SFANTUL APOSTOL ANDREI, abuzurile autorităților asupra Bisericii în pandemie și PUTEREA CREDINȚEI BIRUITOARE PRIN VEACURI. Părintele Tudor Ciocan: “Puterea lui Dumnezeu nu se manifestă aşa cum cred oamenii, în forţă militară sau în organizare socială, ci în credinţă!”

Predica Părintelui Tudor Ciocan – 30 nov. 2020, de praznicul Sfântului Apostol Andrei:

„O să încerc să fiu scurt, având în vedere condiţiile. Mulţumim lui Dumnezeu că suntem un popor creştin, pentru că, în felul acesta, viaţa de aici capătă un sens veşnic. În lipsa creştinismului, viaţa de aici este doar atât şi atunci moartea fiecăruia dintre noi este o închidere pentru totdeauna în întuneric. În momentul în care suntem creştini, viaţa de aici este viaţa de aici, mai  bună sau mai rea, cu responsabilităţi mai multe decât ale unui popor păgân, dar veşnicia, cea care contează, este deschisă. De ce? Pentru că Hristos, Dumnezeu-Fiul, Cel Care S-a întrupat, a murit şi a înviat, ne ia pe fiecare dintre noi, cei care primim cuvântul Lui, rostit, mărturisit prin gura Apostolilor, ne ia cu Sine în preajma lui Dumnezeu-Tatăl şi a Duhului Sfânt. Aşadar, veşnicia ne este dechisă prin faptul că suntem creştini.

Acum, că suntem un popor creştin, asta este, de asemenea, important. Pentru că într-un fel este dacă, fiind creştin cu toţi ai casei tale, să trăieşti între nişte păgâni – de mai bună-credinţă sau de mai rea-credinţă – şi în alt fel este să fie toţi creştini într-o comunitate sau cât mai mulţi creştini într-o comunitate. Când suntem mai mulţi creştini într-o comunitate vom găsi, probabil, mai multe biserici, vom găsi, probabil, mai multe icoane făcătoare de minuni, mai multe sfinte moaşte, vom găsi, probabil, mai mulţi părinţi îmbunătăţiţi.

Şi se spune că sporturile de fond sunt mult mai greu de practicat de unul singur decât în echipă; în timp ce sporturile de viteză se practică individual. 100 de metri îi alergi mult mai uşor singur, maratonul e mai uşor să-l alergi cu mai mulţi. Viaţa aceasta nu este o cursă contra cronometru, ci este o cursă de fond. De aceea, este mai uşor să fim mai mulţi creştini, să fim cu toţii, decât să fim o familie sau un grup foarte mic care să înotăm contra curentului.

E adevărat că, spre sfârşitul veacurilor, creştinii vor fi foarte minoritari. Dar încă nu este momentul. Şi, de asemenea, nu este momentul să cedăm uşor la creştinismul poporului nostru.

Sfântul Apostol Andrei, care a venit şi ne-a propovăduit aici, a venit de peste mări şi ţări, născut undeva în Galileea, departe, n-avea nicio legătură cu frigurile noastre, cu gerurile noastre. Era alt ethos cel din care a venit. Şi totuşi, la porunca Mântuitorului şi cu puterea Duhului Sfânt, a propovăduit inclusiv în Dobrogea. Probabil că pe ţărmul Mării Negre, că aşa mergeau, între oraşe, în oraşe şi acolo, în comunităţile iudaice în primul rând sau în locurile publice vorbeau şi vesteau oamenilor Evanghelia. Probabil că, din când în când, se mai şi retrăgeau ca să-şi adune şi ei mintea şi inima, să stea singuri cu Mântuitorul, în taină, şi probabil că aşa a ajuns şi în locurile de pustie pe care le cinstim astăzi ca fiind ale lui.

Dar cuvântul lui a rodit. A fost primul care a rostit Evanghelia aici. A fost primul care a săvârşit Liturghia aici, cum o fi săvârşit-o el, ca Cina cea de Taină – nu era aşa cum o ştim noi acum, dar esenţa aceeaşi era: pâinea şi vinul, prin puterea Duhului Sfânt, prin rugăciunea unui Apostol, a unui ucenic sau a unui urmaş al Apostolilor şi a comunităţii, se transformă în Trupul şi Sângele Domnului. Şi cu acest Trup şi Sânge fiecare se poate împărtăşi.

A făcut acestea pentru noi pentru că aşa a poruncit Mântuitorul: Mergeţi şi propovăduiţi Evanghelia la toate neamurile. Care vor crede şi se vor pocăi, se vor boteza şi se vor mântui, iar care nu vor crede vor pieri. Evanghelia s-a dus în toată lumea cunoscută în vremea aceea, iar apoi s-a întins chiar în toată lumea. Sunt încă popoare multe care n-au primit-o. Sunt popoare multe de-a lungul istoriei care n-au primit-o şi care s-au risipit. Toate popoarele astea migratoare care au trecut pe aici s-au risipit, nu le mai ştie nimeni urma. Goţi, huni, gepizi, avari, pecinegi, cumani, avari, tătari… Prea puţin se mai ştie despre ei. Tătari mai există; ceilalţi au pierit. Noi am rămas. Şi dacă am rămas aici n-a fost în mod special printr-un efort istoric al nostru, prin puterea armelor, prin organizarea noastră deosebită ca societate, ci prin credinţa noastră pe care am apărat-o cum am ştiut şi [pentru că] Dumnezeu ne-a apărat. Pentru noi, mai mult decât pentru alte multe popoare care acum ne sunt date ca exemplu – şi, într-adevăr, se aplică acel cuvânt din Psalmi care spune că nu în care şi în cai este puterea lor, ci în puterea lui Dumnezeu stă puterea oamenilor. Deci puterea lui Dumnezeu nu se manifestă aşa cum cred oamenii, în forță militară sau în organizare socială sau în cine ştie ce producţii, ci în credinţă! Care credinţă te ajută să trăieşti cât de cât şi în lumea aceasta.

Bineînţeles că, dacă Dumnezeu ne-a lăsat liberi, ne-a adus credinţa şi a propovăduit credinţa în toată lumea, dar a lăsat lumea liberă să creadă sau să nu creadă. Avem exemple şi de popoare care există încă, apostate. Occidentul este plin de apostazie, de lepădare explicită şi sistematică de credinţă. Ce se va alege de ei? Stăpâni ai lumii acesteia incontestabili. Deocamdată. Se mai ridică puteri şi în răsărit, care n-au credinţă. Deocamdată, însă, marea putere este a Occidentului. Ce se va alege de această putere în veşnicie? Nimic. Praful şi pulberea. Ce se va alege de cei care şi-au lipit inima de această putere? Nimic. Praful şi pulberea.

De ce ne rugăm noi acum, de ce am pus rugăciunea pentru cei chemaţi? Care mai sunt chemaţi dintre noi? Ea a fost pusă iniţial pentru cei care urmau să se boteze, catehumeni. Acum, m-am gândit eu, nu mai avem catehumeni între noi aici, dar îi chemăm la dreapta credinţă şi pe conducătorii noştri lumeşti, ca Dumnezeu să-i lumineze şi pe ei. În poporul acesta român, dacă s-o putea în UE, dacă s-o putea în SUA, dacă s-o putea în lumea întreagă – minunat ar fi. Până una-alta, în poporul acesta român. Că înţelegem că nu sunt născuţi în Ortodoxie, dar trebuie să înţeleagă că sunt puşi de Dumnezeu peste un popor ortodox, care are şi altă menire decât a supravieţui, şi anume să trăiască creştineşte. Să i se asigure mediul în care să trăiască creştineşte.

De ce ne rugăm acum afară? Ca să respectăm nişte reguli impuse de şi mai sus decât de ai noştri şi pe care ai noştri, neortodocşi fiind şi netrăitori ai credinţei ortodoxe fiind, le-au impus cu mai mult zel decât era cazul. Ce trebuie să facem dacă stăm afară? Vă spun ce fac eu, chiar dacă aici sunt mai ferit puţin decât dvs, dar frigul este şi la mine, pătrunde în oase. Mă gândesc în fiecare clipă de ce să stau să mă obsedeze frigul pe care îl simt în mâini, că nu îmi mai simt mâinile, sau în faţă, de ce să fie aceasta mai importantă pt mine ca prezenţă decât gândul la Hristos? Şi în felul acesta, prin mila lui Dumnezeu, cu ajutorul lui Dumnezeu, se trece şi de frigul prea mare şi de căldura prea mare. Conştientizând faptul că frigul prea mare sau căldura prea mare sunt moduri prin care conjuncturile exterioare încearcă să ne separe de Hristos, dar, interpretându-le în felul acesta, ele ne sunt trepte pentru ca a noastră credinţă, a noastră conştientizare a prezenţei lui Hristos să fie mai intensă decât dacă am fi în condiţii foarte bune.

Cu toate acestea, continuu să spun, ne aflăm într-o situaţie nelalocul ei. Şi să nu vedeţi faptul că ne putem închina aşa, în curte, să participăm la Sfânta Liturghie, ca o mare binecuvântare şi ca o mare îngăduinţă din partea autorităţilor, ci ca o binecuvântare pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Autorităţile abuzează de puterea lor ca să ne ţină în curte. Dreptul nostru este să fim în biserică. Este biserica noastră şi acolo este dreptul nostru. Cui îi este frică de boală, să stea acasă. Că iarăşi ne întrebăm: până la urmă, ce boală este aceasta? Ce mare molimă este aceasta care omoară 5 oameni pe judeţ zilnic? Cinci oameni în fiecare judeţ, zilnic. Atât de mare molimă…! Cui ii e frică, să stea acasă. Cui îi e frică, dar vrea, totuşi, să se împărtăşească, să vorbească cu preotul slujitor şi va găsi o formulă. Faptul că stăm afară, în curte, nu este o binecuvântare pe care ne-au dat-o autorităţile, ci un abuz al autorităţilor. Asta să fie clar! S-a văzut şi la Sfântul Dimitrie, s-a văzut şi de Paşti, s-a văzut şi în faptul că nu aveam voie în cimitire, s-a văzut şi la Sfânta Parascheva, se vede şi acum la Sfântul Apostol Andrei că autorităţile noastre, care ne conduc, nu ştiu pe cine conduc. Sau ştiu, dar vor să ne decreştineze. Ce au ei în gând? Spun: <Nu puteţi să respectaţi distanţa, trimiteţi oamenii acasă, că altfel îi îmbolnăviţi.> Nu noi îi îmbolnăvim, ci autorităţile îi îmbolnăvesc! S-a mai întâmplat asta, ca cel care persecută să dea vina pe cel persecutat pentru că îl persecută. Să fim atenţi la lucrul acesta!

În rest, Sfântul Apostol Andrei n-a venit şi n-a răsturnat un regim politic. Nici Hristos, deşi avea puterea asta, n-a răsturnat niciun regim politic, nici Iudeea, nici al Romei, nici n-a unit în chip văzut sub semnul crucii, la momentul respectiv, toată lumea aceasta. Iar Sfântul Apostol Andrei cu atât mai puţin. A venit, a propovăduit. Unii, slavă Domnului, mulţi dintre strămoşii noştri daci sau ce or mai fi fost acolo, în zona Dobrogei, au primit acest cuvânt şi de acolo, şi apoi şi prin alte căi, acest cuvânt a prins foarte bine în poporul nostru. Şi chiar dacă n-a răsturnat cu forţa armelor puterile politice care au stăpânit vremelnic pe aici, fie că au fost externe, fie interne, credinţa aceasta, a fiecăruia dintre dvs, păstrată şi transmisă, atât cât s-a putut, dar cu multă stăruinţă, această credinţă ne-a ajutat să ne punem în faţa lui Dumnezeu şi să aducă harul lui Dumnezeu peste strămoşii noştri, peste noi şi peste urmaşii noştri, atâta vreme cât o vor păstra. Şi, dacă vor păstra această credinţă, asta depinde şi de noi, în măsura în care facem faţă micilor persecuţii la care suntem supuşi. Dar vom face faţă, pentru că suntem neam creştin şi ortodox şi pentru că harul care curge, care se revarsă prin Biserică asupra acestui neam este har sfânt, este lucrare pe care Duhul Sfânt a revărsat-o asupra Apostolilor şi care, prin Sfântul Apostol Andrei, a venit şi asupra noastră. Amin”.

Legaturi: