VIATA SFANTULUI NOSTRU PARINTE SOFRONIE (Saharov). “Nu puteti pastra rugaciunea… pentru ca nu va rugati pentru oameni”
Familia ortodoxa:
Sfintenia cheama sfintenie – Arhimandritul Sofronie (Saharov)
† 11 iulie 1993
„A scrie despre Parintele Arhimandrit Sofronie este o mare indrazneala, ba chiar o nesabuinta; cum sa cutezi sa scrii ceva despre un munte al lui Dumnezeu, si inca un munte sfant, de vreme ce nu esti decat un biet firicel de praf inaintea staturii lui spirituale de titan al Duhului?“ – spuneau editorii athoniti ai uneia dintre editiile romanesti ale cartilor sale.
Parintele Sofronie este astazi un nume foarte familiar aproape tuturor ortodocsilor, din intreaga lume — daca nu pentru altceva, macar pentru cartea „Cuviosul Siluan Athonitul“, prin care l-a facut cunoscut intregii lumi pe marele Staret din Sfantul Munte, „propovaduitor al iubirii lui Hristos“, ce i-a fost parinte si povatuitor duhovnicesc aproape zece ani. Parintele Sofronie, rus prin nasterea dupa trup, athonit dupa nasterea din nou a monahismului si englez dupa tara in care a vietuit mai bine de patru decenii si care-i adaposteste fericitul mormant, iar dupa mostenirea duhovniceasca lasata in urma – apartinator a toata lumea.
Parcursul vietii sale cuprinde aproape intreg veacul trecut. Inca de la venirea sa pe lume, la sfarsit de secol 19, viata i s-a aflat sub semnul dumnezeiestii purtari-de-grija. Din pricina unor probleme, la nastere, doctorul l-a intrebat pe tatal sau: „Pe cine sa salvam, pe mama sau pe prunc? In principiu, unul trebuie sacrificat!“. Cand, mai apoi, amintea de cele petrecute atunci, Parintele Sofronie isi facea semnul crucii si zicea cu bucurie:
„Multumesc Domnului ca tatal meu a avut reactia ortodoxa, «Salvati-o pe mama», caci in catolicism il salveaza pe prunc si jertfesc mama, dar Ortodoxia salveaza mama – si, la o adica, pruncul trebuie jertfit“…
Dar, prin pronia lui Dumnezeu, doctorul i-a salvat pe amandoi si asa s-a nascut micul Serioja… Datorita unor neputinte, mama sa nu l-a putut ingriji pe deplin, si pruncul s-a invrednicit de o alta lucrare a proniei — intalnirea cu doica sa, o taranca cu viata foarte curata si cu rugaciune foarte adanca. Toata viata sa Parintele nu uita sa multumeasca lui Dumnezeu ca a crescut pe genunchii ei.
Totusi, despre mama sa e pilduitor urmatorul episod: Sfantul Ioan din Kronstadt, iesind intr-o zi din biserica, o vede si, desi n-o cunostea, o arata cu degetul la toata lumea si zice:
„Iata o femeie buna, iata un suflet bun...“
Tot in acele rastimpuri, de frageda pruncie, marturisea mai apoi Parintele intr-una din cartile lui,
„se intampla ca, iesind din biserica, vedeam orasul luminat de doua feluri de lumina. Lumina soarelui nu ma impiedica a simti prezenta altei Lumini (cea nezidita). Din amintirea mea au disparut aproape toate evenimentele acelei perioade, insa acea Lumina eu nu o am uitat“.
Din copilarie si-a descoperit talentul picturii, dar dorinta sa de-a se dedica artei convietuia cu o adanca si indelunga rugaciune, ce i se daruise de la o varsta frageda. A parasit Moscova dupa 1922, refugiindu-se de valul tragicelor schimbari politice din tara sa, pe care insa niciodata n-o va uita si, ajuns la Paris, a continuat sa se indeletniceasca cu pictura. Ideile transcendentalismului indian (cu care face cunostinta in cercurile pariziene) il amagesc si, in acei ani, are loc o cadere pentru care Staretul a plans tot restul vietii:
„Rugaciunea catre Dumnezeul personal se revarsa din mine, dar eu ma sileam sa o dau la o parte si sa meditez la nimicul absolut“.
Inflorirea carierei sale de pictor a coincis cu o intorsatura launtrica a vietii sale:
„Dintr-o data mi s-a facut limpede ca a cunoaste inseamna impartasire in fiinta… si mai ales in dragoste“.
Tamaduit de ispita impersonalismului oriental prin descoperirea facuta inimii sale, tanarul Serghei paraseste arta si intra la Institutul de Teologie „Saint-Serge”. Acolo, isi amintea Parintele Sofronie,
„am cunoscut nume, date, greutatile Bisericii de-a lungul istoriei, dar eu doream sa aud despre cum sa dobandesc vesnicia“.
Aceasta cautare fiintiala culmineaza in Sambata Mare a lui 1924, cand Lumina cea nezidita l-a cercetat dupa Impartasanie, simtind-o ca „atingerea dumnezeiestii vesnicii“, vreme de trei zile:
„Eu — am inviat; si in mine, si cu mine a inviat intreaga lume“.
Dupa aceasta minunata aratare, in anul urmator se duce la Muntele Athos sa devina monah si intra in obstea Manastirii Sfantului Panteleimon, gandind:
„Daca Dumnezeu este asa, atunci mai curand trebuie sa parasesc toate si sa caut sa ma unesc numai cu El“.
Vietuieste acolo mai bine de cinci ani, inainte sa stea de vorba pentru intaia oara cu Sfantul Siluan Atonitul. Cu cateva luni inainte, fusese hirotonit ierodiacon de Sfantul Nicolae Velimirovici, mare prieten al Cuviosului Siluan, pe care il cerceta la fiecare vizita in Athos. Pronia dumnezeiasca a lucrat iarasi in viata sa, caci marele Siluan, afland de masura Parintelui Sofronie si vazand ca are potentialul de a primi experienta sa, l-a primit in intimitatea lui duhovniceasca. Acesta, ca nimeni altul, a raspuns intrebarilor celor mai importante ale tanarului Sofronie. Prin contactul cu sfantul sau povatuitor, tanarul monah s-a incredintat ca duhul de pocainta care il cuprinsese era neratacitor si nemincinos. A dobandit o asemenea credinta si cinstire fata de Cuviosul Siluan, incat se inchina in duh pana si urmelor pasilor lui. Socotea legatura sa cu acesta drept cel mai mare dar pe care i l-a facut Dumnezeu. Iar, cu adevarat, intalnirea lor a devenit un eveniment ce avea sa schimbe cursul istoriei, prin implicatiile sale…
Dupa trecerea la Domnul a Staretului sau, in 1938, Parintele Sofronie primeste blagoslovenie sa se retraga la pustie, daruindu-se pe deplin iubitei sale indeletniciri: adanca rugaciune de pocainta. Pentru urmatorii zece ani, se nevoieste in Karulia si mai apoi intr-o pestera din apropierea Manastirii Sfantului Pavel, unde cunoaste si cele mai adanci si tainice trairi, cand Dumnezeu il cerceteaza in Lumina Sa cea Nezidita. In vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial, desi insingurat trupeste, Parintele a simtit toata durerea omenirii si se ruga pentru toti oamenii cu zdrobire de inima si cu lacrimi, simtind in Duh partasie cu intreaga lume. Plangea zile la rand, fara sa ridice capul de jos, fara sa stie daca e zi sau noapte…
Desi socotea ca va ramane pe veci in Sfantul Munte, alaturi de iubitul sau Staret Siluan, Dumnezeu a randuit altceva. In urma lipsurilor si a asprelor nevointe, starea sanatatii i se agraveaza, iar Parintele Sofronie pleaca in Franta, unde cunostea diaspora rusa – cu gandul de a publica scrierile marelui sau Staret, cata vreme se va trata. Dupa Razboi, insa, nu se mai poate intoarce in Sfantul Munte si, incurajat de acelasi Sfant episcop Nicolae Velimirovici, izbuteste in cele din urma sa editeze in 1952 scrisorile Cuviosului Siluan, impreuna cu o lunga si esentiala introducere, in care expune principiile de temei ale traditiei ascetice ortodoxe.
In acei ani, in jurul sau se adunase o mica obste de tineri si mai putin tineri, doritori sa se impartaseasca din izvorul datator-de-viata al Parintelui. Deja micul camin de batrani din St. Genevieve-des-Bois nu mai putea face nevoilor acestora, asa ca s-au vazut siliti sa-si caute un loc prielnic de vietuire in alta parte. Pronia il aduce astfel pe Staretul Sofronie, in 1959, in satucul englezesc Tolleshunt Knights din Essex — Anglia. Au intampinat mari greutati din pricina autoritatilor, foarte suspicioase cu stabilirea in Marea Britanie, in acei ani de „razboi rece”, a unui ieromonah rus impreuna cu comunitatea sa. Insa iarasi Dumnezeu le poarta de grija: cand discutiile din Parlamentul britanic inclinau cert spre un refuz, un parlamentar s-a ridicat si a spus:
„Nu vreti sa dati viza obstii Arhimandritului Sofronie pentru ca ei nu pot contribui cu nimic la economia noastra. Daca cei 12 apostoli ar veni azi in Dover, l-ati primi doar pe Iuda, pentru ca el are banii!“.
Atunci, in chip minunat, ministrul de interne s-a ridicat si le-a iscalit cererile…
Parintele Sofronie si-a jertfit ultima perioada din viata ingrijind si povatuind duhovniceste obstea Manastirii Cinstitului Inainte-mergator. Acolo s-au nascut intru cele ale Duhului unii precum Arhimandritul Chiril (care i-a urmat in scaunul de egumen al manastirii), Parintele Zaharia (Zaharou), Parintele Rafail (Noica), Mitropolitul Ierothei (Vlahos)… Pentru linia duhovniceasca cultivata in obstea sa de catre Staret sunt graitoare cele istorisite de Parintele Zaharia:
„Odata m-am dus la el si i-am zis: «Vin atatia oameni la noi. Cum putem pastra rugaciunea?» Ştiti ce mi-a raspuns? «Nu puteti pastra rugaciunea… pentru ca nu va rugati pentru oameni. Daca v-ati ruga pentru ei, insuflarea voastra ar spori — si atunci ati avea rugaciune neincetata»“…
Tot la manastirea din Essex va primi Parintele siruri nenumarate de oameni de pe cinci continente, care vreme de zeci de ani l-au cercetat primind lumina, putere, cunostinta si nadejde de la dansul.
Prin rugaciune, Staretul Sofronie cunostea nevoile duhovnicesti ale oamenilor, chiar si fara ca ei sa vorbeasca despre ele. Se intampla ca Staretul vorbea cu cineva dar, din rugaciune, cuvantul i se indrepta nu direct catre cel cu care vorbea, ci indirect, catre altcineva dintre cei ce ascultau. Astfel, candva l-a cercetat o doamna din Romania. S-a intamplat ca ea sa fie de fata la o conversatie din trapeza, intre Parintele Sofronie si altii. Şi dintr-o data si-a dat seama ca tot ce spunea el era tocmai raspunsul la cele mai tainice intrebari ale ei. La sfarsitul mesei, impresionata, s-a apropiat de el si, inainte de a putea spune ceva, Staretul a intrebat-o cu dragoste: „Oare nu v-am raspuns la toate intrebarile?“.
Dupa ce la inceputul anilor 1970 ajunge in pragul mortii, Parintele Sofronie socoteste necesar sa astearna pe hartie bogatele si inaltele sale experiente ascetice, spre folosul celorlalti. Astfel apar in 1977 „Rugaciunea – experienta vietii vesnice”, in 1985 autobiografia duhovniceasca „Vom vedea pe Dumnezeu precum este“ si in 1991 „Despre rugaciune“. Ca un adevarat om al esentei, in cartile sale Parintele pune cititorul inaintea celei mai insemnate probleme a fiintarii omenesti: relatia intre om si Dumnezeu.
Parintele Sofronie si-a cunoscut mai inainte sfarsitul, pe care-l astepta cu cuvintele: „Mi-e greu sa mai zabovesc chiar si un ceas… Am spus totul Domnului, acum trebuie sa ma duc!“.
In dimineata zilei de Duminica, 11 iulie 1993, in vreme ce la Dumnezeiasca Liturghie se propovaduia cuvantul Evangheliei, Parintele Sofronie s-a mutat cu pace la Imparatia cea vesnica, in Lumina cea neinserata a lui Hristos, pe care s-a invrednicit a o vedea inca din viata aceasta.
Radu Hagiu
“Daca este astazi un isihast ce-a trait in adancul predaniilor dreptslavitoare si care, mai mult, poate si sa le exprime in comparatie cu alte traditii, acesta este doar Parintele Sofronie”. (Parintele Theoclit Dionisiatul)
“Pentru noi, athonitii, el este Sfantul Sofronie“. (Staretul Iosif Vatopedinul)
“Gheronda Sofronie a fost un inger inca inainte sa vina in monahism”. (Parintele Efrem Katunakiotul)
“Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant”. (Mitropolitul Ierothei Vlahos)
(Din revista “Familia ortodoxa”, nr. 7 (42)/ iulie 2012)
- Fericitul Arhimandrit SOFRONIE DE LA ESSEX – OMUL PUTERII DISCRETE A DUHULUI si purtator in inima sa al suferintelor fiecarui om
- “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”
- FIRESCUL MINUNILOR, SIMPLITATEA NOBILA A SFINTENIEI. Parintele Rafail despre duhovnicul sau sfant, Cuviosul Sofronie
- Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
- “Din Viata si din Duh”. PARINTELE SOFRONIE SI SINGURA INTREBARE FUNDAMENTALA: “Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?”
- Parintele Sofronie – Cuvinte duhovnicesti de cea mai mare adancime despre lumea contemporana
- CUVIOSUL SOFRONIE (†11 iulie 1993) DESPRE ORBIREA OMULUI CONTEMPORAN: “In afara smereniei sau fara smerenie nu este si nici nu poate fi iubire”
- Cuviosul Sofronie Saharov despre razboaie si oamenii zdrobiti ai vremii noastre: “SCRIU DINTR-O PROFUNDA DURERE A SUFLETULUI MEU SI NU SOCOTI LUCRUL ACESTA A FI UN PESIMISM NEMODERAT”
- Despre libertatea pierzarii si despre durerea rugaciunii pentru lume
- Cuviosul Sofronie despre DALTONISMUL DUHOVNICESC si despre PURTAREA USURATICA SI OBRAZNICA a oamenilor fata de slujitorii Bisericii
- Parintele Sofronie de la Essex: IN CATOLICISM PRINCIPIUL IMPERSONAL STRIVESTE PERSOANA
- ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre cum sa petrecem cu mintea la Dumnezeu si cum sa ne razboim cu gandurile rele: “Curata locul si va veni Duhul Sfant”
- FERICITUL SOFRONIE SAHAROV – CUVANTAREA DE RAMAS BUN: “Noi nu ne despartim…”
- Doua inimi zdrobite. Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!
- SUFERINŢELE PRIN CARE SE CUNOAŞTE UNIMEA OMENIRII – CALE A MÂNTUIRII ÎN VREMEA NOASTRĂ
- “Unde este dragoste, acolo este plansul”
- Cuviosul Sofronie: “In locul regulei scrise trebuie ca inima noastra sa se largeasca…”
- Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA
- CARTE-EVENIMENT: “Cunosc un om in Hristos: Parintele Sofronie de la Essex” de Mitropolit Hierotheos Vlachos (extrase)
- Cuviosul Sofronie Saharov: SFATURI SI EXPLICATII DUHOVNICESTI ESENTIALE PENTRU VIATA DE FAMILIE (I). CUM SA NE CRESTEM COPIII? PENTRU CE ESTE CASATORIA?
- Arhimandritul Sofronie Saharov: „Traim in vremurile de pe urma. Judecata se poate petrece si acum”. CARE E CONDITIA DEOSEBIRII DUHURILOR?
- DIN COMOARA CUVINTELOR CUVIOSULUI SOFRONIE DE LA ESSEX: “Noi si spunem, si vrem sa auzim multe cuvinte, dar nu facem nimic pentru a le implini”, “Trufia, erezia si inselarile nu se vindeca usor, trebuie multa pocainta”
- Parintele Sofronie Saharov NE INVATA CUM SA TRAIM IN RELATIE CU SEMENII: “Ce castig judecand pe fratele meu?”, “Respingeti orice duh de curiozitate”
- Postul Maicii Domnului. CARE E TAINA NASCATOAREI DE DUMNEZEU SI A CELOR CARE II URMEAZA? Merinde duhovnicesti pe calea postului de la Parintele Sofronie
- STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX DESPRE CREDINTA ORTODOXA versus ratacirile catolice, protestante, orientale (inclusiv despre karate, magie, Filioque)
«Nu puteti pastra rugaciunea… pentru ca nu va rugati pentru oameni. Daca v-ati ruga pentru ei, insuflarea voastra ar spori — si atunci ati avea rugaciune neincetata»“…
– deci, DARUIRE…urmeaza linia Sf.Siluan care spunea cam la fel – pana nu jertfesti ceva de la/din tine pentru celalalt (n-ai cum sa ‘saracesti’nici lumeste ci, chiar te veni imbogatii SI duhovniceste)pentru ca Bun Daruitorul pentru asta ne-a SI chemat: intr-o impreuna/lucrare cu EL spre indumnezeire (prin Har, nu prin sine) fiindca ‘nimeni nu se mantuieste singur NICIODATA ci, numai impreuna’.
Este clar ca a avut Harul Sf.Duh si harisma rugaciunii neincetate inainte de a devenii calugar, realizand tarziu Darul care era cu el cautand lumeste (probabil) unele raspunsuri existentiale.
Raman la parerea mea: in tinerete, Pr.Sofronie Saharov semana foarte bine cu Pr.Amfilohie Branza, de la noi. 🙂 – cred ca si era darz din fire avand o privire frontala parca vazand prin tine, chiar daca la batranete avea fata de batranel modest si bland…
Acest articol este un raspuns foarte bun pentru aceia dintre noi care ne vaicarim (de fapt ne indreptatim) ca nu ne putem ruga, ca nu avem linistea necesara.
Apoi, am observat din scrierile Sfantului Sofronie ca a fost cercetat de Lumina, de Har, de Hristos intotdeauna in urma unor rugaciuni indelungate, pline de durere si cu multe lacrimi de pocainta care il zdrobeau (ma rugam ca un nebun zice sfintia sa).
Parintele Sofronie marturiseste ca la sfintenie se poate ajunde doar in Biserica: “Si eu am trait de mii de ori si traiesc chiar acum intristari si apasari, dar le rabd, deoarece din Biserica primesc si darurile cele dumnezeiesti”.