METANIILE – de ce sunt de folos si cum se fac? CUVIOSUL PAISIE: “Sa faceti cat de multe metanii puteti, atat pentru voi insiva, cat si pentru cei bolnavi sau batrani, care nu mai pot face”

***

“Veniti sa ne inchinam…”

Metaniile ajuta mai mult decat toate celelalte nevointe duhovnicesti

– Gheronda, va doare trupul?

– Nu, pentru ca fac… gimnastica duhovniceasca.

– Adica?

– Metanii, binecuvantata! Vezi, mirenii au gimnas­tica suedeza, iar monahii metaniile. Mirenii, prin gim­nastica, isi fac trupurile sanatoase, iar monahii, prin metanii, isi fac si sufletele si trupurile si mai sanatoase. Sarmanii mireni nu stiu cat ajuta metaniile, nu numai la sanatatea sufletului, ci si la cea a trupului. Fac bine la incheieturi, inlatura fragilitatea, fac sa dispara bur­tile nefiresti, imprastie liniste si dau noblete. Odata cu acestea, metaniile dau omului posibilitatea sa urce la inaltimile duhovnicesti ale virtutilor, dar si pe inaltimile muntilor cu multa usurinta, fara sa gafaie.

Metaniile sunt absolut necesare si pentru cel ta­nar, si pentru cel in varsta; si pentru cel care are razboi trupesc, si pentru cel usurat de acest razboi. Cel care are o constitutie fizica puternica trebuie sa faca mai multe metanii decat unul bolnavicios, asa cum si o masina puternica lucreaza mai mult. Metaniile ii aju­ta mai ales pe tineri ca sa-si supuna trupul. De aceea totdeauna le spun tinerilor:

„Sa faceti cat de multe metanii puteti, atat pentru voi insiva, cat si pentru cei bolnavi sau batrani, care nu mai pot face”.

Metaniile inseamna rugaciune, dar in acelasi timp sunt si asceza si ajuta mai mult decat toate celelalte nevointe duhovnicesti. In afara de faptul ca ne por­nesc motorul nostru duhovnicesc pentru rugaciune, ele aduc si multe alte bunatati. Prima dintre ele este ca ne inchinam lui Dumnezeu si-I cerem cu smere­nie mila Sa. A doua bunatate este ca, prin metanii, se smereste trupul salbatic si se face linistit si nepatimas. Iar a treia este ca metaniile ne daruiesc si sanatatea trupeasca, aducandu-i astfel omului indoita sanatate.

Prin metanii cerem iertare de la Dumnezeu si ne manifestam recunostinta noastra

– Gheronda, pentru ca imi vine greu sa fac meta­nii, nici nu mi-s dragi.

– Cand faci metanii, sa te gandesti ca te afli ina­intea lui Dumnezeu si ca te inchini Lui, si astfel le vei iubi.

Metaniile pentru noi insine sau pentru semenii nostri sunt cea mai importanta rucodelie [lucrare a mainilor, trupeasca, dar cu sens duhovnicesc, n.n.] dintre toa­te rucodeliile. Si este o rucodelie care nu se sfarseste niciodata, numai sa aiba cineva marinimie sa lucreze in pocainta. Tocmai de aceea se numesc metanii^[1]; ne smerim si cerem iertare de la Dumnezeu, asa cum fa­cem si atunci cand ii gresim cuiva: ii facem metanie si ii spunem „iarta-ma”. Mult ajuta, atunci cand incepem sa facem metanii, sa spunem cu smerenie:

„Gresit-am, Doamne, iarta-ma!”.

– Gheronda, am aflat tamaduire de patimile trupesti si sufletesti. Cum sa-mi manifest recunostinta fata de Dumnezeu?

– Ai aceasta recunostinta? Daca o ai cu adevarat, deja s-a manifestat. Cel mai important este sa ai recunostinta inlauntrul tau. De aici incolo o poti manifesta prin asceza, metanii etc. Iata, acolo, la Coliba mea, se aduna cateodata pisici straine, pe care le hranesc. Iar seara, cand ies afara sa iau insemnarile din cutie, sarmanele, nu stiu cum sa-si manifeste recunostinta. Vin si se alinta la picioarele mele, alearga inaintea mea, se catara in chiparos, coboara, fac tumbe, vin iarasi la picioarele mele. Una face intr-un fel, cealalta in alt fel. Oare am eu trebuinta de aceste manifestari? Nu, dar este ceva care nesilit tasneste brusc dinauntrul lor, desi sunt animale. Vreau sa spun ca, pentru om, lucrul cel mai important este sa aiba inlauntrul sau recunostinta. Dupa aceea o manifesta in orice chip doreste.

Cand cineva se misca in spatiul recunostintei, face metaniile din marinimie, din intraripare, din dragos­te pentru Hristos. Atunci nu simte osteneala, asa cum nu obosesc copilasii de nebuna rabufnire a inimii lor, cand topaie de indata ce-l vad pe tatal lor.

– Gheronda, cand spun „Doamne Iisuse” cu siragul de metanii pentru cineva, trebuie s-o fac insotita de semnul crucii si de inchinaciune?

– Depinde ce vrei sa oferi. Ceea ce are mai multa osteneala, are si mai multa valoare.

– Gheronda, cand spunem „Doamne Iisuse” cu in­chinaciune, trebuie ca mana sa se atinga de pamant?

– Nu. Atunci cand spunem „Doamne Iisuse” cu in­chinaciune, ducem mana pana la genunchi, dupa care ne ridicam drept. Altceva sunt inchinaciunile, pe care le facem cand ne inchinam la icoane sau la „Ceea ce esti mai cinstita…” etc. Atunci este bine ca, cine poate, sa atinga pamantul cu mana.

– Gheronda, cand ma rog cu siragul de metanii si fac semnul crucii cu inchinaciuni, nu ma pot aduna.

– Eu mai mult ma adun atunci cand fac „Doamne Iisuse” cu semnul crucii si cu inchinaciune. Pana intr-atat uit de mine, incat atunci cand termin rugaciu­nea cu siragul de metanii, ma doare mana.

– Gheronda, cum trebuie sa fac metaniile?

– Este bine ca metaniile sa le faci intregi. Adica dupa fiecare metanie sa te ridici in picioare. In felul acesta Ii aduci lui Dumnezeu o plecaciune mai mare si este si mai odihnitor pentru trup. De asemenea, cand pui mainile pe pamant, sa nu le pui cu palmele deschi­se, pentru ca astfel se pot vatama tendoanele, ci sa le strangi pumni si sa le sprijini cu partea exterioara. Iar ca sa nu faci bataturi la maini, sa faci metaniile pe un covoras moale.

“Nevoitorul unelteste chipuri (de nevointa)”

– Gheronda, vad ca odata cu trecerea anilor mi se imputineaza puterile si nu mai pot face multe metanii.

– Este firesc ca, odata cu inaintarea in varsta, puterile trupesti sa se micsoreze incet-incet. Continua-ti nevointa cu marinimie si, cand nu vei mai pu­tea face metanii, sa le inlocuiesti cu inchinaciuni sau cu „Doamne Iisuse”. Nu trebuie sa faci toate metanii­le odata. Fa la inceput un sirag de o suta de „Doamne Iisuse” si apoi fa cinci metanii. Modul acesta de a le alterna este odihnitor, dar si folositor. Daca vei spune cuiva sa faca cincizeci de metanii, iti va raspunde: „Aa, cum sa fac atat de multe metanii?”. Insa daca le faci putin cate putin, este mult mai usor.

– Gheronda, zilele acestea m-au durut tare oasele si mijlocul.

– Daca vei face cateva metanii, te vor ajuta.

– Si atunci cand ma doare ceva, Gheronda?

– Singura vei afla ce te ajuta, incercand cate pu­tin. Eu, atunci cand am probleme cu mijlocul, nu ran­duiesc cate metanii sa fac, ci fac pana ce se aprinde… lumina rosie. Atunci ma opresc, dar peste putin timp ma apuc din nou de metanii, pana se aprinde iarasi lu­mina rosie. Imi aduc aminte ca Parintele Tihon^[2], cand imbatranise si nu se mai putea ridica atunci cand se pleca sa faca metanii, lega o funie groasa de tavan si se tragea cu ea ca sa se ridice. In felul acesta a con­tinuat sa faca metanii si sa se inchine lui Dumnezeu cu evlavie aproape pana in ultimele zile ale vietii sale.

“Nevoitorul, spune Sfantul Isaac, unelteste chipuri (de nevointa)”^[3].

[11] Sfantul Ioan Scararul, Scara, Cuvantul 13, par. 8 si 10, p. 210-211

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013)

Legaturi: