PAPA FRANCISC, MEGASTAR IN ROMÂNIA. Din nou despre MODESTIA… OSTENTATIVA, pe profil antihristic, a “Sfantului Parinte”. “MINUNILE” METEOROLOGICE si “PIOSENIA” FATARNICA a ziaristilor globalisti si a activistilor atei care urasc din rarunchi Biserica Ortodoxa. PROPAGANDA PROZELITISTA A CATOLICISMULUI in tara “babuinilor” slugarnici in fata Vestului. “Unii vor „POSTER BOYS” care genereaza emotii. Nimic nou, de 2.000 de ani. IISUS vs BARABA”

4-06-2019 10 minute Sublinieri

Gandul: Ion Cristoiu: Trei zile în care catolicismul a devenit Religie de stat. Sub privirile blege ale BOR

Redăm integral “Gîndul lui Cristoiu de luni, 3 iunie 2019″:

Trei zile în care în România catolicismul a devenit Religie de stat. Sub privirile blege ale BOR

În drum spre Sinaia, pe ceea ce nu cred vă va deveni vreodată autostradă, am auzit transmisă în direct la Radio, Sfânta Liturghie ţinută de Papa Francisc la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, Miercurea Ciuc, sîmbătă, 31 mai 2019.

Fie şi pentru că n-am avut timp, n-am urmărit în transmisie directă la radio sau la tv nici unul dintre momentele de pînă atunci ale vizitei. Acum însă am avut ocazia de a asculta o mare parte din liturghia de la Şumuleu Ciuc.

[…]

Am aflat astfel de statuia Fecioarei de sanctuar. Am aflat că e făcătoare de minuni. Am luat cunoştinţă de pasaje întregi din Biblie. Toate acestea pe fondul unei pioşenii exemplare a reporterilor. O pioşenie care a definit prestaţia întregii prese româneşti din aceste trei zile. Toţi reporterii au lăsat impresia unei transfigurări în genul celei de pe Drumul Damascului. Pînă mai ieri erau jurnalişti la televiziunile libere din România postdecembristă. Acum lucrau cu toţi la Trustul de presă al Vaticanului.

Papa Francisc mai ţinuse pînă atunci o liturghie religioasă: Cea de la Catedrala Sfîntul Iosif. Dacă punem sub semnul protocolului religios şi momentele de la Catedrala Neamului şi de la Iaşi, adăugînd şi liturghia de la Blaj, putem spune că vizita Papei a fost practic un turneu apostolic. Papa Francisc a venit în România la invitaţia lui Klaus Iohannis. Un comunicat al Administraţiei prezidenţiale postat pe site-ul Preşedinţiei în data de 30 mai 2019, ne dezvăluie c-a fost vorba de o vizită de stat:

„Vizita de stat a Sanctităţii Sale se desfăşoară la invitaţia Preşedintelui Klaus Iohannis, care a adresat această invitaţie în luna mai 2015, cu ocazia aniversării unui sfert de veac de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfîntul Scaun.”

Din cîte se vede şi din acest Comunicat, Papa Francisc a venit în România ca şef al Statului Vatican, şi nu ca Misionar catolic. Cu toate acestea, cît a stat în România, Papa Francisc a făcut misionariat catolic: slujbe peste tot, predici, arătări de icoane, pelerinaje.

Conform Vatican News, cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, a declarat, în ajunul plecării spre Bucureşti a papei Francisc, că e cea de-a 30-a călătorie apostolică a Suveranului Pontif şi că ea va urma itinerariul dialogului ecumenic şi al îndemnului la redescoperirea valorilor care au stat la baza fondării Europei.

De regulă astfel de turnee au loc în ţări cu puternice comunităţi catolice. Însuşi seful Bisericii catolice, locţiitorul lui Isus într-o parte a creştinătăţii, vine pentru a oficia slujbele ţinute altfel de clerul local. E România o ţară catolică? Fireşte că nu. Şi cu toate acestea, timp de trei zile România a trăit o atmosferă tipică unei ţări catolice. Şi nu a unei ţări catolice oarecare, ci a unei ţări în care Biserica Catolică e religie de stat, ba mai mult, în care Biserica Catolică împarte puterea cu forţele laice. Toate momentele religioase au fost transmise la posturile publice de radio şi televiziune. Fătucele de la televiziunile de ştiri au transmis de la faţa locului cu ardoarea religioasă a unor carmelite. Lideri de opinie, prezenţi în studiouri în orice împrejurare, în virtutea unei noi profesii – cea de atoate stătător în studiouri –, au invocat formule din vocabularul lui Petrache Lupu, gen, miracol, minune dumnezeiască. Într-o lume guvernată de ştiinţă, suveranul pontif a fost prezentat drept un Napoleon al Meteorologiei. Faptul că la ivirea Sa, apărea Soarele şi şedea ploaia, a fost prilej de reamintire a rolului jucat de Dumnezeu ca director al Institutului Meteorologic Universal. E drept, în tot acest timp, în restul ţării se dezlănţuiseră ceea ce gramatica televiziunilor de ştiri numea Urgiile Naturii. Deşi atotputernic în privinţa Meteorologiei de la faţa locului, Papa n-a reuşit să pună la punct Meteorologia din alte părţi ale ţării. Înzestrat cu puteri dumnezeieşti de presa noastră pe vecie nătîngă, el n-a putut salva de la luarea de ape pe cei patru copii din Prahova. Ar fi reuşit dacă în locul său ar fi fost Patriarhul de la Constantinopol?

Biserica Ortodoxă Română e ţinta atacurilor TeFeListe de o rară sălbăticie. Orice tentativă a Bisericii Ortodoxe Române de a oficializa atmosfera religioasă e pusă la punct pe reţelele sociale, pe site-urile TeFeListe, în Stradă, drept pretenţii de a pune la îndoială caracterul laic al Statului. Ridicarea Catedralei Naţionale a stîrnit nu numai proteste, dar şi înjurături de-a dreptul. Cînd Gabriela Firea a decis ca Primăria să contribuie financiar la proiectul Catedralei Neamului, consilierii USR, reprezentanţii TeFeLismului în politică, au făcut gură. Referendumul pentru familie a fost o iniţiativă a Bisericii Ortodoxe Române. Referendumul a fost atacat virulent de TeFeLişti. USR şi PLUS, cele două formaţiuni de sorginte TeFeListă, au îndemnat la boicotarea Referendumului. Printre altele, iniţiatorii Referendumului au fost denunţaţi ca învechiţi, ca împietriţi în tradiţii şi chiar ca bigoţi.

Predicile Patriarhului Daniel despre tradiţie, despre valoarea familiei, a căsătoriei, despre preţioasa moştenire, au fost ridiculizate de TeFeLişti.

A spus altceva Papa Francisc în cele trei zile de apostolat în România?

Fireşte că nu.

A pledat pentru respectarea tradiţiilor, pentru familia alcătuită din bărbat şi copii, pentru procreare, pentru a ne reaminti iar şi iar de rădăcini.

La Blaj Papa Francisc a zis:

„Dragi fraţi şi surori, chiar şi astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase. Colonizările ideologice dispreţuiesc valoarea persoanei, a vieţii, a căsătoriei şi a familiei şi dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee ca şi cele din trecut, în mod deosebit tinerilor noştri şi copiilor, lăsîndu-i fără rădăcini din care să poată creşte. Sînt voci care, semănînd teamă şi diviziune, vor să şteargă şi să îngroape cea mai preţioasă moştenire pe care aceste ţinuturi au văzut-o, născîndu-se.”

La Iaşi, Papa a reafirmat teza păstrării tradiţiilor naţionale:

„Iar visul vostru a fost acesta: «Visăm ca ei să-şi poată construi un viitor fără să-şi uite rădăcinile. Visăm ca întreg poporul nostru să nu uite de rădăcinile sale». Voi priviţi la viitor şi deschideţi ziua de mîine pentru fiii voştri, pentru nepoţii voştri, pentru poporul vostru, oferind ce-i mai bun din ceea ce aţi învăţat pe drumul vieţii voastre: ca ei să nu uite de unde au plecat. Oriunde vor merge, orice vor face, să nu-şi uite rădăcinile.”

Globalismul, religia care-i însufleţeşte pe TeFeLişti, susţine contrariul. Susţin contrariul şi partidele prezidenţiale cînd vine vorba de poziţia noastră în UE. Discursul Papei pare inspirat din doctrina suveranistă a lui Victor Orban. Pentru mai puţin, PSD-ul condus de Liviu Dragnea a pierdut alegerile sub asaltul tineretului adus la urne de diversiunea potrivit căreia orice subliniere a tradiţiilor naţionale înseamnă politică de ieşire din Uniunea Europeană. O campanie dusă de Klaus Iohannis cu precădere. Care Klaus Iohannis a dirijat ampla operaţiune de transformare a unei vizite de stat într-o vizită de misionariat.

Aţi văzut pe undeva vreun bombănit TeFeList, vreun scîncet? Aţi văzut vreun USR-ist protestînd? Aţi văzut vreo Chichirău filmînd în semn de protest?

Să fim bine înţeleşi.

Cele trei vizite ale Papei în România n-au stat sub semnul unei vizite de stat, ci sub semnul unui turneu de misionariat într-o ţară ortodoxă. La fel Papa Francisc, sub semnul obiectivului său de a restabili întinderea Bisericii Catolice în lume, tot mai redusă şi din cauza unor slăbiciuni interne, a făcut călătorii apostolice în ţări în care catolicii sînt minoritari. Că şi-a propus şi a realizat asta din plin în România nu mă miră. Să ne imaginăm că venea Patriarhul Rusiei în ţara noastră. Ar fi beneficiat el de atîte facilităţi în privinţa misionariatului ortodox? Fireşte că nu. Patriarhul Rusiei ar venit dinpre Răsărit, unde nu mai sînt Stăpînii României. Papa Francisc a venit dinspre Vest. Şi tot ce vine dinspre Vest e primit la noi, în Babuinia, cu entuziasm. Sînt adeptul unui stat laic deplin. Orice oficializare a Bisericii Ortodoxe e văzută de mine, în spiritul viziunii asumate de marii noştri scriitori – Tudor Arghezi, de exemplu – drept o lovitură dată credinţei autentice, credinţă pentru care oficializarea, atotputernicia Bisericii e un pericol mortal. Observaţiile în legătură cu transformarea unei vizite de stat într-un turneu apostolic, de prozelitism catolic, nu sînt făcut de mine de pe poziţiile unui fan al Bisericii Ortodoxe Române. Ele sînt făcute de pe poziţiile unui Istoric al clipei care nu va osteni a denunţa prosternarea românilor faţă de orice şi oricine vine din Lumea Stăpînilor din Vest. Pentru babuini, Papa Francisc e întruchiparea Stăpînilor din Deal. Aşa se explică graba Babuinului de la Cotroceni de a se lipi electoral de vizita Papei. Aşa se explică prosternarea premierului, a demnitarilor în faţa Suveranului Pontif cu o ardoare depăşind-o cu mult pe cea a unui credincios catolic. Aşa se explică uşurătatea cu care Biserica Ortodoxă Română a acceptat trei zile de prozelitism catolic pe teritoriul unei ţări depre care ea, BOR, pretinde că e ortodoxă.

Potrivit logicii această atmosferă trebuia să stîrnească bombănitul, dacă nu chiar protestul TeFeLiştilor. N-au făcut-o. Pentru că şi TeFeLişti sînt români. Şi dacă sînt români, sînt şi ei babuini.

***

Cristi Nemteanu:

Ieri şoferul unui microbuz spunea emoționat că papa e cel mai puternic şi cel mai iubit om din lume…

Şi despre Antihrist profețiile spun că va veni călare pe o astfel de propagandă. Acum netezeşte drumul înaintemergătorul.

***

Radu Buzăianu:

Acum, cā a plecat megastarul, sā trag si o concluzie din mijlocul oamenilor emotionati

Papa, dogmatic, e perceput de catolici ca fiind loctiitorul lui Iisus pe Pāmânt. Intrā in orase cu masini modeste, aclamat de multimi ca Iisus in Ierusalim pe māgar. Foarte rar citeazā din Acesta. De regulā spune de la el. Predicile in bisericā pleacā de la Iisus. Predicile Papei pleacā de la ce a trāit el. Senzatia e cā ar fi Iisus. Oamenii se inchinā la Papa, nu la Dumnezeu. Preia asupra sa rolul de Dumnezeu pe Pāmânt, ceea ce e deeply wrong. Oamenii lui Dumnezeu nu se incarcā din celebritate. Trāiesc modest si incearcā sā imputineze din laurii care li se pun.

Vineri, stāteam pe Calea Victoriei si treceau oamenii. Atmosfera era de concert. Si la final, prin multime, a trecut salutând megastarul. Eu stiu cā vā place. Un Dumnezeu lumesc. Dar in tārile peste care domneste, catedralele sunt goale.

*

Si acum, daca ne-am adunat, haide sa il ascultam pe Francisc Dobos, purtatorul de cuvant al bisericii catolice, vineri, la matinalul Digi FM, comparandu-l pe Papa cu Iisus, ba chiar cu un star rock. Ca s-au suparat unii pe mine mai devreme.

Asta e pentru cei care imi explicau de dimineata mie cum stau lucrurile. Pentru astia care ma dumireau pe mine, dar si pentru cei emotionati weekendul acesta:

Si acum, daca ne-am adunat, haide sa il ascultam pe Francisc Dobos, purtatorul de cuvant al bisericii catolice, vineri, la matinalul Digi FM, comparandu-l pe Papa cu Iisus, ba chiar cu un star rock. Ca s-au suparat unii pe mine mai devreme.Asta e pentru cei care imi explicau de dimineata mie cum stau lucrurile. Pentru astia care ma dumireau pe mine, dar si pentru cei emotionati weekendul acesta:

Publicată de Radu Buzaianu pe Luni, 3 iunie 2019

Francisc Dobos: “Ne aduce aminte de un tip care a trait acum 2000 de ani, cum ii zice?”.

***

El este Rafail Noica. E fiul lui Constantin Noica.

Spune lucruri mācar la fel de inteligente ca cele pe care le-ati auzit spuse de Papa. Tot la fel, despre iubire vorbeste. Doar cā n-are staff de sute oameni in jurul lui. Doar cā nu are coloanā oficialā când intrā intr-un oras. Doar cā nu isi doreste celebritatea. Trāieste modest, retras din lume. Uneori acceptā invitatii la conferinte si este unul dintre multii duhovnici ortodocsi pe care ii ascult când stau cu cāstile in urechi prin lume. Lumea a inteles cā ortodoxia e cu Daniel. Si cu senzatia asta trāieste dumiritā. Si ce mi se pare tare de tot e cā modestia nu de la Rafail Noica o invatā. Au nevoie sa vinā Papa de la Roma pentru asta. Duhovnicii acestia sunt prea mici pentru dorinta românilor de lectii de modestie. Au nevoie de o celebritate, nu stau sā ii asculte pe acesti modesti duhovnici.

Rafail Noica: “Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea omului”.

***

Cristina Leordeanu:

Insist, că poate se mai dumiresc nelămuriții. Și cei care spun “îmi e simpatic Papa”. De parcă suntem la teatru, să fie vorba despre simpatii. Explică extraordinar de bine Mihai Șomănescu cum e cu simpatia si emoțiile legate de reprezentanții bisericii. Papa versus Patriarh.

“Aici e diferența fundamentală: ortodoxia este relația ta, personală, cu Iisus Hristos. Prin preotul/duhovnicul tău. Nu are „poster boy”, asa cum are catolicismul. Patriarhul este doar un episcop între alti episcopi ortodocși.

Unii încearcă să-l faca „poster boy”, rol pentru care este total nepotrivit, tocmai pentru că este ortodox. Si atunci zic: uite ce nepotrivit e patriarhul.

Când o sa avem un „poster boy” pe post de patriarh, acela nu va fi ortodox. Creștinismul nu este despre generarea emoțiilor, care trec și vin – și un film poate genera emoții – ci despre generarea unei schimbari totale în interior.

Daca ai un duhovnic care te ajută să faci schimbarea, asta e ortodoxia.

Unii vor „poster boys” care generează emoții. Nimic nou, de 2.000 de ani. Dumnezeu vrea să ne schimbam de firea păcătoasă, dar oamenii prefera emoțiile.

Iisus vs Baraba. Ortodoxia îl alege pe Iisus, cei cu „poster boys” îl vor mereu, pe Baraba.”

***

Dan Diaconu:

V-a plăcut discursul Papei? Dar „iluminarea” cerului la apariția sa. Și nu o dată, ci chiar de două ori. Așa-i că v-a impresionat cu cuvintele lui blânde, cu invitațiile sale la iubire și, oh, da!, cu citatul din Eminescu? Sincer eu nu știam că Papa e un cititor de Eminescu. Ce să spun, m-a impresionat. La fel cum m-au impresionat muierile ălea care au transmis în direct. În special o fătucă de pe TVR care cred că a avut o serie prelungită de orgasme.

Dar, totuși, s-a văzut limpede că Papa a făcut minuni! Parcă asta îmi vor spune cei care vor să mă tragă de mânecă. Minunile acelea cu risipirea norilor le face taica Putin la fiecare zi a Maicii Rusia. Iar rezultatele se văd câteva zeci sau sute de kilometri mai încolo, unde sunt coduri roșii și ruperi de nori aproape ca-n Apocalipsă. Au fost ceva ruperi de nori și inundații groaznice? Păi tot în registrul de „minuni ale Papei” ar trebui integrate.

În ceea ce-l privește pe Eminescu, hai s-o lăsăm moartă! E un discurs la fel de buruienos precum ăla al lui Donald Tusk. Iar sinceritatea Papei a fost la fel de mare precum cunoștințele aprofundate de română ale lui Tusk. Sau chiar mai mică de-atât.

Și-acum hai să lăsăm de-o parte golăneala, că doar suntem oameni cu picioarele pe pământ. Sunt câteva elemente pe care-ar trebui să le știți. În primul ar fi forțele care-l susțin și în care crede Papa și care numai de lumină nu sunt. Cred că avem de-a face cu cel mai diabolic Papă din istoria Bisericii. El este arhitectul „strategiei” pontificatului fără de sfârșit. Așa-i că nu știați nimic despre asta? Conform mai multor profeții, dintre care cea mai cunoscută e cea a Sfântului Malachia, pontificatul lui Ratzinger ar fi ultimul înainte de cel al lui „Petrus Romanus”. De-aceea s-a inventat pontificatul fără sfârșit, în care să existe doi papi, unul demisionar (Papa Emerit) și unul în funcție. Când unul dintre ei moare, locul îi este luat de altul, astfel încât întotdeauna trebuie să existe doi papi. Și, pe schema aceasta, ei speră să evite îndeplinirea profeției.

Apoi avem forțele care l-au propulsat pe Francisc. Aveți idee ce-i cu iezuiții? Ei au fost constituiți ca braț armat al Papei. Ascensiunea lui Francisc este similară preluării puterii de către garda de corp. N-o să fac o istorie a Ordinului Iezuit, ci vă voi spune că sunt organizați similar unei societăți secrete, iar mistica lor internă e destul de departe de idealul Bisericii Catolice. Rolul lor în istorie e acela de a cuceri. De-aceea prin ei s-au evanghelizat noile continente. În ultima perioadă, Papa și iezuiții au început să-l scoată pe Baal la lumină, prin diverse inițiative care țin de corectitudinea politică: acceptarea LGBT de către Biserică și unificarea religiilor. Nu vă spun mai multe ca să nu vă șochez prea tare.

[…]

Totul e geopolitică. Sper totuși ca lumea să-și revină din scamatoriile ieftine făcute de acest individ duplicitar și să nu ajungem să ne vindem cea mai intimă parte a ființei noastre. Dacă punem și credința pe tarabă, chiar că se alege praful de noi.

***

Razvan Vastea:

Provoc pe oricine de aici sa-mi numească un singur ateu român care sa fi spus ceva, orice lucru cât de mic, împotriva papei zilele astea. De Mândruță nu am auzit nimic.

Meme cu Papa, ceva? Nimic.

Chiar și glumele cu catedrala au încetat odată cu venirea papei și nimeni nu a fost surprins ca au intrat 5000 de oameni acolo, catolici și ortodocși deopotrivă.

Cred ca e momentul sa recunoaștem cu toții ca ateismul este militant la comanda, doar când este anti-ortodox, în restul timpului…ciocul mic!

***

Paul Bașotă:

Orice credem despre Bergoglio, trebuie să recunoaștem că vizita lui a făcut mai multe minuni deodată.

Astfel, toți comentatorii creștinofobi s-au transformat brusc în… creștinofili! Minune!

Iohannis l-a primit călduros, fără pic de flit, deși papa susține și el căsătoria între bărbat și femeie, deci e și el fanatic religios – cel puțin pentru cine îl crede. Minune!

Foști creștinofobi, actuali creștinofili, au intrat și în catedrala din cauza căreia nu avem spitale. Ce minune! De data asta, spațiul larg din catedrală a fost preferat spațiilor mai mici, din lemn.

Cei care au luptat împotriva referendumului urii, și au salvat româncele de la arderea pe rug, au stat acum în ploaie și au lăcrimat la trecerea papei. Minune!

Campionii separării bisericii de stat au lăcrimat la vederea șefului statului biserică. Minune!

Și n-a fost decît prima zi!

***

Dumitru Marius:

Diavolul (Papa): – Eu accept pe oricine și orice. Eu “iubesc” pe oricine…
Ești homosexual? Nicio problemă, nu îți judec păcatul…esti liber să faci ce vrei. Doar Dumnezeu ți-a dat această libertate, nu?
Omul lumesc: – Sunt! Vai, ce om extraordinar! Câtă bunătate!!!
Diavolul (Papa): – Ești desfrânat, mincinos, hoț, criminal, malahian, alcoolic, drogat, etc.? Nicio problemă, eu nu sunt deranjat de acestea. Te mângâi pe creştet și te pup pe frunte, dragule!
Omul lumesc : – Sunt! Câtă iubire …nu ca nenorociții de ortodocși care nu vor să îmi tolereze păcatele și vor să fie ca ei.

Omul lumesc: – Circulă o “teorie”, cum că noi ne tragem dintr-un strămoș comun cu al maimuței. Ce părere aveți?
Diavolul (Papa): – “Teoria” evoluției…da, sigur că sunt de acord cu ea. Este foarte interesantă…
Omul lumesc: – Dar nu suntem creați de Dumnezeu? Nu au fost Adam și Eva primii oameni?
Diavolul (Papa): – Ba da, cum să nu?!
Omul lumesc: – Câtă smerenie…mergeți cu mașini ieftine și nu vreți să auziți de lux…sunt profund impresionat! Nu ca ortodocșii îmbrăcați în aur.
Diavolul (Papa): – Eu sunt “smerit”, dar doar în deplasare… În privat locuiesc într-un Palat și am 150 de slugi. Dețin chiar și o Bancă cu un buget de 400 milioane de euro. Când merg în deplasări, sunt tratat ca Michael Jackson, dar mie îmi displace asta…eu sunt “smerit”!

Ortodoxul: – Omule lumesc, părăsește păcatul și nu te învoi cu diavolul, căci altfel îți vei pierde sufletul!
Omul lumesc: – Marș, intolerantule și retrogradule!

Morala: omul lumesc este atras și profund impresionat de cei care le acceptă și le încurajează mizeria.

 

Legaturi:

Papa Francisc la București. IDOLATRIA SNOBILOR IPOCRITI. Val de emotie colectiva fata de Papa in tara in care massmedia isi dispretuieste profund Biserica si Ierarhia si in care „CULTURA URII”, denuntata de pontif, e cultivata sistematic/ COMPORTAMENT SI DISCURS ONORABILE ALE PATRIARHULUI DANIEL

PARINTELE MILEA DE LA BUZĂU, la revenirea în Biserică, după ce a suferit un INFARCT, despre MINUNILE din viața sași despre VIZITA PAPEI în România: “Eu îi respect pe toţi, stau de vorbă cu toţi, dar NU negociez credinţa ortodoxă”/ PĂRINTELE DAMIAN despre manipularea și DUBLA MĂSURĂ a MASS-MEDIA română în relația cu catolicismul și Ortodoxia

PAPA FRANCISC MEGASTAR – campanie de PR fara precedent pentru un lider religios, intr-un “spectacol” mondial cu iz antihristic al VEDETISMULUI “UMILINTEI” SI AL OSTENTATIEI… “SARACIEI”

Vizita Papei Francisc în România: un prilej de revitalizare a GRECO-CATOLICISMULUI. Vor fi „beatificați” episcopii uniați care au refuzat, în 1948, să treacă la Biserica Ortodoxă

PAPA IN BULGARIA, primit cu respect rece de catre Biserica Ortodoxa. PATRIARHUL NEOFIT: “Noi, Biserica Ortodoxă Bulgară, suntem ferm convinși că în materie de credință nu pot exista și nu ar trebui să existe compromisuri”. PAPA FRANCISC face lobby pentru PRIMIREA MIGRANTILOR, invocand cinic “IARNA DEMOGRAFICA”/ Update: MITROPOLITUL NIKOLAI DE PLOVDIV face legatura intre ANTIHRIST, MISCAREA ECUMENICA, UNIREA RELIGIILOR SI… PAPA!

Papa Francisc: Biserica trebuie sa invete sa RENUNTE la vechile TRADITII si la dorinta de CLARITATE

PAPA FRANCISC: BISERICA AR TREBUI SA CEARA IERTARE HOMOSEXUALILOR

PAPA FRANCISC A LAUDAT O SCRIITOARE DE CARTI DE COPII CU POVESTI HOMOSEXUALE/ Importantul Cardinal de Viena lauda RELATIILE GAY STABILE/ Protest fata de SINUCIDEREA ASISTATA in Marea Britanie

PAPA FRANCISC – cordial si “umil” cu un CLERIC ACTIVIST PRO-HOMOSEXUALITATE care a scris: “dragostea homosexuala este un dar de la Dumnezeu care nu este mai prejos decat cea heterosexuala”

AMORIS LAETITIA SI CUVINTELE LUI HRISTOS. Un comentariu la exortatia PAPEI FRANCISC pe tema FAMILIEI

PAPA FRANCISC: IDEOLOGIA GENULUI ESTE DEMONICA. TEORIA GENULUI neaga natura femeii si barbatului si EXCLUDE credinta in Dumnezeu – O POZITIE CATOLICA

Papa Francisc a semnat un document SINCRETIST cu Marele Imam al Egiptului: Pluralismul religios este voia lui Dumnezeu. Unii teologi catolici califica afirmatia drept EREZIE

SINCRETISM ANTIHRISTIC. Papa Francisc, alaturi de un seic si un rabin in “PELERINAJUL” din IERUSALIM. Patriarhul Bartolomeu si Papa Francisc vor semna o declaratie comuna, angajandu-se ca vor “MERGE INAINTE” pe drumul “CARE NU MAI POATE FI OPRIT” – cel al UNITATII APOSTATE

ADEVARATA FATA A NOULUI PAPA: “Aparatorul saracilor” sau PAPA AL WASHINGTONULUI? Rolul controversat al Papei Francisc in legitimarea JUNTEI MILITARE OPRESIVE impuse de CIA in ARGENTINA

A fost ales NOUL PAPA: un cardinal argentinian necunoscut si “aparator al saracilor” care si-a luat numele de PAPA FRANCISC (video)


Categorii

Articolele saptamanii, Papa (Papism), Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “PAPA FRANCISC, MEGASTAR IN ROMÂNIA. Din nou despre MODESTIA… OSTENTATIVA, pe profil antihristic, a “Sfantului Parinte”. “MINUNILE” METEOROLOGICE si “PIOSENIA” FATARNICA a ziaristilor globalisti si a activistilor atei care urasc din rarunchi Biserica Ortodoxa. PROPAGANDA PROZELITISTA A CATOLICISMULUI in tara “babuinilor” slugarnici in fata Vestului. “Unii vor „POSTER BOYS” care genereaza emotii. Nimic nou, de 2.000 de ani. IISUS vs BARABA”

  1. @petru

    Din acest punct de vedere a avut un comportament corect.

  2. Ei da, ce să spunem? Mergem în jos în continuare ca popor, ceea ce pt mulți era de așteptat după ratarea referendumului pt căsătorie!
    Și-a făcut și papa mendrele prin România după cum a poftit și după cum l-au lăsat și l-au ajutat băieții cu ochi albaștri, căci de politicieni, în frunte cu Klaus Johannis și Dăncilă ne-am convins de mult.
    Desigur că și PF Daniel a avut puțin loc de manevră, în primul rând datorită bunăvoinței catolicilor din Vest față de cedarea temporară a bisericilor lor românilor ortodocși pt săvârșirea Sf Liturghii și Tainelor. Dar poate totuși ar fi putut fi mai rece față de Bergoglio, precum fratele său întru credință bulgar … Dumnezeu știe mai bine!
    În rest, papa merge îniante pe drumul său glorios de PR și, cred eu, continuă să netezească drumul unuia, de aceea f probabil nici ateii n-au guițat nimic; doar acela care va veni are nevoie de religie la greu, și nu de ateism ca în epoca de comunism încheiată în 89.
    Apăi noi să ne vedem de rugăciunile și păcatele noastre, căci belelele curg….
    Christos s-a înălțat!

  3. Admin
    Așa ma gândeam si eu . Pararea mea e ca Patriarhia s a achitat bine de sarcini , având in vedere ca nu ea a lansat invitația . Nu a fost rece ca bulgarul ( probabil era de dorit , dar având in vedere cati romani traiesc in Italia , Spania … etc, si ei sunt fii patriei .. ) , dar nici pe departe fierbinte . Vedeți si Parintele Damaschin in Africa , i imbratiseaza pe toți , dar NU negociază dogme . Ce era sa facă Patriarhia ? Credeți ca putea sa zică – hai sictir ? Alta e partea administrativă si alta i partea duhovniceasca . La cate probleme are de gestionat in ochi poporului ( spitale – nu catedrale , ierarhi patati …) Excesul de zel nu cred ca era bun in aceste momente , când avem o diaspora larga . Trebuie si fler de conducator sa sti sa gestionezi aceasta vizita a aceluia care a venit in numele sau ca sa creadă lumea ca una suntem amândoi . Din aceasta vizita a văzut lumea ce a vrut sa vadă – pace , iubire etc . Ca doară lumea e a lui , si vede dintr-u ale lui .
    Sa nu credem ca cei care vedem altceva , suntem turma mica . Ne amăgim . Amarnic ne amăgim .
    Eu unul nu merg la extreme , vine papa – vai , pierdem Ardealul – vai , vaiuri, vaiuri .. frica , ca sa slăbim , cu frica sa trăim ..
    Ceea ce vrea Domnul , aceea va fi . După cum suntem , așa ne va fi . Cum iti așterni , așa dormi .

    A venit papa , l-am omenit , l-am petrecut , neam îmbrățișat , a plecat . Ceea ce trebuia sa facem cu omul , am făcut . Nici rece , nici fierbinte .
    Nu pot decât sa zic : bravo neam roman ca ai dat pâine si apa unuia care te a lovit . Ți se va trece in cartea neamului .

  4. Cristian,
    Subscriu.

    In plus, recunosc, eu m-am tulburat f rau in urma acestei vizite. Mai intai, nu mi-a placut faptul ca la liturghia papei din Bucuresti a participat si un ierarh ortodox. Nu cred ca era cazul. Vai de cel prin care vine sminteala. Vorba lui Romil: i-as lasa eu in pace, dar nu ma lasa ei.
    Apoi, una dintre declaratiile papei mi s-a parut INGRIJORATOARE la maxim. Il citez din memorie: Ecumenismul se face mergand impreuna, rugandu-ne impreuna, caritate, bla, bla, bla, fara a mai astepta ca teologii sa se puna de acord pt a ajunge la euharistia comuna. ATI AUZIT VJCLENIA VICLENIILOR?
    In Ortodoxie mai este unul ca Sf. Marcu al Efesului? Bine, schimbam macazul. O luam de jos in sus daca altfel nu se poate. Diavolul (sau papa) este destept. Nu mai face greselile trecutului. Schimba tactica la 180 de grade.
    Mare atentie, acum au nevoie ierarhii dreptslavitori de ajutorul nostru mai mult decat oricand – sa nu ii punem in fata faptului implinit. Adica, sa nu se trezeasca luptand impotriva ecumenismului in timp ce noi ne impartasim din acelas potir. Sa nu fie!!!

  5. Papa s-a intors cu spatele la intonarea imnului Ungariei ca sa nu vada crima. Dar este complice, se stia ca vizita lui va da energie autonomistilor. Refacerea sferelor globale de influenta religioasa dupa configuratia evreului Samuel Huntington se va face. Civilizatia traditionala se va omora cu civilizatia progresista. Profita mereu cel care organizeaza luptele.
    Consecinta ecumenismului se vede, ne imbratisam cu anticristul comunist care militeaza pentru corcirea europenilor crestini cu paganii, ca atare turma merge acolo unde ii arata televiziunea lui anticrist – la iad.

  6. Cei care nu merg la biserica, nu se spovedesc, nu se impartasesc (ca au credinta lor acasa), aceia vor primi ecumenismul, ei sunt majoritari si decid. Romania stat ortodox unitar nu mai exista iar din ce am vorbit cu unii calugari cu relatii la varf, nici nu prea ii intereseaza…”ca se aleg apele” si “nu cumva sa imi ajunga raul la urechi ca nu ma mai pot concentra la iubire si mantuire”. Asta e starea de spirit, dorm linistiti si turma paste iarba otravita. Unii mai incearca prin predici sa faca aluzii la secte dar pe fata despre ecumenism nu are nimeni curajul sa vorbeasca, e ejectat in secunda doi…cine crede ca vremurile vor fi mai bune il contrazice pe Hristos…

  7. Nu sunt deacord cu cea ce spune Cristoiu in titlu: “sub privirile blege ale BOR”.Patriarhul nostru,fiindca el reprezinta BOR si deci si pe noi,a fost demn si n-a acceptat niciun compromis PROPUS subtil sau direct de catre papa,in peimul rand,iar in al doilea rand, toata mascarada a fost “aranjata” de catre media scrisa si vizuala impreuna cu politicul romanesc.Sa nu uitam de vizitele lui Iohanis si Dancila la Vatican.Bineinteles ca aici a mai contribuit cu mult mai multi.Trecem prin incercari grele .Cand va trage Dumnezeu linia oare vor mai fi cei 7000 mii ,promisi?.DOAMNE AJUTA!

  8. PSD (PARIDUL) a tinut cat a putut mizeria occidentului sa nu ne inghita cu totul,nu fiindca erau ei prea drepti ,ci fiindca aveau FRICA de alegatori ca nu-i vor mai vota.Acestia care vor veni, dupa,nu vor mai avea nicio frica.Vor da legi de or sa plinga cu sughituri cei ce i-au ales.DOAMNE AJUTA!

  9. @ Gheorghe:

    Corect, cam asa gandim si noi.

  10. PSD nu a tinut nimic in frau, au fost doar cateva persoane din partid sfatuite de SIE sa reziste la presiunile soros-iste si fmi-ste si corporatiste. Acum ca nu mai au puterea aceia care au tinut piept raului din afara si din interior(ala din interior e mai periculos), PSD a inceput sa-si dea arama pe fata. O sa vedeti schimbarea de discurs fata de educatie, sanatate, imigranti, imprumuturi externe etc.
    Nu stiu daca va mai desteptati vreodata fratilor, nu exista partid romanesc in parlament, exista partide controlate din extern, in care la un moment dat o celula de agenti romani poate prelua controlul prin niste manevre abile si cu sprijin de la alte agentii straine sau chiar de la adversarii care intuiesc tendita de independenta a unor lideri si se prefac ca vor sa te ajute. Atunci cand vedeti asa ceva imediat o sa-i vedeti si pe tradatorii care incep dizidenta in partid. Un partid reprezinta o miscare pentru control politic , social si economic a carui directie ideologica e data de factiunea agentilor secreti care are cea mai mare influenta la un moment dat, influenta care fluctueaza in functie de marile mize. In esenta un partid este o agentie de business din piramida puterii globale care are sarcina de a castiga local o piata de suflete, mizand pe o oferta optimizata de sentimente nationalist culturale si economice liberale.

  11. ..sfatuite de SIE? Serios? 🙂

    Sigur ca o sa le vedem pe toate si sigur ca nu o sa mai vedem partid romanesc in Parlament, acum toate s-au aranjat si doar pentru asta trebuia sa “moara” dusmanul poporului numarul 1, DraCnea, nu? Sigur ca PSD e intesat de securisti si de fripturisti, cum a fost mereu, dar acum mai mult ca niciodata si de asta nici cei care au incercat sa-i dea directia suveranista, dincolo de propriile lor sovaieli si slabiciuni, pana la urma… nu prea aveau cu cine. O sa vedem SCHIMBAREA de discurs (si deja era anticipata prin troienii din guvern – Andronescu, de ex.), tocmai fiindca pana acum s-a putut frana cat de cat aceasta si tocmai de aia acum sunt descatusati. Nu ii tineau serviciile sa fie precauti si patrioti, stati linistit, “ioniqua” 🙂

  12. Trezește-te române din somnul cel de moarte/În care te-adânciră mulțime de păcate/Acum nu altădată-n genunchi cere-ți iertare/ Smerit rugând pe Domnul să-ți deie ridicare.

    Probabil cam așa ar trebui să fie versurile imnului național care
    să sune deșteptarea noastră ca popor și ca neam (fost ?) dreptcredincios…
    Undeva, într-un interviu postat de admini pe acest site, d-na Galina Răduleanu spunea că este nevoie, se pare, de o nouă lucrare apostolică de reîncreștinare a poporului român, după aproape jumătate de veac de comunism. Atunci când poporul român va putea înțelege ceea ce a greșit înaintea Domnului și va cere smerit iertare pentru greșelile sale și va cere putere de la Domnul pentru a se ridica din noroiul păcatelor sale, va primi ajutor și putere de la Domnul să se ridice din noroi și să pună început bun vieții sale. Pentru aceasta trebuie să începem cu noi înșine și restul va adăuga Domnul văzând străduința, stăruința, nevoința, dar și neputința(-ele) noastră(-e). Este nevoie de multă rugăciune cu durere și pentru duhovnicii, preoții și arhiereii noștri, dar și pentru conducătorii noștri, astfel încât să poată primi ajutor de la Domnul în deciziile pe care sunt nevoiți să le ia. Până la urmă nu un partid sau niște partide politice hotărăsc soarta noastră, ci pocăința noastră și rugăciunile noastre. Să fim cu luare aminte așadar…
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  13. La Ministerul agriculturii a fost conferinta de presa de Inaltare. Niste jurnalisti au intrebat fara inconjur pe ministru daca modificarile meteorologice din timpul vizitei papei au fost facute cu rachete antigrindina, avand in vedere ca a “rasarit” soarele peste tot pe unde s-a plimbat papa si au fost calamitati in zonele invecinate(inundatii, ruperi de nori, viituri, grindina). Ministrul a raspuns cu un zambet jenat :”Da, da!”
    Cred ca pentru multi dintre noi asta nu e o surpriza. Numai pentru cei care nu au ochi de vazut si urechi de auzit aceasta informatie nu exista.
    Doamne ajuta !

  14. “Cred ca pentru multi dintre noi asta nu e o surpriza. Numai pentru cei care nu au ochi de vazut si urechi de auzit aceasta informatie nu exista.”

    Subscriu.

    Doamne, ajuta!

  15. @miriam

    Q.E.D (quod erat demonstrandum), adică: ceea ce era de demonstrat, după cum spuneau vechii latini. Locuind printre catolici, unii dintre ei, care au fost la Iași când a venit papa Francisc, erau extaziați de faptul că de când sunt ei (de 60-70 de ani) nu au văzut asemenea minuni. Adică, până să ajungă papa la Iași a plouat cu ghiață și a fost furtună puternică, iar cu un sfert de oră înainte de a ajunge papa a ieșit soarele și era o vreme frumoasă de nu puteai sta de căldură… Și așa (minune) a fost peste tot pe unde a trecut papa în România, spuneau ei…Evident, puneau aceste minuni pe seama credinței lor eretice și a “sfințeniei” ereticului lor papă, atât de “umil” în comparație cu ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe Române, care numai cu mașini de lux umblă, așa încât spunea unul dintre ei, “nu știi ce să mai crezi din câte auzi și vezi, dar minunea ce-am văzut-o la Iași, când a ieșit soarele cu un sfert de oră înainte de a ajunge papa n-am mai văzut-o în cei aproape 70 de ani de când m-am născut.” Evident, am rămas pe poziția mea ortodoxă, dar nu bănuiam că de-alde Daea & comp. au intervenit cu tunurile antigrindină pentru a-i face o asemenea reclamă, o asemenea falsă aureolă papei Francisc… Curat murdar, cum spunea personajul lui nenea Iancu…Nici măcar nu-i de mirare, așa cum a spus și @miriam (căreia, cel puțin eu personal îi mulțumesc pentru că a făcut publică pe site această știre)…Cine se aseamănă se adună, fățarnici fiind și politicienii și papa “cu-a lui trei coroane, puse una peste alta”, pe care iată l-au făcut megastar printr-un circ (ieftin aș zice, dacă n-ar fi costat atât de mult…) pe placul unui public pseudobinecredincios. Avea dreptate deplină @menumorut, zircus a fost tot ceea ce s-a petrecut în România cu ocazia vizitei papei Francisc. Păcat, mare păcat…

  16. @ Romil
    Stirea asta era, de fapt, un secret al lui Polichinelle. Am mai multi fosti studenti angajati la firme de astea ”meteo” din Iasi. S-a tras cu rachete antigrindina.

  17. Nu se spune ca cel de nenumit va face minuni mai ales in cer?

  18. Toate se leagă intre ele…mi-a venit acest gând, după toata amploarea mediatică acordată vizitei Papei: tot ce ne este prezentat cu surle și trambite este vătămător de suflet, este viciat duhovniceste.
    Si cred ca de acum acesta va fi un criteriu de discernere. Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne acopere!

  19. @menumorut

    Nu neg că pentru unii “stirea asta era, de fapt, un secret al lui Polichinelle.” Nu a fost și pentru mine. Dacă știam acest lucru era mult mai simplu pentru mine păcătosul să răspund cu privire la “minunea” papei.
    În altă ordine de idei, dar tot despre ceva ce ar fi (sau ar trebui să fie) tot un secret al lui Polichinelle și tot pe tema furtunilor, o observație simplă : dacă ne-am îndepărtat de Dumnezeu am ajuns la spectacolul papei “megastar”. De ce spun asta ? Simplu.Ce rol are clopotul Bisericii ??? “Vivos voco, mortuos plango, fulgura frango” (Cheamă viii, plânge morții, împrăștie fulgerele). Pare un lucru banal, însă eu am rătăcit destul timp și am aflat acest lucru destul de târziu, dar din mila Domnului nu l-am uitat. Se pare însă că nu prea mulți dreptcredincioși mai știu acest lucru, așa încât, atunci când bate grindina sau vine o furtună puternică, se trag…rachete antigrindină (care costă mii de euro !) în locul clopotelor Bisericii , care ar împrăștia furtuna și grindina și care nu costă nimic (decât efortul de a trage clopotele).
    Scufundat în erezie, papa Francisc a venit în vizită fals smerit, ipocrit, însoțit de rachete antigrindină și nu sincer, cu dorință sinceră și smerită de împăcare, însoțit de dangătul clopotelor Bisericii, așa cum ar fi trebuit să fie un adevărat slujitor al Lui Dumnezeu.
    Ce ar mai fi de adăugat ???

  20. Pingback: Cuvânt al Părintelui Tudor Ciocan despre VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA ca manifestare grandioasă de PR si “ILUZIONISM” AL IMAGINII, prin intermediul mass-media. TĂCEREA VINOVATĂ ASUPRA DISCRIMINĂRII ȘI PERSECUȚIEI ISTORICE A ORTOD
  21. Pingback: Dacă vrei să vezi cum va arăta „biserica” lui Antihrist, aruncă o privire la ÎNTÂLNIREA INTER-RELIGIOASĂ PENTRU PACE de la Roma. De ce „momentul istoric” în care lideri religioși, printre care și Mitropolitul Iosif al BOR, au semnat un A
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare