VIRGIL MAXIM – 15 ani de la adormirea intru Domnul. CARE E LUPTA CRESTINULUI?
“Nu există cale pe ocolite, nici pod făcut de altul pentru mine. Fiecare trece cum poate! Cum ştie! De dincolo, braţe de lumină te cheamă. Indrăzneşte! Impotriva îndoielii, a deznădejdii! Dă din mâini, din picioare, înoată, zbate-te, zvârcoleşte-te, dar tine capul sus, privirea minţii sus, la această lumină cuceritoare”.
SA RECITIM IMPREUNA:
Crestinul – calator si luptator prin muntele suferintei, prin padurea cu fiare salbatice a ispitelor si prin mlastina deznadejdii
“… Şi atunci: Binecuvântat fie Dumnezeu, Cel ce a dat omului prilejul suferinţei pe acest pământ. Nu este alt remediu pentru a te scula din boala inconştienţei, a nepăsării şi a prostiei, decât suferinţa. O, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat acest trup material în care să primim şi să ispăşim prin suferinţă greşelile sufletului, am fi fost alături de satana în veşnicie.
Muntele suferinţei ne iese în cale nu ca un muşuroi pe maidan, pe care să-l putem trecem întărind niţel genunchii şi gleznele. E un munte cu prăpăstii ameninţătoare, cu suişuri abrupte, cu colţi de stâncă ce-ţi rup hainele, îţi scrijelesc carnea care-ţi sângerează, cu tunete şi trăsnete care te înspăimântă, cu prăvăliri de pietre şi prăbuşiri de copaci în cale, dar cu lumini de curcubeu pe creste. Iată, ai învins. Eşti sus, sus! Te bucuri cu lacrimi de bucurie că ai scăpat. Nu te mai doare nimic. Nu mai dai atenţie efortului, îngrijorării, fricii, neliniştii. Priveşti înainte. Deasupra, cerul limpede, luminos radiază peste creştetul tău, peste inima ta, lumina păcii şi împăcării cu tine însuţi şi cu Dumnezeu.
Carnea care te ţinea spânzurat în abatorul diavolesc al poftelor şi plăcerilor instinctuale ai pus-o pe altarul jertfei, să ardă, să se purifice în focul răbdării, al postului dur, acceptat, al mâncării lipsite de gust, uneori amară, alteori împuţită şi iată că trăieşti. Nu trăieşti cu pâine, „ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”, care ţi se face „hrana, şi acoperământ, şi purtare de grijă”. Prin acest Cuvânt, pe care-l dumici pentru prima oară, care are gust dulce, săţios, nu vei muri, ci vei trăi să-ţi desăvârşeşti fiinţa, să-ţi împlineşti misiunea între fraţii tăi pe pământ, să poţi mulţumi lui Dumnezeu că te-a creat duh din Duhul Lui nemuritor, să fii sfânt. Inălţimea cugetărilor te loveşte peste ochi: gândeşti la cele cereşti, dar nu pierde din vedere realitatea. Căci de unde eşti poţi cădea mai rău.
Atenţie, pe acest versant lumina intră în întunericul unei păduri, în bezna în care se aud urlând fiarele pădurii sălbatice. Care fiare? Acelea pe care crezi că le-ai ucis în carnea ta, în trupul tău. Au fost numai legate, nu ucise. Câtă vreme eşti încă în trup, chiar dacă ai ieşit din lume, o iei cu tine în celulă, în chilie, în pustie, în peşteră, şi lumea, ca o fiară, urlă şi muşcă din cugetul tău, tocmai pentru că te-ai oprit, crezând că ai biruit-o, că ai scăpat de ea.
Incepe bătălia cu fiarele pădurii. Toate tabără, toate intră hoţeşte în lumina atenţiei tale să te hărtuiască, să te obosească. O, cum nu stă „moara minţii!” Cum tot macină vedenii plăcute, satisfacţii uşoare, bucurii perverse, ambiţii lumeşti, poziţii măreţe şi închipuiri sublime de triumf şi stăpânire orgolioasă. Toate patimile de altă dată, tăcute în carne, ţinute în zăbala postului, ţi se fac acum draci în cuget, în minte. Altădată le gustai în trup. Acum vin să te terorizeze în gând. Unde fugi? Cum scapi? Cine îţi poate apăra mintea, cine îţi poate da linişte? Zi şi noapte, sătul sau flămând, vorbind sau chiar în rugăciune fiind, îţi fuge gândul în altă parte, departe de ceea ce rosteşte gura. Altul parcă-ţi umblă-n suflet şi-n cuget şi răscoleşte pulbere de scântei şi jăratic încins, cu chipuri şi întâmplări care îţi mută atenţia, îţi frig ochii, îţi ard limba, îţi înţeapă urechile cu strigări obraznice, îţi siluieşte simţirile minţii şi ard pe dinăuntru ca un foc ascuns, neştiut, împotriva căruia nu ai armă de apărare şi loc de scăpare…
Apa! Apa stinge focul! Apa rugăciunii stinge focul patimilor, domolite în înfrânările trupeşti, dar libere în cuget. Râul de apă continuă al rugăciunii neîncetate, râul rugăciunii adus în „vadul minţii” curăţă şi spală moara de necurăţia neghinei, de faina neagră a patimilor. Cine ţine râul rugăciunii permanente, izvorât din muntele Dumnezeirii mereu în sine? Să curgă zi şi noapte, purificator, prin inimă şi minte?
Cât trăim în trup, cugetul nu se poate limpezi definitiv de dorinţe, oricât le-am sublima să lucreze numai binele. Atunci să deznădăjduim? Să renunţăm la purificare? După atât drum parcurs? Nu! Nu vom renunţa! Oricât am risipi energia spirituală, atât vom fi: cât vom aduna în noi energiile dumnezeieşti.
Se vede un mal. E departe, dar se vede. Tot ce mă desparte e această apă stătută, ca o mlaştină împuţită prin care trebuie să trec. Nu există cale pe ocolite, nici pod făcut de altul pentru mine. Fiecare trece cum poate! Cum ştie! De dincolo, braţe de lumină te cheamă. Indrăzneşte! Impotriva îndoielii, a deznădejdii! Dă din mâini, din picioare, înoată, zbate-te, zvârcoleşte-te, dar tine capul sus, privirea minţii sus, la această lumină cuceritoare. Nu renunţa la speranţă, căci vei birui! Nu te înfricoşa de mâlul care se încleştează să te tragă la fund. Faptul că te-ai aruncat în mlaştină e dovada încrederii că vei birui. Abia acum începi să fii conştient de tine, de valoarea ta spirituală. Eşti în lume, dar nu eşti din lume. Eşti fiinţă cerească! Eşti făcut să birui! Eşti zidit dintr-un material sfânt, nestricăcios. Eşti zidirea lui Dumnezeu, nu a stricăciunii şi a morţii. Eşti viu, nemuritor! Eşti înfiat de Dumnezeu, nemuritor în Hristos! Cine-ţi stă împotrivă? Nici îngerii, nici o putere văzută sau nevăzută. Nimeni. Dumnezeu e Cel ce te îndreptăţeşte în cuget, iar Hristos a murit şi a înviat pentru tine!
O, iată-te ajuns! In braţele lui Hristos. De aici nu te va mai putea răpi nimeni. Cântă, strigă! Bucuria ta să umple cerul şi pământul: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Iubite-voi Doamne, virtutea mea! Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi Izbăvitorul meu!”
Muntele suferinţei, pădurea cu fiare sălbatice şi mlaştina deznădejdii, stadii de viaţă spirituală pe care ne-am hotărât şi angajat să le străbatem, au constituit de-a lungul anilor de suferinţă coordonatele comportamentale ale vieţuirii noastre”.
(in: Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtata)
Legaturi:
- Virgil Maxim despre CHEMAREA NOASTRA SI DESPRE PUTEREA INFRICOSATA A SFINTEI IMPARTASANII
- CE CREDINTA, CE OAMENI, CE PARINTI… Din amintirile lui Virgil Maxim de dupa eliberare. “Noua Dumnezeu ne-a dat rabdare. Voi sa cereti sa va dea indurare”
- VIRGIL MAXIM LA GHERLA – patimiri mucenicesti, ispite si proorocia despre soarta celor care se fac slugile satanei (aviz si celor de azi!)
- Virgil Maxim: ganduri despre povara reeducarii – marturisirea pacatelor
- MARTIRI SI HISTRIONI sau: CINE NE TRANSMITE DUHUL ADEVARULUI? Pilda de pateric din inchisoarea de la Targsor: SE POATE SA DANTUIESTI PE SUFERINTA TA?
- IMNURI VII PENTRU CRUCEA PURTATA
- Virgil Maxim: Ardere-de-tot
- Valeriu Gafencu: O LUMINA!
***
- TINE-TE DE DUMNEZEU si LUPTA!
- CU OCHII TINTA LA IISUS, PRIN MIJLOCUL MORTII
- Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU!
- ARHIMANDITUL SOFRONIE: Ce putere are rugaciunea, ce efecte are cainta?
- Parintele Calciu despre razboiul gandurilor. CUM LUPTAM CU DEMONII?
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta si de vindecare a imputinarii cu duhul (1)
- Crucea lui Hristos impotriva neo-crestinilor iubitori ai lumii de aici: ADEVARATUL CRESTINISM INSEAMNA LUPTA
- Duminica Sfintei Cruci. CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?
- Sfantul Isaac Sirul: “Calea lui Dumnezeu e Crucea de fiecare zi, căci nimenea nu s-a suit la cer cu răsfăţul”
- Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”
- Arhimandritul Sofronie Saharov: INCERCARI DUHOVNICESTI. Nici un sfant nu ne poate cruta de necesitatea de a lupta cu pacatul care lucreaza in noi
- ORTODOXIA – CREDINTA PATIMITOARE versus “PARADISUL NEBUNILOR”
- Intre Cruce si tradare. CARE ESTE LECTIA MUCENICULUI EVGHENIE PENTRU NOI SI VREMURILE NOASTRE? (II)
- Parintele Arsenie Boca despre razboiul “LUMII” si despre fericirea CRUCII
- Parintele Arsenie Boca: “Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el”
- CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
Evrei 12, 1- 10
1. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.
2. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.
3. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.
4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: “Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.
6. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte”.
7. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?
8. Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi.
9. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă?
10. Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.
Incredibil de potrivita aceasta pericopa exact la acest articol!
http://www.youtube.com/watch?v=7ms02tUqhMA
Adevarata lupta a crestinul este lupta cu el insusi, cu propriile patimi si rautati.
Hristos nu S-a luptat cu lumea in care a venit, asa cum si-ar fi dorit iudeii, ci s-a lasat flagelat de lume, dar El a invins-o prin SFINTENIE !
Domnul sa ne ajuta sa ducem lupta cea folositoare Mantuirii !
@ Hrisanti,
Bucurii duhovnicesti si mantuire va doresc. La multi ani!
Iertare,dar nu ma pot abtine sa nu scriu si eu cateva cuvinte,amintind de lupta unor mame crestine,de a aduce pe lume copii,in aceste zile devastate de criza,dar mai ales de criza de umanitate…Amintind de umilintele prin care trec,in familie,in sate,in cartiere,in maternitati…(cineva a fost frecata cu peria de sarma pe picioare ,acuzata ca ar fii nespalata,cand de fapt avea varice)si unele platind cu viata din dorinta de a aduce pe lume o viata…
Amintind de saracia pe care cele mai multe dintre ele,o rabda,pana la imbolnavirea inimii,de stresul zilnic ca n-au cu ce-i hranii,cu ce-i spala,caci haine se dau mai lesne de pomana decat hrana sau detergenti,si mai ales unde sunt cate opt copii…Daca mai sunt si bolnavi,e durerea si mai mare…
Cata credinta si curaj au aceste mame simple…,marginalizate si ignorate de mai toata lumea…,care nu pot avea nici pe departe o cariera profesionala,dar care au mare dragoste pentru Dumnezeu si copilasii lor…
Ma opresc aici,desi ar fii multe de spus…Iertare,Doamne ajuta!
@soram:
Cinste lor, sa le dea Dumnezeu rasplata vesnica!
Daca ai nume si adrese sau numere de telefon poti pune (sau ruga adminii sa puna) la pagina de SOS si sigur se vor gasi destui sa le ajute bucurosi.
@fabiana
Multumesc, sora, si tie asemeni iti doresc din toata inima.
Domnul sa ne aiba in paza pe toti !
Cred alaturi de Soram, ca acele mame cu multi copii sunt marturisitori vii printre noi. Mai cred că bunul Dumnezeu le dă curaj, dar mai mult decât atât că ele au o credinţă mântuitoare şi pilduitoare pentru noi în aceste zile grele în care viata ca dar al lui Dumnezeu, este cântărită la acelaşi preţ cu al unui avort medical. Minunată scriere a altui mărturisitor bun, Virgil Maxim.
@ soram:
Pentru niste anunturi in toata regula, ar fi nevoie de date complete, altfel e destul de dificil si de prezentat cazurile, si de facut ceva in legatura cu acele persoane. In orice caz, macar persoanele din Slatina (daca am inteles corect) pot sa incerce ceva acolo, sa cerceteze acele familii si acele suflete.
Doamne, ajuta!
@ soram (nepublicat):
Ne pare tare rau pentru neintelegere, dar nu ati facut precizarile acestea de la inceput. Am retras comentariul. Nu stim ce sa facem atunci cu acele nume si numere… Iertati-ne!
@admin
Pana la urma exista posibilitatea reala de a lua contact cu acele mame de care vorbeste soram, sau nu ?
Ca nu prea inteleg nimic din dialogul vostru…
Doamne ajuta !
@ Hrisanti:
Deci… e cam incurcat: cine doreste sa ajute si sa ia legatura cu soram, putem intermedia contactul pe mail cu dumneaei. Daca e de acord si asa… Altfel chiar nu stim nicio alta posibilitate.
admin,
tocmai am parcurs si eu pagina de SOS,impresionanta,atatea mame care-si poarta copiii bolnavi ca pe Sfinte Cruci,la Sfinte Liturghii si Sfinte Masluri…
Maine dupa amiaza am sa vorbesc cu duhovnicul meu si am sa va anunt.
Iertare,Doamne ajuta.
@admin
Bine, daca soram este de acord, dupa ce vorbeste si cu duhovnicul si puteti intermedia….
După cum se practică ortodoxia astazi, mediatic, artistic, arhitectonic, etc, etc, cea descrisă de Virgil Maxim este negreşit o ortodoxie extremă, proprie doar celularului comunist. Ortodoxia noastră este umană şi umanistă, se trăieşte artistic, mediatic, ahitectonic, culturalistic, postul mai cu seamă…, sufletesc. Trupeste….,cât putem, dar…, nu prea putem , (vorbesc de mine), cu acordul medicului eventual, cu rugaciuni audio, cu manifestări…, simpozioane, lansări de carte, etc. etc… că… suntem istoviţi de muncă…, stresaţi…, etc, etc. Privind astfel lucrurile ortodoxia trebuie rescrisă. Şi se rescrie.Pe nesmţite. Greutatea zilei a ajuns să se socoată cruce şi nevoinţă, deşi nu ne ostenim deloc să ne despătimim ci dimpotrivă să agonisim cele de trebiunţă patimilor. Artisticul emoţional a devenit trăire duhovnicească, bucuria oferită de mediatizarea milosteniei socotită ca urcuş duhovnicesc şi nu preţul ei primit acum şi pierdut pe veci. Poate mi se pare mie. Poate mă însel. Dar totul seamănă a manifestare culturală de masă, a umanism, a activitate instuţională ce angajează altfel, care explica multe, dar angajează şi trăieşte altfel ortodoxia. Totul pare altfel. Mişcări de mase, manifestări artistice, metode ştiinţifice, centalism instituţional…, Se munceşte, se construieşte, inteligent, bine organizat, cinstit, şi cu rezultate, dar nu costruiesc eu ci instituţia. Ea este centru, ea a devenit referinţă, ea îmi dă ea îmi cere…, dar multe din cele ce î-mi dă ca fiind de la Dumnezeu sunt de fapt de la oameni, multe î-mi deschid un confict interior cumplit. Conflicte cumplite. Se mediatizează totul. De ce ? Evanghelia ne spune limpede ce trebuie spus şi ce trebuie ascuns. Ce este propriu ortodoxiei şi ce nu.
Cine este lumea şi în ce raport este ea cu Dumnezeu.
Descrierea făcută de acest mărturisitor al neamului nostru pare a fi extremă. dacă nu suntm în luptă cu
patimile noastre, dar dacă lupăm cu adevărat ortodoxeşte cu ele tot ce spus acest minunat om este adevărat. Torţionarii noştrii sunt înlăuntru. Dar ca să-i cunoaştem trebuie să apelăm la INSTITUŢIA DUHOVNICULUI, şi la angajarea luptei cu noi înşine, evanghelic. Ortodoxia o înteleg ca find de mare fineţe şi profunzime,care se manifestă prin rezultatele ei din interior, traite în smerenie, nu prin prea multe manifestări exteioare mediatizate de aşa zise interse misionare. Iertare că am cutezat să o fac pe deşteptul..