UPDATE VIDEO: Proteste bulgaro-romane impotriva EXPLOATARII GAZELOR DE SIST. Corporatii cu profituri de miliarde si oameni cu benzen in sange/ Banca Mondiala crede ca ERA MATERIILOR PRIME s-ar apropia de sfarsit

• Digi24: Protest faţă de exploatarea gazelor de şist, de Ziua Internaţională a Mediului (video)

Protest la punctul de frontieră Vama Veche, faţă de exploatarea gazelor de şist. Ziua Internaţională a Mediului a adunat zeci de români şI bulgari care şi-au scandat nemulţumirile chiar la frontiera dintre cele două ţări. Oamenii spun că metoda folosită pentru exploatare va polua apele din Dobrogea.

Puţin după prânz, 50 de români şi bulgari înarmaţi cu pancarte şi steaguri au îngreunat circulaţia la graniţa dintre cele două ţări. Protestatarii au scandat lozinci împotriva exploatării gazelor de şist.

Manifestanţii le cer autorităţilor române să interzică fracturarea hidraulică, metoda prin care sunt extrase gazele, pentru că ar polua apele atât din România, cât şi din Bulgaria.

„Apa pe care o bem este aceeaşi de ambele părţi ale frontierei, nu există nicio barieră naturală. Apa este o resursă foarte valoroasă, iar noi luptăm pentru ea”, a susținut o protestatară bulgară.

„Companiile străine au pus ochii pe apa românească, probabil vor să ne otrăvească pentru că fracturarea hidraulică este cea mai dăunătoare, o metodă criminală de a extrage aceste gaze de şist”, a afirmat Paul Iureş, ecologist.

La începutul lunii mai, Agenţia pentru protecţia mediului a emis o autorizaţie prin care compania Chevron poate începe căutarea gazelor de şist în două zone din judeţul Constanţa, la Costineşti şi Vama Veche.

Reprezentanţii companiei americane susţin că extragerea gazelor de şist nu va afecta mediul.

• Agerpres:

Constanţa: Protest la punctul de frontieră Vama Veche, împotriva exploatării gazelor de şist

Aproximativ 40 de cetăţeni bulgari şi români protestează, miercuri, la punctul de trecere a frontierei Vama Veche, împotriva explorării gazelor de şist prin fracturare hidraulică.

Protestatarii le cer autorităţilor române să interzică fracturarea hidraulică, metodă care ar fi extrem de dăunătoare pentru mediu. Totodată, ei susţin că autorităţile bulgare ar trebui să ceară statului român să respecte acordurile internaţionale şi să nu permită exploatarea gazelor de şist în zona transfrontalieră.

După protestul de la frontieră, o parte dintre protestatarii bulgari vor participa la o demonstraţie similară care se va organiza la Mangalia, începând cu ora 17,00.

Astfel de proteste au loc pe 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, în mai multe localităţi din ţară. AGERPRES

CORESPONDENŢĂ Bulgarii vor protesta la frontieră împotriva explorării gazelor de şist în România

Locuitori din oraşul Dobrici şi din alte localităţi din nord-estul Bulgariei îşi vor exprima solidaritatea cu protestele din România împotriva explorării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Sintia Nedialkova, care organizează acţiunea de protest, a declarat pentru AGERPRES, că miercuri, în jurul orei 12, demonstranţii se vor afla la punctul de trecere a frontierei Durankulak-Vama Veche, unde speră să se întâlnească cu manifestanţii din România împreună cu care să protesteze împotriva exploatării gazelor de şist.

Insistăm ca autorităţile române să interzică fracturarea hidraulică, metodă care ar polua apele din Dobrogea, atât în România, cât şi în Bulgaria. Aceasta este cauza vieţii mele şi nu voi renunţa înainte ca Chevron şi toate celelalte companii care vor să exploateze gazele de şist să plece de pe pământul nostru. “Nu ne dăm nici pământul, nici apele. Îi îndemn pe românii să vină într-un număr cât se poate de mare la frontieră ca să ne unim eforturile. Toată lumea a înţeles că această tehnologie este dăunătoare, numai guvernele se prefac că nu înţeleg acest lucru”, a mai spus dna Nedialkova.

Până acum, aproximativ 50 de bulgari şi-au confirmat prezenţa la protest în reţeaua de socializare Facebook. Sintia Nedialkova a spus însă că nu se poate estima care va fi numărul exact al participanţilor pentru că este o zi lucrătoare şi nu pot veni toţi cei care îşi doresc.

După protestul de la frontieră, o parte dintre protestatarii bulgari vor trece graniţa pentru a participa la demonstraţia din Mangalia, programată pentru miercuri la ora 17, a mai spus activista. Ea a adăugat că o parte dintre revendicări sunt adresate autorităţilor de la Sofia, care ar trebui să adopte o lege prin care să interzică exploatarea gazelor de şist. În urma cu câteva luni, Bulgaria a impus un moratoriu, dar, în opinia dnei Nedialkova, acest lucru nu este de ajuns şi trebuie să existe şi o lege.

O acţiune de solidaritate cu manifestanţii din România va avea loc şi la Sofia, de Ziua Mondială a Mediului, 5 iunie. Borislav Sandov, copreşedinte al Partidului Verzilor, a spus, pentru AGERPRES, că ei se solidarizează cu prietenii români care cer interzicerea gazelor de şist şi a folosirii de cianuri la exploatarea aurului, precum şi oprirea despăduririlor. Sandov a spus că autorităţile bulgare ar trebui să ceară de la statul român să respecte acordurile internaţionale şi să nu permită exploatarea gazelor de şist în zona transfrontalieră. AGERPRES

• BussinesM: Războiul gazelor de şist: între profiturile de miliarde de euro şi oamenii cu benzen în sânge

De câte ori aţi auzit propoziţia „România are potenţial”? Potenţial în agricultură, în IT, în cultivarea plantelor energetice, în turism, în agroturism, în industria auto, în industria aeronautică. Dar se spune că România are cel mai mare potenţial în energie. Avem un mix energetic de invidiat: cărbune, gaze, niscaiva petrol, nuclear, eolian şi fotovoltaic. Atâta doar că este prost împărţit.

MEMORABILĂ ESTE EXPRIMAREA FOSTULUI ŞI ACTUALULUI MINISTRU AL ECONOMIEI, Varujan Vosganian, din 2006: „Anul 2007 este anul energiei”. Ei bine, nu prea a fost. Şi nici ceilalţi ani care au urmat, pentru că niciunul dintre marile proiecte anunţate nu s-a concretizat. Dar România are, în continuare, potenţial. Acum, vedeta potenţială este gazul de şist. Pe care însă premierul Victor Ponta spune că îl lasă unui „guvern mai înţelept” decât al lui să-l scoată din adâncuri şi să-l ofere naţiunii. Asta dacă nu cumva e doar pasărea răspunderii.

La începutul acestei luni am avut ocazia să merg în SUA, într-o deplasare al cărei scop a fost documentarea direct de la sursă în privinţa producţiei gazelor de şist. Am văzut şi punctul de vedere al guvernului american şi părerea organizaţiilor care cer nu neapărat interzicerea exploatării acestor resurse, ci efectuarea ei într-un mod mai atent cu mediul şi cu nevoile cetăţenilor. Am stat de vorbă şi cu oameni simpli, a căror viaţă este direct influenţată de această industrie. Acest text nu are cum să-şi propună să dea verdicte, ci doar să pună faţă în faţă beneficiile şi efectele neplăcute ale acestei industrii care „este aici şi va rămâne aici pentru decenii”.

Subiectul gazelor de şist este relativ nou pentru România, deşi sunt specialişti care susţin că n-ar trebui să ne mirăm prea tare, întrucât Romgaz sau Petrom fac asta de mult timp. La fel ca în alte cazuri, România, sau cel puţin o mare parte a cetăţenilor săi, a aflat de gazele de şist de la străini. Mai exact, de la compania americană Chevron, care anunţa, în 2011, că este interesată de afaceri în România şi Polonia în domeniul gazelor de şist.

Potrivit socotelilor de atunci ale americanilor de la Chevron, explorarea acestor resurse trebuia să înceapă în 2012. Perspectiva sau fie şi numai posibilitatea ca România, odată descoperite rezerve de gaze de şist, să reducă sau chiar să elimine nevoia de a importa gaze naturale din Rusia, la preţuri nu tocmai prietenoase, a picat la ţanc pentru un guvern care se pregătea deja pentru alegerile din 2012 şi care nu stătea tocmai bine în sondaje. Mai ales că românii vibrează într-un mod special la orice are legătură nu neapărat cu gazele (foarte mulţi nici măcar nu sunt racordaţi la conducte), ci cu Rusia. Potrivit Ziarului Financiar, factura energetică pe care România o achită ruşilor de la Gazprom an de an se ridică la peste un miliard de dolari. În ultimii opt ani, firmele din România au plătit intermediarilor care aduc gazele ruseşti, WIEE şi Imex Oil, peste zece miliarde de dolari.

CU MAXIMĂ RESPONSABILITATE. Ideea explorării şi exploatării gazelor de şist a fost privită diferit de decidenţii politici din România. Guvernul s-a arătat dispus să permită Chevron să facă prospecţiunile necesare pentru a găsi un răspuns la întrebarea dacă România are sau nu astfel de rezerve. În martie 2011, în prima sa referire publică la gazele de şist, preşedintele Traian Băsescu, la acea dată încă jucător activ pe toate fronturile, şi-a exprimat în Parlament, în felul propriu, opinia depre subiect: „Se manifestă interese ca România să devină tot mai dependentă energetic„.

Scurt, impersonal şi cu suficientă doză de mister, ca-n filmele de spionaj. „Eu vă cer să priviţi cu maximă responsabilitate nevoia României de a-şi creşte consistent capacitatea de a produce energie atât nucleară, energie din Marea Neagră, cât şi energie din gaze de şist, dacă într-adevăr avem resurse„, a spus atunci preşedintele. Desigur, ca la orice proiect de amploare, nu au lipsit disputele, cu culorile locale aferente. Acuzaţii, mitinguri, intervenţii clericale. PSD, pe atunci în opoziţie, a criticat ideea explorării şi exploatării gazelor de şist. La schimb, premierul vremii, Mihai Răzvan Ungureanu, acuza guvernul PSD că a acordat concesiunea perimetrului din Bârlad fără consultare publică, în 2004. Chevron deţine în România un perimetru de explorare/exploatare la Bârlad, cumpărat în toamna anului 2010 de la firma Regal Petroleum, cu 25 milioane dolari, fără taxe, şi alte trei acorduri petroliere la malul mării, în Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti, care au intrat în vigoare în martie anul trecut. Anexele aferente celor trei acorduri au fost clasificate.

Pe de altă parte, ministrul de atunci al mediului, udemeristul Borbely Laszlo, declara că nu va da niciun acord de mediu pentru vreo companie petrolieră care va dori să exploateze gazele de şist decât dacă va fi în totalitate convins că nu dăunează mediului, adăugând însă că „are mari reţineri„. Borbely chiar a lansat ceea ce s-ar putea interpreta drept o posibilă acuzaţie de corupţie la adresa preşedintelui, când a spus că, înainte de a vorbi Parlamentului despre gazele de şist, Băsescu a fost vizitat de o delegaţie a reprezentanţilor Chevron, din care a făcut parte şi ambasadorul american.

Actulul guvern a oprit, anul trecut, orice activităţi legate de gazele de şist, mai mult din cauză că era un subiect bun pentru campania electorală. Pentru că acum reprezentanţii cabinetului Ponta afişează atitudini aproape prieteneşti faţă de aceste resurse. Ba chiar autorităţile de la Bucureşti au acordat Chevron dreptul de a derula explorări în perimetrele de la malul mării, în timp ce Agenţia pentru Protecţia Mediului din Vaslui a început evaluarea privind impactul pe care l-ar avea asupra mediului explorarea gazelor de şist în cele trei perimetre din judeţ. Ministrul mediului Rovana Plumb este convinsă că explorarea gazelor de şist în România nu prezintă niciun risc, în timp ce vicepremierul Liviu Dragnea recomandă naţiunii să aibă o atitudine mai „pragmatică„. însuşi preşedintele Băsescu a sfătuit guvernul să explice populaţiei că gazele de şist nu produc riscuri „serioase„.

IN „PHARMAKON„ LA ÎNDEMÂNA APROAPE A TUTUROR. Ce înseamnă practic extragerea gazelor de şist? Gazele de şist sunt tot gaze naturale, dar scoaterea lor din pământ este mai dificilă şi mai costisitoare, din cauză că sunt localizate mai adânc, sub diverse straturi de roci. Pentru a sparge aceste roci este nevoie de o tehnică diferită denumită fracturare hidraulică. Sau „fracking„, cum îi spun americanii, care în acest moment sunt cei mai mari producători de gaze de şist din lume şi au printre cele mai mari zăcăminte de astfel de gaze. Pentru a ajunge la pungile cu gaze de şist, companiile petroliere trebuie să sape puţuri la mii de metri adâncime, după care forajul se derulează orizontal. În etapa de prospectare, se utilizează mici cantităţi de explozibil al cărui rol este fisurarea rocilor care înconjoară punga de gaz.

Odată dovedită existenţa gazelor, se injectează cantităţi imense de apă, nisip şi chimicale, care vor împinge gazul spre suprafaţă. În acest moment, SUA sunt cel mai mare producător de gaze de şist din lume şi au printre cele mai mari rezerve de astfel de resurse. Cuvântul „revoluţie„ folosit în aceeaşi frază cu gazele de şist este deja un loc comun. „Europa pierde pe partea de industrie în favoarea SUA. Noi ne-am redus emisiile, chiar dacă nu am vrut. Europa vrea să le reducă, dar nu le-a redus. Totul din cauza gazelor de şist. Uitaţi-vă şi la preţuri„, spune Andrew Place, director executiv interimar al Centrului pentru dezvoltarea sustenabilă a gazelor de şist (CSSD) din Pittsburgh, Pensylvania. Odată cu infuzia masivă cu gaze de şist şi alte părţi ale industriei americane au început să revină la viaţă, precum cea siderurgică şi cea chimică. Pe de altă parte, emisiile de noxe au scăzut la nivel naţional, pe măsură ce tot mai multe termocentrale pe cărbune au înceut să fie înlo-cuite cu unităţi pe gaze, care au randamente mai bune, costuri mai mici şi preţuri ale electricităţii produse mult mai convenabile. Comparativ, Europa se luptă cu preţuri mari pentru gazele importate din Rusia, cu industrii (precum siderurgia) care ţipă după electricitate mai ieftină şi cu energia regenerabilă care, deşi îşi face tot mai mult loc, este scumpă.

EUROPA SCINDATĂ. O ştire de ultimă oră relevă că Uniunea Europeană îşi va reevalua în acest an opinia despre fracturarea hidraulică şi problemele de mediu asociate. Deocamdată, Uniunea este scindată în privinţa acestei tehnologii. Pe de o parte, Europa de Vest, unde ţări ca Franţa sau Germania nu o privesc cu ochi buni, poate şi de la adăpostul unor preţuri amicale pe care le plătesc pentru gaze, fie că vin din Algeria sau Rusia, iar de cealaltă parte Europa Centrală şi de Sud-Est, unde Polonia, Ungaria, România sau Bulgaria importă gaze la preţuri mai mari şi sunt mai predispuse la mofturile Gazprom.

„Este clar să sunt rezerve de gaze de şist în Europa, problema e mai degrabă politică. România are potenţial, trebuie făcute explorări. Europa va fi împărţită între Vest şi Est. Marea Britanie e mai aparte. Europa Centrală şi de Est se mişcă înainte. Regiunea poate învăţa din greşelile de reglementare. Implicaţiile geopolitice fac ca politicienii să fie în favoarea gazelor de şist. Europa de Est se va mişca mai repede, Ucraina şi Bulgaria vin repede din urmă.

Totul e ca lucrurile să fie făcute cum trebuie„, afirmă Mihaela Cârstei, director asociat în programul de energie şi mediu din Atlantic Council. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru protecţia mediului din SUA (EPA), au existat la nivel oficial discuţii cu state precum China, Australia, Ucraina, Polonia, Brazilia, Columbia, Africa de Sud sau Germania pe tema exploatării gazelor de şist, dar nu şi cu România.

„Acum 10-15 ani ne aşteptam cu toţii dă devenim  importatori masivi de gaze naturale. De aceea am construit multe terminale de gaz natural lichefiat (GNL), pentru a face faţă importurilor mari pe care le aşteptam„, spune Robert (Bob) Sussman, senior policy counsel to the administrator din EPA. EPA este o agenţie care practic nu are autoritate la nivel de stat. „Partea de mediu este mai complicată decât cea economică atunci când vine vorba de gazele de şist. (…) Din perspectiva publică, cel mai important aspect este apa de băut, cel mai mult se vorbeşte despre asta. Aşteptăm rezultatele studiilor să vedem dacă este o mare problemă sau nu„, adaugă Sussman.

IN INIMA EXPLOATAŢIILOR AMERICANE. Fiecare stat american are propriile legi.

De exemplu, în Texas, stat cu îndelungată tradiţie în producţia de petrol şi gaze, este permisă săparea de puţuri aproape oriunde. Nu rare sunt ocaziile în care acestea apar lângă şcoli, biserici sau case. Un caz extrem, poate, pentru că nu peste tot este la fel. Statul New York are un moratoriu privind gazele de şist şi aşteaptă să vadă efectele exploatărilor din alte state înainte să îşi reevalueze poziţia. În Pennsylvania, un stat atât de verde încât pare o imensă rezervaţie naturală, situaţia este diferită. Statul stă pe cel mai mare depozit de gaze de şist din SUA, numit Marsellus Shale.

Noroc concretizat, în perioada ianuarie-decembrie 2012 în acordarea, de către autorităţi, a aproape 2.500 de permise pentru săparea de puţuri. Au fost săpate, doar anul trecut, aproape 1.400 de puţuri de gaze de şist. Unele aproape de casele oamenilor. „Un puţ de gaze de şist produce cel mai mult în primele 18 luni, dar poate fi ţinut în producţie 30 de ani„, spune profesorul Kent Moors de la Universitatea Duquesne din Pittsburgh. Mulţi proprietari şi-au concesionat terenurile companiilor de gaze pentru ani sau zeci de ani, afacere de pe urma căreia câştigă o sumă de bani. Doar că unii au început să regrete.

Chiar dacă nu vor să concesioneze, nu pot face nimic să-i împiedice pe vecini s-o facă. Camioanele care trec săptămâni la rând pe drumurile din apropierea caselor, zgomotele, praful, uruitul utilajelor petroliere, luminile acestora, care sunt aprinse noapte de noapte sunt, pentru mulţi, descurajante. Dar problemele adevărate apar după ce puţul este forat, iar gazele încep să iasă la suprafaţă. Apa injectată iese înapoi poluată. Este strânsă în iazuri, care în prealabil sunt izolate împotriva scurgerilor, aflate lângă puţuri. În unele cazuri, izolaţiile ori nu sunt făcute cum trebuie, ori cedează, iar astfel izvoarele, care în Pennsylvania sunt din abundenţă, devin, la rândul lor poluate.

DAR DIN ELE BEAU APA OAMENI ŞI ANIMALE. O familie, care ne-a lăsat să intrăm pe proprietatea ei să vedem cum arată un astfel de iaz, aflat în apropiere, pe terenul unui vecin, este descurajantă. „Ne-am făcut toţi analize şi ni s-au descoprit în sânge tot felul de substanţe, precum benzenul. Aveam cai, dar a trebuit să-i vindem pentru că s-au îmbolnăvit. Ne-am mutat aici acum trei ani, dar vrem să ne mutăm. Problema e că nimeni nu vrea să mai cumpere acum„. Potrivit reprezentanţilor Clean Water Action, o organizaţie americană dedicată protecţiei mediului, există o secretomanie legată de chimicalele injectate de companiile de gaze în pământ, unele dintre ele nefiind cunoscute publicului. „Pennsylvania are o istorie să lase industriile extractive să „trash everything„. Companiile nu sunt obligate să spună ce bagă în pământ. Aproape că ne-au redus doctorii la tăcere.

Dacă doctorii cer companiilor să spună ce chimicale folosesc (ca să ştie cum să trateze bolnavii – n.red.), companiile îi obligă să semneze că nu vor spune nimic, nici măcar pacienţilor. Au fost companii care duceau apa poluată la o staţie de epurare, care însă o arunca în râu. S-au oprit după ce au fost daţi în judecată. În Pennsylvania guvernul a fost cumpărat de companiile de petrol şi gaze. Pennsylvania nu a făcut niciun studiu referitor la impactul asupra apei.

Era criză în 2009, toţi voiau bani„, spune Steven Hvozdovich, reprezentat al Clean Water Action. Există nemulţumiri legate şi de numărul locurilor de muncă, în opinia localnicilor fiind prea puţine faţă de ce li s-a promis. O parte a muncitorilor care deservesc industria de gaze de şist sunt alogeni, veniţi din alte state. Salariile sunt pe măsură, putând depăşi 100.000 de dolari pe an. Potrivit lui Moors, industria gazelor de şist produce o „inflaţie locală„. Muncitorii care vin din alte state să lucreze în industria gazelor de şist, împreună cu familiile, au nevoie de case, de şcoli, dar nu stau decât câţiva ani, după care pleacă.

Din cauza asta, cresc preţurile. Un exemplu este statul american Dakota de Nord, care are rezerve mari de petrol, dar nu şi oameni instruiţi, aşa că sunt folosiţi muncitori din alte părţi, ale căror câştiguri anuale depăşesc 90.000 de dolari. Oficialităţile preferă însă să privească partea plină a paharului. „A fost un «boom» pentru noi în privinţa locurilor de muncă. Au venit muncitori din alte state, care i-au învăţat pe ai noştri să facă gaze de şist, că nu ştiau. Alogenii vin aici să stea, iar unii sunt în tranziţie. Afacerea asta va dura mulţi ani„, spune Harlan Shober, reprezentant al districtului (county) Washington din Pennsylvania.

IMPLICAŢII SERIOASE. John R. Lyman, directorul programului de energie şi mediu din Atlantic Council, o organizaţie creată în 1961 cu scopul de a încuraja continuarea cooperării dintre America de Nord şi Europa, spune că extracţia gazelor de şist schimbă total economia SUA şi pe cea mondială, având „implicaţii serioase„. Dar cea mai importantă problemă este cea a apei, utilizată în cantităţi imense în fracturarea hidraulică, tehnologia prin care sunt aduse la suprafaţă gazele de şist de la mii de metri adâncime. Pentru un singur puţ săpat în vederea extracţiei gazelor de şist se folosesc între 3 şi 5 milioane de galoane de apă, alături de substanţe chimice. Un galon este echivalentul a 3,78 litri, astfel că la un singur puţ ar fi nevoie de 11,3-18,9 milioane de litri de apă curată. În opinia opozanţilor exploatării gazelor de şist, tehnologia cauzează cutremure. Cantităţile uriaşe de apă injectate în puţuri, amestecate cu nisip şi chimicale, ies înapoi, pe măsură ce începe producţia de gaz. Aproape lângă fiecare puţ trebuie amenajat un iaz în care este colectată apa poluată. De multe ori, apa iese la suprafaţă cu urme de radioactivitate, pe lângă poluarea cu substanţe chimice. „În SUA e aceeaşi problemă când pui o eoliană, un panou fotovolatic, o linie electrică, ca la sondele de gaze de şist. Nimeni nu vrea aşa ceva lângă casă„, spune Lyman.

„În Europa, ca de altfel şi în SUA, va fi necesar să se stabilească proceduri şi mecanisme de compensare referitoare la inevitabilele stricăciuni fizice şi distrugerile care vor apărea din cauza camioanelor grele care transportă echipamente, materiale, apă pentru fracturarea hidraulică şi eliminarea apei contaminate. (…) Vecinii şi proprietarii de terenuri (unde se sapă puţurile – n.red.)  vor fi afectaţi de zgomotul produs de utilaje„, se spune într-un raport elaborat de Atlantic Council împreună cu Institut Français des Relations Internationales.(…)

• ZF: Banca Mondială avertizează: Era materiilor prime se apropie de sfârşit

Ţările care au profitat de boom-ul ma­teriilor prime ar trebui să se pregătească de pră­buşirea preţurilor, a avertizat Marcelo Giugale, directorul pentru politici economice al Băncii Mondiale. El a subliniat însă că dezumflarea bulei materiilor prime se poate transforma într-o şansă de a creşte standardele de viaţă în economiile în curs de dezvoltare, scrie CNBC.

„Nu vrem să pierdem încă o oportunitate. De această dată, lucrurile ar trebui făcute diferit. Boom-ul material are potenţialul de a deveni un boom al oamenilor. Sandardele de viaţă ale multor oameni din ţările în curs de dezvoltare pot fi crescute“, a afirmat Giugale.

Preţurile ridicate ale materiilor prime precum metale industriale şi petrol au alimentat veniturile ţărilor bogate în astfel de resurse, cum este cazul Norvegiei sau al statelor arabe. Dar volatilitatea pieţelor materiilor prime a avut consecinţe castastrofale asupra econo­miilor în trecut. În criza din anii ’80 ţări din America de Sud şi Africa s-au confruntat cu instabilitate financiară, socială şi politică în urma unei dezvoltări pe baza materiilor prime. Economiştii descriu acest model în care preţurile urcă timp de mai multe decenii, după care cad accentuat ca fiind un superciclu al materiilor prime.

Anul trecut, profesorul Bilge Erten de la Universitatea Columbia a demonstrat că în ultimul secol au fost trei supercicluri complete de 30-40 de ani fiecare, primul atingând maxi­mul în 1917, al doilea în 1951 şi ultimul în 1973. Erten susţine că acum suntem la mijlocul celui de-al patrulea superciclu, care a pornit la în-ceputul acestui secol, impulsionat în special de China. „Nu este clar cât va dura acest super­ci­clu. Am descoperit că superciclurile au între 15 şi 20 de ani de expansiune. Din anul 2000 am avut cam zece ani de expansiune, deci am mai avea de mers încă cinci ani“, a explicat Erten.

Însă mulţi economişti, printre care şi Giugale, nu sunt convinşi că aceste supercicluri există. „Superciclul materiilor prime este pentru ştiinţele economice ceea ce bossonul Hoggs a fost pentru fizică. Toate teoriile îi in­dică existenţa, dar noi nu îl vedem“, a afirmat Giugale. El a notat că ritmul de creştere al economiei chineze, pe locul doi ca mărime în lume după SUA, va fi crucial pentru preţuri.

Economia chineză a crescut timp de dece­nii cu ritmuri ce adesea depăşeau 10%, iar ce­rerea puternică a făcut ca preţurile mate­riilor prime să crească.

Însă în primul trimestru al acestui an avansul a încetinit la 7,7%. FMI anti­cipează că PIB-ul va creşte cu 7,7% în întregul an 2013. Încetinirea a tăiat apetitul pen­tru materii prime, iar urmarea este că preţurile scad. Spre exemplu, preţul cuprului s-a redus cu 16% de la începutul anului. În aceste condiţii, analiştii de la Citi­group au atenţionat că 2013 va fi anul în care „va suna clopotul morţii“ pentru superciclul materiilor prime.