Sa recitim impreuna: CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: Pacatul pentru care-l osandesti pe celalalt se face pacat al tau“; “Dracii nu se scot din om cu vorbe…”; “La inima omului se-ajunge prin rugaciune”

25-07-2011 Sublinieri

  • De cremene să stai în Adevăr, dar cu blândeţe să-l primeşti pe păcătosul înşelat de diavol. Nu judeca, ci arată tuturor iubire. Şi să nu zici în sinea ta: Acesta-i păcătos, iar eu sunt drept, că vei avea de indurat ispită.
  • Nu cu cuvinte aduci pe altul la credinţă. Oricât de lungi şi frumoase cuvântări ai rosti, rămân tot vorbe goale de nu e adevăr în viaţa ta. Se spune că venind în Alexandria Sfântul Antonie, înfăţişarea şi purtarea sa au fost mai grăitoare decât toate ritorisirile teologice.
  • Dracii nu se scot din om cu vorbe, fie ele vorbe sfinte. Ci cu puterea Duhului alungă draci cel care are duh puternic, că-i grea lucrarea şi sleieşte de puteri. Şi izbuteşte având milă şi dragoste de frate şi voind să-l vadă izbăvit de rele. Aşa, uitând de sine, lasă să lucreze marea putere a lui Dumnezeu.
  • Mai înainte însă de-a-i încreştina pe alţii, fii tu creştin adevărat, ca nu cumva să ţi se spună: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!”. Nu poate pătimaşul să se facă apostol şi să rămână nerănit de draci. Fii apostol cu fapta, nu cu vorba, ca să nu te întrebe duhul rău: „Îl ştiu pe Pavel, dar tu cine eşti”?
  • Nu-i om pe lume să n-aibă nevoie de ajutorul tău. Ia seama mai întâi la suferinţa sufletelor. Cum să-l ajuţi, nu-i carte să te înveţe. Fă-o cu gingăşie. Şi cu mare umilinţă. Mândria otrăveşte roadele iubirii. Şi uneori e bine iubirea să lucreze, alteori mai bine e să aştepte până ce inima-i vesteşte. Că iubirea pururi cată la celălalt, gata în orice clipă să-i sară în ajutor. Şi rugăciunea o luminează cînd şi cum să ajute. Şi tot ea ne face în chip minunat văzători ai tainei celui de lângă noi... Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, cu o mică rugăciune…
  • Nu-i om să n-aibă nevoie de bunătatea noastră. Pe nimeni să nu judecăm şi pentru toţi să ne rugăm, că-s cu toţii aşa năpăstuiţi. Şi toţi bolnavi. Nu-i unul teafăr cu sufletul. Că tot păcatul e boală. Şi chiar de par voioşi şi zdraveni, în faţa veşniciei sunt nişte betegi, că nu ştiu de Dumnezeu. Şi mulţi din cei ce nu ştiu de Dumnezeu par împodobiţi cu multe şi înalte virtuţi, iar creştinii câteodată se văd mai răi ca ei. Numai că aceia nu-L cunosc pe Dumnezeu, şi acest păcat al lor e mai mare şi mai rău decât toate.
  • De ştii că fratele tău are necazuri, roagă-te pentru el, că-i datorie creştinească, şi-ai să dai seama de n-o săvârşeşti.
  • La inima omului se-ajunge prin rugăciune. Şi ce să-i spunem şi cum să-i vorbim tot rugăciunea ne învaţă.
  • Păcatul pentru care-l osândeşti pe celălalt se face păcat al tău. Şi întotdeauna, osândind şi clevetind, pe tine singur ai să te răneşti.
  • De vezi la ceilalţi păcat şi suferinţă, spune-ţi: “Eu sunt vinovat!”

(din: Jean-Claude Larchet, Tine candela inimii aprinsa. Învăţătura parintelui Serghie, Editura Sophia, Bucuresti, 2007)

merciful-love.JPG

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Mandria, trufia, Parintele Serghie Şevici

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

61 Commentarii la “Sa recitim impreuna: CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: Pacatul pentru care-l osandesti pe celalalt se face pacat al tau“; “Dracii nu se scot din om cu vorbe…”; “La inima omului se-ajunge prin rugaciune”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: SLUGA SUTASULUI. Predica audio importanta despre DISCRETIA CREDINTEI, INIMA MILOSTIVA versus “GENERATIA EU” SI PACATUL SUPERIORITATII CARE OSANDESTE. Cum pot ortodocsii, “noul Israel”, sa repete caderile “poporului ales”
  2. Pingback: MERINDE DUHOVNICESTI DE LA MANASTIRILE ESSEX SI PUTNA: Staretul Melchisedec Velnic despre grairea in desert. Parintele Zaharia Zaharou – raspunsuri duhovnicesti: Cum vom putea face fata vremurilor apocaliptice? -
  3. Pingback: DIN SCRISORILE LUI GHERON IOSIF: “Daca harul lui Dumnezeu nu lumineaza pe om, cuvintele sale, oricat de multe ar fi, nu sunt de nici un folos nimanui” -
  4. Pingback: CUM POATE INVIA SUFLETESTE UN TANAR? Puterea minunata a rugaciunii pentru ceilalti (PREDICI AUDIO – IPS Bartolomeu Anania si Parintele Teofan de la Putna) -
  5. Pingback: VIRTUTILE FACATOARE DE MINUNI. Ce fapte ale noastre ajuta la convertirea celor rataciti? -
  6. Pingback: Predici audio (si text) la DUMINICA LUI ZAHEU VAMESUL. “Câţi dintre noi ne mai gândim că Dumnezeu Şi-a arătat bunătatea cu noi, deşi noi nu meritam?…” -
  7. Pingback: Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » Blog Archive » Cuvinte ale Parintelui Serghie Şevici
  8. Pingback: TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI CHIAR CU DIAVOLUL? -
  9. Pingback: Cuvant dintre cele mai miscatoare si puternice despre POCAINTA si MILA FATA DE FRATII CARE CAD IN PACATE, al episcopului Asterie al Amasiei -
  10. Pingback: SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (II): despre oamenii mincinosi, calomniatori, clevetitori, vicleni, judecatori necrutatori -
  11. Pingback: CUVIOSUL IOAN DE LA VALAAM (I): “Nu trebuie sa tanjim dupa stari inalte… Sarcina noastra este sa facem tot ce ne sta in putinta si sa ne oste­nim spre lucrare – restul tine de har” -
  12. Pingback: Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958) -
  13. Pingback: IPS Ierotheos Vlahos despre adevarata MILOSTENIE SUFLETEASCA FATA DE TINERII RATACITI: “Oamenii din ziua de azi au mare nevoie sa gaseasca oameni care sa le asculte durerea“ -
  14. Pingback: CUVIOSUL IOAN DE LA VALAAM (I): “Nu trebuie sa tanjim dupa stari inalte… Sarcina noastra este sa facem tot ce ne sta in putinta si sa ne oste­nim spre lucrare – restul tine de har” -
  15. Pingback: MUSTRARE sau OSANDIRE? Adevarul evanghelic si patristic de capatai in chestiuni de o permanenta actualitate si de o cruciala importanta -
  16. Pingback: Un mesaj pentru azi: “VINO SI VEZI!”. Convertire si reconvertire continua la Ortodoxie -
  17. Pingback: POSTUL MAICII DOMNULUI. Cum sa postim cu folos si cu discernamant? De ce avem nevoie si de paza limbii? -
  18. Pingback: “Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT -
  19. Pingback: VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – paganul care “a stiut de durerea aproapelui”, care si-a ascultat CONSTIINTA, implinind “legea firii” si il bucura pe Dumnezeu cu SMERENIA CREDINTEI sale. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu -
  20. Pingback: Din sfaturile duhovnicesti ale STARETULUI NICON AL OPTINEI: “Temeti-va, copii, sa anticipati judecata lui Dumnezeu. Cat de cumplit este sa osandim!“ -
  21. Pingback: PS IGNATIE MURESANUL despre SECULARIZAREA DIN INTERIORUL BISERICII si CALDURA SUFLETEASCA prin care ar trebui apropiati de Dumnezeu tinerii si cei necredinciosi. CUM DAM MARTURIE DESPRE HRISTOS? - Recomandari
  22. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014) -
  23. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  24. Pingback: PILDA VAMESULUI SI FARISEULUI talcuita de IPS Naum, Mitropolitul Strumitei: CUM ATRAGEM HARUL DUMNEZEIESC si CUM IL FACEM SA NE PARASEASCA? Importanta nevointei ascetice: “Nu simtim, dar ne silim mereu; nu avem sprijinul vadit al harului, dar traim
  25. Pingback: Barna din ochiul fratelui, haina judecatorului sau a doctorului sufletesc si MANDRIA NEBUNA DE A CREDE CA “EU STIU” SI “EU II INDREPT PE CEILALTI” (predica audio) | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: Schiarhimandritul Ioachim Parr despre AROGANTA CREDINCIOSILOR CARE SI-AU LUAT IN “PROPRIETATE” ORTODOXIA: “Ne pur­tam ca si cum Evanghelia ne-ar apartine noua. Luam sfintenia si socotim ca ea este a noastra. Aceasta este tragedia Biseri
  27. Pingback: SA NU FIM PRICINA DE SMINTEALA… – Cuvant al Parintelui Episcop IGNATIE MURESANUL la Manastirea Paltin (AUDIO): “Daca eu il batjocoresc pe un semen, daca eu il judec, atuncea Il judec pe Hristos, Il batjocoresc pe Hristos”. “D
  28. Cuvintele par. Serghie in mine una au rezonanta unui mare si important, esential adevar. Asta pt ca am avut sistematice ocazii in viata sa le verific validitatea. Intentia REALA din spatele oricarei fapte ajung la concluzia ca e esentiala. 2 fapte identice pot avea efecte diferite in functie de intentia care le a generat. Ba chiar cea mai – aparent – altruista si mareata lucrare poate deveni de a dreptul toxica atunci cand intentia care a generat o a fost impura, amestecata (de obicei cu mandrie ascunsa). Asta cred ca e ideea de baza, sau cel putin asa vad eu lucrurile…

  29. Pingback: BUNATATEA – conditia uceniciei si prieteniei cu Hristos | Cuvântul Ortodox
  30. Pingback: PARINTELE RAFAIL NOICA, in a doua zi a Colocviului de la Iasi, PENTRU PARINTI si pentru cei care vor sa transmita altora adevarul: Cautati sa lucrati cu Dumnezeu ca sa deschideti inimile celorlalti spre a primi cuvantul! (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate