Sfantul Grigorie de Nazianz: CUM TREBUIE SA FIE PREOTUL SI DE CE TREBUIE SA TINA SEAMA IN SLUJIREA SA? (II) – “Suntem viteji impotriva binelui nostru si destepti impotriva sanatatii noastre”

29-01-2011 Sublinieri

Unora le este buna si folositoare o doctorie, altora o doctorie contrara…

grigorie-vechi

*

“(…) Cand e vorba de vindecarea trupurilor, trebuie sa mai avem in vedere si aceea ca fiecare din mijloacele de vindecare, pe care le-am enumerat si pe care le observa doctorii, raman asa cum sunt prin natura lor; nu se impotrivesc cu siretenie si nici nu se arata mai intelepte decat cei ce aplica stiinta medicala; dimpotriva, stiinta medicala stapaneste materia, afara de cazul cand se intampla ca bolnavul sa nu asculte, pentru putina vreme, de prescriptiile medicale; dar si aceasta neascultare e usor de invins si de indepartat.

Cand e vorba insa de vindecarea sufletelor, trebuie sa se stie ca cele mai mari piedici in calea virtutii, ca niste ostiri indreptate impotriva celor ce ne ajuta, sunt prezumtia ca suntem oameni destepti si egoismul, pe care nici nu stim, nici nu vrem sa le biruim iute. Iar ravna pe care ar trebui s-o intrebuintam pentru a ne ara­ta boala noastra sufleteasca doctorilor sufletesti, o intrebuintam ca sa fugim de vindecare. Suntem viteji im­potriva binelui nostru si destepti impotriva sanatatii noastre.

Intr-adevar, sau ne tainuim in chip josnic pacatele, ascunzandu-le in adancul sufletului, ca pe niste buboaie tainice si rusinoase, ca si cum am putea sa ni le ascundem de ochiul cel mare al lui Dumnezeu si de judecata Lui, daca ni le ascundem de oameni, sau cautam sa ne dezvinovatim pacatele, scornind cuvinte de aparare pentru patimile noastre (Ps. 140, 4); sau ne astupam auzul, ca o vipera surda, care-si astupa urechile (Ps. 57, 4) si ne ambitionam sa nu ascultam de glasul celor ce ne sfatuiesc, ca sa nu fim vindecati cu doctoriile intelepciunii cu care se vindeca sufletul bolnav; sau – culmea ticalosiei – cei mai cutezatori si mai indrazneti dintre noi nu ne rusinam defel de pacat, nici de cei care cauta sa ne vindece de pacat, ci ne indreptam, cu capul descoperit, cum se spune, spre orice nelegiuire. Ce nebunie! Sau ce alt nume ar fi mai potrivit unei astfel de purtari? Prigonim ca pe niste dusmani pe cei pe care ar trebui sa-i iubim ca pe niste binefacatori. Uram pe cei care ne mustra la portile cetatii si ne scarbim de cuvantul cuvios (Amos. 5, 10). Ne gandim sa facem rau celor ce vor sa ne faca bine, cand de fapt prin asta ne facem noua insine mai cu seama rau, ca si cei care-si musca trupul, socotind ca-l musca pe-al vecinului.

Acestea toate ma fac sa socot cu mult mai grea stiin­ta vindecarii sufletelor decat stiinta vindecarii trupurilor. De asta este si mai de pret.

Medicina se ocupa putin cu cele din adancuri; se ocupa mai mult cu cele ce se vad. Preotia insa se straduieste sa vindece pe omul cel ascuns al inimii, da lupte cu cel ce se razboieste si se lupta impotriva noastra inlauntrul sufletului nostru (Efes. 6, 12), care face – grozavia grozaviilor – din noi insine arme impotriva noastra (Rom. 6, 13), ca sa ne dea mortii pacatului.

Pe langa aceasta, daca vrem sa vindecam si sa curatim bine sufletul – bunul nostru cel mai de pret din cate avem – si sa ajunga de cea mai mare valoare, mai avem nevoie de multa si desavarsita credinta, dar si de mai mare ajutor de la Dumnezeu si, dupa socotinta mea, de nu putina destoinicie din partea noastra, atat in cuvant, cat si in fapta.

*

A mai ramas sa cercetam care e scopul urmarit de fiecare dintre cele doua stiinte de vindecare.

Una, stiinta medicala, urmareste sanatatea si bunastarea trupului: sau sa-l pastreze sanatos sau sa-i readuca sanatatea, daca a pierdut-o, cu toate ca nu stim bine daca sanatatea e de folos celor ce o au; adeseori boala le e de mai mult folos. Cu sanatatea si boala e la fel ca si cu saracia si bogatia, cu slava si lipsa de slava, cu starea sociala smerita si starea sociala stralucita si cu toate cele care prin natura lor stau la mijloc intre bine si rau si nu inclina mai mult nici intr-o parte nici in alta, ci ajung bune sau rele prin voia cea libera si prin felul cum le intrebuinteaza cei ce le au.

Cealalta, stiinta vindecarii sufletelor, preotia, urma­reste sa intraripeze sufletul, sa-l smulga din lume, sa-l dea lui Dumnezeu; sa-l faca sa pazeasca chipul lui Dumnezeu (Fac. 1, 26), daca nu l-a pierdut; daca e in primejdie sa-l piarda, sa-i arate calea ca sa si-l pastreze; iar daca si l-a stricat, sa-l aduca din nou la starea cea dintai. Preotia urmareste sa faca sa locuiasca, prin Duhul Sfànt, Hristos in inimile oamenilor (Efes. 3, 17). Si, in sfarsit, scopul cel mai de seama al preotiei este sa-l faca dumnezeu si partas fericirii celei de sus pe cel ce apartine cetei celei de jos, pe om.

(…)

Dar noi preotii – pentru care grija cea mare este mantuirea sufletului, bunul cel fericit si nemuritor, care are sa fie pedepsit sau rasplatit vesnic, pentru rautatea sau virtutea lui – dar noi, preotii, cata munca credeti ca nu trebuie sa depunem, cata stiinta nu trebuie sa avem, ca sa vindecam bine sau sa ne vindecam, ca sa schimbam viata credinciosilor nostri si sa supunem lutul duhului?

Nu toti oamenii au aceleasi ganduri, nici ace­leasi porniri. Barbatii unele, femeile altele; batranii unele, tinerii altele; saracii unele, bogatii altele; cei veseli unele, cei tristi altele; cei bolnavi unele, cei sanatosi altele; conducatorii unele, condusii altele; invatatii unele, neinvatatii altele; cei fricosi unele, cei indrazneti altele; cei maniosi unele, cei blanzi altele; cei cu fapte bune unele, cei pacatosi altele.

Iar daca vei cerceta inca si mai amanuntit lucrurile, vei vedea ce mare deosebire este intre cei casatoriti si cei necasatoriti; iar la acestia din urma, ce mare deose­bire este intre monahii care vietuiesc singuratici in pustie si monahii care duc viata de obste si traiesc la un loc; intre monahii imbunatatiti, care duc o viata contemplativa inaintata, si simplii monahi; intre oraseni si sateni; intre oamenii curati sufleteste si cei vicleni; in­tre cei care se ocupa cu afacerile si cei carora le place viata linistita; intre cei loviti de soarta si cei carora le merge bine si nu stiu ce-i necazul. Mai mare este deosebirea dintre faptele si pornirile oamenilor decat deosebirea dintre chipurile trupurilor lor; iar, daca vrei, mai mare decat deosebirea dintre amestecul elementelor din care-i alcatuit trupul nostra. De asta nici nu-i usoara indrumarea lor.

*

Dupa cum nu se da tuturor trupurilor aceeasi doctorie sau hrana, ci diferita, dupa cum sunt si trupurile, sanatoase sau bolnave, tot asa si sufletele se vindeca cu diferite invataturi si prin felurite mijloace. Martori ai diferitelor mijloace de vindecare sunt chiar bolile oamenilor. Pe unii oameni ii vindeci cu cuvantul; pe altii ii indrepti cu pilda vietii tale. Unii au nevoie de bold, altii de frau. Pe cei lenesi si greu de miscat spre bine, trebuie sa-i destepti cu lovitura cuvantului; iar pe cei peste masura de infierbantati cu duhul, pe cei care-s greu de stapanit in pornirile lor, care-s ca niste manji iuti ce sar tarcul lor, pe acestia ii faci mai buni daca-i strangi si-i opresti cu cuvantul.

Unora le e de folos lauda, altora mustrarea; dar si una si alta la timpul lor; ca vatami daca lauzi sau mustri fara socoteala si cand nu e timpul. Iarasi, pe unii ii in­drepti cu sfatul, pe altii cu mustrarea; dar si aici, pe unii ii indrepti daca ii mustri in vazul si auzul lumii, iar pe altii, daca ii sfatuiesti in taina. Ca unii obisnuiesc sa nesocoteasca sfaturile date intre patru ochi, dar se cumintesc numai cand sunt mustrati in public; altii, dimpotriva, se indaratnicesc cand sunt mustrati in fata lumii, dar se lasa povatuiti de o mustrare facuta in taina si rasplatesc cu supunere dragostea ce li se arata.

*

Fata de unii oameni e de neaparata trebuinta sa fii cu mare luare-aminte la toate faptele lor, chiar la cele mai neinsemnate, anume la aceia care, socotind ca faptele lor nu sunt cunoscute, se ingamfa ca sunt oameni cumsecade; ca uneltesc si asta. Fata de alti oameni este mai bine sa treci chiar cu vederea unele din faptele lor, sa fii, dupa cum zice proverbul, ca cel care vede, dar se face ca nu vede, ca cel ce aude, dar se face ca nu aude, ca sa nu-i duci la deznadejde, inecandu-i cu asprimea mustrarilor, si pana la sfarsit sa-i faci sa savarseasca orice pacat, pentru ca le-ai smuls din suflet rusinea, leacul indreptarii lor. Pe unii trebuie sa te manii uneori, fara ca in sufletul tau sa fii maniat pe ei; sa-i treci cu vederea, fara ca in sufletul tau sa-i treci cu vederea; sa le arati ca ti-ai pierdut nadejdea, fara sa ti-o pierzi. Aceasta, fata de toti aceia a caror fire cere o astfel de purtare. Pe altii trebuie sa-i vindeci cu blandetea si cu smerenia ta, unind eforturile tale cu eforturile lor, in vederea nadejdilor celor bune. Adeseori e mai folositor ca pe unii sa-i birui, iar de altii sa te lasi biruit; sa lauzi sau sa critici in fata unora bogatia si puterea, iar in fata altora, saracia si viata amarata si plina de necazuri.

*

Doctoriile date de noi pentru vindecarea sufletelor nu sunt ca virtutea si ca viciul – virtutea, totdeauna si la toti, foarte buna si foarte folositoare, iar viciul foarte rau si foarte vatamator -, ci una si aceeasi doctorie este, totdeauna si la aceiasi, sau plina de putere vindecatoare sau foarte primejdioasa; de pilda, asprimea sau blande­tea sau fiecare din celelalte doctorii pe care le-am enumerat mai inainte. Unora le este buna si folositoare o doctorie, altora o doctorie contrara, dupa cum sunt, socot, timpurile si imprejurarile si dupa cum o primeste temperamentul celor ce trebuie vindecati. A le descrie pe toate prin cuvant si a le cunoaste cu deamanuntul, ca sa cuprinzi intr-un capitol toata stiinta vindecarii su­fletelor, este cu neputinta, oricat de multa sarguinta si pricepere ai avea. Numai experienta insasi si cazurile de duhovnicie dau lumina si stiintei vindecarii suflete­lor si preotului.

*

In general vorbind, trebuie sa stim ca dupa cum pen­tru cei care merg pe o franghie intinsa pe sus este primejdios sa se plece intr-o parte sau alta sau sa se incline putin, oricat de mica ar parea inclinarea, ci toata siguranta lor sta in tinerea echilibrului, tot asa si pentru noi preotii, daca inclinam in vreo parte, fie din rautate, fie din nestiinta, primejdia caderii in pacate e mare si pentru noi si pentru credinciosii nostri. Trebuie, dar, negresit sa mergem pe calea cea imparateasca, trebuie sa nu ne uitam in jurul nostru si sa nu ne abatem, nici la dreapta nici la stanga, dupa cum spun Proverbele (Pilde 4, 27).

Asa sunt bolile sufletesti ale oamenilor si atat de grea este munca unui bun pastor care vrea sa cunoasca bine de tot sufletele credinciosilor turmei sale (Pilde 27, 23) si sa le conduca dupa invatatura pastorala cea dreapta si adevarata, vrednica de adevaratul nostru Pastor.

*

Iar daca cineva – ca sa vorbesc la urma de cea dintai dintre indatoririle noastre preotesti -, iar daca cineva cuteaza si socoteste ca este un lucru la indemana mintii oricui predicarea cuvantului, adica a invataturii celei dumnezeiesti si inalte, de care acum toti filosofeaza, eu ma minunez de desteptaciunea unui astfel de om, ca sa nu spun, de prostia lui. Nu mi se pare un lucru din cele mai usoare si nici din cele care au nevoie de putina minte, ca sa dai la vreme fiecaruia masura de grau a cuvantului (Luca 12, 42) si sa chivernisesti cu judecata adevarul dogmelor noastre, sa vorbesti despre toate cate s-au filosofat in Scriptura, despre lume si lumi, despre materie, despre suflet, despre spirit, despre firile cele spirituale, atat ale ingerilor cat si ale demonilor, despre pronia lui Dumnezeu, care uneste si carmuieste totul, despre toate cate par ca se intampla potrivit ratiunii si despre toate cate par ca se intampla impotriva ratiunii omenesti, ratiunii celei de jos.

Nu mi se pare un lucru din cele mai usoare sa vor­besti inca si despre altele cate s-au filosofat in Scriptu­ra: despre facerea cea dintai a omului, despre replasmuirea sa din urma, despre simboale si adevar, despre legaminte, despre intaia si a doua venire a lui Hristos, despre intruparea Lui, despre patimile Lui, despre moartea Lui, despre Inviere, despre sfarsitul lumii, despre judecata, despre rasplatirea celor buni si pedepsirea celor rai si, in sfarsit, despre invatatura cea mai inalta, anume despre toate cate trebuie sa cugetam de­spre incepatoarea si fericita Treime. Da, invatatura de­spre Sfanta Treime este plina de foarte multe primejdii pentru cei carora li s-a incredintat grija luminarii credinciosilor; o primejdie, ca nu cumva, de frica politeismului, sa vorbesti de o singura persoana in Sfanta Tre­ime si sa intelegi ca aceeasi persoana este si Tatal si Fiul si Sfantul Duh, facand din numele lor niste simple nume; alta primejdie, ca nu cumva sa desparti Sfanta Treime in trei persoane deosebite ca fiinta si straine intre ele, care nu pazesc randuiala si nici incepatoria, sa faci din ele, asa zicand, niste dumnezei care se lupta intre ei si sa cazi astfel intr-o greseala opusa celeilalte, asa cum se intampla cu un pom, pe care tragandu-l prea mult ca sa-l indrepti, il strambi in cealalta parte (…)”.

(in: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Grigorie din Nazianz, Sf. Efrem Sirul, “Despre preotie”, Editura Sophia, Bucuresti, 2004)

Legaturi:

*

***

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Sfantul Grigorie Teologul (de Nazianz)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Sfantul Grigorie de Nazianz: CUM TREBUIE SA FIE PREOTUL SI DE CE TREBUIE SA TINA SEAMA IN SLUJIREA SA? (II) – “Suntem viteji impotriva binelui nostru si destepti impotriva sanatatii noastre”

  1. Mulţi comentăm ortodoxia
    Spre-a ne’arăta deştăptăciunea
    Mulţi scriem cărţi cum scriau sfinţii
    Dorind să ne admire lumea.

    Mulţi ostenim, luptând s-o facem
    Ori artă şi arhitectură,
    Ori academică ştiinţă
    Ori barem casă de cultură.

    Mulţi construim – zidind biserici –
    Imaginea şi propriul nume.
    Mulţi aggiornăm vieţii moderne
    Ortodoxia azi în lume.

    Credinţa noastră nu-i nici artă
    Nu-i nici cultură nici ştiinţă
    Ci mult mai mult ca toate’acestea,
    E viul vieţii prin credinţă.

    Iar preotul în ea-i şi doctor
    E şi păstor duhovnicesc,
    Model de viaţă şi iubire,
    Că-i slujitor dumnezeiesc.

    El nu lucerază pentru lume
    Nici pentru artă şi cultură,
    Ci pentru mântuirea noastră
    Prin viaţă şi învăţătură.

    Sfântul Grigorie’aici iată
    Pri viaţa şi cuvântul său
    Ne’arată ce e preoţia
    În legile lui Dumnezeu.

    Un preot nu devine vrednic
    Prin ceia ce a construit
    Ci prin mulţimea celor care
    Prin slujba sa, s-au mântuit.

    Iată la el, înţelepciune,
    -De vreţi- şi artă şi ştiinţă
    Iată un sfinţenia vieţii
    Ce care zideşte în credinţă.

    Sfântul Grigorie-i modelul
    Învăţătorului smerit,
    Prin viaţa sa, prin modestie
    Prin cele ce a pătimit.

    Iată ce spun şi’nvaţă sfinţii
    Ce n-au vorbit spre slava lor
    Ci spre-a zidi lăuntric lumea
    Spre mântuirea tuturor.

    Poporul creşte-n vrednicie
    Nu prin ştiinţă şi cultură
    Ci prin Iisus adus în inimi
    Prin taine şi învăţătură.

    Duhovnicii pot schimba lumea
    Prin jertfa şi credinţa lor
    Sau pot strica ortodoxia
    Făcând pe placul tuturor.

    Răspunderea e uriaşă
    În faţa sfântului altar,
    Dar preotul nu este singur
    Ci-i pururi susţinut prin Har.

    Ferice celor care ASTĂZI
    Trudesc în ,, jugul’’ preoţiei
    Şi contruiesc smeriţi în inimi
    Altarele ortodoxiei.

  2. !

    …l-am primit ca mesaj…pe mail , de la o cunostinta… :

    “——————————————————————————–

    “Omul care poate să facă bine şi nu-l face, este o fiinţă josnică. A nu face parte săracului din cele ce rămân peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia. Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta. Bogaţii procură săracilor mijloace pentru hrană, iar săracii mijlocesc pentru mântuirea lor (bogaţilor). Fără nenorocire poţi intra în Împărăţia Cerurilor, dar fără milostenie, nu! Este absolut imposibil să ajungi fără milostenie măcar până la porţile cerurilor. Fără milostenie, însăşi rugăciunea este fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ţie? Cum vei cere împreună cu credincioşii din Biserică – „Dă Doamne” – când tu însuţi nu dai săracilor, deşi poţi să dai? Cu ce gură vei spune: „auzi-mă Doamne”, când tu însuţi nu-l auzi pe sărac, sau mai adevărat pe Hristos, care strigă spre tine prin sărac? Aşa cum ne purtăm noi cu aproapele, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi. L-ai dispreţuit pe sărac? Şi Dumnezeu te va dispreţui pe tine. N-ai deschis celui ce bătea? Nu ţi se vor deschide nici ţie porţile împărăţiei lui Dumnezeu “

    +++++++++++

    O, iarta-mi, te rog, Doamne, atatea rugaciuni

    Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni;

    Caci am facut adesea din Tine robul meu,

    Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

    In loc sa vreau eu Doamne sa fie voia Ta

    Iti cer, Iti cer intr-una sa faci Tu voia mea.

    Iti cer s-alungi necazul, sa-mi lasi un loc in Rai

    Ci sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai.

    Gandindu-ma ca daca Iti cant si Te slavesc

    Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce doresc…

    O, iarta-mi felu-acest nebun de- a ma ruga

    Si-nvata-ma ca altfel sa stau in fata Ta

    Nu tot cerindu-Ti Tie sa fi Tu robul meu,

    Ci Tu cerindu-mi mie,iar robul sa fiu eu

    Sa inteleg ca felul cel bun de-a ma ruga

    E sa doresc ca-n toate,sa fie voia Ta …

    DOAMNE ! iti multumim ! iarta-ne…si…ajuta-ne…

    Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !

  3. spunea Parintele Rafail Noica : “Fiecare om este o altă mântuire, fiecare suflet este un alt aspect al chipului lui Dumnezeu, care nu a mai fost niciodată în istorie și în toată creația, și niciodată nu va mai fi. Și asta are de-a face cu măreția fiecărui om. Și deci fiecare este o cu totul altă cale decât oricare alt om, dintru neființă întru ființă. Se aseamănă căile, uneori sunt aproape paralele, dar niciodată identice: precum razele unui cerc, cum descrie Avva Dorothei al Gazei.
    În creația lui Dumnezeu nu există repetiție; se pare ca nici fulgii de zăpadă, câte miliarde de miliarde ar fi, nu sunt doi la fel: cu cât mai mult fiecare om are felul lui!”

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Preotul ca terapeut duhovnicesc. Ce greseli se fac de obicei in comunicarea cu cei care vin la noi cu probleme? CAT DE IMPORTANT ESTE SA STIM SA NE ASCULTAM?
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Sofronie Saharov: RUGACIUNEA DIN GHETSIMANI. Ce importanta capitala si nestiuta are si ce legatura este cu mine si viata mea duhovniceasca?
  6. Pingback: SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL. Fericirile si durerile omului credincios -
  7. Pingback: SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL – episcopul ascet – despre cum ar trebui sa fie PREOTII SI EPISCOPII -
  8. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI. Cuvinte ale marilor luminatori ai lumii, Ioan, Grigorie si Vasile, despre RASPUNDEREA PREOTIEI si IMPARTASIREA INFRICOSATA CU HRISTOS -
  9. Pingback: IPS Ierotheos Vlahos despre adevarata MILOSTENIE SUFLETEASCA FATA DE TINERII RATACITI: “Oamenii din ziua de azi au mare nevoie sa gaseasca oameni care sa le asculte durerea“ -
  10. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  11. Pingback: Predici ale Cuviosilor IOANICHIE BALAN (audio) si SOFIAN BOGHIU la pomenirea SFANTULUI GRIGORIE TEOLOGUL: “Bobul de grau”, cu inima sensibila si delicata, care a rodit insutit -
  12. Pingback: PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele -
  13. Pingback: PS IGNATIE MURESANUL despre SECULARIZAREA DIN INTERIORUL BISERICII si CALDURA SUFLETEASCA prin care ar trebui apropiati de Dumnezeu tinerii si cei necredinciosi. CUM DAM MARTURIE DESPRE HRISTOS? - Recomandari
  14. Pingback: SCARA SFANTULUI IOAN: Invataturi importante pentru dreapta socoteala si pentru deslusirea unor nuante duhovnicesti si taine ale razboiului nevazut: “Se intampla uneori ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otrava“. SA NU SARIM ET
  15. Pingback: ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Sfantul Vasile cel Mare – LEUL LUI HRISTOS [film documentar subtitrat in romana] | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate