Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică …
Articole cu eticheta (tag): sfintii inchisorilor
Unii l-au înţeles şi judecat greşit, acuzîndu-l chiar că face politică în loc să-şi vadă de “datoriile” sale preoţeşti… Dar Părintele tocmai asta făcea: a înţeles că datoriile lui erau legate şi de viaţa publică, pentru că preotului nu-i poate …
Revista “Familia ortodoxa”, nr.8 (43)/2012: „In temnita Il simteam pe Hristos prezent printre noi” De vorba cu Doamna Aspazia Otel-Petrescu, supravietuitoare a inchisorilor comuniste – Doamna Aspazia, in perioada detentiei ati cunoscut persoane sfinte, care v-au intarit in credinta?
sursa foto Parintele MOISE IORGOVAN de la Manastirea Oasa – “Nu e treaba de calugar, dar daca n-o facea un calugar, n-o facea nimeni” Interviu realizat pentru Formula As de Claudiu Tarziu Nascut in 1974 la Resita, a urmat Facultatea …
„Nu-mi e rusine sa spal picioarele lui Hristos!” Mama Blondina a fost o adevarata ucenica a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi: minunata in daruire, minunata in smerenie… Neindoielnic ca pe langa astfel de oameni treci fara a-i observa, caci …
Doxologia [Tudorel Rusu]: Părintele Constantin Burduja, 101 ani de credinţă şi dragoste faţă de aproapele „Eu şi fraţii mei, de multe ori, copii fiind, îi reproşam: tată, dar mata nu te gândeşti la noi şi la mama deloc, chiar deloc? …
77. FERICIRILE explicate dumnezeieste de Parintele Calciu. Ce (nu) inseamna A FI SARAC CU DUHUL? 26-03-2012
“Sa nu va rusinati de lacrimi niciodata!” Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor! “În general s-a împământenit între noi, creştinii – vorbesc de creştinii mai superficiali – să luăm în derâdere sărăcia cu duhul şi …
Interviu cu Mariuca Vulcanescu (I). Despre viata lui Mircea Vulcanescu pana la arestare I Desi a dat numeroase interviuri si marturii despre Mircea Vulcanescu, este vizibila emotia puternica, aproape tracul, s-ar putea spune, cu care Dna Mariuca Vulcanescu, fiica cea …
UPDATE (sursa foto) “Tot ce nu se desfasoara sub har nu are valoare mantuitoare!” PARINTELE AMFILOHIE BRANZA (Man. DIACONESTI) – conferinta (seara duhovniceasca) la Libraria Sophia, 6 martie 2012 – “Pocainta in viata duhovniceasca” (download) – [VIDEO – INTEGRAL] NU …
“Puterea curajului si barbatiei duhovnicesti vin prin har, nu prin exercitii militare sau sportive” “[…] – Preacuvioase Părinte, cred că sînteţi de acord că Hristos ne este nu numai un model de iubire, ci şi de bărbăţie, în acest sens, …
Monahul Marcu Patimitorul (12 septembrie 1910 – 28 februarie 1999) “Costica – un suflet integru, inteligent, curat, corect, credincios, cu o mare putere de iubire… Constiinta pacatului. Este unul din cele mai stralucite exemplare pe care le-am intalnit in viata. …
“E vremea pocaintei! Oamenii ne-au parasit…” Pr. Gh. Calciu: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu” *** Astazi, 18 februarie, la 60 de ani de la mutarea sa la Domnul, este sarbatoare in inimile tuturor celor care-l cinstesc …
Mugetul apei vesteste furtuna. Dupa ce va fi bine rascolita, din mare va iesi fiara. Marea este marea acestei vieti, lumea in care traim, reprezentata de Sfantul Ioan Evanghelistul prin aceasta imagine sugestiva care exprima realitatea ei profunda – o …
“Oare când va iesi Patriarhia Româna de sub servitutea statului laic demonizat, orientat spre o Europa Unita plina de duhul anticristului si va canoniza martirii neamului românesc si ai Bisericii?” Testamentul unei generatii “Despre cartea lui Ion Ianolide stiam foarte …
SUFLETUL MEU A INTELES CA MUREA… In îndepărtata Americă, pe-o insulă pustie şi fără prea multe facilităţi ale vieţii moderne, trăiesc patru monahii care alcătuiesc obştea Schitului Sfântului Nil Sorski, aflat în inima Alaskăi. Maica Nina, stareţa mănăstirii, a descoperit …
86. Viata cuviosului martir GHERASIM ISCU si marturia pretioasa data de nepotul sau, IOAN ISCU 11-01-2012
60 de ani de la nasterea in Cer Familia ortodoxa: Arhimandritul Gherasim Iscu, mucenicul cu surâs blajin (21 ianuarie 1912, com. Poduri-Bacău – † 26 decembrie 1951, închisoarea Târgu Ocna) Părintele Gherasim L-a iubit pe Hristos din anii copilăriei. De …
Cititi, va rugam: Mircea Rusu – Colinda (de Radu Gyr) [Audio clip: view full post to listen] “Dumnezeu de Sus In inimi ne-a pus Numai lacrimi grele (…) Pentru osanditi Ingerii grabiti Nu aduc colinde (…) Peste fericiri apuse Tinde …
88. VICLEIM de Mircea Vulcanescu. CUM SE TRAIA SI SE INTAMPINA CRACIUNUL IN ROMANIA VECHE 24-12-2011
“Cel ce va scapa lumea de nevoi, S-a nascut intr-un staul printre boi…”
Cugetand la 22 decembrie de Ierom. Dosoftei Dijmarescu “[Sfantul Apostol Pavel] a numit Biserica „Stâlp şi temelie a adevărului”. De aceea, una dintre datoriile ei este să mărturisească adevărul despre Dumnezeu şi om. Şi pentru ca adevărul Bisericii să nu …
[…] – Preacuvioase Părinte, cred că sînteţi de acord că Hristos ne este nu numai un model de iubire, ci şi de bărbăţie, în acest sens, cred că ar fi interesant să le reamintim cititorilor noştri cîteva exemple din Sfînta …
IMNUL ACATIST AL RUGULUI APRINS [Invatatura] si activitatea duhovniceasca a parintelui Daniil (Sandu Tudor) Parintele Daniil Tudor spunea: “Dumnezeu este o nebunie aprinsa. Dumnezeu este o slabiciune, cea mai mare slabiciune. Noroade întregi sunt mânate sa sa nelegiuiasca, aproape deplin …
Cateheza la Antim: ”Părintele Adrian Mărturisitorul”. Invitat dl. Marcel Petrișor – 29.09.2011 Transcriere partiala a cuvintelor scriitorului, profesorului si fostului detinut politic MARCEL PETRISOR si ale parintelui MIHAIL STANCIU, rostite la Manastirea Antim (29 septembrie 2011): […] – Cand l-ati …
Preot Vasile Pătraşcu (1 ianuarie 1922, Bârlad – † 23 septembrie 2006, Bucureşti) Am închinat toată suferinţa mea lui Dumnezeu…! M-am născut în ianuarie 1922 în oraşul Bârlad, din români ortodocşi din neam în neam. Am urmat şcoala primară şi …
94. PARINTELE DIMITRIE BEJAN, PATIMITORUL († 21 septembrie 1995): “Jertfa noastra inca n-a rodit” 21-09-2011
Parintele Dimitrie Bejan – lumina din Lumina
Extrase din nr. 8 (31)/ 2011 al revistei “Familia ortodoxa”: Ispită la vremea Utreniei „Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum Arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc… Din rezerve, …
Din revista “Familia ortodoxa”, nr. 7 (30)/2011: “Am ajuns să o cunoaştem pe doamna Lucia abia prin anul 2004, când am vizitat-o în modestul ei apartament din Bucureşti. Ne-a întâmpinat cu un zâmbet frumos şi cald, de parcă ne-ar fi …
Constantin „Costache” Oprişan “Fiu de răzeş din Tecuci, Oprişan era originar din comuna Onceşti, judeţul Bacău, Unde s-a născut pe 26 martie 1921. A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi filosofie din Cluj, fiind student în anul III la momentul …
(icoana de Ioan si Camelia Popa, man. Afteia) “- Despre noii martiri in Biserica noastra nu se mai spune nimic. Stiti ca au fost atatia in inchisorile comuniste; acuma au descoperit un parinte cu corpul neputrezit. – Ia uite! – …
TROPARUL SFINTILOR ROMANI *** SFINTENIE SI SIMPLITATE “R. Rădulescu: Duminica Sfinţilor români, o zi care vine după duminica Rusaliilor şi după duminica Tuturor Sfinţilor, închinată sfinţeniei izvorâtă sau crescută din neamul nostru românesc. Se aude în biserică în această duminică, …
22 noiembrie 1943 Scumpul meu Emil, draga mea Lizuta si Fanel Miscat pana la lacrimi de iubirea voastra pentru mine, cu dor mult in inima, va comunic acum multumiri, ganduri bune si dragoste la dragostea voastra. Dumnezeu sa va ajute! …
Parintele Mihai Aldea – SFINŢII NOŞTRI IERARHI DIN PRIGOANELE COMUNISTE M-am întrebat şi eu, ca mulţi alţii, de ce n-au fost canonizaţi încă sfinţii români din prigoanele comuniste. Dincolo de teoriile lumeşti care ar explica acest lucru, rămâne totuşi o …
“Nu agitatiile politice, nu acuzele interminabile, si nu disperarile fata de conspiratiile unora sau altora pot sa elibereze lumea, nu! Ci adancirea tainei lui Hristos, apropierea de Hristos…” “Daca ne uitam in inchisoare, vedem ca cei care au incercat sa …
Plus: CUM A DORIT VALERIU SA MOARA IN INCHISOARE, CA ROMAN, REFUZAND ELIBERAREA SI MUTAREA SA IN BASARABIA SOVIETIZATA La Galda “Prin anii 1946-1947 am fost duşi să muncim la Galda, la o vie, bucurându-ne de un regim de lagăr, …
“E vremea pocaintei! Oamenii ne-au parasit…” Pr. Gh. Calciu: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu” *** “Cine se afirma crestin trebuie sa se poarte ca un crestin“. “Atitudinea lui Valeriu in fata autoritatilor era plina de demnitate, …
Emisiunea Nocturne, TVR1. Moderator – Marina Constantinescu (VIDEO-AUDIO)