INTALNIREA CU PARINTELE SERAFIM ROSE – geniul sfant al ortodoxiei americane si calauzitorul convertitilor. MARTURIA PARINTELUI DAMASCHIN – staretul manastirii din Platina – si a unei pelerine romance in America
24 septembrie – Sinaxa Sfintilor americani din Alaska (Gherman, Iacob, Inochentie, Iuvenalie si Petru Aleutul)
Vedeti si:
- Convertiri americane: DE LA MISIONARISM DE NUANTA NEW AGE LA ORTODOXIE PRIN PARINTII SERAFIM ROSE SI GHEORGHE CALCIU
- ACATISTUL Cuviosului Serafim Rose din Platina, “candela stralucitoare a lui Hristos ce lumineaza vremurile din urma” (2 septembrie)
- Parintele Damaschin de la Platina, ucenicul Cuv. Seraphim Rose: SA STAM PURUREA NECLINTITI IN CREDINTA NOASTRA!
“Familia ortodoxa”, nr.9 (68)/septembrie 2014:
Cuviosul Serafim Rose
La 80 de ani de la nasterea întâiului nevoitor american
13 august 1934 – † 2 septembrie 1982
Avem în acest an o aniversare rotundă a naşterii pământeşti şi, totodată, săvârşim în această lună pomenirea celui pe care astăzi îl ştim ca Părintele Serafim Rose – socotit primul „drept nevoitor” american get-beget. Căutător de adevăr, scriitor şi traducător prolific, monah nevoitor şi plin de râvnă, a fost un adevărat „deschizător de drumuri” pentru ortodocşii americani. Mai mult, cuvintele sale au răsunat ca vorbindu-le personal, dincolo de limbă şi cultură, în inimile „căutătorilor de adevăr” din întreaga lume.
Mănăstirea întemeiată de el, acum una din podoabele monahismului dreptslăvitor din America, îl are de anul trecut drept stareţ pe unul din fii săi duhovniceşti, el însuşi convertit, binecunoscut pentru monumentala biografie pe care i-a alcătuit-o – Ieromonahul Damaschin (Christensen). Cuvintele ce urmează ne aduc o perspectivă foarte personală şi sinceră asupra Părintelui Serafim – cel ce, însuflat de izvorul dătător-de-viaţă al Ortodoxiei, a ajuns, în aceste vremuri ale confuziei, un „ceresc luminător” al învăţăturii pururea-proaspăte a Sfinţilor Părinţi, care nu este a unei vremi sau a unui neam, ci pentru toate vremurile, până la sfârşitul lumii.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
***
– Părinte Damaschin, cum v-a influenţat întâlnirea cu Părintele Serafim?
– Incă de când am luat parte la slujbele ortodoxe am simţit nelumescul, vechimea, realitatea tainică a Bisericii ortodoxe şi a cultului ei. Avusesem aceste experienţe, dar întâlnirea cu Părintele Serafim şi participarea la conferinţele sale m-au lovit ca o tonă de cărămizi, în sensul că în acea clipă m-am hotărât în sfârşit să devin ortodox.
După ce m-am întâlnit cu Părintele Serafim n-a mai fost cale de întoarcere. Ştiam. De fapt, în noaptea în care am stat la prima conferinţă, când l-am întâlnit prima dată, îmi amintesc cum am fugit la un prieten din campus — şi i-am zis: „Asta-i omul!”. Va spun toate acestea ca să înţelegeţi ce impact profund a avut Părintele Serafim asupra mea.
„Era un geniu, dar când a devenit ortodox şi-a răstignit mintea”
M-au copleşit la el câteva lucruri, întâi de toate, era o persoană jertfelnică, un slujitor jertfelnic. Tot ce făcea era să-L împartă pe Hristos celorlalţi. Era un om care se jertfise cu totul lui Hristos. Aveam căutări spirituale încă din 1981, aşa că vă puteţi închipui că văzusem o grămadă de diverşi învăţători religioşi. Cunoscusem sufişti, cunoscusem buddişti tibetani… Dar Părintele Serafim era deosebit — şi era deosebit şi faţă de ceilalţi creştini, avea ceva foarte special.
Al doilea lucru pe care l-am simţit la el era că avea această înţelepciune extraordinară, acest discernământ pătrunzător pe care nu le mai întâlnisem până atunci la nimeni. El, cumva, pătrundea prin toate şi îţi dădea un răspuns limpede, profund. Nu avea extremisme. Simţeam că avea înţelepciunea aceea de la Dumnezeu. Simţeam că e foarte inteligent, foarte învăţat, dar nu căuta să epateze cu inteligenţa şi cunoaşterea sa. Era foarte smerit, înfăţişa lucrurile foarte limpede şi foarte simplu, pe înţelesul tuturor. Am simţit că era la fel de inteligent, sau chiar mai inteligent decât orice profesor pe care îl avusesem, dar avea o înţelepciune duhovnicească pe care n-o mai întâlnisem niciodată.
– Credeţi că, din punct de vedere intelectual, era un geniu?
– Da, cu siguranţă aş zice că era un geniu. De fapt, aşa i se şi zicea în liceu – colegii îl porecliseră „Eu-geniul” [numele de mirean al Parintelui Serafim era Eugene, n.n.]. In albumul de absolvire, cineva i-a scris: „Să nu-i faci prea multă concurenţă lui Einstein!”. Rezultatele sale la învăţătură le depăşeau atât de mult pe ale celorlalţi, încât ar fi trebuit să i se dea numai lui nota 10, dacă ar fi fost să se păstreze scara valorică.
Era un geniu, dar lucrul uimitor a fost că, atunci când a devenit ortodox, aşa cum el însuşi o spune, şi-a răstignit mintea:
„Când am ajuns creştin, mi-am răstignit mintea, şi toate suferinţele mi s-au făcut doar izvor de bucurie. N-am pierdut nimic, şi am câştigat totul”.
Mai ales atunci când scria pentru „The Orthodox Word”, scria pentru toţi. Scria la un nivel pe care toţi puteau să-l înţeleagă, şi se ferea de orice scriitură în stil academic sau pompos-înalt.
“Pierderea sa a fost ca un cataclism, dar totodată plin de har”
– O întrebare grea: ne puteţi împărtăşi cum a fost să pierzi o astfel de personalitate însemnată?
– A fost, pentru mine, o experienţă copleşitor de puternică. Dar n-a fost doar mâhnire. A fost, în acelaşi timp, o mare cercetare a harului. Tocmai mă botezasem. Apoi am mers la spital. Părintele Serafim zăcea pe pat. Nu putea vorbi. Avea tuburi în gură şi un aparat de respirat. Avea tuburi şi în trup, şi era legat de pat, din cauza convulsiilor de durere. M-a văzut venind în cămaşa mea albă de Botez, si mi-a zâmbit şi m-a strâns de mână. Pentru mine a fost foarte semnificativ că m-a recunoscut ca fiind creştin ortodox botezat, şi mi-a aflat noul nume — Damaschin. La un moment dat, din pricina medicaţiei, ochii i s-au înceţoşat, dar în acea clipă era lucid şi vedea, se uita limpede la mine.
A fost ceva foarte puternic şi pentru că, în acele zile, noi făceam Liturghia la spital. Era ca şi cum toate cerurile s-ar fi deschis. Toţi se înghesuiau în acel mic paraclis. Toţi cântau Liturghia pe dinafară, apoi Părintele Serafim lua Sfânta împărtăşanie. Ii ţineau Evanghelia deasupra capului, iar Părintele Serafim îşi aduna ultimele puteri ca să se ridice. Cum v-am zis, avea dureri convulsive, dar se ridica să sărute Evanghelia. Putea doar să zacă acolo, cu lacrimile curgându-i pe faţă. Privea către cer şi se ruga. Era foarte impresionant. Oamenii stăteau în jurul patului şi plângeau, şi se rugau, şi cântau imne ale Bisericii. Era o experienţă foarte puternică. Eram plini de tristeţe, dar era o tristeţe obştească: ne aveam unul pe altul. Toţi erau împreună. Nu doar cei de la mănăstire. Erau acolo toţi copiii duhovniceşti ai Părintelui Serafim, care veniseră de la kilometri depărtare. Venise Arhiepiscopul Antonie, Episcopul Nectarie — totul a fost o foarte puternică experienţă a harului. A fost Botezul meu, şi primirea Sfintei împărtăşanii în fiecare zi ce a urmat. A fost ceva ca un cataclism, dar totodată plin de har.
Pentru mine, Părintele Serafim a fost o pildă, modelul meu — chiar şi după ce a murit. Şi, bineînţeles, mijlocitorul meu ceresc. Am început să cerem rugăciunile Părintelui Serafim după ce-a murit. De fapt, episcopul nostru de atunci, părintele duhovnicesc al mănăstirii, Vlădica Nectarie, a fost cel care ne-a încurajat să facem aşa. La înmormântarea Părintelui Serafim, i-a spus Maicii Brighita, egumena schitului de maici:
„Vă rugaţi acum pentru Părintele Serafim, dar să vă rugaţi şi către el!”.
A scris apoi mănăstirii noastre acelaşi lucru. Apoi, un alt părinte duhovnicesc, Arhimandritul Spiridon, ucenic al Sfântului Ioan Maximovici, ne-a încurajat să facem la fel. îmi amintesc şi că la parastasul de patruzeci de zile al Părintelui Serafim, eram acolo, Episcopul Nectarie a ţinut o predică, şi a zis:
„Părintele Serafim a fost un om drept, chiar un om sfânt”.
Traducătorul s-a oprit şi l-a întrebat: „Să zic sfânt?”. Vlădica Nectarie a răspuns fără să şovăie: „Sfânt”.
Din interviul radiofonic: „Father Seraphim Rose – Spiritual Father”, realizat de Kevin Allen pentru “Ancient Faith Radio”, 31 august 2007
Prezentare şi traducere de Radu Hagiu
***
INTALNIREA
Cuvintele de mai sus reflectă esenţa relaţiilor omeneşti, dincolo e timp, de graniţă… Le-am trăit pe viu, în urmă cu câţiva ani. Totul a început în 2006, în febra unei sesiuni de iarnă, când sufletul mi-era însetat după cuvinte duhovniceşti. Primisem în dar o carte care avea să-mi conducă paşii spre taine nebănuite ale cunoaşterii – „Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose”.
„Pe teritoriul mănăstirii se simţea o pace şi o armonie de nedescris…”
Insuşi modul cum a ajuns la mine această carte a fost o taină. Apăruse în librării, însă fiind destul de scumpă, nu mi-o puteam permite în acel moment. Sufletul însă nu-mi dădea tihnă; parcă simţea o chemare… Şi atunci am început să mă rog să mă ajute Dumnezeu să-mi economisesc bani, ca să mi-o cumpăr. Cum mila Domnului mare este, în scurt timp am primit-o cadou de la prietena mea, care şi ea, la rându-i, şi-o dorea. Mi-a povestit ulterior cum, după ce a onorat o comandă artistică şi primise bani exact cât costa cartea, mergând pe lângă librăria unde era expusă, a vrut să treacă repede, ca să nu fie „ispitită” să şi-o cumpere. Dar nu a lăsat-o inima să facă asta. S-a întors din drum, parcă chemată de Părintele Serafim Rose, şi a luat-o — dar nu pentru ea, ci ca să mi-o ofere mie. Acest dar; vă închipuiti, mi-a umplut sufletul de încântare. Citind-o, simţeam cum cuvintele înalţă nu numai în sufletul meu, ci şi în spaţiul unde locuiam un palat duhovnicesc.
Acum, odată citită cartea, mi-a apărut în suflet o altă dorinţă arzătoare: să ajung într-o zi să vizitez locurile care au marcat existenţa Părintelui Serafim Rose! Dacă pentru dorinţa de a avea cartea vedeam eu o rezolvare, acum nu mi se mai părea aşa simplu să ajungi în California: viza, costurile… Dar am învăţat atunci că important este să-ţi doreşti. Şi astfel, în anul următor am primit viză pentru S.U.A, în cadrul unui proiect studenţesc prin care am avut posibilitatea să ajung în San Francisco, locul de unde începe „transformarea mistică” a ceea ce citisem. Totul se petrecea ca într-un vis ce era acum în plină desfăşurare.
Din San Francisco îmi propusesem să ajung la Platina, unde se afla mormântul Cuviosului Serafim Rose. Dar ceva apăru — simţeam că sunt reţinută în San Francisco… Lucrurile nu se mai legau ca până atunci. Am dat ascultare acestor semne şi, la sfatul unui Părinte, m-am hotărât să rămân la slujba de Duminică în San Francisco, la catedrală. între timp, am aflat că acolo sălăşluieşte trupul Sfântului Ioan Maximovici, cel ce fusese duhovnicul Părintelui Serafim Rose. Mi-am amintit apoi că citisem despre implicarea acestui Sfânt nu numai în comunitatea ortodoxă, ci şi în vieţile tuturor celor ce aveau nevoie, şi mi-am mai amintit şi cuvintele Părintelui Serafim:
„Cine vrea să mă cunoască pe mine, trebuie să-l cunoască mai întâi pe duhovnicul meu”.
După o călătorie pitorească, am intrat într-o catedrală mare, care adunase persoane din toată lumea. Din prima clipă am trăit sentimentul că mă aflu într-un loc atât de familiar! Ca într-o casă a părinţilor ce te aşteaptă cu atâta dragoste. Apoi m-am îndreptat spre racla cu moaştele Sfântului Ioan… şi am simţit atunci cum cineva m-a strâns în braţe. Nu era o îmbrăţişare obişnuită, o atingere a sufletului, o stare de bucurie sufletească… Era o dragoste nemaiîntâlnită de mine, era ceva inexplicabil! îmi spunea parcă „bun-venit”. Până atunci, întâlnirea cu un Sfânt 0 percepeam ca pe o mişcare a sufletului meu, ca pe un buchet de rugăciuni înălţate către cel sau cea care e lângă Dumnezeu. Acum, acest Sfânt era în biserică, alături de mine, şi cred că şi alături de cei adunaţi acolo. M-a primit cu braţele deschise, a venit în întâmpinarea mea, m-a tratat ca pe un copil al lui, un copil mult- iubit… Ulterior am auzit o cântare în acatistul său:
şi mi-am explicat sentimentele trăite.
Uitându-mă spre altar, în chipul unui Părinte ce slujea am regăsit chipul Sfântului Ioan Maximovici. îmi întărea convingerea că este viu, că-mi ascultă năzuinţele. Aşa de minunat lucru! – cu o zi în urmă voiam să trec în grabă spre Platina, iar acum mi-am întâlnit un suflet atât de iubitor, pe care-l pot numi fără ezitare prieten al meu, şi nu un prieten ca oricare, ci unul pe care-l poţi chema la tine la orice oră din zi sau din noapte, care nu se supără că-l suni la o oră nepotrivită, un prieten adevărat, care nu găseşte scuze când trebuie să te ajute!
După slujbă, mi s-au aşezat toate: am aflat mai multe despre viaţa Sfântului Ioan şi am vizitat casa pe care o cumpărase şi o transformase într-un lăcaş, alături de copiii pe care-i creştea cu atâta dragoste. Am ajuns şi apoi la Platina, încântată că Părintele Serafim nu m-a lăsat să vin la el până nu am trecut pe la povăţuitorul său duhovnicesc.
Drumul până la Platina a fost ca o adeverire a celor deja văzute cu ochii minţii în rândurile cărţii. De cum am pătruns pe teritoriul mănăstirii, se simţea o pace şi o armonie de nedescris. Căprioarele păreau gazde iubitoare şi curioase ce-şi aşteptau pelerinii, dar rămâneau totuşi discrete în desişul codrului.
Nevoitorii mănăstirii, oameni calzi sufleteşte, cu chipuri familiare, probabil datorită aceloraşi convingeri duhovniceşti, mi-au apărut ca nişte făclii ce păstrau nestinsă flacăra jertfei şi a dragostei începută cu atâta sârg. Imediat ce am păşit pe poarta mănăstirii am simţit că sunt „acasă” — acelaşi sentiment pe care l-a simţit Cuviosul Serafim în biserica ortodoxă rusă, după multe căutări.
Acest loc adună o comuniune de stări: armonie, credinţă şi dragoste. Uimitor este că nu m-am simţit nici o clipă străină (venind din altă ţară), dimpotrivă, am avut sentimentul că mă pot exprima în aceeaşi limbă cu cei de acolo, de parcă nici n-ar fi fost vreodată separate limbile pământului! Aceasta a fost pentru mine dovada prezenţei harice.
Am citit undeva că Dumnezeu uneori comprimă timpul pentru a ne ajuta să trecem peste anumite greutăţi, iar alteori îl dilată. în cazul meu, am simţit o dilatare a timpului: nu am stat acolo multă vreme, însă am trăit atât de intens, încât pot spune că am trăit în câteva ore cât altădată aş fi trăit în luni! Şi asta datorită primirii gazdei, a Părintelui Serafim, datorită prezenţei sale iubitoare.
Iată ce înseamnă dragostea adevărată, dar şi smerenia faţă de părintele duhovnicesc: dorinţa bunului Părinte Serafim de a mi-l prezenta mai întâi pe al său minunat povăţuitor: Sfântul Ioan. De atunci mi s-a întărit convingerea că prietenii se întâlnesc dincolo de graniţe, de timp, de legile văzute…
In încheiere, mă las purtată de cuvintele Sfântului Ioan Gură-de-Aur:
„Nici un cuvânt nu este de-ajuns despre iubire, căci aceasta nu este de pe pământ, ci din cer“
Mihaela [din] Iaşi
Text premiat la concursul de eseuri al lunii mai 2014
(din revista “Familia ortodoxa”, nr.9 (68)/septembrie 2014)
Pelerini la mormantul Parintelui Serafim de la Platina
Legaturi:
- CUVIOSUL SERAFIM ROSE – “UN OM AL INIMII”
- Sfantul Serafim Rose (2 sept.) – Cautatorul Adevarului pana la capat si cu orice pret
- SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA
- “De-ajuns este mie!” – Primirea lui Hristos si dorul slobozirii de veacul acesta. PARINTELE SERAFIM ROSE: “NOAPTE BUNA, LUME!”
- MINUNILE SI MIJLOCIRILE Cuviosului Seraphim Rose dupa adormirea sa
- Parintele Seraphim si CHEMAREA LA CONVERTIRE ADEVARATA pentru “crestinii fierti” care suntem
- Despre uimitoarea CONVERTIRE A UNUI PROTESTANT prin cercetarea minunata a CUVIOSULUI SERAFIM ROSE
- SFATURI PARINTESTI DE FOLOS EXCEPTIONAL SI PENTRU NOI de la Cuviosul Serafim de la Platina
- ORTODOXIA CONFORTABILA SI INCHIPUITA sau despre ispitele generatiilor rasfatate
- MINUNATA FRATIE A PARINTILOR SERAFIM ROSE SI GHERMAN. Ce putere are ravna sincera si curata pentru Ortodoxie si ce inseamna fratietatea adevarata in Duh…
- Cuv. Seraphim Rose: DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU IN INIMA OMULUI
- Daca exista controverse in Ortodoxie, unde este ultimul cuvant?
- Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: ADEVARUL CA PERSOANA (cap. 13)
- Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: Influente timpurii (cap. 16)
- Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: LUMEA ACEASTA TREBUIE SA SE SFARSEASCA (cap. 17)
- Parintele Seraphim Rose: Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti
- Sfantul Serafim Rose: INNOIREA DUHOVNICEASCA NU VINE DE LA SINE!
- INIMA INDURERATA
- Cuv. Seraphim Rose: “Cerule! Ce se intampla cu oamenii?…” – PUR SI SIMPLU ACTUAL! (I)
- Cuv. Seraphim Rose si lectia esentiala a discernamantului – PUR SI SIMPLU ACTUAL! (II)
***
- Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABILE” sau a “ORTODOXIEI DE SERA”
- Pomenirea unui profetic sfant contemporan, CUVIOSUL SERAFIM CEL NOU, DE LA PLATINA: “ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. Poate ca acestia sunt ultimii cativa ani in care mai putem continua sa raspandim liberi cuvantul“
- Eugene (Cuv. Seraphim) Rose despre MOARTEA UNUI SFANT: VLADICA IOAN MAXIMOVICI
- VIATA SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI (documentar VIDEO si text). Apostolul descult al Americii, Chinei si Occidentului
- CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…”
- “DESI AM MURIT, SUNT VIU”. Cateva marturii despre minunile Sfantului Ioan Maximovici
- In San Francisco, pe urmele Sfantului Ioan Maximovici – “Apostolul Pavel al zilelor noastre”
- Parintele Serafim Rose despre invatatura Vladicai Ioan: VASUL VIU AL TRADITIEI ORTODOXE
- SFANTUL IOAN MAXIMOVICI, PARINTELE UNIC – Marturii olandeze: “Daca se uita la tine, in clipa aceea te stiai cel mai iubit din lume”
*
Soram, Soram ma mangaiai si luminai cu poeziile…
#petru
Iertare
greu imi e sa ma abtin,dar ma smeresc citind si eu,ca am ce invata de la altii…