ROMANIA PE CALE DE DISPARITIE (video). Criza demografica macina natiunea. Sociolog: “Alocatia pentru copil este de 10 ori mai mica decat cea pentru un caine vagabond”
CRIZA DEMOGRAFICA A ROMANIEI (I)… de medialert
- Digi24: România pierde un locuitor la fiecare două minute. În 15 ani populația va ajunge cât era după Război
Oficial, 2013 a fost anul cu cele mai puţine naşteri de când există România ca stat modern, iar 2014 nu se anunţă mai darnic. Aşa că anul ce tocmai a început este văzut de sociologi ca fiind al 22-lea an consecutiv de declin demografic. Practic, România pierde câte un locuitor la fiecare două minute şi 15 secunde, iar în acest ritm vom ajunge ca până în 2030 să fim mai puţini de 16 milioane de locuitori.
Singura veste bună pe care ne-o dau sociologii este că în acest an speranţa de viaţă va creşte cu trei-patru luni faţă de 2013. Însă nu creşte şi calitatea ei şi nici numărul copiilor nou născuţi.
„O societate nu poate să se dezvolte nici datorită drumurilor, nici datorită canalizării, nici datorită achiţiei de bunuri, se dezvoltă doar prin copii, prin volumul populaţiei, prin forţa de muncă. România pierde în fiecare an un oraş de dimensiuni medii, de 30.000 de locuitori”, spune Ana Bulai, sociolog.
Dacă acest ritm se va menţine pe termen lung, atunci în 15 ani, populaţia României va fi agală cu cea din 1946, adică nu va depăşi 16 milioane, câţi eram după două războaie care au secerat Europa.
Datele statistice arată că în acest an, în luna iulie, România va avea 19.450.000 de locuitori adică vom fi cu un sfert de milion mai puţini decât anul trecut. Practic, România anului 2014 va avea acelaşi număr de locuitori ca acum 45 de ani.
Din datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică reiese că în 2014 va fi o înmormântare la fiecare două minute, o nuntă la fiecare 4 minute şi 15 secunde şi un divorţ la fiecare 15 minute şi 45 de secunde.
„Având în vedere că rata divorţurilor într-adevăr a crescut, foarte multe femei nu se mai bazează pe partener sau pe familie atunci când vine vorba de un copil şi doresc ele să aibă puterea financiară şi capacitatea de a îngriji acel copil”, consideră Bogdana Bursuc, psiholog.
Astfel, sociologii estimează că anul 2014 va doborî recordul negativ al natalităţii. Numărul naşterilor va coborî, spun ei, pentru al patrulea an consecutiv, sub pragul de 200.000.
„Copilul este o sursă de sărăcie în societatea modernă. În România, într-o foarte mare măsură atâta vreme cât un copil te costă pe an mai mult decât bugetul mediu al familiei. Pentru o familie, ca să aibă o decizie raţională, trebuie să aibă un venit mult peste mediu, dublu peste mediu”, mai spune sociologul Ana Bulai.
Mai mult, din trei gravide care vor trece pragul maternităţii, două vor naşte şi una va avorta, astfel încât conform statisticii din România, va fi o naştere la fiecare 2 minute şi 40 de secunde şi un avort la fiecare 5 minute şi 15 secunde.
„Nu avem un sprijin pentru copii. Gândiţi-vă că în România, momentan, alocaţia pentru un copil este de 10 ori mai mică decât alocaţia pentru un câine vagabond, şi de 100 de ori mai mică decât alocaţia pentru un puşcăriaş”, susține Ana Bulai.
Este totuşi şi o veste bună: mortalitatea intantilă îşi va continua trendul descendent şi în 2014 când ar trebui să atingă minimul istoric din ultimul sfert de secol.
„E un declin cât se poate de vizibil şi sociologii fac bine că trag acest semnal de alarmă. Singurii care ar putea face ceva sunt în primul rând guvernanții, prin politici de stimulare a natalităţii. Natalitatea este extrem de importantă pentru orice stat. Statul ar trebui să investească mai mult în educaţia timpurie, în preşcolari. Nu știu dacă banii ar fi cea mai bună măsură de a-i stimula pe oameni să facă copii, cât această certitudine de a şti că ai unde să-ţi laşi copilul”, a spus Ciprian Ciucu, directorul de programe din Centrul Român de Politici Europene.
CRIZA DEMOGRAFICA A ROMANIEI (II) de medialert
Nota noastra:
E binevenit semnalul de alarma, insa se cuvin aduse unele amendamente:
– copiii nu sunt “forta de munca”. Nu pentru asta e nevoie de combaterea natalitatii. Nu suntem familii reproducatoare de muncitori si palmasi pentru stapanii nostri. Pur si simplu criza grava a natalitatii ar trebui sa ne intereseze pentru ca suntem o natiune, pentru ca criza e un simptom al degradarii sociale si morale, pentru ca este un efect al crimei (avortul) si al egoismului (divortului). Ar trebui sa vrem sa avem copii pentru ca suntem normali, suntem un popor care se poate percepe drept mostenitor a ceva si al cuiva si responsabil fata de urmasii sai. Fara aceasta constiinta elementara, responsabilitate, nu prea poti avea natiune civica si nu prea poti avea responsabilitate fata de nimeni si nimic. Dupa noi, potopul, cam aici s-ar situa “morala” unei societati careia nu-i pasa de declinul sau demografic. Si intr-o astfel de societate copiii si cei vulnerabili sunt primele victime, dupa cum se si intampla la noi.
– solutiile prevazute nu ar trebui sa constea, mai ales, in finantarea creselor sau a educatiei timpurii, ci mai mult a familiei. Iar aici modelul rusesc este, dupa noi, cel exemplar, atat ca sistem de valori ale culturii dominante (de inspiratie crestin-ortodoxa) cat si ca sustinere financiara a familiilor cu copii.
Ce te faci insa cu combaterea natalitatii cand chiar unii din sociologii care “trag semnalul de alarma” sunt promotori inversunati si ideologizati ai casatoriilor homosexuale sau cand avortul este minimalizat sau considerat un “drept” (sa ne amintim de isteria anti-viata in momentul in care asociatiile pro-viata au propus un timid proiect de consiliere psihologica ante-avort)?
- Ilie Serbanescu: ROMANIA IN EXTINCTIE, O TRAGEDIE NATIONALA DE TOTI IGNORATA SAU BAGATELIZATA
- PATRIARHUL DANIEL: Familia este persecutata foarte mult de o mentalitate consumista si individualista
- Cosmarul demografic al Romaniei, POLITICA DE STAT?
- Rezultatele recensamantului 2011, criza demografica a Romaniei si CORUL BOCITOARELOR IPOCRITE
- MOARTEA UNUI POPOR. Cum scade populatia Romaniei. Sociologii preconizeaza un dezastru demografic ireparabil…
- Prabusirea familiei in Romania: NOU-NASCUTII – LA UN MINIM ISTORIC, CASATORIILE SCAD DRAMATIC. Efectele austeritatii si “modernizarii”
- Romania, pe cale de EXTINCTIE “naturala”, conform unui RAPORT ONU despre CRIZA DEMOGRAFICA
- Europa IMBATRANESTE, Romania, printre tarile cele mai afectate
- DEZINDUSTRIALIZAREA Romaniei, conditie agravanta a CRIZEI DEMOGRAFICE
- DIVORTUL: flagel care macina familia contemporana
Cred ca am rezolva problema declinulului demografic daca s-ar intoarce in Romania milioanele de romani(cu copii cu tot) care au parasit tara numai in ultimii 20 de ani. Ce folos ca facem copii daca dupa absolvirea studiilor ii incurajam sa plece din Romania?
Ne imputinam. Asa stim toti, asa spun statisticile. Dar iata cum este manipulata populatia ! Stefan cel Mare avea sub el 400.000 de mii de moldoveni. Cu acestia a tinut in sah Polonia, Imperiul Turcesc, Regatul Maghiar si Hoarda de Aur. Atunci de ce ne-am perpeli daca maine ajungem toti 3 milioane de romani ? N-ar trebui ! Dar sunt unii care vor sa starneasca ingrijorare, apoi vor veni cu ideea ca nu vom putea plati pensiile si apoi vor veni cu solutia: “trebuie sa importam fluxuri migratoare”, adica sa acceptam o ocupatie domestica ! Eu sunt raspunzator pt ca am participat la Rebeliunea din 89 si am vrut tot ce-a fost mai bun pt noi toti romanii, insa nu asa ceva . Eu, ca fost rebel, nu vreau !
http://www.evz.ro/detalii/stiri/saracia-impinge-parintii-romani-la-un-gest-extrem-fenomenul-ia-amploare-pe-timp-de-iarna-1075205.html
E rau ca doamnele si domnii sociologi au ajuns la concluzia ca venitul este cel care trage natalitatea in jos. Foarte rau. Daca majoritatea familiilor ar fi avut copii, atunci venitul acela mediu s-ar fi impartit altfel si concluziile doamnei Bulai nu s-ar mai sustine. Este vorba de un fenomen de alta natura, care a atins coarda esentiala a natiunii, anume constiinta de sine ca natiune si responsabilitatea pe care fiecare cetatean si om pana la urma o are fata de sine si fata de cei de langa el, familie, vecini. Pur si simplu, vrem sa traim egosist si copiii sunt o povara in acest caz nu atat financiar cat pentru faptul ca ne obliga sa fim responsabili sau sa avem un tel, altul decat cel de a ne distra cand avem chef sau a lenevi sau a munci ahtiati dupa bani fara sa mai alocam si timp pentru noi si cei de langa noi. Nu va asteptati ca guvernul sa faca ceva cu adevarat, nu va mai uitati la bani si nu mai comparati cu alocatiile pentru caini si puscariasi. Adevarul este ca patronilor si politicienilor le convine sa nu avem copii, pentru ca altfel nu am mai accepta orice abuz din partea lor. Proletarii nu s-au ridicat impotriva patronilor pentru ca erau abuzati la locul de munca, ci pentru ca nu primeau la schimb resursele necesare pentru a-si ingriji familiile.
Se pare tptusi ca ceva se incearca…Ce s-o fi intamplat cu proiectul asta de lege?
“In urma sustinerii campaniei noastre de “Marire a alocatiei copiilor” de catre Doamna Deputat Ana Birchall, a fost depus pe 8 Mai 2013 un proiect de lege la Camera Deputatilor pentru modificarea legii 61/2003 ce reglementeaza cuantumul acestui ajutor de stat.”
“În alte state europene, factorul care influenţează stabilirea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii este numărul de copii dintr-o familie astfel că, de exemplu, în Belgia pentru un singur copil se acordă o alocaţie în valoare de 83 de euro, iar pentru trei sau mai mulţi copii, 230 de euro. În Danemarca, Franţa sau Suedia, copiii orfani, copiii cu handicap sau cei incluşi în plasamentul familial primesc o alocaţie majorată cu până la 200 de procente.
Conform ultimelor statistici realizate la nivel european, alocaţia pe care o primesc în prezent copiii din România este de 21 de ori mai mică decât cea pe care o primesc copiii din statele spaţiului comunitar, care în medie este de 210 euro.”
http://www.yousign.org/ro/blog/textul-integral-al-proiectului-de-lege-privind-marirea-alocatiei-de-stat-pentru-copii/
Am ivatat de-a lungul timpului ca orce declaratie media si statisticile de orce fel au un mesaj care se doreste a fi real pentru ca se bazeaza chipurile pe statistici asa zise reale si cu care se mascheaza adevaratul scop,adevarata lor intentie.acest sistem este bine gandit si pus la punct, cu studii psihologice indelungate si cu rezultate sigure.Ma intreb-
De cand d-na bulai doreste binele poporului crestin ortodox?.
Revenind la subiect si judecand asa cum am aratat mai sus, se doreste sa credem ca ei au dreptate si ca vom disparea ca POPOR din vina noastra.si mai ales ,vor sa ne simtim viinovati de intentiile lor criminale .Vor sa ascunda deci,ca actiunile, legile ,atacurile ca si sprijinurile de tot felul ,pe care ei le gandesc si le pun in aplicare,au un singur scop-DISTRUGEREA POPORULUI ROMAN.
asadar,d-na bulai cu toti ai casei,eu cel putin, nu ma simt vinovata de faptele domniilor voastre,si daca nu veti reusi sa deveniti niciodata romani,macar sa deveniti responsabili si verticali ,asumandu-va adevaratele intentii.amin.
@Titus L, nici eu nu cred ca venitul este cu adevarat cauza care trage in jos natalitatea din Romania. Spun asta pentru ca problema natalitatii scazute se regaseste si in tari cu un nivel de trai foarte ridicat, asa cum sunt Germania sau Japonia. Prin urmare poate ne spun domnii sociologi, de ce germanii nu fac copii? Sau de ce tari sarace precum India sau China au fost si raman pe primul loc la capitolul ‘crestere demografica’?
http://jurnalul.ro/stiri/externe/populatia-lumii-va-numara-la-1-ianuarie-7-137-miliarde-de-oameni-658110.html – a se vedea faptul ca tarile ortodoxe stau cel mai prost la capitolul natalitate. Prin urmare multiculturalismul care a cuprins Occidentul va ajunge usor, usor si in partea asta de Europa. Nu pentru ca asta ne dorim ci pentru ca asta este planul globalistilor: amestecarea ‘neamurilor’, distrugerea ortodoxiei prin unificarea religiilor, moneda unica(virtuala – vezi bitcoin), un singur sistem de sanatate si un Guvern Mondial in fruntea caruia va asta stiti voi cine.
@maria:
Nu are niciun sens sa facem astfel de procese de intentie.
Parintii din vechime aveau intelepciunea sa vada in multi copii o investitie pe termen lung.Erau un sprijin garantat la batranete,moral si chiar financiar.Ori acum nimeni nu mai are rabdare sa creasca un pom sau un copil.Egoism,egoism…
Copiii necunoscuti ai Romaniei duc o lupta emotionanta pentru supravietuire:
http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/un-rest-de-viata-249.html
@ ioan:
Se cunoaste de multa vreme faptul ca bogatia si natalitatea au un raport invers proportional. In mod normal asa se intampla si se poate verifica foarte simplu: de obicei, chiar si in cadrul aceluiasi popor, familiile mai sarace si mai putin instruite tind sa aiba mail multi copii decat media.
Un lucru nu au spus sociologii si de altfel mai nimeni. La ultimul recensamant s-a constatat faptul ca, la grupa de varsta 0-5 ani exista un dezechilibru evident intre cele doua sexe. In mod obisnuit intr-o populatie se nasc cu 5% mai multi baietei decat fetite – asa suntem noi ”reglati” – pentru ca, pana la varsta maturitatii acest raport sa se echilibreze. Ulteiror, spre batranete, mortalitatea masculina este mai mare, astfel incat la varste de peste 70 ani femeile devin majoritare.
Care este problema: s-a constatat ca proportia baietilor de 0-5 ani este mult peste ceea ce ar trebui sa fie. Nu exista explicatie ”oficiala” pentru acest fenomen inedit in Romania; s-au avansat ipoteze si atat. Parerea mea, pe care am si expus-o la diferite sesiuni de comunicari este ca acesta este efectul avortului selectiv, in sensul ca fetii de sens feminin sunt mai expusi acestei decizii infioratoare.
“Cu acestia a tinut in sah Polonia, Imperiul Turcesc, Regatul Maghiar si Hoarda de Aur.”.
NU este chiar asa. Stefan Cel Mare si Sfant a reusit ,cand cu scrisori de supunere si plata tributului, cand cu sabia , sa meninta statalitatea Moldovei (ba chiar si o inflorire economica si culturala), ceea ce este un mare merit. Imens si de necontestat.
UN rol mai mare de “jocuri politice” intr-o Europa dominata de Turci a avut Mircea cel Batran, fara a putea vorbi nici atunci de “a tine in sah” marii decidenti ai vremii.
Sa fim asadar onesti cu noi insine, si realisti cu istoria si prezentul.
@menumorut
S-ar putea sa fie (Sa nu fie!) ceea ce se zice in popor: ca inainte de razboi se nasc mai multi baieti.
@sanziana
Nu stiam vorba asta, dar s-a observat statistic ca, si dupa primul si dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Europa, s-au nascut mult mai multi baieti – bineinteles fenomen inexplicabil pentru stiinta laica. Asa ca m-ai pus pe ganduri. E destul de logic ca si reversul sa fie adevarat. Cine stie?
Nu stiam ca cetateana Bulai sotia lui Bulai a realizat “studiul”. Acum m-am lamurit si chiar nu merita atentie. Am urmarit-o la televizor – spune ce “trebuie” si de asemenea, am remarcat faptul ca, poate o avea si defecte, dar o calitate sigur are si anume, cinismul.
Demografia scade in lumile “civilizate” din multiple motive; cred ca este de discutat. Totusi, celor care cred in buna intentie a Belgiei de pilda sau a altor tari vestice, in a sprijini familia si natalitatea, le (re)amintesc nu numai ca fenomenul gay este in floare si a devenit normalitate, dar s-au adoptat legi care permit EUTANASIEREA COPIILOR, pe diferite considerente.
Demografia scade in primul rand datorita unor sustinute actiuni ideologice manipulatorii, care determina indirect, pe langa alte fenomene sociale, cum ar fi abandonarea parintilor in case de batrani, dar si demotivarea in a avea copii. Pe de alta parte, biologic vorbind, stresul ingrozitor la care sunt supusi cei care muncesc, groaza de a nu isi pierde locul de munca, de a nu-si putea plati casele, de a nu-si putea intretine familia, etc., face efectiv sa scada fertilitatea.
Sincera sa fiu, pe vremea lui Ceausescu nu mi-am dorit copii gandindu-ma ca nu am cu ce ii hrani, dar in aceste vremuri, groaza cea mare este ca, avand copii, nu ii mai poti apara de talharii care vor sa ii fure sufletul.
http://en.wikipedia.org/wiki/Abortion_in_Romania#Abortions_in_Romania_after_1989.5B15.5D
Strategia de sanatate pt 2014-2020 continua sa finanteze avortul la cerere din bani publici.
http://www.rostonline.ro/2014/01/noua-republica-guvernul-mimeaza-dezbaterea-pe-strategia-nationala-de-sanatate/
singurul partid din opozitie care a vorbit despre Strategie, deocamdata, este Noua Republica. in tacerea presei de dreapta…
Asa cum am citit in cateva din comentarii, familiile mai sarace mai degraba accepta sa aibe copii decat familiile care au bani. Un bun prieten crestin mi-a spus mai demult, “nu banii lipsesc ci credinta!”
Bunica mea o devotata crestina, a nascut doi copii in timpul razboiului, si si-a pus increderea in Domnul. Printr-o minune, bunicul a ramas in viata si a lucrat ca zilier asa ca toti au supravietuit si au avut ce manca. Noi vrem ca mai intai sa avem dovada si apoi sa credem, Dumnezeu dimpotriva ne cere ca mai intai sa pasim pe apa (precum Petru) iar El ne sustine.
Sa ne rugam pentru credinta si curatie!
Doamne ajuta.