Ziua PROTESTELOR impotriva EXPLOATARILOR GAZELOR DE SIST (video). LISTA ACTIUNILOR DE PROTEST. Mitinguri neavizate si PREFECTURI impotriva comunelor care INTERZIC demararea exploatarilor CHEVRON

4-04-2013 15 minute Sublinieri

gaze de sist exploatare

SE VA ACTUALIZA CU INFORMATII DESPRE PROTESTELE ORGANIZATE

Circa 300 de persoane au protestat joi dupa-amiaza in Piata Universitatii din Bucuresti impotriva exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica. Protestul din Piata Universitatii nu a fost aprobat de Primaria Capitalei, dar autoritatile nu au intervenit pentru a-i dispersa pe manifestanti.

“Un mesaj ecologist! Nu dorim gaze de sist”, “Dezvoltare durabila fara apa potabila”, “Prevenim sau pervertim? Dezastru ecologist”, “Ape curate nu poluate”, “Fara apa totul crapa”, “Nu ne violati pe sest”, “Nu fracturati Romania”, “Nu vrem gaze pe sest”, “Arta viata si natura! Nu otrava si cianura” si “Spunem nu fracturarii hidraulice” sunt cateva dintre mesajele pe care protestatarii le-au scandat si afisat pe pancarte. In acelasi timp au loc proteste si in alte 24 de orase din tara.

“Cerem legi care sa interzica aceasta metoda de exploatare pana specialistii isi spun cuvantul. Vrem anularea Hotararilor de Guvern prin care au fost concesionate perimetrele pentru explorarea si exploatarea gazelor de sist. Vrem ca lumea sa devina constienta de pericolul acestei metode de exploatare mai ales ca gazele de sist nu ne vor asigura independenta energetica asa cum suntem manipulati”, a declarat George Epurescu, coordonatorul protestelor.

Imagini protest Piata Universitatii – Bucuresti

Organizatorii protestului spun ca au trimis Jandarmeriei si Politiei un memoriu prin care au anuntat ca municipalitatea nu a interzis protestul deoarece doar primarul Capitalei, Sorin Oprescu, putea semna o asemenea hartie, ceea ce nu a fost cazul, documentul fiind semnat de secretarul general al Primariei. […]

Numirea procurorului general al României e un subiect de presă. Dar în anumite limite. Până la urmă, Crin Antonescu nu e chiar într-atât de supărat pe Victor Ponta pentru că nu fost consultat, ci doar informat. Altfel ar fi rupt USL-ul. Declarațiile și ”revolta” lui sunt mai degrabă pentru imagine, pentru păstrarea electoratului anti-Băsescu, în perspectiva alegerilor de anul viitor. Se dovedește (o dată în plus) că mirajul Cotroceniul îl face pe Antonescu (și pe liberai) extrem de vulnerabil. A acceptat un Guvern în care PNL e vioara a doua (cu ministere importante pe care e-au obțint dublate de ministere PSD, și cu atribuții restrânse), acum acceptă pierderea ”justiției” și numirea Laurei Codruța Kovesi (problema nu e numirea ei, cât simbolistica politică a acesteia). Până la alegerile pentru funcția de președinte cel mai probabil va accepta și alte ”informări”, nu consultări.

Dar nu acesta este, totuși, subiectul zilei de 4 aprilie 2013. Asta a fost ieri. Astăzi sunt gazele de șist. Și faptul că locuitori din 28 de localități din România (și în alte orașe din întreaga lume) vor ieși în stradă pentru a protesta împotriva exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Protestul va începe la ora 15.00, la Bârlad, unde, pe 27 februarie, au ieșit în stradă 8.000 de localnici. Iar cea mai mare parte a televiziunilor ”nu au văzut” știrea. Sunt curios câte televiziuni o vor ”vedea” astăzi. Câte vor pune în prim-plan agenda politică, și câte agenda cetățenilor. Raportul dintre fracturarea hidraulică și fracturarea USL ne va oferi o imagine corectă a fracturii dintre interesele (politice și economice) ale mass-media și interesele românilor.

P.S.: De la protestele de la Bârlad, din 27 februarie, și până astăzi, au mai avut loc (cel puțin) două accidente (explozii – foto) la exploatările de gaze de șist din SUA (detalii aici și aici). Mai multe amănunte despre ce înseamnă fracturarea hidraulică și efectele acesteia pe gazedesist.ro.

Pe data de 4 aprilie, în peste 20 de oraşe din ţară, au loc mai multe proteste şi manifestaţii împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. George Epurescu, preşedintele asociaţiei România Fără Ei şi coordonatorul evenimentelor, a explicat pentru RTV.NET care sunt pericolele unei astfel de exploatări.

Protestele se vor desfăşura în Bucureşti – în Piaţa Universităţii, zona statuilor – începând cu ora 17:30, Bârlad, Alba Iulia, Arad, Sibiu, Brasov, Târgu Neamț, Mangalia, 2 Mai, Călărași, Piatra Neamt, Slatina, Galați, Timișoara, Oradea, Iași, Buzau, Costinesti, Buziaş, Cluj Napoca, Vaslui, Suceava, Craiova şi Codlea, printre alte oraşe. Acţiunile sunt organizate cu implicarea a peste 80 de ONG-uri – Coaliţia pentru Mediu, Asociaţia România Fără Ei, Asociaţia România Vie şi alte ONG-uri locale.

Protestatarii cer anularea hotărârilor de guvern prin care s-au aprobat în mod ilegal acordurile de explorare, dezvoltare şi exploatare emise pentru mai multe companii, printre care Chevron, East West Petroleum şi Clara Petroleum, în Dobrogea, Vaslui, respectiv judeţele Bihor, Arad şi Timiş. Ei cer interzicerea prin lege a metodei fracturării hidraulice şi realizarea studiului de impact şi asupra mediului. În fiecare oraş se vor depune petiţii la Prefecturi, ca procedură prealabilă pentru anularea hotărârilor de Guvern.

ONG-urile transmit că se opun ingerinţei din partea corporaţiilor în scrierea legislaţiei româneşti, în dauna interesului cetăţeanului. “Denunţăm corupţia la nivel înalt care serveşte interese anti-cetăţeneşti. Luptăm pentru dreptul la un mediu sănătos, pentru dreptul la viaţă şi sănătate, pentru dreptul la o corectă informare a cetăţenilor”, transmit asociaţiile.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) spune că nicio companie din România nu are, deocamdată, licenţă de explorare a gazelor de şist, însă licenţa ar putea fi acordată dacă Guvernul decide exploatarea acestor resurse este benefică pentru România, potrivit economica.net. “Protestăm împotriva fracturării hidraulice ca metodă de explorare şi exploatare a gazelor de şist, nu a gazului în sine. Dorim anularea HG-urilor care au aprobat concesionările pe ascuns şi interzicerea fracturării hidraulice în explorarea/exploatarea gazelor de şist. Dorim să obţinem revenirea în legalitate şi constituţionalitate cu HG-urile emise pe ascuns. Dorim dialog şi infomarea reală a cetăţenilor”, a declarat George Epurescu pentru RTV.NET.

Coordonatorul protestelor spune, în legătură cu declaraţia recentă a premierului Victor Ponta că este în favoarea exploatării gazelor de şist, că schimbările sale de abordare arată că interesele străine dictează guvernarea.

“Ponta minte cum respiră. Spune că vrea independenţă, dar o exploatare de gaz durează 5-10 ani şi se termină, iar independenţa înseamnă să nu depinzi de nimeni pe termen nelimitat. Discuţiile despre independenţa lui Ponta vor creşte pe viitor şi mai mult preţul gazului rusesc. La fel de minciună este fi faptul că explorarea nu înseamnă tot fracturare hidraulică. Înseamnă. Pe foraj vertical numai nu şi pe forajul orizontal. Schimbările de abordare ale lui Ponta arată că interese străine dictează guvernarea, el fiind o marionetă”, acuză George Epurescu.

Care sunt dezavantajele exploatării gazelor de şist prin fracţionarea hidraulică

Potrivit lui George Epurescu, fracţionarea hidraulică, “metodă declarată ca al doilea factor de poluare cu gaze cu efect de seră din SUA, aduce cu ea: poluarea aerului (7% din gazul extras se pierde în aer), a apei potabile (60% din puţurile americane au poluat pânza freatică la explorare şi apoi şi la exploatare), a solului (50% din chimicalele introduse rămân în sol şi sub acţiunea forţei gravitaţionale în câteva zeci de ani ajung la suprafaţă – nu există studiu clar încă să ştim cât durează, dar e o lege a fizicii care spune asta). Urmările sunt catastrofale întrucât chimicalele din lichidul de fracturare sunt extrem de greu, dacă nu imposibil de neutralizat – ajungem într-o situaţie similară cu cazul deşeurilor nucleare), apa, aerul, solul sunt otrăvite şi agricultură va dispărea, turismul la fel. Aici discuţia poate continua”, explică coordonatorul.

Primăria Bucureşti nu a vrut să autorizeze protestul

“În conformitate cu prevederile constituţiei drepturile şi libertăţile fundamentale sunt garantate şi nu pot fi restrânse decât pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Legea 60/1991 republicată prevede faptul că Primarul prin Decizie motivată în urmă avizului Comisiei primăriei poate interzice o adunare. Primarul Oprescu nu a interzis adunarea, ea se desfăşoară conform notificării. Înştiinţările au plecat spre Jandarmerie, Poliţia Capitalei, MAI conform art. 12 din legea 60/1991. Există o tentativă de împiedicare a desfăşurării în Bucuresti ca şi în Bârlad, Vaslui, Tecuci a acestor adunări, dar aici avem de-a face cu o notă succintă trimisă de Secretarul Primăriei Generale, Toma Tudor, prin care ne spune că primarul general nu ar fi aprobat. Nu ştim ce nu a aprobat întrucât nu am depus nici o cerere la Primărie. Notificarea se supune avizării comisiei unde trebuia să fim invitaţi”, explică George Epurescu pentru RTV.NET. Acesta a precizat că împotriva secretarului vor depune o plângere penală pentru abuz în serviciu.

Gazele de şist sunt gaze naturale cuprinse în interiorul unor roci dure numite ”de şist”, impermeabile, şi care se află la o adâncime mai mare decât gazul convenţional ( 3 – 5 Km ). Ele sunt exploatate prin metoda denumită fracturare hidraulică, care constă în efectuarea unui foraj de mare adâncime – pana la 5 Km – până în stratul alcătuit din roci de şist, întai vertical, apoi orizontal. Apoi, încărcături de exploziv provoacă găuri în coloana sondei, pentru a ajunge la roca din jur, după care se injectează cantităţi uriaşe de apă, nisip şi aditivi chimici care fărâmiţează rocile şi provoacă distanţarea acestora. Imediat ce roca a fost fracturată, se introduce un agent de susţinere, care împiedică fisurile să se închidă, timp în care presiunea internă a rocii împinge lichidele injectate împreună cu gazul, la suprafaţă. Aici, gazele de şist sunt captate în instalaţii, iar lichidele revenite la suprafaţă sunt depozitate în rezervoare speciale pentru epurare şi reintroducere în circuit. În cifre, metoda o singură fracturare necesita 20.000 metri ³ de apă, plus 1.800 tone de nisip şi 100 tone aditivi chimici”, explică George Epurescu pe pagina sa de Facebook.

Apel la solidaritate

Dragi vasluieni, nu v-ati sãturat sã fiti bãtaia de joc a celor care conduc judetul de 23 de ani Nu v-ati sãturat sã fiti înjositi, jigniti, îndobitociti de acesti politicieni corupti, care astãzi vor sã ne vândã pe toti americanilor? Dumitru Buzatu stã linistit în biroul sãu si face glume pe seama fraierilor trimisi de el sã protesteze dupã blocuri. Nu credeti cã atât acesta cât si primarul trebuie sã fie adusi la realitate? Nu este judetul lor, nu este judetul americanilor, este judetul vasluienilor. Facem un apel cãtre toti vasluienii sã vinã astãzi în Piata Civicã, la statuia lui Stefan cel Mare acolo unde Buzatu si ai lui nu ne vor. Facem apel ca, atât cei care se vor duce la Sala Sportuilor, cât si cei care se vor duce sã se roage în biserici, sã vinã, apoi, la statuia lui Stefan cel Mare, sã vinã acolo unde se adunã vasluienii de fiecare datã! Asa cum Buzatu si cu primarul Pavãl ciocnesc la începutul fiecãrui an un pahar de sampanie, asa ne vom aduna si noi! Nu pentru a ciocni cu Buzatu, ci pentru a-i arãta cã vasluienii nu sunt prostii lui! Ziarul Vremea Nouã initiazã formarea unui grup de initiativã, dupã modelul celor de la Bârlad, format din oameni din toate categoriile. Multumim Asociatiei Suporterilor Vasluieni cã au aprins flacãra luptei anti-Chevron si la Vaslui!

MOBILIZARE… Astãzi, toatã România stã sub semnul protestelor împotriva exploatãrii gazelor de sist, prin metode invazive asupra solului! Marea mobilizare a celor care se declarã, cu fermitate, împotriva metodelor de fracturare hidraulicã a solului, vizeazã nu mai putin de 28 de puncte fierbinti din întreaga tarã. Oamenii vor iesi în stradã si îsi vor manifesta dezacordul fatã de companii precum Chevron, gata sã facã bani, chiar cu riscul otrãvirii pãmântului. Judetul Vaslui va fi si el parte integrantã a acestui protest national, prin manifestatiile organizate în Bârlad si în municipiul resedintã de judet. Organizatorii acestei ample miscãri sustin cã au primit mesaje ferme cã si comunitãtile de români din patru orase din tãri precum Bulgaria, Australia si Cehia, se vor solidariza astãzi cu protestele românilor.

“Cerem anularea hotãrârilor de guvern prin care s-au aprobat în mod ilegal acordurile de explorare, dezvoltare si exploatare emise pentru mai multe companii, printre care Chevron, East West Petroleum si Clara Petroleum, în Dobrogea, Vaslui, respectiv judetele Bihor, Arad si Timis. Cerem interzicerea prin lege a metodei fracturãrii hidraulice si realizarea studiului de impact si asupra mediului. În fiecare oras se vor depune petitii la Prefecturi, ca procedurã prealabilã pentru anularea hotãrârilor de Guvern. Ne opunem oricãrei ingerinte din partea corporatiilor în scrierea legislatiei româ­nesti, în dauna interesului cetãteanului. Denuntãm coruptia la nivel înalt care serveste interese anticetã­tenesti. Luptãm pentru dreptul la un mediu sãnãtos, pentru dreptul la viatã si sãnãtate, pentru dreptul la o corectã informare a cetãtenilor. Toate protestele sunt coordonate unitar la nivel national si organizate de echipe locale de voluntari, cu implicarea a peste 80 de ONG-uri (70 de ONG-uri din Coalitia pentru Mediu, Asociatia “România Fãrã Ei“, Asociatia “România Vie“ si alte ONG-uri locale). Invitãm mass-media si parlamentarii sã fie alãturi de societatea civilã si cetãteni în lupta unitã pentru adevãr, pentru apãrarea dreptului fundamental la un mediu sãnãtos si pentru democratie.Cetãteni, veniti alãturi de noi pe 4 aprilie în toatã tara!“, a transmis, în numele tuturor organi-za­torilor, George Epurescu, reprezentantul Asociatiei “România Fãrã Ei“.

Ziua protestelor

“Astãzi în 20 de orase din tarã vor avea loc proteste si manifestatii împotriva explorãrii/ exploatãrii gazelor de sist prin fracturare hidraulicã. Administratia localã USL a refuzat cererile repetate ale cetãtenilor care solicitau sã organizeze un protest antifraking în fata primãriei. Protestele nationale sunt coordonate si organizate de echipe locale de voluntari, cu implicarea a peste 80 de ONG-uri si se solicitã interzicerea prin lege a metodei fracturãrii hidraulice si realizarea studiului de impact si asupra mediului. Oamenii luptã pentru dreptul la un mediu sãnãtos, la viatã si sãnãtate si la o corectã informare a cetãtenilor. Cu toate acestea, stãpânii USL au interzis protestul si sunt mari întrebãri privind legalitatea refuzului unui drept constitutional, acela de a manifesta liber si pasnic. Reprezentantii USL sunt orbi, surzi si muti la problemele oamenilor obisnuiti si au uitat promisiunile de campanie. Consider cã mandatul nostru este doar în slujba cetãteanului si de aceea am depus un proiect legislativ sustinut de întregul grup parlamentar ce prevede interzicerea valorificãrii gazelor de sist si vom depune proiecte de hotãrâre în toate consiliile locale din judet astfel încât Vasluiul sã devinã prima zonã liberã de fracturarea hidraulicã.“, a precizat deputatul PP-DD de Bârlad, dr. Tudor Ciuhodaru.

Primarul Constantinescu s-a ales cu o plângere penalã!

Primarul municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu, s-a ales cu plângere penalã formulatã de presedintele si reprezentantul Asociatiei “România fãrã Ei“, George Epurescu. Acesta a depus la Primãria Bârlad o notificare prin care aducea la cunostinta primarului, conform Legii 60/1991, faptul cã în data de 04.04.2013 intentiona împreunã cu cetãtenii municipiului Bârlad sã facã o adunare publicã în fata Primãriei pe tema extragerii gazelor de sist, un subiect foarte sensibil opiniei publice. Primarul a respins aceastã solicitare, ca de altfel încã vreo 10 – 15 solicitãri asemãnãtoare venite din partea a sute de cetãteni din Bârlad. Considerând cã primarul Constantinescu a încãlcat legea si a comis un abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, George Epurescu a depus la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Bârlad o plângere penalã. (C.M.)

Presiuni USL asupra comunelor care au votat împotriva gazelor de sist

ÎNCEPE Prefectura Vaslui a cerut CL Tutova, printr-o adresã, sã se trimitã la Vaslui documentatia care a stat la baza Hotãrârii CL Nr. 2, adoptatã în Consiliul Local Tutova la data de 22 ianuarie 2013, privind interzicerea explorãrii, dezvoltãrii si exploatãrii gazelor de sist prin metode neconventionale. Pentru cã nu s-a organizat un referendum, nu existã o astfel de documentatie, însã consilierii sustin cã opinia locuitorilor comunei este unanimã, adicã împotriva gazelor de sist si au respins proiectul cerut de prefectul Radu Renga. Interesant este cã prefectul Radu Renga face astfel de presiuni la toate comunele care au votat asemenea proiecte de hotãrâre, de interzicere a Chevronului pe teritoriul lor. Aceste comune sunt: Iana, Gherghesti, Puiesti, Pogana, Al. Vlahutã, Bãcani, Coroiesti, Gãgesti, Perieni, Pochidia, Pungesti si Vinderei. Revocarea a fost cerutã de Prefectura Vaslui prin circulara 1077/2.03, deoarece nu va da viza de legalitate din cauzã cã nu a fost atasatã documentatia care a stat la baza ei. Pentru cã nu s-a organizat un referendum, nu existã o astfel de documentatie, însã toti consilierii tutoveni au sustinut cã opinia locuitorilor comunei este unanimã si au respins proiectul cerut de prefectul Radu Renga. HCL 2/2013 emisã de CL Tutova a rãmas valabilã si se va merge cel mai probabil în Contenciosul Administrativ pentru anularea ei. “Noi, care am fost alesi în aceastã comunã, cunoastem opinia oamenilor. De asemenea, multi cetãteni de aici au mers la Bârlad la proteste de fiecare datã. Hotãrârea nu va fi invalidatã, dar vom ajunge cu sigurantã în contecios. Acolo nu vom fi singurii, sunt sigur. Dacã va fi nevoie vom face si un referendum pentru a demonstra cã oamenii sunt împotriva explorãrii si exploatãrii gazelor de sist.“ a spus primarul comunei Tutova, Ion Corciovã.

Miting refuzat de primarul de la Negresti

REFUZ Primarul Vasile Voicu le-a refuzat membrilor Asociatiei Apicole Negresti autorizarea mitingului împotriva exploatãrii si explorãrii gazelor de sist prin metoda fracturãrii hidraulice care ar fi urmat sã aibã loc astãzi 4 aprilie, un potest care se va desfãsura astãzi începând cu ora 17.00, la unison, în peste 20 de orase din tarã. Planul Chevron de a amplasa la Pãltinis ,în comuna Bãcesti, o sondã, amenintã apicultura din zona Negresti cu disparitia. Revoltati, membrii Asociatiei Apicole vin mâine sã-si facã auzită nenorocirea alãturi de protestatarii de la Vaslui. “Pentru noi, montarea sondei de la Pãltinis este sinonimã cu dezastrul, dacã aceasta este montatã, înseamnã cã se terminã cu apicultura în zonã. Eu, personal, merg cu stupina la câtiva metri de locul în care urmeazã sã fie amplasatã sonda. În comuna Bãcesti se cresc peste 500 de familii de albine, începerea exploatãrii înseamnã distrugerea acestora. Chevronul ori ne sileste sã pãrãsim zona, ori ne lasã fãrã locuri de muncã, si nu e numai atât, ne temem de repercusiuni mai grave de atât“, a declarat Sorin Popivici, presedintele Asociatiei Apicole Negresti.

Vãzându-si munca de-o viatã amenintatã cu ruina, apicultorii din zona Negrestiului si-au cerut dreptul de a protesta împotriva Chevron la ei acasã, dar notificarea lor, adresatã Primãriei Negresti pentru autorizarea organizãrii unui miting, astãzi, la ora 17.00, concomitent cu desfãsurarea altor 20 de actiuni similare în mai multe locatii din tarã, a fost refuzatã. Aprobarea actiunii de protest a fost solicitatã de Sorin Popovici, presedintele Asociatiei Apicole din Negresti, si ar fi strâns în fata primãriei din oras aproximativ 250 de oameni, nemultumiti de autorizarea exploatãrii gazelor de șist prin metoda hidraulicã în zona lor. Pericolul Chevron este atât de mare, încât refuzul primarului Vasile Voicu nu-i poate tine din loc, drept pentru care, protestatarii din Negresti se vor afla în aceastã dupã-amiazã alãturi de toti ceilalti militanti anti-Chevron din judet, în parcarea Sãlii Sporturilor. “Am vrut sã ne alãturãm si noi protestului general organizat pe 4 aprilie cu ocazia Zilei Nationale împotriva exploatãrii gazelor de sist prin metoda fracturãrii. Motivul nostru de a ne opune Chevronului este mai mult decât întemeiat, dacã va începe exploatarea în zonã, apicultura este terminatã. Pentru noi montarea sondei de la Pãltinis este sinonimã cu dezastrul, dacã aceasta este montatã înseamnã cã se terminã cu apicultura în zonã. Eu, personal, merg cu stupina la câtiva metri de locul în care urmeazã sã fie amplasatã sonda. În comuna Bãcesti se cresc peste 500 de familii de albine, începerea exploatãrii înseamnã distrugerea acestora. Chevronul ori ne sileste sã pãrãsim zona, ori ne lasã fãrã locuri de muncã, și nu e numai atât, ne temem de repercusiuni mai grave de atât. Crearea locurilor de muncã de cãtre Chevron este un mit, angajãri nu se fac, ba mai mult ne lasã si pe noi fãrã obiectul muncii. Gânditi-vã, din asociatia noastrã fac parte 28 de apicultori care au fonduri europene accesate prin PNADR, Mãsura 112, iar dacã acestia nu vor respecta planul de productie vor trebui sã dea toti banii înapoi, iar dacã va începe exploatarea, se terminã cu productia! Pentru noi, pentru acesti oameni, riscurile sunt uriase, din pãcate în acestã situatie sunt zeci de familii din zona Negresti. “, a explicat Sorin Popovici, presedintele Apicole Negresti.

Dumestiul, împotriva gazelor de sist

În timp ce edilii oraselor din judet se tem sã se pronunte public pro sau contra Chevron sau nu-si permit asumarea riscului de a lua propriile decizii, primarii si consiliile locale din mediul rural continuã sã spunã NU Chevron-ului. Chiar dacã Prefectura nu valideazã hotãrârile consiliilor locale pentru interzicerea exploatãrii gazelor de sist pe teritoriul comunelor, numãrul acestor acte continuã sã creascã. Ieri, comuna Dumesti a fost ultima comunã care a consemnat oficial pozitia sa împotriva exploatãrii gazelor de sist, prin adoptarea unui proiect de Hotãrâre a Consiliului Local initiat de consilierii PDL si PNL. “ Chiar dacã nu ni s-a dat posibilitatea sã luãm atitudine si prin mitingul pe care, în calitatea de reprezentant al Asociatiei Apicole Negresti, l-am initiat, mã bucur mãcar cã la mine în comunã, ieri, în sedinta de Consiliu Local, a fost luatã o Hotãrâre prin care ne exprimãm împotriva exploatãrii gazelor de sist. Nu este o formã de interzicere pentru cã nu am fi obtinut viza de legalitate a actului, dar este un act care aratã clar pozitia Primãriei si a Consiliului Local“, a adãugat Sorin Popovici.

Vasluiul spune „Nu“ exploatãrii prin fracturare hidraulicã

Astãzi, ora 17:00, în parcarea din fata Sãlii Sporturilor

Un protest 100% civic

Astãzi, începând cu ora 17:00, toti vasluienii, si nu numai, sunt asteptati sã ia parte la mitingul împotriva exploatãrii gazelor de sist prin metoda fracturãrii hidraulice. Protestul care initial era programat sã aibã loc în Piata Civicã a fost mutat în parcarea din fata Sãlii Sporturilor, dar acest lucru nu trebuie sã îi împiedice pe cetãtenii onesti sã iasã în stradã pentru a-si apãra dreptul la viatã, dreptul la un mediu sãnãtos.

Organizatorii mitingului fac un apel cãtre toti locuitorii judetului sã ia atitudine si sã îsi facã auzitã pãrerea. Acordul pentru începerea sau nu a lucrãrilor nu se va da de la Bucuresti, responsabile de acest lucru fiind autoritãtile locale si judetene. De aceea, noi, oamenii de rând, trebuie sã fim factorul de decizie si sã arãtãm cã mai presus de orice interes este viata noastrã, apa, solul, aerul, viitorul copiilor nostri. În douã dintre cele trei mari perimetre, Bihor si Vama Veche, explorarea si exploatarea au fost sistate ca urmare a presiunilor, judetul Vaslui rãmânând spre sacrificare. Astãzi trebuie sã arãtãm faptul cã nu suntem indiferenti si cã vom lupta cu orice pret împotriva metodelor care vor duce spre o poluare iremediabilã a mediului înconjurãtor. Alãturi de Vaslui si Bârlad, pe harta nationalã a protestelor s-au alãturat încã 22 de orase, care pe 4 aprilie vor striga în cor: „Nu fracturãrii hidraulice!“. Mai mult, în sprijinul manifestantilor din tarã, au sãrit si activisti din Cehia, Bulgaria sau Australia, care vor picheta ambasadelor României din tãrile respective. Si la Strasbourg si Copenhaga românii vor organiza mitinguri de solidaritate. Organizatorii mitingului de la Vaslui fac un apel cãtre toti cei care vor participa sã manifesteze pasnic si civilizat, fãrã ca evenimentul sã degenereze în acte de violentã.

Deputat Bordeianu: “Specialistii de la Agentia de Mediu sã monitorizeze activitãtile Chevron“

COMUNICAT… Deputatul PNL de Vaslui, Dan Bordeianu, este tot mai interesat de ceea ce intentioneazã compania Chevron sã întreprindã în judetul Vaslui. La presiunea opiniei publice si a unora dintre alesii locali, deputatul a cerut lãmuriri la Ministerul Mediului, la ministrul Rovana Plumb. “Explorarea zãcãmintelor de gaze de sist în judetul nostru a fost autorizatã pentru trei perimetre. Acum, specialistii de la Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui împreunã cu celelalte autoritãti competente au responsabilitatea legalã sã monitorizeze aceste lucrãri de amenajare si forare si sã informeze permanent populatia, mass-media si ceilalti factori interesati cu privire la eventualele riscuri asupra sãnãtãtii umane si a mediului înconjurãtor“, explicã deputatul Bordeianu, urmare a discutiilor avute la Ministerul Mediului.

“Asa cum am promis cititorilor ziarului dvs. si vasluienilor interesati de problematica explorãrii si/sau exploatãrii gazelor de sist pe teritoriul judetului nostru, am formulat o întrebare parlamentarã cãtre d-na Rovana Plumb, ministrul Mediului. Recent, am primit rãspunsul pe care l-am solicitat în scris si care poate fi consultat în integralitatea sa de cãtre toti cei interesati accesând pagina de Internet a Camerei Deputatilor la adresa http://www.cdep.ro /interpel/2013/r175A.pdf. În interventia mea, am rugat-o pe dna ministru Rovana Plumb sã ne precizeze dacã existã un studiu de evaluare a impactului asupra mediului înconjurãtor utilizându-se tehnologia de explorare si extragere a gazelor de sist prin metoda fractionãrii hidraulice, asa cum este prezentatã de compania CHEVRON în România. De asemenea, am dorit sã cunoastem pozitia Ministerului Mediului cu privire la exploatarea gazelor de sist, având în vedere atât oportunitãtile de dezvoltare economicã, cât si consecintele asupra mediului ambiant“, explicã parlamentarul vasluian. Acesta reaminteste cã o astfel de actiune în judetul Vaslui se subordoneazã unor principii. “În esentã, ministrul Mediului apreciazã cã, atunci când autoritãtile competente în domeniul protectiei mediului trebuie sã decidã cu privire la autorizarea explorãrii combusti­bililor fosili neconventionali, cum sunt si gazele de sist, trebuie sã aibã în vedere douã principii: 1) „principiul precautiei“ si 2) „poluatorul plãteste“. Asa cum stiam si noi, Compania CHEVRON a depus la Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui, în vederea acordãrii autorizatiei de mediu, notificãri privind trei proiecte de explorare. Este vorba de perimetrele de explorare Silistea 1A din com. Pungesti, Popeni 1A com. Gãgesti si Pãltinis 1A com. Bãcesti. În prezent, toate aceste lucrãri de amenajare si forare sunt în „procedurã de încadrare EIA“ (evaluarea impactului asupra mediului înconjurãtor). Pânã la aceastã datã, un lucru este cert: explorarea zãcãmintelor de gaze de sist în judetul nostru a fost autorizatã pentru perimetrele mai sus mentionate, specialistii de la Agentia pentru Protectia Mediului Vaslui împreunã cu celelalte autoritãti competente având responsabilitatea legalã sã monitorizeze aceste lucrãri de amenajare si forare si sã informeze permanent populatia, mass-media si ceilalti factori interesati cu privire la eventualele riscuri asupra sãnãtãtii umane si a mediului înconjurãtor“, a explicat deputatul Dan Bordeianu.

Tabel cu localitãtile de pe teritoriul României, în care vor avea loc, sub diferite forme, actiuni de protest împotriva exploatãrii gazelor de sist:

1. Bucuresti – În zona statuilor Piata Universittãii, deasupra parcãrii subterane (statuia lui Mihai Viteazu): 17.30

2. Alba Iulia – În fata Cinematografului Dacia: 18:00

3. Arad – Piata Avram Iancu: 17:00

4. Oradea – În fata Prefecturii Judetului Bihor: 19:00

5. Brasov – În fata Prefecturii Judetului Brasov: 17:30

6. Codlea – Manifestatie la Monumentul Eroilor (str. Lungã, lângã Bibliotecã/în parcul din fata Restaurantului Cetate): 17:00

7. Buzãu – Piata Daciei: 17:00

8. Cãlãrasi – Campanie de informare în scoli: 17:30

9. Cluj – Piata Unirii: 19:00

10. Mangalia – Casa de Culturã, platou Mangalia: 17:00

11. 2 Mai – Platoul din fata sediului administrativ al primãriei comunei Limanu 17:00

12. Costinesti – Rond

13. Galati – La Pãpãdie (Casa de Culturã a Sindicatelor) 16:00

14. Iasi – Parcul Copou 17:30

15. Târgu Neamt – Pe Bulevardul Stefan cel Mare 16:30

16. Piatra Neamt – Teatrul Tineretului 18:00

17. Slatina – Prefectura 17:30

18. Sibiu – Piata Mare, în fata Primãriei 17:00

19. Suceava – Parcul Central 16:30

20. Timisoara – Piata Operei 17:30

21. Buzias – Piata Buzias 16:30

22. Vaslui – Sala Sporturilor – Parcare 17:00

23. Bârlad – În fata Primãriei – 15:30

24. Negresti (Vaslui) Primãrie – 15.00

25. Bistrita – Campanie de informare stradalã 16.00

26. Constanta – Prefectura

27. Craiova – Informare, proiectie filme

28. Reghin – O delegatie vine la Bucuresti

Sistemul de redevente petroliere ar putea fi diferit in cazul gazelor de sist fata de cel al gazelor conventionale, a admis ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, in cadrul unei conferinte. Intrebat daca va fi stabilit un sistem diferentiat chiar in acest an, ministrul a precizat ca trebuie vazut mai intai daca exista rezerve de gaze de sist in Romania. Abia dupa ce se va stabili clar care sunt rezervele, va fi stabilit si nivelul redeventelor in cazul gazelor de sist. Si in privinta rezervelor de gaze din Marea Negra, Nita a spus ca trebuie “sa facem redeventele pe aceasta zona, pentru ca lucrurile vor evolua foarte rapid acolo”.

Practic, sa fie impus un sistem diferit fata de gazele conventionale on-shore.

Tot legat de gazele de sist, ministrul a precizat ca “trebuie sa avem o alta abordare” si ca trebuie sa “se faca diferente intre explorare si exploatare”. Reprezentantii Guvernului au spus in mai multe randuri ca redeventele trebuie aduse la nivelul mediei europene. Noile redevente vor fi stabilite pentru perioada 2015-2024. Redeventele de petrol si gaze, cuprinse intre 3,5% si 13% din productie, sunt fixate din 2004 pana in decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite in urma semnarii contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

***


Categorii

1. DIVERSE, Batalia pentru resurse, Gazele de sist, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Ziua PROTESTELOR impotriva EXPLOATARILOR GAZELOR DE SIST (video). LISTA ACTIUNILOR DE PROTEST. Mitinguri neavizate si PREFECTURI impotriva comunelor care INTERZIC demararea exploatarilor CHEVRON

  1. http://www.novinite.com/view_news.php?id=149263

    Bulgarians Raise in Support of Romanian ‘Fracking’ Rallies

  2. „Șisturile” care cică ne guvernează, vor să ne gazeze la propriu și la figurat.

  3. Pingback: LIVIU DRAGNEA manipuleaza pe tema GAZELOR DE SIST si ameninta voalat: "SA NE UITAM MAI CU ATENTIE LA CEI CARE INSTIGA LA DEMONSTRATII"/ Actiunea anti-Chevron de la BARLAD [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Protopopul Vasile Laiu: "SE INCEARCA INROBIREA TARII SI DECIMAREA POPULATIEI"/ George Epurescu: PONTA ESTE MARIONETA INTERESELOR STRAINE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Ilie Sebranescu: demontarea DIVERSIUNILOR PREMIERULUI PONTA pe tema GAZELOR DE SIST/ "Economia fracturarii [hidraulice] este o ECONOMIE DISTRUCTIVA" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: MINISTERUL MEDIULUI a dat AVIZELE pentru explorarea GAZELOR DE SIST din Dobrogea/ Cum vom ramane fara GAZELE din Marea Neagra si de ce guvernul Boc=Guvernul MRU=guvernul Ponta - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: BARLAD VS CHEVRON: mii de oameni au PROTESTAT impotriva EXPLOATARII GAZELOR DE SIST in ciuda obstructiilor autoritatilor locale - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: BARLADUL IN PERICOL. Dezinformarea, cinismul si manipularea "GUVERNULUI CHEVRON" vs rezistenta localnicilor [VIDEO dezbaterea de la Realitatea TV] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: UPDATE VIDEO: Proteste bulgaro-romane impotriva EXPLOATARII GAZELOR DE SIST. Corporatii cu profituri de miliarde si oameni cu benzen in sange/ Banca Mondiala crede ca ERA MATERIILOR PRIME s-ar apropia de sfarsit - Recomandari
  10. Pingback: UPDATE/ Material dedicat pr. Vasile Lăiu si luptei impotriva EXPLOATARII GAZELOR DE SIST. Viata e mai mult decat o punga de bani aruncata in fata/ LOBBY GUVERNAMENTAL pentru corporatiile gazelor de sist/ VIDEO: “Subiectiv” despre gazele de si
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare