EPISTOLA CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL – DE MARE ACTUALITATE SI DUPA 40 DE ANI!

12-07-2008 Sublinieri

paisieagh7.jpg

“Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a lui Hristos şi El o conduce”.

Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul BisericiiDacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce.“.

the_ark.jpg

Republicam astazi, de ziua adormirii intru Domnul a Fericitului Staret, un document duhovnicesc “exploziv”: o scrisoare trimisa unui ziar grec (Orthodoxos Typos) de catre Cuviosul Paisie Aghioritul in 1969, provocata de tulburarile aduse in Biserica Greciei si in manastirile athonite de compromisurile grave facute de Patriarhul Athenagoras cu Biserica Romano-Catolica. Scrisoarea este perfect aplicabila si astazi multor ierarhi ortodocsi, fie din Biserica noastra, fie de la Patriarhia Ecumenica de Constantinopol, dar si celor care, din cauza caderii acelora, vor sa “rupa” Biserica in factiuni schismatice, pe motive legate de calendar…

Mustrarea parinteasca a Cuviosului Paisie este facuta cu durere, cu severitate, dar si cu umor amar, impletind cu intelepciune cuvantul dulce si plin de dragoste cu ironia si asprimea sfichiuitoare si dand intreaga masura a echilibrului si a dreptei sale socotinte, care cauta nu spre osandirea sau “desfiintarea” cuiva, ci spre zidirea si re-unificarea intru Adevar si Iubire a madularelor Bisericii tulburate de dezbinare si de sminteala.

Este un cuvant plin de seva duhovniceasca din care toti avem de invatat: si cei care vorbim despre “iubire” cand e vorba de legaturile Bisericii cu ereticii (si ce clar si decisiv pune punctul pe I in chestiunea aceasta Cuviosul, denuntand simplu, dar fara crutare MINCIUNA si caracterul LUMESC, patimas al acestei mult invocate “iubiri”!), dar si cei tentati de dezbinare si de atitudini extreme, nejustificate, de rupere din comuniunea Bisericii. Nu in ultimul rand, primesc o dojana meritata cei care (indiferent cum se numesc ei, mari sau mici), din trufie, invidie sau neascultare, ii “sapa” pe fratii lor, facand sminteala si dezbinare prin declansarea, in public, a unor absurde si vatamatoare “lupte fratricide”… Domnul sa ne intelepteasca sa ascultam de Cuviosul Paisie!

paisios5.jpg

[1]Sfântul Munte, 23 ianuarie 1969

Prea Cuvioase Părinte Haralambie,

Văzând marea furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor mişcări filo-unioniste şi a legăturilor Patriar­hului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac, să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu – pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul rupt în bucăţele al Maicii noastre. Cred că veţi face dragoste şi o veţi folosi, publicându-o în ziarul religios al Sfinţiei Voastre. Vă mulţumesc.

Mai întâi, aş vrea să cer iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.

Această dragoste, care s-a făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spi­rituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)[2]. De altfel, acesta este duhul vre­mii noastre: familia să-şi piardă menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…

Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Bi­serica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu.

Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filo-unioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.

Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filo-unionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pen­tru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi pre­cum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)[3], pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.

Să nu uităm că nu există doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

De asemenea, să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a lui Hristos şi El o conduce. Nu este biserică care se zideşte din piatră, nisip şi var de către cre­dincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos. Şi „cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfinţi, precum Marcu Eugenicul şi Grigorie Palama, ca să adune pe toţi fraţii noştri care au fost scandalizaţi, să mărturisească Credinţa Ortodoxă, să întărească Tradiţia şi astfel să pricinuiască bucurie mare Maicii noastre.

În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filo-unioniştilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patri­arh cred că este un lucru iraţional.

Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă[4]. Dacă filo-unioniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia menţionaţi mai sus dau a doua lovitură.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, şi pe Patri­arhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi să se facă unirea acestor „biserici”, să se restabilească liniştea în rândul tuturor or­todocşilor scandalizaţi, pacea şi dragostea duhovnicească între Bi­sericile Ortodoxe Răsăritene, şi după aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă.

Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Pă­rinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedrep­tăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochi­lor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în su­fletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte. Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru tru­pul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt ab­solut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.

Din nou cer iertare la toţi că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a durut mult şi am con­siderat că este bine să scriu cele pe care le-am simţit.

Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fie­care să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.

Cu mult respect faţă de toţi,

Monahul Paisie

cuviosul-paisie.JPG

***

„Odată[5], povesteşte Stareţul, au venit la coliba mea doi cato­lici. Unul dintre ei mi-a spus:

– Hai să spunem „Tatăl nostru”!

– Ca să spunem împreună, trebuie mai întâi să avem aceeaşi învăţătură. Dar între noi şi voi este o prăpastie mare.

Apoi mi-a spus:

– Dar ce, numai ortodocşii sunt aproape de Dumnezeu şi nu­mai ei se vor mântui? Dumnezeu este cu toată lumea.

– Bine, dar tu poţi să-mi spui câtă lume este aproape de Dum­nezeu? Aşadar, există diferenţe între noi. Fireşte, suntem copiii legitimi ai unui singur Părinte, dar unii locuiesc în casă, iar alţii rătăcesc pe afară.

– Să arătăm dragoste, mi-a spus după aceea.

– Astăzi dragostea pătimaşă [păcatul] a devenit modă, le-am zis.

– Şi asta este cuprins în dragoste, mi-au spus iarăşi.

Toţi vorbesc despre dragoste, pace şi armonie, dar toţi aceş­tia sunt dezbinaţi, atât în ei înşişi, cât şi în relaţiile cu ceilalţi. De aceea pregătesc bombe din ce în ce mai mari.


[1] Această epistolă a fost trimisă în 1969 de fericitul Stareţ Paisie directorului ziarului bisericesc Orthodoxos Typos (Presa ortodoxă) şi a fost republicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007 şi la Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor, ediţia a III-a, Tesalonic 2007. [n.tr.]

[2] Un frumos joc de cuvinte al Stareţului. Cuvântul „polis” scris cu literă mică înseamnă în greacă „cetate, oraş”, iar scris cu majusculă desemnează capitala cetăţilor, Constantinopolul. [n.tr.]

[3] E una să te aduci pe tine însuţi jertfă lui Dumnezeu, aşa cum au făcut Sfinţii, şi e cu totul altceva să-i aduci ofrandă, fariseic, tot felul de lucruri arătoase, artificiale în fond. Cu delicateţe, Părintele atrage atenţia asupra unui fenomen ce poate fi întâlnit în preajma unor biserici din Grecia, şi nu numai acolo, unde sunt puse spre vânzare lumânări de parafină de peste 1,5m lungime. Cei care le aprind ajung să aibă impresia că rugăciunea e „mai primită” şi cererea lor va fi ascultată dacă lumânarea este cât mai mare. În acelaşi timp, locul sfiiciunii cu care bătrânii aprindeau micile lumânări de ceară şi candelele este uneori luat de nepăsarea vreunui paraclisier care aprinde cu aceeaşi brichetă imensele lumânări, dar şi câte o ţigară la fel de la modă. [n.tr.]

[4] Cuviosul are în vedere pe călugării de la unele chilii zelotiste care au întrerupt comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi s-au autointitulat singurii moştenitori adevăraţi ai Ortodoxiei. (Vezi mai pe larg la Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme. Ecumenismul şi stilismul, Bucureşti 2006). [n.tr.]

[5] Mărturie publicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007.

staretul-in-mijlocul-inchinatorilor.JPG

Cititi si:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Cuviosul Paisie Aghioritul, Ecumenism, Portile Iadului, Razboiul nevazut, Stilisti/ schismatici

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

47 Commentarii la “EPISTOLA CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL – DE MARE ACTUALITATE SI DUPA 40 DE ANI!

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. a. pana acum cateva clipe, credeam ca voi fi cu siguranta in stare sa parasesc “Biserica Patriarhului Romaniei”, si sa caut “una” care pastreaza adevaratul echilibru crestin ortodox. Credeam ca e o datorie de onoare sa plec in cautarea adevaratei Biserici Ortodoxe. Si as fi facut acest pas fara nici pic de remuscare si durere…, dimpotriva, eram chiar bucuros ca, in sfarsit, stiam macar de cine sa ma despart, parandu-mi-se totodata ca as fi putut gasi cu aceasta ocazie o ortodoxie mai de incredere in alta parte, evident una care sa nu fi fost rupta de Patriarhia de Constantinopol.

    b. in aceste clipe, nu cred ca am avut o cugetare corecta cand m-am gandit sa plec in cautarea crestinismului adevarat. Se poate sa il gasesc aici, in locul unde ma aflu, daca ma indrept mai intai eu. Sa incep a imi indrepta cugetarea citind cu atentie mesajul parintelui Paisie. Stiu ca iubitul parinte Paisie e mai intelept. Si cred ca ar fi o rusine sa nu ascult glasul unuia cu mult mai intelep ca mine.

  2. Extraordinara pilda de intelepciune ortodoxa.
    Exact ca doi frati nascuti de aceiasi mama, iar unul din ei plecat in lume si traind dupa alte norme neprimite de la parintii lor, ar trebui ca intreaga familie sa urmareasca indreptarea fiului risipitor, nu sa-l paraseasca in momentele de ratacire, ci sa-l ajute cu rugaciune, sfaturi parintesti si mustrari fratesti, pentru a-l trezi la realitate si a-l determina sa intre din nou in comuniunea familiei sale.
    Daca acesta nu doreste indreptare, nu inseamna ca trebuie sa-i urmeze ceilalti din “dragoste de frate lumesc” ci sa continue lupta de indreptare a acestuia prin rugaciune si mustrare blanda.
    In lumea de astazi unde spiritul lumesc al “dragostei fata de om” a depasit pe cel al “dragostei crestine” este foarte greu sa trezesti un om ratacit pe calea “uniunii crestinilor”, acesta crezand ca face bine si ca nu doreste raul nimanui, dar de fapt alearga dupa fratii ratacitori si risipitori ai lumii acesteia care au alte scopuri decat mantuirea personala si unitatea Bisericii Lui Hristos.
    Asadar fratilor, sa ascultam pilda Cuviosului Paisie Aghioritul si sa incercam pe orice cale sa mustram cu blandete pe fratii nostrii mai mari sau mai mici atunci cand ratacesc de la invataturile Sfintei Scripturi si ale Sfintilor Parinti. Sa nu-i privim cu dispret, sa nu-i defaimam, sa nu-i umilim prin atitudinea noastra, ci doar sa-i mustram cand gresesc si sa le dam exemple din pildele Sfintilor Parinti.
    Interesanta de asemenea metoda aleasa de Cuviosul Paisie de a publica intr-un ziar acest articol, dand dovada de curaj crestinesc, infruntand practic toata conducerea Bisericii de la acea vreme. Nu a ales modul las de a vorbi pe la colturi si in grupuri restranse, ci si-a facut cunoscuta pozitia catre marele public. Asa si arhiereii si clericii nostrii cu har de la Dumnezeu ar trebui sa mustre in public ratacirile mai marilor Bisericii care incalca invataturile Bisericii nostre Stramosesti.
    Va rog sa iertati indrazneala de a-mi spune parerea. Cu respect, Marius Gheorghe http://gheorghemarius.uv.ro

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Paisie Aghioritul si cele doua rani opuse ale Bisericii de azi: ecumenismul si stilismul
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » “E BINE SA NU DESCHIDEM STAVILARUL…”
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » MARTURISIRE DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI IN BISERICA GRECIEI
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Sf. Marcu Eugenicul - paznicul neadormit al turmei pandite de lupi
  8. Pingback: Razboi întru Cuvânt » GATA CU DREPTURILE OMULUI? TOT INAINTE, CATRE (INTER)NATIONAL-SOCIALISM (Noutati de presa 10-13 iulie 2009)
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul sfarsit al Cuviosului Paisie Aghioritul: MUCENICIE, ADEVARATA MUCENICIE…
  10. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Despre falsele declaratii linistitoare ale Patriarhului ecumenic si capcana in care a cazut “Orthodoxos Typos”
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Mitropolitul Serafim de Pireu: O RATACIRE COMUNA: ZELOTISMUL RADICAL SI ECUMENISMUL SINCRETIST
  12. Buuuun! De acord! Pomenim in rugaciunile noastre – in continuare – pe cei rataciti chiar daca sunt dintre cei ‘ortodocsi’ si mai ales dintre intai-statatori – Liturghia catehumenilor fiind valabila chiar si pentru ei, nu numai pentru atei, pagani dar…ce ne facem daca…virusul ecumenismului se transforma in epidemie si, de frica/mila/sila majoritatea clericilor vor fraterniza cu erezia?! Se va mai pogoari Darul Sf.Duh peste apa (aghiazma mica sau mare)?! Tainele vor mai fi valide?! Zadarnica va fi atunci – cred – invocarea Sf.Duh pentru sfintire din moment ce, le amesteci/rastalmacesti cautand sa fii pe plac stapanitorului veacului acesta iar nu Aceluia care intru sfinti Se odihneste…nu credeti?!

    De altfel profetiile – toate – converg spre aceasta ratacire si lepadare constienta care, va atrage dupa sine ne(de)savarsirea Sf.Liturghii care, opreste – inca – pe Antihristul sa-si faca aparitia! Uraciunea pustiirii va venii si va sta pe tron in Templul lui Solomon reconstruit dar…construit/reconstruit si asezat dinainte in sufletele celor care doresc/accepta RAiul pe pamant (eventual de 1000 de ani) incuviintat de minte si acceptat in inima…chiar si dintre ‘cei alesi'(ortodocsi).

  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Filotheos Zervakos - DOUA MINUNI DOVEDITOARE CA NU MANTUIESTE CALENDARUL, CI POCAINTA
  14. Pingback: Razboi intru Cuvant » CAMPANIE AREOPAG: “Judecata cerului - Adevarul despre catolicism”
  15. Athenagoras sau orice alt patriarh sunt cumva in biserica ortodoxa ceea ce e papa in cea catolica? Ce inovatie ! Sa presupunem nu ridicarea unei anateme ci ca Athenagoras ar fi propovaduit ratacirile catolice ex cathedra. Bun, ar fi cazut el. Ce altceva ar fi cazut din ortodoxie? Nimic !
    Dar voi spune altceva: este reprodus pe acest site episodul vindecarii lui Neeman de catre Elisei. Ce spune Neeman vindecat? Ceva de neinchipuit (luati aminte ca in Vechiul Testament acribia canoanelor era mult mai aspru implinita, frecvent cu pedepse de moarte!): sa-mi fie iertat cand regele meu se inchina idolului si se sprijina de mine sa ma inchin si eu. Si Elisei ii spune “mergi in pace”. De negandit, dar asa ii spune. Si cine se pierde? Sluga lui Elisei, care a cerut plata lumeasca. Nu este oare parabola limpede? E mai mica in fata lui Dumnezeu ofensa de a fi neimplinit cu duhul si a concede unei rataciri din neimplinire decat ofensa de a sti cum stau lucrurile, a proceda cu acribie la cele inalte si cu falsa iconomie la cele grosolane. Si nu este evident de ce? Este evident ! A discerne cu constiinta dreapta credinta la amanunt si la fibra este greu. A sti sa nu faci simonie si sa nu calci cuvantul maimarelui este mult mai simplu ! Nu cred ca e nevoie sa spun mai mult…

  16. Pingback: Război întru Cuvânt » MITROPOLITUL ARTEMIE DE KOSOVO MARTURISIND DESCHIS DESPRE ORTODOXIE SI EREZIA ECUMENISTA (Tesalonic, 2004)
  17. Pingback: Razboi întru Cuvânt » MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU DA ANATEMEI PE ECUMENISTI LA SINODICONUL ORTODOXIEI / Dezvaluiri importante la Volos (Grecia)
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » CE AU SPUS, IN REALITATE, MARTURISITORII ROMANI INTERBELICI DESPRE PROBLEMA PASCALIEI SI A CALENDARULUI
  19. Pingback: “RAZBOI INTRU CUVANT”: MARTURISITORII ROMANI INTERBELICI DESPRE PROBLEMA PASCALIEI SI A CALENDARULUI « Saccsiv’s Weblog
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele marturisitor Adrian Fageteanu intareste cugetele indoielnice: “AM AVUT SI VOM AVEA, CU MILA LUI DUMNEZEU, MEREU EPISCOPI VREDNICI”!
  21. Pingback: Razboi întru Cuvânt » UPDATE: Ce este “ROCORUL” dizident al lui Agafanghel? Cine sunt “catacombnicii” recomandati de Danion Vasile?
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » “A DEZBINA CINEVA BISERICA este un rau la fel de cumplit ca A CADEA IN EREZIE. Nici sangele muceniciei nu poate spala acest pacat!”
  23. Pingback: Razboi întru Cuvânt » TAINE SI IERURGII COMUNE CU CATOLICII LA BOCSA MONTANA SI SIRET! Dar atentie si la glasurile de sirena ale celor care vor profita de aceste abateri pentru a rupe Biserica!
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » CUM A SALVAT CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (†12 iulie 1994) UN TANAR MOTOCICLIST. Plus SURPRIZA de a-i auzi vocea si de a-l vedea in imagini filmate
  25. Pingback: Razboi întru Cuvânt » PRIMA “TAIETURA” STILISTA IN TRUPUL BISERICII DE DUPA INFIINTAREA B.O.S.V. Adevaratele motive ale plecarii in Grecia a parintelui Nichita de la Brancoveni. “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminteR
  26. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE EFREM KATUNAKIOTUL SI INCERCAREA STILISTA. Cum descopera Dumnezeu cuviosilor Sai unde este Biserica si unde lepadarea de har
  27. Pingback: Război întru Cuvânt » Fanatism si relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA
  28. Pingback: Război întru Cuvânt » De la infricosata vedenie a Sfantului Antonie cel Mare despre eretici la “traditia” pangaritoare a “Saptamanii de rugaciune” comuna cu heterodocsii
  29. Pingback: Sinaxa - Creștin Ortodox
  30. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Revista blogurilor in cazul smintelii provocate de Danion Vasile prin conferintele sale pe problema calendarului. MAI MULTE INREGISTRARI AUDIO SI VIDEO SI PRIMELE NOASTRE COMENTARII
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate