SPERIAT DE FURIA POPULARA, TRAIAN BASESCU RETRAGE LEGEA SANATATII! Cum se explica si ce urmareste prin miscarea-soc?

13-01-2012 8 minute Sublinieri

“Poporul nu vrea schimbarea”. AUTO-VICTIMIZAREA “liderului reformator” si CULPABILIZAREA “apucaturilor” romanesti

Vezi, pentru a intelege cum s-a ajuns aici, si:

Preşedintele Traian Băsescu a cerut astăzi public retragerea proiectului noii legi a sănătăţii. “Cer premierului retragerea proiectului. Înţeleg că foarte mulţi sunt nemulţumiţi”, a declarat Băsescu
. Cele mai importante declaraţii ale şefului statului:

În acesteste zile s-a folosit masiv dezinformarea. Cea mai mare minciună este legată de SMURD.

O altă poveste puternic susţinută este că se vor înfrupta privaţii din fondurile sănătăţii. Asta se întâmplă acum. Aţi subliniat exagerările la cheltuielile materiale. Indiferent cum analiştii etichetează ce s-ar putea întâmpla, aceşti privaţi se înfruptă din banii publici sub umbrela statului.

Mai aflu că, dacă se aprobă legea, vor avea prioritate cei cu bani. Aş vrea să fim responsabili. În momentul de faţă se întâmplă acelaşi lucru. În acest sistem, corupţia în sistemul de stat funcţionează din plin şi româniui nu sunt egali ca şanse. Nu spun că proiectul de lege în dezbatere este mult mai echitabil din acest punct de vedere pentru că mulţi probabil nu vor putea să-şi facă asigurări suplimentare.

Proiectul de lege vizează lărgirea bazei de impozitate şi promovează ideea asigurărilor suplimentare care vor aduce mai multe resurse în bugetul de stat. Va exista o atrea sursă, a atragerii de credite pentru echiparea spitalelor.

• Am văzut o îngrijorare, dacă fuge cu banii sau dă faliment firma de asigurări. Nu cred că cineva ar concepe să pună la dispoziţie bani publici unor firme fără să fie reasigurate sau să formeze un depozit de garantare.

Dincolo de a comenta faţă de ceea ce se dezbate fals în spaţiul public, vă mai dau o cifră, în 2005, cheltuielile României cu sănătatea au fost de 10,9 miliarde de lei. În 2011, cheltuielile au fost de 24,3 miliarde de lei.

• Avem o creştere accelerată a susţinerii financiare a bugetului de stat acordate sistemului de sănătate. Se prefigurează două mari probleme ale bugetelor în bugetul consolidat_ deficitul de la pensii şi cel de la sistemul de sănătate. Sistemul de sănătate este încă suportabil, privind însă la creşterea an de an a acestei contribuţii lucrurile trebuie să ne îngrijoreze. de aceea introducerea sistemului privat reprezintă o necesitate. La fondul de pensii nu ne rămâne decât să ne împrumutăm, dar aici avem ce face, avem soluţii.

• Nici eu nu sunt liniştit ştiind unele apucături româneşti, ceea ce nu înseamnă că de frica acestui fenomen al corupţiei să nu mergem mai departe.

• Sistemul sanitar s-a adaptat rapid la o creştere a finanţării, fără o creştere a calităţii. pacienţii sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor medicale. medicii sunt nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi veniturile pe care le au. Sistemul este lipsit de performanţă, sunt excepţii pe care le salut, sistemul e lipsit de proceduri şi este subfinanţat. de asemenea, sistemul este beneficiarul al unui monopol de stat, a CNAS, este politizat, este ineficient în administrarea fondurilor şi sistemul e afectat de corupţie.

Nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia. Înţeleg prin toate semnalele publice că o mare parte din public nu vrea schimbarea. Cer public premierului retragerea proiectului.


[…] Cristian Tudor Popescu a declarat la Realitatea Tv că declaraţia preşedintelui nu e o recunoaştere a unei greşeli, ci doar un alt exerciţiu agresiv de putere.

Mai mult, textul discursul preşedintelui Băsescu este o insultă la adresa poporului român, crede Popescu: „Nu i-a ajuns încercarea de a-l desfiinţa pe Arafat, acum insultă poporul român. Cine s-a opus reformei din sănătate? Oamenii care au ieşit în stradă pentru a-l susţine pe Arafat şi să apere urgenţa?”

Cristian Tudor Popescu spune că oamenii care şi-au arătat sprijinul pentru Raed Arafat nu pot fi consideraţi duşmanii reformării sănătăţii.

Retragerea proiectului Legii sanatatii este corecta, dar premisele de la care se pleaca sunt false a declarat vineri, la TVR INFO, doctorul Sorin Paveliu, expert in sanatate. In acelasi timp, el si-a exprimat insatisfactia ca retragere a proiectului s-ar face la comanda SRI si nu a societatii specialistilor, in contextul in care sambata erau anuntate, in toata tara, manifestari pro-Arafat.

Sorin Paveliu a aratat ca materialul facut de comisia prezidentiala, care este un material extraordinar de bun, nu se mai regaseste in solutiile oferite de proiectul de lege, facut de aceiasi specialisti, ceea ce indica ingerinte politice: “N-o sa gasiti nicaieri in solutia comisiei prezidentiale, solutia privatizarii integrale a sistemului de asigurari sociale, sunt multe inexactitati, de exemplu, nu exista nicaieri pe glob vreo firma care sa reasigure sistemele sociale de sanatate un sistem de reasigurari”.

Sorin Paveliu crede ca din cauza politizarii subiectului sanatate s-a ajuns la o batalie pe viata si pe moarte: “Trebuie sa-mi exprim insatisfactia totala ca aceasta retragere a proiectului –se pare- ca se face la comanda SRI si nu a societatii specialistilor – anuntarea maine in toata tara de manifestari pro-Arafat, ceea ce trebuie sa recunoastem ca este aproape o miscare politica, generata tot de presedinte pentru ca, in loc sa ramana mediator, si-a asumat proiectul, a devenit avocatul proiectului, ceea ce este un pic aberant, pentru ca nu are pregatirea de specialitate; in felul asta in locul unei discutii pe teme s-a facut o discutie pro si anti-Basescu”, a continuat Sorin Paveliu.

Să-i fi sugerat ”serviciile” lui Băsescu că manifestațiile de stradă declanșate de scandalul în jurul demisiei lui Raed Arafat (pe care a forțat-o prin intervenția telefonică în direct de la Realitatea TV) vor atinge cote explozive și că nu vor mai fi putea fi ținute sub control? Faptul că oamenii au ieșit în stradă la București, Brașov, Timișoara și Sibiu și DUPĂ ce Băsescu a cerut retragerea din dezbatere publică a proiectului Legii Sănătății (iar Guvernul s-a conformat) și DUPĂ ce Raed Arafat le-a mulțumit celor care îl susțin dar le-a cerut susținătorilor lui să nu protesteze în piețe, arată că o astfel de avertizare e posibil să fi existat. Și e puțin probabil ca Traian Băsescu să-și fi dorit să vadă până unde poate ajunge iritarea publică dacă ar fi continuat susținerea prevederilor legii.

De asemenea, e evident că retragerea proiectului Legii Sănătății reprezintă un precedent îmbucurător pentru societatea civilă, demonstrându-se că Puterea nu este invincibilă. Că presiunea publică reprezintă (totuși) o armă redutabilă.

Dincolo de aceste aspecte, adevărata temere a lui Traian Băsescu a fost alta. Și se desprinde din discursul cu care a ”motivat” retragerea din dezbaterea publică a Legii Sănătății. “Nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia sau foarte puţini o vor, probabil medicii mai tineri sau cei la mijloc de carieră. Spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea. Înţeleg prin toate semnalele publice că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sătătate”, a argumentat Traian Băsescu. Toate aceste afirmații reprezintă însă o mare minciună.

Protestatarii (cei din stradă ori cei care s-au limitat să se exprime pe rețelele de socializare) NU au cerut retragerea din dezbatere publică a proiectului Legii Sănătății. Solicitările lor s-au referit la susținerea lui Raed Arafat și IMPLICAREA LUI ÎN DEZBATEREA acestui proiect de lege. Populația i-a acordat credit lui Raed Arafat ca profesionist. Ori acest lucru nu înseamnă că nu se dorește reformarea/schimbarea actualului sistem de sănătate (cum afirmă Traian Băsescu), ci, dimpotrivă, că se dorește o dezbatere publică în care să se țină cont de opinia specialiștilor veritabili (și a nu a celor inventați, gen Ciuhodaru). Și aceasta a fost marea frică a lui Traian Băsescu: că, spre deosebire de alte situații (Legea Educației, Codul Muncii etc.), VA AVEA LOC O DEZBATERE PUBLICĂ REALĂ ȘI INTENS MEDIATIZATĂ.

Să nu uităm, că Traian Băsescu a intervenit în emisiunea de la Realitatea TV într-un moment în care legea chiar se afla în dezbatere, încercând să-l decredibilizeze pe Arafat și să blocheze astfel argumentele acestuia. Mai mult, a doua zi, într-o confruntare la ProTV, între șeful CNAS, Lucian Duță, și Raed Arafat, primul a recunoscut faptul că nu există niciun studiu de impact care să susțină proiectul de lege. Că proiectul e făcut ”după ureche”. Acesta a fost întâiul ”amănunt” inconvenabil care a ieșit la suprafață. Câte alte asemenea ”amănunte” ar mai fi apărut dacă dezbaterea reală ar fi continuat? Ce s-ar fi întâmplat dacă dezbaterea ar fi ajuns și la firmele (și la persoanele din spatele acestora) care stăteau pregătite să se înfrupte din modificările/schimbările preconizate de proiect?

Opinia publică (în stradă sau prin intervenții în mass-media) a cerut expres în alte cazuri retragerea unor proiecte de legi (cele mai recente sunt proiectele Legii Adunărilor Publice și cel de modificare a Legii Minelor). Nu a fost cazul în situația Legii Sănătății Publice, în care cea mai importantă solicitare a fost de a ține cont de opinia unui specialist în cadrul dezbaterii, și nu retragerea proiectului de lege. Așadar, când a cerut Guvernului să retragă Legea Sănătății, Traian Băsescu nu a făcut altceva decât să încerce să minimalizeze pierderile: mai bine cu imaginea șifonată, decât cu oameni în stradă și cu o dezbatere reală a proiectului de lege.

După ce preşdintele Traian Băsescu a anunţat retragerea Legii Sănătaţii, Colegiul Medicilor a trimis un comunicat prin care dezaprobă gestul.

“Colegiul Medicilor din România a luat act cu surprindere de retragerea legii privind organizarea şi funcționarea sistemului sanitar din România, după ce în cadrul consultărilor a dat dovadă de maximum de deschidere către dialog în cadrul întâlnirii de la Ministerul Sănătăţii şi a propus un calendar de consultări în vederea elaborării unui cadru legislativ care să asigure echitatea şi performanţa în sistem. Este dreptul iniţiatorilor unei legi să şi-o retragă, dar atunci când o retrag trebuie să fie sinceri şi să nu utilizeze false motive”, se arată într-un comunicat al CMR.

Afirmaţia că medicii nu doresc reforma o respingem cu indignare

CMR afirmă că medicii din România într-o proporție covârșitoare nu se opun reformării sistemului de sănătate. “Dimpotrivă, întotdeauna au avut disponibilitatea de a participa la o asemenea reformă. Medicii din România se opun unor măsuri care pot să crească riscurile pentru sistem şi se opun unor metode autoritariste, care exclud dezbterile reale şi politizează excesiv sănătatea. De aceea, afirmaţia potrivit căreia majoritatea medicilor nu doresc reforma nu reflectă realitatea şi o respingem cu indignare”, mai susţin reprezentaţii CMR.

“Medicii sunt nemulţumiţi, pacienţii sunt nemulţumiţi, lucrurile nu merg bine”

„Este foarte clar că atât timp cât medicii sunt nemulțumiți, personalul medical este nemulțumit, pacienții sunt nemulțumiți, lucrurile nu merg bine și sunt necesare schimbări în sistem, dar în același timp aceste schimbări trebuie făcute de o asemenea manieră încât să nu distrugem sistemul, spune prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.

CMR afirmă că este necesară o legislatie nouă în sănătate la redactarea căreia să participe societatea civilă, corpurile profesionale, reprezentanții pacienților, acceptată de toți factorii politici în așa fel încât să nu fie schimbată din 4 în 4 ani.

CMR își arată disponibilitatea de a participa la orice inițiativă civică sau instituțională de elaborare a unei legi cadru în sănătate, mai susţin oficialii Colegiului, care apară şi reprezintă o bun parte dintre doctorii din România.

Nota noastra:

Foarte probabil la sugestia serviciilor secrete, pentru a incerca dezamorsarea valului neasteptat de revolte care parea sa ia amploare, presedintele Traian Basescu a recurs la o miscare strategica extrema si a  dat inapoi de la o confruntare frontala cu opinia publica, retragand proiectul Legii Sanatatii.

In discursul sau presedintele nu a dat niciun raspuns contra-argumentelor concrete, legate de politicile publice, aduse, de pilda, de IPP, ca sa citam doar o autoritate in domeniu, destul de prietenoasa pana acum cu presedintele Traian Basescu. In schimb, a dat de inteles ca eventuale mari hibe ale Legii Sanatatii se gasesc deja in actualul sistem. Asta, intr-adevar, beton argument. 🙂 Oricum e rau, deci mai bine sa fie rau la privati.

In plus, Traian Basescu a recurs la tactica auto-victimizarii. Ca e tactica sau ca pur si simplu asta e (de)natura lui psihica si nu suporta infrangerea decat prin creionarea unui scenariu in care el, alaturi de cativa specialisti neprihaniti, sunt singuri impotriva romanilor caracterizati de “apucaturi, nu conteaza prea mult.

Conteaza ca acest scenariu de paranoic sa nu devina plan de guvernare, asa cum ameninta si cum exista semne ca se poate intampla.

In orice caz, remarcam iarasi ca presedintele romanilor a jignit intregul popor acuzandu-l de “apucaturi” – SINGURA problema pe care, in viziunea sa, ar putea sa o puna proiectului “reformei” sanatatii. Singura problema a reformei, astfel, suntem noi, romanii! Nicidecum interesele marilor companii straine…

Ne temem ca nu cumva retragerea proiectului de reforma sa nu fie insotita si de o razbunare fata de acest popor care nu vrea schimbarea. Ar fi si foarte usor: v-am zis ca nu mai avem bani de sanatate? N-ati vrut “reforma”? Bani sa mai dau in sistem nu mai am si nu mai dau…

Sau de un plan B si mai pervers, prin care, pe o alta cale, mult mai “soft”, sa ni se bage pe gat aceeasi lege, dar fara implicarea sa fatisa, ca pana acum…

Legaturi:

 

[…] In caz ca n-ati aflat, avem in presedintele tarii si un doctor de prima mana, de vreme ce STIE ca internarile bolnavilor din Romania sunt inutile, avand in vedere ca “in mod normal nu necesita spitalizare”.

 

Avand in vedere aceasta supra-stiinta a primul om al tarii, este “firesc” sa se inceapa razboiul impotriva medicilor care fac posibile aceste internari, al spitalelor in care au loc aceste fapte banditesti care trebuie starpite fara crutare si, evident, impotriva bolnavilor care, in viziunea prezidentiala citata mai jos, sunt niste prefacuti.

Si zici ca esti bolnav, ai!? Doar te prefaci, banditule, care din cauza ta sufera tara, bugetar gras care sugi sangele poporului!

 

Suna cunoscut? Cumva familar?…

 

Dar stati putin… Ca nu e vorba doar de bolnavi. Toata Romania platita de la buget este o haita de “banditi” nerecunoscatori, care nu stiu sa aprecieze luminoasa doctrina de ”dreapta” a presedintelui, betivi (hmmm… uite cine vorbeste?!) si lenesi, care… nu merg sa isi munceasca pamantul cu plugul!

 

Dar de ce sa ne miram? Nu auzeam deunazi ”experti” de la BNR vorbind desprerezistenta poporului la reformasi voci propagandistice care vantaurau ideea modernizarii fortate?

 

Curat concepte de dreapta! Modernizare de sus, statala (etatista), impunand societatii regulile dupa care sa organizeze si sa functioneze. Daca e ceva mai contrar dreptei atunci este ceea ce tocmai am descris si este conceptia propagandistica pusa in slujba unor executanti sadici ai unor proiecte de inginerii sociale de tip fascistoid.

 

Se mai pot talcui zicerile prezidentiale si propagandistice si altfel, aducandu-ne aminte de Orwell si limba folosita in societatea totalitara din 1984 (pacea inseamna razboi, dragostea inseamna ura): distrugerea statului inseamna reforma, nenorocirea societatii inseamna modernizarea ei. Fortata.

 

In ceea ce priveste atitudinea presedintelui, ea era descrisa demult de un cunoscut sociolog si foarte prizat de ”modernistii” nostri coercitivi, pe numele sau Max Weber, drept atitudine de fluiera-vant, gasind inacceptabil procedeul de a culpabiliza “poporul” pentru ca nu intelege genialitatea ”programului lor”:

 

in aceste vremuri ale unei agitatii care, dupa cum credeti dvs, nu este sterila – dar agitatia e departe de a fi totdeauna pasiune adevarata – daca acum au inceput sa apara dintr-o data, ca ciupercile dupa ploaie, politicieni ai convingerilor care spun ca ”lumea e stupida si josnica, nu eu; raspunderea pentru urmari nu ma priveste pe mine, ci pe ceilalti, pe cei in slujba carora lucrez si a caror stupiditate si josnicie o voi eradica”, daca e asa, atunci o spun deschis: imi pun problema echilibrului interior care sta in spatele acestei etici a convingerilor si am impresia ca in noua cazuri din zece am de-a face cu niste fluiera-vant care nu isi dau seama ce iau asupra lor. (…)

[Weber, Max: 1992 , p. 53]

 

Duhovniceste, se implineste cuvantul profetic al lui David:

Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni. (Ps. 11, 8 )

 

Si inca:

iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează. (Ps. 9, 23)

 

[…]


Categorii

Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Sistemul romanesc de sanatate, Vasile Astărăstoae, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

69 Commentarii la “SPERIAT DE FURIA POPULARA, TRAIAN BASESCU RETRAGE LEGEA SANATATII! Cum se explica si ce urmareste prin miscarea-soc?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Mi-e teama de un lucru: sarmanii oameni sa nu fie manipulati politic. Astia sunt in stare sa-i impuste ca la revolutie. PSD-istii si PL-istii isi freaca mainile de bucurie. Sperantele lor s-au inmultit acum. Abia asteapta sa suga si ultima firimitura de la gura romanilor sarmani, ca ei nu au de gand sa renunte la privilegii. Dupa Revolutie ce au facut? Au impartit tara, au vandut-o, au incarcat-o de pensionari, s-a pensionat pe caz de boala oricine a avut tupeul sa declare fel si fel de motive de tot rasul ( in anii 90,o profesoara de drept care lucra si la Tribunal, la orele de curs, ne-a relatat fel si fel de cazuri aberante de oameni care cereau pensie de handicap;spre exemplu: pentru ca in copilarie se intepase la un deget; si culmea, a fost pensionat pe acest motiv).Nu stiu ce vor iesi din aceste proteste, nu am sperante prea mari. Sa nu credeti ca sunt pro PDL, toti sunt la fel, dupa parerea mea.
    Multumesc admin pentru ca ne e mereu aproape.

  2. @ Luciana:

    Am fost in trecere pe acolo. Sunt foarte putini. Extrem de putini, si majoritatea in varsta, par mai multi pensionari decat tineri. Cea mai mare parte cu siguranta sunt iesiti spontan, autentic, dar nu au forta, sunt departe tare de a atimge o masa critica. Efectul miscarii de dezamorsare de ieri (retragerea Legii sanatatii) a fost cel scontat. Daca partidele ar fi adus oameni, ar fi fost cateva mii bune, dar asa nu trec de cateva sute. Dar partidele de opozitie aproape ca nu exista, sufera de debilitate cronica. Nu doar ca nu am impresia ca manipuleaza, dar impresia lasata ca e nu si-au terminat siesta sau concediile prelungite pe plaiuri insorite. Asteapta sa le pice para malaiata. Asa ca opozitia o fac acuma o mana de amarasteni, afectati personal de politica actualului regim.

    Televiziunile de opozitie amplifica, incercand sa aduca mai multa lume acolo. Cele slugarnice (TVR, B1, s.a.) fac propaganda opusa. Nu se pune problema sa impuste pe cineva. Interesul puterii (sustinute masiv de fortele externe stiute si omnipotenete) nu este sa intarate masele care le pot rasturna scaunele. Asteapta sa se stinga, mai degraba, de la sine, cum si credem ca se va intampla.

    In rest… sa cititi, va rugam, si comentariile si explicatiile noastre anterioare.

  3. Scuze, admin, poate am exagerat cu “impuscatul”. Deja au inceput sa apara raniti intre protestatarii din Piata Universitatii, poate pentru a produce panica. De la tv lucrurile se vad altfel, dar pentru noi e mult mai credibila parerea cuiva din interior sau a vostra celor care ati fost pe acolo, macar in trecere.

  4. Mirela, pe mine va rog sa ma iertati, am afirmat ca poate acele intrebari s.au nascut in mintea mea din pura ignoranta si am cerut, daca cineva cunoaste, precizari. Dar se pare ca acea parte ati omis.o la lectura pentru ca nu vreau sa cred ca doar mi.ati scos fraze din context pentru a deturna sensul mesajelor…

    Eu nu am omis acesta mentiune, chiar v-am intrebat “de ce promovati astfel de zvonuri nefondate, avand la baza doar niste temeri”, si aceasta mirare reiesea din tot comentariul meu. Asadar nu am deturnat cu nimic sensul mesajului dvs, nici nu am scos din context. Sensul a fost oricum evident, nu era nevoie sa il deturnez. Mi-e greu insa sa cred ca a fost vorba de ignoranta, intrucat ca ati insistat sa aruncati o umbra de neincredere asupra acelui om, nu doar intr-un singur comentariu.

    Nu e cazul sa ne jignim, cu insinuari nedrepte pentru ca nu e frumos pentru niste doamne 🙂

    Eu spre deosebire de dvs (raportat intrebarile legate de persoana lui R.Arafat), nu am venit cu insinuari, ci am fost directa. Nu am facut decat sa trag o concluzie logica, si anume ca doar atunci cand suntem partinitori (facandu-ne poate portavocea altor interese sau poate din cauza propriilor antipatii) putem arunca cu suspiciuni asupra unei persoane, si nu din, citez, “pura ignoranta”. E posibil sa gresesc, dar asta a fost impresia mea. N-am intentionat sa jignesc si speram ca nu am facut aceasta, poate asa v-ati simtit, dar nu vorbele mele, ci afirmatiile dvs. sunte cele care va fac rau. Cat priveste nedreptatea, nedrept mi se pare sa vii cu suspiciuni fara a avea dovezi, sa denigrezi un om absolut respectabil prin faptele si meritele sale, care ii sunt recunoscute de o tara intreaga. O doamna nu face asta.

    Oricum, parerea mea e ca nici dv nu prea excelati prin smerenie avand in vedere cate muscaturi veninoase am simtit citind mesajul pe care mi l.ati adresat. Daca tot vorbim de barne si paie…

    Nu am cautat sa par smerita, nici nu am acuzat pe nimeni de lipsa de smerenie. De cu totul altceva era vorba. Otravitoare mi au fost mai degraba insinuarile la adresa lui Arafat, nu replicile mele. Am reactionat la ce mi s-a parut a fi ce mi s-a parut o rautate, cu atat mai mult cu cat ati continuat sa il discreditati in mai multe comentarii. Si ca sa intelegeti mai bine, va citez mai jos, sa vedeti cam cum suna ce ati spus (am pus in paranteze observatiile mele):

    Vad ca nimeni nu.si pune aici problema ca este posibil ca nici Arafat sa nu fie porumbelul pacii in aceasta istorie. […]

    Dar ceea ce stiu din experienta este ca nici elicopterului dlui Arafat nu se deranjeaza sa se deplaseze pana la Campulung Muscel pt o urgenta fara 2500 lei.[…]

    Dar cine are cea mai vaga idee despre cine e medicul Arafat si care sunt si resorturile din spatele domniei sale? Ale cui jocuri le face? Cine sunt baietii care l.au finantat cand studia medicina si de ce? […]

    Pana la urma nimeni nu stie despre secretarul de stat decat ca are o reputatie ireprosabila. Dar o reputatie a unei persoane publice e un puzzle care se construieste din franturi de interventii in spatiul public. [dar cine stie ce om ticalos o fi el in particular]

    Doar suntem de acord ca orice medic este obligat sa salveze vieti oriunde s.ar afla si ca echipajele smurd sunt formate din angajati, iar arafat este un superior al acestora.[…]

    este un proaspat erou national (dansul, ca a stiut sa puna biciul pe angajati, nu ei, cei care au actionat efectiv)[…]

    Pai vedeti totusi intr.un fel implicit recunoasteti ca are si tiranul dreptate? Ce ne.am fi facut fara arafat? [afirmatie ironica si rautacioasa care arata partinire]

    Oare nu exista pe teritoriul patriei noastre un singur medic roman, crestin ortodox, competent si muncitor, care sa ocupe functia de secretar de stat? Ma intreb si eu… [ce altceva decat xenofobie]

    Seamana foarte mult cu niste insinuari si strambe de tip securistic. Ba ca e de alta nationalitate (si una suspecta), ba ca e scumpa interventia Smurd, ba ca nu munceste el, ci angajatii, ba ca l-au finantat cine stie ce cercuri dubioase.. Prea multe strambe totusi…

    Cat priveste, faptul ca ar fi doar un “superior” care isi face meseria fiind “obligat”, nu doar ca va puneti o intrebare asupra trecutului sau, dar cautati sa ii minimalizati meritele intr-un mod nedrept si, repet, rautacios. “Obligatia” de care vorbiti el si-a asumat-o singur, initiind acest serviciu SMURD. Cat priveste faptul ca meritele ar apartine mai mult angajatilor, el nefacand altceva decat sa “puna biciul” pe ei, neimplicandu-se efectiv, va asigur ca graiti in desert. El personal a fost pe echipaje SMURD si a salvat vieti cu mainile sale. Doar in ultimii ani a fost secretar de stat la minister, dar inainte de asta lucra direct de pe teren. Poate unii au uitat cum a ajuns sa fie decorat la acel Revlion de Basescu: in anul in care au avut loc inundatiile masive din Moldova, el personal a salvat o femeie de pe acoperisul unei case din elicopter, legandu-se de o franghie si riscandu-si propria viata, asadar este la propriu un erou.

    De ce oare simtim nevoia sa ne ironizam, minimalizam, devalorizam si sa aruncam cu suspiciuni (ca sa nu spun cu noroi) in cei care s-au dovedit a fi eroi. E revoltator, de aceea am si reactionat, si cred ca nici nu am facut-o la modul prea vehement asa cum poate ar fi meritat o astfel de interventie ca a dvs. Ma iertati.

  5. @ Mirela, anonyma:

    Haideti sa punem punct aici acestui conflict nedorit si nefolositor, va rugam. Multumim!

  6. Cine ar fi fost, probabil, in fruntea protestelor anti lege? Marius Petcu, in fruntea Sanitas. Pai nu? Poate e o simpla speculatie, dar…

  7. Uitati-va la acesti oameni simpli, batrani din Iasi, pe bzi.ro, care au protestat la Iasi… Nu este niscaiva conspiratie, pur si simplu cutitul a ajuns la os. Suntem furati si robiti pe zi ce trece si nu miscam un deget (majoritatea dintre noi). Cred foarte ferm ca cei ce am iesit in strada nu facem jocurile nimanui. Sustinem demisia unui om care a dovedit ca este cel mai mare tradator din istoria acestor meleaguri, care aplica cu cinism agenda elitelor. Nu ne intereseaza Antena1, nu ne mai intereseaza Arafat. Nu suntem violenti. Vrem macar sa le aratam ca nu pot sa ne jupoaie de vii, nici ca un mandat le permite sa isi bata joc de toti… Uf, pietismul asta in Biserica doar de duminica…

  8. Admin, in ce ma priveste nu ma simt in conflict cu nimeni. Am cunostinta de un caz care ma tem ca stirbeste aura de perfectiune a personajului, creata dupa parerea mea si mediatic. Inainte de a afla de incident aveam si eu toata stima si fascinatia fata de meritele profesionale ale omului. Dupa aceea am inceput sa imi pun intrebarile pe care am facut gafa sa le postez pe site. Eu mi.am cerut scuze nu ma asteptam ca intrebarile mele sa jigneasca cititorii si nici nu mi.a trecut prin cap ca voi fi acuzata de securism si portavocea acestora in conditiile in care si strabunicii si bunicii mei si mama mea au trait suferinte grele si persecutii in comunism. In orice caz informatia pe care o detin in speta nu provine din mass media ci din sursa vie si e un caz izolat deci nu pot sa ma compar cu persoane care isi extrag toate argumentele in favoarea personajului probabil exclusiv de la tv. Mi.am cerut de cateva ori deja scuze pt interventiile inoportune si observ chiar socante pentru anumiti cititori, o mai fac o data, daca nu sunt acceptate, asta e. Va asigur de toata simpatia in continuare si regret sincer ca am fost pricina de sminteala. Va rog sa nu mai postati comentariul acesta daca.l considerati superfluu. Am simtit doar necesar sa clarific pt ultima data din ce perspectiva am pus problema.

  9. Chestia cu manipularea politica nu-i decat … o vorba de dansii inventata, vorba sarbatoritului de azi, Mihai Eminescu. De unde manipulare? Exista lideri politici credibili pe care sa ii bage cineva in seama? Hai, numiti-i dumneavostra, astia cu manipularea.

  10. @Anonyma:

    Nici noi nu il consideram pe Arafat drept impecabil, fara pata, dar nici cum vor propagandistii puterii sa il infatiseze (nu ne referim la dvs ci la teza ca el e un monopolist, de fapt). De pilda, chiar ne-a dezamagit atitudinea sa cand s-a aplicat decizia de desfiintare a unor spitale locale. In chestiunea Legii Sanatatii a avut insa o atitudine corecta si asta, in conditiile in care asemenea atitudini sunt putine spre… zero, in fata tavalugului de reforme. Deci atitudinea e importanta, nu doar omul. Speram sa treceti peste suparare, se mai intampla neintelegeri dar, daca “sunt lucruri mai grave decat moartea”, cu siguranta sunt mai grave si decat aceste mici contradictii de pe net. 🙂

  11. Admin,

    In ideea in care doresti sa arati obiectivitate ( lucru de care se indoia Dorina ) ar trebui sa existe postari si din alt unghi de vedere. Eu asa cred ca se procedeaza d.p.d.v crestin . Opinii diverse : “stanga” , “dreapta” , “moderate” …etc….Asta numesc eu informare . Influentarea o lasam in seama celor care traiesc din asta . In sprijinul acestei diversitati am sa postez si eu 3 puncte de vedere care mi-au parut interesante .

    http://mihailneamtu.ro/arafat-versus-basescu/

    http://hydepark.ro/articol/articol/manifestatiile-de-prime-time-431.html

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/miting-psd-pnl-in-piata-universitatii-cine-cere-demisia-lui-traian-basescu-961524.html

    Nu ma intereseaza circul politic dar asa ca idee merita sa auzi din cand in cand si alte pareri .

    Sau te indoiesti ca tot ce vezi e vesnicul circ al negustorilor de iluzii ?

    Doamne ajuta !

  12. @Ioan:

    Obiectivitate nu inseamna ca toate opiniile sunt corecte. Noi ne propunem sa fim obiectivi, insa nu suntem agregator de texte ale altora, dintre care cititorii sa culeaga ce le place. Noi insine avem propriile noastre opinii, convingeri, pe care ni le asumam ca atare, iar acest site nu este o platforma ”neutra”, ci o platforma ce reprezinta convingerile si rationamentele noastre. Este un site de atitudine, nu de informare in sensul sec al cuvantului.

    Textele la care faceti trimitere contin unele opinii rusinoase, texiste si in mod clar propagandistice. Noi am numi relatari neutre, in ciuda optiunilor politice cunoscute ale autorilor, texte de acest gen, de pilda:

    http://www.contributors.ro/dezbatere/impresii-la-cald-din-piata-universitatii/

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-11197129-live-comment-fost-invins-traian-basescu.htm

    In ceea ce il priveste pe Mihail Neamtu, nu avem ce comenta pentru ca nu a spus nimic, de fapt. S-a strecurat, ca sa isi pastreze atat alura anti-sistem, cat si sa fie, totusi, in barca celor puternici. Despre miscarea domniei sale ne-am pronuntat aici:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/03/noua-republica-noua-diversiune-cu-pretentie-de-alternativa-pusa-in-slujba-regimului-basescu-cia-fmi-despre-manipularea-miscarilor-anti-sistem/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/11/28/cotidianul-patriarhal-lumina-rampa-de-lansare-pentru-mihail-neamtu-si-noua-republica-a-lui-traian-basescu/

  13. Admin,

    Ungaria si Grecia sunt in colaps. Daca Romania nu este asa al cui merit o fi ? Al celor care vor puterea sau a celor care sunt la putere ?

    Sa vb. simplu fara ocolisuri. Caci de propaganda sunt satul.

    Un presedinte nu e singur de capul lui . Mai exista generali , guvernator , magistrati , finantisti care alcatuiesc printre multe alte institutii importante ale tarii si CSAT .

    Voi chiar credeti ca toate deciziile se iau doar pt. o portiune de timp si spatiu ? Mai ales intr-un spatiu in care interese straine destructurante si-au dat mana peste tarisoara noastra in ultimii 70 de ani …LA VEDERE ( citeste cartea Fereste-ma, Doamne, de prieteni – Larry Watts si o sa iti schimbi parerea vis-a-vis de poporul care conduce si care isi da cu parerea in treburile tarii).

    Doamne ajuta !

  14. @Ioan:

    Nu ne cititi, inseamna.

    Ungaria e bine mersi si Grecia sufera in chinuri pentru ca li se ia si al 13 salariu (iar la noi s-a taiat 20%?!). Dvs stiti ce vorbiti? Aveti idee de standardul de viata din cele doua tari?

    Si cine spune ca o ducem bine? FMI? Adica… cei care ne-au imprumutat bani? Ati auzit vreodata de prognoze biased? Stiti ca exista STUDII academice, serioase, despre cum evalueaza FMI in mod INTERESAT, deci ne-obiectiv, performantele tarilor cu care face acorduri?
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/11/25/alte-sute-de-mii-bugetari-pe-lista-neagra-rasteala-prezidentiala-ipocrita-catre-banci-romania-%e2%80%9delevul-model-al-fmi%e2%80%9d-bugetul-2012-buget-antisocial-sacrificarea-populatiei-in-numele-r/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/04/16/fmi-loveste-din-nou-suntem-dati-drept-exemplu-de-redresare-economica-ce-presupune-lauda-fmi-rezultatele-conditiilor-fmiue-scumpirea-gazului-si-a-energiei-banca-mondiala-alarmeaza-iar-cu-pri/

    Atunci, cum se explica mesajul ”optimist” al FMI? Pentru cei care au nevoie inca de lamuriri obiective, facem trimitere la un studiu (se poate descarca de pe pagina aceasta) in care se analizeaza comparativ, folosind date din 157 tari intre 1995-2005, modul in care FMI realizeaza prognozele sale economice si comportamentul politic al un tari. Ce a reiesit? Ca in prognozele realizate de FMI, tarile care voteaza cu SUA in cadrul ONU beneficiaza de prognoze favorabile privitor la inflatie. De asemenea, tarile care au angajat imprumuturi de la FMI beneficiaza si ele de prognoze favorabile. In limbaj academic, acest lucru este numit drept biased forecast (previziune partinitoare), motivele pentru aceasta partinire fiind de ordin politic (avand in vedere ca SUA este cel mai influent membru al FMI isi poate urmari interesele politice si prin aceasta structura) si reputational (este ”firesc” ca FMI sa dea note bune tarilor cu care a angajat imprumuturi, pentru a isi intari reputatia si a se auto-legitima).

    Asta inseamna sa vorbim fara ocolisuri si fara propaganda.

    Si stati linistit. Stim: Basescu nu e singur, are complici. Cel mai serios complice se numeste Mugur Isarescu – membru in Comisia Trilaterala si principalul responsabil pentru starea anemica in care se gaseste economia noastra.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/01/05/ilie-serbanescu-bnr-actioneaza-la-comanda-externa/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/12/15/inca-o-tradare-nationala-parlamentul-renunta-la-datoria-de-19-miliarde-de-euro-a-germaniei-la-indemnul-bnr-si-un-adevar-istoric-mircea-vulcanescu-omul-de-stat-din-spatele-acestei-datorii-istorice/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/11/02/grecia-face-referendum-ce-se-poate-solda-cu-iesirea-din-euro-romania-este-inghesuita-de-bnr-si-guvern-sa-adopte-sinucigas-moneda-unica/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/08/09/incepe-furtuna-perfecta-bursele-scad-peste-tot-europa-promite-interventii-masive-si-semnificative-italia-si-a-pierdut-suveranitatea-avem-in-romania-toate-ingredientele-unei-crize-majore-interviu/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/06/18/previziunile-fmi-sua-este-bine-pericolul-vine-de-la-micile-tari-din-periferia-zonei-euro-despre-minciuna-%e2%80%9drevolutiei-creditelor%e2%80%9d-facuta-de-bnr-si-cum-joaca-banca-nationala-in-fa/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/10/14/protestul-de-la-finante-scanteia-de-la-care-poate-incepe-explozia-revoltelor-sociale-spontane-disolutia-finala-a-statului-sau-preludiul-unei-dictaturi-pilot-ilie-serbanescu-despre-vinovatia-bn/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/10/18/stiri/

    Si, nu in ultimul rand, ce se intampla acum era previzibil de mai an (chiar …doi ani): http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/11/01/romania-noua-argentina-tot-mai-multe-voci-prevestesc-revolte-violente-razboi-civil-faliment-national-in-urmatoarele-luni-comisia-europeana-si-fmi-apara-bancile-incaleca-total-romania-si/

  15. Propagandistii serviciilor secrete si lingusitorii jalnici ai lui Basescu si ai lui Lazaroiu (papusarul Noii Republici) NU sunt bineveniti pe siteul nostru. Au destule canale (si canalii) prin care pot sa-si intinda tentaculele minciunii.

  16. Pingback: “Revolutia” din Piata Universitatii: ULTRASII PROVOCATORI, VIOLENTELE, TEHNOCRATII SI DETURNAREA PROTESTELOR - Razboi întru Cuvânt
  17. Pingback: Catalin Tolontan: De ce au inceput acum protestele? “IN ROMANIA NU E REVOLUTIE. SUNT DOAR OAMENI SI RABDAREA LOR” - Razboi întru Cuvânt
  18. Pingback: BASESCU MERGE PANA LA CAPAT, adica pana la VARSARE DE SANGE? Pericolul unei DICTATURI adevarate, satanice si sangeroase. PENTRU CE NE RUGAM? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU DESPRE PROTESTELE DE STRADA DIN ROMANIA (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: Cacialmaua retragerii Legii sanatatii in anul Caragiale: SA SE REVIZUIASCA, DAR SA NU SE SCHIMBE NIMIC! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: BASESCU RELOADED. Reluarea in FORTA a “reformei [distrugerii] statului”: legea sanatatii, reorganizarea teritoriala si exploatarea resurselor miniere de corporatiile straine - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: DE CE VOTAM LA REFERENDUM? Ce ne asteapta dupa 29 iulie? RAZBUNAREA vanzatorului, EXECUTIA tarii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: DISTRUGATORUL - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: INTRAREA IN NOAPTEA RAZBUNARII (I) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: CUM SA PORNESTI O REVOLUTIE [video]. Film documentar subtitrat in romana despre TACTICILE REVOLUTIILOR MODERNE - Recomandari
  26. Pingback: Ziceri prezidentiale: BASESCU invoca “SISTEMUL MAFIOT” din sistemul sanitar pentru PROTESTELE impotriva “LEGII (ANTI-)SANATATII” si a CARDURILOR/ Presedintele se declara, mai nou, IMPOTRIVA exploatarii prin CIANURARE de la Rosia Mo
  27. Pingback: SCANDALUL DEZINFECTANTILOR SAU CUM A AJUNS RAZBOIUL SIE vs SRI SA SE DESFASOARE PE SANATATEA ROMÂNIEI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare