cunoaşte patru mari faze: faza tatonărilor de început, în care se configurează principalii acţionari şi se obţine o licenţă de exploatare (contestată), faza primei ofensive, în care Roşia Montană încearcă să obţină primele avize şi suferă o înfrângere usturătoare din partea opiniei publice, faza replierii şi a schimbării strategiei de promovare şi, în fine, faza contra-atacului decisiv, în desfăşurare.
Faza tatonărilor de început îşi are debutul tocmai în anul 1995, când Regia Autonomă a Cuprului Deva încheie un contract pentru explorări lângă Roşia Montană cu actuala Gabriel Resources. În 1997 se creează compania mixtă Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), ca o asociere formată din Gabriel Resources Limited, cu sediul în Channell Islands (cu o cotă de 65%), Regia Autonomă a Cuprului Deva (actuala Minvest, companie de stat) (33,8%), restul fiind deţinut de câţiva acţionari minori. Ministrul Industriilor de la acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu, îşi dă acordul pentru asociere.
Următoarea etapă importantă are loc în 1998, când statul român renunţă la nu mai puţin de 14% din participaţiile sale la RMGC. Gabriel are acum 80%, compania de stat Minvest 19%, restul fiind deţinut de ceilalţi acţionari. Motivul pentru care statul a renunţat la 14% din proiect a fost o aşa-zisă compensare a cheltuielilor pe care Gabriel le-ar fi depus pentru demararea proiectului – cheltuieli inexistente la acel moment. În mare, aceasta este şi forma actuală a proiectului minier de la Roşia Montana.
Tot în această perioadă RMGC obţine o licenţă mixtă, de explorare şi exploatare, prin transferarea acesteia de la Minvest SA, lucru care contravenea însă legii; pentru exploatare, ar fi trebuit să aibă loc o licitaţie suplimentară. Cele două hotărâri de guvern pentru aprobarea, respectiv transferul licenţei, sunt semnate de Radu Berceanu, pe atunci ministru al Economiei şi Industriilor; licenţa este ţinută, în mod suspect, la secret.
Faza primei ofensive are loc între 2001-2003, când RMGC depune, incomplet, mai multe proiecte de exploatare printre care şi cel pentru obţinerea avizelor de mediu pentru exploataţia de la Roşia Montana. Are loc însă o reacţie viguroasă a societăţii civile: asociaţia de proprietari din regiune, Alburnus Maior, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române într-o declaraţie oficială şi, în special, demersurile Înaltului Bartolomeu Anania, precum şi celelalte confesiuni, Academia Română, Grupului pentru salvarea Roşiei Montane al Academiei de Studii Economice, asociaţiile de arheologi, ecologişti şi alte ONG-uri iau atitudine şi cer oprirea proiectului. Academia Română şi profesorii de la ASE publică rapoarte după rapoarte în care arată de ce proiectul nu este de interes naţional din toate punctele de vedere: economic, social, patrimonial, ecologic. Există toate argumentele pentru stoparea proiectului şi niciunul care să îl valideze. RMGC nu obţine niciun fel de avize şi, pe planul opiniei publice, pierde net bătălia. Dar nu şi războiul…
Faza replierii: Gabriel Resources (GR) trage lecţiile de rigoare în urma îngrângerii usturătoare şi se repliază strategic. Începe o campanie publicitară inteligentă, gândită sub forma unui documentar în care locuitorii din Roşia Montana cer locuri de muncă – un fel de şantaj emoţional adresat opiniei publice; o altă campanie de publicitate a fost, iniţial, retrasă de CNA din motive de manipulare: practic, supraestima beneficiile aduse României – promitea 4 miliarde dolari pentru statul român!
GR, în continuare, racolează academicieni şi profesori universitari, reuniţi în Grupul Independent (!) pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană; abordează separat reprezentanţii locali ai diferitelor confesiuni (mulţi cedează); înfiinţează un ziar local (Ziarul de Apuseni) şi sunt foarte prezenţi pe online, inclusiv prin celebrii „postaci”, adică angajaţi plătiţi pentru a popula forumurile şi blogurile de pe internet cu comentarii pozitive faţă de proiect, ca fiind, chipurile, opinii ale unor simpli internauţi.
Strategia este simplă, cum nota un document al Academiei: „dezbină şi stăpâneşte”, RMGC reuşind să dezbine: localnicii din regiune, împărţiţi acum între susţinătorii proiectului, de regulă localnici care nu s-au obosit să încerce să trăiască din agricultură şi creşterea vitelor, şi cei care înţeleg faptul că exploataţia înseamnă că viaţa lor nu va mai fi niciodată la fel; mediul universitar şi cel mediatic. Consecinţa este generarea unei confuzii majore şi compromiterea unui mediu normal de dezbatere.
Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană este foarte sugestiv în acest sens. Asumându-şi fraudulos titlul de „independent”, grupul de academicieni dă impresia că poziţia Academiei Române ar fi una interesată, partinică, ei fiind singura instanţă independentă şi liberă de partis-pris-uri! Acest Grup a emis opinia conform căreia demararea exploataţiei miniere este SINGURA şansă de salvare a patrimoniului arheologic! Academia s-a văzut nevoită să se delimiteze de cei trei membri ai săi care fac parte din Grup şi să reitereze poziţia sa, anume că „salvarea sitului istoric este ameninţată cu dispariţia iminentă, dacă proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este autorizat de statul român”.
Faza contra-atacului decisiv: Odată pusă la punct reţeaua de susţinători ai proiectului, campania publicitară masivă şi celelalte strategii de manipulare a opiniei publice, Gabriel Resources apelează la… resursa cheie: politicienii, dar nu oricare, ci decidenţii. Primul lobbist cu influenţă al proiectului este Adriean Videanu, pe atunci ministru al economiei (2009, la scurt timp dupa alegerile prezidenţiale): „Vreau pornirea acestui proiect cât mai curând posibil”. Afirmaţiile sale nu sunt însă urmate de vreo acţiune consecventă a guvernului.
Între timp Gabriel continuă demersurile în rândurile decidenţilor politici. Poate cea mai radicală schimbare de atitudine se observă în cazul UDMR. Dacă organizaţia maghiarilor avea poziţii clare şi ferme de respingere a proiectului, treptat, au intrat într-o „tăcere” plină de semnificaţie pentru ca, recent, să aibă poziţii favorabile clare, cu excepţia notabilă a lui Peter Eckstein-Kovacs.
Aşa se face că revitalizarea afacerii a început, iniţial, prin breşa făcută de Ministerul Culturii în ceea ce priveşte avizele necesare demarării exploatării aurifere. Ministrul Kelemen Hunor, şeful UDMR, a dat avizul de descărcare arheologică pentru Masivul Cârnic spre sfârşitul lunii iulie a.c., ceea ce înseamnă practic, că, din punctul de vedere al ministerului, consecinţele exploataţiei miniere din Munţii Apuseni sunt perfect pozitive asupra patrimoniului arheologic. Decizia ministrului Hunor a provocat proteste intense de la o serie de ONG-uri care au în obiectiv tocmai prezervarea patrimoniului arheologic, asupra cărora vom reveni mai jos.
În paralel cu aceste demesuri s-a făcut un pas legislativ foarte important pentru RMGC: s-a înaintat o iniţiativă de schimbare a legii minelor nr.85-2003 din partea unor parlamentari PDL. Europarlamentarul Monica Macovei, altfel un fidel al preşedintelui Traian Băsescu, a înaintat o scrisoare deschisă Comisiei de specialitate în care atrăgea atenţia că prevederile privind noile norme ale exproprierilor „încalcă grav drepturile fundamentale ale cetăţenilor României.” Practic, prin modificările propuse, parlamentarii PDL au vrut să ofere companiilor străine cu interese în minierit (deci şi RMGC) instrumentul juridic prin care acestea să poată expropria, forţat, localnicii de pe siturile exploatabile. După ce am experimentat exproprierile în regim comunist, a venit timpul să le „gustăm” şi în varianta capitalismului sălbatic!
Şocul real a venit însă din partea altui oficial al statului român: însuşi preşedintele ţării, Traian Băsescu.
Campania prezidenţială… pentru RMGC
Peste doar o lună de la obţinerea avizului arheologic, Gabriel Resources beneficia de aportul „primului militant” al ţării: Traian Băsescu, aflat într-o vizită la Sulina, afirma categoric că „guvernul să aiba curaj să spună, în primul rând românilor, că acest proiect trebuie început şi dus la bun sfârşit”, punând două aşa-zise condiţii, cum vom vedea, formale, pe care compania ar trebui să le mai îndeplinească: renegocierea beneficiilor şi împlinirea normelor de siguranţă de mediu. A urmat o cascadă de afirmaţii aruncate în stilul smucit al preşedintelui, în care, pe rând, ni s-a spus că exploatarea este utilă pentru întregirea rezervei de aur a BNR, că România are nevoie să-şi exploateze resursele naturale şi că proiectul RMGC nu a fost demarat din cauza laşităţii oamenilor politici. Nu este clar dacă promovarea RMGC ca un act de curaj, spre deosebire de „laşitatea” anterioară a politicienilor, face parte din nevoia preşedintelui de a îşi proiecta o figură de erou epic în luptă cu inamici imaginari, sau e pură strategie de imagine, în care un potenţial atribut negativ – obedienţa faţă de un proiect anti-naţional – este transformat în opusul său – curajul de a promova un proiect necesar ţării.
Ce este clar însă: toate argumentele aduse de preşedinte nu se susţin. BNR nu are nevoie de rezervă de aur suplimentară, mai ales că ar fi achiziţionat-o pe bani, nu ar fi dobândit-o pe gratis de la RMGC; exploatarea resurselor naturale ale ţării fireşte că este o necesitate, însă dacă este făcută cu cap şi dacă resursa respectivă aparţine statului român prin exploatare, ceea ce nu mai este cazul cu aurul de la Roşia Montana.
În ceea ce priveşte renegocierea beneficiilor, este o vorbă în vânt, atât timp cât acelaşi Traian Băsescu a declarat că în România, redevenţele care revin statului în proiectul RMGC (4% conform legii modificate) sunt printre cele mai ridicate în Europa. Dacă aşa stau lucrurile, atunci e clar că nu avem ce renegocia… Aceeaşi atitudine şi în chestiunile legate de mediu: când ministrul Laszlo Borbley, simţind, probabil, curentul nefavorabil din opinia publică, a ezitat să dea avizul de mediu, punând criterii mai drastice drept condiţii companiei RMGC, Traian Băsescu a reacţionat prompt: „declaraţiile bombastice cu privire la cantitatea de cianură trebuie evitate”. Mai mult, într-o declaraţie făcută celor de la RMGC, preşedintele a afirmat că : „apreciez intenția voastră de a merge pe 5 miligrame pe litru, trebuie sa privim, însă, la standardele europene care ne obligă abia din 2018 să fim la 10 miligrame.”. Cu alte cuvinte, RMGC a făcut deja prea mult pentru protejarea mediului şi ar fi cazul să se oprească! Cum să renegociezi beneficiile, dacă ai cele mai mari redevenţe din Europa, şi cum să protejezi mediul, dacă deja RMGC a făcut prea mult în materie?
Campania prezidenţială pentru RMGC a avut însă un efect concret: acţiunile Gabriel Resources au crescut fulminant pe bursa de la Toronto (unde e cotată compania), aducând un profit substanţial, de milioane de dolari zilnic: numai pe 30 august, în urma unei creşteri de 11% a acţiunilor, se obţin 3 milioane dolari. Cui au ajutat declaraţiile preşedintelui român? Evident, acţionarilor din spatele Gabriel Resources, nicidecum României.
Cu ce ne alegem dacă s-ar face exploataţia?
Proiectul RMGC este promovat ca un fel de soluţie minune la problemele economiei româneşti şi ale regiunii montane respective. Estimările pozitive, care aparţin investitorilor şi susţinătorilor necondiţionaţi ai acestora, numără miliarde de dolari în beneficiul statului român, proveniţi din cota parte şi din taxele asupra activităţii, precum şi locurile de muncă ce vor fi implicate de demararea exploataţiei. Aşa cum am văzut, grupurile „independente” de arheologi au estimat că singura soluţie pentru păstrarea patrimoniului arheologic este demararea exploataţiei, şi RMGC nu încetează a ne promite că măsurile de protejare a mediului sunt dintre cele mai sigure din lume.
Problema cu aceste estimări este, în primul rând, parţialitatea lor. Efectiv avem de-a face cu promisiuni făcute de partea direct interesată de demararea exploataţiei. În absenţa unui audit îndependent, singurele voci credibile şi specializate pe acest subiect sunt ale actorilor dezinteresaţi: Academia Română, istoricii, ONG-urile ecologiste. Iar acestea spun tocmai contrariul.
Un proiect mono-industrial costisitor pentru statul român
Analizele făcute de Grupul pentru salvarea Roşiei Montane al ASE în 2002-2003 arăta că proiectul este o certă pierdere economică pentru România. Chiar dacă multe din cifre nu mai sunt astăzi valabile, pentru că investitorul şi-a schimbat estimările şi promisiunile legate de proiect şi preţul aurului a crescut, principalele observaţii rămân perfect valabile.
Tehnic, exploatarea propusă de RMGC este mono-industrială, ceea ce în sine constituie un dezavantaj. Soarta exploatărilor miniere de la Valea Jiului şi impactul negativ asupra României este un foarte bun exemplu de ce poate însemna pe termen lung o astfel de industrie.
Pe scurt, exploataţia auriferă ar aduce statului un venit direct din cota parte, redusă la 1/5 conform estimărilor, şi indirect din taxele şi impozitele aferente. Dar acest venit este relativ şi incert: statul va finanţa şi el activitatea companiei, iar investiţiile Gabriel Resources vor merge în mare parte în exterior, de unde vor fi importate utilajele, tehnologia, de multe ori şi manopera.Taxele şi impozitele nu vor fi atât de ridicate, deoarece regiunea e declarată defavorizată şi pentru un timp vor exista o serie de scutiri. Locurile de muncă ce vor fi aduse de exploataţie au durată limitată şi, după ce afacerea se încheie şi aurul a fost extras, oamenii vor rămâne la fel ca la început: şomeri. De această dată, şomeri fără speranţă, căci agricultură, creşterea animalelor şi turism, principalele activităţi productive ce pot fi demarate în regiune în prezent, vor fi imposibile pe viitor, din cauza consecinţelor nefaste ale exploataţiei.
Singurii câştigători vor fi speculatorii pe bursă, acţionarii principali şi grupurile de lobby autohtone.
Adevăratul mod în care interesul statului şi al localnicilor poate fi îndeplinit constă în demararea unor proiecte turistice care să exploateze potenţialul arheologic apreciabil al zonei. Trecerea localităţii pe lista UNESCO şi sugestiile oferite de grupul de analiză al ASE ar aduce beneficii reale şi, cel mai important, valabile pe termen lung. Proiectele de acest gen sunt efectiv profitabile în cel mai înalt grad, cum o arată alte exemple, din alte ţări, în care zone cu potenţial istoric-arheologic infinit mai redus decât Roşia Montana au fost dezvoltate cu astfel de idei. Potenţialul real şi adecvat profilului regiunii nu este exploatarea auriferă, ci turismul şi dezvoltarea agricolă de nişă sau bazată pe creşterea animalelor. Exploatarea auriferă nu poate fi demarată, la scara la care intenţionează RMGC, decât prin distrugerea tuturor acestor posibilităţi de dezvoltare.
Patrimoniu arheologic inestimabil
În privinţa patrimoniului arheologic, lucrurile sunt şi mai clare. Conform estimărilor, masivele în care va avea loc exploataţia conţin cele mai vechi vestigii de mine romane şi chiar mai vechi decât atât: de mine dacice. Conservarea patrimoniului nu se poate face decât prin păstrarea integrală a vestigiilor, care s-au suprapus de-a lungul timpului şi s-au dezvoltat într-un mod organic, formând un complex întreg armonic. Prezervarea doar a unor bucăţi din acest complex ar echivala cu distrugerea patrimoniului. Unii arheologi consideră chiar că situl este comparabil cu cel de la Pompei, deoarece e important pe toate palierele cercetării: istoria arhitecturii, istoria socială, istoria naturală etc. Mai mult decât atât, cercetările arheologice întreprinse până acum au acoperit doar o mică parte a vestigiilor istorice, cea mai mare parte rămânând a fi explorată şi valorificată.
Mediul natural: invitaţie la catastrofă
Exploataţia auriferă presupune mai multe efecte asupra mediului, din care cele mai importante sunt că tipul de activitate minieră (excavări la suprafaţă), va duce la transformarea zonelor exploatate în masive cratere şi că cianurile folosite vor fi depozitate într-un bazin uriaş. Este de reţinut că amploarea exploatărilor este apreciabilă: pentru valorificarea a aproximativ 300 tone de aur şi 1600 de argint sunt necesare extragerea a 220 milioane de minereu pe o suprafaţă de aproximativ 4200 hectare. Bazinul de colectare se presupune că va avea o capacitate de 250 milioane tone şi o suprafaţă de câteva sute de hectare.
Posibilele consecinţe nefaste pot fi prefigurate prin contemplarea dezastrului unei exploataţii miniere aurifere întâmplată în 2008 în Italia, o ţară europeană dintre cele mai dezvoltate. În cazul „Furtei”, după numele localităţii, exploataţia a fost pe bază de excavări de suprafaţă şi extracţie prin cianurare – exact ca în cazul RMGC. Dimensiunile au fost mult mai mici, fiind vorba, în Furtei, doar de 4,3 tone aur şi 6 de argint extrase timp de 11 ani. Pe lângă faptul că beneficiile economice pentru regiune au fost minime, s-a întâmplat inevitabilul: cianurile au infiltrat pânza freatică şi au inundat păşunile din apropiere, tone de deşeuri invadând mediul. Cum consorţiul vinovat s-a făcut dispărut, comunitatea locală a trebuit să se descurce singură, atrâgând zeci de milioane de euro pentru decantarea lacului şi replantarea regiunii. Singura diferenţă dintre tipul de exploatare de la Furtei faţă de cea de la Roşia Montana este dimensiunea: exploataţia din Munţii Apuseni este de zeci de ori mai mare decât cea din Italia. O comparaţie între posibilitatea Italiei de a constrânge corporaţii străine să respecte legea şi promisiunile şi posibilitatea României considerăm că este de prisos.
Concluzii: ce fel de curaj?
Într-adevăr, parafrazându-l pe preşedintele Traiahn Băsescu, pentru a sprijini, şi încă din postura de decident cheie, un proiect ca exploatarea auriferă de la Roşia Montana, e nevoie de curaj. Curajul de a te înhăma la o afacere care distruge o regiune arheologică şi turistică de prim rang pentru a plasa aurul ţării în mâinile unor străini în schimbul unui mare lac de cianuri „plantat” în imediata vecinătate a unor cratere lunare, foste masive muntoase.
Resurse folosite: http://www.acad.ro/rosia_montana/pag_rm03_pv.htm http://voxpublica.realitatea.net/gotiu (articolele lui Mihai Goţiu dedicate Roşia Montana) http://www.formula-as.ro/ (articolele lui Ioan Longin Popescu pe tema Roşia Montana).
Pentru cine dorește să afle opinia specialiștilor, vă redau rezoluția Conferinței ”Roșia Montană în Istoria Universală”, desfășurată vineri și sâmbătă în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
***Conferinţa ROŞIA MONTANĂ ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ, organizată de Universitatea Babeş-Bolyai, Academia Română şi ICOMOS România, cu participarea unor specialişti geologi, geografi, chimişti, biologi, istorici, arheologi, arhitecţi, economişti, ingineri, sociologi, agronomi, lingvişti etc. din ţară şi străinătate (Germania, Italia, Marea Britanie, Ungaria), analizând patrimoniul natural, istoric, arheologic şi cultural al zonei Roşia Montană, în contextul implementării proiectului RMGC, a ajuns la următoarele concluzii:
1. Roşia Montană posedă un potenţial natural (morfologic, hidrografic, climatic, biogeografic) specific, ce va fi afectat iremediabil de proiectul actual.
2. Patrimoniul geologic al Roşiei Montane, ca şi al întregului “patrulater aurifer” al Munţilor Apuseni este alcătuit din zăcăminte de aur, argint, cupru, telur, wolfram etc, de o mare valoare economică. In actuala situaţie, a unei crize internaţionale de resurse minerale, aceste zăcăminte sunt resurse strategice ale statului român ce trebuie valorificate in strânsă corelaţie cu interesele majore ale acestuia.
3. Se apreciază că zăcământul de la Roşia Montană conţine mai mult aur şi argint decât s-a estimat de către investitorul implicat. O evaluare riguroasă a acestuia de către specialiştii statului român, conform principiului audiatur et altera pars, inclusiv pentru alte minerale asociate şi conţinutul de metale rare, deosebit de valoroase, este imperios necesară.
4. Prin efectul contractului actual, statul român a cedat practic zăcământul de la Roşia Montană gratuit unei companii externe. Reevaluarea sa este stringentă şi imperios necesară, inclusiv sub aspectul luării în calcul a costurilor sociale şi de asigurare a riscurilor proiectului.
5. Patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană este de notorietate mondială (Panteon al Daciei Romane, Miracolul arheologic al Daciei Romane – referitor la tăbliţele cerate – Eldorado arheologic), a cărui distrugere nu poate fi justificată de nicio formă de exploatare economică.
6. Prin distrugerea vestigiilor unice istorice, arheologice şi culturale de la Roşia Montană (galeriile daco-romane, siturile arheologice, cimitire, edificii de cult etc.) sunt afectate iremediabil numeroase dovezi ale etnogenezei şi continuităţii poporului român, constituente ale civilizaţiei europene.
7. Din zona arheologică de la Roşia Montană a fost cercetată arheologic în mod ştiinţific doar o infimă parte. Anularea imediată a tuturor avizelor de descărcare de sarcină arheologică, inclusiv a celui din 14.07.2011-Cârnic, se impune deoarece contravin legislaţiei în vigoare.
8. Autorităţile publice chemate să apere patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană trebuie să îşi facă datoria şi să acţioneze conform intereselor naţionale.
9. Riscurile induse peisajului şi mediului de proiectul RMGC sunt multiple, severe şi de lungă durată, iar gestiunea efectelor acestora rămâne după încheierea exploatării, în seama exclusivă a statului român. Iazul de decantare din Valea Cornei va fi o veritabilă bombă ecologică cu potenţial de explozie întârziată.
10. Proiectul contravine majorităţii absolute a principiilor dezvoltării teritoriale ale Uniunii Europene: dezvoltarea durabilă, coeziunea teritorială, principiul ecologic, principiul dezvoltării economico-sociale echilibrate, principiul avantajului comparativ.
11. Proiectul este deficitar conceput în ceea ce priveşte peisajul şi mediul aferent. El vizează obţinerea de avantaje maxime şi rapide pentru promotor, prin extorcarea unei resurse economice şi strategice de primă importanţă, în vreme ce statului român îi revine o infimă parte din câştigurile preconizate. În schimb, toate consecinţele nefaste de după închiderea exploatării miniere (gestiunea unui imens depozit de metale grele şi cianuri secole la rând, distrugerea unui patrimoniu ştiinţific şi cultural inegalabil) urmând să fie suportate numai de cetăţenii statului român.
12. Derularea proiectului va avea efecte psihologice incalculabile asupra populaţiei zonei, care va migra în masă din vecinătatea unui lac cu cianuri şi metale grele ce pot polua pânza freatică şi pot fi antrenate de agenţii atmosferici pe suprafeţe mult mai extinse decât cele ale exploatării propriu-zise. În acest context orice afirmare a turismului în zonă, aşa cum susţin promotorii proiectului, devine iluzorie.
13. Reconsiderarea modului de valorificare a zăcământului în folosul statului român şi în respectul dreptului la proprietate, în condiţii de prezervare a valorilor peisagistice, istorice, arheologice şi culturale, este obligatorie.
14. Valorificarea turistică inspirată a peisajului şi vestigiilor istorice şi arheologice de la Roşia Montană poate aduce localităţii, zonei şi poporului român, pe o durată nedeterminată, beneficii mult mai mari decât exploatarea zăcământului aurifer într-o perioadă de timp limitată, cu costuri materiale şi spirituale infinit mai mici.
15. Proiectul actual trebuie oprit şi înlocuit cu o strategie de dezvoltare economică durabilă a localităţii în respectul valorilor şi potenţialului său cultural şi natural în care turismul, agricultura, valorificarea fondului forestier şi alte activităţi tradiţionale să coabiteze eficient cu mineritul. În acest context, elaborarea unui nou PATZ de către o instituţie avizată şi echidistantă, este stringentă.
16. Participanţii la conferinţă susţin, cu argumente ştiinţifice de necontestat, necesitatea continuării demersurilor pentru înscrierea Roşiei Montane în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Participanţii la Conferinţa ROŞIA MONTANA ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ solicită autorităţilor statului român să ia notă de opiniile ştiinţifice autorizate ale specialiştilor români şi străini şi să oprească proiectul actual, deja menţionat, extrem de defavorabil intereselor propriului popor. El trebuie substituit cu un plan de amenajare şi o strategie de dezvoltare durabilă a zonei, în condiţii de prezervare a patrimoniului său material şi spiritual de valoare mondială.
Participanţii îi mandatează pe cei de mai jos să facă cunoscută această Rezoluţie.
Andrei Marga, rector Universitatea Babeș-Bolyai,
Ionel Haiduc, președinte Academia Română,
Sergiu Nistor, președinte ICOMOS România
Legaturi:
- Film documentar CU MARTURII DESPRE ROSIA MONTANA al regizorului NICOLAE MARGINEANU
- ACADEMIA ROMANA DESPRE ROSIA MONTANA: Un proiect periculos pentru Romania
- ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION: sponsor al conferintei tinute de vicontele Davignon, SEFUL BILDERBERG!
- ROSIA MONTANA SI NU NUMAI: Basescu ordona guvernului sa deschida rapid exploatarile de metale, vanturand iluzia ticaloasa a “locurilor de munca”
- AFACEREA ROSIA MONTANA: profitul cu aroma prezidentiala al unei companii dubioase care va jefui aurul tarii in schimbul unei catastrofe sociale si de mediu
- TRAIAN BASESCU SI ROSIA MONTANA: detalii despre jaful anti-national al secolului
- Presedintele Traian Basescu sfideaza orice limita a lobby-ului pro-Rosia Montana: acolitii lui pregatesc EXPROPRIEREA MUNTILOR ROMANIEI!
- ROSIA MONTANA: cum este pregatit statul roman sa isi cumpere propriul aur. DEMONTAREA UNEI MINCIUNI PREZIDENTIALE
- ROSIA MONTANA: Proiectul trebuie facut! dicteaza acelasi Traian Basescu. VANZAREA TARII PANA LA CAPAT
Psalmul 106
1. Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
2. Să spună cei izbăviţi de Domnul, pe care i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.
3. Din ţări i-a adunat pe ei, de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi.
4. Rătăcit-au în pustie, în pământ fără de apă şi cale spre cetatea de locuit n-au găsit.
5. Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea;
6. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei
7. Şi i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit.
8. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor.
9. Că a săturat suflet însetat şi suflet flămând a umplut de bunătăţi.
10. Şedeau în întuneric şi în umbra morţii; erau ferecaţi de sărăcie şi de fier,
11. Pentru că au amărât cuvintele Domnului şi sfatul Celui Preaînalt au întărâtat.
12. El a umilit întru osteneli inima lor; slăbit-au şi nu era cine să le ajute;
13. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei.
14. Şi i-a scos pe ei din întuneric şi din umbra morţii şi legăturile lor le-a rupt.
15. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
16. Că a sfărâmat porţi de aramă şi zăvoare de fier a frânt
17. Şi i-a ajutat să iasă din calea fărădelegii lor, căci pentru fărădelegile lor au fost umiliţi.
18. Urât-a sufletul lor orice mâncare şi s-au apropiat de porţile morţii.
19. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit.
20. Trimis-a cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor.
21. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
22. Şi să-I jertfească Lui jertfă de laudă şi să vestească lucrurile Lui, în bucurie.
23. Cei ce se coboară la mare în corăbii, cei ce-şi fac lucrarea lor în ape multe,
24. Aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui întru adânc.
25. El a zis şi s-a pornit vânt furtunos şi s-au înălţat valurile mării.
26. Se urcau până la ceruri şi se coborau până în adâncuri, iar sufletul lor întru primejdii încremenea.
27. Se tulburau şi se clătinau ca un om beat şi toată priceperea lor a pierit.
28. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor ia izbăvit
29. Şi i-a poruncit furtunii şi s-a liniştit şi au tăcut valurile mării.
30. Şi s-au veselit ei, că s-au liniştit valurile şi Domnul i-a povăţuit pe ei la limanul dorit de ei.
31. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!
32. Înălţaii-L pe El în adunarea poporului şi în scaunul bătrânilor lăudaţi-L pe El,
33. Prefăcut-a râurile în pământ pustiu, izvoarele de apă în pământ însetat
34. Şi pământul cel roditor în pământ sărat, din pricina celor ce locuiesc pe el.
35. Prefăcut-a pustiul în iezer de ape, iar pământul cel fără de apă în izvoare de ape,
36. Şi a aşezat acolo pe cei flămânzi şi au zidit cetate de locuit
37. Şi au semănat ţarine şi au sădit vii şi au strâns belşug de roade
38. Şi i-a binecuvântat pe ei şi s-au înmulţit foarte şi vitele lor nu le-a împuţinat.
39. Şi iarăşi au fost împuţinaţi şi chinuiţi de apăsarea necazurilor şi a durerii.
40. Aruncat-a dispreţ asupra căpeteniilor lor şi i-a rătăcit pe ei în loc neumblat şi fără de cale.
41. Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire.
42. Vedea-vor drepţii şi se vor veseli şi toată fărădelegea îşi va astupa gura ei.
43. Cine este înţelept va păzi acestea şi va pricepe milele Domnului.
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=106
Ambasadorul Canadei sustine proiectul Rosia Montana
http://www.citynews.ro/bucuresti/eveniment-29/ambasadorul-canadei-sustine-proiectul-rosia-montana-206556/
Plus, o analiză realizată de Prof. Yvan Allaire, Ph.D. (MIT) Membru al “Royal Society of Canada” pentru Ziarul Impact, Canada: “Cine este în spatele proiectului de la Roşia Montană”
http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/2985-cine-este-in-spatele-proiectului-de-la-roia-montan-.html
Cititi cu atentie aceasta analiza.
Nu e nevoie să fie deschisă altă pagină 🙂
——————————————————————
Ziarul Impact, Canada: “Cine este în spatele proiectului de la Roşia Montană”
Până în anul 2009, au existat trei companii private româneşti care deţineau un număr mic de acţiuni în Roşia Montana Gold Corporation: Cartel Bau S.A. (0.23%), Foricon S.A. (0.23%), Comat S.A. (0.23%).
În documentele anterioare, Gabriel Resources identifică aceste trei companii drept “companii de stat”. La sfârşitul anului 2009, Gabriel Resources cumpăra acţiunile a două dintre aceste companii. Foricon este acum o companie privată care oferă servicii în domeniul construcţiilor.
O perspectivă canadiană asupra proiectului
În calitate de observator canadian al dezbaterii cu privire la proiectul de exploatare auriferă de la Roşia Montana din România am fost surprins de faptul că promotorul acestui proiect, firma Gabriel Resources este prezentată tot timpul ca fiind o companie canadiană.
Am examinat documente oficiale, accesibile publicului pentru a stabili, parafrazându-l pe Butch Cassidy când vorbeşte cu Sundance Kid, “who are these guys”
Iată ce am găsit :
În primul rând, cine deţine acţiunile care asigură controlul firmei Roşia Montană Gold Corporation, înfiinţată cu scopul exploatării rezervelor de aur de la Roşia Montană?
O primă observaţie se impune în mod clar: Gabriel Resources şi-a structurat fluxul de proprietate, astfel încât să minimizeze şi impozitul global pe profit, şi impozitele personale ale diverşilor investitori. Insula Jersey, Ţările de Jos, Barbados (precum şi teritoriul Yukon din Canada) sunt toate jurisdicţii foarte îngăduitoare din punct de vedere fiscal, atât pentru persoane cât şi pentru companii. Banii generaţi de acest proiect se vor îndrepta spre investitorii din una sau alta dintre aceste jurisdicţii, în funcţie de aceea care este cea mai favorabilă sub raportul nivelului de impozitare.
Din punct de vedere legal, Roşia Montană Gold Corporation, firmă creată special pentru acest proiect, este, de fapt controlată (80.46%) de către o companie care este situată în Jersey, şi anume compania Gabriel Resources Ltd. Guvernul român deţine 19.31%, prin intermediul Minvest SA, iar o firmă privată românească, Foricon SA, deţine 0,23%. Motivele pentru participarea aceastei firme private la capitalul acestui proiect nu sunt clare.
Gabriel Resources: o companie canadiană?
Într-adevăr, compania are sediul în Canada şi acţiunile ei sunt listate la Bursa din Toronto, dar acest fapt nu face din ea o societate canadiană. În toate documentele, pro şi contra proiectului Roşia Montană, Gabriel Resources este prezentată ca o “societate canadiană”, sau ca o “companie multinaţională canadiană”. Dar este bine de ştiut că, mai important decât sediul companiei este, cine controlează această companie? Cine va beneficia cel mai mult de pe urma proiectului Roşia Montană? Pe scurt, cine sunt acţionarii acestei “societăţi”?
În Canada, orice acţionar care achiziţionează 10% sau mai mult din acţiunile unei societăţi listate la bursă trebuie să depună o declaraţie în acest sens la Comisiile de Valori Mobiliare Canadiene. Astfel, este posibil să se identifice acţionarii care deţin un număr important de acţiuni în orice companie. Societăţile pe acţiuni, înscrise la bursă trebuie să raporteze această informaţie anual, într-un document intitulat Management Proxy Circular.
Iată cine sunt cei mai importanţi acţionari ai firmei Gabriel Resources, conform cu raportul făcut de companie, la data de 14 mai 2010:
1. Paulson & Co Inc (New York, NY) 18.00% ;
2. Electrum Strategic Holdings (New York, NY) 18.00% ;
3. Newmont Canada Limited 14.72% (o filială deţinută în totalitate de societatea minieră Newmont, SUA) ;
4. În plus, compania a anunţat printr-un comunicat de presă pe 18 decembrie 2009 că a finalizat un plasament privat de 67.5 milioane dolari, prin vânzarea a 30 de milioane de acţiuni (aproape 9% dintre acţiunile aflate în circulaţie) lui BSG Capital Markets o entitate aparţinând grupului Barry Steinmetz. Grupul Barry Steinmetz operează în domeniul diamantelor şi mineritului, şi are sediul la Geneva.
Deci, haideţi să adunăm: 18%+18%+14,72%+9%=59,72%;
Aşadar aproape 60% din acţiunile acestei companii zise “canadiene”, sunt deţinute de companii străine şi de fonduri speculative. Asta înseamnă că aceste fonduri şi acţionari, controlează compania. Şi cum BSG Capital Markets deţine, de asemenea, dreptul de a cumpăra ieftin alte 9 milioane de acţiuni (drept pe care şi-l va exercita în curând) ajungem la concluzia că aproape 70% din Gabriel Resources este deţinut de către acţionari non-canadieni.
Dintre aceştia, fondul de speculaţie Paulson&C, a dobândit o tristă celebritate datorită procesului intentat de către Securities and Exchange Commission (SEC) împotriva băncii de investiţii americane Goldman Sachs. Există, de asemenea, supoziţii potrivit cărora fondul ar fi fost unul dintre participanţii timpurii la acţiunea de speculaţie masivă împotriva datoriei statului grec. Întemeietorul fondului, John Paulson, a fost plătit cu mai mult de 8 miliarde dolari în ultimii trei ani pentru abilităţile sale de speculator.
Electrum Strategic Holdings este descrisă în rapoartele firmei, că ar “deţine un portofoliu extins de proprietăţi pentru dezvoltare şi explorări în Europa de Est”. Practic, această organizaţie este şi ea tot un fond de speculaţie, dar în domeniul aurului.
Un indiciu al realei naţionalităţi a firmei Gabriel Resources este şi naţionalitatea membrilor consiliului său de administraţie. Consiliul este format din opt membri, dintre care doar doi sunt canadieni. Din ceilalţi şase, majoritatea sunt americani. Însuşi directorul general (CEO) al companiei îşi dă adresa personală la Laguna Beach, California.
În consecinţă, mass-media din România, susţinătorii şi opozanţiii proiectului Roşia Montană ar trebui să ia cunoştinţă de aceste fapte şi să înceteze a mai acorda o identitate canadiană actualului promotor al proiectului Roşia Montană. Gabriel Resources este cel mai bine descris ca o companie deţinută de către speculatorii americani şi alte interese străine, doar deghizată – pentru o mai mare credibilitate, probabil – sub o identitate canadiană.
De ce tocmai Gabriel Resources?
Orice proiect de investiţii care creează locuri de muncă directe şi indirecte, generează beneficii pentru o ţară. Pe de altă parte, respectiva ţară trebuie să evalueze cu atenţie tipul de investiţii pe care doreşte să le atragă şi să le sprijine.
Exploatarea resurselor naturale a fost dintotdeauna o sabie cu două tăişuri pentru majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. Resursele lor naturale acţionează ca un magnet pentru promotorii şi antreprenorii străini, în căutare de materii prime ieftine. Promisiunea unei creşteri rapide a numărului de locuri de muncă şi a intensificării activităţii economice este irezistibilă din punct de vedere politic. În ţări cu puţin potenţial industrial şi unde forţa de muncă este slab pregătită, probabil că nu exista altă cale de ieşire din sărăcie.
Este şi România o astfel de ţară? Din păcate, termenii şi condiţiile negociate de către firmele străine, pentru accesul la resursele naturale ale acestor ţări nu sunt, de regulă, cele optime şi, în plus, formularea lor este ambiguă. Ele sfârşesc prin a aduce puţine beneficii reale şi durabile ţărilor respective, dar îmbogăţesc în schimb din plin companiile străine.
Costul pretins scăzut de extragere a materiilor prime în ţările în curs de dezvoltare reflectă faptul că în realitate costul lor adevărat este, subestimat. Daunele colaterale aduse mediului, deteriorarea stării de sănătate a angajaţilor, precum şi dislocarea comunităţilor din proximitatea exploatării, sunt negate, minimizate, contestate prin campanii de relaţii publice, atunci când nu sunt de fapt ridiculizate de către diverşi actori locali susţinători ai proiectului (indivizi, ziariştii reprezentanţi ai guvernului şi ai altor organizaţii etc.)
Ţările dezvoltate, bogate în materii prime, cum sunt Canada şi Australia, au învăţat să-şi impună condiţiile în exercitarea unor asemenea activităţi industriale şi să obţină un maximum de beneficii economice de pe urma lor. Atunci când proiectele au o importanţă strategică deosebită sunt înfiinţate societăţi cu capital de stat spre a asigura exploatarea acestor resurse, toate beneficiile revin astfel ţării.
Pe de altă parte, proiecte controversate pentru efectele lor asupra mediului natural şi social sunt blocate în mod regulat, neluându-se în considerare eventualele beneficii economice.
Cum putem evalua proiectul Roşia Montană pornind de la aceste exigenţe?
Acest proiect va transforma o mare zonă geografică într-un veritabil peisaj lunar, la o distanţă mică, de aproximativ 135 de kilometri, de Cluj-Napoca, al treilea oraş ca mărime din România. Procesul de exploatare va face uz de o cantitate masivă de cianură, care trebuie să fie transportată la Roşia Montană de-a lungul a sute de kilometri prin regiuni dens populate. În plus, în ciuda unor argumente contrare, aduse de promotorii proiectului, o moştenire veche a unei civilizaţii timpurii, un adevărat certificat de naştere dacic al poporului român este în primejdie de a dispărea.
În multe ţări, aceste fapte singure ar fi suficiente pentru respingerea proiectului!
Dar dacă în ciuda acestor aspecte nefavorabile, s-ar hotărî, totuşi exploatarea rezervelor aurifere de la Roşia Montană, oare cum ar trebui să se procedeze?
Având în vedere natura delicată a proiectului şi a potenţialului lui foarte mare de venituri pentru România, guvernul ar putea să evalueze posibilitatea de a exploata Roşia Montană prin intermediul unei societăţi cu capital de stat.
Dar, e foarte posibil ca, guvernul român să fie strâmtorat din punct de vedere financiar şi deci, incapabil să procure fondurile necesare pentru finanţarea investiţiilor cerute de proiect. În aceste condiţii, guvernul ar trebui să recurgă la un număr de operatori privaţi, interesaţi să investească şi să realizeze proiectul de exploatare minieră. Desigur, guvernul ar trebui să facă apel doar la acele societăţi de minerit care se bucură de credibilitate şi respect, pentru modul lor de operare. Ele vor fi invitate să facă oferte ce vor fi evaluate pe baza performanţei şi a reputaţiei lor antreprenoriale în alte exploatări miniere de aur, din alte ţări. Compania care ar depune oferta cea mai atractivă din perspectiva intereselor naţionale ar putea obţine licenţa de exploatare. În aceste condiţii, beneficile economice pentru ţară ar fi maximizate.
Oare aceasta să fi fost procedura prin care firma Gabriel Resources a fost aleasă şi a obţinut licenţa de exploatare a rezervelor de aur de la Roşia Montană?
Rămâne de explicat, de ce Gabriel Resources şi nu alte firme?
O analiză realizată de Prof. Yvan Allaire, Ph.D. (MIT) Membru al “Royal Society of Canada”pentru Ziarul Impact, Canada