Pentru UN NOU INCEPUT BUN IN VREMURI FOARTE RELE pentru Biserica si pentru tara. GANDURI LA RASCRUCE DE ANI SI DE ISTORIE despre cele ce au fost si cele ce vor veni asupra noastra…
Anul 2014 se incheiase cu ceea ce numeam, pe atunci, lovitura institutionala cea mai provocatoare pentru Biserica: decizia CCR privind ora de religie care, din ora obligatorie “din oficiu” a devenit obligatorie “facultativ”, adica pe baza de inscriere. Biserica s-a mobilizat, insa, si, in prima parte a anului urmator (2015) a avut loc o inscriere masiva a elevilor la ora de religie, ceea ce a permis reprezentantilor BOR sa reclame un adevarat “referendum” in favoarea educatiei religioase.
Victoria morala a BOR nu a trecut, insa, nepedepsita. Astfel, la finalul anului trecut am mai cunoscut o premiera, de aceasta data la nivel de stare de spirit si opinie mediatica: socul bine speculat al incendiului de la Colectiv a fost manipulat impotriva Bisericii, in pofida oricarei logici si ratiuni elementare. Patriarhul si, prin extensie, “Biserica” in sens de institutie, a devenit, in premiera, debuseul frustarilor vehemente ale unei categorii sociale restranse, dar privilegiate si supra-reprezentate mediatic, debuseu pentru ura si revolta.
Ca o paranteza, este semnificativ modul in care una din oficinele serviciilor, Adevarul.ro, isi incepe anul nou titrand:
Cu alte cuvinte, “tineriifrumosiliberi” de pe facebook, care ies manati de la spate in strada doar pentru nevoile momentului ale adevaratilor masters of puppets, sunt poporul, si inca poporul patriarhului, adica, in limbaj liturgic, cel “binecredincios”. Nu prostii care vin liturghie de liturghie in biserici sunt poporul, ci doar cei cu ștanța de Colectiv pe ei. Sensul si mesajul manipularii, din care face parte si educarea opiniei prin sondajele care dau o tot mai accentuata scadere a increderii, este urmatorul: Biserica a pierdut sau pierde accelerat contactul cu poporul, devenind chiar tot mai hulita de acesta.
In acest context, la finalul lui 2015, cateva asociatii crestine si pro-viata au demarat un proiect ale carui proportii si consecinte nu sunt, credem, constientizate deplin. Initiativa “Coalitiei pentru Familie” de a revizui Constitutia pentru definirea clara a casatoriei in sens traditional, de fapt, normal, presupune strangerea a 500 000 de semnaturi, cooperarea cat de cat benevola a Parlamentului si castigarea unui referendum. Este un efort urias si, in ciuda religiozitatii sociale destul de ridicate in Romania, precum si a predominarii unor conceptii inca traditionale in sens larg in chestiuni ce tin de familie, va fi o sarcina extrem de delicata si de grea, cu impotriviri, capcane si diversiuni pe masura. Anul 2016 se anunta a fi, deja, unul cu foarte multe incercari, fie si daca luam in considerare doar acest aspect.
De aceasta data, nu pentru o analiza sociala am scris, insa, aceasta introducere, ci pentru a ne referi la chestiunea atitudinii duhovnicesti pe care ar trebui sa o avem intr-o astfel de situatie, la inceputul unui astfel de drum. Din punct de vedere duhovnicesc, e necesara atat o identificare a adevaratei cauze a acestor provocari care vin neincetat asupra noastra, cat si gasirea unei atitudini corecte la inceputul unui astfel de… razboi intru cuvant.
Faptul ca de nenumarate ori am aratat ca razboiul secularist impotriva Bisericii, impotriva orei de religie, impotriva familiei, este dus din ratiuni geopolitice, de centre imperiale, prin intermediul unei pleiade de ONG-uri, dar, mai nou, si prin intermediul structurilor si institutiilor de forta, nu trebuie sa ne faca sa uitam ca, in acelasi timp si in ordinea nevazuta a lucrurilor, pricina relelor care se abat asupra noastra, puterea si reusita planurilor acestor structuri sunt cauzate de propria noastra vinovatie in fata lui Dumnezeu. Da, Ambasada SUA, “Fundatiile Soros”, ACCEPT-ul, ASUR-ul, alde Cernea, Guran, Mandruta, CTP si toti globalistii sunt cei care promoveaza acest tip de razboi cultural. Insa primii vinovati pentru criza in care ne aflam suntem noi, poporul crestin “binecredincios” cu pastorii sai in frunte cu tot.
Am dat drepturi diavolului si acum, prin slugile sale, ne chinuie, ne hartuieste si ne ameteste intr-o hora satanica inainte sa ne pravaleasca in mormant. Un mormant sapat, insa, de propriile noastre fapte, de la vladica la opinca.
Contempland sfarsitul Imperiului Roman din Apus, scriitorul bisericesc Salvianus arata ca nu rautatea barbarilor sau nepasarea lui Dumnezeu erau responsabile pentru asemenea nenorociri, ci modul de viata stricat si neindreptat al romanilor crestini. Salvianus acuza indeosebi doua rele: nedreptatea sistematica fata de saraci si robi si desfranarea publica, adictia fata de circ si spectacole obscene, de care romanii nu se lasau nici macar in pragul “apocalipsei”.
In cuvintele sale, care se potrivesc atat de bine situatiei din zilele noastre,
“Afirm ca nimic nu poate fi mai criminal decat ca cei bogati sa zdrobeasca prin reformele aduse pe cei saraci, si nimic nu constituie o mai mare nefericire pentru cei saraci, decat ca ei sa fie striviti chiar prin acele legi care sunt date in folosul tuturor”.
Ne minunam de planurile diabolice ale celor care vor sa ne exploateze pana la ultima picatura de sange, pana la ultimul banut si ultima frimitura de pe masa saracului. Da, insa, inainte de a o face strainii si slugile lor, am facut-o noi insine. Douazeci de ani de jaf, de rapt din avutul public, de rapacitate desantata, nepasatoare. Douazeci de ani de nedreptate care au dus la un exod fara precedent, ca pe timp de razboi, a patru milioane de oameni din tara noastra. Hrana sunt saracii pentru cei bogati (Eccl. 13, 22).
Ne minunam de planurile satanice de demolare a familiei romanesti. Da, dar cum arata biata familie romaneasca de vreo douazeci de ani incoace? Cum s-a transformat, prea adeseori, familia intr-un “mic infern” care, in loc sa dea societatii cetateni ordonati, arunca in lume oameni mutilati sufleteste? Ce fel de rata a divorturilor si a avorturilor avem? Cum, prea adeseori, am lasat rautatea sa inlocuiasca bunatatea pana si in relatiile de rudenie, nemaivorbind de cele de vecinatate? Sa mai deschidem capitolul moravuri este deja inutil si prea rusinos.
Sa dam cuvantul din nou lui Salvianus:
“De indata ce ingaduim lucruri care duc la chinuri, suntem insine autorii chinurilor noastre. […] Si de aceea acel cuvant profetic ne spune: “Iata voi toti ati aprins focul si ati dat puteri flacarilor; mergeti in para focului vostru si a flacarilor pe care le-ati aprins” (Isaia 50, 11). Tot neamul omenesc se prabuseste in pedeapsa cea vesnica, potrivit acestei randuieli pe care a aratat-o Scriptura: mai intai aprinde focul, apoi da putere flacarilor si dupa aceea intra in flacarile pe care le-a pregatit”.
Da, desigur, ortodocsi fiind, incurcam multa lume si stam ca un ghimpe in ochii multor puternici ai lumii. Insa nu de frumosi ce suntem, sau nici macar pentru ce suntem suferim aceste rele, plagi si pedepse, acest regim proto-carceral, ci pentru ce am facut si facem, in ciuda numelui de crestini ai dreptei credinte pe care il purtam. Gandul nostru este ca acesta e un adevar pe care nu trebuie sa-l uitam si nici sa-l adoptam spre o smiorcaiala pasivista si fatalista, ci barbateste, pentru a putea infrunta corect incercarile care vor veni asupra noastra. Nu de minunati ce suntem ni se duce razboi, ci pentru ca noi am dat drepturi si ne-am intetit singuri focul prin viata noastra straina de numele nostru, intr-adevar nume cinstit si slavit, cel de crestin!
“Pacatuim mai rau cei ce slujim numelui sfant, fiindca unde rangul este mai inalt vina este si ea mai mare”. (Salvianus)
Astfel am ajuns astazi sa traim intr-un regim al ipocriziei fariseice de cea mai joasa speta, un regim al minciunii agresive, in care “aerul” este contaminat cu un fel de inveninare in care vorbele-ti sunt rastalmacite, bruiate, supuse unui baraj informational demonic, o lume in care, intr-adevar, adevarul este ucis cu pietre,
“…fiindca nu-l pot suporta urechile oamenilor necinstiti, care nu numai ca fug de el, dar chiar il urasc si il hulesc, iar cand il aud nu numai ca nu-l respecta si nu se tem de el, ci il dispretuiesc in mod criminal cu si mai mare inversunare si trufie. De aceea, chiar si cei ce pot vorbi tac, ferindu-se sa-si faca singuri rau […]. In felul acesta cei saraci sunt jefuiti, vaduvele plang, orfanii sunt oropsiti […]”. (Salvianus)
Astfel am ajuns robi in propria tara, redusi la o conditie de joasa colonie, platind cu pret mare pentru o conditie ”foarte aspra si umilitoare”. Ca altdata romanii lui Salvianus, ce ajunsesera sa plateasca bir degeaba popoarelor barbare.
“Toti prizonierii de indata ce sunt rascumparati devin liberi. Noi intotdeauna ne rascumparam si niciodata nu suntem liberi”. (Salvianus)
Sa fim bine intelesi. Nu vorbim precum cei care vor un popor diferit, altfel, “modernizat”, carora le miroase urat poporul român. Dimpotriva. Acestia sunt veleitari, oameni de nimic, elite false care au inmultit raul pe care-l traim, justificandu-l ideologic si organizandu-l sistematic. Mai mult decat atat, chiar si din punct de vedere duhovnicesc, Salvianus considera ca pacatele saracilor si robilor ii acuza pe acestia mai putin decat ii acuza pe cei bogati, pe cei care faceau parte din elita. Nu ne raportam la viata noastra stricata cu dispret elitist, nu facem tabara separata, ci cu compatimire, realism si asumare, caci cunoastem ca românii sunt un popor greu incercat, saracit si inrobit la propriu si la figurat, care isi duce cu greu viata si mai mare vina o au cei care l-au dat in mainile chinuitorilor sai.
Pur si simplu consideram ca, daca vrem sa plecam la drum de marturisire crestina, e bine sa incepem cu plans, pocainta, cu asumarea propriei vinovatii pentru starea in care ne aflam. Asadar, nu intr-un mod triumfalist, nu pe baza ”mileniilor” de viata crestina, nu pe baza ”imenselor majoritati”, ci pe baza constientizarii starii in care am ajuns si a fagaduintei ca macar acum, in ceasul al 12-lea, ne vom indrepta vietile si vom deveni …crestini. Nici intr-un mod revansard, ca ”sa le aratam noi cine suntem”, ci cu frica si cutremur, pentru ca vom da marturie despre Hristos si Evanghelia Sa. Sa ne asteptam, din partea noastra si a lumii, la tot ce e mai rau, si sa multumim Domnului pentru orice bine ne mai ingaduie inca.
Si nici nu spunem acestea pentru a minimaliza obiectivele. Nu asta inseamna smerenie, caci aceasta are legatura cu duhul, cu atitudinea pe care o adoptam in fata misiunilor ceasurilor grele. Gandul nostru este ca obiectivul definirii familiei prin revizuirea Constitutiei trebuie sa fie doar un prilej pentru o reala renastere a Bisericii, cel putin in ce ne priveste pe noi, ortodocsii. Avem nevoie de o renastere a glasului profetic al Bisericii, de o viziune asupra vietii, de o chemare la indreptarea noastra in toate privintele. Sa dam marturie ca se poate trai si fara goana dupa profit, si fara nedreptate sistematica, si fara nepasare si nesimtire in fata orfanilor si vaduvelor, ca se poate trai in buna vecinatate, in familie si in comunitate, ca dreptatea nu este justitia sadica de tip spectacol, ca mila e mai mare decat eficienta, dragostea decat razbunarea, omul decat procedurile si ca masura a toate este Hristos, fara de Care nimic suntem.
Incheiem acest gand cu o rugaciune de marturisire obsteasca a Sfantului Antioh Pandectul:
Rugaciune si marturisire
Doamne, Dumnezeule Atottiitorule, Cel Mare si Minunat, Cel ce pazesti legamantul Tau si mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine si pazesc poruncile Tale! Adu-Ti aminte de indurarile Tale si de milele Tale, ca din veac sunt, si nu uita de legamantul Tau, ca Tu ai zis: De nu veti pazi poruncile Mele, cerceta-voi cu toiag faradelegile voastre si cu bice strambatatile voastre, dar mila Mea nu o voi risipi de la voi si cele ce ies printre buzele Mele nu le voi defaima (Ps. 88, 30-34). Adevereasca-se cuvintele Tale, Stapane Bune, si ridica pacatele noastre, Cela ce esti Indurat si Indelung-Rabdator, ca a Ta, Doamne Dumnezeul nostru, este dreptatea, iar fetele noastre le-a acoperit rusinea, precum arata ziua aceasta, ca am pacatuit inaintea Ta, Doamne, si nu am ascultat de glasul Tau ca sa umblam intru poruncile Tale, pe care le-ai dat inaintea fetei noastre, ci Te-am nesocotit, Doamne Dumnezeul nostru si s-au lipit de noi rautatile acestea mari, si nici asa nu ne-am intors ca sa pazim poruncile Tale, ci umblam fiecare din cugetul nostru rau sa facem cele rele inaintea ochilor Tai, Doamne.
Si iata ca cele sfinte ale noastre s-au pustiit, si cetatea este arsa cu foc, si norodul este robit, si ne-am facut de ocara si necalcare (Ier 49, 12) celor din jurul nostru, si ne-am facut dedesubt si nu deasupra (Varuh 2, 4), ca am pacatuit Tie, Doamne Dumnezeului nostru, neascultand glasul Tau. Pentru aceasta ne-ai lepadat si ne-ai doborat, si ai zguduit pamantul si l-ai tulburat pe el, dar, ca un Indelung-Rabdator si Multmilostiv, tamaduieste zdrobirile lui, ca s-a clatinat foarte, ca asprime a vazut norodul Tau (Ps. 59, 3) asupra caruia in desert s-a chemat numele Tau, ca s-au implinit asupra noastra graiurile Prorociilor: Intrat-au neamurile in mostenirea Ta si au spurcat Biserica Ta cea Sfanta (Ps 78, 1), unde s-a savarsit taina iconomiei Fiului Tau Unuia-Nascut si au aprins cu foc jertfelnicul Tau, facut-au Ierusalimul ca o coliba, si lesurile robilor Tai erau in mijlocul si imprejurul Ierusalimului, si nu era cine sa-i ingroape. Si virtutea si podoaba noastra cea de mantuire, Crucea Hristosului Tau, ai dat-o celor potrivnici, si ne-am facut de ocara vecinilor nostri si celor de departe ras si batjocura tuturor neamurilor, ca ne-ai intors pe noi mai indarat decat pe vrajmasii nostri si cei ce ne urasc pe noi jefuiau lorusi, ca ne-ai dat ca pe niste oi de mancare si intre neamuri ne-ai risipit pe noi, vandut-ai pe norodul Tau fara pret si nu era multime intru strigarile noastre (Ps 43, 12-14). Ca ne-ai dat pe noi in mainile vrajmasilor fara de lege, si unui imparat nedrept si mai rau decat oricare altul pe pamant, si in toate bataile acestea nu ne-a durut (Ier 5, 3), caci cu osardie se pleaca cugetul nostru spre cele rele din tineretile noastre (Fac 8, 21) si suntem viteji cu prisosinta la rautati.
Cu adevarat, drept esti, Doamne, in toate cate ne-ai facut noua, caci stim ca pacatele noastre au statut impotriva noastra, caci multe sunt faradelegile noastre foarte inaintea Ta, Doamne – ci sa ajunga milostivirea Ta, Doamne, ca Tu esti intru noi si s-a chemat asupra noastra numele Tau cel Sfant. Inceteaza mania iutimii Tale si nu ne rusina pe noi pana intru sfarsit, nici pomeni faradelegile noastre vechi, nici pe cele noi, nici nu judeca a fi nevrednici de indurarile Tale, ci adu-Ti aminte ca ne-ai rascumparat pe noi cu Scumpul Tau Sange. Pacatuit-am: milostiveste-Te Doamne, neleguit-am: iarta-ne, Stapane; jignitu-Te-am: impaca-Te si arata, Doamne, fata Ta asupra robilor Tai celor din prinsoarea vrajmasului si trimite ajutorul cel de la Tine, Puternice, si scoate norodul Tau din toata restristea si izbaveste-l de toata faradelegea si din mana celor ce lucreaza faradelege, si risipeste, Stapane, toata primejdia, pentru milostivirea Ta, si nu da pana in sfarsit mostenirea Ta spre pieire pentru nelegiuirile noastre, ci degraba sa ne intampine pe noi indurarile Tale, Doamne Dumnezeul nostru, ca milele Tale sunt din veac peste zidirea Ta si Tu Te-ai facut scaparea noastra, a tuturor, si mantuirea celor care nadajduiesc in Tine. Fa-Te noua, Doamne, turn de tarie de la fata vrajmasilor nostri, si nu ingadui sa piara in mainile celor care nu Te cunosc pe Tine sufletele ce se marturisesc Tie. Nu ingadui, Doamne, sa fie necinstita mostenirea Ta de un neam fara de rusine, ci pleaca, Doamne, urechea Ta si cauta din cerul Tau cel sfant spre prapadirea noastra si a cetatii Tale Ierusalim asupra careia s-a chemat numele Tau, ca si asupra Bisericii Tale, pe care ai zidit-o pe piatra si ai spus: Portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).
Asculta, Doamne, rugaciunea robilor Tai si ia aminte la cererea noastra si arata fata Ta peste sfintenia Ta (Dan 9, 17), ca nu intru dreptatile noastre indraznind aducem Tie aceasta ruga (pentru ca pururea Te intaratam) ci indraznind intru indurarile Tale, Doamne, cele multe. Asculta Doamne, milostiveste-Te Doamne, cruta norodul Tau, Stapane, si nu da mostenirea Ta spre ocara, ca sa nu-i stapaneasca pe ei neamurile, ca sa nu zica: ”Unde e Dumnezeul lor”? (Ioil 2, 17), nici sa fie hulit numele Tau din pricina faradelegilor noastre intre neamurile care nu Te cunosc pe Tine. A Ta, Doamne Dumnezeul nostru, este dreptatea, iar a noastra este rusinarea fetei pana acum (Varuh 2, 5) caci nici dupa acestea nu ne-am intors, pentru ca tari de cerbice suntem: de va schimba arapul pielea sa (Ier 13, 23), atunci vom schimba si noi preareaua noastra voie. Toate rautatile acestea s-au abatut asupra noastra, si nu ne-am intors ca sa ne pocaim, ci am si adaugat pacate peste pacate, nici nu ne-am rusinat de fata Ta, Doamne, ca sa ne lasam de cugetele inimii noastre rele; si ai privegheat, Doamne, asupra rautatilor noastre (Varuh 2, 7), si ai adus asupra noastra toiagul iutimii Tale, ca Drept esti, Doamne, in toate, ca nu am ascultat de glasul Tau ca sa umblam intru poruncile Tale. Ci acum, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai izbavit din ratacirea idolilor cu semne si minuni si Ti-ai facut nume pana acum, inceteaza, Doamne, ca am ramas putini pe pamant si ne-am facut ca niste necurati noi toti, caci ca o carpa lepadata este dreptatea noastra si am cazut ca frunzele pentru pacatele noastre (Is 64, 6).
Si acum, Doamne, Tatal nostru esti Tu, iar noi suntem tarana, lucrul mainilor Tale toti; nu Te mania pe noi foarte si nu pomeni faradelegile noastre, ci cauta, Doamne, ca norodul Tau suntem toti. Cetatea Ta cea sfanta s-a facut pustie si slava Sionului s-a ars cu foc, si toate cele slavite ale noastre au cazut, si Tu ai ingaduit toate acestea, Doamne, si ne-ai smerit pe noi foarte (Is 64, 10-12), ca nu am umblat intru cale buna, ci indaratul pacatelor am umblat – ci cruta, Doamne, norodul Tau si mostenirea Ta, si scoate-ne pe noi din mainile vrajmasilor nostri pentru numele Tau, ca sa cunoasca tot pamantul ca Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, esti puternic in razboi si ca indurarile Tale raman in neam si in neam peste norodul cel deznadajduit. Ce sa Te rugam precum se cade, Stapane Iubitorule de oameni, noi, pacatosii, nu stim, pamant si cenusa fiind, insa avem Mijlocitor pentru noi catre bunatatea Ta pe Cuvantul Tau cel fara prihana, pe care pentru milostivirile Tale L-ai trimis ca sa cheme inapoi faptura Ta, Cel ce S-a intrupat si S-a rastignit pentru noi. Insusi stergand zapisul cel impotriva noastra (Col 2, 14), rascumparare S-a facut pentru pacatele noastre (1 In 2, 2); si Duhul Tau Cel Sfant Se roaga pentru noi (Rom 8, 26), nu ca un rob, ci cu Dumnezeiasca cuviinta si cu iubire de oameni ingrijindu-se de faptura Ta. Adu-ti aminte, Stapane, de atata bunatate a ta catre noi si de Crucea Unuia-Nascut Fiului Tau si trimite-ne noua indurarile Tale si harul Tau, si darul Sfantului Tau Duh, ca prin venirea Sa cea buna sa ne povatuiasca pe noi a savarsi cele placute Tie si a dobandi viata vesnica.
Asadar, Stapane, noi, nevrednicii, cerem indraznind intru cuvantul rostit de Fiul si Cuvantul cel Vesnic, Parinte, de Domnul nostru Iisus Hristos: Cereti si se va da voua; cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide voua, pentru ca tot cel care cere primeste, si cel ce cauta gaseste, si celui ce bate i se va deschide (Mt 7, 7-8) si: Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din cer va da Duh Sfant celor ce cer de la El? (Lc 11, 13).
Ca Tie se cuvin toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui, Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!
Cuvantul Ortodox
Surse:
Boethius si Salvianus, Scrieri. Articole teologice si managaierile filosofiei. Despre guvernarea lui Dumnezeu, PSB 72, EIBMBOR, 1992
Sfantul Antioh Pandectul, 130 capete care cuprind pe scurt toata invatatura Scripturilor de Dumnezeu insuflate, Ed. Sophia, 2014
- SCRISOAREA – AVERTISMENT A PARINTILOR ATHONITI AI SCHITULUI PRODROMU catre poporul român dreptcredincios “INTR-UN MOMENT DE RASCRUCE, poate cu mult mai grav decat la anul 1990″. PERICOLUL este cel al “instituirii unei NOI ORDINI ANTIHRISTICE în lumea românească, cum a fost cea din perioada de glorie a bolșevismului”. CE SUNTEM CHEMATI A FACE?
- CUVANTUL PASTORAL de Craciun al IPS TEOFAN despre “tabloul situației de astăzi, similară celei din timpul Nașterii lui Hristos”, despre ATACURILE LA ADRESA FAMILIEI sau A VIETII si “LUPTA CELOR FARA DE DUMNEZEU IMPOTRIVA BISERICII”: “Omenește vorbind, semne bune nu prea sunt, ba chiar dimpotrivă, pentru anul 2016″ (si VIDEO)
- Selectii de PASTORALE la NASTEREA DOMNULUI (2015) ale ierarhilor români, din care RAZBATE DUH DE INGRIJORARE si se transmit cu gravitate AVERTISMENTE DUHOVNICESTI FATA DE INCERCARILE CARE SE PREGATESC BISERICII SI ROMÂNIEI: “Mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea – cea dintâi faptă care ne va apăra în anul următor de ÎNTUNERICUL CE SE ABATE PESTE LUME DIN TOATE PĂRŢILE, INCLUSIV PESTE ŢARA NOASTRĂ”, “Doamne, nu lăsa pe nimeni să sfârtece sfântul antimis al ţării!”
***
- FOCUL JERTFEI SI AL IROSIRII – INTRE DECEMBRIE 1989 SI “REVOLUTIA” #COLECTIV: “Incendiul de la „Colectiv”, simbolic vorbind, inaugureaza probabil o noua perioada in istoria poporului român. UN NOU COMUNISM SE PREFIGUREAZA A SE INSTALA IN LUME, O NOUA PRIGOANA A CRESTINILOR”
- PARINTELE NICHIFOR HORIA pentru “Familia ortodoxa” despre interpretarea si infruntarea duhovniceasca a incercarilor Bisericii dupa momentul “#Colectiv”: “SUNT VREMURI VICLENE. Dureros este ca nu suntem uniti, dar si usurinta cu care NE LASAM PROSTITI SI MANIPULATI. Acum este un bun prilej sa intelegem SEMNELE VREMURILOR si sa ne pregatim…”
- Cuvantul ARHIM. MIHAIL la slujba de pomenire de la Caldarusani a PARINTELUI SOFIAN despre PRIGOANA FATISA SI CEA NEVAZUTA IMPOTRIVA CRESTINILOR si despre PUTEREA RUGACIUNII SFINTILOR: “Sa ne rugam mai mult unii pentru altii! Sa pastram credinta dreapta si valorile spirituale ale neamului nostru si mai ales cinstirea ultimilor martiri care au patimit in temnitele comuniste”
- Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENICI. Sa fim UNITI in fata potrivnicului!“ (audio)
- Parintele Mihai-Andrei Aldea: “AM INTRAT INTR-O EPOCA DE PERSECUTIE DESCHISA ANTI-ORTODOXA! Si mi se pare mai mult decat evident ca ESTE DOAR INCEPUTUL!”
- “De ce oare talharii se aduna imprejurul Bisericii si o batjocoresc?” PENTRU CA NU NE MAI DOARE SI NU MAI APARAM BISERICA ATUNCI CAND ESTE TERFELITA, “pentru ca nu ne mai identificam cu ai nostri“ (PREDICA AUDIO)
- MAICA DOMNULUI – ICOANA PURITATII DESAVARSITE versus AGRESIUNILE NECURATIEI, “BINE FINANTATE SI ORGANIZATE”, LA ADRESA COPIILOR si “MACELARIA” AVORTULUI CARE APASA CA UN BLESTEM PUSTIITOR ASUPRA POPORULUI ROMÂN: “Sa nu uitam ca vor veni niste vremuri mai grele decat acestea, poate ca este numai anticamera lui Antihrist…”
- “SE INTORC COMUNISTII, DRAGII MEI! In numele libertatii si democratiei, SE PREGATESC CRIME morale, si chiar fizice!” – Avertismentul profetic al MITROPOLITULUI BARTOLOMEU in predici audio la pilda datornicului nemilostiv
***
- Coalitia pentru Familie a lansat PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUTIEI pentru definirea CASATORIEI drept UNIUNEA DINTRE BARBAT SI FEMEIE. Trebuie stranse 500.000 semnaturi in termen de 6 luni! Care sunt etapele proiectului si in ce stadiu se afla?
- PROPUNEREA IPS IOAN SELEJAN din prima zi de Craciun de sprijinire a REFERENDUMULUI PRO-FAMILIE provoaca… “HALUCINATII” PRESEI ANTIORTODOXE si “tinerilor frumosi si liberi” de pe Facebook. MITROPOLITUL BANATULUI AVERTIZEAZA: “Grecia a fost îngenuncheată în sensul acesta săptămâna trecută” (VIDEO)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Profetica atitudine,dar neputincioasa in a-si aplica pana la capat principiul duhovnicesc pe care s-a autoinstituit.E adevarat ca ar intra intr-o foarte mare dilema,ar trebui sa intre adanc in critica Bisericii,ceea ce nu este inca pregatita sa faca,astfel ca se opreste pe drum,in social,moral,national,deci legea naturala.As zice ca e inutila si autoamagitoare,dar totusi,intr-o faza urmatoare de criza,mult mai grava,va putea eventual parcurge si restul drumului,catre Sfintii Parinti si Cuvantul Evangheliei.Adevarata intrebare este insa nu,daca Cuvantul ortodox va putea s-o faca ci Biserica insasi,prin autentice si jertfelnice autoritati duhovnicesti din interiorul ei.Greu,ori imposibil,dar la Dumnezeu totul este cu putinta.Poate tocmai de asta permite sa se intample toate acestea,dar mai ales cele ce vor veni.
@radhacross:
Adica? Unde anume ne-am oprit pe drum? Ce lege naturala e evocata in textul nostru?
Binevenita initiativa de a ne opri putin si a privi in urma, atat catre Imperiul Bizantin cat si catre relatia si influenta lui asupra vietii romanilor din acea vreme. Dar nu numai din punct de vedere istoric, ci si duhovnicesc, mai ales duhovnicesc si in stransa legatura, pentru ca istoria se repeta iar intelegerea corecta a anumitor momente ne poate ajuta nu numai doar sa intelegem ceea ce se intampla acum in viata noastra, ci sa si trecem mai usor prin incercarile care vor veni peste noi. Fireste, nu vreau sa diminuez cele subliniate de catre admin intr-un excelent articol, faptul ca propriile noastre greseli sunt rezultatul vietii actuale. Toate aceste atacuri asupra Patriarhului, asupra Bisericii ca institutie si asupra repezentantilor ei, asupra familiei si educatiei copiilor nostri, au o singura tinta: dreapta credinta – ortodoxia. Iar apararea ei nu inseamna manifestatii si marsuri de protest, nici razvratire, ci rugaciune, multa rugaciune si, mai ales, evitarea repetarii greselilor trecutului.
De ce oare un moment dureros pentru orice crestin – caderea Constantinopolului – este reflectat in pictura murala exterioara a bisericilor din nordul Moldovei? Care este legatura dintre poporul roman si Bizant astfel incat sa tenteze vestul sa incerce sa ne falsifice istoria, iar estul, mostenitor si el al tezaurului bizantin, sa-si indrepte privirile catre Moldova?
https://www.youtube.com/watch?v=aXuXKxlTCHI
@radhacross,
Menirea acestui site nu este sa critice Biserica. Are cine sa se ocupe de asta, dupa cum se vede si se aude in mai toata media. Fratii au criticat aici atitudinile unor preoti si ierarhi cind acestia s-au abatut de pe cale, dar niciodata Biserica lui Hristos! Cred ca ati ratat mesajul profund al acestei postari: chemare la pocainta, indreptare si rugaciune.
Ar fi bine ca fiecare dintre noi sa citeasca zilnic rugaciunea Sfintului Antioh Pandectul! Parca a fost scrisa pentru neamul nostru si pentru fiecare in parte.
Domnul sa ne miluiasca!
Foarte concis și complet punctul de vedere. Aceasta trebuie să urmărim noi românii, măcar de azi încolo, dacă nu de ieri. Și nu, nu este deloc ușor, fiindcă mai întâi tb să ne luptăm cu noi înșine și doar apoi, dacă vom avea o oarecare victorie, ne vom putea cu adevărat concentra pe dușmanii Ortodoxiei. Și numai astfel Dumnezeu nu ne va lăsa, ci se va milostivi de noi. Dar șansa există, încă nu este în România așa de rău precum în Grecia, așadar bine ar fi, ca să ne urnim deja noi, și mai ales în mod solidar, făcând fiecare ceea ce poate spre vindecarea României. Așa să ne ajute Dumnezeu!
La mulți ani, admini, și la mai multe cuvinte războinice!
Un articol mai de demult, care parea atunci destul de fantezist: http://www.cotidianul.ro/de-la-statul-natiune-la-statele-regiuni-217313/
Ramane de vazut insa daca nu cumva ultimele descoperiri arheologice nu fac mai usoara tocmai aceasta regionalizare.
Cand in Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei s-au luat masuri dure impotriva unor “crestini” ce au provocat agitatii,toata lumea a sarit in sus si a vorbit de duritatea gestului.Daca rugaciunea nu e dublata de masuri de autoritate vom ajunge dupa modelul grec.Ne vom trezi dupa legiferarea “parteneriatelor civile”.Inalt Preasfintitul Mitropolit al Konitsei, kir Andreas:”Personal ma incearca durerea si disperarea. De aceea si declar hotarat ca cei care au votat aceasta lege josnica nu vor mai fi primiti in mitropolia mea
Dacă cinci drepți ar fi salvat Sodoma sau Constantinopolul, poate măcar pocăința câtorva dintre noi poate salva țara prin puterea lui Dumnezeu. Pocăința ultimului creștin are valoare de arhiereu, numai pocăință să fie, fără critică distructivă a confraților noștri mai mari sau mai mici.
@radhacross,
Cum spunea si Daciana, “ati ratat mesajul profund al acestei postari”, mai ales ca in articol se precizeaza “e bine sa incepem cu plans, pocainta, cu asumarea propriei vinovatii pentru starea in care ne aflam”. Asadar, e necesara o schimbare, nu prin aratarea cu degetul a Bisericii din care si noi facem parte), spre X sau Y, ci fiecare prin indreptarea propriei noastre persoane, prin rugaciune si pocainta personala, deci e necesar sa ne asumam propria vinovatie si sa inceapem sa ne schimbam mai intai pe noi insine. Precum mesajul unei melodii de odinioara:
I’m starting with the man in the mirror
I’m asking him to change his ways
and no message could Have
been any clearer
if you wanna make the world
a better place
take a look at yourself, and
then make a …. change
O… Doamne…,
Cum sa fac sa-mi mânruiesc… țara, semenii…?
Omule… vezi-ți neputința…
Mântuieste-te pe tine însuți… (şi vei mântui şi pe alții prin mântuirea ta).
Nimeni nu este imun… la nimic.
M-am facut judecator… şi am departat, de Dumnezeu, pe mulți…, am facut ortodoxia justiție…
M-am facut învațator… şi am încalcat exact cele ce învatam, in vazul multora… şi am facut ortodoxia (prin ce învațam) ipocrizie… .
Ortodoxia… sfințeşte… ortodoxia despatimeşte…
Deci… ortodox autentic, este cel ce s-a sfințit… cel ce s-a despatimit… cel ce a dobândit (prin ea), Duhul Sfânt.
Nu cel ce critica… nu cel ce judecă… nu cel ce învață… este ortodox întru sine… ci cel ce prin faptele sale, prin vorbele sale, prin atitudinile sale, prin prezența şi duhul său, înalță, conştientizează, luminează şi întoarce din păcat la sfințenie, din cadere la ridicare, din lumesc la autentic sfânt… în sine… poate sa ajute şi celorlalți.
Suferim (cu toții), de o boală cumplită…
Care boală… ?
Cunoştința neîncercată…
Teoria…
Teologia… neâncercată
Altfel spus… ştim ce să facem… dar…
Pentru ca ştim… ne facem învațatori… criti catori… adânci… sabii cu două taişuri…
Dacă am fi drepți…
Dacă am lasa pe Dumnezeu să-l mustre pe preot…, pe ierararh…, pe patriarh… prin cei prin care, chiar poate învața…, prin care chiar se poate smeri cu adevarat… s-ar ruşina de turma care nu a îndraznit sa-l…
Lupta, impotriva bisericii… este semnul cel bun. Este împlinirea cuvântului care spune… “pe cel pe care-l iubesc, pe acel îl pedepsesc…”
Când a stralucit biserica ?
Sub prigoane… .
Daca nu am fi caldicei… nu am ajunge la…
Daca eu însumi, nu mă lepăd de pacat, de trupesc, de lunesc, de demonic… deplin şi total… cum voi determina pe alții să o faca?
Daca sun cu smartul în buzunar… cu ochii la sexul opus, cu critica în duh, cu patimile în inimă pâna şi în liturghie…
Daca sunt asa… macar sa-mi recunosc, neputința… pâna o voi învinge… şi abia după… să vad ce-mi mai vine sa critic, cum sa critic, cum sa argumentez x,y, z… aspecte lumeşti orodoxite…
Nu este o critica la adresa nimanui şi a ceva…
Am ajuns sa înțeleg, ca de nu sunt eu însumi, fara de pacat nu voi fi înțeles, acceptat şi primit de nimeni, ca învațator, calauza… sau mai ştiu eu ce…
Avem Mântuitor…
Avem sfinți…
Daca nu-i ascultam… daca nu le cercetam viata, învatatura… chiar de s-a întoarce cineva din morți şi ne-ar spune… totul… tot nu ne vom îndrepta. (Vezi evanghelia cu bogatul nemilostiv şi saracul Lazăr).
P.Clepoa spune… ca nu poți sa dai, ceia ce nu ai.
Nu poți da sfințenia… daca nu o ai.
Nu poți da ortodoxia… daca nu o ai.
Am intrebat pe parintele unde suntem noi arondati, ce sa facem in fata atator tendinte de stricare a mintii tinerilor. Raspuns sa ne rugam. Am continuat sa arat din problemele cu care se confrunta crestinii azi, perspectiva sumbra a educatiei sexuale, legile impotriva firii, etc Nu stiu daca stia despre aceste aspecte grave. Raspunsul a fost acelasi, sa ne rugam. I-am spus parintelui ca orice ortodox se roaga. Astazi e necesar sa fim apropiati pt. a colabora in fata unei amenintari, am zis de APOR dar nu prea a dat importanta acestei organizatii, desi e recunoscuta, urmand acelasi raspuns.
In predica de la biserica daca vine rar vorba de un rau cu care ne confruntam, aflam ca nu ei, ci noi care nu ne pocaim, suntem de vina. Raul varsat de media impotriva crestinilor a aparut din nepocainta noastra.
Oare exista un ortodox care sa nu stie ca trebuie sa se pocaiasca de pacatele lui?
Poate ca ar trebui vorbit mai mult, de raportul dintre, trairea interioara in care e prezenta pocainta si atitudinea noastra civica, fata de abuzurile unei mass medii indreptate impotriva bisericii.
In momentul in care cineva urzeste un plan impotriva oamenilor bisericii, facand asta cu LIBERUL ARBITRU pe care il avem toti, el poate reusi in planul lui rau. Daca un ziarist este neinteresat de credinta si accepta sa scrie ceva rau si mincinos impotriva bisericii, oare vina este a celor care nu s-au pocait?
Actiunea lui este cauzata de nepocainta credinciosilor?
Cum am dat noi posibilitatea de a aparea legi anticrestine? Asta a fost actiunea voita a celor necrestini care, cum se zice, asa au vrut ei (punct). Ce vina or avea oile credincioase.
Aici poate e de spus ca vina oilor nu are legatura cu actiunea antibiserica. Ei au gresit ca nu au ajutat aproapele, ca au poftit, au gresit ca au actionat superficial in cele poruncite, dar acestea NU FAVORIZEAZA ACTIUNEA CELOR CARE PERSECUTA BISERICA. Multi s-au trezit ca cei alesi au facut altceva decat se asteptau.
Pocainta pentru faptele lui trebuie sa o aiba oricine, este spus, nimeni nu este fara de pacat.
Poate ne gandim ca daca toti am fi avut o viata crestina cum trebuie si ne-am fi pocait nu ar fi avut loc actiunile celor care improasca cu cuvinte rele.
Poate ca si in aceste conditii, liberul arbitru al unora ar fi scris impotriva bisericii, indiferent cat de corecti sunt oamenii ei. Cei rau intentionati sunt influentati de forte negative, neavand credinta, iar agresivitatea se manifesta chiar daca oamenii bisericii indeplinesc ceea ce trebuie, asa a primit ordin sa scrie.
S-ar spune atunci ca ar fi fost oprite actiunile celor impotrivitori, dar vedem ca si oamenii sfinti au fost agresati de imparatii pagani, ca cei “de care lumea nu era vrednica” au fost persecutati in trecut si acum.
Vina este in mintea, interesele meschine, ura fata de crestini, in “alegerea blestemului” cum era scris in Deuteronom si nu a “binecuuvantarii” celui care era impotrivitor.
In ce am gresit noi atunci?
Aici e o problema pe care evitam sa o spunem. Poate greseala e si sa votezi pe cel care ajuns in UE a semnat hotarari antifamilie, pro homosexualitate, avort, dar acest lucru nu se ia in seama, nu e mentionat, oare se pocaieste cineva ca l-a votat pe…
Esti cumva intrebat daca ai votat, pe cel care tocmai a hotarat ceva anticrestin, cum ar fi Cernea? EI NE INCEARCA, PUN AFISE CU CONTINUT IMORAL PE STRAZI TESTAND REACTIA NOASTRA SI CE OBSERVA… NICI UNA. Cred ca aici gresim, aici dam posibilitatea ca ei sa continue, prin lipsa de atitudine, lipsa de actiune atunci cand se prefigureaza legi anticrestine.
Se tot spune ca vai nu trebuie sa facem manifestatie, dar nu de asta e vorba !!! ci de deplasarea intr-un grup la sediile ministerelor, unde se iau hotarari gresite, la presiunile din exterior si sa vorbim, sa explicam ca e gresit, sa aratam argumentand ca nu e bine, ca 99% din populatia Romaniei nu accepta, dar noi nu facem asta, NU SUNTEM INVATATI SA AVEM O ASTFEL DE ATITUDINE. Mai degraba in asta dam posibilitatea ca ei sa faca ceva rau, cand vad ca nu li se opune nimeni.
Aceste actiuni nu sunt incurajate din pacate.
Uneori se spune sa ne rugam, ca singura actiune pe care trebuie sa o facem. Zici de educatia sexuala ca se vrea sa fie introdusa, cu consecinte catastrofale, in scoala.
Ce sa facem. Sa va rugati, vine raspunsul. Daca il analizezi, vezi ca sensul este nu protestati ci rugativa, nu faceti miting ci fiti oameni ai rugaciunii.
Intelegi ca rugaciunea este CONSIDERATA CA SINGURA ACTIUNE.
Oare asta au facut sfintii parinti cand se raspandea erezia lui Arie? Se pare ca nu, ci
s-au rugat si apoi au si actionat. Nu au stat la locul lor facand singura actiune la care suntem indemnati astazi, ci s-au deplasat fizic, in conditiile grele de atunci, au scris impotriva ereziei, s-au intalnit, au dezbatut si aratat greseala, iar in tot acest timp s-au rugat ca actiunea lor sa se implineasca, adevarul sa fie sustinut.
Deci daca stateau acasa si se rugau ce asteptari ar fi trebuit sa aiba? Sa se stinga erezia de la sine doar pt ca s-au rugat? S-ar fi stins singura erezia? Si-ar fi schimbat Arie parerea spunand celorlalti ca a gresit, asta in timp ce sfintii parinti stateau la locurile lor si se rugau.
Oare in acest fel se rezolva problema acelei erezii? Nu, ci era nevoie si de o deplasare de sute de km, de epistole scrise PENTRU CREDINCIOSI PENTRU A NU SE LASA AMAGITI DE INVATATURILE GRESITE. Aducerea de alimente, dialogul cu ceilalti, efortul de a-l convinge si pe imparatul pagan, erau multe de facut !
La fel si azi sa se spuna si ce actiuni concrete sa se faca.
La raul care se intampla azi raspunsul este rugati-va. Intrebarea este sa facem rugaciune si sa nu vorbim cu nimeni? Sa nu aratam celor care gresesc ca nu fac bine? Sa nu ne opunem, sa nu vada persecutorii ca noi nu suntem de acord? Ce inseamna aceasta, oare sa stam acasa si sa ne rugam in timp ce apare proiectul unei legi ce cuprinde acceptarea unui pacat de moarte? Sa nu vorbim cu nimeni din cei implicati, sa ii lasam liberi sa faca acel rau?
Spun asta pt ca de prea multe ori am auzit ca raspuns, rugati-va, intelegand ca daca nu s-a mai precizat si altceva, nu mai trebuie facut nimic altceva. NU SE PRECIZEAZA NICI O ALTA ACTIUNE.Poate ca aici gresim, ca nu ne ducem un grup de crestini la acel ministru sa ii spunem ca e rau ce face. Sf. Parinti in timpul discutarii ereziei, s-au adresat si imparatului, asa cum noi astazi trebuie sa ne adresam eventual ministrului sau vreunui parlamentar…
Oare apostolii au stat la locul lor cand au avut de propovaduit evanghelia atator popoare? Nu s-ar fi putut converti prin rugaciune? Ei care faceau minuni si se rugau Domnului pentru ologul din nastere si rugaciunea era ascultata chiar atunci si prin putere dumnezeasca acel om se vindeca cu toata gravitatea bolii. Cand e vorba de conceptia unui om trebuia sa ii vorbeasca sa li se aduca argumente. Vedem ca apostolul Pavel a scris multe epistole. Si noi trebuie sa scriem cateva randuri, opunandu-ne celor care vor raul acestei tari crestine. Dar vrem sa auzim asta cand intrebam ce sa facem !
Exact asta nu se vorbeste la noi, de actiunea care trebuie sa o aiba crestinul impotriva celor care vor sa dea legi nedrepte, iar acea actiune sa fie facuta sub rugaciune.
@constantin:
Da, din pacate exista inca un fel de amortire la amvon care se foloseste de discursul “rugaciunii” si al propriei vini – reale – pentru a demobiliza orice alta atitudine.
Nu asta este pozitia noastra – speram ca se vede acest lucru. Asa cum am pus si in titlu, constientizarea propriei responsabilitati si rugaciunea de pocainta sunt pentru a pune INCEPUT BUN. Nu pentru a reduce totul numai la rugaciune si pocainta, ci pentru a face totul – implicare concreta in actiuni de marturisire crestina – in duhul Bisericii.
Constantin,
Când dau muştele în ciorbă?
Când este caldicică… când se raceşte…
Datoria noastră este sa dăm MĂRTURIE, Adevarului (evanghelic), să fim curați, neprihaniți şi cu convingerea neputinței noastre…, dar şi cu credința ca Dumnezu lupta pentru noi, şi va pune mâna Sa pe vrăjmaşii noştrii.
Astfel vor ajunge sa se sfâşie între ei, să-şi arunce unii în alții toate farafelegile lor.
Noi sa dăm marturie Adevarului şi să fim plini de Duh Sfânt.
Nu sunt vorbe… (sa fie..)
Aşa trebuie sa fim.
@cioby:
Da, insa asta nu inseamna ca noi sa nu facem nimic si sa asteptam sa faca Domnul totul, cum ar fi chiar si actiunile elementare – dat o semnatura, un vot, dand o mana de ajutor celor care organizeaza etc. Problema lui @constantin este valabila si ne bucuram ca a ridicat-o.
Admin,
A da o sematură… este o maturie Adevarului.
Dar sa nu credem ca Dumnezeu este nedrept…
Dumnezu nu este nederept cu nimeni.
Dar daca un popor creştin… practica cele necreştineşti peste tot şi în toate… Dumnezeu va îngadui implementarea legilor spucaciunii…, ca act de dreptate…
Pentru ca ce rost mai au legile crestine… când sunt desconsiderate şi încalcate peste tot şi de oricine… tocmai legile creştine ?
Acolo unde îngaduie Dumnezeu acestea… acolo pacatul se savârşeşte în masă… cu patimă… fara mustrare de conştiința… şi fara dorința de îndreptare… chiar dacă, formal… unii şi alții se arata a nu aproba şi a nu fi partaş acelora.
Nu cred ca Dumnezeu suportă fațarnicia.
Daca şi la noi se va ajunge la cele mai… de pe urma legi… va fi clar ca deja acelea erau practicate în masa şi nu s-a facut nedreptate acestui popor.
E înfricoşator în ce ne-am prabusit. Ca popor.
@cioby:
Nicaieri nu sunt practicate in masa, nici macar acolo unde au fost legalizate nu doar parteneriatele, ci chiar si casatoriile. Nu poate fi act de dreptate dumnezeiasca ingaduirea unor astfel de nelegiuri, atentie, frate, sa nu hulim crezand ca ne facem purtatori de cuvant ai dreptatii Lui.
De ce complicam niste lucruri simple?
Atitudinea de inceput a oricarei lucrari, la noi, la crestini, este una de pocainta si rugaciune. Nu ne-am propus sa pisalogim lumea la cap cu acest indemn, ci sa aducem aminte ca de aici incepem. Atfel, daca incepem imprastiat, nerealist, cu asteptari fanteziste, vom cadea de sus si ne va durea rau. Sa fim realisti, deci, sa ne ocupam de lucrarea pocaintei in viata noastra si sa ne solidarizam in lucrarea de marturisire si promovare a vietii.
Nu este nimeni desavârşit… cu atât mai puțin eu, care-mi ştiu şi simt grozavia pacatelor mele.
Nu mi-am arogat mandatul de purtator de cuvant, cum spune-ți.
Am spus ce cred şi nu am pretenția ca nu gresesc.
Dar de ce cred asta ?
De ce am spus în masa?
Când am spus “în masa”, nu m-am referit numai la pacatul faptic.
Nu m-am referit la practicarea în masa doar cu fapta… ci la indiferentismul şi nepasarea în masă… care duce la acceptul în masa… .
Pentru ca pacatul începe de la gând. Daca in inima şi-n cugetarea noastra, nu ne opunem acestor practici, propagande şi legi, daca suntem indiferenți, nepasatori, în inima noastra, in casa noastra in familia noastra, in societatea noastră… fata de acestea… daca cautam poziția de neutralitate… suntem in pacat.
Neutralitate, la Dumnezeu, nu există.
De asta am spus.
Nu pot sa cred ca Dumnezeu, nu va face voia celor ce se tem de Dânsul.
@ admin:
am citit astazi un articol mai vechi de pe Doxologia: http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/de-ce-nu-gasesc-unii-jumatatea in care se vorbeste despre rugaciunea catre Dumnezeu, aceea de a ni se face un bine pe care noi il socotim ca atare, insa nu de putine ori voia lui Dumnezeu este alta.
@ cioby: #16
Si totusi, daca ne uitam putin prin istoria bizantina, lucrurile nu stau chiar asa; una este greseala omeneasca – pacat, delasare, nesocotirea legilor lui Dumnezeu – si alta este cea savarsita in duh si care are rostul de a indeparta mii si mii de oameni de El.
Cand spui bizantin, deja unii semeni se duc cu gandul la intriga, tradare, compromisuri peste compromisuri facute atat de imparati cat si de patriarhi. Si totusi, imperiul a existat peste 1000 de ani. Si a fost cel mai bogat imperiu, au fost create opere de arta, arhitecturale, invataura crestina capata baze noi, chiar daca apar erezii, ele au fost combatute in sinoade arandu-se pericolul pe care il reprezinta pentru ortodoxie…
De ce ma raportez la Bizant si nu la alt imperiu sau perioada? Pentru ca el cuprinde intreaga istorie a crestinismului, cu perioadele de inflorire, decadere sau erezie.
@daciana ‘critica Bisericii’
Daca nu o va face cineva din interior cu dragoste dar cu deplina clarviziune si fermitate duhovniceasca,va lasa Domnul s-o faca altii cu ura si prigoana.Dar in aceasta situatie marele pericol nu va fi prigoana in sine,care ar fi o binecuvantare raportata la marea si ultima ispita a apostaziei.
Prea indelungata practica istorica a colaborarii cu printul si duhul acestei lumi a Bisericii ca institutie,schizofrenia profunda dintre relativismul valorilor practicate de cler in unele sensuri si de masa credinciosilor in altele si Miezul Evanghelic si Dogmatic,refugiul in cercul vicios al formalismului hipertrofiat si al superstitiei,confuzia si amestecul dintre categoriile legii naturale(socialul,nationalismele si morala)si cele Evanghelice si Dogmatice,continua adaptare,care este in esenta o negare,a Cuvantului la valorile umanismelor de toate felurile si pierderea totala a legaturii cu Arhetipurile Gandurilor Dumnezeiesti referitoare la Om,Creatie si Eshatologie care este Pacatul Suprem dupa parintele Sofronie – toate acestea si cele rezultate din ele,au marit continuu de-a lungul istoriei prapastia dintre Biserica institutie si Biserica lui Hristos cea intemeiata de la Facere in Taina Desavarsita a Jertfei Cuvantului in Fiatul Fecioarei.Astfel ca sintagmelre eshatologice ale Sf.Scripturi – ‘alegerea graului de neghina’ si ‘uraciunea pustiirii in locul sfant’ – se refera in mod tragic nu la agenti exteriori Bisericii ci la insusi Trupul ei istoric institutional.
Duhul sufla unde voieste si nu stim de unde vine si incotro ne duce.Nu exista decat o singura solutie fara gres – Metanoia pana la moarte in Libertatea Fiului.Eshatologic,ce este mai putin decat atat – de-a valma socialisme,nationalisme,umanisme,moralisme,crestinisme – sunt de la Lucifer,Egoul universal.Desi,chiar si el mai are inca sansa recunoasterii de sine si intoarcerii.Dar aceasta numai Domnul singur o stie.
Foarte concret si practic,ce putem face noi ortodocsii romani ? O sugestie – anularea imediata,totala,definitiva si irevocabila a construirii megacatedralei,simbolul si doar varful tumorii crescute in doar unul din madularele Bisericii.Putem face asta ? Daca nu,foarte pe scurt spus,apostazia va fi momentul final.Pentru ca ‘ceea ce faci,te face’ zicea parintele Teofil.
Totusi,parintele Rafail ne spune simplu – te mantuiesti tu Ioane,tu Gheorghe,tu Dumitre,in Domnul.
…”…si-i voi da lui o pietricica alba si pe ea scris un Nume nou pe care nimeni nu-l stie,decat el si Eu.”
@altii
P.S. Nefericit moment – institutionalizarea Bisericii si imperiul bizantin au adus pana la noi un noian de probleme profunde,launtrice care se vor dovedi tragice – au nascut si daruit Biserica lumii,o vor si prabusi – pana la final.
In imperiul bizantin intentia a fost transfuzia Slavei lui Dumnezeu asupra imparatiei pamantesti,intentie buna dar oricum iluzorie,pt simplul motiv ca ignora Cuvantul Domnului ca Imparatia Sa nu este din si in lumea aceasta decat,si exclusiv,in momentul innoirii ei finale,ca un Act al Sau propriu.Astfel ca in mod tragic si sub influenta acestei mari iluzii a instituirii de catre om
a Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant,transfuzia s-a produs,dar in ambele sensuri,iar pe masura degradarii duhovnicesti a omului sub presiunea duhului acestei lumi,tot mai putin in sensul originar si tot mai mult in celalalt,al slavei desarte si triumfalismului inoculate Bisericii.
Hermeneutica teologica,fiintiala a unui simbol se instituie pe un vector de la interior spre exterior,din preaplinul duhovnicesc intru transfigurarea Creatiei.Dar acesta e realul originar si ideal,in rest omul si institutia sunt continuu pandite de pericolul formalismului si idolatriei.Astfel noi am ramas tot mai putin in inchinare launtrica in Duh si Adevar,si tot mai mult cu gesturi si reprezentari,suprastructuri si titulaturi institutionale care nu ne mai implinesc setea relatiei petsonale cu Adevarul,ci chiar ne arunca tragic in imperiul materialismului divin instituit prin act omenesc,oricat de pretins sfant si revelat.Apofaticul,Taina pastrata din veac in Ortodoxie,trebuie sa ramana cu orice pret -citeste prin Jertfa pana la Moarte – Inima Vie a Credintei si Slujirii noastre.Hotarul dintre Apofatic si catafatic este chiar cel dintre Viata si Moarte – dintre Duhul Sfant si duhul lumii,dintre Slava Neapropiata a Sfintei Treimi si slava desarta a lui Lucifer,Egoul Universal – este infinit de subtire,si modul in care ne situam pe noi insine in Abisul Fiintei este unic si personal,si decisiv pentru destinul vesnic al fiecaruia dintre noi.
Carmen,
Sunt situații diferite, din multe puncte de vedere.
Sa luam doar câteva.
Raspândirea…, popularizarea… pacatelor de astazi şi de atunci.
Astazi în câteva clipe cele mai grosiere şi mai porcoase ispite sunt expuse de la un capat al lumii la celalat, indiferent de tara, credința şi continent.
Astazi neştiutori de carte aproape ca nu mai sunt, iar lumea instruita are înțelegere mai adânca, deci şi vinovație mai mare.
In lumea instruita pacatul se motiveaza mai usor şi mai rapid, ca in lumea cutumiala de atunci, care avea mare frica de iad si de Dumnezeu.
Un anume pacat, atunci se raspândea si generaliza în zeci sau sute de ani, astazi… in luni, zile, ore, clipe…
Mândria instruirii i-a departat de Dumnezeu pe foarte mulți oameni, care accepta fara sa încerce, cam tot ce ofera lumea, şi respinge cam tot ce a încercat şi dovedit prin viata lor, sfinții parinți…
Acum, câteva luni erodeaza ortodocşii mai mult decât erodau atunci, decenii sau secole…
Acum, este de ajuns sa fii indiferent sau neutru, fată de o anume chestiune ce ataca credința şi te-ai facut partaş acceptarii acelui pacat, pentru ca astazi se înțelege ce atunci era greu de înteles pentru foarte mulți.
Să nu ne imaginam ca nu suntem partaşi şi aprobatori la pacatele orelor, zilelor, anilor… atunci când le privim, le admiram, unii le mai şi ortodoxim, le mai şi laudam şi le rostuim printre sfințenii, le atribuim lucrarii Harului… etc.
Spun unii parinți ai bisericii, că un aşa zis film bun, pe lânga un mic bine motivant, aduce o imensitate de ispite, de forme de stingere a Duhului, de izgonire a sfințeniei, de aprobare şi admirare a celor ce fac lesnicioasa şi rapida caderea celor maturi… nu mai vorbim de tineri şi de copii…
Acum acceptul tuturor este “recoltat” aproape în unanimitate şi cu rapiditate…, (în relele de tot felul), care fac, ca, lumea sa alunece si sa se prabuşeasca continuu, fara şanse de ridicare.
Cred ca esti de acord ca astazi este nespus de uşor sa faci lumea sa accepte cele mai grosolane tentații ori expuneri nude şi nespus de greu, daca nu imposibil, ca doar câtiva să accepte o minima normă sfințitoare.
Pacatele regilor… ala patriarhilor… erau mai degraba ale lor, atâta vreme cât poporul nu le accepta şi practica.
Acum, aceste sunt viclene si etapizate in pasi marunți dar rapizi.
Aşa mi se pare a fi si asta cred… nu?
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/07/31/cuviosul-paisie-aghioritul-sa-cititi-toate-cartile-macabeilor/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/08/01/vremea-robiei-eleniste-si-a-sfintilor-macabei-semn-puternic-dat-noua-celor-de-pe-urma
Mai simplu si clar formulat,Metanoia nu are nimic a face cu vinovatia si sentimentalismul plangacios,ci cu Trezvia si Constienta duhovniceasca intru Asumarea Barbateasca a Lepadarii de Sine si Schimbarii.Metanoia pana la capatul drumului NU POATE SA NU INCLUDA Biserica,pentru ca Biserica suntem noi toti.E un sindrom de orbire duhovniceasca a crede ca devierile grave din Biserica nu ne privesc si nu ne afecteaza atata timp cat noi ne plangem pacatele si facem ascultare.Ascultare Domnului si Cuvantului Sau suntem datori si Parintilor Duhovnicesti,insa originar si teologic fiecare botezat este preot si fiu in Hristos si trebuie sa-si asume responsabilitatea Bisericii care este chiar fiinta lui insusi in Domnul.Prin asta intelegeam frate admin,a parcurge drumul Metanoiei pana la capat pe principiul duhovnicesc deschis si instituit chiar de tine.
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie01.htm
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/09/30/acoperamantul-maicii-domnului/
radhacross,
cele spuse sunt foarte adânci… este însa ceva în formularea şi expunerea aceasta aspră ce cheamă la justițiarism ultra-subțire şi expunerea majoră la schismă.
De acord… cu metanoia pâna la capăt.
Cred că pentru a fi comestibilă şi digerabilă… rețeta aceasta are nevoie (printre altele), de îngaduința ortodoxa şi de autoritatea sfinților parinți, clară şi explicita.
Eu, insul cel mai de pe urmă, pot da seama întâi de mine însumi, apoi de cei de care sunt direct raspunzator… dar de cele ce sunt peste puterile mele… de cele ce le-am gasit deja… ?
Spovedesc pacatele de care sunt conştient, pacatele de care conştiința mă face conştient, pacatele de care întelegerea graduală a evangheliei (potrivita cu despatimirea mea şi dobândirea Harului), mă face conştient, a sf.parinți… dar eu…, eu nimeni, eu cel mustrat de conştiință pentru comentariile mai taioase de aici… nu am îngaduința…, nu am autoritatea conştiinței să mă lupt cu cei mai presus de mine, din biserică.
Ereziile… doar autoritatea sinoadelor le scoate înafară… .
Nici smerenia nu ma lasă, la aşa ceva. Autoritatea Adevarului evanghelic, poate autoriza desigur, dar î-ți trebuie şi autoritatea faptelor proprii, ori daca nu am aceste fapte cad sub acuza evangheliei, (cănu mi-am scos bârna din ochi).
Nu spun mai mult ca sa nu intru într-un comflict şi mai mare înlauntru (cu conştiința), si înafara cu îndraznela…
De aceea a spus sf.ap. Pavel, ca fiecare zideste cu ce are… cu aur, piertre prețioase, sau fân, paie… şi că focul le va lamuri…
De aceea mustrarea… (de care bine ai spus), o va face tocmai prigoana ce se anunța ca o furtună înfricoşată.
@ cioby:
Indraznesc a-ti spune parerea mea pentru ca stiu ca ma vei intelege intru totul.
De ce a ingaduit oare Domnul ca Grecia sa cada si, mai mult decat atat, sa fie prima tara ortodoxa care accepta legi impotriva celor dumnezeiesti? Sa fie vorba de pedeapsa divina spre exemplicare si luare-aminte a celorlalti? Este ea oare mai pacatoasa decat noi, celelalte tari ortodoxe?
Nici pe departe. Observ insa un amanunt interesant acum, dupa perioadele grele prin care grecii au trecut cu fruntea sus, cu calm (cel putin aparent) si grija fata de semenul aflat in necaz: si-au pastrat demnitatea in ciuda tuturor greutatilor si mandria nationala. Si speranta ca intr-o buna zi, totul va fi reluat de acolo unde a fost lasat.
Daca as vrea sa ma refer la teorii conspirationiste, as spune ca starea asta de lucruri deranjeaza pe mai-marii zilelor noastre si tocmai de aceea au si pregatit-o in taina. Eu nu cred nici in teoria asta si nici in pedeapsa divina spre exemplificare (in cazul grecilor, fireste). Cred insa ca Dumnezeu inca ii iubeste pe greci, iar aceasta cadere este una menita sa-i fereasca pe viitor de indepartarea de El. Pentru ca spus a fost ca “nimic nu-l poate smeri pe om aşa tare ca păcatul şi cunoaşterea lui” , iar “Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”.
De aceea cred ca cele intamplate ortodocsilor greci au rol mai putin pedagogic, ocrotitor in primul rand.
Probabil ca vor fi multi fratii intru credinta care ma vor judeca aspru, dar stim cutotii ca noi, ca popor, nu avem nici mandria grecilor si, mai ales, nici criticile dure ale ierarhilor de la inaltimea amvonului. Iar exemplul campaniei denigratoare fata de Puric spune totul.
Schisma este o mare durere şi o mare primejdie în biserică. Schismaticii au credință, au voință şi putere o anume lepadare de sine, au şi fapte ale credinței, însa nu au înțeles ca biseica este UNA sfânta, fara nici o ruptura din ea.
Camaşa Domnului nu a fost ruptă… nu a fost împarțita… după partea cuvinita fiecaruia (potrivit dreptații omeneşti), ci a fost câştigată la sorți.
Cui a vrut sorții (nu dreptatea omenească), sa-i revina, aceluia a revenit.
Una, sfântă, soborniceasca si apostolică biserică.
UNA!
UNA , ieri, astazi şi în veac.
ACEEIAŞI.
Aceeiaşi de la întemeiere şi pâna la sfârşit. Nu una ruptă din aceea de la întemeiere ( în ziua schismei).
Aceiaşi, care se recunoaşte şi se identifică totdeauna în dogmele ei, in canoanele ei, in cele statornicite de sinoadele ei, în tradiția ei milenară, in sfinții şi mucenicii ei, in apostolii ei, în Mântuitorul ei.
Schisma este neânțelegerea caderii din biserica prin ruperea de ea, prin neânțelegerea şi mai ales prin neângaduința celorlalți… .
Biserica nu ne cere separarea, ruperea sau izolarea ci răbdarea, înțelegerea şi conştientizarea celor ce au “cazut în vre-o greşeală” ce trebuie ajuați cu duhul blândeții şi cu grija de a nu cădea noi înşine în vre-o greşeală (schismă).
Tot ce ai susținut radhacross este corect şi adevarat.
Este corect şi adevarat…, dar astăzi… doar schisma mai este posibila, pentru ca îndreptarea, a ce s-a strâmbat, de-a lungul a vecuri… nu mai poate fi facuta, nici prin sinoade.
Nu mai avem sfinții sinoandelor de alta dată… Nu mai avem trăitorii filocaliei, oamenii purtatori de Duh Sfânt…
Avem multa cunoştința neâncercată… avem teorie, teologie… dar nu şi duhovocie din încercarea celor ce ne sunt cunoştință… .
Acum sinoadele pot fi cel mult ale minții, ale soluțiilor omeneşti nu ale Duhului Sfânt, din moment ce nu mai avem purtatori de Duh Sfânt, ci purtatori de diplome, de acte doctorale… .
S-a vazut în istorie, circul sinoadelor tâlhareşti…
Nu va mai fi posibil sinod fara producerea a “n”
schisme, fara rupere şi farâmitare.
De aceea a zis P.Rafael, ca te mântuieşti tu: Ioane, Gheorghe, Vasile… .
Asta vad şi asta cred.
@ radh..
“Nefericit moment – institutionalizarea Bisericii si imperiul bizantin au adus pana la noi un noian de probleme profunde,launtrice care se vor dovedi tragice – au nascut si daruit Biserica lumii,o vor si prabusi – pana la final.”
Mi-e greu sa fiu de acord aici. Aducerea aminte a greselilor in scopul evitarii repetarii lor nu poate fi decat benefica. Veti spune atunci: da, dar cum putem noi sa repetam greselile imparatilor si a patriarhilor dintr-un ev mediu atat de indepartat? Simplu, prin luare-aminte la tot ceea ce inconjoara, la actiuni si scopul lor. Sa nu uitam ca destinul nostru colectiv insumeaza provocarile si felul in care le depasim noi, fiecare dintre noi, la nivel individual. Poate ca e prea pretentios spus destin, poate ca viitor ar fi mai potrivit termenul.
@radhacross
Mi-ati raspuns pe larg si elaborat, dar am rezerve cu privire la continut.
Nu putem critica Biserica institutionala in intregul ei doar pentru nevrednicia unor fete bisericesti. Pe termen lung, am ajunge la shisma, cum bine s-a punctat. Ierarhia bisericeasca a fost instituita tot de Hristos, Capul Bisericii. Sper sa nu fi trecut eu insami pe linga sensul mesajului dumneavoastra.
Nu pot fi de acord nici cu sistarea construirii mult-hulitei Catedrale. Mai ales in conditiile in care guvernul ciolocratic exact asta urmareste prin taierea finantarii Bisericii de la buget pentru constructii, restaurari. Aceasta in timp ce in paralel s-a aprobat ridicarea unei mari moschei si a unui impunator templu masonic!
Altfel, da, de fiecare dintre noi (Gjeorghe, Ion) depinde propria mintuire si la ea trebuie sa lucram pina mai avem lumina. Si mai cred cu putere ca nu ne va lasa Dumnezeu in impreuna-lucrare. Unde? In Biserica. Si apoi in lume, fiecare dupa puteri si pe masura slujbei in care a fost pus.
@radhacross:
Sigur ca metanoia nu e sentimentalism, insa nu e rupta de vinovatia reala, caci o transformam in ceva invers si la fel de gresit – abstractiune, ideatie. Metania inseamna schimbarea mintii in urma constientizarii profunde, existentiale, a propriilor greseli, in primul rand, asa cum o arata si Cuviosul Sofronie Saharov si ucenicul sau, pr. Zaharia Zaharou. Tot ei au vorbit despre simtamantul rusinii in taina pocaintei si a spovedaniei. Rusine fara vina si fara vinovatie nu prea are cum sa existe.
In privinta pacatelor colective, ale noastre ca madulare ale Bisericii (nu ale Bisericii, asta e un fel de barbarism), exista modele de pocainta si indreptare. Insa mereu trebuie pastrata distinctia intre Biserica, al carei cuget, a carei traditie, depozit de invatatura si de viata (praxis) este infailibila, fara vinovatie si fara greseala, si pacatele noastre, de la vladica la opinca, adica ale unor madulare ale acesteia. De aceea, mi se pare gresita pusa problema metanoiei pana la capat in privinta Bisericii. E usor de transformat intr-un discurs impotriva Bisericii, asa cum se si intampla atat de des astazi, cu cate vreun cleric care se crede mare reformator si indreptator al BOR. Metanoia asta pana la capat, daca realmente vrei sa pui problema in acesti termeni, inseamna pocainta noastra pana la capat, a mea, a ta.
In privinta modelului bizantin, pe care-l consideri o ispita pentru Biserica, tin sa-ti atrag atentia ca mitul subordonarii acesteia fata de stat nu rezista la o analiza a istoriei reale. Sigur ca au existat perioade in care Biserica a fost subordonata Imperiului, insa istoria framantata a acestei relatii cunoaste mult mai multe perioade de conflict, de la Sf. Ioan Gura de Aur pana la Sf. Grigorie Palama. Asta ca sa ne referim doar la ierarhi, fara sa intram in chestiunea manastirilor si a poporului de jos al Bisericii. Cele mai clare invataminte despre ce fel de raporturi trebuie sa fie intre Biserica si Stat s-au formulat in cadrul prigoanelor iconoclaste, o ofensiva extrema a Imperiului.
Sunt si unele problemele confuze ridicate de terminologia pe care o folosesti. “Arhetipurile Gandurilor Dumnezeiesti”? Asta e o idee platonica. Cel putin eu stiu ca modelul crestin este diferit de cel platonic, ca e vorba nu atat de arhetipuri, cat de ratiuni, seminte ale logosului, care anima si sustin toata creatia.
“Legea naturala” nu este deloc cea sociala, legata de ce se intampla in istorie, Termenul de “lege naturala” se refera la ordinea firii, creatiei lui Dumnezeu. Exista insa o diferenta destul de mare intre acceptiunea ortodoxa a acestei legi naturale si cea catolica, tema pe care am atins-o aici, mai degraba in treacat.
Incetarea mega-catedralei, vazuta exclusiv ca semn al apostaziei? Pai, in acest context, incetarea proiectului catedralei ar fi mai degraba o ispita impotriva Bisericii, alimentand acuzele indreptate impotriva sa. Mai degraba o altfel de atitudine fata de acest proiect, o constientizare a implicatiilor si primejdiilor, s-ar cere. Plus ca o astfel de cerinta, imperativ, pe care o propunem in numele metanoiei pana la capat, pur si simplu suna foarte prost. Deci, hai sa ne pocaim pana la capat si sa stopam proiectul catedralei. Esti sigur ca asa arata metanoia pana la capat aplicata concret, de pilda in cazul tau? Sau metanoia pana la capat inseamna sa ne ocupam exclusiv de indreptarea pacatelor ierarhiei si ale celor din dimensiunea institutionala a Bisericii?
@admin,altii
Catedrala a fost doar un exemplu de radiografie duhovniceasca a principiului luciferic prezent in Biserica institutie,in primul rand prin Ierarhia superioara.
Sunteti teologi cei mai multi dintre voi.Catedrala Mantuirii Neamului,deci Numele proiectului,nu va trage nici un semnal de alarma ? Asta dpdv teologic,ca in registrul bunului simt natural(smerenia iese din discutie)lucrurile sunt f simple.Daca adaugam si “amanuntele” originii masonice a proiectului si locatiei,orice alt comentariu e de prisos.
In rest si in esenta,pledoaria mea era doar intoarcerea REALA la Cuvantul Domnului cu deplina sinceritate si asta ar trebui sa fie de ajuns.Fiecare isi trage propriile invataminte.
In privinta schismei,ce cuvant mare.Dar daca tot l-ati invocat,atunci schismele si ereziile SUNT DEJA inlauntrul Ei,si nu in sens insitutional ,ci mult mai profund,evanghelic si teologic.Intentia mea era de a le recunoaste toti impreuna si obligatoriu cu autoritatea parintilor duhovnicesti sa se purceada la indreptare.Observ insa ca nimeni nu considera oportun,ca si cum principiul duhovnicesc de capatai,pocainta,s-ar aplica numai la nivel personal,nu si institutional.Biserica nu are cum sa fie infailibila,nu a fost niciodata,chipul ei de la un moment istoric dat este rezultatul lucrarii si modelarii membrilor ei,sfinti,ierarhi si credinciosi.
In privinta poporului roman crestin nu mai e nimic de zis.Daca grecii au ajuns cum vedem,cu asa traditie,asa parinti SI ierarhi,pt romani va fi mult mai rau,din nefericire.Cu milioane(carora le-am pierdut sirul)de avorturi si lasitatea, compromisul,slugarnicia,fatarnicia si lacomia devenite mod de a fi,inclusiv in Biserica,ne vom putea considera nedreptatiti ? O ortodoxie doar declarativa ne va putea apara de urgie ? Evident nu generalizez,dar miezul acela necorupt inca,va fi de ajuns ? Dumnezeu stie.
In privinta terminologiilor,legea firii,logos spermatikos,platonism(!?),ramane pe altadata.
In final totusi,o sugestie – oricat te-ar fi deranjat,mai ales subconstient,unele afirmatii ale mele,erai perfect indreptatit sa nu le publici,dar nuanta peiorativa personala,nu sta bine nimanui.
@radhacross:
Nu am avut niciun moment intentia sa fiu peiorativ sau ironic. Acum, daca fratia ta cunosti mai bine cum e cu subconstientul meu, nu stiu ce sa mai zic, insa ce stiu sigur e ca ma nedumeresc cei care cer de la altii mai mari in rang sa se pocaiasca, dar cand sunt criticati ei insisi catusi de putin se ofuscheaza si se simt jigniti foarte usor.
Nu suntem teologi cu diploma pe aici, si nici adevarati nu vei gasi. Suntem doar niste madulare bolnave ale unei Biserici mantuitoare.
Acum, dincolo de sensibilitatile personale si clarificari, sa trecem la discutia de fond.
1. Tu consideri apostazie si mandrie luciferica ideea/proiectul de Catedrala a Neamului? Pentru noi, o asemenea critica e nefundamentata, exagerata. Nu exista o teologie aparte creata de BOR in ideea de “mantuire a neamului” care sa fie in spatele proiectului. La mijloc, insa, sunt doar niste idei, justificari, teologumene, daca vrei, cel mult. Nu am regasit in aceste idei vreuna eretica sau filetista, pentru ca nu e vorba de un neam ales, nici ideea ca acea cladire va fi ca Templul din vechiul Israel, ci e vorba de un neam care vrea sa se mantuiasca. Cred ca ideea in mare este ca noi, impreuna, ca popor crestin, ne dorim mantuirea. E ceva eretic intr-o astfel de atitudine obsteasca simbolizata intr-o catedrala reprezentativa? E ceva eretic in a avea o cladire mai speciala? A fost Sf. Sofia o erezie si nu stim noi? Nu a sustinut nimeni ca mantuirea va fi colectiva sau ca Judecata va fi la pausal. Sau, daca a sustinut, sa avem citate si dovediri, nu chestii de lautarie (dupa ureche, neverificate). In orice caz, nu prea vad cum ai putea sa ai o problema cu “mantuirea neamului” de vreme ce sustii temeinicia unei “pocainte institutionale”, adica nu doar la nivel personal.
2. Din punct de vedere al proiectului in sine sau al “bunului simt”, cum spui, noi nu avem stiinta sa aiba origini masonice sau simbolistica de acest gen. In schimb, da, noi niciodata nu am fost sustinatori ai proiectului, l-am criticat si l-am considerat inutil si daunator pentru Biserica avand in vedere contextul (inadecvare cu provocarile actuale, vulnerabilitate oferita pe tava vrajmasilor BOR). Mai recent, desigur ca, avand aceeasi parere pe fond despre proiect, ne-am solidarizat cu Patriarhia in acele aspecte unde nedreptatea si manipularile contestatarilor sunt mai mult decat evidente.
In rest, Dumnezeu cu mila. Nu prea are sens sa facem clasamente de vrednicie obsteasca (din nou, vezi, ca folosesti rationamente colective, desi nu-ti place “mantuirea neamului”), noi vs greci sau asa mai departe. Aici chiar ca, intr-adevar, “Dumnezeu stie”. Noi sa stim ce avem de facut.
@admin
In mod evident vorbim si intelegem unul pe langa altul.
Urmaresc acest site de multa vreme cu apreciere si referirea mea la nuanta peiorativa nu privea nicidecum sensibilitatile mele personale,harsaite in prea multi ani de viata,ci,asa cum am precizat deja,pe fratia ta si tinuta principiala cu care eram obisnuit aici.Observ nedumerit ca in ciuda “clarificarii” continui in aceeasi nota.Sunt convins ca n-ai avut intentia nici intaia data,nici acum,tocmai de aceea am facut referire la subconstient.Cunosc bine si de multa vreme reactiile specifice ale celor(inclusiv prieteni)care nu suporta libertatile pe care altii(ca mine)si le iau cu privire la institutia bisericeasca.
Cat priveste discutia “de fond”,n-are nici unul si te-as banui de state pe la patriarhie,asa de bine si convenient prezinti lucrurile,cum le stiam deja.Imi este imposibil insa sa te consider naiv si sa nu intelegi ca intr-o institutie prin excelenta a Numelor si simbolurilor,in acest caz,doar in acesta,totul are doar asa o semnificatie general-obsteasca.Catedrala Mantuirii Neamului este pur si simplu o erezie si vehiculul apostaziei finale a Bisericii.Un crestin normal si responsabil nici nu poate sa emita,necum sa conceapa,asa ceva,este NE-EVANGHELIC.Si eu personal sunt nationalist pe considerente arhaice si populare,cred ca pot exista destine speciale devoalate in culturi de o profunzime deosebita,si poporul roman e unul dintre ele,dar asa ceva ca ‘mantuirea neamului’ poate fi acceptat cel mult ca o licenta poetica,insa sa pui astfel numele unui mega proiect in Biserica ortodoxa mi se pare o nebunie.Sincer,mi-e mila de nefericitul patriarh si de obstinatia cu care-si urmeaza inconstient(oare?)conform naturii sale proprii,drumul distrugerii duhului profund al bisericii.Calea bogatiei si puterii este INTOTDEAUNA ratacita,pierzatoare si sortita pieirii.
Cat priveste megalomania proiectului,si nu doar in context,banuiesc ca e o chestiune de apreciere si perceptie strict personala,referitoare la proiectul in sine dar si la chipul si statutul Bisericii Ortodoxe,care in experienta si opinia mea este unul prin excelenta al Tainei.Domnul mi-a aratat Chipul Tainei Sale(motivul imi scapa)care nu numai ca nu se poate uita pentru toata Vesnicia,dar orice altceva devine o rana si o suferinta si un revelator al unui chip strain care incearca mereu sa se substituie.
Ai pomenit de Sf.Sophia,ce mai este ea astazi decat niste ziduri moarte ?
Originea proiectului,din cate stiu,vine tocmai de la Miron Cristea,care era un mason recunoscut,si in contextul istoric,nici nu ma mira.Dealtfel ochiul masonic ca si reprezentarea Tatalui le-am intalnit peste tot in bisericile si pe troitele de la noi,erezii si oripilitati mai mari cu greu pot fi concepute,le intalnesc peste tot unde locuiesc,am ajuns nici sa nu ma mai pot uita la ele si totusi nimeni nu pare sa fie deranjat,iar fratia ta te miri de eventuale influente masonice ale catedralei.
De locatie ce sa mai zic ? Chiar langa si cu Sf.Altar catre o alta nebunie si mai mare.Se vor ruga preotii cu fata catre puterea politica,cat se poate de semnificativ.
Nici vorba de vreun clasament,constatam doar realitatile tragice care ne caracterizeaza ACUM pe noi romanii si nici idee n-ai cat de fericit m-ar face mantuirea in corpore a poporului roman.Doar ca nu exista asa ceva.Ma uimeste cerbicia ca un har de Sus,cu care Dan Puric nu oboseste sa le aminteasca romanilor de sufletul lor profund,cat o mai fi,daca o mai fi.Dumnezeu stie.
Carmen 28.
Draga Carmen, Dumnezeu a dat 10 porunci.
Biblia ne arata foarte clar cum a funcționat relația dintre Dumnezeu şi poporul ales. De ce oare?. Tocmai pentru a înțelege şi cel ce nu înțelege credința în adâncul şi finețea ei, ce înseamnă şi cum funcționeaza aceasta relație.
Dumnezeu, pe cel care-l iubeşte îl şi pedepseşte (spre înțelepțire şi folos).
Un popor î-şi manifestă iubirea de Dumnezeu, prin plinirea poruncilor Lui.
Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tau…
Fiece popor are particularitatea lui, în multe privințe. Între greci şi noi sunt multe diferențe din multe puncte de vedere.
Analizele… comparațiile… desigur ca spun ce spun, dar daca nu sunt în acord cu particularitațile, cu istoria, nu ne duc unde trebuie.
Comparațiile insului cu insul nu este un act ziditor, nu este duhovnicie… nu este de folos insului.
De ce ?
Nu trebuie (în credința) sa ne raportam la semen, ci la Dumnezeu
Domnul ne-o cere. El spune… “fiți desavârşiți, precum Tatăl vostru…”
Nici o învațatura a evangheliei nu coduce la un alt fel de raportare, decât la cea care am aratat-o.
Masura în care un popor îl iubeste pe Dumnezeu, se vede şi se simte. Se vede în respectul şi prețuirea pe care o are pentru Dumnezeu şi pentru cetățenii sai, precum şi pentru celelalte popoare. Istoria e un martor de seamă.
Românii nu trebuie sa se compare cu grecii, ci cu ei înşişi, (ca popor).
Să nu cadem mai jos de înaintaşii noştrii.
Cât de greu su fost ei încercați de necazuri şi suferințe, (adesea şi pentru credința lor…).
Sper ca nu te-am dezamagit în înțelegerea la care ai facut trimitere…
Sa păstram macar ce am primit… şi aşa cum am primit…
Grecii au îngerul lor. Românii îl au pe al lor (P.Cleopa, prdica despre Judecata de apoi). Fiecare are moştenire sa, sfinții sai… trecutul sau.
Apostolul ne cere sa pastram “unitatea duhului”, desigur cu însintaşii noştrii în prmul rând.
Carmen,
Nu este ortodox, sa consideram adoptarea acelei legi în Grecia, o cădere. Acea lege a fost adoptată prin tradare.
Ce va urma… va arata… ce spune poporul.
Felul în care o va primi poporul grec, felul in care va reacționa de acum înainte poporul grec fața de aceasta lege şi fața de aceşti trădatori (acceptându-i şi acordându-le puterea), va arata ce şi cum.
Faptul că te murdareşte altul este una. Faptul ca te murdareşti tu însuți este altceva, dupa cum altceva este şi faptul de a nu te curata de murdaria tradatorilor şi a te împaca cu ea.
Grecii pot arata ca legea Lui Dumnezeu este mai presus de legile omeneşti şi ca le prețuiesc pe cele ale Lui Dumnezeu, ca pe Dumnezeu însuşi (ca fiind veşnice şi nepieritoare), iar pe cele omeneşti ca pe cele ale oamenilor (schimbatoare ca vremea şi pieritoare ca omul).
@radhacross:
Am lasat comentariul, insa ne delimitam total de astfel de idei, care ni se par nu doar gresite, ci si nedrepte. De ce, in loc sa-mi raspunzi argumentat, repeti aceleasi idei si sa ma faci un fel de avocat (mai ca ti-ar veni a crede ca platit) al “diavolului” de pe Deal? In aceste conditii, discutia e compromisa.