SUNTEM CEI DIN URMA: 666 din 1984? POLITIA GANDIRII sau natura ANTIHRISTICA a totalitarismului CORECTITUDINII POLITICE/ Pacatele strigatoare la cer si VREMURILE DIN URMA. Profetiile sfintilor chiar se implinesc. Ce sa asteptam?

• Doxologia/ Pr. Constantin Sturzu: 666 din 1984?

Aşa cum precizam în articolul de săptămâna trecută, aş dori să închei acum seria articolelor dedicate derapajelor acestei – celei mai noi – “religii”, cunoscută şi sub numele de“corectitudine politică”. Chiar dacă, cel mai probabil, evenimentele ulterioare mă vor mai provoca şi la alte abordări, aş dori să încerc acum o evaluare, fie ea şi parţială, a evenimentelor care îşi pun deja la modul cel mai serios amprenta asupra vieţii noastre. Asistăm, după cum este lesne de sesizat, la o ofensivă din ce în ce mai intensă a unui mod de a conduce lumea care se revendică, aparent, de la nobila intenţie de a respecta “drepturile omului”. Spun “aparent”, pentru că, aşa cum vom vedea, nu de drepturile omului, în genere, le pasă mai marilor lumii, ci de dreptul lor de a modela lumea aşa cum îşi doresc. Dar să nu anticipăm.

Cea mai mare problemă sau rădăcina tuturor problemelor ce se iscă de aici o reprezintă tocmai aceste “drepturi” ale omului. Deşi ele sunt inspirate mai ales de tradiţia iudeo-creştină, aceste drepturi “păcătuiesc” în primul rând prin însuşi faptul că Îl ignoră pe Dumnezeu. Se vorbeşte pe toate canalele şi din toate perspectivele posibile despre om şi despre ceea ce i se cuvine omului, dar niciunde despre Dumnezeu şi despre “drepturile” Sale. E ca şi cum, în cazul unei familii, s-ar tot vorbi despre drepturile copiilor, dar nu s-ar pomeni deloc despre drepturile părinţilor. Ce fel de educaţie primesc şi ce se poate alege de viitorul unor copii care au numai drepturi, dar nici un fel de obligaţii faţă de părinţii lor? Răspunsul nu e greu de intuit. Aşa stau lucrurile şi în cazul omului şi a “drepturilor” sale, din care este exclus Dumnezeu. (O paranteză se impune aici. Dumnezeu nu cere pentru Sine nimic, El nu doreşte să aibă vreun drept asupra omului, să-l stăpânească în vreun fel. Fiind Iubire, Domnul poate doar să ne cheme: “dacă voieşte cineva să vină după Mine…” – v. Luca 9, 23.

Însă nouă ne este de folos să ne raportăm la cuvântul lui Dumnezeu şi să-I cerem îndrumarea. Dacă omul caută în altă parte ghid pentru viaţa sa, i se respectă de către Dumnezeu această alegere, fiind doar avertizat asupra consecinţelor. Aşa cum un părinte îşi îndeamnă copilul să nu atingă o sobă încinsă, nu pentru că i-ar păsa de acea sobă, ci pentru că îi pasă, cu adevărat, de sănătatea copilului său, tot aşa şi Dumnezeu: ne învaţă cum să trăim ca să dobândim adevărata viaţă şi adevărata libertate, aceea de a fi dumnezei după har. Dar nu ne opreşte sau împiedică să alegem calea ce duce spre întunericul “cel mai din afară”, cu atât mai puţin nu ne sileşte să umblăm pe calea cea strâmtă a Împărăţiei.)

Rămas fără un reper absolut, omul s-a simţit – vezi bine – în sfârşit “cu adevărat liber”. Liber însă nu doar de a fi creator sau protector faţă de cei slabi (minoritari), ci şi liber de a o lua razna. Nu are la ce să se mai raporteze în afara propriei lui raţiuni şi îşi face din asta un titlu de glorie. Dar încă ar fi bine dacă această raţiune a sa ar fi una curăţită de orice lucru sau pornire pătimaşă, dacă omul ar fi nu doar raţional, ci chiar înţelept. Dar omul a ajuns atât de pervers, încât pentru a-şi justifica anumite patimi, anumite neputinţe sau chiar boli sufleteşti (vicii) foloseşte argumente raţionale şi postulează “principii de viaţă” pornind nu de la cum ar fi ideal şi firesc, ci de la dorinţa de a-şi justifica starea morală jalnică în care se află. Aşa s-a ajuns ca “drepturile omului” şi “corectitudinea politică” să fie manipulate astfel încât să ofere o justificare celor care trăiesc în patimi grele (cum sunt cele provocate de o sexualitate împotriva firii).

O legislaţie care nu se mai bazează pe cuvântul revelat al lui Dumnezeu, care nu mai are nici un reper absolut, ci doar deificata raţiune omenească drept călăuză, nu mai poate avea consistenţă, nu poate fi generatoare de stabilitate şi armonie, iar pe termen lung asigură, “cu succes”, colapsul acelei societăţi edificate în acest mod. Unii mă vor contrazice şi-mi vor flutura prin faţa ochilor date statistice care indică o – de netăgăduit – societate occidentală prosperă şi civilizată. Numai că, în istorie lucrurile nu se întâmplă de azi pe mâine. Precum au mai existat şi alte societăţi înfloritoare odinioară (despre care se credea că vor dăinui peste veacuri), tot aşa şi această societate, cu cel mai înalt grad de bunăstare de pe glob, dacă nu va înţelege să-şi armonizeze viaţa (implicit legislaţia) cu voinţa divină, nu va face decât să intre în zona dezbinării şi a dezintegrării. Acele societăţi care, fără a fi “talibane” sau “fundamentaliste”, vor continua a-şi fixa mai degrabă în cer, decât pe pământ reperele, vor putea fi “săltate” la timp deasupra valurilor catastrofale pe care istoria, în mod periodic, le aduce asupra omenirii.

Nouvorba şi dublugânditul

Revoluţia “drepturilor omului” seamănă foarte mult (ca scenariu) cu revoluţiile comuniste. O dată preluată Puterea în numele celor mulţi, ea nu mai este exercitată decât formal în beneficiul acestora, iar cei ajunşi “în vârf” caută necontenit noi mijloace de a se perpetua la conducere. Aşa au ajuns să dogmatizeze şi să impună ca adevăruri absolute lucruri care, până mai ieri, erau considerate indecente sau chiar de o imoralitate indiscutabilă. Să luăm cazul homosexualităţii. De la a fi unul dintre păcatele cele mai ruşinoase, pederastia a devenit un soi de emblemă a “noii revoluţii”. Credeţi că de dragul homosexualilor se face tot acest circ politic? Cine a discutat cu aceşti oameni chinuiţi de una dintre cele mai grele patimi, înţelege cât de greu le este acestora să lupte cu o atracţie dobândită (nu înnăscută!) în conjuncturi cu adevărat traumatizante. Nu insist aici mai mult, am făcut-o în articole anterioare…

Ce vreau să subliniez este că s-a ales această “minoritate” spre a-i fi intens promovate “drepturile” (inclusiv de a se căsători şi de a înfia copii) pentru un singur motiv: acela că se doreşte, prin aceste acţiuni, a se lovi în tot ceea ce înseamnă mentalitate sau mod de viaţă inspirat de Dumnezeu. Nu poţi avea puterea absolută în lume dacă nu ai puterea de a decide ce e corect şi ce nu, ce este negru şi ce este alb! Şi, mai mult decât atât, această putere îşi atinge apogeul în momentul în care ai dreptul de a stabili doar tu (cel de la putere), prin legi sau prin alte mijloace, că azi un anume mod de a privi lucrurile este corect (sau legal), iar mâine exact acelaşi lucru este incorect (sau ilegal). Cu alte cuvinte să ai atâta putere încât printr-o lege să poţi spune (în funcţie de interese) cum trebuie gândit asupra oricărei chestiuni, iar ceilalţi să se supună, docili, însuşindu-şi respectiva viziune.

Nu vi se pare cunoscut un astfel de scenariu? Nu seamănă el, până la mici detalii, cu ceea ce ne descrie George Orwell în romanul său politic, “1984”? Deşi are multe feţe, totuşi e uşor de recunoscut în lumea de azi fizionomia “Fratelui cel Mare” care “stă cu ochii pe tine”. Poliţia Gândirii îşi face astăzi datoria cu asupra de măsură, mai ales în presă, dar şi prin unele instituţii care, uşor, uşor, capătă curajul (şi dreptul) de a te “arde pe rug”, dacă îndrăzneşti să gândeşti altfel decât prevede legea. Căci ni se cere să fim foarte atenţi cu limbajul nostru, ca nu cumva să cădem în erezia incorectitudinii politice.

Drept care este musai – ca în romanul lui Orwell – să adopţi Nouvorba, al cărei “singur scop este de a limita aria de gândire”. Până când se va desfăşura acesta proces? “Până la sfârşit”– ni se spune în roman -, până când “o să facem crimăgânditul literalmente imposibil, pentru că n-or să mai existe cuvinte în care să-l exprimi”. De la gândit “corect politic” se va trece, aşadar, la o etapă superioară, la acel orwellian“dublugândit”. “Dublagândire este de fapt puterea de a păstra două credinţe contrare în mintea cuiva în mod simultan, şi amândouă să fie acceptate” – iată definiţia a ceea ce ne aşteaptă. Iar cei care vor avea Puterea, vor fi singurii care vor şi putea decide, la moment, care dintre sensuri trebuie îmbrăţişat.

În concluzie, iată motivul pentru care se loveşte, cu perseverenţă diabolică (căci tocmai de la diavol vine ideea de a stăpâni astfel peste lume), în tot ceea ce poate constitui un opozant al unei viitoare Puteri, ce se doreşte a fi una absolută. Biserica şi credincioşii ei sunt cea mai importantă ţintă, după cum ţintă sunt toţi cei care îşi revendică rădăcinile şi convingerile nu de la gândirea omenească, ci de la Dumnezeu. O dată ce s-a impus în conştiinţa umanităţii că nu la Dumnezeu trebuie să ne căutăm reperele, ci la un set de principii şi legi elaborate de oameni, totul devine uşor de manipulat. E ca atunci când spargi un bloc de stâncă în mii de bucăţi pentru ca, ulterior, să le poţi combina după dorinţa proprie, în orice formă doreşti.

Autoritatea divină este cea vânată de fapt, ea se doreşte a fi cu totul înlăturată din lume. Să fie acesta momentul premergător sfârşitului lumii? Este 666 (ca simbol al Apocalipsei ce va să fie) un număr anticipat de 1984 (ca simbol al unui totalitarism cumplit, cum nu a cunoscut niciodată omenirea)? Nu putem şti acum şi nici nu cred că este cazul să ne alarmăm sau să ne înfricoşăm. Doar să luăm aminte la ceea ce se întâmplă în lume şi să nu ne lăsăm prostiţi de propaganda de tip “Big Brother”. Şi să avem conştiinţa că nu este de ajuns să ne lepădăm de ideile Fratelui cel Mare spre a fi cu adevărat liberi, ci este esenţial să “avem gândul lui Hristos” (I Cor 2, 16).

• Crestin Ortodox/ Paul Cocei: Suntem ultimii?

Eu nu vorbesc din capul meu, ci va repet dezvaluirile Inteleptilor: venirea Antihristului este iminenta si se apropie. Timpul care ne desparte de venirea lui se masoara cu anii, cel mult cu cateva decenii (Sfantul Teofan de Poltava, anii ”30).

[…]

Profetii au profetit apoi neintrerupt, in Biserica noastra, si Duhul Sfant a dezvaluit, prin ei, din ce in ce mai lamurit, cursul acestei istorii umane pana la Judecata de Apoi.

Asteptarea celei de A Doua Veniri a lui Hristos nu a lipsit niciodata din constiinta crestinilor care se mantuiau, in toti acesti 2000 de ani. Iar acum, toti presimtim ca rautatea lumii din vremea noastra este atat de mare incat dreptatea si sfarsitul nu pot intarzia, si aceasta presimtire ne face sa strigam, precum Sfantul Ioan: “Vino, Doamne Iisuse“. Vino, sa se termine odata cu rautatea, cu ura, cu pasiunea lumii pentru lucrurile desarte, cu zgirie-norii, cu stresul, cu tot iadul in care ne tinem mintea. Și aceasta nu ne-am dorit-o numai noi, ci au dorit-o toti crestinii care au trait, de la Inviere si pana acum.

Dar niciunei generatii de crestini de pana acum nu i-a fost dat sa traiasca intr-o vreme in care Duhul Sfant marturiseste cu putere despre sfarsitul iminent. In nicio generatie de crestini nu s-a intamplat ca toti parintii cu viata imbunatatita, la unison, sa anunte faptul ca noi suntem cei de pe urma.

“Da. Noi suntem cei de pe urma” (Parintele Cleopa) …

“Sa stiti ca vadit sunt ultimele vremi” (Parintele Rafail Noica)…

“Traim in vremea antihristului si noi dormim in opinci” … “Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta” (Parintele Paisie Aghioritul) …

“Dupa toate scrierile Sfintilor Parinti, sigur, e in apropiere imparatia lui Antihrist” (Parintele Dionisie de la Colciu).

Inainte vreme, era obiceiul Duhului Sfant sa descrie, pentru crestini, pe cat se putea intelege, contextul acelor vremi infricosate, ale sfarsitului. Acum insa, acea vreme a trecut. De-acum Duhul Sfant marturiseste prin toate gurile sfintilor actuali, in mod lamurit si cat se poate de concret, despre realitatea faptului ca noi insine, acum, traim fara niciu dubiu vremurile sfarsitului.

“Chiar si autorii laici vorbesc despre vremurile noastre ca fiind „apocaliptice”. Intr-adevar, problemele cu care se confrunta lumea de astazi – secatuirea resurselor de hrana, suprapopularea, adevaratii monstri fauriţi de tehnologia moderna si indeosebi armele capabile sa distruga tari intregi sau chiar intreaga civilizatie a globului – indica, toate, apropierea unei crize in istoria omenirii care va depasi tot ce a vazut lumea pana acum si care ar putea duce, literalmente, la nimicirea vietii pe pamant.” (Parintele Serafim Rose, 1980)

Cuvintele de mai sus apartin Parintelui Serafim Rose, cel care obisnuia sa le adreseze celor din jurul sau celebrele cuvinte: “E mai tarziu decat crezi!“.

Concretetea acestor profetii ale parintilor actuali este socanta, vadindu-se ca acestia inteleg mult mai bine realitatea lumii de astazi decat cei care traiesc cel mai in miezul ei. Mecanismele lumii actuale ne pot fi o pace noua, celor care nu ducem o viata imbunatatita, dar Duhului Sfant toate Ii sunt cunoscute. […]

Evenimentele ultimilor ani arata ca lucrarea satanica se intensifica in lume, parca diavolul ar fi nerabdator sa isi vada cat mai curand vremea stapanirii sale (Apoc. 12, 12). Parca dintr-odata, de la o luna la alta, se ajunge sa se discute, concret, despre cele mai mari blasfemii. In doar cativa ani, oamenii din aceasta tara ortodoxa, dar si din celelalte tari, ajung sa fie amprentati precum infractorii, urmariti in toate actiunile si discutiile lor de tot soiul de sisteme de urmarire – si nu se opun -, iar sodomia este ridicata la rang de familie. Nu este dar de mirare ca aceste asa-numite “casatorii” homosexuale sunt considerate de Patriarhul Kiril al Rusiei “un simptom periculos si apocaliptic“.

“Nu te mahni, bunicule, tu nu il vei vedea pe antihrist. Tu il vei vedea doar pe profetul mincinos şi i te vei impotrivi. Dar tu, tinere al meu, tu, micuţule al meu, tu il vei vedea pe antihrist. In zilele noastre se vor intampla acestea. Eu nu il voi vedea. Doar cu profetul mincinos voi lupta, cu toţii vom lupta cu pseudo-profetul. Şi ma rog la Dumnezeu sa ne invredniceasca sa Il marturisim pe Iisus Hristos, ca pe adevaratul Dumnezeu al inimilor noastre şi sa ne impotrivim profetului mincinos. Dupa mine, dupa ce voi muri eu, in scurt timp va veni şi antihristul” (Parintele Elpidie).

Daca deja suntem in preajma profetului mincinos, inseamna ca fiara este si ea prezenta in lume. Parintele arhimandrit Nectarie Moulatsiotis (…) socoteste ca profetul mincinos a si venit si este papa Francisc.

“Acum sunt vremurile de sfarsit, copile, sunt vremurile de sfarsit! Pacea in lume va fi, curand, un lucru rar“. (Parintele Selafiil din Siberia, ucenicul Sfantului Luca al Crimeii).

Suntem ultimii, unii dintre noi vor trai sa-L vada pe Hristos venind pe norii cerului. La trambita arhanghelului, asa cum arata Sfantul Apostol Pavel, aceasta forma inraita a lumii va lua sfarsit si toti cei ce s-au sfintit se vor ridica spre invierea vietii. Desigur, toti ne gandim parca mai mult la invierea osandirii, dar in afara de pacatele noastre, pe care ni le putem curata prin Pocainta si Impartasanie, de viata vesnica nu ne desparte nimic. Este la indemana noastra, asa cum le-a fost si sfintilor de pana acum. Și tot profetiile ne arata ca, in acele vremuri de stapanire satanica, Sfintele Taine vor lucra cu si mai multa putere in sufletele celor credinciosi.

“Iar ei, adunandu-se, Il intrebau, zicand: Doamne, oare, in acest timp vei aseza Tu, la loc, imparatia lui Israel? El a zis catre ei: Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa, Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si Imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor. Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe, Care au si zis: Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer.”

Sfintii Apostoli si-au plecat privirea spre pamant si au savarsit lucrarea randuita lor de Hristos, prin Duhul Sfant. Dar privirea lor duhovniceasca a ramas atintita la cer si, la fel, ucenicii lor au privit la cer, zi de zi, asteptand vederea cea fericita a sfarsitului acestui veac. Si precum toti profetii au privit peste veacuri la Ziua cea binecuvantata a Intruparii Fiului lui Dumnezeu, noi traim zilele catre care au privit toate generatiile crestine, intr-o asteptare care se intinde peste istorie; zilele in care biruinta Mielului, savarsita prin Inviere, se va arata in toata slava ei.

Integral la SURSA

• Crestin Ortodox/ Teodor Danalache: Pacatele strigatoare la cer

[…]

1. Omuciderea constienta si avortul

Viata este cel mai mare dar pe care ni l-a facut Dumnezeu, iar nu atat pentru faptul ca acum ne putem bucura de frumusetile acestei lumi si ca putem lucra toate cele dorite, cat mai ales pentru faptul ca, dupa aceasta existenta, ne asteapta viata vesnica.

Cain l-a omorat pe fratele sau, Abel. Cain este primul criminal din lume. Dupa omorarea lui Abel, Dumnezeu i-a spus lui Cain: “Ce ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant. Si acum esti blestemat de pamantul care si-a deschis gura sa, ca sa primeasca sangele fratelui tau din mana ta. Cand vei lucra pamantul, acesta nu-si va mai da roadele sale tie; zbuciumat si fugar vei fi tu pe pamant” (Facere 4, 10-12).

Omorarea unui om este un pacat strigator la cer, caci glasul sangelui celui omorat se ridica la Dumnezeu si cere dreptate, adica razbunare. Constiinta il macina pe criminal, iar societatea il marginalizeaza ca pe un corp strain. Acest lucru este exprimat amplu in romanul “Crima si pedeapsa”, scris de F.M.Dostoievski, unde Rascolnicov savarseste o crima si, apoi, nemaifacand fata mustrarilor constiintei, se preda singur autoritatilor.

Istoria crimei: mandria naste manie; mania naste ura; ura naste agresivitate; agresivitatea naste violenta; violenta naste sadism; sadismul duce la crima, iar crima este cea mai mare nebunie care-l poate imbolnavi pe om, alaturi de necredinta in Dumnezeu. Pentru ca uciderea este rodul maniei, Domnul Iisus ne indeamna sa ne curatim mai ales inimile, “caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile” (Marcu 7, 21).

Batjocorirea si lovirea in cinstea aproapelui este socotita ca o ucidere morala a acestuia, precum insusi Hristos ne spune:

“Ati auzit ca s-a zis celor de demult: “Sa nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau “netrebnicule”, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice “nebunule”, vrednic va fi de gheena focului” (Matei 5, 21-22).

Avortul este o crima care, desi este trecuta cu vederea de societate, striga la cer, inaintea lui Dumnezeu. Parintele Serafim Man spune:

“Ne intristam cand auzim de razboaie, de crime sau accidente, dar nu ne gandim ca, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe vieti decat toate razboaiele si bolile la un loc. In fata lui Dumnezeu, avortul este cea mai urata crima, ca insusi mama sa-si ucida copilul, lucru ce nu se intampla niciodata in lumea animalelor. (…)

Avortul este unul dintre pacatele mari care aduc mania lui Dumnezeu peste noi toti. Avortul il putem considera crima cu premeditare; chiar daca dupa legile omenesti nu este sanctionat, dar in judecata lui Dumnezeu va fi chiar mai aspru pedepsit decat uciderea unui om. Avortul este o dubla crima: in primul rand, impotriva lui Dumnezeu, care a creat acea fiinta, si apoi impotriva acelui suflet, care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la Infricosata Judecata cand, prin mila lui Dumnezeu va fi izbavit.“

2. Homosexualitatea si practicile sexuale impotriva firii

Desfraul impotriva firii (sodomia, sexul anal) isi trage numele de la cetatea Sodoma, ai carei locuitori si-au atras mania lui Dumnezeu, facand fapte pe care nici macar animalele nu le fac. Fiind tarata in sodomie, firea omului striga catre Dumnezeu, precum citim:

“Strigarea Sodomei si a Gomorei e mare si pacatul lor cumplit de greu. Pogori-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu adevarat asa cum s-a suit pana la Mine strigarea impotriva lor, iar de nu, sa stiu” (Facere 18, 20-21).

Ingerii lui Dumnezeu, cand au sosit in Sodoma, au spus:

“Noi avem sa pierdem locul acesta, pentru ca strigarea impotriva lor s-a suit inaintea Domnului si Domnul Ne-a trimis sa-l pierdem” (Facere 19, 13).

Impotriva firii sunt toate acele apropieri trupesti care nu au loc asa cum le-a randuit Dumnezeu, in chip firesc, intre un barbat si o femeie. Pacate care striga la cer pot avea loc intre doi barbati, intre doua femei, dar si intre un barbat si o femeie, dupa cum urmeaza: sexul anal, sexul oral, alte practici sexuale perverse, precum si pozitiile sexuale, care nu cauta firescul, ci altceva. Intre acestea, pot fi numarate si urmatoarele: vasectomia si legarea trompelor; folosirea prezervativului si a altor anticonceptionale, care impiedica trairea fireasca a apropierii trupesti.

Credem in Dumnezeu si facem tot ce ne-a indemnat Fiul Sau, ori ne facem voile si renuntam la gandul ca putem dobandi viata cea vesnica.

“Nu va amagiti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii (…) nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10).

3. Asuprirea celor lipsiti de aparare

Asuprirea celor lipsiti de aparare (vaduve, orfani, saraci, straini, napastuiti etc) este un pacat care striga la cer, caci se incalca libertatea omului si firescul dreptatii. Cand acestia, nefiind rai, striga catre Dumnezeu cu durere si cer sa li se faca dreptate, El le asculta strigarea si-i pedepseste pe asupritorii lor.

Aceste categorii sociale erau asezate sub protectia lui Dumnezeu inca din Legea Veche, precum citim:

“Pe strain sa nu-l stramtorezi, nici sa-l apesi, caci si voi ati fost straini in pamantul Egiptului. La nici o vaduva si la nici un orfan sa nu le faceti rau! Iar de le veti face rau si vor striga catre Mine, voi auzi plangerea lor, si se va aprinde mania Mea si va voi ucide cu sabia si vor fi femeile voastre vaduve si copiii vostri orfani” (Iesire 22, 21-24).

Sfanta Scriptura este precum un cod de legi care ii apara pe cei lipsiti de aparare pe pamant, asezandu-i in mana iubitoare a Dumnezeu. Pentru aceasta, ne facem impreuna-slujitori cu Dumnezeu sau maini lucratoare ale lui Dumnezeu in viata celor napastuiti atunci cand implinim urmatorul indemn:

“Invatati sa faceti bine, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva” (Isaia 1, 17).

Sfintii lui Dumnezeu i-au ocrotit pe cei napastuiti ai lumii, precum marturiseste despre sine Dreptul Iov:

“Fiindca scapam de pieire pe cel sarman care striga dupa ajutor si pe orfanul fara sprijin, binecuvantarile celui ce era gata sa piara veneau asupra-mi si umpleam de bucurie inima vaduvei” (Iov 29, 12-13); “Din tineretile mele, am crescut pe orfan ca un tata si de la nastere, am calauzit pe vaduva” (Iov 31, 18); “Strainul nu petrecea noaptea niciodata afara; portile mele le deschideam calatorului” (Iov 31, 32).

La asemenea fapte ne indeamna si Sfantul Apostol Iacov, cand zice:

“Cucernicia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu si Tatal, aceasta este: sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim pe noi fara de pata din partea lumii” (Iacov 1, 27).

Pacate strigatoare la cer savarsesc cei care-i asupresc pe oamenii saraci, prin egoism, indiferenta si nepasare, dispret si batjocura, camata, jefuire, partinire in judecata etc. Domnul a zis:

“Sa nu faceti nedreptate la judecata; sa nu cautati la fata celui sarac si de fata celui puternic sa nu te sfiesti, ci cu dreptate sa judeci pe aproapele tau” (Levitic 19, 15).

Asemenea gresesc si cei care isi bat joc de cei cu deficiente fizice, precum citim:

“Sa nu graiesti de rau pe surd si inaintea orbului sa nu pui piedica. Sa te temi de Domnul Dumnezeul tau” (Levitic 19, 14).

In aceasta privinta, Apostol Iacov ne spune:

“Fratii mei, nu cautand la fata omului sa aveti credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Caci, daca va intra in adunarea voastra un om cu inele de aur in degete, in haina stralucita, si va intra si un sarac, in haina murdara, iar voi puneti ochii pe cel care poarta haina stralucita si-i ziceti: Tu sezi bine aici, pe cand saracului ii ziceti: Tu stai acolo, in picioare, sau: Sezi jos, la picioarele mele, n-ati facut voi, oare, in gandul vostru, deosebire intre unul si altul si nu v-ati facut judecatori cu socoteli viclene? Ascultati, iubitii mei frati: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt saraci in ochii lumii, dar bogati in credinta si mostenitori ai imparatiei pe care a fagaduit-o El celor ce Il iubesc? Iar voi ati necinstit pe cel sarac! Oare nu bogatii va asupresc pe voi si nu ei va tarasc la judecati? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun intru care ati fost chemati? Daca, intr-adevar, impliniti legea imparateasca, potrivit Scripturii: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”, bine faceti; iar de cautati la fata omului, faceti pacat si legea va osandeste ca pe niste calcatori de lege“ (Iacov 2, 1-9).

4. Nedreptatile sociale

In continuarea pacatului mai sus amintit se numara si “oprirea platii lucratorilor”, dupa cum este numit acest pacat, care insumeaza mai ales nedreptatile sociale: amenzi nedrepte, specula, munca neplatita la justa ei valoare; scaderea cu rea vointa a platilor datorate muncitorilor; scumpirea exagerata a produselor, falsificarea alimentelor etc.

Dumnezeu a poruncit:

“Sa nu nedreptatesti pe aproapele si sa nu-l jefuiesti. Plata simbriasului sa nu ramana la tine pana a doua zi” (Levitic 19, 13).

Omul nu a ascultat:

“Plata lucratorilor care au secerat tarinile voastre, pe care voi ati oprit-o, striga; si strigatele seceratorilor au intrat in urechile Domnului Sabaot” (Iacov 5, 4).

Strigatele celor nedreptatiti nu raman neauzite, iar castigul celor rai se preface in paguba.

5. Nerespectarea si chinuirea parintilor

[…]

Integral la SURSA