SFANTUL GHEORGHE CEL NOU (Karslidis) din Dràma, NEVOITORUL INAINTE-VAZATOR, MULT-PATIMITOR si MULT-MILOSTIV (†4 noiembrie 1959): “Trăiţi mereu modest şi smerit. Petreceţi timp alături de cei săraci şi de cei pe care alţii îi umilesc. DRAGOSTE, FRATII MEI, DRAGOSTE CERE DOMNUL DE LA NOI”

4-11-2016 Sublinieri

VIATA, DARURILE SALE MINUNATE si INVATATURILE:

icon-085-georgios-karslidis-700x700

***

“Viata si cuvinte de invatatura ale Batranilor contemporani din Grecia:

Părintele Gheorghe

Fericitul Părinte Gheorghe Karslidis s-a născut în localitatea Arghirupolis din Pont, în anul 1901. Credincioșii săi părinţi, Sava și Sofia, l-au botezat Atanasie pe al doilea fiu al lor. Ei au murit când el era încă foarte mic, așa că băieţelul a fost crescut de bunica lui, o femeie evlavioasă, datorită căreia s-au întipărit puternic în el o sfântă teamă de Dumnezeu și o dragoste fierbinte pentru sfintele slujbe ale Bisericii.

Pontul, unde s-a născut Atanasie, este un loc cu o moștenire duhovnicească foarte bogată, primită din vremurile de început ale creștinismului. Mari Părinţi ai Bisericii, ca, de pildă, Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, au petrecut mult timp aici, nevoindu-se în viaţa ascetică. Pe lângă aceasta, istoria Pontului este bogată și în jertfe mucenicești, cele mai recente fiind pătimirile creștinilor de sub jugul turcesc.

În acea grea perioadă de prigoană, Atanasie a avut fericirea de a trăi în Arghirupolis, una dintre puţinele regiuni din Pont care izbutiseră să-și păstreze o oarecare libertate. Acolo, sub înrâurirea binefăcătoare a însemnatei Mănăstiri Panaghia Sumela, precum și a altora două, Peristereota și Sfântul Ioan Vazelonos, creștinii reușeau să își crească și să își educe copiii în credinţa și cultura înaintașilor lor.

La numai cinci ani, Atanasie a început să aibă grijă de turmele familiei. Cu răbdare și dragoste, el îndura purtarea crudă a fratelui său mai mare, care le făcea foarte multe necazuri, atât lui, cât și surorii lor mai mici, Ana. Deși dureroase, moartea părinţilor și comportamentul nemilos al fratelui lor au adus roadă duhovnicească, pentru că cei doi copii au primit aceste încercări cu dragoste și credinţă în Dumnezeu. După moartea foarte timpurie a Anei, din mormântul ei izvora lumină, adunându-i pe săteni în cimitir. Trei ani mai târziu, când trupul fetiţei a fost dezgropat, oamenii au putut vedea că oasele ei aveau acea frumoasă culoare galbenă pe care o au rămășiţele celor pe care Biserica i-a proslăvit ca Sfinţi. Astfel, Atanasie a cunoscut în copilărie, într-o măsură foarte mare, atât evlavia și sfinţenia unor vieţi închinate lui Dumnezeu, cât și durerea pricinuită de firea stricăcioasă și nestatornică a acestei vieţi pământești. Această înţelegere realistă a vieţii avea să fie o temelie tare a creșterii sale duhovnicești.

Fiindcă situaţia devenea din ce în ce mai grea, Atanasie, acum în vârstă de șapte ani, a hotărât să fugă de acasă. Într-o zi de iarnă, punându-și puţinele sale lucrușoare într-o desagă, a plecat. Dumnezeu, desigur, nu l-a părăsit, ci l-a izbăvit din tot felul de primejdii și l-a îndrumat către o familie de criptocreștini1. Aceștia i-au purtat de grijă și l-au iubit ca pe propriul lor fiu, iar dragostea lor a sporit când tatăl familiei a avut un vis în care un om cu înfăţișare nobilă i-a vestit că Atanasie va aduce multe suflete la Dumnezeu.

agios-georgios-karslides-07Într-o zi, băiatului i s-a arătat Sfântul Gheorghe, care avea să îl ocrotească și să îi poarte de grijă toată viaţa. Acesta i-a spus să încalece pe cal și, cu ajutorul lui, Atanasie a mers până în Tiflis, Georgia, unde s-a îngrijit de el un preot cucernic. Părintele, uimit de maturitatea duhovnicească și de darurile băieţelului, l-a îmbrăcat în rasa pe care, de la vârsta de nouă ani, nu avea să o mai părăsească niciodată. În scurtă vreme Atanasie și-a început viaţa monahală într-o mănăstire din Georgia, unde, deși era cu mult mai tânăr decât ceilalţi monahi, a înaintat cu repeziciune în viaţa duhovnicească. A așteptat cu răbdare, vreme de aproape zece ani, să primească tunderea în monahism, care s-a săvârșit în luna iulie a anului 1919. Atunci i s-a dat numele Simeon. În timpul tunderii, clopotele mănăstirii au început să bată singure, acesta fiind încă un semn al Proniei dumnezeiești ce îi ocrotea sufletul care suferise și avea să sufere încă atât de mult.

Nu a durat mult până ce pătimirile tânărului Simeon au reînceput, căci mănăstirea a fost închisă de comuniști, iar călugării – întemniţaţi într-o hrubă mizerabilă. Într-o zi, Simeon a fost scos de acolo, dezbrăcat și plimbat pe străzi cu mâinile legate la spate, în timp ce oamenii îl batjocoreau. Apoi a fost adus înapoi la închisoare, unde și-a așteptat martiriul.

La Paște, călugării și preoţii întemniţaţi au cerut să li se îngăduie să meargă la biserică. Rugămintea le-a fost însă refuzată, iar ei au continuat să se roage fierbinte să fie în continuare întăriţi în lupta lor. Pe când cântau „Hristos a înviat”, închisoarea s-a cutremurat și ușile s-au deschis singure. Locuitorii din împrejurimi au alergat să vadă ce se întâmplă și au văzut o procesiune de trei figuri sfinte, care, cântând „Doamne, miluiește!” și purtând o cruce, mergeau în cerc în văzduhul de deasupra temniţei. Această vedenie a ţinut până în zori, când deţinuţii au fost pregătiţi pentru a fi executaţi. Au fost legaţi toţi, unul de altul, și duși pe muchia unei stânci. Plutonul de execuţie a ochit și a tras. Trei gloanţe l-au lovit pe Simeon, dar l-au atins doar ușor. A fost tras însă în jos, în prăpastie, de greutatea celorlalţi. În chip minunat, căderea nu l-a ucis, și astfel a scăpat de moarte.

agios-georgios-karslides-08La scurt timp, Simeon a fost arestat din nou, dar până la urmă a fost eliberat, datorită eforturilor soţiei evlavioase a unui rus. Niște creștini cucernici l-au îngrijit și, după ce și-a revenit, a fost hirotonit preot, în octombrie 1925, de către Mitropolitul Ioan Tsiaparaski al Mţkhetei, primind numele Gheorghe. De pe atunci părintele Gheorghe ajunsese deja vestit ca fiind un Bătrân purtător de Dumnezeu, astfel că oamenii au început să vină în număr mare la el.

Deși viaţa sa nu a încetat să ia multe întorsături neașteptate, Părintele Gheorghe a rămas mereu credincios vieţii de rugăciune și de cucernică luptă duhovnicească, pe care o învăţase în copilărie. Aceasta a rămas temelia vieţii lui, în ciuda feluritelor împrejurări în care s-a găsit. Părintele a fost tot timpul foarte aspru cu sine însuși. Mânca aproape numai plante sălbatice și dormea foarte puţin. Era deosebit de credincios votului de sărăcie monahală, într-o asemenea măsură, încât l-a refuzat, cu recunoștinţă, pe un prieten care s-a oferit să îi facă altă rasă, deși cea pe care o purta se zdrenţuise.

De asemenea, era întru totul dăruit noilor sale îndatoriri de preot. Se trezea la miezul nopţii ca să se roage și să se pregătească de săvârșirea Sfintei Liturghii. Slujea cu mare atenţie, încet și cu grijă ca duhul cel adevărat să fie cultivat și păstrat. În timpul Proscomidiei, Dumnezeu îi descoperea starea duhovnicească a celor pe care îi pomenea, vii și morţi. Cu o deosebită dreaptă-socotinţă pastorală, el le transmitea enoriașilor săi ceea ce afla, fie pentru a-i îndemna să se roage mai fierbinte pentru sufletele celor răposaţi, fie pentru a-i aduce pe păcătoși la pocăinţă. Înainte de a ieși cu Sfântul Potir pentru a-i împărtăși pe credincioși, el le cerea celor ce primeau Sfintele Taine să vină la ușa din stânga a catapetesmei, unde le citea rugăciunea de dezlegare și îi miruia. Asemenea altor Bătrâni contemporani și multor Sfinţi din istoria Bisericii, Părintele Gheorghe putea fi văzut uneori ridicându-se de la pământ în timpul Sfintei Liturghii. Mai mult, adeseori, în vreme ce săvârșea această sfântă slujbă, era vizitat de Sfinţi, pe care îi avea împreună-liturghisitori. Există nenumărate povestiri ale enoriașilor despre Sfinţii care și-au făcut simţită prezenţa când Părintele Gheorghe slujea.

În anul 1929, cu ajutorul unor prieteni apropiaţi, Părintele a izbutit să plece în Grecia. Deși nu putem fi siguri de motivele plecării sale, putem presupune că unul dintre ele a fost starea sănătăţii sale, care, din pricina numeroaselor întemniţări și prigoane, se înrăutăţise foarte mult. Cu toate că nu avea încă treizeci de ani, era deja foarte slăbit și pe jumătate paralizat – nu își mai putea folosi aproape deloc picioarele. Ajungând în Grecia, după ce a îndurat multe greutăţi, a reușit în cele din urmă să se stabilească în satul Sipsa (în prezent, Taxiarhes), de lângă Dràma, în partea de miazănoapte a ţării. În ciuda stării cumplite a sănătăţii sale, mulţi dintre credincioșii evlavioși și-au dat seama de sfinţenia și viaţa sa îmbunătăţită și au fost atrași spre el ca spre un izvor în pustie. A fost găzduit de diferite familii din sat, care l-au și îngrijit, și cu leacuri din plante i-au vindecat cât de cât picioarele.

În anul 1936 Bătrânul a făcut un pelerinaj în Ţara Sfântă. Acolo, s-a închinat la locurile unde a trăit și a pătimit Hristos, dar a și vizitat numeroase mănăstiri și sihăstrii. Ajungând astfel la o sihăstrie de lângă Mănăstirea Sfântului Sava, Dumnezeu i-a vestit în chip minunat unui pustnic că pelerinul care venise era nepotul lui. Cei doi s-au îmbrăţișat cu mare bucurie, iar Părintele l-a rugat pe unchiul său să îl îndrume dacă să rămână în lume ca să le slujească oamenilor sau să fugă în singurătatea din Sfântul Munte. Schimnicul l-a sfătuit să rămână între oameni, pentru a sluji lumii căzute într-o adâncă beznă duhovnicească. Reîntors în Sipsa, Părintele Gheorghe a povestit, cu bucurie, întâmplările petrecute în timpul pelerinajului.

Bătrânul a locuit în continuare la oamenii credincioși din sat, până în anul 1938, când guvernul Greciei a făcut o împărţire a terenurilor agricole. A primit și el un pogon de pământ, pe care, tot cu ajutorul sătenilor, a izbutit să pună temeliile unei smerite mănăstiri închinate Înălţării Domnului, care a fost târnosită în 1939.

agios-georgios-karslides-02Cele mai multe dintre mărturiile privitoare la Părintele Gheorghe provin din această a doua parte a vieţii sale, din timpul lucrării sale pastorale în Sipsa și, în general, în tot ţinutul din jurul orașului Dràma. Sunt multe istorisirile despre darurile sale duhovnicești, pe care le punea în slujba binelui duhovnicesc și trupesc al celor care veneau la el. Vom reda în cele ce urmează câteva dintre cele mai folositoare.

Printre multele persoane care îl căutau pe Părinte erau și oameni care fuseseră la spiritiști și la vrăjitoare. Având darul înainte-vederii, el a cunoscut păcatul acestora și nu i-a primit, știind că ei îl priveau ca pe un alt „mediu”. Când vedea că cei care veneau erau dispuși să se îndrepte, stăruia, blând, dar neclintit, ca ei să respingă sfaturile diavolilor.

Părintele a prevăzut venirea celui de-al Doilea Război Mondial și a vărsat lacrimi nespus de amare în săptămâna dinainte de izbucnirea acestuia. De asemenea, a prorocit și războiul civil de după aceea, prevenindu-i pe fiii săi duhovnicești la sfârșitul războiului: „Nu vă bucuraţi, nu vă bucuraţi, o să vină ceva și mai rău…

În timpul acestui război civil, insurgenţii au venit și în Sipsa, ca să distrugă satul și să-i omoare pe oameni. Căpetenia lor s-a căit însă, spunând: „Sunt oameni săraci, de ce să le facem rău?” Când s-au întors la ceilalţi tovarăși de luptă ai lor, aceia s-au mâniat și au trimis un alt grup să pustiască satul. Dar și aceștia au simţit aceeași căinţă, și tot așa s-a întâmplat și cu un al treilea grup. După cum s-a aflat mai târziu, Părintele Gheorghe prevăzuse primejdia care avea să se abată asupra sătenilor și îi învăţase să meargă în procesiune în jurul satului, purtând o icoană a Panaghiei, și să se roage fierbinte lui Dumnezeu să îi apere. Ei îl ascultaseră, și astfel satul a fost salvat.

La mulţi ani după război, în 1958, la Bătrân a venit un bărbat. Acesta tocmai cumpărase un bilet la loterie și, în drum spre mănăstire, se gândise ce-ar cumpăra dacă ar câștiga. Însă, cum l-a văzut, Părintele Gheorghe i-a spus: Ai un bilet de loterie în buzunar. Aruncă-l și să nu mai cumperi niciodată bilete la loterie. N-am să-ţi îngădui să cumperi lucrurile la care te-ai gândit, dacă o să câștigi. De asemenea, să nu iei nici terenul pe care voiai să-l cumperi în Salonic, ci să rămâi în satul tău.

Altă dată, Părintele a fost vizitat de o femeie; înainte ca ea să apuce să îl salute, el i-a spus: Mâinile tale ard. Ard, dar nu se văd flăcările. Ce lucrezi?” Ea i-a răspuns că este moașă. „Câţi copii ai ucis?”, a întrebat-o el atunci. Femeia nu a recunoscut că ar fi omorât vreunul. Vrei să-ţi spun eu? Cinci ai omorât.” Și apoi a continuat, numindu-i mamele pe care le ajutase să-și lepede pruncii încă nenăscuţi, precum și satele unde se petrecuseră acestea. Nemaiputând scoate nici un cuvânt, femeia a început să plângă și s-a împăcat cu Dumnezeu prin pocăinţă lucrătoare.

Într-o zi, o doamnă a venit la el, aducându-i niște gutui. Pe drum, o femeie însărcinată a oprit-o, cerându-i câteva dintre ele, însă doamna aceea nu a vrut să-i dea. Ajungând la mănăstire, când i le-a dat Părintelui, a auzit de la el: „În drum spre mine ţi s-a deschis poarta Raiului și tu ai închis-o”.

agios-georgios-karslides-09Ca ucenic credincios al lui Hristos, Părintele Gheorghe era dăruit nu numai mijlocirii în rugăciune pentru oameni, ci și grijii pentru nevoile lor materiale. Făcea tot ce îi stătea în putere pentru a-i ajuta pe nevoiași. Pe lângă faptul că le dăruia bani, pachete cu mâncare, îmbrăcăminte și altele, el obișnuia să cumpere și diferite materiale, din care făcea pături, pulovere și ciorapi pentru săraci. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când se găsea foarte puţină mâncare și numeroși oameni sufereau de foame, Părintele trimitea deţinuţilor din închisoarea din sat mâncare gătită în niște cratiţe uriașe, la a cărei pregătire ajuta și el. Când veneau pelerini la mănăstire, se purta cu ei precum o mamă cu pruncii săi, îngrijindu-se mai întâi de nevoile lor trupești și apoi de cele duhovnicești. Adesea pregătea mâncarea dinainte și, datorită darului său de a prevedea viitorul, cantitatea de hrană era mereu cea potrivită.

La începutul anului 1959, fericitul Bătrân a început să-și vestească apropiatul sfârșit. El și-a pregătit fiii duhovnicești, întărindu-i pentru încercările și luptele pe care aveau să le ducă înainte de a trece la odihna cea veșnică. Pe o monahie căreia îi era părinte duhovnicesc, a sfătuit-o: „Cu toate că vei suferi, poartă-te bine cu oamenii. Vor fura de la tine și te vor defăima; te vor învinui și vei îndura multe altele din partea lor…Nu-i cere nimănui socoteală, ci numai te roagă pentru ei și fă privegheri ca Dumnezeu să-i ierte.

Apropiindu-se clipa morţii, Părintele a dat instrucţiuni precise cu privire la înmormântare și le-a vestit fiilor săi duhovnicești ziua și ceasul când avea să se mute la Domnul. În seara dinaintea trecerii sale la cele veșnice, a cerut să fie ajutat să meargă în biserica mănăstirii. Acolo s-a închinat la icoane și s-a împărtășit pentru ultima dată cu Sfintele Taine. Întorcându-se apoi în chilie, a făcut cele din urmă pregătiri pentru plecare. În noaptea aceea, la puţine ceasugheorghe-karslides-drama-7ri după miezul nopţii, pe 4 noiembrie 1959, fericitul Părinte Gheorghe și-a început călătoria către patria sa cerească. Vestea morţii sale s-a răspândit cu repeziciune și mulţi oameni s-au grăbit să-l cinstească pentru ultima oară pe binefăcătorul lor, din mâinile căruia primiseră atâta ajutor.

Cu toate că Părintele ajunsese să fie foarte iubit de localnici și era socotit de mulţi un drept al lui Dumnezeu, nimeni nu a venit să i se alăture în vieţuirea monahală. Astfel, după moartea sa, mănăstirea, la a cărei întemeiere muncise atât de mult, a căzut în paragină, până în anul 1970, când Mitropolitul Dionisie din Dràma a început să o refacă. De atunci s-a restabilit acolo viaţa călugărească, cu o obște de maici dăruite lui Hristos, dedicate chemării lor monahale și fericitei pomeniri a întemeietorului mănăstirii, Părintele Gheorghe.

____________

1 Criptocreștini: creștini care, precum cei din primele veacuri, practicau în taină credinţa, pentru a scăpa de prigoana statului anticreștin.

CUVINTE DE ÎNVĂŢĂTURĂ

osiosgeorgioskarslidis15Iubiţi-i pe toţi semenii voştri, chiar şi pe vrăjmaşi. Acesta este lucrul de temelie. Mereu să iubim, nu doar pe cei ce ne iubesc, ci şi pe cei care ne urăsc. Să îi iertăm şi să îi iubim pe aceştia, chiar şi dacă ne-au făcut cel mai mare rău; atunci vom fi cu adevărat fii ai lui Dumnezeu. Atunci ni se vor ierta şi păcatele noastre… Întotdeauna să propovăduiţi dragostea. Aceasta este legea de căpătâi a lui Dumnezeu: dragostea, numai şi numai dragostea.

Să nu vă mişte nici bogăţia, nici slava oamenilor, ci întotdeauna să umblaţi întru dreptate. Pâinea pe care o mâncaţi să fie câştigată cu sudoare cinstită, nu prin înşelăciune. Nu risipiţi în vânt cele pe care le dobândiţi cinstit. Trăiţi în cinste şi smerenie, şi, pe cât vă este cu putinţă, întindeţi mâinile voastre întru milostenie… Bateţi la uşile săracilor, ale bolnavilor, ale orfanilor. Alegeţi mai curând casele celor care suferă, nu pe ale celor care se bucură. Dacă veţi face fapte bune, mare plată veţi primi de la Dumnezeu.

Trebuie să plec. Aceasta este voia lui Dumnezeu, şi trebuie să mă duc. Păcatul a înaintat foarte mult. Lumea se bălăceşte în mlaştina lui şi nu îşi dă seama. Şi aceasta mă oboseşte. Trebuie să plec. Mă mâhnesc însă pentru pomişorii1 pe care i-am sădit în grădină, căci sunt încă mici şi neîntăriţi. Nu au avut timp să crească, să devină copaci cu trunchiuri puternice, şi se vor pleca la prima suflare de vânt.

Eu am adunat o turmă de oi, cărora le sunt păstor, şi mă îngrijesc ca oile mele să fie precum aş dori să fie. Însă când voi pleca turma mea se va risipi. Bineînţeles, au să rămână oi în turmă, dar multe vor rătăci încoace şi încolo. Vor veni şi alte oi în turma mea, care vor învăţa de la cele credincioase şi nu se vor pleca defel.

agios-georgios-karslides-101Niciodată să nu pizmuiţi bogăţia. Trăiţi mereu modest şi smerit, fără egoism. Egoismul este un păcat groaznic. Când auziţi cum este învinuit cineva, niciodată să nu mai adăugaţi şi voi alte învinuiri, ci spuneţi ceva bun şi compătimiţi-l pe omul acela. Ingrijiţi-vă să iubiţi totdeauna pe săraci, pe bătrâni, pe orfani, pe bolnavi. Petreceţi timp alături de cei săraci şi de cei pe care alţii îi umilesc. Câştigaţi-vă pâinea cu sudoarea cinstită a frunţii. Nu uitaţi să daţi milostenie. Aceasta este calea pe care trebuie să mergeţi. Mereu gândiţi-vă ce bine urmează să faceţi. Acestei sunt lucrurile care alcătuiesc viaţa unui creştin. Va veni o vreme când vă veţi apropia de un pom şi nu-i veţi putea mânca roadele.

Dacă vă rugaţi fără să faceţi milostenie, rugăciunea este moartă. Mâna ar trebui să vă fie mereu deschisă. Daţi milostenii orfanilor şi văduvelor. Facerea de bine şi rugăciunea merg împreună.

Creştinul care iubeşte pe toţi oamenii primeşte mare răsplată, îndeosebi dacă îi iartă pe cei care îi fac rău. Căci dacă nu ne iubim aproapele, toate faptele bune pe care le facem sunt zadarnice, nu preţuiesc o iotă, iar noi suntem de nimic. Dragoste, fraţii mei, dragoste cere Domnul de la noi.

Nu vă mâhniţi, căci toţi ne vom duce de aici. Nu suntem decât călători în trecere. Am venit ca să ne arătăm lucrători şi să plecăm.

____________

2 Părintele se referă aici la fiii săi duhovniceşti, pe care se străduise să îi aducă la maturitate duhovnicească.

(din: “Viata si cuvinte de invatatura ale Batranilor contemporani din Grecia“, Editura Sophia, 2016)

Legaturi:


Categorii

Minuni si convertiri, Sfantul Gheorghe Karslidis din Drama, Sfinti Parinti recenti, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “SFANTUL GHEORGHE CEL NOU (Karslidis) din Dràma, NEVOITORUL INAINTE-VAZATOR, MULT-PATIMITOR si MULT-MILOSTIV (†4 noiembrie 1959): “Trăiţi mereu modest şi smerit. Petreceţi timp alături de cei săraci şi de cei pe care alţii îi umilesc. DRAGOSTE, FRATII MEI, DRAGOSTE CERE DOMNUL DE LA NOI”

  1. Pingback: SFÂNTUL STAREȚ GHEORGHE KARSLIDIS, Păstorul harismatic, păzitor și izbăvitor de nenorociri și de război, PRIN PUTEREA RUGĂCIUNII ÎNDURERATE (†4 noiembrie): “Stareţul nu dezvăluia tainele inimilor oamenilor pentru a-i necinsti sau a-i r
  2. Pingback: SFÂNTUL GHEORGHE KARSLIDIS, Păstorul harismatic care “citea în suflete ca într-o carte deschisă” (II): “Dumnezeul meu, ce fel de om este, de ştie toate tainele lumii?”. SINGURĂTATEA ȘI MÂHNIRILE UNUI STAREȚ ÎNAINTEVĂZĂ
  3. ‘DRAGOSTE, fratii mei, DRAGOSTE cere Domnul de la noi!’

    Aviz anti-‘iubiristilor’!

    Chiar, cine a inventat termenul asta stupid? Ma indoiesc ca apare la vreun parinte induhovnicit. Iar daca da, probabil STRICT in contextul capcanelor ecumenismului. Care ecumenism la randul lui inseamna lepadarea de rigoarea credintei, nicidecum contactul strict firesc, uman, cu necredinciosii.

    Eu nu stiu, mai toate articolele de pe `Acasa’ fac trimitere repetata, obstinata, la tema dragostei, bunatatii, iubirii…lucrarii, da, dar fara osandire. Curajul marturisirii nu exclude toate acestea. Din contra! Doar daca suntem buni in inimile noastre rezulta ca putem primi Harul care sa ne dea acest curaj! Una e neclintirea in credinta si in marturisire, alta e corectarea greselilor, explicatia, si alta e osandirea faptei si a pacatului, gresitilor si a pacatosilor. Cea din urma nu mai tine de crestinism si le anuleaza instant pe toate celelalte.

  4. *una e osandirea faptei si a pacatului, si alta osandirea gresitilor si a pacatosilor. Prima e normala.

  5. @ Doroteea:

    Nu e atat de stupid. Are sens, atunci cand e folosit ipocrit si ideologic, ca justificare a unei atitudini relativiste, confuze, laxiste moral si, da, ecumeniste. Ecumenistii mereu au pus inainte dezideratul iubirii universale, fara limite, in numele careia, zic ei, se justifica si rugaciunile in comun, si concesiile dogmatice. New Age-ul defileaza si el tot in numele iubirii si… osandeste tot in numele ei pe cei care iau atitudini mai ferme de ordin doctrinar sau moral 🙂 In rest, totusi nu e nicio noutate, nu trebuia sa fie articolele de pe acest site ca sa se afle asta, ci am impresia ca de la Evanghelie incoace, macar, se cam stie despre Porunca Iubirii si ca Dumnezeu este Iubire. Totul este sa nu fie rastalmacite. Orice -ism inseamna o ideologizare sau o falsificare prin absolutizare literala. Distinctiile acestea sunt familiare si limpezi celor cae au au citit si ideile expuse de noi aici de-a lungul timpului, e drept. Inclusiv termenul asta l-am folosit si noi. De prin 2007 🙂

  6. @admin:

    Ei, am simtit si eu nevoia sa ma asigur ca distinctiile sunt clare, nu de-alta ci pt ca uneori mi se pare ca pendulul balanseaza excesiv ba intr-o parte ba in alta prin comentarii.
    Bine ca nu m-am prins ca si voi ati folosit termenul, ca saream si la beregata voastra si cine stie cu ce ‘razboaie intru cuvant’ se mai lasa pe aici! 🙂

  7. Vă rog frumos ,mă ajutați cu Slujba Sf. Gheorghe Karslidis. Mulțumim foarte frumos

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate