MINISTERUL EDUCATIEI RETRAGE PROIECTUL STRATEGIEI DE REEDUCARE A PARINTILOR SI IL RETRIMITE LA INITIATORI/ Pozitie dura impotriva proiectului din partea ACADEMIEI ROMÂNE: “O încercare asemănătoare celor din statele cu regimuri TOTALITARE, de obţinere a OMULUI NOU, fără familie, fără identitate”/ Reactia aroganta a retelei de ONG-uri: COMPLETA LIPSA DE ASUMARE A CRITICILOR, REITERAREA DENIGRARII PĂRINȚILOR

6-07-2018 6 minute Sublinieri

Doamna Viorica Preda, inspector general pentru învățământul preșcolar în Ministerul Educației este omul care a condus comitetul de coordonare al strategiei de la nivelul instituției, acelasi inspector care în 2016 a încercat sa restrictioneze serbările de Crăciun în gradiniţe potrivit unui document care a circulat pe rețelele de socializare.

În videoconferința din data de 15.09.2016, doamna Viorica Preda, inspector general a făcut următoarele precizări privind activitatea grădinițelor:

“Nu se vor mai organiza serbări cu copiii decât, eventual, la sfârșitul anului școlar; se vor găsi alte modalități de întâlnire cu părinții (excursii, plimbări, activități demonstrative, proiecte, etc. la care aceștia pot participa). (…)”

Ulterior Ministerul Educatiei a anuntat ca nu a incercat sa interzica sau sa restrictioneze desfasurarea serbarilor scolare in gradinite, si ca ele pot fi organizate in continuare de catre educatori.

„Strategia națională de educație parentală 2018-2025”, este un proiect al Ministerului Educației Naționale care a intrat în atenția publică după ce a fost contestat de mai mulți lideri ai societății civile pentru că ar urmări „reeducarea părinților” în spiritul noilor ideologii corect politice.

Ministerul Educaţiei Naţionale precizează, într-un răspuns pentru STIRIPESURSE.RO, că a retras proiectul strategiei naţionale de educaţie parentală, în urma opiniilor primite. Instituţia a trimis documentul înapoi la iniţiatori, cu precizarea că nu îşi poate asuma forma pusă în dezbatere publică.

Precizările MEN:

“- Proiectul de strategie la care vă referiți a fost elaborat în cadrul programului „Promovarea strategiei naționale pentru educația parentală”, implementat de Fundația Copiii Noștri (FCN), în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC) și Organizația Formation des Parents din Elveția și a fost co-finanțat printr-un grant din partea Elveției.

– Draftul Strategiei Naționale pentru Educație Parentală a fost definitivat de către UNICEF și Fundația Copiii Noștri, ca urmare a contractului de consultanță încheiat între UNICEF și Fundația HoltIS.

– În acest moment, proiectul „Strategiei Naționale pentru Educație Parentală” a fost retras de pe site-ul Ministerului Educației Naționale și din consultare publică și a fost retransmis inițiatorilor. Dat fiind feedback-ul colectat din partea persoanelor interesate, precum și necesitatea de a îmbunătăți proiectul de strategie, MEN nu își poate asuma în actuala formă acest document.”

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat, luna trecută, în dezbatere publică, proiectul “Strategia naţională de educaţie parentală 2018-2025”. Propunerea prevede înfiinţarea unei reţele de educatori parentali, care, timp de două ore pe săptămână, să-i înveţe pe elevi să nu aibă “mentalităţi conservatoare” şi atitudine care “idealizează familia tradiţională”. Sute de ONG-uri, dar şi Academia Română au avut poziţii critice faţă de documentul propus şi au cerut retragerea lui.

  • Hotnews: 

Reacție virulentă a Academiei României la Strategia de Parenting a Ministerului Educației: Proiectul – o încercare asemănătoare regimurilor totalitare de obţinere a „omului nou“, fără familie, naţionalitate, ţară, identitate

Academia Română publică o poziție de o virulență fără precedent, față de proiectul de Strategie națională de educație parentală. “Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale, de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic”, susține Academia. Cel mai înalt for de știință din România vorbește în termeni naționaliști despre strategie, acuzând faptul că a fost precedată de cercetări făcute de “instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine”. 

Poziția integrală a Academiei Române față de proiectul de Strategie națională de educație parentală lansat în dezbatere de Ministerul Educației

Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale, de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic.

Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu „omul nou“, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate. 

În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională.

Faptul că Strategia amintită a fost precedată de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de „strategie naţională“ a României.

Acceptarea ei ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susținut de instituţii străine, finanţate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare și bună administrare a școlilor. În plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educați într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale.

Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt, fireşte, libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis „moderniste“ nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic.

În concluzie Academia Română consideră că proiectul de Strategie de educaţie parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniți să-și conserve specificul național în cadru european.

Biroul Prezidiului
Academiei Române

Descarcă de aici comunicatul integral al Academiei Române

Cine face parte din Biroul prezidiului Academiei Române

Biroul Prezidiului Academiei Române este format din președintele Academiei Române, vicepreședinții și secretarul general, acesta fiind forul care asigură conducerea operativă a Academiei. Funcţia de secretar general este vacantă.

Componența Biroului Prezidiului:

  • Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române
  • Bogdan Simionescu – vicepreşedinte
  • Victor Spinei – vicepreşedinte
  • Răzvan Theodorescu – vicepreşedinte
  • Victor Voicu – vicepreşedinte

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil o invită pe Viorica Dăncilă la cursuri de educație parentală și îi cere să repună strategia de parenting în dezbatere

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil îi cere premierului să sprijine reluarea consultării publice a Strategiei Naționale pentru Educație Parentală. Într-o scrisoare deschisă semnată de peste 100 de organizații, Federația o invită pe Viorica Dăncilă să participe la cursurile de educație parentală. “Veți vedea că scopul nostru este acela de a întări familia”, spun semnatarii, care continuă cu următoarea mărturie a unui copil: ”Părinții mei sunt mult mai calmi după ce merg la aceste cursuri, nu mai țipă la mine, au timp și pentru mine și nu mă mai bat”. Semnatarii scrisorii își afirmă disponibilitatea de a îmbunătăți proiectul de Strategie.  

Federația precizează că Ministerul Educației a retras de pe edu.ro proiectul Strategiei de parenting, “din motive pe care nu le cunoaștem”.Semnatarii explică faptul că elaborarea strategiei a făcut parte din proiectul „Promovarea Strategiei Naționale pentru Educația Parentală” al Fundației Copiii Noștri (FCN), în parteneriat cu Federaţia Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil și organizația elvețiană „Formation des Parents – CH”, “proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă”.

În scrisoarea deschisă adresată premierului, se arată că proiectul de strategie a fost realizat “de către un grup de experți cu sprijinul și în parteneriat cu Reprezentanța UNICEF România. Documentul este rezultatul unei demers interinstituțional, la care au luat parte toate ministerele cu responsabilități în domeniul educației parentale:

  • Ministerul Educației Naționale;
  • Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA);
  • Ministerul Sănătății;
  • Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului;
  • Inspectorate Școlare județene;
  • Primării”.

Scrisoarea deschisă este semnată de 57 de asociații, fundații și organizații membre ale Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil și de 70 de alte organizații, printre care Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Comisia Națională de Tineret a Confederației Naționale Sindicale “Cartel Alfa” și Consiliul Tineretului din România.

Organizațiile semnatare ale apelului spun că “nevoia de a iniția o Strategie Națională în domeniul educației parentale a reieșit, în mod evident, în urma unor demersuri consecvente ale Ministerului Educației Naționale și a altor parteneri sociali (inclusiv o cercetare la nivel național), cu o experiență relevantă în domeniu”.

Strategia va contribui la sprijinirea părinților, astfel încât violența împotriva copiilor să fie stopată, în care părinții să-și susțină copiii pentru a merge la școală. Dorim ca toți copiii să aibă acces la protecție, la o familie care să fie capabilă să-i hrănească, să-i educe și să-i sprijine în toate acțiune lor”, se mai arată în scrisoare.

Semnatarii scrisorii îi cer premierului să solicite Ministerului Educației să repună în dezbatere „Strategia Națională pentru Educație Parentală 2018 – 2025”, “exprimându-vă în acest fel susținerea personală pentru reducerea violenței împotriva copilului, considerată în urma unui studiu, a treia cea mai importantă problemă socială după starea învățământului și sărăcia.” 

“Suntem convinși că, prin asumarea principiilor diversității, cum ar fi echilibrul între sexe, incluziunea persoanelor cu dizabilități, respectarea diferențelor culturale și reflectarea în organizațiile și instituțiile în care lucrăm a diversității societății, vom crea o lume mai bună pentru copiii noștri, în care șansele sunt egale, iar dreptul la libera exprimare este respectat. Ne dorim să ne creștem copiii, astfel încât să înlăturăm stereotipurile de gen, care influențează traseele de viață diferite ale fetelor și băieților, în acord cu legislația națională anti-discriminare și cu standardele Națiunilor Unite, ale Comisiei Europene și Consiliului Europei în acest domeniu”, notează organizațiile.

Acestea spun că “astăzi, în România, trebuie să ne gândim la nevoile tuturor copiilor, nu doar la acei copii care trăiesc în familia tradițională, ci și la nevoile copiilor care cresc în familii monoparentale, cu părinți divorțați, familii adoptive, familii substitutive (asistenți maternali), la părinți plecați la muncă în străinătate etc”.

Descarcă de aici scrisoarea deschisă integrală transmisă premierului Dăncilă

Nota noastra

Reteaua de ONG-uri nu doar ca nu da inapoi, spre deosebire de MEN, ci se manifesta arogant.

Confruntate cu criticile consistente aduse de Platforma Impreuna, Federatiile Sindicale din invatamant si Academia Romana, dar si principalele culte din Romania, ONG-urile au aroganta sa afirme ca nu cunosc motivele pentru care Strategia a fost retrasa de MEN din dezbaterea publica.

Acest lucru semnifica faptul ca pentru activistii acestor ONG-uri majoritatea societatii romanesti nu exista si cuvantul ei nu are nicio greutate. Mai mult decat atat, sa pretinzi ca te intereseaza ca documentul sa ramana in dezbaterea publica, dar sa nu raspunzi sau sa te faci ca nu exista acest val de critici de la institutii reprezentative si asociatii civice este culmea sfidarii! Numai daca ne gandim la faptul ca autorii scrisorii deschise evoca faptul ca au beneficiat de sprijinul unor culte arata un soi de autism ciudat: atat ortodocsii, cat si catolicii, au aratat clar ca una au discutat la intalnirile tematice, altceva au citit in Strategie. 

Al doilea act de comunicare sfidator consta in revendicarea utilitatii Strategiei. Ea e necesara ca parintii sa nu-si mai bata copiii. Deci, pentru autorii Strategiei, familia romaneasca este una in care copiii sunt batuti. Acest lucru transforma toti parintii din Romania in parinti rai, care au nevoie de reeducare. Nu e foarte subtil PR-ul ONG-urilor.

Al treilea act de comunicare sfidator consta in reluarea exact a acelor idei care au provocat reactia Impreuna, cultelor si Academiei. Diversitatea si stereotipurile de gen in acord cu legislatia nationala si internationala, adica inclusiv cu Conventia de la Istanbul.

Astfel de atitudine ar trebui sa spuna totul despre initiatorii Strategiei de Educatie Parentala. Maniera in care au raspuns ONG-urile arata ca etapa supunerii Strategiei dezbaterii publice e doar ceva ce trebuie bifat pentru birocratie, dupa care Strategia sa intre in vigoare, banii sa curga, formatorii sa reeduce.  

NU STRATEGIEI DE REEDUCARE PARENTALA GENDER!/ Reactii puternice fata de Strategia Naţională de Educaţie Parentală/ Mihai Gheorghiu, Platforma Impreuna: STOP MANIPULARII IDEOLOGICE/ Ioan Aurel Pop, seful Academiei Române: „A ÎNCREDINȚA COPILUL unor CUPLURI de HOMOSEXUALI este DE NECONCEPUT”/ Cine este reteaua de ONG-uri din spatele Strategiei?/ IDEOLOGIA DE GEN SI TACTICA LENINISTA DE CUCERIRE A SOCIETATII

Av. Ana-Corina Sacrieru explica legatura dintre CONVENTIA DE LA ISTANBUL si STRATEGIA DE REEDUCARE A PARINTILOR a MEN (Audio)/ Catalin Sturza si Vasile Banescu despre bataia de joc a CNCD. Purtatorul de cuvant al Patriarhiei denunta PRESIUNEA IDEOLOGICA ANTICRESTINA si indeamna: ”SĂ NU NE FIE FRICĂ, pentru că știm asta de la Mântuitorul. El este alături de noi. ”SĂ NU VĂ TEMEȚI”, cum spune El”

STRATEGIA NATIONALA DE EDUCATIE PARENTALA – marea “REVOLUȚIE CULTURALĂ” la care MEN vrea supuna familia românească/ Ministerul Educatiei a retras, temporar, proiectul de pe site/ COMPLETA OPACITATE CU PRIVIRE LA ORIGINILE STRATEGIEI/ Planuri stahanovist-faraonice care implica 7000 de „experti” si zeci de milioane de euro buget

REEDUCARE PENTRU “O NOUA CULTURA FAMILIALA”, “DIVERSITATE” si “modele familiale” care sa nu fie unice! Ministerul Educatiei vrea sa instituie CURSURI DE EDUCATIE PARENTALA OBLIGATORIE. Printre altele, documentul critica parintii atasati VALORILOR TRADITIONALE si mentioneaza REPREZENTANTII BISERICII printre cei responsabili de scaderea vaccinarilor


Categorii

Educatie, Ideologia genului, Opinii, analize, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “MINISTERUL EDUCATIEI RETRAGE PROIECTUL STRATEGIEI DE REEDUCARE A PARINTILOR SI IL RETRIMITE LA INITIATORI/ Pozitie dura impotriva proiectului din partea ACADEMIEI ROMÂNE: “O încercare asemănătoare celor din statele cu regimuri TOTALITARE, de obţinere a OMULUI NOU, fără familie, fără identitate”/ Reactia aroganta a retelei de ONG-uri: COMPLETA LIPSA DE ASUMARE A CRITICILOR, REITERAREA DENIGRARII PĂRINȚILOR

  1. Este inadmisibil ca cei aflati la conducerea MEN, in frunte cu ministrul, sa stea ascunsi, sa nu dea nici o declaratie intr-o situatie atat de grava, si sa fie aratatati cu degetul “initiatorii” si “tovarasa” Viorica Preda, inspector general pentru învățământul preșcolar în Ministerul Educației care a condus comitetul de coordonare al strategiei de la nivelul instituției, acelasi inspector care în 2016 a încercat sa restrictioneze serbările de Crăciun în gradiniţe.
    Pai de la cine a primit “tovarasa” imputernicirea sa se ocupe de “strategia națională pentru educația parentală” si ce anume a recomandat-o pentru aceasta?

  2. De cand au oengeurile putere de a initia legi?? Parca trebuie 100 mii de semnaturi pentru asa ceva…
    Astia de unde au avut cvorumul ???

  3. @nono

    Asta e puterea ong-urilor. Sa propulseze o “strategie” care nu e lege, dar in funcție de care si ale carei obiective sunt transpuse in lege de către stat. Deci nu e nevoie sa legifereze ele direct.

  4. Pingback: Unul din obiectivele Strategiei Nationale de Educatie Parentala: crearea BARNEVERNET-ului ROMÂNESC
  5. @Nono
    Cvorumul a fost de la “alesii” din parlament.

    Sarmana inspectoare Viorica Preda s-a imprumutat cu 263.000 lei de la banci in perioada 2015-2016:
    https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2017/transparenta/declaratii%20avere/iuniebis/Preda%20Viorica.pdf

    A fost insa prevazatoare si a aranjat inca de acum 12 ani niste matrapazlacuri cu o editura fantoma de unde sa-si ia banii.
    18 iul 2006
    Despre faptul ca o editura de apartament editeaza programa oficiala a MEC-ului, dna inspector ne-a spus: “Nu s-a organizat nici o licitatie pentru aceasta, pentru ca dna Ionescu (directoarea “V&I Integral”) ne-a propus s-o editeze in regie proprie”. Faptul ca editura nu are nici retea proprie de difuzare, nici colaborare cu alti difuzori n-o deranjeaza pe dna inspector.
    Doamna recomanda cadrelor didactice sa cumpere cartile, programa scolara si auxiliarele editurii. Numarul de telefon al editurii, de neaflat de la MEC, inexistent la Romtelecom, neexistent in reteaua Uniunii Editorilor din Romania si nici la Federatia Editorilor si Difuzorilor de Carte din Romania.
    Numai dna Preda stia numarul de telefon al dnei directoare Ionescu. Atat de draga si apropiata ii este dnei inspector editura, ca a si gresit bibliografia, intrucat cartea “Metoda proiectelor la varstele timpurii” nu este editata de “V&I Integral”, dupa cum spune directoarea, ci de alta editura. Mai mult, aceeasi directoare Ionescu ne-a spus ca trei din cele 8 carti “nu s-au mai reeditat din 2000” si doar una “va aparea intr-o noua editie, la toamna”.
    Poate ministrul Hardau o va intreba pe dna inspectoare cum apreciaza faptul ca trece in bibliografia de examen documente oficiale ale MEC-ului si carti metodice (editate de o editura de apartament si difuzate in 2000) in tiraje de buzunar, cand la acest examen are dreptul sa participe orice cadru didactic. Ce sanse are un educator sa ajunga la programa, daca nu trece mai intai pe la dna inspector Viorica Preda?
    http://www.gandul.info/stiri/inspectoarea-mec-viorica-preda-pune-educatoarele-din-romania-pe-jar-261581

  6. Dupa cum se vede, niste functionari publici din ministere sunt de fapt cei care fac si desfac totul. Pana si procurorii care nu pot fi demisi de nimeni si nu raspund in fata nimanui pentru nimic din ceea ce fac sunt tot functionari publici. Ultima reduta pe care o mai are clasa politica este legiferarea. De aici si atacul atat de puternic la adresa parlamentului, atac pe care il sustin si pe acest site cativa comentatori, nu intamplator trimisi sa o faca.
    Va spun acestea pentru ca eu inca mai tin sa ma rog odata cu Biserica pentru conducatorii tarii si mai marii oraselor si ai satelor, si nu pentru vatafii celor care vor sa ne controleze viata.

  7. Pingback: Iohannis a promulgat LEGEA EGALITATII DE SANSE. Activistul progresist va deveni "expertul" sau "tehnicianul" de gen!/ Reactii puternice fata de initiativa "Girl UP!": O INTRUZIUNE A IDEOLOGIILOR DE GEN/ Catalin Sturza in dial
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare