Predica (VIDEO) PS Ignatie Mureseanul la Inaltarea Domnului: PRIVESTE CERUL! PRIVESTE LA HRISTOS!

Alba-Iulia, Catedrala Reintregirii, 2011

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,

Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. (Faptele Apostolilor, 1, 9-10)

Preacuviosi si precucernici Parinti, iubiti frati si surori impreuna rugatori,

Rastimpul de patruzeci de zile, de la Inviere pana la Inaltarea Domnului Hristos, este un rastimp al vederii. De ce ucenicii Domnului Hristos, primesc aceasta invederare a adevarului Inverii mai ales prin simtul vederii? De altfel, simtul vederii este simtul care ne confera experientele cele mai statornice, cele mai stabile.

Aceste patruzeci de zile culmineaza cu sarbatoarea Inaltarii Domnului Hristos la ceruri si sederea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal. Patruzeci de zile ucenicii lui Hristos s-au scolit in acest exercitiu al vederii lui Hristos cel inviat si, in a patruzecea zi, ei, raman tot in vedere. De ce? Ni se spune in slujba si in pericopele, in textele biblice, care relateaza evenimentul inaltarii lui Hristos la ceruri, ca Apostolii priveau inspre cer atunci cand Hristos s-a urcat ca sa sada de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal.

Subiectul meditatiei duhovnicesti din aceasta sarbatoare este urmatorul: privirea cerului in slava iti da o bucurie nemarginita.

In momentul in care am citit aceasta pericopa, in care se face relatarea inaltarii lui Hristos la ceruri, si slujba Inaltarii, m-am gandit ca noi, oamenii cei de astazi, ne uitam prea putin la cer. Ne uitam la cer mai ales atunci cand este innorat, cand este involburat, cand este o vreme furtunoasa. Cand cerul este senin, frumos, chiar cel fizic, ne uitam foarte, foarte rar. Suntem prea capturati de grijile acestei lumi, de tot ceea ce tine de pamantesc, incat sa mai avem resursele ca sa ne uitam inspre cer. Si, ma gandesc ca nu este un lucru intamplator faptul ca ne uitam doar atunci cand este furtuna. De ce? Pentru ca noi insine suntem in furtuna, launtric vorbind. Suntem innorati, posomorati, si ne uitam spre ceea ce, sau in ceea ce noi avem o afinitate. Esti involburat, te uiti la cer atunci numai cand el este involburat. N-avem seninatatea sufletului, nu ne este drag sa ne uitam inspre un cer senin si frumos. Ne uitam la cer mai ales atunci cand poate suntem impovarniti si ingrijorati si intristati peste masura, deznadajduiti si pe buza prapastiei acestei vieti. Atunci ne ridicam spre cer si spunem: O, Doamne, unde esti? Atunci doar ne uitam inspre cer.

Apostolii Domnului Hristos, ne invata prin aceasta sarbatoare ca adevarata stare a crestinului este sa priveasca inspre cer, si sa aiba puterea sa vada dincolo de cerul acesta fizic, sa-L vada pe Hristos cu ochii sufletului.

Este, de altfel, si textul slujbei Inaltarii Domnului, care ne invita la aceasta privire inspre cer. Ni se spune in Icosul sarbatorii urmatorul lucru:

Sa ne ridicam ochii si cugetele la inaltime, sa ne inaltam noi, muritorii, privirile impreuna cu simtirile, spre portile cele ceresti, in Muntele Maslinilor sa ne inchipuim ca suntem si ca privim la Mantuitorul, Cel purtat pe nori.

Cand cineva se bucura de o oarecare celebritate, un om de o vizibilitate publica extraordinara, un artist de mare valoare, sau un literat, sau un mare savant, un om de stiinta, in momentul in care Dumnezeu ne harazeste o intalnire imediata cu acea persoana, tinem cu tot dinadinsul sa o vedem. Si, cand ne intalnim cu acea persoana, o privim cu foarte multa satietate, aproape ca ajungem sa contemplam omul pe care il indragim. Daca cineva iti vorbeste frumos, foarte seducator, tu parca nu mai esti atent la ceea ce-ti spune, ci mai mult il contempli decat il asculti. De ce se intampla acest lucru? Pentru ca noi, oamenii, privirea noastra, simtul acesta al vazului a fost facut de Dumnezeu, inzestrat de Dumnezeu, sa vada doar frumosul, sa privesti doar frumosul si sa repudiezi tot ceea ce este urat. In momentul in care te agreseaza uratul, ochii tai reactioneaza dintr-o data, a plictis, a lehamite si saturatie. Daca intalnesti pe cineva care iti transmite o stare de dezgust, de dispret, parca iti vine sa-ti pui obloane in fata ochilor, in fata genelor tale, nici macar nu vrei sa-l vezi, sa te intalnesti cu el. Evident acest lucru tradeaza faptul ca noi cautam intotdeauna frumosul, si, daca nu putem sa-l vedem in cel de langa noi, se pare ca este uratul prea mult in noi, incat sa mai fim in stare sa vedem frumosul in persoana de langa noi, si de aceea ne tragem o cortina pe ochii nostri, si sa nu-l vedem pe cel care nu-l simpatizam, nu ne este foarte drag. N-am auzit pe nimeni, niciodata sa spuna: ce superba este mizeria din fata blocului. Intotdeauna uratul, tot ceea ce este dispretuitor, ochii nostru reactioneaza instinctual, si repudiaza. Daca vedem ceva infricosator, ceva terifiant, ne punem mainile la ochi si ne minunam, si cadem intr-o uimire care aproape ne ingheata sufletul.

Daca ne uitam la Hristos, privirea inspre Hristos, ne da intotdeauna bucurie, exact aceeasi bucurie pe care au trait-o Apostolii cand au fost adunati pe Muntele Maslinilor, pe Muntele in care Hristos S-a inaltat la ceruri. Este un paradox in aceasta stare a Apostolilor. Ei il priveau pe Hristos, cum se urca spre ceruri, plin de slava, si plin de lumina, pentru a se aseza de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, cu trupul acesta indumnezeit, al nostru. Apostolii simt o stare de bucurie extraordinara. In mod normal, atunci cand ne despartim de cineva care ne este foarte drag, ne intristam, suntem coplesiti de durere, nu ne bucuram. Apostolii s-au bucurat atunci cand ei l-au vazut pe Hristos in slava, in lumina. De ce? Tocmai datorita faptului ca, pe plan duhovnicesc, cand Hristos, Dumnezeu este nevazut, El devine mai simtit, mai masiv in sufletul nostru prin prezenta, asa cum s-a intamplat in evenimentul calatoriei celor doi uncenici, Luca si Cleopa inspre Emaus. Cand Hristos a devenit nevazut, atunci ei l-au cunoscut si au priceput ca El a fost cel care i-a acompaniat – pe acesti doi tineri, acesti doi ucenici, Luca si Cleopa-, in drumul lor spre Emaus.

De aceea, am putea spune ca esti de multe ori ceea ce privesti. Privesti uratul, privesti mizeria, privesti intunecimea, devii intuneric, mizerie, intunecime. Privesti frumosul, seninul, cerul, pe Hristos in slava, devii tu insuti slava, lumina, seninatate.

Oamenii, poate, de multe ori sunt tristi pentru ca nu stiu sa priveasca inspre cer. Si intr-o poezie, pe care o tot rosteste cu atata avant duhovnicesc IPS Arhiepiscop Andrei, o poezie a Magdei Isanos, acolo ni se spune ca noi privim din ce in ce mai putin spre cer si de aceea traim aceasta stare de posomorala, aceasta stare de plictiseala, de lehamite sufleteasca.

Sarbatoarea de astazi ne invata acest lucru: sa privim inspre cer. Si cand privesti inspre Hristos, cel plin de lumina, de slava, primesti un har extraordinar. Si de unde stim noi acest lucru? Nu numai de la Apostoli, ci stim si de la Sfantul Arhidiacon Stefan. Atunci cand era inconjurat de o ploaie torentiala, de injurii de blasfemie, si chiar la modul fizic al cuvantului, inconjurat de o ploaie de pietre, Apostolul Stefan – ni se spune chiar in Faptele Apostolilor -, avea privirea atintita inspre cer, inspre Hristos care sedea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal. Si nu numai. Apostolul Stefan avea puterea de a face fata tuturor acestor injurii si persiflari si batjocuri ale iudeilor, numai atunci cand el avea privirea inspre cer. Si, avand privirea atintita inspre cer, si inspre Hristos, care sedea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, chipul lui a devenit chip de inger, un chip plin de lumina. Si, acest chip de lumina, de inger, i-a dat putinta de a se sustrage din fata tuturor celor care il ponegreau si il dispretuiau.

Si noi cred ca traim stari asemanatoare, similare, in lumea aceasta. Sunt suficienti cei care ne ponegresc, ne dispretuiesc, dar noi nu putem avea fata de lumina, de inger cum a avut-o Arhidiaconul Stefan. De ce? Pentru ca noi nu stim sa privim in asemenea momente inspre cer, inspre Hristos, Cel care sta intotdeauna de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal cu trupul indumnezeit.

De aceea, icosul sarbatorii de astazi este foarte explicit:

Sa ne ridicam ochii si cugetele la inaltime, sa ne inaltam noi, muritorii, privirile impreuna cu simtirile, spre portile cele ceresti, in Muntele Maslinilor sa ne inchipuim ca suntem si ca privim la Mantuitorul, Cel purtat pe nori.

Daca vom face acest lucru, viata noastra va deveni o viata de lumina si de foarte multa bucurie, asa cum au avut-o Apostolii Domnului Hristos. Si, cand privesti ceva si cand contempli ceva, admiri ceva, parca intelegi mult mai bine. Daca vrei sa-L intelegi pe Hristos, sa-L pricepi cu mintea ta, cu sufletul tau si cu inima ta, trebuie sa-L privesti cat mai des. Si, privindu-L pe Hristos, devii tu insuti hristofor, purtator de Hristos.

Si, in cuvantul meu, am sa va spun un text din Parintele Emilianos Simonopetritul, in care si el surprinde acest exercitiu duhovnicesc de a-L privi pe Hristos in momentele de rascruce ale vietii noastre, in momentele de cumpana, si nu numai, chiar si in momentele de bucurie, de desfatare sufleteasca. De ce? Pentru ca sa-L intelegi mai bine pe Hristos. Si ni se spune urmatorul lucru:

Pe cat Te vad, Doamne mai aproape, pe atat Te inteleg. Pe cat Te vad, pe atat Te cunosc. Pe cat Te cunosc, pe atat Te inteleg. Pe cat Te inteleg, pe atat Te iubesc. Pe cat Te iubesc, pe atat Te doresc. Pe cat Te doresc, pe atat ma apropii de Tine. Pe cat ma apropii de Tine, pe atat Te prind. Pe cat Te prind, pe atat Te imbratisez. Pe cat Te imbratisez, pe atat Te strang. Pe cat Te strang, pe atat ma unesc cu Tine, Doamne, si Tu devii al meu, si nu ma despart de Tine, nu mai exist eu, nu mai exista acela din mine, exista omul nou, exista descoperirea lui Hristos in mine. Nasterea lui Hristos in mine din privirea, cunoasterea, dorinta, imbratisarea Ta, Doamne.

Sa ne ajute Hristos, Cel inaltat la ceruri in slava sa-L putem privi mai des. Si, privindu-L mai des, vom deveni si noi plini de slava, plini de lumina. Sa plecam de la aceasta praznuire cu tanjirea si poate si cu nostalgia ca ne uitam mult prea putin inspre cer, inspre cerul duhovnicesc.

Legaturi:

VA MAI RECOMANDAM: