ORI LA BAAL, cu religia corectitudinii politice, ORI LA… DUMNEZEU/ Cum ne intalnim cu Sfantul Ilie? Cum ii asteptam intoarcerea pe pamant?/ DE CE INJURI DE CELE SFINTE?/ Pilda caintei lui Ahab care a intors mânia lui Dumnezeu

20-07-2013 12 minute Sublinieri

Sfantul Ilie si regele Ahab - inchiderea cerului

Cu mare drag, vă pun înainte un episod din viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va sa fie, ca o înainte cuvântare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos.

“Şi Domnul a iertat păcatul tău” (II Regi 12, 13). “Pentru că te-ai osândit singur, îi spune Dumnezeu, îti iert vina; te-ai mărturisit din inimă; ti-ai şters păcatele, ti-ai dat singur osânda şi Eu am anulat sentinţa!”.

Ai văzut că s-a împlinit ce este scris: “Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi!” (Isaia 43,26). Ce oboseală este să-ti spui tu întâi păcatul?

Ai şi o altă cale de pocăinţă!

– Care-i aceea?

lacrimiSă-ti plângi păcatul! Ai păcătuit? Plângi, şi ti-ai şters păcatul! Este vreo oboseală? Nu! Nu-ti cer mai mult decât să-ti plângi păcatul! Nu-ti spun să străbaţi oceane, nici să te cobori în porturi, nici să călătoreşti, nici să pleci la drum lung, nici să scoţi din pungă bani, nici să traversezi valuri sălbatice.

[…]

La auzul acestor cuvinte, Ahab s-a întristat şi a plâns pentru păcatul lui. Şi-a recunoscut păcatul şi a şters sentinţa pronunţată de Dumnezeu împotriva lui. Dar Dumnezeu l-a lămurit mai întâi pe Ilie pentru ce a schimbat sentinţa, ca să nu pară profetul mincinos.

– Ce-i spune Dumnezeu lui Ilie?

– “Ai văzut cât a plâns Ahab şi cât de trist a plecat din faţa Mea? Nu voi face după răutatea lui!” (III Regi 21, 29).

Vai, Stăpânul se face avocatul robului! Dumnezeu îşi justifică înaintea unui om purtarea Lui faţă de alt om! “Să nu socoteşti, i-a spus Dumnezeu lui Ilie, că fără temei l-am iertat! Nu! Şi-a schimbat purtarea. De aceea Mi-am schimbat şi Eu mânia. Mi-am potolit-o. Nici tu să nu te socoteşti un profet mincinos! Ai grăit adevărul. Dacă Ahab nu-şi schimba purtarea, avea să sufere sentinţa. Dar el şi-a schimbat purtarea şi Mi-am potolit şi Eu mânia”. Şi a zis Dumnezeu către Ilie: “Ai văzut cât a plâns Ahab şi cât de îndurerat a plecat? Nu voi face după mânia Mea!”. Ai văzut că plânsul şterge păcatele?

Ai şi o a treia cale de pocăinţă. Ţi-am vorbit de multe căi de pocăinţă, pentru ca, prin felurimea căilor, să-ţi facă uşoară mântuirea.

– Care este aceasta, a treia cale de pocăinţa?

Smerenia! Smereşte-te şi ţi-ai şters şiruri de păcate. Ai şi pentru aceasta dovadă din dumnezeiasca Scriptură, pilda vameşului şi a fariseului (Luca 18, 10-14).

  • Doxologia:

Sfântul Ilie și soldatul ce înjura de cele sfinte

traducere şi adaptare: Ioan-Lucian Radu
sursa: www.johnsanidopoulos.com

Vorbind cu fratele Teoctist din Epir, la 20 iulie 1972, el m-a întrebat dacă am auzit de minunea care a avut loc în urmă cu cincisprezece ani, în Ioanina (Grecia), unui soldat care era rânduit să păzească cazarma. I-am spus că nu am auzit-o și i-am cerut să mi-o spună, ca s-o pot scrie, spre slava profetului Ilie.

Un soldat era staționat să păzească o baracă și la miezul nopții a auzit pașii unei persoane, care se apropia de el. Soldatul a crezut că era un ofițer care, așa cum se obișnuiește, venea să îl verifice. Soldatul a strigat: „Stai!” dar din nou, a auzit pașii apropiindu-se de el. Pentru a doua oară a strigat: „Stai! Cine-i acolo?” Cu arma în mână, nu a primit nici un răspuns. A fost apoi, forțat să spună: „Stai sau trag!”

De îndată ce a spus „trag”, arma i-a fost smulsă din mâini și a aterizat la aproximativ cincizeci de metri ib4567distanță. Apoi a văzut, dintr-o dată, în loc de un ofițer, așa cum a crezut că ar fi, un preot învăluit de o lumină strălucitoare, asemenea fulgerului. Când a văzut acest lucru, s-a înfricoșat foarte tare.

Preotul i-a spus: „Nu te teme, copilul meu, nu-ți fie frică, dar spune-mi, binecuvântatule, de ce hulești cele sfinte? Pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți?”

Simțind remușcări, a început să plângă și și-a cerut iertare, spunând: „Iartă-mă, Părinte Sfinte, fac asta din cauza răutății mele și a multor ani petrecuți în obiceiuri rele. Iartă-mă!”

Sfântul i-a spus: „Trebuie să predici tuturor să se pocăiască și să nu hulească cele sfinte (în societatea românească, cea mai întâlnită hulire este înjuratul de cele sfinte). Să comunici acest lucru și în metropolă și tuturor. Chiar și ziarele ar trebui să publice acest lucru…”

Soldatul a răspuns: „Nu mă vor crede, Sfinte. Dar spune-mi, cine ești?”

„Eu sunt profetul Ilie. Și pentru ca oamenii să te creadă mai mult, le vei spune că în acea stâncă (și a arătat spre zonă), vor săpa și vor găsi o biserică veche de-a mea și deasupra ei, să construiască o biserică nouă”.

El a mers și a povestit acest lucru întregului oraș și întâmplarea fost publicată în toate ziarele locale. Mulți au crezut și ș-au schimbat viața. Asociația de brutari, care îl cinstesc pe profetul Ilie, ca și patron lor, a săpat în stânca ce a fost indicată și au descoperit o biserică veche, construind una nouă, deasupra ei, în cinstea Profetului Ilie.

Soldatul a schimbat multe vieți și a trăit restul vieții sale ca un model de un bun creștin.

(Călugărul Lazăr, de la Mănăstirea Dionysiou, Muntele Athos)

Pr. Constantin Sturzu:

Ori la Baal, ori la Spital!

Mă aşteptam ca articolul publicat săptămâna trecută să provoace reacţii, pe unii să-i irite (sau chiar par-sturzusă-i enerveze), pe alţii să-i bucure. Am zis însă că e un bun prilej pentru o dezbatere, pentru a clarifica unele lucruri vizavi de modul în care suntem trataţi ca popor în Uniunea Europeană. Ceea ce am sesizat însă, în primul rând, a fost un soi de frică generalizată (soră cu aceea de pe vremea comunismului). Am abordat un subiect considerat tabu – prezenţa noastră în UE – şi aproape nimeni nu vrea să rişte a spune ce gândeşte de frica de a nu fi catalogat drept antioccidental, antieuropean etc. Singurele două instituţii de presă care au preluat şi comentat (sumar) articolul sunt din Iaşi, dar au făcut-o accentuând latura “senzaţională” a materialului. Mai întâi au supralicitat rolul şi funcţia subsemnatului, susţinând că aş fi “numărul doi” în ierarhia MMB (sic!). Evident, şi un jurnalist începător poate afla imediat ce loc ocupă, într-o eventuală ierarhie, un consilier cu funcţia de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor. Dar le înţeleg dorinţa de a da o şi mai mare greutate spuselor mele. Spuse care – şi acestea – au cam fost răstălmăcite, mergând până la a susţine că “reprezentanţi ai MMB agreează ideea includerii României într-un proiect euroasiatic controlat de Rusia. Consilierul mitropolitului Teofan îl consideră seducător”! Pentru a vă edifica asupra a cât de mult “agreez” un proiect euroasiatic, vă rog să lecturaţi articolul pe care l-am publicat în ediţia tipărită a “Ziarului de Iaşi” de săptămâna trecută (de pe 13 iulie) sau în varianta online de pe doxologia.ro. Pe scurt, nu am făcut decât să atrag atenţia celor în drept că există o serie de măsuri ce se doresc a fi impuse ca “europene” (cum ar fi legiferarea căsătoriilor între persoane homosexuale), dar care aduc atingere convingerilor şi credinţei majorităţii românilor. Şi că “vecinul de la răsărit nu va ezita nici o secundă să exploateze nemulţumirile românilor faţă de UE”, oferindu-ne un proiect “construit pe demnitate naţională şi pe valorile ortodoxe” (în asta constă caracterul “seducător”). Dar tot atunci am scris, negru pe alb: “De când crede Moscova în lacrimi?” – o întrebare legitimă, mai ales că noi avem istoria recentă ca “cel mai bun pedagog în acest sens”. Şi, în final, atrăgeam atenţia celor care se cred stăpâni pe situaţie (şi pe această ţară) că ceea ce pare acum utopie se poate transforma uşor în realitate dacă “nu se vor trezi la timp şi nu vor ţine cont de specificul, de doleanţele şi de sensibilităţile românilor”.

Ca să nu mai fie loc de întors/ răstălmăcit, o spun foarte clar: locul nostru este – din toate punctele de vedere – în Europa, nu în Asia sau în Eurasia! Dincolo de toate argumentele de ordin istoric, cultural etc., există chiar şi un argument de ordin religios. În UE se află acum numeroase comunităţi parohiale şi ar fi dureros să aibă de suferit de pe urma unei eventuale (şi de nedorit!) reorientări geopolitice a României. Ca să nu mai vorbim de dramele care ar fi în milioane de familii româneşti care au rude acolo… Asta nu trebuie să ne împiedice însă a ne negocia locul, a ne lupta pentru păstrarea specificului naţional în cadrul Uniunii, aşa cum de altfel ni s-a şi promis la momentul aderării. Dacă ni s-ar fi spus dinainte şi “preţul corect” al integrării (care include, între altele, şi adoptarea de legi anticreştine), vă asigur că cea mai mare parte a populaţiei nu ar mai fi avut acelaşi entuziasm.

Iar acum, cine să mai spună lucrurilor pe nume? Cine să atragă atenţia că poporul începe să fiarbă? Politicienii par a fi mai degrabă absorbiţi de râvna de a împlini ceea ce li se cere, fără a mai discerne lucrurile, fără a mai consulta populaţia. Societatea civilă (cea mediatizată) se reduce la un număr de ONG-uri cu politici prestabilite; ei se bucură de vizibilitate maximă, spre a se crea impresia că sunt reprezentanţii poporului. Dacă mai sunt ONG-uri sau voci din societate care au şi puncte de vedere contrare sau atitudini mai rezervate, acestea sunt ocultate şi trecute la categoria diverse. Iar jurnaliştii, cu strălucite excepţii, se înscriu şi ei în corul care cântă cu mult patos simfonia “corectitudinii politice” ridicate la rang de religie, unii fiind chiar fanatizaţi de ideile acesteia.

Încât nu a mai rămas, practic, decât slujitorul Bisericii ca fiind şi cel care are contact direct, nemijlocit, cu omul din popor, dar şi avantajul că poate aduce în public ceea ce doreşte să comunice (fie şi numai de la înălţimea amvonului). Sunt ierarhi care atrag atenţia că se conturează o legislaţie nu doar anticreştină, ci şi antiromânească, care va afecta fiinţa acestui neam. Sunt preoţi care-şi exprimă această îngrijorare în cadrul comunităţilor lor. E greşit acest lucru? Deranjează? Dar noi nu facem decât să ne exprimăm îngrijorarea şi să arătăm că lucrurile sunt pe cale să devină explozive, tocmai pentru a da şansa corectării lor în timp util. E, aceasta, o “instigare”, dar e o instigare la realism şi la comportament raţional, renunţându-se la cel bazat pe fantaxii şi pe culcatul pe-o ureche. Sau cei care răspund azi de destinele ţării (oriunde s-ar afla ei) nu acceptă să audă decât propriul adevăr, nu-i interesează ce se întâmplă, de fapt, în ţară?

Să ne supunem necondiţionat stăpânirilor?

Pentru că rubrica de faţă este una de adecvare şi de “traducere” a mesajului evanghelic la realităţile lumii de azi, propun, în încheiere, să cercetăm în ce măsură este îndreptăţit un cleric să ia atitudine în faţa autorităţii politice. Pe această temă, găsim în epistolele noutestamentare următoarele:

“Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osândă”(Romani 13, 1-2);

“Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor, ca unora ce sunt trimişi de el, spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine” (I Petru 2, 13-14);

“Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun” (Tit 3,1).

Aşadar, o atitudine cuminte, ba chiar de supunere faţă de autoritatea statală. Să înţelegem, de aici, că noi, cei din Biserică, nu avem dreptul deloc să comentăm sau să ne împotrivim unor decizii ale conducerii statului?

Lucrurile necesită a fi clarificate şi nuanţate. Mai întâi că îndemnurile de mai sus ale celor doi apostoli, Pavel şi Petru, sunt destinate unor comunităţi creştine ce abia se închegau în cadrul unei lumi păgâne, care se închina la idoli. Îndemnul la supunere este unul care căuta să-i calmeze pe aceşti proaspăt convertiţi, atrăgându-le atenţia că nu este rostul lor de a face “revoluţii” lumeşti, ci doar de a contribui la coborârea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Când însă au fost puşi în situaţia de a alege dacă să mărturisească pe Hristos Domnul sau să se închine la idolii veneraţi de “stăpânire”, opţiunea a fost clară: înfruntarea unor astfel de autorităţi şi alegerea morţii Sf. Ilie si slujitorii lui Baal - foc din cer peste jertfele idolestimuceniceşti! De la Sfântul Ioan Botezătorul şi de la Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul mai învăţăm, în plus, încă un lucru. Atunci când poporul se declară a fi dreptmăritor de Dumnezeu, conducătorii pot fi (şi chiar trebuie) certaţi pentru abaterile de la credinţă. Sf. Ilie, spre exemplu, a certat pe regele Ahab că a construit, la îndemnul soţiei sale păgâne, Izabela, un templu închinat zeului Baal (v. III Regi 16, 28-32), arătând poporului care este, de fapt, credinţa cea adevărată, în Dumnezeul cel viu.

Ca să traducem pentru situaţia contemporană. Una este să fii creştin în Franţa (ţară care a legalizat deja căsătoriile între homosexuali) şi cu totul alta este situaţia din România. Nu că ar fi vorba de vreo diferenţă în privinţa dreptei credinţe sau a atitudinii ferme faţă de păcatul homosexualităţii. Dar raportarea la autorităţi este alta. La noi, spre deosebire de ceea ce se întâmplă, în general, în Occident, poporul este în majoritate covârşitoare creştin, iar conducătorii nu ezită a se asocia, deseori, cu manifestări ale credinţei (cât de oneşti sau nu sunt, e o altă discuţie). Aşa încât, pe bună dreptate, te poţi adresa, slujitor al Bisericii fiind, unui politician ca unuia ce face parte (şi) din comunitatea Bisericii. Dacă nu mai doreşte să fie în Biserică, atunci să-şi asume public închinarea la idolul Baal importat de “ahabii” zilelor noastre, pe filiera unei “Izabele” seducătoare. Dar dacă se consideră a fi în Biserică, atunci să cerceteze ce este de îndreptat (vindecat) în sufletul său şi, mai ales, în mintea cea îmbolnăvită, coruptă de tot felul de lucruri străine credinţei în Dumnezeul Cel Viu. Căci Biserica este şi Spital duhovnicesc, după cum o numeşte Sf. Ioan Gură de Aur (şi el, ca şi Sf. Ilie, un necruţător critic al greşelilor conducătorilor din vremea păstoririi sale – deşi a trăit în vremea unui Imperiu creştin!). Încât şi mai-marii ţării, dar şi fiecare credincios în parte, sunt în faţa unei alegeri: ori la Baal, ori la Spital. A treia cale nu e! Iar dacă ăsta este fundamentalism, cum putem cataloga pe Mântuitorul care a spus răspicat: nu puteţi sluji la doi domni, ci ori lui Dumnezeu, ori lui Mamona?

O întâlnire cu Sfântul Ilie

Unul dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament este Ilie Tezviteanul. Alături de Enoh, este unul dintre cei doi oameni care au fost ridicaţi, încă din timpul vieţii pămînteşti, cu trupul la cer, fără a gusta moartea. Asta nu înseamnă că, pînă la sfîrşitul lumii, lucrurile vor rămîne aşa. Conform Sfintei Scripturi, Ilie şi Enoh vor veni în zilele premergătoare celei de a doua veniri a Mîntuitorului Hristos, vor predica, vor denunţa viclenia Antihristului şi rătăcirea în care mulţi vor cădea, întărind pe cei care vor rămîne statornici în dreapta credinţă. La sfîrşitul perioadei de propovăduire, şi Ilie şi Enoh vor pătimi moarte martirică. Astfel, dacă Sfîntul Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul primei veniri a Domnului pe pămînt ˗ cea smerită, întru slujirea şi vindecarea omului ˗, Sfîntul Ilie va fi Înaintemergătorul celei de a doua veniri a Sa ˗ cea întru putere şi slavă, cînd va şi judeca lumea. Pentru bisericile care au ca ocrotitor pe Sfîntul Ilie (aşa cum este şi biserica la care slujesc, cunoscută de ieşeni cu numele Talpalari), există, dincolo de harul pe care-l poate revărsa Dumnezeu asupra enoriaşilor sau asupra monahilor ocrotiţi de rugăciunile acestui prooroc unic, şi un mic neajuns, o nemîngîiere, dacă-i putem spune aşa. Anume aceea că ei nu pot avea acces la nici un fel de sfinte moaşte (trupul său fiind ridicat la cer) sau relicve sfinte ale acestui sfînt care-i ocroteşte. Pînă şi de la Maica Domnului ne-a rămas binecuvîntatul său brîu spre mîngîierea şi întărirea multora.

Dar acest inconvenient este cu mult depăşit de un aspect asupra căruia reflectăm extrem de rar (sau deloc). Aşa cum aminteam la începutul articolului, Sfîntul Ilie va veni înapoi pe pămînt, înainte de sfîrşitul lumii. El va predica vreme de trei ani şi jumătate înainte de a fi ucis. Nu e deloc greu de imaginat că, în tot acest interval de timp, Sfîntul Ilie ar putea alege să intre în bisericile care îl au drept ocrotitor. Care părinţi, intrînd într-o localitate în care ştiu că se află şi o parte dintre copiii lor, nu ar merge să-i viziteze pe aceştia? Cine ar avea o inimă atît de rece încît să treacă prin acel loc fără ca să-i salute măcar pe cei cărora li se acordă respectul şi cinstea fireşti a se acorda unor părinţi? Aşadar, nu e greu de presupus că şi Sfîntul Ilie, mai ales că va avea misiunea de a predica adevărata credinţă şi pe adevăratul Dumnezeu, va face un astfel de gest, întîlnindu-se cu proprii săi “copii”. Despre momentul în care s-ar putea întîmpla acest lucru, nu ştim nimic precis, întrucît sfîrşitul lumii poate surveni în orice moment, atunci cînd voieşte Dumnezeu. Adică se poate petrece şi peste multe sute de ani, dar şi peste doar cîţiva ani…

Avînd în minte toate aceste consideraţii, ca preot al unei comunităţi care îl are ca ocrotitor pe acest mare prooroc al Vechiului Testament (dar şi mucenic al vremurilor de pe urmă), vă mărturisesc că m-am cutremurat, conştientizînd că este perfect posibil următorul scenariu. Să slujesc la sfîntul altar şi, la sfîrşitul slujbei, făcînd apolisul (formula cu care se încheie o slujbă), să pomenesc, cum fac de obicei, şi pe Sfîntul Prooroc Ilie Tezviteanul, “ocrotitor al acestui sfînt locaş”. Şi, ridicînd, la urmă, privirea, să constat că în biserică tocmai a intrat acest mare sfînt. Ar urma, după ce mi-ar trece fireasca uimire şi aş lua binecuvîntare, probabil un dialog. Poate că l-aş întreba, atunci, anumite lucruri, poate că doar l-aş ruga să mijlocească înaintea tronului Preasfintei Treimi pentru noi toţi şi, mai ales, pentru comunitatea “talpalarilor”, care îl cinsteşte în mod deosebit, ca pe un ocrotitor şi ca pe un părinte, sau, mai degrabă, poate că nu ar fi nevoie să spun nimic, ci doar să-l privesc şi să-mi las duhul să se bucure de prezenţa sa. Cu siguranţă însă nu voi pregeta să mă folosesc de prezenţa sa pentru a-i cere ajutorul. Dacă se va întîmpla să fie, la acea vreme, secetă, cam cum e şi acum, l-aş implora să deschidă baierele cerului, să trimită ploaie la bună vreme. Dacă vreunei văduve i se va întîmpla să-i moară singurul său fiu, singurul sprijin al bătrîneţilor, precum s-a întîmplat cu văduva din Sarepta Sidonului, aş îndrăzni să-i cer să-i aducă înapoi, prin rugăciunile lui, sufletul acelui copil. Şi multele altele de pe lista “problemelor”, pe care credincioşii mi le vor fi încredinţat în acel moment, aş îndrăzni să i le prezint Sfîntului Ilie…

De la tonomat la persoană

Tot reflectînd asupra acestei (perfect) posibile întîlniri cu Sfîntul Ilie, la un moment dat m-am cutremurat pentru a doua oară, pricepînd un lucru. Anume că modul în care m-aş raporta la dînsul ar fi diferit de modul în care o fac în momentele în care îl întîlnesc, nu în carne şi oase, ci în rugăciune, iar cererea mea ar fi mult mai insistentă şi cu mult mai multă nădejde, avîndu-l în faţa ochilor, decît atunci cînd îi văd chipul din icoană. Firesc, aţi putea comenta, una e să vorbeşti cu cineva la telefon, prin intermediul unei scrisori (fie ea şi electronică) sau pur şi simplu în gînd, şi cu totul altceva este cînd ai în faţă persoana, cînd te afli în imediata ei vecinătate. Numai că, dacă în viaţa de zi cu zi şi în relaţia cu semenii noştri lucrurile ar putea să fie tratate aşa (cînd dialogul, comunicarea cu celălalt nu se face în plan duhovnicesc), în relaţia pe care o stabileşti cu un sfînt în momentele de rugăciune lucrurile nu stau deloc astfel. În momentul în care mă rog unui sfînt (ca să nu mai vorbim de momentele în care mă rog lui Dumnezeu Însuşi), eu nu lansez nişte cuvinte aşa, în eter, precum semnalele radio emise de aparatura cercetătorilor, care speră să primească un răspuns inteligent de la civilizaţii ce se presupune că ar exista prin îndepărtate galaxii. Cînd mă rog, nu doar cu buzele sau cu mintea, ci cu toată fiinţa mea, eu intru în dialog cu persoana căreia îi adresez rugăciunea. Persoana respectivă e, atunci, în faţa mea, lîngă mine, mă ascultă şi îmi răspunde. Sigur, dacă eu transform rugăciunea într-o bolboroseală fără sens sau într-o incantaţie magică, nu pot conştientiza prezenţa acelei persoane. Dar dacă am credinţă şi suficientă stăruinţă, atunci voi simţi cum cade un văl, cel care mă împiedică să percep altceva decît realitatea materială accesibilă ochilor trupeşti, şi am acces, astfel, la adevărata realitate, cea spirituală sau duhovnicească.

Ca atare, n-ar trebui să fie nici o diferenţă între a vorbi cu Sfîntul Ilie faţă către faţă, la venirea sa pe pămînt, sau a vorbi cu dînsul ca acum, în faţa icoanei care mi-l înfăţişează ochilor trupeşti sau, pur şi simplu, în gînd, cum se întîmplă cel mai adesea. Faptul că mă raportez diferit la cele două situaţii denotă un stadiu de copilărie duhovnicească. În momentul în care ne vom ruga (vom intra în dialog) cu Dumnezeu sau cu sfinţii Lui, crezînd şi conştientizînd prezenţa Lui (sau a lor), atunci stabilim cu adevărat raporturi personale în rugăciunea noastră. Atunci şi noi înşine ne ridicăm la demnitatea de persoane, încetînd a mai fi doar nişte tonomate care reproduc cuvinte lecturate de pe cărţi sfinte sau de a ne mai coborî la nivelul celui care doar cere să i se împlinească diverse dorinţe (folositoare sau nu), obsedat de darurile pe care le aşteaptă în viaţa sa, dar ignorînd pe Dăruitorul, pe cel de la care ne vine tot binele.

Sfantul Ilie in fata lui Dumnezeu, iesind din pestera 2

Legaturi:


Categorii

Corectitudine politica/ Marxism cultural, Minuni, Pagini Ortodoxe, Parintele Constantin Sturzu, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “ORI LA BAAL, cu religia corectitudinii politice, ORI LA… DUMNEZEU/ Cum ne intalnim cu Sfantul Ilie? Cum ii asteptam intoarcerea pe pamant?/ DE CE INJURI DE CELE SFINTE?/ Pilda caintei lui Ahab care a intors mânia lui Dumnezeu

  1. Pingback: PREDICA LA SFANTUL ILIE a Arhim. Dumitru Cobzaru (VIDEO): “Niciun prooroc nu este bine primit în patria lui pana astazi. Chiar preotii, din pacate, cautam sa fim pe placul oamenilor si propovaduim o credinta relaxata” -
  2. Sf. Ilie,poate il intalnesti si pe un oarecare Iulian,nascut in ziua praznuirii tale,si-l intorci din drumul sau cel rau,catre Dumnezeu!

  3. Pingback: SFANTUL PROOROC ILIE SI LUMEA NOASTRA IDOLATRA. Ce ne-ar spune astazi Sfantul de foc care va reveni in vremea Antihristului? -
  4. Pingback: MARTURISIREA CREDINTEI si INCEPUTUL EPURARII RELIGIOASE. Ce facem “daca ni se cere sa optam intre apartenenta la unele structuri politice, economice sau militare” si HRISTOS? DATORIA DE A NU TACEA - Recomandari
  5. Pingback: STIGMATIZAREA PELERINAJELOR SI MANIPULARILE IMPOTRIVA BISERICII PE TEMA GAZELOR DE SIST/ Dramele din lumea “PUPĂTORILOR DE MOAȘTE” - Recomandari
  6. Pingback: CORECTITUDINEA POLITICA este comunismul secolului 21 [interviu VIDEO cu Srdja Trifkovici]. Care este diferenta dintre TOTALITARISMUL STALINIST si TOTALITARISMUL “SOFT” occidental? - Recomandari
  7. Pingback: REVOLUTIA TOTALA ANTI-CRESTINA a ideologiei homosexualismului. CORECTITUDINEA POLITICA: sinteza bizara intre COMUNISM si NEOLIBERALISM - Recomandari
  8. Pingback: EUROVISION – “megafon pentru sodomie”? “FEMEIA CU BARBA” din Austria sau niciun an fara travestiti, transsexuali si apologia “diversitatii” deviante/ STRATEGIA ”NORMALIZARII” HOMOSEXUALITATII PRIN INDUSTRIA CI
  9. Pingback: SFANTUL PROROC ILIE si SLABANOGUL VINDECAT SI IERTAT. Predici, talcuiri si meditatii duhovnicesti (si VIDEO): “Iisus nu doreste sa impresioneze, El doreste sa ne schimbe” - Recomandari
  10. Pingback: CE NE INVATA SFANTUL PROOROC ILIE? – Predici ale Parintilor Nichifor si Hrisostom: “FARA DREAPTA CREDINTA, SCHIOPATAM DE AMANDOUA PICIOARELE… Sufletele noastre, daca nu se adapa din apa Duhului Sfant, se prapadesc si emana moarte. NU-I D
  11. Pingback: Predica Protos. IEREMIA de la Putna, la pomenirea SFÂNTULUI PROROC ILIE: “Întâlnirea cu un proroc nu este ușoară pentru noi” (VIDEO, TEXT). Nevoia de cuvant profetic, trezitor, in zilele noastre de cadere adanca. Pilda si mesajul proroces
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare