105 ani de la NASTEREA CUVIOSULUI ARSENIE BOCA. Arhim. Andrei Coroian despre rolul Parintelui Arsenie Boca in renasterea duhovniceasca a poporului român si MORMANTUL SAU CEL IZVORATOR DE HAR, DE LA PRISLOP

29-09-2015 Sublinieri

cuv-arsenie-boca(sursa: Icoane Bizantine Pictate)

***

Arsenie-Boca-ochii

O sută cinci ani dela nașterea părintelui Arsenie Boca

(29 sept. 1910)

Arhim. Andrei Coroian:

Despre rolul Părintelui Arsenie Boca în renașterea spirituală filocalică a poporului român și mormântul său cel izvorâtor de har de la Prislop

Părintele Arsenie Boca a fost o personalitate duhovnicească și harismatică unică, în istoria Țării și Bisericii noastre. A fost un monah cuvios și un preot cu viață sfântă, care a avut parte de multe persecuții și suferințe nedrepte, pentru care nu s-a plâns și n-a protestat niciodată, reușind mereu să le transfigureze. A fost dăruit de Dumnezeu, potrivit unei proprii mărturisiri, Bisericii şi neamului nostru, la rugăciunea sfinților Martiri și Mucenici Brâncoveni, în vremurile grele ale ateismului comunist, spre a arăta acestui popor, prin faptă şi prin cuvânt, frumuseţea sfinţeniei vieţuirii creştine, cât şi pentru a mărturisi dumnezeirea Logosului întrupat, Dătătorul vieţii şi al sfinţeniei.

A fost dăruit de Dumnezeu cu multe daruri și harisme.

Însă pe cât de mare și strălucitoare i-a fost lucrarea sa duhovnicească, pe-atât de mare a fost și suferința sa. Viața sa curată și sfântă, prin care a urmat Mântuitorului Hristos, a fost o continuă jertfă sufletească și trupească. Ce putea fi mai greu, pentru acest suflet iubitor de Dumnezeu, numit de marele teolog și dascăl, Părintele Dumitru Stăniloae „un fenomen unic în istoria monahismului Bisericii noastre[1], decât interzicerea de a sluji Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și aceea de a purta veșminte preoțești și monahale, la sfintele Slujbe. Această cruce, pe care părintele Arsenie a dus-o cu multă demnitate, cu mulțumire și pace sufletească, a fost cea mai grea suferință a sa. În istoria recentă, a avut corespondent, doar pe aceea a marelui sfânt ierarh grec, Nectarie, mitropolitul de Pentapolis.

De dragul Mântuitorului Iisus Hristos și al poporului Său credincios din această Țară, Părintele Arsenie și-a pus sufletul său curat în fața lui Dumnezeu, încredințându-I Acestuia, spre judecată și purtare de grijă, toate cele întâmplate. De aceea și minunile, mai ales vindecările pe care le face Dumnezeu prin el în vremea noastră, la mormântul său, sunt fără număr. Mormântul său a devenit un loc de pelerinaj și de vindecări, pentru sute de mii și mlilioane de credincioși de pretutindeni, precum în cazul celuilalt mare sfânt, ierarhul Nectarie Pentapolis de la Eghina.

http://www.schinteie.ro

http://www.schinteie.ro

Personalitatea Părintelui Arsenie Boca a fost una uriașă și complexă. Ea s-a desfășurat pe mai multe planuri ale vieții spirituale, culturale și științifice. Lucrarea sa duhovnicească și misionară, a făcut-o constant cât timp a fost în această viață, cu toate privațiunile, împotrivirile și nedreptățile ei, dar o face cu mult dinamism și la o scară mult mai mare, după dezlegarea sa de trup și mutarea la cer.

Părintele Teofil Pârâian spunea despre părintele Arsenie Boca, că n-a fost doar un monah, un preot sau un duhovnic deosebit, ci:

,,Orice ar fi fost, inginer, profesor sau medic, ar fi fost deosebit”.

Părintele a fost un teolog atât în înțelesul academic, cât și in cel spiritual al cuvântului, un om de cultură cu adânci cunoștințe în varii domenii. A fost un teolog al dialogului dintre teologie, cultură și știință, fiind la curent cu manifestările teologice și descoperirile științifice din vremea sa.

Dar a fost în egală măsură și un teolog duhovnicesc; un isihast al trăirii în Duhul Sfânt și al rugăciunii neîncetate. A fost un pictor de biserici și icoane, un artist plastic talentat, care s-a manifestat prin originalitate. Un preot care slujea cele sfinte cu adâncă credință, cu evlavie și simțire duhovnicească.

A fost un predicator și sfătuitor duhovnicesc desăvârșit. Fiind dăruit de Dumnezeu cu harul înțelepciunii și mitropolitul-nicolae-balan-principesa-ileana-arsenie-bocaal discernământului, știind întotdeauna să identifice miezul problemelor sufletești și duhovnicești, dar mai ales să dea soluțiile optime de rezolvare. A fost un mare rugător, contemporanii l-au numit și recunoscut, ca pe un mare mistic. A trăit în tradiția isihastă, inițiind și pe alții în practica rugăciunii lui Iisus. Am da ca exemplu doar pe copilul nevăzător de doisprezece ani, care va ajunge mai târziu, marele duhovnic părintele Teofil Pârâian, sau pe principesa Ileana a României, ajunsă călugăriță și stareță, în Statele Unite ale Americii, cunoscută ca Maica Alexandra.

Încă din prima zi de duhovnicie, Părintele Arsenie, a lucrat prin daruri specifice marilor sfinți și duhovnici. Adică darul vederii cu duhul, acela de a cunoaște prin Duhul Sfânt, sufletele oamenilor și ale altora care erau în legătură cu ei, darul tămăduirii bolilor prin rugăciune și prin spovedanie. Se cunosc și astăzi, zeci și sute de cazuri de bolnavi, pe care Părintele i-a tămăduit sufletește și trupește, când era în această viață, după cum se cunosc și vindecările pe care, până astăzi, cu mai multă putere le face, la mormântul său dela Prislop. Părintele a fost hăruit de asemeni, cu darul învățăturii sau al cuvântului, prin cuvântări scurte, dar foarte concentrate, consistente, obiective și limpezi, reușind să lumineze, să orienteze și să vindece de necunoaștere multe suflete.

Viața și lucrarea sa, ar putea fi împărțită în patru mari etape sau capitole:

1. Perioada formării, care cuprinde nașterea sa, viața ca elev la Liceul din Brad. Viața ca student teolog la Sibiu și student la Institutul Bellearte din București.

2. Perioada de vârf a lucrarii sale, teologice, misionare și duhovnicești, aceea de preot, stareț și duhovnic la Mânăstirile Sâmbăta de Sus și Prislop.

3. Lucrare sa de artist și de pictor, la Atelierile Patriarhiei, în vremea excluderii din monahism și din preoție, care cuprinde o lucrare de proporții și de durată: Pictarea bisericii de la Drăgănescu. În acea pictură, care este realizată într-un stil cu totul original și care trebuie înțeleasă într-un sens duhovnicesc și mistic, părintele și-a exprimat trăirile și înțelegerile duhovnicești, pe care altădată le exprima prin cuvânt.

4. Lucrarea de tămăduire a bolilor sufletești și trupești, de transformare a omului, numite astăzi minuni și vindecări, pe care le-a făcut de-a lungul întregii vieții, indiferent că era persecutat sau liber, în mânăstire sau în închisoare, în pribegie sau la biserica unde picta.

Toate acestea, minunile și vindecările din timpul vieții, precum și cele de după mutarea sa la cer, având acest scop sfânt, de transformare a omului, de transfigurare a lui, în vederea mântuirii și sfințirii sale.

Reluând:

1. Părintele Arsenie Boca s-a născut în localitatea Vaţa de Sus,[2] în Munţii Apuseni, la 29 septembrie 1910 și s-a dovedit a fi un ales al lui Dumnezeu, de la sânul maicii sale. Mama sa Cristina, născută în anul 1892, a fost o tânără cu multă credință, evlavie și curăție. Ea l-a convins pe mai vârstnicul Iosif–Petru, viitorul ei soț, născut în anul 1881, de confesiune greco-catolică, ca odată cu cununia lor, din 7 nov. 1909, acesta să primească credința ortodoxă, lucru pe care l-a și făcut. După zămislirea părintelui, potrivit rânduielii creștine, ea a trăit o viață curată, liniștită și lipsită de relațiile conjugale, acesta și datorită faptului că Iosif, soțul ei și tatăl părintelui a fost plecat la muncă, în America. În urma multelor rugăciuni pe care le făcea zilinic în fața icoanei Maicii Domnului, pentru copilul pe care-l purta, ea a visat că poartă în pântece soarele și luna, înțelegând astfel, că Dumnezeu și Preacurata Fecioară Maria, i-au ascultat rugăciunile, iar copilul va fi un ales a lui Dumnezeu și un slujitor al Mântuitorului Iisus Hristos.

parintele Andrei la Bujoara, in locul copilariei parintelui Arsenie BocaPărintele Arsenie fost botezat la 16 oct. 1910, primind numele Zian-Vălean, o formă locală a numelui Ioan. A fost crescut la Bujoara, localitate situată în munți Apuseni, la cincisprezece kilometri de Vața, într-un cadru natural mirific, departe de zarva lumii, petrecând într-o atmosferă de pace patriarhală, de credință și de evlavie care i-a fost insuflate de prunc, în casa bunicilor săi materni. Primele patru clase le-a făcut acasă, în particular, cu verișorul său, dascălul Vasile Crucin, om cu studii la Viena, care va avea un rol fundamental în formarea intelectuală a viitorului Părinte Arsenie.

A fost un copil dăruit de Dumnezeu cu multe daruri, super dotat, cum am spune astăzi, care de la o vârstă precoce a arătat preocupări intelectuale profunde și citind cărți importante de filosofie și psihologie, exemplu: ,,Religia în limitele rațiunii” a lui Immanuel Kant.

A parcurs și a absolvit ca şef de promoţie Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad, în anul 1929. A iubit și excelat în matematici, fizică, desen, în muzică și religie.

Dar ceea ce l-a caracterizat de copil, a fost credința sa, profundă, vie și lucrătoare. El va scrie într-o Autobiografie, cerută de securitatea din Râmnicul-Vâlcea în 17 iulie 1945, că a fost credincios de mic, că: ,,S-a pomenit credincios[3].

Ca mărturie a cinstei de care se bucura încă din acea vreme, pentru viața sa curată, de asceză și de rugăciune, stă și faptul că majoritatea colegilor de liceu îl numeau cu respect și admirație: ,,Sfântul! La sfârșitul anului școlar 1929, a avut cinstea de a planta în mod festiv un gorun în curtea liceului, care stă mărturie și astăzi. Acest gorun îi poartă numele: ,,Gorunul lui Zian”, și se alătură celor plantați în cinstea tribunilor naționali, Iancu și Horea, care se află la Țebea, la cinci kilometri de Brad. Astfel se păstrează vie, în această parte a țării, amintirea acestei treimi de mari personalități politice și spirituale, pe care ținutul Țării Zarandului din Munților Apuseni, l-a dăruit văzduhului Țării Românești.

Părintele Arsenie a mai avut o soră mai mică, Viorica-Minca, născută în 1913, care a murit la scurt timp după naștere.

Fără să se cunoască motivul, părinți săi au divorțat, în anul 1922, părintele fiind încredințat tatălui, care avea meseria de cismar. Acesta a murit însă de tânăr, la numai câțiva ani după despărțire, în anul 1926, iar copilul Zian la nici șaisprezece ani împliniți, a rămas orfan de tată.

Fire adânc meditativă şi contemplativă, înclinat spre singurătate și rugăciune, încă din timpul Liceului practica nevoinţe ascetice incredibile, pe care le va spori în timpul studiilor universitare.

Neavând susținere materială, nu a putut să urmeze, cum și-ar fi dorit, Academia de aviație de la Cotroceni. A urmat însă vocația sa mistică și duhovnicească, înscriindu-se la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, care oferea burse studenților săraci, și pe care l-a absolvit în 1933.

În timpul studiilor universitare și-a continuat viața de asceză și rugăciune, impunându-și o grea nevoință pentru acea vârstă, să nu cunoască fete și refuzând categoric părăsirea incintei Institutului teologic, pentru vizite în oraș cu alți colegi.

Timpul liber și-l petrecea studiind, desenând sau făcând muncă voluntară. A studiat apoi la Institutul de Belle Arte şi Facultatea de Medicină din Bucureşti, secţia anatomie. Aici la București a audiat și cursurile de Teologie Mistică, susținute de renumitul profesor, teolog, scritor și poet Nichifor Crainic, de la facultatea de Teologie.

Părintele Arsenie fost un student eminent și a avut profesori de excepție. Între alții, la Sibiu pe Părintele prof. dr. Dumitru Stăniloae, pe viitorul mitropolit dr. Nicolae Colan și pe episcopul martir dr. Nicolae Popovici. La București, după ce a audiat cursurile de teologie mistică ținute de profesorul Nichifor Crainic, va lega cu acesta o strănsă prietenie duhovnicească și culturală. La Institul de Belle Arte, a studiat pictura cu profesorii Franscisc Șirado și Costin Petrescu, sub îndrumarea cărora a pictat scena intrării voievodului Mihai Viteazul în Alba Iulia, de la Ateneul Român. În timpul studiilor din București a audiat în paralel, la Facultatea de Medicină, cursurile de anatomie ale renumitului profesor și savant Franscisc Rainer, întemeietorul anatomiei românești.

Perioada formării intelectuale a părintelui Arsenie se încheie aici, avea vârsta de douăzeci și opt de ani.

2. Întors la Sibiu, a fost hirotonit diacon celib, la 11 septembrie 1938 de către Mitropolitul Nicolae Bălan. Acesta l-a trimis, pentru o scurtă perioadă de timp, între 12 martie și 8 iunie 1939, la Muntele Athos, spre a se iniţia în tainele vieţii monahale. A fost primit de către renumitul stareț și arhimandrit Antipa Dinescu, de la Chilia Sfântul Ipatie, aparținătoare Marii Mânăstirii Vatoped. prodromos icoanaAceastă scurtă perioadă, prin intensitatea trăirii ei și prin întâlnirile duhovnicești pe care le-a avut, îi va marca destinul spiritual pentru totdeauna.

El mărturisește că privind icoana făcătoare de minuni a sfântului Ioan Botezătorul de la Schitul Românesc Prodromu, și sărutând mâna Înaintemergătorului, și-a înțeles propria menire, în drumul spiritual al propriului său popor.

La întoarcerea din Sfântul Munte Athos, a fost trimis câteva luni la Chișinău, pentru a învăța de la pictori ruși meșteșugul ,,poleirii cu aur” sau așa numita practic: ,,Cicanca”.

În ianuarie 1940 a intrat în Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, find tuns ca monah cu numele de Arsenie, pe data 3 mai, la praznicul Izvorul Tămăduirii, din același an. A fost hirotonit ieromonah doi ani mai târziu, la 10 aprilie 1942.

Dacă în timpul studiilor liceale și universitare, părintele Arsenie s-a arătat prin seriozitate şi prin hărnicie asemeni studenţilor Vasile cel Mare şi Grigore Teologul, odinioară, precum viitorii mari dascăli ai lumii și ierarhi ai Bisericii, nici el n-a cunoscut decât drumul bisericii și al școlii.

Ca preot, stareț şi duhovnic a fost încă de la începutul misiunii sale considerat un harismatic. Între anii 1940-1948, vremea în care a fost stareţ la Mânăstirea Sâmbăta, a desfăşurat o lucrare duhovnicească unică, nemai cunoscută și nemai întâlnită în istoria poporului român[4]. O lucrare evanghelică, apostolică și filocalică care a influenţat zeci şi sute de mii de credincioşi din tot cuprinsul Țării noastre. Aici, după cum spune părintele Teofil de la Sâmbăta, a lucrat părintele Arsenie cu întreaga sa capacitate harismatică şi intelectuală. E drept, a fost secondat de alte două personalităţi de vocaţie, anume: de părintele Serafim Popescu (1912-1999) şi de părintele Nicolae Mladin, viitorul Mitropolit al Ardealului în perioada 1967-1981.

Părintele Arsenie a fost un mare nevoitor, în primii ani de monahism dormea noaptea în genunchi, precum și un rugător-isihast. A fost un trăitor și îndrumător duhovnicesc, care vorbea foarte puțin și doar cuvinte esențiale. Toate cuvintele sale, lăsate în scris sau consemnate de alții, sunt sentințe scurte, de mare adâncime duhovnicească, asemănătoare cu cele ale Patericului și Filocaliei. Ele sunt rodul experienței și al reflecției, izvorâte dintr-o inimă curată și expuse cu o minte luminată, multe dintre ele, remarcându-se prin originalitate.

arsenie_boca_parinte-cararea_imparatieiAici, ca rod al experienței și reflecției duhovnicești, a conceput opera sa de căpătâi, care va fi cartea ,,Cărarea Împărăției, cunoscută publicului larg, abia după ce a fost publicată, în anul 1995, într-o ediție îngrijită de părintele conf. dr. Simion Tudoran și de Maica Stareță Zamfira Constantinescu.

Drumul duhovnicesc și lucrarea minunată a părintelui Arsenie Boca au început de fapt în anul 1939, când tânăr diacon celib fiind, a fost trimis de către mitropolitul Nicolae Bălan la Sfântul Munte Athos, pentru a experimenta monahismul la el acasă.

Viitorul mare Părinte a avut acolo gândul binecuvântat și inspirat de Dumnezeu, de a aduce în România manuscrisele ale Filocaliei grecești, aflate la Schitul Românesc Prodromul. Aceasta fost concepută de către Sfântul Nicodim Aghioritul și tipărită la Veneția, în anul 1782. Venit în țară, le-a arătat părintelui Dumitru Stăniloae, fostul său profesor și mentor, ajuns rector al Institutului Teologic universitar din Sibiu. Părintele Arsenie l-a îndemnat stăruitor și l-a ajutat să le traducă. L-a sprijinit atât moral-spriritual cât și material-financiar, procurând abonamente de la fiii săi duhovnicești.

Așa a luat ființă Filocalia Românească în cele douăsprezece volume. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, după ce le-a tradus, a mai adaugat ulterior și alte scrieri patristice. Această lucrare uriașă, la care marele profesor și teolog, a lucrat vreme de aproape cinzeci de ani, textului propriu-zis adăugându-i note și comentarii, de mare competență și profunzime teologică și duhovnicească, a devenit, alături și împreună cu Sfânta Scriptură, cel mai important monument de literatură și spiritualitate românească, pentru cât va mai dăinui acest popor.

Dacă Sfânta Scriptură îi descoperă omului Persoanele dumnezeirii în care trebuie să creadă și poruncile pe care Acestea le-au dat omului, Filocalia îi arată acestuia, cum se poate curăți, lumina, desăvârși și uni cu Dumnezeu, în iubire și-n lumină.

Părintele Arsenie Boca nu este doar ctitorul de frunte al acestui monument de literatură, Filocalia Românească, cum îl va numi marele său Dascăl, ci și cel care, odată ajuns stareț și duhovnic la Mânăstirea lui Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a inițiat mișcarea de renaștere spiritual-filocalică la nivel național.

parintele-arsenie-boca-la-sambata-de-susLucrarea Părintelui Arsenie, prin forța și puterea sa duhovnicească, a zguduit și răscolit duhovnicește întreaga Țară, care s-a pus în mișcare, curgând în valuri, spre ctitoria sfântului și voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus. Într-o vreme când Țara încă nu-și revenise economic și moral, după Primul război mondial, iar păcatele și nelegiuirile l-au adus curând, pe al Doilea.

Când ușurătatea, păcatele desfrâului și avortului pătrunseră în toate categoriile societății românești, părintele Arsenie, ca un trimis al lui Dumnezeu, s-a ridicat precum odinioară profetul Ilie, să pună stavilă răutății și să întoarcă poporul la Dumnezeu. Iar poporul suferind, a înțeles că sărăcia, bolile, năpastele și nenorocirile, îi vin de pe urma păcatelor. Și, precum iudeii oarecând, la vadurile Iordanului, unde predica și boteza, marele Ioan Botezătorul, au alergat la Sâmbăta de Sus. Despre această mișcare de renaștere spirtuală și îndreptare morală, stă mărturie ceea ce au scris la vremea respectivă, marile personalități ale vremii.

Poetul, profesorul și teologul Nechifor Crainic a scris elogios despre această lucrare, devenind nu doar un admirator, ci și un prieten apropiat al părintelui Arsenie. Marele poet, profesor și filosof Lucian Blaga îl admira și îl fericea pe părintele Arsenie Boca, pentru credința lui neclintită și lucrarea sa neobosită.

Iar marele nostru teolog, părintele profesor dr. Dumitru Stăniloae, îi dedica părintelui Arsenie și lucrării sale duhovnicești, un întreg articol în Telegraful Român.

El relatează cu adâncă impresie și cu sfântă admirație despre modul în care oamenii pătrunși de mare căință, așteptau zile-n șir pentru o spovedanie, în fața părintelui Arsenie. Aceasta dura mai bine de cinci-șase ore, dar în urma ei, oameni cu păcate, uneori multe și grele, părăseau camera de spovedanie renăscuți.

Ei porneau apoi, plini de lumină și de bucurie, într-o viață nouă. Preacuviosul Părinte Arsenie, prin harul care l-a avut de la Dumnezeu, prin calitățile sale native deosebite, prin pregătirea sa teologică, duhovnicească, culturală și nu în ultimul rând științifică, a fost personalitatea cea mai mare din acea vreme, capabilă să de-a un răspuns mântuitor, oricărui om sau oricărei categorii de oameni, de la Rege până la ultimul țăran-muncitor.

Așa a vrut și așa a rânduit Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni și în mila Sa față de acest popor, ca să trimită ca luminător, pe marele Părintele Arsenie, despre care Părintele Teofil Pârâian de la Sâmbăta, avea să spună:

,,Părintele Arsenie a fost culmea trăitorilor și propovăduitorilor de Dumnezeu, din secolul XX-lea[5].

De la Părintele Arsenie vom avea de învățat duhovnicie, preoți, monahi și credincioși, sute și mii de ani, de-acum înainte.

Ca duhovnic, el a sesizat, încă de la primele spovedanii și discuții cu credincioșii, păcatul capital care bântuia și încă bântuie, în acest popor, anume: ușurătatea și desfrânarea.

Și după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, îl depista și-l înfiera. Din cauza desfrânării, care era atunci și care a revenit din păcate, după anul 1989, suntem și astăzi ca popor, pe primul loc în Europa într-un clasament negativ și oribil, acel al pruncuciderii sau avorturilor. Aproximativ douăzeci și trei de milioane de ființe nevinovate au fost ucise de proprii părinți sau cu acordul lor, în ultimii douăzeci și cinci de ani. Iar acest păcat este strigător la cer și genocid național. Aceasta este de fapt, cauza regresului acestui popor talentat, în toate laturile dezvoltării lui, precum și cauza împuținării sale numerice, prin scăderea demografică pe care o trăim.

Din iubirea nesfârșită pe care a avut-o și o are față de acest popor, Părintele Arsenie a căutat o soluție de izbăvire, de vindecare și mântuire a lui. Aceasta nu putea fi decât renașterea și trăirea filocalică, în toate laturile și categoriile societății românești.

Pe plan personal, el definea acestă renaștere, ca o trăire evanghelică:

,,În toată adâncimea ei și în toată sinceritatea și angajarea noastră”.

În Țara noastră au mai fost desigur și alte mișcări de renaștere duhovnicească, ca aceea de la Mânăstirea Antim, numită „Rugul Aprins”, între anii 1945 și 1950, condusă de Părintele Daniil Tudor. Sau aceea monahală, de la Mânăstirea Slatina, dintre anii 1949 și 1959, condusă de Părinții Cleopa Ilie, Paisie Olaru și Arsenie Papacioc.

Mișcarea duhovnicească de la Sâmbăta de Sus, a fost cea dintâi, cea mai mare și singura care s-a adresat întregii Țări, oamenilor de toate vârstele și de categoriile social-intelectuale.

Folosind cunoștințele teologice, spirituale, psihologice, genetice, aplicate practic în viața sa de duhovnic și în viața celor care i se spovedeau, Părintele Arsenie, va aborda evoluția păcatului în firea umană, nu doar din punct de vedere spiritual-moral, ci și științific.

El este cel dintâi și singurul duhovnic, cunoscut deocamdată, care abordează competent evoluția păcatului în firea umană, atât din punct de vedere spiritual, cât și biologic și psihologic.

De acum înainte atât oamenii Bisericii cât și oamenii științei vor trebui să ia aminte la această lucrare a Părintelui Arsenie și la rolul fundamental pe care îl au, acela de a lucra înfrățit la vindecarea firii și persoanei umane.

p. Arsenie Boca - anchetaÎn urma acestei lucrări răsunătoare, părintele Arsenie Boca a intrat în atenţia securităţii și a fost deseori arestat și anchetat.

Deși a fost total apolitic și nu a putut fi dovedit de implicare partinică niciodată, a fost arestat și închis apoi la Ocnele Mari și la Canal, între anii 1951 și 1952.

Dar despre lucrarea și arestarea sa din acea vreme, sunt memorabile cuvintele sfinției sale, scrise într-o mărturisire autobiografică, cerută de securitatea din Râmnicu-Vâlcea, unde a fost prima oară arestat și anchetat, în 17 iulie 1945:

„ …Într-o iarnă, probabil în 1941, ne trezim la mânăstire cu o avalanşă de oameni, de toate vârstele şi toate treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aşa m-am trezit că fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii li se trage de pe urma păcatelor şi a greşelilor. Aşa m-am văzut nevoit să primesc preoţia, misiune majoră a propovăduirii lui Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului. Ca să aibă pacea lui Dumnezeu întru sine, absolut în orice împrejurare s-ar afla în viaţă. I-am învăţat pe oameni să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu, să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu (cuget curat, suflet şi trup purificat şi curăţit de patimi). De această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei care au ascultat poveţele pe care le-am dat. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de oameni şi viaţa curată fac cu putinţă reîntoarcerea noastră la împărăţia cea de obârşie. Acesta îmi este rostul şi misiunea pe pământ, pentru care Dumnezeu m-a înzestrat cu multe daruri, deşi sunt nevrednic. Pentru aceasta sunt solicitat din toate părţile să propovăduiesc oamenilor iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea lor prin această iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin… ieromonah Arsenie[6].

Din această mărturisire reiese limpede, menirea și crezul Părintelui Arsenie, precum și crezul în menirea, pe care Dumnezeu i-a dat-o, spre trezirea propriei noastre meniri. Iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea omului prin iubire, este de fapt unicul și puternicul mesaj, care izvorăşte din scrierile, din picturile părintelui Arsenie, precum şi din mormântul său, de la Mânăstirea Prislop.

Reluând firul biografic al Avvei Arsenie, aflăm că în 1949, spre a ieși oarecum din vizorul și urmărirea organelor securității, este transferat la Mânăstirea Prislop, vechea ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana, rectitorită de Domniţa Zamfira.

Revenită Ortodoxiei, după ce o lungă perioadă de timp, a fost administrată de uniaţi, Mânăstirea Prislop avea nevoie de o dublă rectitorire, atât duhovnicească cât şi gospodărească. La această muncă, părintele Arsenie a pornit cu toată râvna şi talentul său, devenind al treilea ctitor al mânăstirii. A continuat aceași lucrare spirituală de la Sâmbăta, Prislopul, devenind cea mai căutată din Ardeal și Banat. Aici a călugărit trei ucenici: Pe Părintele Dometie Manolache, viitorul mare duhovnic al Mânăstirii Râmeț, pe Părintele Antonie Plămădeală, viitor mare Mitropolit al Ardealului și pe Părintele Nicodim, ucenicul său, care va râmâne duhovnicul mânăstirii, până la moarte.

arsenie_boca_parinte-cuvinte_viiÎn anul 1950 Prislopul devine mânăstire de maici, iar părintele Arsenie va rămâne ca duhovnic. Din vremea când era duhovnic la Prislop, ne-au rămas scriese scurte cuvântări sau predici ale Părintelui Arsenie, care au fost cuprinse în cartea numită „Cuvinte Vii sau Cazaniile de la Prislop. Din cuprinsul lor, reiese viziunea clară și directă a Părintelui Arsenie despre rolul cuvântului Evangheliei, în viața practică a creștinilor. Trăirea la Mânăstirea Prislop, pe care mult a iubit-o, a sporit duhovnicește viața și lucrarea Părintelui, dar de aici încep și arestările tot mai dese, din partea organelor de securitate, interogatorile și persecuțiile, acuzele nedrepte și urmăririle celor de la poliția secretă, de care nu va fi scutit până la moartea sa.

Aici se sfârșește (la modul oficial) viața sa de monah, de preot și de duhovnic, prin excluderea sa din monahism.

3. Perioada persecuțiilor la care a fost supus.

În ianuarie 1951, este arestat, anchetat brutal, dus și închis la Ocnele Mari și Canal.

Eliberat în aprilie 1952, revine la mânăstire dar evită contactul cu pelerinii. În 1955 este arestat și anchetat la Timişoara, urmând apoi şase luni de detenţie.

Părintele Nicolae Grebenea, care a trăit între anii 1905-2006, unul dintre cei mai longevivi deţinuţi politici din România, mărturisea despre harismele neobişnuite ale părintelui Arsenie, cu care în închisoare i-a uimit chiar pe cruzii anchetatori[7]. Aceştia, mereu „negăsind în el nici o vină”, l-au eliberat din nou.

În 1959, prin actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959, este îndepărtat din monahism, iar Mânăstirea Prislop desființată.

Pentru Părintele Arsenie va începe, de acum, o lungă perioadă de pribegie.

Parintele-Arsenie-Boca-la-DraganescuEste angajat ca pictor secund la Biserica Sfântul Elefterie din București, apoi la atelierele Patriarhiei, de la Schitul Maicilor.

În anul 1968 se pensionează şi începe să picteze Biserica de la Drăgănescu, lângă Bucureşti. Vreme de cincisprezece ani, realizează această pictură unică în ţara noastră.

Într-un stil cu totul original, părintele zugrăvind prin penel nu doar o biserică ci şi o carte de predici în culori, în care arată gravitatea devastatoare a păcatului şi puterea dumnezeiască și transfiguratoare a sfinţeniei.

În toți acești ani a fost urmărit și hăituit de securitate, nepermițându-i-se reîntoarcerea în monahism și în Mânăstirea Prislop, care s-a redeschis în 1976.

Între anii 1969-1989, obştea Mânăstirii Prislop se reorganizează într-un aşezământ cvasi-mânăstiresc, astăzi metoc al Mânăstirii Prislop, în oraşul Sinaia.

Inmormantarea-Parintelui-Arsenie-Boca-Nov-1989-Florin-Dutu-Prislop-Foto-1-via-Roncea-RoAici pe data de 28 noiembrie 1989, după ce tainic îşi prevestise sfârşitul, cu trei ani mai devreme, închide ochii mult-pătimitorul părinte Arsenie, mutându-se la Domnul. A avut parte de o anchetă din partea securității, chiar în acel ultim an de viață, când era deja grav bolnav.

În chilia sa de la Sinaia, a lăsat într-o ordine desăvârşită, predici, meditaţii, desene şi schiţe.

A fost dus la Mânăstirea Prislop, prohodit şi înmormântat pe data de 4 decembrie 1989, în faţa unei mari mulţimi de credincioşi.

4. Frumuseţea trăirii şi a gândirii evanghelice, a părintelui Arsenie, ne-a rămas moștenire, din toată viaţa şi opera sa.

Având talanţi şi harisme asemenea marilor sfinţi din vechime, Părintele i-a lucrat cu râvnă și seriozitate.

Rodindu-i din belșug, a împărtăşit roada harului lor, cu mărinimie tuturor care l-au căutat, care îl descoperă astăzi din scrierile sale, sau prin harul vindecărilor ce izvorăște din mormântul său.

Trăitor şi propovăduitor al iubirii lui Dumnezeu şi a sfinţirii omului prin iubire, pentru acest crez, Părintele Arsenie Boca a purtat crucea a nenumărate suferinţe, nedreptăți și prigoane. Prin acestea el s-a înălţat la treapta nepătimirii şi a sfinţeniei.

Dacă scrierile sale sunt raze de lumină care luminează sufletul, trezind în el focul iubirii de Dumnezeu şi dorul sfinţeniei, picturile sale sunt adieri ale luminii raiului.

Mormântul de la Prislop este locul unde izvorăște pacea şi iubirea lui Dumnezeu.

Acolo te întâmpină bucuria, sfinţenia şi revărsarea harului prin nenumăratele vindecări sufletești și trupești.

mormantul-parintelui-arsenie-boca-Acolo timpul se suspendă, iar clipele devin eterne.

Lângă crucea care străjuieşte mormântul Părintelui, zeci și sute de mii de oameni din toată ţara, trăiesc fiorul credinţei iubitoare, al smereniei, al simplităţii şi al puterii creştinismului primar.

Harul, binecuvântarea şi vindecările ce izvorăsc din mormânt, fac Prislopul un loc de pelerinaj unic, în cuprinsul Țării noastre. Părintele, așa cum a promis, ajută duhovnicește de dincolo de mormânt, cu mult mai mult.

Focul credinței, al evlaviei și al iubirii de Hristos, se va aprinde de la Prislop, spunea cândva, iar cuvintele încep astăzi a se împlini. Mormântul său de la Prislop este locul cel mai vizitat din România în ultimii cinci ani de zile, iar Părintele Arsenie Boca a redevenit un fenomen național.

Peste treizeci și cinci la sută din cărțile religioase din România se referă sau sunt în legătură cu sfinția sa. Într-un recent sondaj public, peste 92% din locuitorii României au auzit de dânsul, iar 60% doresc și așteptă ziua să fie canonizat oficial. La pomenirea anuală a adormirii Părintelui Arsenie sunt sute de mii de oameni credincioşi. Prezenţi la Sfânta Liturghie şi Parastas, aceștia, în bună cuviinţă şi rânduială aşteaptă ceasuri și zile de-a rândul, să poată atinge la mormântul său și crucea ce străjuieşte la capul părintelui. Mulțimi de bolnavi de toate vârstele și-au recăpătat sănătatea, iar mărturiile lor sunt o Mormantul parintelui Arsenie Boca de la manastirea Prislopmulțime. Grabnic ascultător al rugăciunii, grabnic ajutător celor din necazuri și prigonirii, grabnic vindecător al bolilor de multe feluri este bunul Părintele Arsenie. De unde are Preacuviosul această putere? Din harul lui lui Dumnezeu pe care l-a agonisit pe pământ prin împlinirea poruncilor Lui.

Părintele Arsenie a fost preotul și monahul cuvios, care a iubit tăcerea, din care se nasc toate virtuțile și bunătățile duhovnicești. Chiar și atunci când picta, uneori nu vorbea deloc trei-patru zile. De aceea, cuvântul său a avut și are putere, adică autoritate. Desigur, nu toate cuvintele care circulă astăzi în numele său îi aparțin. Părintele Arsenie n-a fost iubitor de vorbă, ci a trăit și muncit adâncit în smerenie. A vorbit doar când i s-a cerut, de obicei lucruri care priveau situații concrete și rareori la modul general.

Adevărații credincioși însă, caută întotdeauna cuvintele sale autentice, cuprinse în cărțile Cărarea Împărăției și Cuvinte Vii. Așa cum avva Arsenie, a căutat întotdeauna doar să facă voia și să fie pe placul lui Dumnezeu. El ne îndeamnă să trăim creștinismul așa cum l-au trăit primii creștini și sfinții de odinioară. De aceea, în preajma mormântului său, simţi nu doar harul şi binecuvântarea sfinției sale, ci şi plenitudinea, pliroma Bisericii. Simţi acolo prezenţa şi comuniunea Apostolilor, a Proorocilor, a Ierarhilor, a Sinților Mucenici, a Cuvioşilor şi a Drepţilor. Te copleşeşte acolo o imensă bucurie a harului sfinţitor, dar şi o imensă responsabilitate în faţa Celui ce va secera rodul focului iubirii Sale, semănat pe pământ, de „preotul cel unic”[8] şi ucenicul Său cel ales, de Ava Arsenie de la Prislop.

El este pentru noi sfântul cel iubit al Ardealului, al Țării, al Bisericii noastre și al Lumii întregii. Pe Părintele Arsenie, Dumnezeu l-a dăruit cu generozitate, acestui popor român, în acest străvechi și sfânt pământ al Țării noastre. El este și poate fi marele nostru mijlocitor în fața lui Dumnezeu, dar și cel care ne îndeamnă la responsabilitatea ascultării de Hristos-Dumnezeu și de poruncile Bisericii Sale, în care viază, sfințește și povățuiește, Duhul Sfânt. Dacă vrem fim plăcuți lui Dumnezeu și să urmăm Părintelui Arsenie, aici pe pământ, trebuie să lucrăm cu dragoste și cu râvnă la împlinirea poruncilor dumezeiești. Iar în ziua răsplătirilor și la sfârșitul acestei lumi, Hristos va fi răsplătit deplin pe cel pe care l-a urmat și l-a iubit, pe slujitorul și martirul Său, pe părintele Arsenie, precum și pe toți cei care Îl iubesc și Îi urmează Lui, întru adevăr. Amin.

[1] Arhim. Prof. Vasile Prescure.Viața și Învățătura Părintelui Arsenie Boca, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, 2014, pag.25
[2] Florin Duțu. Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop 1910-189.Editura Floarea Albă de Colț, București 2015
[3] Părintele Arsenie Boca, Biserica de la Drăgănescu Cartea Album, Deva, 2005, pag 11-13
[4] Î.P.S. Bartolomeu Anania, Apa cea vie a ortodoxiei, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 1999.
[5] Părintele Teofil Pârâian. Amintiri despre duhovnici pe care i-am cunoscut. Editura Teognost, Cluj –Napoca 2003, pag. 147.
[6] Ibidem, nota 3
[7] Convorbiri personale. Mănăstirea Nicula, 1998
[8] Valeriu Gafencu, „Calea spre Fericire”, Scrisori din închisoare, Ed. Rugul Aprins, Făgăraş, 2006.

parintele-arsenie-boca-4-sept(desen de Gabriela Mihaita David)

Va mai recomandam:

***

 

***

 

***


Categorii

Parintele Andrei Coroian, Parintele Arsenie Boca

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “105 ani de la NASTEREA CUVIOSULUI ARSENIE BOCA. Arhim. Andrei Coroian despre rolul Parintelui Arsenie Boca in renasterea duhovniceasca a poporului român si MORMANTUL SAU CEL IZVORATOR DE HAR, DE LA PRISLOP

  1. Pingback: PARINTELE GAVRIL DE LA NICULA si CUBLESUL SOMESAN, preot misionar cu viata sfanta al vremii noastre (†1 oct. 1988): “UNDE NU ESTE ALTAR SI JERTFA, NU DOVEDIM PREZENTA LUI DUMNEZEU”, “Stii tu inaintea Cui stam?! Aminteste-ti mereu ca st
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate