update – Propunerile Patriarhiei pentru reglementarea OREI DE RELIGIE si reactiile militantilor anti-BOR/ Noi absurditati ale regulamentului scolar: RESTRICTIONAREA ACCESULUI PARINTILOR LA SCOALA!

12-02-2015 8 minute Sublinieri
foto: ziarul lumina

foto: ziarul lumina

În cotidianul Adevărul din 12 februarie 2015 a fost publicat articolul „Tertipul prin care BOR încearcă să mențină Religia obligatorie în şcoli” în care este comentată propunerea Sfântului Sinod ca înscrierea la disciplina Religie să se facă la începutul școlarizării pe toată perioada acesteia.

Adversarii statutului orei de Religie ignoră sau interpretează tendențios motivarea Curţii Constituţionale care, de fapt, a respins aproape în totalitate cererile acestora privind neconstituționalitatea prezenței disciplinei Religie în învăţământul public (punctul 2 al dispozitivului deciziei nr. 669 a Curţii Constituţionale).

Singurul aspect modificat de către Curtea Constituţională este procedura de participare a elevului la ora de Religie, şi anume aceasta presupune o cerere de înscriere. În ceea ce privește celelalte aspecte legale privind importanța şi necesitatea orei de Religie, Curtea Constituţională a menținut, motivat şi consolidat statutul acesteia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, aflată în planul-cadru de învăţământ, obligatorie pentru Şcoală, care trebuie să o prezinte în oferta educaţională a școlii (asemenea disciplinelor limba română, matematica, istoria, geografia etc.). Prin urmare, ora de Religie nu este facultativă pentru Şcoală, ci Şcoala trebuie să respecte statutul legal al acesteia şi să creeze toate condiţiile pentru desfăşurarea ei (conform paragrafului 19 din motivarea Deciziei Curţii Constituţionale), iar elevul, părinții sau tutorele acestuia solicită în mod liber înscrierea pentru studiul disciplinei Religie.

Ca atare, Sfântul Sinod, prin propunerea făcută, a avut în vedere motivarea deciziei Curţii Constituţionale, care afirmă în același timp importanța orei de Religie şi libertatea elevului de-a studia disciplina Religie pe bază de cerere. Se înțelege că cine s-a înscris în mod liber să urmeze studiul Religiei poate fi consecvent sau inconsecvent cu această alegere inițială.

Atât timp cât Constituția României garantează dreptul la educație religioasă confesională în școală, „potrivit cerințelor specifice fiecărui cult” (art. 32, alin.7), implicarea Bisericii în susținerea orei de Religie nu reprezintă o ingerință în activitatea Statului, ci cooperarea acesteia cu instituţiile publice (art. 29, alin. 5), pentru o formare spirituală şi socială adecvată a copiilor şi tinerilor poporului român eminamente religios.

Așadar, Biserica apără şi promovează studiul Religiei fiindcă este solidară cu poporul credincios.

Patriarhia propune schimbarea Legii Educaţiei astfel încât cererea de participare la ora de Religie să fie valabilă pe toată perioada de şcolarizare, nu doar pentru un an, ceea ce înseamnă că dacă elevii se răzgândesc între timp, atunci vor fi nevoiţi să depună cerere de retragere de la ora de Religie, ceea ce Curtea Constituţională a hotărât că este neconstituţional.

Elevii ar trebui să depună o singură dată cererea pentru participarea la ora de Religie şi nu la începutul fiecărui an şcolar. Cel puţin aşa îşi doreşte Patriarhia Română care a trimis deja propunerile pentru schimbarea Legii Educaţiei către Camera Deputaţilor. Astfel, oficialii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) susţin că pentru participarea la ora de Religie ar trebui să se depună solicitarea o dată, pentru toată perioada şcolarizării, în loc să se depună la începutul fiecărui an. Însă, dacă elevii se răzgândesc şi nu mai vor să urmeze ora de Religie, ei sau părinţii lor vor fi nevoiţi să formuleze o cerere de retragere.

Practic, asta ar însemna să ne întoarcem la situaţia de dinainte de decizia CCR, spun specialiştii, ceea ce nu este în beneficiul elevului, ci în beneficiul Patriarhiei.

“Patriarhia Română propune ca înscrierea la disciplina Religie să se facă la începutul şcolarizării, pentru toată perioada acesteia, de către elevul major ori părintele sau tutorele legal instituit pentru elevul minor, care va semna o cerere-tip de înscriere a elevului pentru frecventarea orelor de Religie pe toată durata şcolarizării. O eventuală retragere a elevului de la orele de Religie sau o reînscriere a celor care au renunţat pe parcursul şcolarizării se va face tot prin cerere scrisă, la începutul anului calendaristic, pentru anii şcolari următori”, se arată în propunerea conducerii Bisericii Ortodoxe Române (BOR), obţinută în exclusivitate de “Adevărul”.

Profesorul Emil Moise, cel care a sesizat CCR cu privire la faptul că e neconstituţional ca elevii să facă cerere ca să nu participe la ora de Religie, apreciază că “opţiunea pentru ora de Religie nu poate fi asumată pentru un timp prea lung”. “Conştiinţa religioasă a copilului evoluează, ea este influenţată în mod particular chiar de procesul de învăţământ. Nu poţi să ceri unui copil să îşi asume o <<opţiune religioasă>> pentru o perioadă mai mare de timp”, este de părere Moise.

El a mai declarat în numele său şi al Colegiului Director al Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, că soclicitarea BOR sugerează intenţia Patriarhiei de a pune presiune asupra conştiinţelor elevilor, ori decizia CCR afirmă că tocmai o astfel de formă de presiune nu este acceptabilă în cazul religiei. “Propunerea de a face cereri la patru ani este disproporţionată, răspunde intereselor particulare ale unor culte, afectând în substanţă hotărârea CCR. Modificarea unui act normativ după ce dispoziţii din acesta au fost declarate neconstituţionale nu se poate face decât prin punerea în acord a noilor prevederi cu dispoziţiile din decizia Curţii Constituţionale. Adoptarea propunerii Bisericii Ortdoxe Române ar intra în conflict atât cu prevederi internaţionale, constituţionale şi ale legislaţiei naţionale, dar şi cu dispoziţiile din Decizia 669/2014 a Curţii Constituţionale, general obligatorii conform Constituţiei României”, a spus Moise.

Motivarea Patriarhiei

Sociologul Mircea Kivu apreciază că  BOR încearcă, de fapt, să ocolească decizia CCR, să se întoarcă practic la ce a fost înainte. În propunerea Patriarhiei scrie la motivare că astfel s-ar asigura încadrarea personalului didactic pe catedrele de religie, adică cei aproximativ 6.800 de profesori de Religie din ţară ar avea posturile asigurate pentru o perioadă mai lungă de timp. Astfel ar putea răspunde la întrebarea “Ce se întâmplă cu profesorii dacă numărul elevilor care fac Religie scade vertiginos”.

Vizavi de această motivare, sociologul Mircea Kivu spune că “procesul didactic se face în interesul elevului şi nu al profesorului”, iar profesorul de filosofie Horia Pătraşcu, director-adjunct la Colegiul Naţional Bilingv “George Căşbuc” din Capitală, este de părere că nu este normal ca BOR să se amestece în sistemul de învăţământ. “Aşa cum există separarea puterilor în stat, aşa ar trebui să existe şi separarea bisericii de sistemul de învăţământ”, este de părere Pătraşcu.

Dar ce ar însemna dacă deputaţii vor include această propunere în legea Educaţiei? Articolul din lege care reglementează predarea Religiei în şcoli este momentan suspendat pentru o perioadă de 45 de zile timp în care legiuitorii trebuie să schimbe Legea Educaţiei în acest sens. La sfârşitul celor 45 de zile (8 martie), articolul din lege va fi anulat, deci o soluţie legislativă trebuie obligatoriu găsită până atunci, fie prin schimbarea legii în Parlament, fie prin ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern, metoda principală prin care Legea Educaţiei a fost schimbată în ultimii doi ani.

Sociologul Mircea Kivu spune că dacă se adoptă propunerea Patriarhiei, “atunci când părintele se duce la începutul anului să-şi înscrie copilul, i se va pune o cerere-tip în faţă şi dacă sunt mai slabi de înger, nu se vor uita la ea şi o vor semna aşa cum facem în general cu formularele care ni se dau să le completăm. Dacă sunt mai atent, atunci intru în aceeaşi situaţie de dinainte, adică trebuie eu să fac un gest explicit de refuz, ori acesta era sensul deciziei CCR, că nu trebuie să fac acel gest explicit de refuz. Practic, ajungem de unde am plecat”, a explicat Kivu.

Cu ce ar putea fi înlocuită Religia

La rândul său, deputatul independent Remus Cernea, care are a propus printr-o iniţiativă legislativă înlocuirea orei de Religie cu materia “Etică şi cultură civică”, spune că “Înscrierea la orele de religie ar trebui să fie exclusiv iniţiativa celor care doresc participarea la aceste ore pentru copii lor, iar notificarile către şcoala ar trebui să privească un singur an şcolar. Orele de religie sunt pur facultative, conform Deciziei Curtii Constitutionale”, a declarat Cernea. “Faptul că decizia CCR spune exact ceea ce am propus şi eu în iniţiativa legislativă prin care am cerut ca aceia care doresc să urmeze astfel de ore să facă o notificare în acest sens către şcoală, arată că atunci când această temă este judecată în mod principial şi în acord cu valorile democratice şi cu tratatele privind drepturile omului, soluţia corectă este cea care trebuie acum implementată prin modificarea Legii Educaţiei”, a încheiat deputatul.

Şi profesorul Horia Pătraşcu spune că cea mai mare greşeală este că nu se cere transformarea orei de Religie în “Istoria Religiilor” sau “Filosofia Religiilor”, ceea ce ar pune capăt problemei.

Motivarea Curţii Constituţionale

Decizia Curţii Constituţionale dată pe 12 noiembrie anul trecut spune că elevii care doresc să participe la ora de Religie trebuie să facă o cerere în acest sens, la începutul anului şcolar. Mai exact, CCR a decis că este neconstituţional articolul din Legea Educaţiei care spune că “La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de Religie”.

În motivarea publicată în Monitorul Oficial, judecătorii Curţii Constituţionale spun că modul în care legiuitorul a reglementat oferta educaţională referitoare la disciplina Religie este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă. “Exprimarea unei opinii din perspectiva prevederilor constituţionale referitorare la libertatea conştiinţei şi a religiei aplicabile în domeniul învăţământului religios trebuie să aibă întotdeauna un sens pozitiv (persoana alege să studieze religia), iar nu un sens negativ (persoana alege să nu studieze religia), întrucât în cea de-a doua ipoteză, persoana este prezumată ca manifestând deja opţiunea de a studia, fiind nevoită să acţioneze ulterior pentru excluderea sa din grupul de studiu. Or, o atare reglementare nu reprezintă altceva decât o constrângere a persoanei în manifestarea unei opţiuni, cee ce de plano (automat), contravine libertăţii conştiinţei consacrată de Constituţie”, se arată în motivarea CCR.

Judecătorii au luat această decizie, în unanimitate, în urma unei sesizări depuse de un profesor din Buzău, Emil Moise, care nu a considerat că este normal ca fata lui să depună cerere de retragere de la ora de Religie. „Credeam că o să pierd procesul şi când am aflat că de fapt am câştigat a fost un şoc foarte puternic. Fata mea, care este studentă acum şi care m-a susţinut în toată lupta, m-a felicitat şi ei îi dedic această victorie, dar şi copiilor care au suferit de pe urma predării Religiei la şcoală“, a spus Moise.

Propunere Patriarhie, ora de Religie

Nota noastra:

Daca mai era nevoie de vreo dovada ca mass-media e infiltrata de acoperiti cu misiune anti-BOR, Adevarul ne-a furnizat-o. Aducand in atentie, in mod “exclusiv”, propunerile Patriarhiei de modificare a legislatiei conform deciziei CCR (in conditiile in care Patriarhia, dupa stiinta noastra, nu a facut publice aceste propuneri), Adevarul inveleste totul intr-o tendentiozitate de tip paranoic si stigmatizant. Astfel, desi Patriarhia are tot dreptul legal sa inainteze propriile sale propuneri, simplul fapt ca o face se numeste “tertip”. Din seria de “specialisti” apelati de Adevarul sa comenteze propunerile, toti unul si unul, militanti anti-BOR care nu se feresc sa foloseasca injurii adresate crestinilor in texte publice, reiese ca BOR ar vrea sa speculeze parintii “slabi de inger” ca sa revina la situatia ante-decizia BOR. Majoritatea afirmatiilor “specialistilor” sunt oricum false – de pilda, Cernea afirma ca CCR ar fi stabilit ca ora de religie e facultativa, ceea ce e complet neadevarat.

In fapt, daca decizia CCR se va traduce in lege ca o necesitate anuala de inscriere la ora de religie, avem, deja, de-a face cu o hartuire a parintilor care vor sa asigure copiiilor educatie religioasa. Sa intrebi pe cineva, in fiecare an, daca se simte la fel de ortodox/catolic/musulman ca anul trecut tine de POLITIE SCOLARA, nu de educatie. Propunerile Patriarhiei tin de un bun simt elementar, caci optiunea pentru educatie religioasa nu poate fi chestionata in fiecare an, asa cum optiunea pentru orice tip de scolarizare nu poate fi, intr-o societate normala, chestionata anual! 

De asemenea, trebuie aratat foarte clar ca CCR NU a fost de acord cu toate revendicarile lui Emil Moise, asa cum, manipulatoriu, sugereaza articolul de mai sus.

Începând cu această săptămână, accesul părinţilor în interiorul unităţilor de învăţământ este restricţionat, doar în anumite condiţii aceştia putând intra în curtea şcolii şi în şcoală. Potrivit noului regulament şcolar intrat în vigoare, părinţii au obligaţia să-şi trimită copiii la cursuri şi să le asigure cele necesare pentru frecventarea învăţământului obligatoriu.

Noul regulament şcolar aplicabil începând cu această săptămână aduce cu sine şi o serie de drepturi şi obligaţii ale părinţilor şi tutorilor legali. Potrivit uneia din prevederile regulamentului, părinţilor le este interzis atât accesul în şcoală, cât şi în curtea unităţilor de învăţământ. Dacă o parte a părinţilor consideră măsura ca fiind benefică, întrucât creşte nivelul de siguranţă al copiilor şi corpului profesoral, o altă parte reclamă faptul că nu au fost consultaţi la întocmirea documentului. Totuşi, regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar arată că părintele poate intra în şcoală doar dacă a fost solicitat sau a fost programat pentru o discuţie cu un cadru didactic sau cu directorul unităţii de învăţământ, dacă desfăşoară activităţi în comun cu cadrele didactice, participă la întâlnirile programate cu învăţătorul/dirigintele copilului (şedinţe cu părinţii), respectiv dacă depune o cerere la secretariatul şcolii. „Pentru alte situaţii în afara celor specificate în regulament este stabilită o procedură de acces al părinţilor în şcoală de către consiliul de administraţie“, se arată în regulamentul emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Totuşi, acelaşi regulament şcolar prevede că părintele elevului din învăţământul primar are obligaţia să-l însoţească până la intrarea în unitatea de învăţământ, iar la terminarea orelor de curs să-l preia.

În privinţa părinţilor, ca beneficiari indirecţi ai educaţiei, aceştia au dreptul să decidă, în limita legii, cu privire la unitatea de învăţământ unde va studia copilul, având, totodată, dreptul să fie informat periodic referitor la situaţia şcolară şi comportamentul copilului. Regulamentul prevede că un părinte poate primi astfel de informaţii doar referitor la propriul copil. În cazul în care se ivesc situaţii tensionate, stări conflictuale în care este implicat propriul copil, acestea vor fi rezolvate prin discuţii amiabile cu profesorul implicat sau cu directorul şcolii. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se va depune cerere scrisă către conducerea unităţii de învăţământ, urmând să se meargă, în cazul unei soluţii neechitabile, până la inspectoratul şcolar şi chiar la Ministerul Educaţiei. Un alt drept al părinţilor stipulat în document este acela de constituire în asociaţii cu personalitate juridică.

Potrivit prevederilor legale, citate de Mediafax, părintele, tutorele sau susţinătorul legal are obligaţia de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea elevului până la finalizarea studiilor. În caz contrar poate fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 de lei ori este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii. Tot părintele răspunde material şi pentru distrugerile bunurilor din patrimoniul şcolii cauzate de elev. (Oana Nistor)

d789dc0cd815d79d0f0a676d29077437_L


Categorii

Educatie, Opinii, analize, Patriarhul Daniel, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Scoala romaneasca

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “update – Propunerile Patriarhiei pentru reglementarea OREI DE RELIGIE si reactiile militantilor anti-BOR/ Noi absurditati ale regulamentului scolar: RESTRICTIONAREA ACCESULUI PARINTILOR LA SCOALA!

  1. Pozitia Patriarhiei este CORECTA! Procedura propusa este asemanatoare cu inscrierea la o limba straina. Poate sa-i spuna cineva lui Emil Moise asta ca si conştiinta lingvistica a copilului evoluează si ca este influenţată în mod particular chiar de procesul de invatamant. De ce sa ceri unui copil sa isi asume o optiune ligvistica pentru o perioada mai mare de timp? Poate ca brusc vor dori sa invete rusa, de exemplu…

  2. Tertip!? Si-au dat inca odata arama pe fata cei de la Adevarul, daca mai era nevoie. Tertip este decizia CCR-ului. Asa ies la suprafata ca uleiul deasupra apei intentiile lor de a distruge invatamantul religios din tara, caruia sunt bucurosi ca i-au dat o lovitura. Tertipuri sunt toate afirmatiile de doi bani facute de acesti “experti” ai libertatii de constiinta, care nu stiu cum sa faca sa nu cumva sa piarda reduta proaspat cucerita. Cativa trepadusi au mers impotriva oricarei reguli democratice sau de bun simt, afectand majoritatea pe care vor sa o faca sa joace dupa regulile lor.
    Aceasta chestionare anuala are implicatii foarte mari. Cum se vor mai putea pregati si mentine profesori de religie daca prin asemenea masuri tu ii transformi, in randul dascalilor, intr-o categorie discriminata/defavorizata? Ii pui in situatia in care, in fiecare an, nu se stie daca si cate ore vor putea sa aiba, neavand certitudinea ca vor putea sa-si castige painea? Ei din ce sa traiasca? Sa-ti bati joc de acesti oameni in felul acesta! Umanism, nu gluma! Este o masura prin care urmaresti, de fapt, disparitia/eliminarea lor. Acest Emil Moise care s-a facut unealta acestei nelegiuiri si toti ceilalti sa stie ca nimeni inca nu a scapat de bataia lui Dumnezeu. Iar daca ceilalti profesori tac in fata acestor nedreptati care li se fac confratilor lor sa stie ca, intr-un fel sau altul, le va veni randul.

  3. Biserica are o mare datorie față de fii săi duhovniceşti, fii care i-au solicitat botezul ortodox.
    Despre ce libertate de conştiință, vorbesc cei fără conştiință?.
    Ortodocşii au dreptul acesta garantat de Constituție.
    De ce trebuie să fac o cerere pentru un drept ce-mi este garantat de constituție… deştepților anti BOR ?.
    Nimeni nu face cerere pentru a beneficia de dreptul… (la vot -de exemplu). Ortodocşii au dreptul (şi datoria) să-şi cunoască credința.
    Care… (trebuie să o mai spun eu ?), este componenta ființei naționale a poporului român, a istoriei şi culturii acestui popor.
    Care credință trebuie învățată sistematic şi prin oameni instruiți şi autorizați, nu după fiecare, după babe sau folclor.
    A izgoni biserica din şcoală prin ivocarea une ,,libertăți” înțelese extremist şi impuse prin speculații de interpretare extremistă, încalcă tocmai libertatea despre care vorbeşte constituția, (nu implenentatorii extremismului ateu).
    Nu avem nevoie de libertatea omenilor ce-l exclud pe Dumnezeu, ci de Libertatea Lui Dumnezeu, care face ca tot omul să-l respecte, să-l cinstească şi să-l iubească pe aproapele său.
    Despre ce fel de libertate vorbesc exclusiviştii aceştia, care izgonesc ora de religie din scoală ?
    Nu-i mulțumeşte secularismul agresiv din programa şcolară? .
    Nu. Nu-i mulțumeşte.
    Nu vor să-l mai vadă pe Iisus în şcoală, în societate, în inima copiilor.
    Îl vor închis. Înghesuit în biserici şi încarcerat sub lacătul legilor anti-Hristos.
    Vor libertate !!!
    DAR NU PENTRU TOȚI.
    VOR DOAR LIBERTATE PENTRU EI.Pentru ce cred ei.
    CUM O VOR EI.
    CUM NE-O IMPUN EI.Nu cum ne-a dat-o, ne-o lămureşte şi ne-o împlineşte Dumnezeu.

    Nu domnilor. Libertatea este pentru toți.
    Chestiunea în discuție, nu ține de libertate, ci de câştigul de adepți şi de agresiunea unuor asupra altora.
    Nu e nevoie de vre-o cerere.
    Este de ajuns să-ți declari apartenența la orodoxie, la catolicism, la… ateism, sau…
    Constituția nu poate scoate ora de religie din programa şcolară, după cum nu poate scoate seculaismul celorlalte ore, şi după cum nici BOR nu a invocat scoaterea secularismului din programa celor botezați orodox.
    Ce se doreşte ? Segregarea populației pe criterii religioase ?
    Asur-ii, Cernea şi toții acoliții nu pot invoca Constituția speculând ambiguitățile unor legi.
    Constituția NU POATE SCOATE ORA DE RELIGIE DIN ŞCOLI.
    CCR, încalcă derptul ortodocşilor şi libertatea acestora prin acea decizie, interpretată absolut greşit.
    Cerni-ților, Asuriştilor, anti-BOR-iştilor,le lipseşte doar violența fizică, că în rest… au aceiaşi ură viscerală şi exclusivism ca şi ISIS.

  4. Daca parintii nu pot intra in scoala, cum poate sa-l inscrie pe copil la ora de religie, in special daca copilul este in ciclul primar ?

    >profesorul de filosofie Horia Pătraşcu, director-adjunct la Colegiul Naţional Bilingv “George
    >Căşbuc” din Capitală, este de părere că nu este normal ca BOR să se amestece în sistemul de
    >învăţământ.

    BOR inseamna mireni si cler adica 89% din populatia Romaniei.
    BOR vorbeste in numele populatiei ortodoxe.

    Pe secularisti ii bagi intr-un autobuz; si tot nu se umple…

  5. Duhul ateu, duhul secularist, nu are argumnt Adevărul vieții. Argumentul forte pe care se bazează este TIMPUL (lui).
    În 2015… mai cutează ,, popii” să…
    Faptul că astăzi seculsrismul şi duhul anti-Hristos a acaparat mijloacele cele mai moderne, că poate acapara, manipula şi stăpâni miliarde de suflete, prin puterea ispitei şi agresiunea demonică a viciului şi slăbiciunii firii, ne-îngrădite de conştiința cinstită, şi neînrobită de culpa prăbuşirii omului şi umanității în mai prejos de amimalic, le este şi le constituie funamentul cacestor credințe.
    Pentru că sunt credințe.
    Da. Ei asta cred. În asta cred.
    Condamnă o credință, pentru credința lor.
    Omul nu poate ieşi niciodată din aceasta stare.Din a crede în…
    Da. Necredincioşi CRED în ce susțin. Merg spre ceva în care cred, ca orice ființă umană rațională.
    Nu cred în Dumnezeu desigur, dar cred în ce cred ei.
    Ce libertate este aceia în care elimini, în care excluzi pe cei ce cred în… ce nu accepți tu ?
    Cum poate fi CONSTITUȚIA o armă pentru aceşti exclusivişti ?
    Aceştia sunt FUNDAMENTALIŞTII ATEI.

  6. Totul porneşte de la decizia greşită a CCR, invers decât cea veche şi decât logica lucrurilor. Acuma caută să dregi busuiocul. E cam aiurea şi propunerea Patriarhiei, dar numai din cauza noii hotărâri (ne)constituţionale, că acuma, oricum ai da-o, iese rău ori o parte, ori alta. Dar ar trebui respectată legea în spiritul ei, nu în literele ei mai noi şi mai strâmbe, adică Patriarhia a propus o soluţie de compromis.

    În altă ordine de idei, crunt războiul dus de militanţii ateişti prin manipulări şi luptă de culise.

  7. am o intrebare, poate cineva stie raspunsul corect…: “adevarul” este fostul ziar “scinteia” a pcr, ziarul la rindul lui fiind o continuare a unui ziar ilegal din perioada interbelica; dupa ’89, cind toate s-au “privatizat legal” fostele infrastructuri ale scinteii au trecut in miinile altora, ale cui, nu stiu; intrebarea mea: DE UNDE VIN BANII (adica cine este proprietarul acestui ziar) ? daca stim de unde vin banii – circuitele de finantare- stim si cine are interese anti-biserica la noi, si ce scopuri urmaresc, etc

  8. Ce isterie e si cu lansarea filmului porni “50 de umbre ale lui Grey”.Peste tot auzi de el(mai ales fete care au citit “capodopera”) …

  9. Am intrat si eu in vorba ieri si alaltaieri cu unii comentatori de pe pagina de facebook a D-lui Prof. Emil Moise, si am postat niste idei legate de acuzatiile care se aduc Bisericii ca din cauza ei NU SUNT BANI pentru: Scoli, Spitale etc…Dar am ramas uimit CA Dl Moise mi-a sters comentariile.
    Si pentru ca “frenezia” cu care ACUZA multi liberi cugetatori Biserica, in loc sa se potoleasca este in crestere, m-am gandit ca ar fi bine SA REPOSTEZ aceste IDEI si pe acest site. Iata doar cateva succinte argumente cu care se DEMONTEAZA falsele si neintemeiatele acuzatii, pline de URA si DISCRIMINARE si batjocora dusa pana la extrem, la adresa Bisericii:

    – S-au INCHIS multe scoli in Romania, mai ales in mute localitati rurale, nu din cauza Bisericii, fiindca banii care ar fis fost necesari pentru MENTINEREA lor in functiune ar fi fost dati de catre stat, chipurile BOR, sau altor culte recunoscute de stat din Romania…Este falsa aceasta acuzatie, fiindca MOTIVUL inchiderii acestor scoli este altul si anume REDUCEREA progresiva a NUMARULUI DE COPII, fiindca statul roman nu a pus in aplicare politici sociale concrete de STIMULARE a NASTERILOR de copii in Romania. Spre deosebire de stat Biserica Ortodoxa din Romania, dar si alte culte crestine si religioase PROPOVADUIESC in societate si-i INDEAMNA pe cetatenii casatoriti, mai ales pe cei tineri ca SA NASCA COPII si sa evite pacatul Avortului! Asdar CAUZA INCHIDERII este in primul rand una DEMOGRAFICA si nu de alta natura…incat s-a ajuns acum ca putinii copii care mai sunt intr-o localitate ruruala unde scoala s-a inchis sa fie dusi in fiecare dimineata cu autobuse si microbuse puse la dispizite de stat la scoli din alte localiati pentru a-si continua studiile…!

    – Este falsa si acuzatia ca din cauza Bisericii nu ar fi bani pentru spitale, s-au ca s-ar fi inchis MULTE SPITALE datorita faptului ca banii care ar fi trebuit dati de stat (ca si in cazul scolilor care s-au inchis) pentru intretinerea unor astfel de spitale, au fost dati BOR sau cultelor religioase pentru a le sustine pe ele si nu spitalele …Este si aceasta acuzatie totalmente NEINTEMEIATA si nejudecata, si gresit pusa si mai ales mentinuta in discutie.
    Nu! NU din cauza Bisericii sau a altor culte religioase din Romania, care sunt recunoscute de stat, s-ar fi inchis unele spitale, ci pentru ca, pe de-o parte au fost chiar si RECOMANDARI ALE F.M.I. -ului in acest sens, dar mai ales pentru ca nivelul de prestari medicale din aceste unitati spitalicesti a SCAZUT prentru ca AU PLECAT DIN ROMANIA multi medici competenti, si calificati nemaifiind personal calificat spitalele s-au inchis, (spre exemplu un prieten din Resita imi spunea, acum vreo doi ani… intr-o discutie, ca la Spitalul Judetean din Resita din peste 35 de medici care existau ca specialisti in spital, au ramas doar 4)..
    or, Nu Biserica este vinovata pentru PLECAREA mediicilor, ci pe de-o parte TENTATIA si doringta ( care este legitima) a medicilor de a avea SALARII MAERI BUNE in strainatate, iar pe de-alta parte este vinovata SARACIA sociala care exista in Romania, si care nu a putut fi depasita si eradicata…din cauza MANAGEMENTULUI defectuos si ineficient si incompetent al oamenilor politici si al functionarilor din Administratia statului…! Daca la aceasta explicatie mai adaugam si FRAUDAREA STATULUI cu miliarde de euro de catre unii politicieni care acum sunt chiar condamnati la pedepse cu executare si le executa in penintenciare din Romania, obtinem si alta imagine a CAUZELOR reale ale EXODULUI Medicilor din Romania, iar vreo CULPA a Bisericii sau cauza a ei si a celorlate culte religioase in acest “exod” al medicilor in strainatate…IESE AUTOMAT din ecuatia…intelegerii lucrurilor…!

    – Sunt acuzate cultele religioase si mai ales BOR ca din cauza sustinerii si implicarii statului in ridicarea de Locase de Cult (biserici crestine, sinagogi sau moschei…) si mai ales datorita sustinerii financiare a statului pentru Construirea CATEDRALEI Mantuirii Neamului…NU SUNT BANI…pentru sustinerea financiara a scolilor, spitalelor si altor institutii ale statului…
    ESTE FALSA si neintemeiata si aceasta acuzatie…Cea mare parte a banilor care au fost necesari construirii PANA ACUM a Catedralei Mantuirii Neamului au fost obtinuti din DONATII ale CREDINCIOSILOR BOR si din alte donatii…
    Dar cineva imi spunea (IERI la telefon…in urma discutiilor care s-au APRINS pe internet cu privire la BOR…plecand de la Decizia CCR si PROPUNERREA BOR pentru STUDIUL Orei De Religie), si anume ca TOATA Contravaloarea COSTURILOR Constructiei Catdralei Mantuirii Neamului NU DEPASESTE nici macar 25 de km de Autostrada…(exista voci imi spunea acel prieten ca nu ar depasi nici macar contravaloarea a 4-5 km de autostrada…).
    Carevasazica Marea, Faraonica, Mega…Catedrala cum s-a afirmat in presa NU COSTA nici macat cat costa UN MODEST TRONSON de Autostrada din Romania…
    Ei, ca sa vezi…ce COST MIC si ce valoare…INSEGNIFIANTA in raport cu alte LUCRARI de constructie pe care le sustine Statul Roman…financiar…!
    Si daca din VALOAREA Costurilor Catedralei, SCADEM VALOREA CONTRIBUTIEI CREDINCIOSILOR si a Donatiilor….Ramanem cu o contributie a statului…destul de REDUSA…!
    Mai jos postez un link cu o opinie despre cat costa 1 km de autostrada in Romania:

    http://www.antena3.ro/economic/biz-news/in-romania-un-km-de-autostrada-costa-23-de-milioane-de-euro-suntem-pe-primul-loc-in-europa-la-236663.html

    Asdar IATA cata malitiozitate inversunata si NEdreptate OBRAZNICA etaleaza fata der BOR contestatorii ei!

    Ciudat este faptul ca desprte ASEZAMINTELE, ORFELINATELE, CANTINELE, CAMINELE DE BATRANI, ba chiar SPITALELE EI pe care BOR le intretine DOAR din banii sai…NIMENI nu sufla o vorba…!

    De ce? Pentru ca astfel s-ar vedea ca DUPA statul Roman, URMATOAREA Institutie sociala care ARE GRIJA de multi romani necajiti, cu o activitate si misiune COMPLEMENTARA statului este tocmai mult blamata Biserica Ortodoxa Romana!

    Sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat sansa vietii ca sa facem parte din randurile ei si sa fim in CORABIA ei!

    AMIN!

  10. @Vela:

    De fapt, ”stirea” e ca acesti liberi cugetatori nu sunt in stare sa performeze intr-un cadru in care exiata dezbatere reala. Ei se simt bine doar in micile lor secte in care intra in transa repetand aceleasi litanii si se expun public doar acolo unde au garantata presa favorabila.

  11. Achiesez si subscriu…ADMIN!

  12. @Sluga netrebnica!
    Iti multumim ca ne-ai facut atenti cu acest articol-studiu…si ca ne-ai ajutat sa-l DESCOPERIM!
    Este un exeptional articol-studiu….un BRILIANT de gandandire, de expunere, de demonstratiei a falselor lozinci care sunt propagate de catre manipulatorii ANTI-BOR…
    Sudiul acesta nu face altceva decat SA-I RFEDUCA LA TACERE pe MINCINOSIi de serviciu care exista in presa si care sunt frenetici furibunzi ANTI-crestini!
    Mi se pare O bijuterie de lamurire si un FAR aprins de Explicatii intr-o bezna de prostie si de manipulare care se lasa peste lume….!
    Bogdaproste…..!

  13. Un material iarasi foarte bun, un reoper pentru cei care cauta explicatiii despre relatia dintre internet si Credinta:

    http://parohiaaliceni.org/internetul-si-credinta-honi-soit-qui-mal-y-pense/

  14. Bravo Acestor Parinti!
    Felicitari! Au inteles ca la cei care ATACA Religia Crestina Ortodoxa a Romanilor care trebuie sa fie PREDATA copiilor in scolile de stat din Romania, laudandu-se ca au obtinut victorii rasunatoare la CCR impotriva ei (cand in realitate lucrurile nu stau nici pe un SFERT asa…)…trebuie sa li se raspunda INTELIGENT, in spirit civic si solidar….!
    Exemplul LOR…va fi in curand urnat si de alte sute si mii de PARINTI responsabili din ROMANIA…!

  15. @emanuel la post. 11
    Omul modern, omul instruit (în duhul trufiei academice), nu mai poate accepta (şi nici suferi barem), cultura lui Dumnezeu, (creştinismul).
    Omul modern a căzut şi din creştinism.
    S-a devalorizat şi coborât la propriile simțuri şi organe, cărora le închină, opere literare, artistice, cinematografice…
    Se umplu oraşele de statui ale goliciunii, de organe stilizate şi de simboluri ale curviei, de sărbători închinate patimii senzoriale, de simboluri şi idolatrizări ale ,,iubirii” păcat, a ,,iubirii fărădelege”.
    Literatura, arta, cinematografia, muzica… toată cultura a căzut la nivelul goliciunii şi golității, a glorificării uciderii motivate, a cultului crimei inteligente ce creează eroi şi super-eroi descoperitori şi pedepsitori…
    A războiului inteliget, a… supe-deştepților, super-rtiştilor, etc, etc, care fără acestea sunt absolut nimic.
    Păcatul, patima, pretenția şi trufia le aduc celebritatea şi ,,valarea”.
    Căderea aceasta este cumplită. Este ,,deştăpciunea” prostului care nu se închină lui Dumnezeu (că nu-l vede, şi nu-l simte), şi se închină organului, pe care îl vede, îl cântă şi se ,,fericeşte “prin el.

  16. @e.vi. Asur-ii , Cernea , Moise si acolitii sunt mai vocali si acest lucru este o calitate suficienta in societatea de astazi. Nu conteaza ca esti o microminoritate , atata timp cat stii cum sa te faci auzit . Iar daca ceilalti te mai si ignora , in imensa lor ingamfare bazata doar pe factorul numeric , glasul tau (pitigaiat , de altfel ) capata conotatii de tenor veritabil . Astfel , o biata gloaba de baragan , trece drept Vita-de-Kobe . Greseala nu-i a celui pitigaiat , ci a auditoriului care nu a aruncat la timp cu oua stricate . Daca faci asta abia dupa ce piti a primit oscar-ul pentru scremete , se cheama ca esti invidios . Din pacate , ceea ce avem acum , este doar “efortul” nepasarii nostre indelungate , un altfel de somn care a zamislit monstri .

  17. A Fost rau pana acum, ca generatii intregi nu au avut orede religie? Ca biserica tot plina a fost si lumea a primit acasa orientarea religioasa…De ce brusc Trebuie sa fie religie in scoli? Cine e credincios va fi cu siguranta si fara religia ca materie. Dar cum rezolvam cu preotii care cer sume fixe pt nunti, botez, inmormantari? Am cununat de 2 ori si botezat de 3. Am dat mereu cat s-a cerut si mi s-a spus o suma. Fara chitanta. Nu e evaziune? Exrmplu concret: biserica de pe Calea Dorobanti, nunta. Preotul a venit sa ne ceara 400 lei. Am dat. A revenit sa ceara 100 lei pt dna de la lumanari. De ce, am inteebat. Ca sa faca ordine dupa dvs…e amarata saraca…Am dat. A revenit cu o chitanta, vazand ca nu ne convine…de 100 de lei. A spus ca restul sunt donatie. Apoi am aflat ca mai luase dela miri inca 250 de lei. Halal smerenie, har…Invatamintele lui Isus Cristos e clar ca pentru astfel de fete bisericesti, nu au valoare. Acesti preoti strica imaginea BOR (care si asa e mototolita), a altor preoti care devin preoti din convingere…Cui ii place jecmaneala? De unde tendinta dominatoare a bisericii din ultima vreme? De unde amestecul ei in orice? Cum e normal sa fie la Putna coada de masini care stau la sfintit? Suntem in Evul Mediu? Cat de clar se vede ca banul e ochiul dracului…Pacat. uite asa ne tinem religia acasa…cu noi… cine vrea…Bisericile si-au schimbat menirea.

  18. @mik:

    A Fost rau pana acum, ca generatii intregi nu au avut orede religie?

    Doar pe timpul comunismului nu a existat religie in scoli. A existat si in perioada ante-comunista, in Romania interbelica si cea a Principatelor, si dupa 1989. Ne reintoarcem, asadar, la “progresismul” de tip ceausist.

    De ce brusc Trebuie sa fie religie in scoli?

    E exact invers: de ce, brusc, la dorinta unor ONG-uri nereprezentative, trebuie sa scoatem religia din scoala?

    Cine e credincios va fi cu siguranta si fara religia ca materie.

    Nu e treaba nimanui cat de credinciosi sunt sau nu ceilalti. Toata lumea e obligata sa respecte, insa, drepturile tuturor. Un drept elementar este cel la educatie religioasa, garantat in Constitutie.

    Am cununat de 2 ori si botezat de 3. Am dat mereu cat s-a cerut si mi s-a spus o suma. Fara chitanta. Nu e evaziune? Exrmplu concret: biserica de pe Calea Dorobanti, nunta. Preotul a venit sa ne ceara 400 lei. Am dat. A revenit sa ceara 100 lei pt dna de la lumanari. De ce, am inteebat. Ca sa faca ordine dupa dvs…e amarata saraca…Am dat. A revenit cu o chitanta, vazand ca nu ne convine…de 100 de lei. A spus ca restul sunt donatie. Apoi am aflat ca mai luase dela miri inca 250 de lei. Halal smerenie, har…

    Daca ati dat in viata pe la biserica doar de cinci ori, la cununie si botez, si v-ati dus la biserica de fitze in cartier de fitze, nu e de mirare ca ati avut experienta asta. Oamenii care au catusi de putina familiaritate cu biserica stiu unde sa mearga si la ce preot sa mearga. Si nu ma luati cu faptul ca toti preotii trebuie sa fie la fel, ca nici medicii nu sunt toti la fel si nu mergem la oricine ne iese in drum si are halat de medic, nu?

    De unde tendinta dominatoare a bisericii din ultima vreme? De unde amestecul ei in orice?

    Care dominare? Ca tocmai a fost scoasa afara din scoli. Urmeaza si altele.

    Bisericile si-au schimbat menirea.

    Biserica are aceeasi menire, insa oamenii s-au schimbat. La asa popor, asa preoti si ierarhi.

  19. @mik,

    “Dar cum rezolvam cu preotii care cer sume fixe pt nunti, botez, inmormantari?”
    S-au stabilit sume fixe de catre Patriarhie, tocmai pt. ca au existat cazuri cand s-a cerut mai mult. Nicicum nu e bine. Oricum, pt. persoane mai sarace preotii nu cer bani, mai ales la inmormantari, sau asa ar trebui.

    “Cum e normal sa fie la Putna coada de masini care stau la sfintit? Suntem in Evul Mediu?”
    Asta cu “evul mediu” este expresie folosita de atei. Orice lucru poate primi binecuvantare daca e folosit in scopuri corecte.

    http://www.crestinortodox.ro/editoriale/parinte-binecuvinteaza-masina-141452.html
    http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/exista-vreun-sens-a-sfinti-masinile-142011.html

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare