Articole cu eticheta (tag): corectitudine politica

Adevarata criza este CRIZA DE OAMENI CU VIATA SFANTA/ Nediscriminarea corectitudinii politice si toleranta crestina/ LETALA OBISNUINTA CU RAUL/ Scopul celor puternici ai acestei lumi: INROBIREA MINTII

106. Adevarata criza este CRIZA DE OAMENI CU VIATA SFANTA/ Nediscriminarea corectitudinii politice si toleranta crestina/ LETALA OBISNUINTA CU RAUL/ Scopul celor puternici ai acestei lumi: INROBIREA MINTII 19-01-2014

“Foarte mulţi continuă să-şi ducă viaţa ca şi mai înainte: televizor, meciuri de fotbal, într-un cuvânt, DISTRACŢIE, adică împrăştierea minţii. Câtă vreme au o bucată de pâine, un fotoliu, şi un ecran la care să se uite, nimeni şi nimic nu îi poate mişca din starea lor de letargie duhovnicească. Dacă sunt lipsiţi de toate acestea, atunci se trezesc ca să revendice, nu libertatea lor pe care şi-au pierdut-o, ci obiectul care îi menţinea în starea de somnolenţă, în lumea lor. Cei care conduc această lume nu dorm, însă. Aceştia îi hipnotizează pe oameni prin discursurile lor şi le adorm conştiinţa. Au un plan de îndeplinit, un plan comun pentru toată lumea. De sute de ani se întâmplă acest lucru”.

ADEVARATA FATA A “MARILOR INTELECTUALI” DE DREAPTA: <i>ANTICRESTINISM sau IGNORANTA “CU STAIF” ACADEMIC</i>? <b>Andrei Marga</b> vrea MODIFICAREA LITURGHIEI ORTODOXE din cauza “antisemitismului” (!), iar <b>Nicolae Manolescu</b> se ia la tranta leninista cu… ”SUPERSTITIA” cinstirii sfintelor moaste

107. ADEVARATA FATA A “MARILOR INTELECTUALI” DE DREAPTA: ANTICRESTINISM sau IGNORANTA “CU STAIF” ACADEMIC? Andrei Marga vrea MODIFICAREA LITURGHIEI ORTODOXE din cauza “antisemitismului” (!), iar Nicolae Manolescu se ia la tranta leninista cu… ”SUPERSTITIA” cinstirii sfintelor moaste 28-12-2013

Cotidianul/ Andrei Marga: Ieșirea din ignoranță Faptul că formația folclorică „Dor Transilvan” (din rețeaua Primăriei municipiului Cluj-Napoca), a cuprins în repertoriu, a multiplicat (din 2010) și, în cele din urmă, a proiectat pe TVR 3 o colindă cu versuri primitive, de …

1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau <i>“Tot ce-i românesc nu piere”</i>?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România?

108. 1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România? 01-12-2013

“România se aseamănă cu un delicvent eliberat pe cauţiune şi cu brăţară de control” (Dinu C. Giurescu) ROMÂNIA, ULTIMUL BAL de Adrian Paunescu În loc să fim o ţară numai fraţi, Simţim, în noua epocă barbară, C-am fost, în viaţa …

CORECTITUDINEA POLITICA IN ACTIUNE: sarbatoarea Sfantului Martin din Germania, transformata in “sarbatoarea soarelui, lunii si stelelor” pentru a nu ofensa pe cei de alte religii…

109. CORECTITUDINEA POLITICA IN ACTIUNE: sarbatoarea Sfantului Martin din Germania, transformata in “sarbatoarea soarelui, lunii si stelelor” pentru a nu ofensa pe cei de alte religii… 13-11-2013

DW/ Rodica Binder: Aberaţiile hipercorectitudinii politice Separarea religiei de stat în democraţie nu presupune excluderea din spaţiul public a unor sărbători în care se amestecă elementele laice şi religioase, excludere revendicată de doctrinarii hipercorectitudinii politice. O nouă dezbatere, printre cele multe …

PRO-VITA si AFR amendate de CNCD pentru un TRUCAJ FOTOGRAFIC la reclamatia <i>Active Watch</i>! <b><i>Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii – in razboi cu crestinii</b></i> (COMUNICAT)

111. PRO-VITA si AFR amendate de CNCD pentru un TRUCAJ FOTOGRAFIC la reclamatia Active Watch! Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii – in razboi cu crestinii (COMUNICAT) 20-09-2013

 *** Cultura Vietii: Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în război cu creștinii Comunicat de presă Privind sancționarea de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a două organizații civice creștine pentru „discriminarea minorităților sexuale” Decizia luată în data de 18 septembrie de …

<b>MONSTRUOZITATEA IDEOLOGICA A CELUI DE-AL TREILEA SEX SI A TEORIEI “SEXULUI SOCIAL” (GENDER)</b>. <i>“In lume e nevoie de <b>mai putini oameni</b>, de placeri sexuale, de <b>incurajarea homosexualitatii</b> si a educatiei sexuale”</i>, conform unei REZOLUTII ONU

113. MONSTRUOZITATEA IDEOLOGICA A CELUI DE-AL TREILEA SEX SI A TEORIEI “SEXULUI SOCIAL” (GENDER). “In lume e nevoie de mai putini oameni, de placeri sexuale, de incurajarea homosexualitatii si a educatiei sexuale”, conform unei REZOLUTII ONU 27-08-2013

Hotnews/ Dani Rockhoff: Non-sex sau nonsens. Unde facem cruce in acte: la masculin, feminin, sau neutru? In Biblie se vorbeste de barbat si femeie, din Paradis au fost izgoniti Adam si Eva. Daca nu pacatuiau omeneste (…), si acum poate ca …

SUNTEM CEI DIN URMA: <i>666 din 1984</i>? POLITIA GANDIRII sau natura ANTIHRISTICA a totalitarismului CORECTITUDINII POLITICE/ Pacatele strigatoare la cer si VREMURILE DIN URMA. <b>Profetiile sfintilor chiar se implinesc. Ce sa asteptam?</b>

114. SUNTEM CEI DIN URMA: 666 din 1984? POLITIA GANDIRII sau natura ANTIHRISTICA a totalitarismului CORECTITUDINII POLITICE/ Pacatele strigatoare la cer si VREMURILE DIN URMA. Profetiile sfintilor chiar se implinesc. Ce sa asteptam? 05-08-2013

Doxologia/ Pr. Constantin Sturzu: 666 din 1984? Aşa cum precizam în articolul de săptămâna trecută, aş dori să închei acum seria articolelor dedicate derapajelor acestei – celei mai noi – “religii”, cunoscută şi sub numele de“corectitudine politică”. Chiar dacă, cel …

MARTURISIREA CREDINTEI si INCEPUTUL EPURARII RELIGIOASE. Ce facem <i>“daca ni se cere sa optam intre apartenenta la unele structuri politice, economice sau militare”</i> si HRISTOS? DATORIA DE A NU TACEA

115. MARTURISIREA CREDINTEI si INCEPUTUL EPURARII RELIGIOASE. Ce facem “daca ni se cere sa optam intre apartenenta la unele structuri politice, economice sau militare” si HRISTOS? DATORIA DE A NU TACEA 02-08-2013

*** Augustin Paunoiu/ Ziarul Lumina: Mărturia publică a credinţei Cât şi unde avem voie să mărturisim credinţa noastră? Într-o lume precum cea de astăzi, care se declară liberă, democrată şi independentă, aceste întrebări nu şi-ar avea rostul. Şi totuşi, asistăm …

ORI LA BAAL, cu religia corectitudinii politice, ORI LA… DUMNEZEU/ Cum ne intalnim cu <b>Sfantul Ilie</b>? Cum ii asteptam intoarcerea pe pamant?/ <i>DE CE INJURI DE CELE SFINTE?</i>/ Pilda caintei lui Ahab care a intors mânia lui Dumnezeu

116. ORI LA BAAL, cu religia corectitudinii politice, ORI LA… DUMNEZEU/ Cum ne intalnim cu Sfantul Ilie? Cum ii asteptam intoarcerea pe pamant?/ DE CE INJURI DE CELE SFINTE?/ Pilda caintei lui Ahab care a intors mânia lui Dumnezeu 20-07-2013

N-am cuvinte: SFANTUL IOAN GURA DE AUR: Împăratul Ahab se întristează şi plânge pentru păcatul lui când aude mustrarea şi sentinţa din gura Sf. Prooroc Ilie Cu mare drag, vă pun înainte un episod din viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, …

<i>“HOMOFOBIA”</i> – indicata ca factor al “lipsei de coeziune” si al “EXTREMISMULUI”. Analiza a doua “STUDII” mistificatoare produse de ideologii CORECTITUDINII POLITICE. <b>Stigmatizarea discursului ORTODOX SI ANTI-GLOBALIST</b>

117. “HOMOFOBIA” – indicata ca factor al “lipsei de coeziune” si al “EXTREMISMULUI”. Analiza a doua “STUDII” mistificatoare produse de ideologii CORECTITUDINII POLITICE. Stigmatizarea discursului ORTODOX SI ANTI-GLOBALIST 19-07-2013

Doua “studii” sociologice, la prima vedere impresionant de bogate in date si in instrumente de masurare, au fost facute publice de curand pe teme inrudite. Primul dintre ele, al unei obscure Fundaţii Bertelsmann, a masurat “coeziunea sociala” in 34 de tari …

CRESTINISMUL <i>“SOFT, ANTISTRES”</i>, RELATIVIZANT, AL CORECTITUDINII POLITICE versus OBLIGATIA MARTURISIRII. Cum arată “ighemonul” modern care ii execută pe crestini?

118. CRESTINISMUL “SOFT, ANTISTRES”, RELATIVIZANT, AL CORECTITUDINII POLITICE versus OBLIGATIA MARTURISIRII. Cum arată “ighemonul” modern care ii execută pe crestini? 08-07-2013

Nu poţi scoate o icoană de pe perete, ca să nu ofensezi – vezi Doamne! – pe necreştini, şi să te mai simţi creştin. Nu poţi să legiferezi un străvechi păcat, dar să rămâi pe drumul de răscumpărare a Evei şi-a lui Adam.

Unul vrea aparenţa unei concordii sociale bazate pe neafirmarea cu tărie a nici unui adevăr fundamental de credinţă, altul nu poate trăi fără mărturisire.

De ce Biserica se opune sodomiei?/ EXISTA VINDECARE PENTRU INCLINATIILE NEFIRESTI?/ Puterea <i>propagandei gay</i>, corectarea realitatii si <i>crima</i> de a gandi normal/ CUI II PASA CU ADEVARAT DE HOMOSEXUALI?/ Noua revolutie totalitara

120. De ce Biserica se opune sodomiei?/ EXISTA VINDECARE PENTRU INCLINATIILE NEFIRESTI?/ Puterea propagandei gay, corectarea realitatii si crima de a gandi normal/ CUI II PASA CU ADEVARAT DE HOMOSEXUALI?/ Noua revolutie totalitara 17-06-2013

Doxologia: De ce Biserica Ortodoxă se opune homosexualității? Întrebare: De ce Biserica Ortodoxă se opune atât de categoric și de ferm homosexualității? Nu mă refer numai la paradele homosexualilor, cărora eu nu le văd rostul, deși sunt o femeie care am …

BOLSEVICII SEXULUI/ <b>Uraciunea satanica cea de pe urma: ACTIVIST PEDOFIL in campania <i>“LUNA ISTORIEI LGBT”</i> – invitat de ACCEPT sa conferentieze la Facultatea de Sociologie!</b>/ Anticonceptionalele ucigase/ INDUSTRIA AVORTULUI si minciunile care stau la baza ei (<i>Stiri familie</i>)

125. BOLSEVICII SEXULUI/ Uraciunea satanica cea de pe urma: ACTIVIST PEDOFIL in campania “LUNA ISTORIEI LGBT” – invitat de ACCEPT sa conferentieze la Facultatea de Sociologie!/ Anticonceptionalele ucigase/ INDUSTRIA AVORTULUI si minciunile care stau la baza ei (Stiri familie) 05-02-2013

Karamazov/ Ninel Ganea: Bolsevicii sexului Luna asta iesim pentru putin timp din orizontul nostru retrograd si ne integram in marea familie a valorilor minoritare. Este “un prilej de a sarbatori viata si cultura LGBT” , “o ocazie de a ne bucura …

<b>Suedia: numele lui Iisus INTERZIS de CRACIUN copiilor din scoli</b>/ Contraceptivele au devenit DREPT AL OMULUI. Riscurile pilulelor abortive: ATACURI DE CORD, CANCER DE COL/ Holocaustul avorturilor/ Fertilizarea in vitro si RISCURILE MALFORMATIILOR (<i>stiri familie</i>)

126. Suedia: numele lui Iisus INTERZIS de CRACIUN copiilor din scoli/ Contraceptivele au devenit DREPT AL OMULUI. Riscurile pilulelor abortive: ATACURI DE CORD, CANCER DE COL/ Holocaustul avorturilor/ Fertilizarea in vitro si RISCURILE MALFORMATIILOR (stiri familie) 05-12-2012

Drepturile ZOOFILILOR, restranse in Germania si Olanda din cauza drepturilor animalelor/ Lobby-ul abortionist si scandalul mediatic al ”femeii care a murit pentru ca i s-a refuzat avortul” in Irlanda Lifesitenews: Sweden needs Christian Advent in schools say MPs after officials …

FRANTA lui Hollande se pregateste sa INTERZICA termenii TATA si MAMA

127. FRANTA lui Hollande se pregateste sa INTERZICA termenii TATA si MAMA 25-09-2012

Stirile ProTV: Cuvintele MAMA si TATA vor fi interzise in Franta. Efectele unui proiect legislativ controversat Franta este pregatita sa interzica, cel putin in documentele oficiale, cuvintele “mama” si “tata”, daca va fi aprobat unul din cele mai controversate proiecte …

BBC INTERZICE TERMENII ”INAINTE” SAU ”DUPA HRISTOS”

139. BBC INTERZICE TERMENII ”INAINTE” SAU ”DUPA HRISTOS” 25-09-2011

Antena3: BBC vrea să interzică folosirea termenilor „înainte de Christos” şi “după Christos”. Află motivul Postul BBC este criticat de clericii din Marea Britanie, după ce conducerea trustului a decis să evite folosirea termenilor „înainte de Christos” şi “după Christos” …

Desenele animate <i>Papusile Muppets</i>, supuse unui AGRESIV LOBBY GAY

140. Desenele animate Papusile Muppets, supuse unui AGRESIV LOBBY GAY 12-08-2011

Realitatea.net: Păpuşile Muppets, somate să se căsătorească gay: producătorii Sesame Street refuză Corectitudinea politică atinge în mod bizar şi unul dintre cele mai faimoase show-uri pentru copii din toate timpurile: Sesame Street. Ca urmare a unei dezbateri aprinse pe Facebook …

Carti

Documentare

Articole Recomandate