PARINTELE ARSENIE BOCA despre PREOTIE: “Vreţi preoţi buni? Naşteţi-i! Toată decăderea e de la părinţi începătură”; “Iubiţi pe preoţi acum, până-i mai aveţi în mijlocul vostru, căci va veni o vreme când nu-i veţi mai avea!”

29-09-2015 Sublinieri

pr-arsenie-_albastru(sursa portret: Gabriela Mihaita David/ Albastru de…)

“Dar dacă tot fumăm şi înjurăm şi alte patimi şi păcate şi răutăţi facem în ţara asta şi pe urmă numai tot arătăm cu degetul, şi la televizor, şi prin ziare – uite ce a făcut acela, uită-te cum s-a comportat acela… Şi atât aş întreba: „Dar tu cum eşti?” I-aş pune o oglindă în faţă: uite-te cum eşti. Dacă aş avea o oglindă duhovnicească, să se vadă cât e de rău când judecă, când îl luptă patimile, cred că ar lua-o la fugă”. (Protosinghel Ghelasie Ţepeş)

***

Vedeti si:

***

boca2

Preoţii

Vreţi preoţi buni? Naşteţi-i!

  • Părintele dădea sfaturi de convieţuire conjugală creştinească, sfaturi de moralitate, de lăsarea poftelor rele, de felul cum trebuie aduşi copiii pe lume: în credinţă şi în rugăciune. Le spunea oamenilor:

Dacă vreţi să aveţi preoţi buni, aduceţi pe lume copii buni, din care să iasă preoţi buni(Pr. Ioan Sofonea)

  • Eram la şcoala normală când l-am cunoscut pe Părintele Arsenie. Ne ducea în pădure şi acolo ne adunam mulţi studenţi, printre care multe fete care astăzi sunt stareţe de mănăstiri. Trăiam o viaţă foarte frumoasă. Părintele Arsenie zicea, atunci când se duceau femeile la mănăstire:

Măi Mărie, de ce nu te duci la biserică în satul tău?”;

Apoi vezi, Părinte, părintele nostru mai pipă, mai bea, nu-i ca dumneata…”;

Ai copii, ai fete măritate; să te duci şi să spui la fetele tale să zămislească copii care să se facă preoţi aşa cum vă place vouă”.

  • Părintele Arsenie ne spunea şi căuta să spună la lume şi la tineret că atunci când se căsătoresc e un moment mare. Spunea:

Măi, nu rasism, nu sângele albastru trebuie urmărit, ci să naştem copii creştini”.

[..] (Pr. Victor Dâmboiu, Râuşor)

  • Odată, l-am găsit pe Părintele la biserica din Drăgănescu. Freca pe un perete cu o perie pentru pardoseală. Îi zic:

Ce greu lucraţi aici, Părinte!”.

Şi dânsul îmi zice:

„Asta nu mi-i greu, tu; mi-s grele ale voastre!”.

Îmi zice odată o femeie:

Ce sfânt e acela, de-i spune la una că moare de cancer şi la alta c-o omoară copilul ei?”.

Păi – zic – le-o zis la vremea potrivită, ca să se trezească şi să-şi vadă de suflet.”

Că zice Părintele:

Sunt pus să salvez ce se mai poate salva. Slavă Domnului că avem biserici şi preoţi la care ne putem salva. Dar ce ne vom face când se vor închide bisericile?. (Elisabeta Sârbu, 73 ani – Sibiu)

  • Eram la biserica Drăgănescu. Părintele Arsenie picta sus, iar eu stăteam jos, lângă schelă. La un moment dat, Părintele zice:

Măi, aşa-i că-s lacomi preoţii?”.

Eu nu spun nimic. Părintele mă întreabă şi a doua oară, şi mă întreabă şi a treia oară:

Măi, aşa-i că-s lacomi preoţii?”.

Eu nu scot o vorbă. Atunci, Părintele se apleacă să vadă dacă mai sunt lângă schelă şi îmi zice:

Măi, tu nu auzi ce vorbesc eu cu tine?”.

Eu zic:

Dar, Părinte, acum nu am vorbit de preoţi”.

Părintele zice:

Da, măi, nu am vorbit acum de preoţi, dar tu, când eşti cu mai multe persoane şi vorbiţi de preoţi, numai de rău ziceţi de ei. Ziceţi că-s lacomi. Iată ce povaţă îţi dau eu: să nu-i mai vorbiţi de rău pe preoţi, fiindcă sunt slujitorii lui Dumnezeu şi nu aveţi voie să-i judecaţi voi”.

După ce m-am întors de la Părintele, am deschis Biblia exact la paragraful care zice:

Cine eşti tu, omule, ca să judeci sluga altuia?”.

Exact ce-mi spusese Părintele Arsenie! De atunci, nu mai vorbesc pe nimeni de rău, mai ales pe preoţi, că Dumnezeu este singurul care poate să-i judece. (Matei Biliboacă, Săvăstreni)

Mi-aduc aminte că la Părintele Arsenie se mai duceau femei şi ziceau:

Uite ce face preotul acela, uite ce face călugărul acela…”.

Şi Părintele zicea:

Aveţi nevoie de preoţi buni, de călugări buni? Naşteţi-i!”.

Să facă bine fiecare să nască un preot bun sau un călugăr bun, şi vom avea preoţi buni şi călugări buni. Dar dacă tot fumăm şi înjurăm şi alte patimi şi păcate şi răutăţi facem în ţara asta şi pe urmă numai tot arătăm cu degetul, şi la televizor, şi prin ziare – uite ce a făcut acela, uită-te cum s-a comportat acela… Şi atât aş întreba:

Dar tu cum eşti?”

I-aş pune o oglindă în faţă: uite-te cum eşti. Dacă aş avea o oglindă duhovnicească, să se vadă cât e de rău când judecă, când îl luptă patimile, cred că ar lua-o la fugă. (Protosinghel Ghelasie Ţepeş)

  • Mai zicea Părintele Arsenie:

Dacă vezi un preot beat în şanţ, ridică-l şi du-l acasă şi a doua zi du-te şi te spovedeşte la el, că harul nu i se ia. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus)

  • Mă duceam la Părintele împreună cu alţi credincioşi, bărbaţi şi femei, pentru a-i vindeca sau pentru a le rezolva problemele. Odată, însă, mi-a zis Părintele:

Să ştii că şi binele are o limită… Sunt lucruri în care nici noi, preoţii, nu ne băgăm”. (Ioan Bica, Voivodeni)

  • Părintele era foarte învăţat. A fost unic în felul lui. M-am pomenit cunoscându-l: de la părinţi, de la rude, de la vecini, de la toţi care l-au căutat şi s-au folosit de Părintele Arsenie. Ştiţi că a fost o bună vreme la Mănăstirea Sâmbăta. Trăia foarte modest, în multă rugăciune, şi lucra aproape zi şi noapte. Acolo s-au adunat toate amintirile despre Părintele, ale sătenilor noştri din Ţara Făgăraşului, pentru că, de multe ori, oamenii acolo se spovedeau, acolo se împărtăşeau, acolo mergeau la mănăstire, de dragul Părintelui şi de puterea sa dumnezeiască. Însă, totuşi, Părintele îi trimitea să se împărtăşească la preotul parohiei, deci nu-i atrăgea aşa, ca un magnet, ca să risipească parohia. Şi lucrul acesta îl făcea şi când era la Drăgănescu; zicea:

Du-te, mă, şi te spovedeşte la preotul satului, la preotul paroh, şi să-ţi dea canon. Eu ţi-am spus cât ţi-am spus… (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)

  • Până lucram în fabrică, colegii obişnuiau, mai ales când ne întâlneam la masă, să zică rău despre preoţi, iar eu întotdeauna mă împotriveam şi le răspundeam după cum credeam că este bine. Odată mi-a spus:

„Măi, să nu cumva să judecaţi pe preoţi, căci cei ce judecă pe preoţi ajung la judecata lui Dumnezeu. Şi ei greşesc, şi ei sunt oameni. Dacă zice cineva ceva rău de preoţi, să mă dai exemplu pe mine. Eu nu beau, nu fumez …”.„Bate-voi păstorii şi se vor risipi oile”.

Biserică fără preoţi nu există şi nici preoţi fără Biserică. (Gheorghe Morar, Ucea de Sus)

  • Odată, la o sărbătoare, la Drăgănescu, a venit şi un grup de oameni cu carte. Părintele a zis:

Cu ăştia trebuie să vorbesc limba păsărească, dar Dumnezeu a ales pe cei simpli şi nebăgaţi în seamă, ca să le facă de râs pe cele tari şi slăvite”.

Şi eu mă gândeam:

„Ce-o să vă faceţi, titraţilor, dacă nu vă smeriţi sub patrahirul unui preot, cât de neînsemnat?”. (Elisabeta Sârbu, Sibiu)

***

parintele-arsenie-boca-la-sambata-de-sus

A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost

Din zicerile şi scrierile Părintelui Arsenie:

  • Se răresc păstorii.

Iată vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului (Amos 8, 11).

Ce e de făcut? Răspuns: Copii curaţi, neîncărcaţi de atâtea păcate părinteşti, mai străvezii spre Dumnezeu, în stare să lase toate pentru dragostea de Dumnezeu şi Evanghelia Sa.

  • Fraţilor, ascultaţi de Biserică, fiindcă cei ce ascultă de preoţii ei, aşa cum sunt, de Dumnezeu ascultă.
  • Iubiţi pe preoţi acum, până-i mai aveţi în mijlocul vostru, căci va veni o vreme când nu-i veţi mai avea!
  • Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu care scad pentru semenii lor această mamonică agonisire (păcatele), iertându-le din datorie. De aceea, Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu, zi şi noapte, şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii.

Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor, şi nu şi-au iubit viaţa lor, până la moarte (Apocalipsa 12, 11).

De aceea, avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând că:

Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului, decât talazurile care bântuie marea (Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, Craiova, 1941, Cartea III, cap. VIII, p. 61).

Iconomii tainelor, slujitorii Sfintei Liturghii, sunt şi ei în măsura iubirii, jertfă neîncetată, arsă în lumea aceasta, pentru mântuirea lumii.

  • Preoţia Bisericii urmăreşte ca niciunul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Căci El e Cel ce uneşte obştea laolaltă, deci nimeni nu se mântuieşte răzleţindu-se de Biserică, oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos.
  • A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală, iar să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca viermii, sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu. Chemarea le este învăluită, vor şovăi în hotărâri (Isaia 28, 7), biruindu-se de lume, în loc ca ei să biruie lumea. Sigur că aceştia, prin viaţa lor, nu vor lăsa poporul să creadă şi aşa se vor sălbătici oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. În jurul lor se va întări întunericul a toată neştiinţa şi va începe foametea, nu de pâine, ci de cuvântul lui Dumnezeu, pâinea cea din Cer. Sarea pământului o vor călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: „Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului (Isaia 24,2). Dar, de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură.
  • Multă pagubă face un preot în averea de păcate a oamenilor, ştergându-le cu darul datoriile agonisite diavolului, capitalizate în om.
  • Este un duh vrăjmaş care întunecă minţile oamenilor şi îi răscoală pe unii împotriva neputinţelor omeneşti ale păstorilor, dându-le impresia că nu sunt obligaţi să asculte de ei (de preoţi), fiindcă au păcate. Iisus nu a avut nici un păcat şi, cu toate acestea, ce puţini L-au ascultat!
  • Este un cerc vicios, în care se încurcă sufletul multora, a prea multor oameni: cercul rătăcirilor. Aceştia, din anumite “motive”, nu vor să asculte de preoţii Bisericii. Drept aceea, neascultând învăţătura dreptei credinţe şi a vieţii în Dumnezeu, îşi strică mintea cu părerile lor. Aşa se cufundă în păcate, din neascultare. Omul se întunecă dinspre adevăr şi ia rătăcirea de bună. Unii se trezesc că au trăit în rătăcire. Vrăjmaşul, de care prin amăgire au ascultat, nevrând să-i piardă din gheare, le pune înainte neputinţele oamenilor, ale slujitorilor legali ai Bisericii, acoperindu-le darurile şi harurile. Şi aşa îi duce de minte, să-şi facă singuri “credinţa”, care trece peste Taina Pocăinţei, administrată valid exclusiv prin preoţi şi arhierei, indiferent de neajunsul lor de oameni.
  • Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului, aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării. Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7, 16), pe când corabia Bisericii – corabia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiţi de puhoaie. Acolo era Noe, aci Hristos, iar în valuri ucigaşul, înecând pe oameni.
  • Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri, deşi toţi ţin să trăiască, totuşi nu toţi vor să scape în corabie. Mai mult chiar, scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop, născându-i din trup în Duh (Coloseni 2,12), din amărâta viaţă la viaţa cerească.
  • Orice duhovnic – indiferent de bogăţia, sărăcia, cultura mai puţină, sau chiar şi sărăcia morală – este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu, şi credincioşii n-au nici un motiv de-a-l ocoli. Darul acesta e în atârnare de Dumnezeu, nu în atârnare de omul care-l poartă. Prin glasul slugii Sale Dumnezeu iartă, Lui te mărturiseşti în faţa altarului. Nu de la tine se cer calităţile preotului; de la tine se cere căinţa din inimă şi voinţa de-a te îndrepta.

Sunteţi nemulţumiţi de preoţi?

Dar oare ce-aţi făcut pentru preoţi, ca să fiţi mai mulţumiţi? Cerut-aţi de la Dumnezeu un copil măcar, pe care să-l închinaţi slujirii lui Dumnezeu? Credeţi că vina o poartă numai ei? – Ei sunt fiii voştri; cum i-aţi născut aşa-i aveţi, ca oameni! Ce le băgaţi de vină? Vă trebuie preoţi mai buni? Naşteţi-i!

Iată vă spun că tot poporul e răspunzător că nu are slujitori mai străvezii spre Dumnezeu, mai ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Poporul îşi are, în toate privinţele, povăţuitorii pe care-i merită.

  • Fraţilor, ascultaţi de Biserică, fiindcă cei ce ascultă de preoţii ei, aşa cum sunt, de Dumnezeu ascultă.

Îndrumări pentru preoţi

  • Părintele le spunea ucenicilor săi, viitorilor preoţi, cum să-i înveţe la rândul lor pe credincioşi, ce trebuie să le spună şi le dădea sfaturi chiar preoţilor cum să trăiască în familie, cum să se poarte cu copiii pe care li-i va da Dumnezeu, cum să-i crească, cum să discute cu credincioşii, ce relaţie să aibă cu ei şi care sunt aspectele pe care trebuie să se axeze preotul. Un preot venit la Prislop spunea că Părintele Arsenie i-a zis:

Vezi că tu vei fi preot, dar să te axezi pe trei probleme principale: ca preot să săvârşeşti Sfânta Liturghie după toată rânduiala, fără multe înflorituri, inovaţii, adăugiri, să exprimi prin Liturghie o trăire autentică”.

Apoi, a doua problemă ar fi Spovedania. Spunea Părintele că preotul trebuie să-şi facă timp să stea de vorbă nu atât cu oamenii, cât cu conştiinţa oamenilor, să simtă trăirea omului faţă de slujbă, de Biserică şi să stea cât mai mult şi cât mai des de vorbă cu oamenii, calea aceasta prin Spovedanie trebuind să fie o cale de a atrage omul spre Dumnezeu. Părintele mai zicea că în predică nu se pot spune prea multe şi că o serie de lucruri mai importante, şi mai intime, şi mai subtile, ar putea să le spună preotul credinciosului la Spovedanie. Pe urmă, al treilea aspect pe care trebuie să-l aibă în vedere preotul ar fi rugăciunea particulară. Pe lângă rugăciunea pe care preotul trebuie s-o facă la biserică ar fi rugăciunea sau vorbirea cu Dumnezeu, relaţia cu Dumnezeu, nu atât în cuvinte multe, ci să fie o rugăciune de intensă trăire, de apropiere de Dumnezeu şi de a sta în legătura asta cu Dumnezeu tot timpul, nu numai când eşti la Liturghie sau în biserică. (Părintele Arsenie, Mănăstirea „Sf. Ilie” – Topliţa)

  • L-am cunoscut pe Părintele chiar de când am fost la Seminar; la început am mers la dânsul împreună cu alţi colegi care-l cunoşteau. Când am mers la dânsul, fie singur, fie cu colegi de la seminar, fie cu colegi preoţi mai târziu, cu toate că avea mult de lucru, se cobora de pe schele şi zicea:

„Mă, cu voi trebuie să stau de vorbă!”.

Nu totdeauna se întâmpla aşa, pentru că era multă lume la Drăgănescu, iar Părintele lucra şi vorbea fără să se uite înapoi, spunea fiecăruia de ce a venit, ce ar trebui să facă şi, mai ales, să se ferească de multe păcate. Era parcă Sfântul Ioan Botezătorul, care biciuia foarte mult păcatul.

Ne-a sfătuit şi pe noi, ca teologi, ne-a dat sfaturi şi pentru preoţie. Ca preot am învăţat multe de la Părintele şi pot spune că am şi asistat la lucruri minunate. Ne spunea să nu ne batem joc de cele sfinte, pentru că vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu. Apoi să fim cu luare aminte la pomelnicele pe care le pomenim, mai ales că sunt însoţite şi de banul văduvei, deci să le pomenim cu toată grija şi dragostea faţă de cel care-l aduce.

Părintele a fost întrebat şi de mine şi de alţi preoţi despre acele dezlegări ale Sfântului Vasile, despre molitvele Sfântului Vasile cel Mare. Mi-a spus să nu le citesc, să-i las, eventual, pe cei de la mănăstire să le citească, pentru că diavolul e lăsat de Dumnezeu să stăpânească pe cineva şi dacă Dumnezeu vrea să mântuiască pe acel om prin chinul diavolului, n-ar trebui noi, ca preoţi, să intervenim acolo. Acest lucru îl mai spunea şi Părintele Cleopa.

În legătură cu aceasta Părintele mi-a dat mai multe exemple, unul chiar din împrejurimile Făgăraşului:

Mă, vezi, dacă preotul cutare s-a ţinut mereu să citească aceste molitve, ce a păţit? Ştii, că eşti de acolo!”.

L-a lăsat preoteasa, l-au părăsit copiii, a avut scandal cu oamenii în parohie, a mai inventat şi alte rugăciuni care nu erau în tipicul Bisericii noastre şi, iată, că a ajuns să fie batjocură diavolului. Părintele spunea că diavolul este ca un stup de albine: dacă treci pe lângă ele nu se întâmplă nimic, dar dacă bagi băţul în stup, atunci vin albinele asupra ta.

M-am dus la Părintele ca preot şi m-a întrebat:

„Tu de ce nu ai barbă?”.

„Părinte, sunt preot tânăr şi…”.

S-a uitat la mine (era multă lume) şi a zis:

Nu-i nimic, o să-ţi laşi tu”,

şi mi-a arătat aşa trei degete, le-a înclinat spre mine. Şi exact după trei luni a murit tata, şi atunci a trebuit să-mi las barbă. Şi am ţinut canonul ăsta de atunci, că voi fi preot cu barbă, că aşa e rânduiala. (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)

  • Au venit odată nişte studenţi de la teologie la Părintele Arsenie la Sâmbăta:

Părinte, ieşim şi noi preoţi, dacă Dumnezeu ne va rândui. Cu ce putem noi să demonstrăm la lume că există Dumnezeu?”.

A zis Părintele:

„Foarte bine, bună întrebare, dar să-mi răspundeţi voi mie cu ce demonstraţi că există Dumnezeu”.

S-au apucat, au luat după Scriptură, nu răzbeau nicicum; i-a lăsat Părintele până seara şi n-au putut să spună răspunsul perfect. La care Părintele Arsenie le spune aşa:

Mă, prezenţa voastră trebuie să demonstreze existenţa lui Dumnezeu! Când te vede lumea pe tine, să zică că există Dumnezeu”. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus)

  • Mi-a zis:

Nici să nu te duci în satul tău ca preot! Deşi tu te-ai purtat bine, dar în satul tău, unde ai copilărit, pierzi din autoritatea preoţească, a harului divin. După ce începi să le spui, să-i dojeneşti pentru păcate, că înjură mult, drăcuiesc, nu vin la biserică, o să zică aşa cum i-au spus Mântuitorului: «Uite ce ne învaţă pe noi fiul teslarului» – cu atât mai mult pe tine, care eşti om, măi Petre. (Pr. Petru Vamvulescu)

  •  În satul tău să nu te duci, oricât ar trage tatăl tău de tine. Consătenii s-ar târgui cu creştinismul şi ar pierde. Străinii ţi-i poţi apropia mai bine decât consătenii şi rudeniile.” (din epistola scrisă Părintelui Nicolae Streza, Sibiu)
  • Preoţii şi duhovnicii să fie îngăduitori. Aşa cum a zis Părintele Arsenie Boca:

„Fiţi îngăduitori cu neputinţa omenească”.

Ţineţi minte că nu e uşor. M-am tot rugat la Dumnezeu:

„Doamne, dă-mi să înţeleg cuvântul acesta”.

Şi de câte ori vine cineva la mine şi se spovedeşte şi-mi zice păcate mari şi grele, [îmi] zic:

Dragă, eu le-am făcut. Acum am ajuns în faţa duhovnicului şi a lui Dumnezeu. Oare cum aş dori să-mi facă mie Dumnezeu şi duhovnicul?”.

Cum aş dori mie, aşa le fac eu la toţi. Să gândească toţi duhovnicii de pe lumea asta că şi ei greşesc, şi ei se duc de se spovedesc şi se împărtăşesc, iar când sunt la Spovedanie, să se gândească: oare cum aş dori acum să-mi vorbească duhovnicul şi Dumnezeu?

Părintele Arsenie zicea aşa:

Urechile mele au ajuns w.c., murdare ca w.c.-ul”.

Şi aşa e! Toate păcatele care ajung acolo la un duhovnic îi murdăresc urechile ca şi w.c.-ul. Pentru că toate păcatele şi spurcăciunile şi mizeriile din om îl fac pe om murdar ca un w.c. Dacă n-are omul w.c., acela unde să se ducă să-şi pună toate mizeriile? Aşa ajung urechile preotului. Mai mare bucurie nu pot să aibă oamenii pe lumea asta decât să zică:

Uite, mi-am găsit şi eu locul unde pot să-mi spun toate mizeriile, să-mi fac toate necesităţile, dar când am ieşit de acolo, zic: cât e de bine!”. (Protosinghel Ghelasie Ţepeş)

  • Pe cei ce furau îi descoperea; pe femeile vopsite le certa; pe fumători îi oprea de la fumat; pe preoţii care fumau îi certa aspru şi le zicea:

Voi sunteţi purtători de Hristos, că vă Împărtă­şiţi şi-L aveţi pe Hristos în voi, şi voi îi puneţi lui Hristos ţigara în gură. Foc îi daţi lui Hristos, foc vă va da şi El vouă!” (Ierod. Dometie, Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus)

  • Odată am avut un caz extraordinar. Cineva s-a sinucis, un bărbat tânăr… Şi nu mai avusesem cazuri din acestea. Iar unii mă sfătuiau într-un fel, alţii în altul… Şi-a ucis soţia cu cuţitul în faţa copiilor şi apoi el s-a spânzurat. Şi am fost la Părintele să-i cer sfat şi i-am zis:

„Ce să fac, Părinte Arsenie? Că are rudenie între preoţi…”;

iar el mi-a zis

Nu poţi, părinte Petru, nu poţi în cazul acesta al lui, decât să mergi stropind cu aghiasmă în urma lui şi ei să-i dea înainte; şi să le spui o predică împotriva sinuciderii. Să le spui că este un păcat capital împotriva Duhului Sfânt şi că îşi pierd eminamente mântuirea. Că dacă un om se duce aşa, în deznădejde, nu poţi… nu poţi face nimic.”

Le-am spus şi rudelor:

Aici ar fi cea mai mare nevoie de rugăciune. Ce pot să fac dacă el s-a sinucis şi a ajuns întru deznădejde?… Nu putem noi, dragii mei… Toţi banii din lume de mi i-aţi da, nu pot să fac, şi pentru toată dragostea pe o am, decât numai luaţi-l… Uite, vin şi eu în urmă, dar nu cu patrafirul de gât”.

L-am pus pe mână şi m-am dus până acolo, dar nu am pecetluit groapa, pentru că aşa mi-a zis Părintele Arsenie:

Nu poţi pecetlui nici groapa… Nu poţi să faci nimic, înţelegi?”.

A fost groaznic, dar m-a ajutat enorm. Am avut un curaj… Le-am spus şi rudeniilor:

Nu vă supăraţi! Aduceţi preoţi, episcopi, pe care vreţi… Din partea mea aveţi toată dezlegarea să vă facă ce vreţi. Mie unul mi-e frică şi nu pot să fac nimic. Îmi pare foarte, foarte rău...”

Eram chiar prieten cu familia… Au fost momente foarte grele în preoţia mea şi totdeauna mă duceam la Părintele şi parcă îmi lua cu mâna toate… (Pr. Petru Vamvulescu)

mitropolitul-nicolae-balan-principesa-ileana-arsenie-boca

Ziceri ale Părintelui Arsenie:

  • Pe cei necununaţi să nu-i împărtăşeşti.
  • Vine timpul, şi e foarte aproape, când toţi preoţii vor repara bisericile, iar alţii vor construi altele noi, dar nelucrând ei la sufletul omului, vor rămâne bisericile goale, cucuvelele vor cânta într-însele. Roadele slăbirii în dreapta credinţă a teologilor în facultăţi şi seminarii vor fi preoţii, care vor fi şi mai slabi ca învăţătorii lor.
  • Părintele Arsenie nu prea era de acord cu multe construcţii de ziduri, ci lupta sa era ca, prin munca sa, omul să se facă biserică a Duhului Sfânt. Căci zicea:

Pe ziduri vor creşte bălării, dacă nu sunt biserici vii”. (Maica Pahomia)

nicolae-balan-si-arsenie-boca

Din scrierile Părintelui Arsenie

  • Noi, slujitorii Săi, nu purtăm preoţia noastră, sau preoţia legii vechi, ci purtăm şi propovăduim preoţia împărătească a lui Iisus Hristos. Deci nu chemăm pe oameni cu chemare de om, ci Dumnezeu preamilostivul îşi cheamă copiii, prin graiul omenesc al slugilor Sale văzute. Nu ne propovăduim pe noi, ci Dumnezeu Se propovăduieşte prin noi, singurul care are dreptul să Se propovăduiască pe Sine, fiind în stare să ne mântuiască. Iată pe cine urmăm, ascultând preoţii cu conştiinţe luminate. Nu e graiul omului, ci voia lui Dumnezeu care strigă către oameni, din sfinţi, o chemare mai tare. Pe sfinţi nu-i ştim, dar pe cei datori cu cuvântul îi ştim. Răspunderea lor e limpede şi tăcerea fără apărare.
  • Preoţii vremurilor noastre, cu aceeaşi datorie ca Pavel, nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească, în întindere şi în adâncime, ci o lasă să-şi facă de cap. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din Taina căsătoriei creştine, de aceea se ajunge la sărăcirea roadelor ei, copiii. Aşa se întâmplă că: lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul, cum se tânguia Iezechiil (Iezechiil 7, 26), oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-au întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni. Acesta este un semn de primejdie, din amândouă părţile. Căci scrie: „Dormind oamenii, a venit vrăjmaşul şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus (Matei 13, 25).
  • Când te-a găsit Dumnezeu de vreo treabă pentru împărăţia Sa, între oameni, ai isprăvit toate obligaţiile lumii. Aceasta e chemarea şi pe aceasta se cunoaşte. Iar când ai plug şi ţi-a dat şi ţarina inimii omeneşti să sameni cuvântul Împărăţiei, atunci eşti trimisul lui Dumnezeu. Deci nu e mirare dacă cele mai înalte vârfuri cunosc cele mai dese furtuni.
  • Focul e al Duhului Sfânt, care sărează, păstrează firea nestricată. Această păstrare e şi o asceză voluntară, o jertfă de sine a firii. Sarea e şi nevoinţă şi suferinţă şi pocăinţă. Înţelepciunea încă e numită sare. Sare sunt şi slujitorii lui Dumnezeu între oameni, ca să nu se strice natura omenească. Deci dacă slujitorii nu mai au rolul de sare (fiind cu risc acest fel de a fi), iată vor fi călcaţi în picioare. Cinstea lor va fi terfelită. Şi de multe ori, pentru relele peste care au dat oamenii, se aude răsturnarea răspunderii în seama slujitorilor lui Dumnezeu. Vinovăţia însă e pe din două: „Pentru înmulţirea neascultării a luat Dumnezeu sfatul de pe pământ“. Cuvântul a ajuns „predică în pustiu“.

(din: Parintele Arsenie Boca, O viata inchinata schimbarii vietii noastre, Editura Agaton, 2012)

o viata inchinata schimbarii noastre

Va mai recomandam:

***

 

***

 

***

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. SPECIAL, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Parintele Arsenie Boca, Preotie (pentru preoti), Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Taina Spovedaniei, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “PARINTELE ARSENIE BOCA despre PREOTIE: “Vreţi preoţi buni? Naşteţi-i! Toată decăderea e de la părinţi începătură”; “Iubiţi pe preoţi acum, până-i mai aveţi în mijlocul vostru, căci va veni o vreme când nu-i veţi mai avea!”

  1. Foarte pilduitoare şi mult folositoare pentru suflet aceste mărturiii şi sfaturi cu şi despre Părintele Arsenie Boca. Dar cine să i-a seama la ele. Cine să mai asculte şi să primească astăzi mustrarea parinţilor duhovniceşti şi harismatici? În ultima vreme au început să fie judecaţi până şi sfinţii canonizaţi de către unii aşa-zişi creştini, fiindcă nu au învăţături pe placul lor.

    Trăim acele vremuri profeţite de către Sf. Ap. Pavel, când oamenii nu vor mai suferi învăţătura cea sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor (2 Timotei 4, 3). Şi tot Sf. Ap. Pavel spune: “Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? (I Corinteni 6, 2), şi mai spune: “Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni (I Corinteni 2, 14, 15). Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne miluiască!

  2. Pingback: 105 ani de la NASTEREA CUVIOSULUI ARSENIE BOCA. Arhim. Andrei Coroian despre rolul Parintelui Arsenie Boca in renasterea duhovniceasca a poporului român si MORMANTUL SAU CEL IZVORATOR DE HAR, DE LA PRISLOP | Cuvântul Ortodox
  3. Am citit intr-o carte ca locurile sunt frumoase si dupa preoti.Unde sunt preoti buni si oamenii din acele parti sunt mai buni, asezarile sunt mai frumoase.Am observat ca este adevarat.Am norocul sa am preoti foarte buni in localitatea mea si este frumoasa.suntem feriti de grindina , vijelii mari, zapezi mari si cred ca aici oemnii sunt mai credinciosi, deci Domnul este mai milostiv cu noi.Am mare respect pentru preot in general, pe care il consider ca un parinte, de asta i se mai spune si asa.Intr-adevar pentru a dainui credinta si preotii trebuie sa fie puternici in misiunea pe care o au de indeplinit, si nu este usoara.In general preotii nostri sunt buni eu asa cred si sper ca asa este.Nu sunt de acord pe cei care ii critica pe preoti in general,pentru un caz izolat nu este bine sa lovesti in toti preotii.Mi-e teama sa judec un preot pentru ca am auzit ca ei au judecata aparte la Judecata de Apoi.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate