ROSIA MONTANA SE APROPIE DE FAZA FINALA: dezastrul programat al Transilvaniei. Filmul documentar PRETUL AURULUI (video)

Pretul aurului – Un film documentar despre romanii din Rosia Montana, dezradacinati, dezbinati si sfasiati de hienele corporatiei canadiene RMGC.

• Cotidianul: 

“Vânzarea resurselor țării și distrugerea patrimoniului național au căpătat și un nume”. Declarație de presă a Fundației Culturale Roșia Montană

În ziua de 21 iunie, la orele 15.00, a fost organizata la Rosia Montana o întâlnire a dlui Ministru secretar de stat în Ministerul Culturii si al Patrimoniului National, Radu Boroianu, cu reprezentanti ai organizatiilor ce se opun proiectului.

Acestia au fost anuntati de întâlnire de-abia în seara zilei de 20 iunie, iar unii chiar în dimineata zilei de 21 iunie; asta în timp ce sustinatorii proiectului au fost adusi din vreme din Bucuresti si chiar din Franta. Este clar ca dl secretar de stat a venit la Rosia Montana pentru a pregati cu reprezentantii companiei ultimele detalii în vederea pornirii proiectului, iar întâlnirea cu cei câtiva reprezentanti ai opozitiei care au putut ajunge la timp nu a avut alt scop decât de a-i arata opiniei publice ca si la noi ar fi respectate regulile democratice.

Din partea Fundatiei Culturale Rosia Montana au fost prezenti Ioan Piso, în calitate de presedinte, si Sorin Jurca si Eugen Cornea, în calitate de vicepresedinti. A fost dorinta dlui secretar de stat ca discutia sa ia forma unui dialog între domnia sa si prof. Ioan Piso. În ciuda vociferarilor unor reprezentanti ai ONG-urilor care sprijina compania canadiana, discutia a fost purtata în termeni civilizati. FCRM a sustinut ca fata de distrugerea totala si definitiva a Rosiei Montane exista o alternativa conforma cu principiul dezvoltarii durabile, promovat de  Uninea Europeana, si anume punerea în  valoare a inegalabilului sau patrimoniu istoric în vederea unui turism intelectual si international. A fost dat exemplul minelor romane de la Las Medulas din Spania, mai modeste decât cele de la Rosia Montana, dar pentru care s-a gasit un Minister al Culturii, ne referim la cel spaniol, care a facut toate eforturile pentru ca acest sit sa fie înscris pe lista UNESCO.

Rezultatul a fost înflorirea economica a întregii zone. În continuare, FCRM a atacat în termeni duri Ministerul Culturii si al Patrimoniului Cultural, care, desi este platit din bani publici pentru a apara patrimoniul national, se implica în jocuri straine intereselor tarii. Un exemplu de ilegalitate comisa de MCPN este cel de-al doilea aviz de descarcare arheologica pentru Muntele Cârnic, desi primul fusese anulat în mod irevocabil în justitie.

FCRM a atras atentia si asupra faptului ca la primele explozii toate monumentele a caror conservare a fost promisa vor fi distruse. A mai atras atentia ca fundul iazului de acumulare a cianurilor si metalelor grele nu este cimentat si ca este constituit din roci permeabile, apoi ca în ultimii douazeci de ani s-au produs în diferite zone ale lumii peste zece accidente cu baraje de tipul celui de la Corna. Or, zonele de acolo erau nelocuite, în vreme ce barajul de la Corna se afla la 2 km în amonte de Abrud. Dezastrul pentru o mare parte a Transilvaniei este, cu alte cuvinte, programat.

În sfârsit, FCRM a subliniat ca dintre toate afacerile facute în ultimii 23 de ani pe spinarea acestei tari, afacerea Rosia Montana este de departe cea mai respingatoare si cu consecintele cele mai grave si mai îndelungate.

Dl secretar de stat Radu Boroianu ne-a raspuns ca proiectul actual se deosebeste fundamental de cel de acum 15 ani, de pilda prin faptul ca au fost impuse nu mai putin de 80 de conditii. În felul acesta mediul si patrimoniul istoric se vor bucura de o maxima protectie. Fiind întrebat unde îi va mai gasi pe vinovati daca aceste conditii nu vor fi îndeplinite, a raspuns ca vor fi platite sume imense de asigurare. Nu ne-a dezvaluit nici cine ar mai fi dispus sa plateasca asemenea sume, nici care sunt celelalte 79 de conditii impuse companiei. Desi ne anuntase ca se va margini la domeniul culturii, dl secretar de stat ne-a asigurat ca exploziile nu vor produce nicio paguba, ca metalele grele, cianura si barajul nu reprezinta niciun pericol. A mai observat, în treacat, ca înscrierea pe lista UNESCO nu ar fi o solutie, fiindca nu ar atrage fonduri. Din asta am înteles ca MCPN a abandonat definitiv promisiunea solemna facuta în anul 2009.

Singura salvare pentru patrimoniul istoric al Rosiei Montane ar fi “parteneriatul dintre statul român si companie”. Iata deci ca vânzarea resurselor tarii si distrugerea patrimoniului national au capatat si un nume. A reiesit din aceasta discutie ca în cercurile guvernamentale decizia a fost luata si ca se asteapta numai un vot al Parlamentului. Sunt aceiasi oameni care, cu un an si jumatate în urma au profitat, pentru a ajunge la putere, de iesirea în strada si a opozantilor proiectului de la Rosia Montana.

FCRM i-a raspuns dlui secretar de stat ca Rosia Montana nu poate fi salvata numai în proportie de 20%, de 30% sau de 50%. Sau este distrusa în totalitate, sau este salvata în totalitate. L-a asigurat ca va uza de toate mijloacele legale care-i stau la dispozitie pentru a bloca un proiect atât de pagubos pentru tara.

În acelasi timp, FCRM aduce la cunostinta opiniei publice ca în opinia sa se apropie faza finala nu numai pentru Rosia Montana, ci si pentru apararea democratiei si a statului de drept. (D.C.)

Ce s-a întâmplat la alţii? Roşia Montană, Roşia Poieni (modelul românesc) şi modelul suedez

România, cu o suprafaţă de 238.391 km2 şi o populaţie de 21.790.479 locuitori (estimată pentru iulie 2013), deci cu o densitate de 92,97 locuitori/km2, a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Celebra Lege a minelor din 4 iulie 1924, comună pentru mine (aur etc.) şi petrol (ţiţei, gaze etc.), scoasă de liberali în cadrul politicii prin noi înşine (care se opunea politicii porţilor deschise) prevedea, printre altele, că resursele naturale, printre care aurul şi petrolul, să fie exploatate doar în companii mixte (societăţi anonime miniere române) (Art. 32), în care capitalul românesc să aibă cel puţin 60 % participare (Art. 33). Redevenţa la aur era de 2%, în natură. A existat o opoziţie puternică externă contra acestei Legi.

Au urmat cei 42 de ani de comunism, în care nu au existat companii private, şi nici companii străine care să opereze în România.

După 1989, Legile minelor 61/1998 şi 85/2003 au consfiinţit politica porţilor deschise, cerută de Uniunea Europeană: concesiunea poate să fie acordată unei companii româneşti sau străine, redevenţa la aur fiind iniţial de 2%, din 2009 de 4%, în bani. Constituţiile României din 2001 şi 2003 spun că statul trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, dar nicăieri nu mai este definit interesul naţional.

Să vedem deci cum a fost „gândită” de decidenţii români exploatarea resurselor naturale aur şi cupru în interesul naţional după 1989 (a se vedea analizele Grupului pentru salvarea Rosiei Montane din Academia de Studii Economice la adresa – http://www.ase.ro/rosia_montana/index.asp ).

• Pentru aur, omul de afaceri de origine română V.F. Timiş a creat trei companii surori: Gabriel Resources N.L. (companie australiană, înfiinţată la 4 ianuarie 1995), Gabriel Resources Ltd. (Gabriel, pe scurt, companie canadiană, înfiinţată la 28 mai 1996, cu un capital social de 22.000 USD www.gabrielresources.com ) şi Gabriel Resources Limited (Gabriel Jersey pe scurt, companie englezească, cu un capital social de 10.000 lire sterline). Gabriel Jersey a devenit în aprilie 1997 subsidiara companiei Gabriel.

La 4 septembrie 1995, a fost semnat un contract de cooperare între actuala Minvest şi Gabriel Resources N.L., ca urmare a adjudecării unei licitaţii organizată de Minvest şi Ministerul Industriilor la 4.09.1995. Dar anunţul RAC Deva a intenţiei de constituire a unei societăţi mixte având ca obiect de activitate: „prelucrarea sterilelor cu conţinut de metale preţioase din iazuri de decantare vechi în amestec cu minereu auro-argentifer din producţia curentă, în două instalaţii a câte 1 milion tone pe an la Roşia Montană şi Gurabarza-Brad” a apărut în Adevărul din 5 sept. 1995, la pag. 8, deci a doua zi.

Gabriel (fosta Starx Resources reactivată) a fost cotată în 1996 pe seama Roşiei Montane la bursa din Vancouver, apoi la cea din Toronto, cu simbolul GBU şi a început să emită acţiuni: în 1996, 1.040.478 acţiuni, în valoare de 21.816 CAD (dolari canadieni). Documentele emise de Statul roman care au permis cotarea lui Gabriel la bursă pe seama aurului de la Roşia Montană nu sunt de găsit (Daniel Bojin, http://www.ecomagazin.ro/reteta-secreta-a-afacerii-rosia-montana/). Gabriel are astfel bani să achiziţioneze Gabriel Jersey, să achite contribuţia de 357.500 USD a lui Gabriel Jersey la formarea EuroGold, etc.

Compania de stat Minvest SA, a fost „măritată” în 1997 cu Gabriel Jersey, „terţul” interesat fiind Gabriel, formându-se astfel la 7 iunie 1997 compania Euro Gold SA, azi RMGC SA: Gabriel Jersey 65 % (aport în numerar 357.500 USD), Minvest 33,8 % (aport în natură), restul 3 acţionari minoritari. Capitalul social subscris iniţial al EuroGold (RMGC) a fost de 3.939.100.000 lei (= 550.000 USD), reprezentând 275.000 acţiuni nominative a 14.324 lei fiecare. În „înţeleagerea prealabilă”, se spunea printre altele, că Minvest se obligă să obţină licenţele (licenţa de exploatare pentru Roşia Montană şi licenţa de explorare pentru Bucium) şi să le transfere în termen de 7 zile lui EuroGold.

Într-adevăr, Minvest, care exploata din 1970 mina veche a statului la Roşia Montană, cu o carieră deschisă, obţine de la Guvern Licenţa de exploatare nr. 47/1999, avându-l pe RMGC ca afiliat care să exploreze pentru o mină nouă. Imediat după intrarea în vigoare a Licenţei 47, la 11.11.1999, are loc prima majorare a capitalului social al RMGC cu 2.954.325.000 lei (=171.963,038 USD, unde 1 USD=17.180 lei), adică 206.250 acţiuni noi, acordate toate, prin „înţelegerea prealabilă” din 1997, lui Gabriel Jersey. Rezultă că participarea la RMGC a lui Gabriel Jersey creşte de la 65 % la 80 % , iar a lui Minvest scade de la 33,8 % la 19,31 %.

Licenţa 47 este transferată, prin ordin ANRM, în 2000, lui RMGC, Minvest rămânând afiliat, ca să exploateze vechea mină a statului. Prin acest transfer, participarea statului a fost redusă de la 100 % la 19,31 % !

V.F. Timiş a părăsit compania Gabriel în 2003, dar a rămas consultant !

După alte două majorări de capital social (2004 şi 2009), în octombrie 2011, RMGC decide să facă o reducere de capital social, prin reducerea valorii nominale a acţiunilor de la 1,43 lei la 0,84 lei; astfel, capitalul social a scăzut de la circa 208.181.400 USD la circa 121.997.504 USD. Să observăm că Minvest avea datorii la stat de 12.668.972 RON în 2011. Mai are şi datorii la Gabriel Jersey de 40.069.332 USD, în urma majorărilor de capital din 2004 şi 2009, şi aceste datorii urmează să crescă pe viitor, cu procentul de 19,31 % din următoarele majorări de capital inevitabile, dacă prin absurd proiectul RMGC ar fi aprobat, căci costul construcţiei minei a ajuns la 1,5 miliarde USD.

Din anul 2011, Minvest deţine 19,31% din actiunile RMGC, iar Gabriel Jersey 80,69%. Gabriel este o companie junior de explorare a aurului şi dezvoltare, cu proiecte doar în Romania. Nu a exploatat nicăieri.

La finele lui 2012, Gabriel avea 380.540.000 acţiuni, în valoare de 859.782.000 CAD (dolari canadieni) , şi acţionari faimoşi, ca Paulson & Co 16%, Electrum Global Holdings 16%, BSG Capital 16%, compania minieră americană Newmont 13% , Baupost Group 13% , şi alţii 26%.
(http://www.gabrielresources.com/documents/GBU_Corp_Pres_Apr2013_EGF_001.pdf)

Costul de construcţie a minei noi (uzina de leşiere şi 4 cariere deschise) prevăzute în proiectul RMGC era de 253 milioane USD în 2001 (când proiectul actual a fost definitivat), de 437 milioane USD în 2002, de 638 milioane USD în 2006, de 876 milioane USD în 2009, de 1 miliard USD în 2011 şi a ajuns la 1,5 miliarde USD în 2013.

Numărul locurilor de muncă directe, în medie, pe durata de viaţă a minei din proiectul RMGC, a crescut în timp: 500 în 2002, 560 în 2004, 600 în 2005, 880 pe site-ul lui Gabriel în 2010. Dar în studiul comandat în 2003 de Gabriel lui Independent Mining Consultants Inc. (care se afla pe site-ul companiei Gabriel, dar a fost retras) erau preconizate, în medie, 217 locuri de muncă directe.

Proiectul RMGC nu a fost încă, din fericire, aprobat. El prevede o creştere dramatică a producţiei de minereu de la 400.000 tone minereu anual (cât producea Minvest cu o singură carieră, închisă în 2006) la 13 milioane tone minereu anual, în 4 cariere deschise, pentru 16 ani. Proiectul este în procedură pentru obţinerea acordului de mediu; principalele patru obiecţii din partea specialiştilor geologi (ing. Justin Andrei, dr. Mircea Borcoş, ing. Sever Bordea, ing. dr. Ştefan Marincea) sunt următoarele: metoda preconizată presupune cianurarea întregii cantităţi de minereu extrasă (în loc să se concentreze şi apoi să se cianureze concentratele), ceea ce presupune o cantitate mai mare de cianură; metoda preconizată împiedică recuperarea ulterioară a metalelor rare asociate; fundamentul iazului de decantare preconizat peste satul Corna, în valea râului Corna, este parţial permeabil, ceea ce ar induce afectarea pânzei freatice; există riscul alunecărilor de teren.

• Pentru cupru, compania de stat SC Cupru Min SA Abrud, care are Ministerul Economiei ca acţionar unic, este deţinătoarea licenţei de exploatare a cuprului la Roşia Poieni, licenţă adiacentă la N-E Licenţei de exploatare nr. 47 a aurului şi argintului la Roşia Montană. Compania va fi privatizată, după cum România a convenit cu FMI.
* * *
Suedia, cu o suprafaţă de 450.295 km2 şi o populaţie de 9.119.423 locuitori (estimată pentru iulie 2013), deci cu o densitate de doar 20,25 locuitori/km2, a aderat la Uniunea Europeană în 1995.

Să vedem cum au procedat suedezii pentru exploatarea resurselor naturale aur, cupru etc. în interesul naţional. Exemplul este dat de compania minieră suedeză Boliden (www.boliden.com).

Compania Boliden îşi datorează existenţa unei mine de aur în localitatea Boliden, situată la 35 km de oraşul Skellefteå, în nord-estul Suediei. Mina Boliden a fost deschisă în 1924 şi închisă în 1967. Localitatea Boliden avea 1.566 locuitori în 2010.

De compania Boliden se leagă numele lui Ivar Kreuger, pentru cel mai mare faliment din toate timpurile. Acest om de afaceri a cumpărat 90% din acţiunile Boliden în 1929 şi în decurs de câţiva ani şi-a pus amprenta pe companie. A crescut dramatic producţia de la 70.000 tone minereu pe an la 200.000 tone minereu pe an, decizie care a venit în contradicţie cu managementul din vremea aceea, deoarece a scurtat viaţa minei cu câţiva ani. Kreuger a murit la Paris în 1932. După moartea lui Kreuger, s-a pus problema acţiunilor Boliden. Situaţia a fost rezolvată de Banka Skandinavă, care a răscumpărat acţiunile la o licitaţie publică. După discuţiile care s-au iscat în legătură cu riscul unei potenţiale achiziţii străine a acţiunilor, guvernul a decis să îngrădească legislaţia privitoare la abilitatea unor părţi interesate străine să achiziţioneze şi să controleze companiile suedeze care deţin resurse naturale în Suedia. Noua lege, cunoscută ca Legea Boliden, a fost votată în Parlament în Mai 1934 şi abrogată în 1983.
(http://www.boliden.com/Documents/Press/Publications/Historisk_folder_EN.pdf)

Compania Boliden (Boliden Group) este o companie privată suedeză pe acţiuni, care se ocupă cu explorarea, exploatarea, topirea şi reciclarea metalelor în Suedia şi Irlanda. Metalele principale sunt zincul si cuprul (în concentrate); alte metale importante sunt plumbul, aurul şi argintul. Numărul total al angajaţilor este aproximativ de 4.600.

Acţiunile Boliden sunt cotate pe NASDAQ OMX Stockholm, segmentul Large Cap. Numărul total de acţiuni este de 273.511.169 în aprilie 2013. Boliden avea 90.234 acţionari înregistraţi la 31 Decembrie 2012. Pe ţări, participarea este următoarea (Raportul Anual pe 2012, pag. 33): Suedia 56 %, SUA 18%, UK 14 %, Luxemburg 3%, Elveţia 1 %, altele 8 %. Pe categorii, participarea este următoarea: companii financiare străine 44%, companii financiare suedeze 28%, alte entităţi legale suedeze 8%, sectorul public 4%, asociaţii de comerţ 1%, persoane private suedeze 15%.

Compania Boliden are afaceri în următoarele 4 zone miniere:
– Aitik (Suedia) – exploatează şi macină minereu de cupru pentru a produce concentrat de cupru (cu aur şi argint); mina Aitik are în medie 672 angajaţi;
– Boliden Area (Suedia) – exploatează şi macină minereu pentru a produce concentrate de zinc, cupru, cupru/aur şi plumb; are circa 483 angajaţi; producţia de minereu în 2012 a fost de 1.862 Ktone.
– Garpenberg (Suedia) – exploatează şi macină minereu pentru a produce concentrate de zinc, cupru/metale preţioase (aur, argint) şi plumb;
– Tara (Irlanda) – exploatează şi macină minereu pentru a produce concentrate de zinc şi de plumb.

Dacă ne uităm mai atent la Boliden Area (citată în documentele RMGC), care cuprinde câmpul Skellefteå, bogat în minerale, aici compania Boliden a deschis circa 30 de mine de-a lungul timpului, din 1924. Operaţiunile curente în Boliden Area se desfăşoară acum într-un concentrator (circa 95 angajaţi) şi o uzină de leşiere (care utilizează cianura transportată şi înmagazinată în formă uscată) care produce aur şi tellurium, la Boliden, în 2 mine subterane la Kristineberg (100 km de Boliden, circa 240 angajaţi şi circa 50 contractori) şi la Renström (10 km de Boliden, circa 115 angajaţi şi circa 10 contractori) şi în 2 mine în cariere deschise la Maurliden (50 km de Boliden) şi la Maurliden Östra. În 2012, a fost redeschisă mina subterană de aur şi tellurium din Kankberg (circa 80 angajaţi şi circa 20 contractori); concentraţia medie de aur la Kankberg este de 3,8g/tonă (1,43g/tonă la Roşia Montană). Toate cele 5 mine furnizează minereu pentru concentratorul din Boliden. Deci, faţă de proiectul RMGC, care cianurează întreaga cantitate de minereu extrasă şi extrage numai aurul şi argintul, nu şi alte metale adiacente, care se pierd (?), la Boliden Area se cianurează concentratele (deci se foloseşte o cantitate mai mică de cianură) şi se extrag şi metale adiacente. Compania Boliden utilizează camioane de 313 tone (în proiectul RMGC sunt prevăzute camioane de 150 tone).

Compania Boliden deţine următoarele 5 topitorii:
– Kokkola (Finlanda)– zinc şi acid sulfuric
– Odda (Norvegia) – zinc şi aluminium fluoride
– Rönnskär (Suedia) – cupru, plumb, zinc, aur, argint şi acid sulfuric
– Harjavalta (Finlanda)– cupru, aur, silver, acid sulfuric, nickel
– Bergsöe (Suedia) – plumb.

Concentratele de cupru şi de aur sunt topite în topitoria Rönnskär (pe o insulă lângă Skellefteå), în timp ce concentratul de zinc este dus cu vaporul la topitoriile companiei Boliden din Odda în Norvegia şi Kokkola în Finlanda, precum şi la alte topitorii din Europa. Concentratele de plumb sunt transportate la o topitorie în Sicilia.

În 2012, minele au extras 40 Mtone de minereu . Topitoriile au produs: 16.175 kg aur şi 575.959 kg argint, etc. Aurul provine din reciclarea componentelor electronice şi ca metal subsidiar din concentratul de cupru. Grupul Boliden a reciclat 108.000 tone
de deşeuri electronice în 2012.

În 25 aprilie 1998, o spărtură a avut loc în barajul iazului de decantare la mina Los Frailes, lângă Sevilla, în Spania, mină deţinută de Boliden Apirsa S.L., o subsidiară a companiei Boliden. Din cauza spărturii în baraj, 1,3 milioane m3 de deşeuri solide şi 5,5 milioane m3 de apă contaminată s-au deversat peste mii de hectare de pământ arabil, ameninţând Parcul Naţional Doñana (a UN World Heritage Area). Spărtura s-a datorat alunecărilor de teren la baza barajului. Boliden a dat vina pe constructorul spaniol, care a dat vina pe proiectant. Mina a fost în final închisă în septembrie 2001, unele din echipamente fiind transferate în Suedia, la mina Aitik. De atunci, statul spaniol se află în procese cu Boliden pentru a primi despăgubiri de 89 milioane Euro pentru pagubele ecologice produse.

Compania Boliden a avut nouă accidente de mediu în 2012 (Raportul anual pe 2012).

Afrodita Iorgulescu
prof.univ.dr.em. matematician
Grupul pentru salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice