Vizita Papei Francisc în România: un prilej de revitalizare a GRECO-CATOLICISMULUI. Vor fi „beatificați” episcopii uniați care au refuzat, în 1948, să treacă la Biserica Ortodoxă

Nota noastra:

In 1948, comuniștii înțeleseseră un lucru: Biserica Ortodoxă nu putea fi eliminată, nici înfruntată direct. Influența sa putea fi, în schimb, limitată, controlată. În schimb, alte confesiuni nu erau la fel de numeroase, deci erau mai ușor de eliminat. În stilul stalinist de atunci, erau suspecte mai ales confesiunile ce aveau legături directe cu Occidentul. Catolicii și uniații, printre ele. Comuniștii nu puteau desființa, pur și simplu, confesiunea catolică, deși au mers departe în acest sens, însă au ales să facă acest lucru cu greco-catolicii, profitând de ambiguitatea statutului și originii lor istorice*. BOR, la nivel oficial, s-a alăturat procesului, deși în interior erau mai multe curente și nu exista un consens propriu-zis. Iată ce poate fi citit în acest material scurt din Ziarul Lumina:

Fotografia de epocă pe care o prezentăm îi arată pe protopopii greco-catolici în faţa Catedralei ortodoxe din Alba Iulia, la 21 octombrie 1948, care îşi manifestau actul de întoarcere la Biserica-mamă către ierarhii ortodocşi români, în frunte cu patriarhul Justinian Marina. Poate mulţi ar fi tentaţi să înceapă a acuza Biserica Ortodoxă pentru “nelegiuirea” făcută în 1948 cu sprijinul comuniştilor. Însă problema revenirii greco-catolicilor la Ortodoxie este mult mai complicată decât ar părea la prima vedere sau cum s-a propagat până acum de către istoricii catolici, apoi prin presa exilului românesc. Documentele de arhivă aduc elemente noi în legătură cu desfăşurarea evenimentelor din perioada octombrie 1948 şi cu cei care au fost implicaţi în această problemă. Apoi, acest proces istoric s-a consumat în lumina hotărârilor conferinţei Internaţionalei comuniste de la Belgrad din 1947. Astfel, dincolo de planurile de readucere a greco-catolicilor exprimate încă din perioada interbelică sau antonesciană, trebuie afirmat că documentele istorice înclină către o responsabilitate eminamente a lui Vasile Luca, cel însărcinat de către Biroul politic al PMR să se ocupe de problema cultelor. Planul său de rupere a clericilor şi credincioşilor greco-catolici de Vatican îl urmărea îndeaproape pe cel din Ucraina anului 1946, se pare nu în urma unui ordin primit de la Moscova, ci ca o dovadă de fidelitate faţă de politica sovietică. Apoi, planul a fost pus în aplicare cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, condus de Teoharie Georgescu, împreună cu Marin Jianu, comandantul Jandarmeriei. De asemenea, persoana care a cerut reţinerea episcopilor greco-catolici în Biroul politic al PMR a fost Ana Pauker. Deja vorbim de acea troikă care, din prea multă fidelitate faţă de Stalin, era în stare să facă din România o altă republică unională sovietică. Faţă de planul celor trei şi-a exprimat dezacordul Petru Groza, care cunoştea prea bine situaţia confesională din Transilvania şi nu întâmplător, în 1954, arăta că revenirea greco-catolicilor se făcuse “defectuos”. Însă, cum era vorba de o problemă religioasă, atunci în aceste evenimente trebuia implicaţi ierarhii Bisericii Ortodoxe, despre care documentele vorbesc fie despre reticenţa unora de a participa, precum Nicolae Bălan, fie la sprijinul financiar sau în alt mod oferit de patriarhul Justinian unor clerici greco-catolici nereveniţi şi despre legătura cu Nunţiatura apostolică. Pe de altă parte, unii clerici reveniţi, de acum oamenii regimului, urmăreau ocuparea unor scaune episcopale din Ardeal, situaţie care a determinat un conflict între vechii şi noii ortodocşi.

Acum doi ani, un documentar realizat de Trinitas TV, în care se amintea faptul că au existat inițiative de reîntoarcere la Biserica Ortodoxă chiar din partea uniaților și se făcea referire la modul silnic în care a luat naștere greco-catolicismul, la 1700, a iscat un scandal în presa sistemului. Oficialii greco-catolici au condamnat documentarul, care a fost retras de pe contul de Youtube al canalului TV al Patriarhiei.

Subiectul este unul greu de tranșat, în orice caz imposibil de abordat în așa fel încât să împace pe toată lumea.

Faptul că vizita Papei Francisc este legată de beatificarea episcopilor uniați care au refuzat să treacă la Biserica Ortodoxă din ordinul comuniștilor pune BOR într-o poziție stânjenitoare, chiar dacă în mod nedrept. Există o narațiune care învinovățește direct BOR, precum și pe Patriarhul Justinian („patriarhul roșu” pentru detractori) pentru un fel de „pact” cu comuniștii în chestiunea greco-catolică. Cel mai probabil, ea va fi resuscitată. 

Beatificarea episcopilor și vizitarea locurilor simbolice pentru uniați de către Papa Francisc pot revitaliza greco-catolicismul din România – dacă nu la nivel numeric, ceea ce e mai greu, atunci măcar în materie de prestigiu și de imagine. 

Nu poți dicta unei confesiuni ce eroi să-și celebreze**. Poți, însă, să faci în așa fel încât să nu atingi teme sensibile sau revanșarde când vine vorba despre vizite de importanță internațională. O misiune „apostolică” a Papei în România centrată în jurul uniaților creați cu forța politică acum trei secole sună foarte prost și inadecvat: te face să te gândești că poate e nevoie să reamintești unde e succesiunea apostolică deplină și că România nu e teren viran pentru prozelitism catolic.

Note

*Diferența de eroism între greco-catolici și ortodocși, deseori invocată de detractorii BOR și ai Patriarhului Justitian, provine și din strategia diferită pentru care au optat comuniștii în raport cu cultele: acomodare prin control vs desființare. Chiar și așa, ortodocșii conduc detașat în materie de mărturisitori ai credinței în fața ateismului stalinist.

** Merită amintit că atunci când BOR a decis canonizarea Martirilor Năsăudeni, s-au găsit voci greco-catolice foarte critice față de inițiativă.